Revista Teatrală Radio – doi ani de existență

O coincidență

margareta-paslaru-angela-similea-mirabela-dauer

calendarConsultând calendarul, încep să cred în rostul coincidenţelor. Mai mult, în influenţa fermecătoare a aştrilor. Trei dintre cele mai valoroase cântăreţe de muzică uşoară, care au făcut, în stiluri interpretative personale, epocă, sunt născute în aceeaşi zi, 9 iulie: Margareta Pâslaru, Angela Similea, Mirabela Dauer. E drept, în ani diferiţi, ceea ce conduce, dacă trebuie să consultăm zodiacul, la fireşti diferenţe. Lor li se adaugă mai tânărul Daniel Iordăchioaie (n. 9 iulie 1968, Ştefăneşti, Argeş).

Calendarul mă obligă să respect o singură ordine, cea cronologică. Continuă lectura „O coincidență”

„Introducție” la „Dacia literară”

m kogalniceanu introductie la dacia literara

calendarCă să putem înţelege foarte bine epoca de efervescenţă culturală, socială şi chiar politică din anii 1840–1848, trebuie să reamintim că în perioada Regulamentului Organic şi evident a domniilor regulamentare, relaţiile cu Occidentul, în primul rând cu civilizaţia şi cultura franceză, au înregistrat performanţe deosebite. Presa, literatura, teatrul francez au devenit prezenţe obişnuite în societatea românească. Tinerii din Principate pleacă la studii în Occident, în special, în Franţa, iar stilul de viaţă în Principate suferă şi el o occidentalizare evidentă, elementele franceze fiind preponderente. Tot în această perioadă s-a constituit o amplă mişcare orientată spre cultivarea valorilor naţionale, mişcare favorizată de instituţionalizarea culturii, dezvoltarea învăţământului, amplificarea legăturilor cu spiritul şi cultura ţărilor europene, repunerea limbii române şi istoriei naţionale în drepturile lor fireşti. Societatea românească înregistrează schimbări calitative cu caracter modernizator, profitând din plin şi de facilităţile oferite de nişte domnii luminate precum a fost şi cea a lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei între anii 1834–1849. În acest climat de efervescenţă culturală apar o serie de publicaţii, printre ele numărându-se şi „Dacia literară”.

Vineri, 30 ianuarie 2015 marcăm 175 de ani de la redactarea articolului-program al lui Mihail Kogălniceanu, Introducție, apărut în primul număr al revistei „Dacia literară” (Iaşi, 1840, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu). Datarea primului tom al revistei este ianuarie–iunie 1840, primul număr apărând pe 19 martie 1840.

dacia-literara-iasi-1840

Sursa foto: Tipărituri vechi

În Introducţie, Mihail  Kogălniceanu (6 septembrie 1817, Iaşi– 20 iunie 1891, Paris) afirma că va evita politica, creând o publicaţie, „o foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu producțiile românești, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră.” Astfel, combate imitaţia, literatura mediocră, arătând necesitatea selecţiei operelor după criteriul valoric. Susţine crearea şi promovarea unei literaturi originale, posibilă doar prin îndreptarea poeţilor şi prozatorilor spre trecutul istoric, spre creaţia populară, spre peisajul natural şi social al patriei. Tot în Introducţie, Kogălniceanu (redactor răspunzător) susţine teoria specificului naţional al literaturii române, luptând şi pentru unitatea limbii: „Țălul nostru este realizația dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”.

mihail kogalniceanu

Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu, spirit european, dorea să prezinte aspecte din viaţa românilor de pretutindeni, dar revista a apărut numai în trei numere, martie, aprilie, mai 1840, fiind interzisă de domnul Mihail Sturdza, poate şi din cauză că era cea mai bine gândită revistă a epocii, cu un program bine conturat, cu idei revoluţionare pentru acea perioadă şi cu colaboratori de marcă printre care se numărau: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici ş.a.

Introducție 

„La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiași dată. Puțin după ea se arătă și CURIERUL ROMÂNESC în București. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată și îmbogățită de niște bărbați mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei.

După Albină și după Curier, multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul național, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania și Foaia inimii. Unele dintr-însele, adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc și astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacția dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui Bariț și Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit îmbunătățiri simțitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puțin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăți deosebite, nu este în putință de a avea împărtășire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi. O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu producțiile românești, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne vom sili, pentru că nu avem sumeața pretenție să facem mai bine decât predecesorii noștri. Însă urmând unui drum bătut de dânșii, folosindu-ne de cercările și de ispita lor, vom avea mai puține greutăți și mai mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a redacției și a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri românești. Așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii românești, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât pentru ceea ce se atinge de datoriile redacției, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi și scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare. Iubitori ai păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuții ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura noastră are trebuință de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă și neplăcută neunire. În sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți.

Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărți în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducții din alte limbi și încă și acele de-ar fi bune. Traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele. Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărțită în patru părți. În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte jurnaluri românești. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărților nou ieșite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei, ne va da înștiințări de cărțile ce au să iasă în puțin, de cele ce au ieșit de sub tipar, relații de adunările învățaților români, știri despre literatorii noștri și, în sfârșit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român.

Iașii, 30 ghenarie 1840”

Pușa Roth

Vezi: arhiva rubricii Calendar

Ion Creangă

ion creanga ticau

calendarÎn 31 decembrie 1889, după-amiază, murea la Iaşi, în bojdeuca din mahalaua Ţicău, Ion Creangă. Anul, atât de nefericit pentru istoria literaturii române, îşi mai adăuga un nume ilustru. Ziua de 15 iunie 1889 marcase moartea lui Mihai Eminescu. În 4 august murise Veronica Micle.

Bolnav de mulţi ani, Creangă avea presimţiri sumbre iar vestea morţii lui Eminescu îl doborâse: „Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare. Ca diacon, nu prea se gândise la astfel de lucruri, luat de necazurile vieţii, şi nici seminarul nu avea obiceiul să răscolească sufletul cu nişte probleme care nu trebuie popilor de ţară.” (G. Călinescu, Viaţa lui Ion Creangă, 1938).

Tratamentul pe care îl urmase ani îndelungaţi, băile şi cura de ape minerale de la Slănic Moldova nu dăduseră prea multe rezultate. Crizele de epilepsie deveniseră din ce în ce mai dese în ultimul an. În 31 decembrie 1889, pe la ora prânzului se dusese în oraş şi intrase în tutungeria sa din strada Goliei nr. 51, „o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară”. Nu există, din amintirile contemporanilor, amănunte sigure despre scopul acestei ieşiri în oraş şi felul în care s-a derulat tragicul eveniment. Se ştie că în tutungerie se afla fratele său, Zahei şi că aici Creangă a avut o nouă criză de epilepsie şi un atac de apoplexie, care avea să-i fie fatal. Se pare că Zahei l-a dus în Ţicău. Seara, vestea morţii s-a răspândit în Iaşi. „Tipograful Ionescu şi Miron Pompiliu se îngrijesc de înmormântare, Zahei aleargă şi el pe la cine ştie cine, şi părintele Gh. Ienăchescu pretinde a fi avut el sarcina îngropării. V. Pogor, care era primar, dădu locul la cimitir. În sfârşit, se răspândi în pripă o invitaţie, cu un înger şi o salcie, concepută în acest stil:

«Ioan Creangă

Profesor în vârstă de 52 ani după o lungă suferinţă a încetat din viaţă în ziua de 31 decembrie. Înmormântarea va avea loc marţi 2 ianuarie ora l precis la cimitirul „Eternitatea” unde se află depuse rămăşiţele lui. Fii [sic], frate şi surori roagă pe toţi amicii, colegii şi cunoscuţii a asista la înmormântare.»

bojdeuca-ticauNu asistară însă prea mulţi, fiindcă invitaţiile nu putură fi împărţite la vreme şi mai ales fiindcă vremea era rea. Ploua de două zile, zăpada se topise şi deodată un ger umpluse uliţele de gheţuş. Lumea se temea să iasă pe stradă. Veniră învăţătorii, elevi şi studenţi şi tânărul licenţiat N. Iorga, Artur Stavri, Ed. Gruber, A. C. Cuza şi alţii, bineînţeles părintele Gh. Ienăchescu şi ceilalţi tovarăşi la manuale. Sicriul era înconjurat de coroane, dintre care numai una din partea unui junimist, anume N. Gane. Pe panglica coroanei lui Constantin Creangă, bombastic, ca de obicei, se citi inscripţia: morrmant-ion-creanga1«Voitorului meu de bine scump prieten şi tată». Se ţinură obişnuitele cuvântări. Bătrânul institutor Toma Săvescu vorbi cu «o emoţiune foarte comunicativă» de viaţa şi meritele răposatului. Mai patetic fu Eduard Gruber, care cuvântă în numele cercului literar, în care zise că intrase Creangă de doi ani. «Jalnică adunare – vorbi el – o dureroasă datorie, cea de pe urmă, ne adună azi pe toţi în faţa mormântului unde în curând va odihni pentru vecie Ion Creangă, acest fruntaş al literaturii române. Nemângâiatul fiu, rudele, prietenii şi tinerimea entuziastă admiratoare a lui Creangă îşi simt acum inima zdrobită şi cugetarea înnourată în faţa muţeniei şi a neclintirei în care el zace, muţenie şi neclintire care ne face să ne îngrozim şi să ne podidească lacrămile, pentru că nu mut şi nu neclintit a fost Creangă în viaţa lui.»

ion creanga-batranAltă moarte se cădea feciorului Smarandei şi al lui Ştefan a Petrei, care se rătăcise dincoace de Siret, adus de căruţa lui moş Luca. El trebuia să fie purtat în căruţa cu boi, în port ţărănesc, cu mâinile încrucişate, bocit creştineşte de babe şi de multele lui rubedenii, tămâiat şi prohodit de popii şi dascălii satului său, înmormântat în ograda bisericii pe lângă care se jucase şi învăţase, pentru ca femeile să presare la praznice tămâie într-un hârb pe groapa sa năpădită de ierburi şi să se jeluiască cu capul rezemat de strâmba cruce, în apropierea ruinoasei cetăţi a Neamţului, prin care seara trec domoale vitele, acolo de unde se vede înceţoşat Ceahlăul, şi Ozana se-aude clipocind. I-a fost dat altfel.” (G. Călinescu, op. cit.).

Costin Tuchilă

Pentru 12 secunde, Frații Wright se înălțau cu un aparat mai greu decât aerul

flyer aparatul de zbor al fratilor whright

calendarÎntr-o zi de 17 decembrie 1903 Frații Wright se înălțau, fie doar și pentru 12 secunde, cu un aparat mai greu decât aerul în Carolina de Nord… Aparatul (imaginea de mai sus) se numea „Flyer”. 

De la primul zbor al germanului Otto Lilienthal (1848–1896), de moartea căruia se cutremuraseră băieţii episcopului Wright din Ohio, amatori de zmeie în copilărie, și până la apariţia aviatorului român Traian Vuia la Montesson, la început de secol XX, zborul uman trece prin încercări și sacrificii înscrise în istoria aeronauticii mondiale.

fratii wright zbor carolina 1903 calendar annie musca

Reușitele fraţilor Wright, Orville și Wilbur (căci despre ei este vorba), care se înălţau în aer în decembrie 1903, dar și teoriile vizionarului N. E. Jukovski vor incita generaţiile următoare la perfecţionarea zborului și la ridicarea acestui vis milenar la rang de artă.

Annie Muscă

atelierul fratilor wright

Atelierul Fraților Wright

Jean Marais

jean marais

calendarActor, scriitor, regizor, pictor: Jean Marais (11 decembrie 1913–8 noiembrie 1998)

Curtat de faimoșii cineaști: Luchino Visconti, Jean Renoir, Sacha Guitry…

Două fotografii prețioase din biografia pe care am dedicat-o celebrului regizor și scriitor umorist: Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (Focșani, Editura Terra, 2010).

dan mihaescu jean marais filmare annie musca biografie

Jean Marais pe platourile de la Buftea, în 1966, alături de Dan Mihăescu (stânga) și Jean Lorin Florescu

Șapte băieți și-o ștrengăriță (1967) jean marais

Cu Jean Lorin Florescu (dreapta) și Dan Mihăescu. Pregătiri pentru pelicula Șapte băieți și-o ștrengăriță (1967)

Annie Muscă

Vezi: „Cinéma Cinémas – Jean Marais, 1987” de Raoul Sangla

Jean Marais (D’Artagnan) în duel – fragment din filmul „Masca de fier”, regia: Henri Decoin, 1962

Carl Sagan

carl sagan calendar annie musca

calendarProfesorul american Carl Sagan (9 noiembrie 1934–20 decembrie 1996), specialist în Astronomie și Științe Spațiale, dar și Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universității Cornell, născut la New York, a devenit extrem de popular prin serialul de televiziune Cosmos (1978-1979), o pledoarie în 13 episoade pentru știință, rațiune și umanism, reluată în capitolele cărții sale, apărută în 1980 la Random House, în Statele Unite, sub același nume.

carl sagan cosmos

Cartea lui Carl Sagan a fost tradusă în limba română și lansată anul acesta de Editura Herald, la 12 mai 2014, cu două zile înainte de momentul zborului în Cosmos a unicului român.

În România, serialul Cosmos a fost difuzat în anii ’80 în cadrul emisiunii „Teleenciclopedia”, iar muzica lui Vangelis a însoțit călătoria fantastică prin Univers…

Annie Muscă

profesorul carl sagan

cosmos carl sagan

Profesorul Carl Sagan

Vangelis, Albumul „Cosmos” – integral

Vezi: arhiva rubricii „Calendar”

Vezi și: arhiva Dumitru-Dorin Prunariu, biografie, evenimente recente, cronologia zborului în Cosmos, 14–22 mai 1981, Annie Muscă

Margaret Mitchell

margaret mirchell

calendarAutoarea romanului de succes Gone with the Wind (Pe aripile vântului), 1936

Cea care la 16 ani scrisese primul ei roman, intitulat Lost Laysen, Margaret Mitchell (8 noiembrie 1900–16 august 1949) primea în 1937 Premiul Pulitzer pentru cartea la care muncise 10 ani și care avea să fie ecranizată în 1939 de regizorul Victor Fleming, la sugestia producătorului David O. Selznick, având-o pe actrița Vivien Leigh în rolul Scarlett O’Hara.

gone-with-the-wind

 Clark Gable și Vivien Leigh

Margaret Mitchell este cea care în anii ’20 colabora la „The Atlanta Journal Sunday Magazine”, în paginile căruia îl intervieva pentru prima oară pe misteriosul Rudolph Valentino în legătură cu celebra peliculă Șeicul, lansată în America tot într-o zi de noiembrie, 13, a anului 1921.

La doar 48 de ani, Margaret murea în Atlanta, în urma unui accident de mașină.

Annie Muscă

margaret mitchell annie musca calendar liber sa spun

 Margaret Mitchell

Gone_with_the_Wind coperta

pe aripile vantului in franceza

mormant margaret mitchell

Axel Munthe

axel munthe vila capri

calendar micPoate vă amintiți de Cartea de la San Michele (1929), scrierea cu accente autobiografice semnată de medicul și scriitorul suedez Axel Munthe, născut la 31 octombrie 1857 la Oskarshamn.

Axel Munthe portret de Feodora Gleichen

Axel Munthe, portret de Feodora Gleichen

La 30 de ani, acest medic „sans frontières” se instala la Capri, după ce, pe la 18 ani, în timpul studenției, urca pentru prima oară cele 777 trepte săpate în stâncă de împăratul Tiberiu. La început de secol XX, Axel Munthe reușește să cumpere Villa San Michele din care va face un loc magic…

capri axel munthe vila san michele muzeu 2

Villa San Michele, Capri

Despre viața și cariera lui Axel Munthe, care murea la Stockholm la 11 februarie 1949, s-a făcut și un film în 1962, intitulat Axel Munthe – Der Arzt von San Michele.

Annie Muscă

cartea de la san michele axel munthe

vedere din vila san michele

vedere 2 villa san michele capri

Vederi din Villa San Michele

sfinx villa san michele

sfinx san michele villa axel munthe

Villa_San_Michele_Sphinx

Sfinx, Villa San Michele

Vezi: arhiva rubricii Calendar

Florian Pittiș la rubrica „Remember” de Annie Muscă

florian pittis foto arhiva anda pittis

Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna octombrie annie musca rtrAstăzi, 4 octombrie 2014, ne amintim de actorul Florian Pittiș  (4 octombrie 1943–5 august 2007).

Seducător, spontan și generos, nu cunoștea sensurile ranchiunei, iar numele Domnului suna nemuritor de tandru în graiul lui. Perfecționist, exersa totul, citea, studia. Făcea gimnastică, iar alimentația îi era echilibrată înaintea fiecărui spectacol. A adus pe scenă zeci și zeci de eterne ipostaze, chiar dacă lumea teatrului pare o lume efemeră, de-o seară.

Trăia clipa, iar pasul îi era iute. Mereu în ritm cu noul. Te cântărea din ochi, fuma Carpați, iar luxul nu era targetul lui, așa cum nu-i păsa de raiting. Rebel, dar profund în sensul real al cuvântului, Florian Pittiș a iubit enorm teatrul, muzica și poezia. Prin ele, a rămas în noi.  

remember florian pittis

Parfumul copilăriei rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Florian s-a născut la 4 octombrie 1943, în București, într-o familie aleasă, cu adorație și respect pentru cultură, muzică și literatură. Mama, pe nume Ana, era secretară de școală, iar tatăl, Nicolae Pitiș, născut la 1900 era aviator, şef de școală de pilotaj, comandant de escadrilă. Un străbun de-al lui Florian era preotul Bonifachie Pitiș din Șcheii Brașovului, figură istorică interesantă. Pentru cel care a purtat numele unei sărbători creștinești de bucurie, anii de maturitate păstraseră amprenta educației primite în familie.

Numele „Moțu” s-a născut din alintul bunicii paterne, iar dublul „t” din numele de familie, care a făcut furori în mintea noastră, ca nume de scenă, se „datorează” unei greșeli de înregistrare la starea civilă.

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, fiind coleg de clasă cu viitoarea actriță Jeanine Stavarache, alături de care intrase în cercul de teatru coordonat de actorul Petre Gheorghiu, și tot lângă ea își va susține lecția de absolvire. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic, rolurile lui Florian Pittiș în teatru, în filme, pe micul ecran, în teatrul radiofonic, muzică interpretată de Florian Pititș, Moment poetic cu Florian Pittiș, fragment audio-video din „Nunta lui Figaro”, fotografii rare, imagini-document.

Annie Muscă