Andreea Soare: „Nu e o fatalitate să nu știi, o fatalitate e să nu vrei să înveți”

soprana andreea soare

interviu liber sa spunÎntre un drum Râmnicu Vâlcea–București și un avion pe care trebuia să-l prindă a doua zi dimineață, spre Paris, Andreea Soare mi-a îndeplinit dorința de a o cunoaște și de a rememora povești ce merită cunoscute. Orașul natal este Râmnicu Vâlcea. De mică bunicii au fost cei care i-au urmărit îndeaprape pașii și au format-o ca om, a urmat Conservatoire de Strasbourg în paralel cu University Marc Bloch (Licence Musique: Musique et musicologie), pentru ca apoi, îndrumată de profesoara ei de la Conservator, să meargă la Paris, unde a urmat cursul firesc al lucrurilor: Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris. Numai anul trecut vocea ei a fost auzită atât în Franța, cât și în Elveția, Polonia, Germania, Japonia, iar ultima vizită în România i-a adus o medalie de argint din partea Altețelor sale Regale Prințul Paul și Prințesa Lia. În prezent, este soprană la Opéra Bastille din Paris, dar este și o româncă pasionată de ceea ce face, foarte naturală, sinceră, ambițioasă, pusă pe glume și cu un stil foarte plăcut de a povesti, un om care știe ce vrea și o personalitate puternică.

Maria Seiculescu: Cum ai ajuns să studiezi muzică clasică la Paris? Care a fost parcursul tău până acolo?

Andreea Soare: Eu am făcut liceul în Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, științe socio-umane. În clasa a douăsprezecea profesoara mea de franceză m-a trimis la Baia Mare, la un concurs de muzică francofonă, muzică ușoară, am reprezentat liceul cântând o melodie de Lara Fabien, Je t᾿aime. La concurs am câștigat marele premiu și aceasta însemna să mă duc în același an, deci în 2004, după bacalaureat, la Rochelle, în Franța, unde este un mare festival: „Les Francofolies de La Rochelle”. Acolo am cântat aceeași melodie, iar un domn din organizare m-a întrebat: „Dar de ce nu studiați muzica la un Conservator? Aveți un timbru care s-ar preta muzicii clasice.” N-am cântat niciodată muzică clasică și nu mă interesa foarte tare la acea vreme, voiam să fac diplomație sau științe politice, voiam foarte mult să lucrez într-o ambasadă, pentru că se călătorește foarte mult, se vorbesc mai multe limbi străine și era absolut perfect.

andreea soare

Andreea Soare

M. S.: Vorbești mai multe limbi? Care?

A. S.: Vorbesc italiana, spaniolă, franceză, engleză și puțin germana. Când am venit în România, unchiul meu mi-a zis: „Uite, eu îți ofer o săptămână”. Acel organizator s-a interesat și am primit acasă trei dosare de înscriere de la Strasbourg, de la Metz și de la Toulouse. „Uite, îți ofer o săptămână într-unul din cele trei orașe, te duci în vacanță și… încerci, să vezi cum e.” Mai departe, am făcut trei cursuri de canto cu o cântăreață de operă din Vâlcea, care era și profesoară, Camelia Sava. M-a învățat un lied de Schubert în românește. Este o mare rușine pentru că liedul de Schubert, de fapt toate ariile sau liedurile se cântă în limba originală. În fine, teorie am făcut, pentru că am făcut școala de muzică, am făcut vioară, am studiat pian și chitară, teorie, în fine… Dar am vrut să fac diplomație și mi se părea o chestie foarte interesantă și care mi se potrivește, am făcut și teatru, îmi trecuse prin minte la un moment dat să dau la teatru.

M. S.: Dar acum te mai gândești într-un fel sau altul să faci diplomație?

A. S.: Cred că prin meseria pe care o am acum fac asta în fiecare zi, călătoresc foarte mult, andreea soare opera bastille pariscunosc foarte mulți oameni, bine… nu facem politică la operă, din fericire, dar în afară de asta cred că fac și diplomație. Eu m-am dus la Strasbourg, pentru că de la Vâlcea pleacă autobuze Râmnicu Vâlcea–Strasbourg… A fost singurul criteriu, absolut singurul criteriu. Am zis că e mai simplu până la Strasbourg, altfel trebuia să schimbăm, să luam un tren până la Toulouse, în sudul Franței, la Metz la fel. Am zis că oricum nu o să iau, oricum eu nu cânt muzică clasică, nu vorbesc franceză, chiar dacă făcusem la școală, una e să înveți franceza la școală și una e să stai într-o țară în care auzi limba vorbită, uneori și în argou.

M. S.: Și cum a fost admiterea?

A. S.: Au fost 65 de candidați pe trei locuri, am fost la admitere, am dat testul de teorie, trebuia să descifrez o partitură și francezii, nu știam, când descifrează o partitură fără cuvinte, zic „la, la, la, la”, toate notele, în România eram învățată să zic „do, re, mi” când descifrez o partitură și într-adevăr erau foarte surprinși. Deci eu chiar știu teorie, chiar foarte bine și a fost perfect ce-am făcut, numai că ei au fost surprinși de modul în care am redat eu numele notelor. După care am cântat liedul de Schubert în românește și toată lumea a murit de râs, nu se așteptau să cânt Schubert în română, adică… a fost o premieră, un… unicat. Apoi am avut interviul, partea cea mai importantă. Bineînțeles că la interviu n-am putut să vorbesc franceză curentă și bineînțeles că m-au întrebat de ce Strasbourg. Am explicat pur și simplu că există un autobuz de la Râmnicu Vâlcea și mi s-a părut ceva foarte normal, și tot așa, au fost foarte amuzați de poveste. Am intrat prima și am zis: „Domne, oamenii aștia au o problemă, ori sunt toți foarte fraieri, dacă eu am intrat prima, eu, care nu știu operă, nu știu muzică clasică, n-am cântat niciodată așa ceva, ori poate că am totuși potențial.” În fine, am zis mulțumesc foarte mult, la revedere, plec în România. Salariile în România nu sunt aceleași cu cele de acolo, eu stau cu bunicii mei de mică, nu știam ce înseamnă să trăiești în altă țară. În fine, ne-am întors în țară și bunica mea a trimis o scrisoare la „Surprize, surprize”, fără să știu evident. Și chiar a fost pe bune, nu a fost nimic aranjat, chiar a fost pe bune. Mi-au dat 4000 de euro și a doua zi am plecat la Strasbourg.

soprane romance andreea soare

M. S.: Și te-ai mutat acolo singură?

A. S.: Cu bunica la început, dar la vremea aia România nu era în Uniunea Europeană și trebuia să se întoarcă în România după trei luni, apoi venea bunicul meu trei luni și se întorcea, venea iar bunica, tot așa, ca și cu un copil mic. Da, am stat la Strasbourg patru ani.

M. S.: Patru ani, cât a durat conservatorul?

A. S.: Nu, sistemul în Franța este total diferit față de România. Un Conservator Național are 4 cicluri, iar fiecare ciclu se poate face între unu și trei ani, iar eu am făcut patru ani și am terminat toate ciclurile, pentru că francezii sunt foarte înceți, le place foarte mult să-și dezvolte talentul, pasiunea într-un timp foarte mare de timp, ceea ce mie nu-mi place deloc. Profesoara mea îmi zicea în fiecare an: „Eu cred că ești pregătită să dai mai departe”. Dacă vrei să faci foarte încet, poți, dar în general fac cam doi ani din fiecare ciclu, cam 4 ani în Conservatorul Național, dar depinde și la ce vârstă începi, eu am început un pic târziu pentru canto, aveam 19 ani. Francezii care vor să facă muzică clasică, încep de pe la 14 ani cu canto coral, niște lucruri intermediare, pentru că nu pot să studieze operă la 14 ani, dar 19 ani era totuși o vârstă destul de înaintată…

M. S.: Nu 14, dar nici 19, undeva între…

A. S.: Exact… dar e foarte bună pregătirea lor, pe care o fac începând de la 14 ani, pentru a face canto clasic mai târziu. La Strasbourg, în anul doi, am făcut o altă facultate, de muzicologie, în paralel și chiar asta îi ziceam unui prieten ieri, că mă gândesc cu nostalgie la vremea de la Strasbourg, când eram și la Conservator și la Facultatea de Muzicologie și eram și profesoară de muzică la două școli. Și mă gândesc acum, cum făceam? Adică sincer, cum făceam? Plecam la 7 jumătate dimineața și veneam la 10 jumătate seara, de luni până duminică și am făcut asta timp de trei ani.

M. S.: Profesoară la două școli?

A. S.: Da, la două școli, aveam 8 ore pe săptămână, erau copii foarte mici, între 5 și 7 ani jumătate, grupa pregătitoare – clasa 0 cred că se numește în România – și clasa I. Dar francezii mi s-au părut inconștienți pentru că era al doilea an al meu în Franța, nu vorbeam franceză perfect și erau 22 de copii în clasă. Și cu clasa aveam două ore, una după alta. Deci, unor copii de 5 ani jumătate să le ții atenția două ore este cumplit de greu și vreo două luni mi s-a părut că fac babysitting mai mult, decât muzică sau orice altceva. Proiectul meu era cu totul și cu totul altfel, eu voiam să fac cor, ei nu, educație muzicală. Le-am zis: „Dar eu n-am diplomă de educație muzicală, n-am diplomă de învățământ, n-am nici o diplomă în domeniu și nici n-am experiență.” Mi-au zis: „Te vei descurca de minune!”

M. S.: Și te-ai descurcat!

A. S.: M-am descurcat pentru că am citit foarte multe cărți, singură. Eram la două școli: una într-un cartier cu probleme, cu foarte mulți străini, dar copiii erau de o inteligență și de un interes pentru muzică ieșit din comun, și alta în cartierul cel mai mic din Strasbourg, unde copiii erau absolut bătuți în cap, n-am reușit să fac absolut nimic cu ei. Erau 15 copii, eram eu și educatoare ale lor și nu puteam să-i ținem o oră, erau… Iar cu ceilalți am înregistrat un CD cu muzică, i-am învățat 14 melodii, au învățat 14 instrumente pe care le-au desenat, pe care puteau să le recunoască. Pentru 5 ani și jumătate aveau cunoștințe de muzică foarte avansate. Am făcut foarte multe lucruri pentru că am fost foarte pasionată și copiii m-au ajutat, am avut cu cine. De exemplu, nu știam dacă am voie să-i pedepsesc sau nu. Pentru mine asta a fost o chestie foarte importantă. Dacă nu mă ascultă, ce pot să fac cu ei? De-asta zic, la început mi s-a părut că fac cam babysitting cu ei, dar după aceea a fost foarte bine. Când m-am dus prima oară la școală, nu știam unde e școala și am întrebat controlorii: „Știți cumva unde e școala?” „Nu vă supărați, vă duceți singură?”, mi-au răspuns ei „Da!” „OK, stăm noi aici și vă urmărim până intrați în școală.” Am crezut că e o glumă. I-am zis directorului. Eram foarte bine plătită, mult peste medie… acum un profesor de liceu la Strasbourg este plătit pentru educație muzicală 18 euro pe oră, iar eu în 2005 eram plătită cu 68 de euro pe oră și i-am zis directorului că „dacă mă plătiți atât de mult pentru a-mi risca viața, de fiecare dată când vin aici… viața mea valorează mai mult decât 68 de euro pe oră.” Mi s-a răspuns: „Dacă veniți singură, nu vi se va întâmpla niciodată nimic, pentru că învățați copiii celor din cartier.” Deci, totuși, trebuie să ai foarte mare curaj și foarte mare inconștiență să faci asta, dar am făcut-o.

concert andreea soare

M. S.: Și după ce ai terminat Conservatorul?

A. S.: Bun… chiar de la începutul anului patru, profesoara mea mea de canto mi-a zis: „Trebuie să te duci la Paris să te vadă cei de acolo, că eu n-am cum să te mai ajut, nu știu mai mult de-atât.” În Franța sunt doar două conservatoare superioare, unul la Paris și unul la Lyon, este o școală de elită în care într-adevăr este foarte greu să intri, iar profesoara mea m-a avertizat: „Nu vei intra din prima pentru că sunt foarte mulți candidați, nu cunoști pe nimeni”, adică nu e vorba de pile, în Franța chiar nu merge sistemul de pile, dar merge sistemul „îți ofer o șansă pentru că te cunosc, nu înseamnă însă că te voi și lua dacă nu ești bun”. Mi-aduc aminte că trebuia să învăț cinci arii și două lieduri și profesoara mea mi-a zis: „Oricum n-o să iei, dacă înveți două e foarte bine.” Am învățat liedurile, am cântat un lied românesc, Ce te legeni și mi-a zis așa: „În primul tur – în primul tur tu propui aria – dacă tu propui aria asta, ei sigur o sa aleagă aria asta” și exact așa a fost. Adică din 5 arii nu știam decât două și exact cele două au picat. Și am dat teorie, tot așa, în trei tururi, canto și finala. La finală am primit răspunsul în anul acela, foarte târziu, foarte mulți candidați, foarte puține locuri și pe mine nu m-a vrut nici un profesor doar pentru că eram româncă, deși avusesem cel mai mare punctaj dintre toți colegii mei. Până la Paris n-am avut niciodată probleme de discriminare. În fine, asta e. Iar profesoara mea și alți profesori aveau fiecare câte un loc liber, erau obligați să mă ia, pentru că eram prima. Au făcut tragere la sorți. La prima oră – mi-aduc aminte foarte bine – „poți să-mi cânți ceva”, dar pe un ton așa… La Strasbourg nu prea făcusem, o iubesc pe profesoara mea de la acolo, o ador, dar cu canto n-are nici o treabă. M-a învățat să vorbesc franceză, m-a învățat orice altceva, dar canto nu, adică mi-am dat seama abia la Paris, neștiind, eu credeam că e bine. Adică n-a fost nici rău, dar n-a fost nici bine. Nu m-a învățat nimic, partea tehnică vocală, nu mi-a vorbit despre respirație, despre impostație, despre nimic.

tineri cantareti romani andreea soare

M. S.: Totuși ați lucrat ceva împreună…

A. S.: Am lucrat niște melodii de compozitori necunoscuți. Ei îi plăceau asemenea rarități, să nu cântăm ce cântă toată lumea.

M. S.: Dar a fost o deschidere, nu-i așa?

A. S.: Profesorii de canto în general sunt foarte periculoși. De ce? Pentru că pot să te formeze sau pot să-ți distrugă vocea pe viață. Deci sunt două categorii, ea nu face parte din nici una dintre aceste categorii. E bine că nu-ți impune obiceiuri sau tehnici pe care tu să le aplici, te lasă să evoluezi lejer, simplu și normal, ceea ce este foarte bine la început, pentru mine mai ales, eu neavând pregătirea colegilor mei, de la 14 la 18 ani, de canto coral și toate celelalte. Dar am participat la foarte multe concerte. Unul dintre ele a fost Seara de Gală a Turului Franței, la intrarea României în Uniunea Europeană. Cântam muzică românească, n-am cântat niciodată muzică clasică, cântam cu chitara, muzică folk românească. Oriunde eram invitată, doar asta mă punea profesoara mea să cânt. În fine, la Paris, în prima oră, am cântat o arie de Ceaikovski, pe care n-ar fi trebuit să o cânt pentru că era prea grea pentru mine. „Deci trebuie să o luăm de la zero, tu nu știi nimic”, a fost prima frază pe care am auzit-o. „Pentru data viitoare să înveți” nu știu ce arie… Și zic: „Pardon?” „Da, din Mozart, mi-a zis ea, aaa… pe deasupra ești și incultă.” „Doooamnee!”, mi-am zis eu uitându-mă lung la ea. Profesoara s-a dus la director și i-a spus: „Eu nu știu de ce a intrat fata asta la Conservator.” După două luni, s-a dus iar la director ca să-i spună că n-a avut în viața ei o studentă ca mine… și că o să devin o mare divă… Sigur, nu știam acea operă de Mozart când am intrat la Conservator, dar am învățat. Asta nu prea înțeleg francezii, că nu e o fatalitate să nu știi, o fatalitate e să nu vrei să înveți. Și de atunci în fiecare an îmi spunea că trebuie sa dau examenul cu ceilalți, cu cei mari. Am terminat șefă de promoție, cu trei promoții înaintea mea. Această profesoară mi-a oferit posibilitatea de a cânta în concerte, chiar dacă dar nu așa de mult ca la Strasbourg. La Paris am avut foarte mare curaj. În ultimul an m-am înscris la Concursul Internațional de Canto de la Clermont-Ferrand, deși profesoara mea m-a sfătuit să mai aștept. Am trimis CD-ul pentru preselecție și m-am dus cu bunica mea la Clermont-Ferrand, dar am cumpărat bilete ca să ne întoarcem a doua zi dimineața, pentru că eram convinsă că nu o să trec mai departe. Am susținut preselecția și la 2 noaptea am primit un telefon: „Să nu plecați dimineață, pentru că sunteți în finală.” În finală (la Clermont-Ferrand e singurul concurs din Franța în care nu câștigi bani, ci roluri în operă și tocmai pregăteau Don Giovanni), au reținut două cântărețe pentru rolul Donna Elvira, pe mine și pe o soprană care terminase Conservatorul în anul în care am intrat eu, avea vreo 31 de ani și cânta foarte bine. M-am mirat că m-au ales. Am avut repetiție cu orchestra chiar în ziua finalei. La repetiții eu eram ultima, din 16 candidați. Mai reluau, se mai încurcau, le mai spunea dirijorul… M-am plictisit teribil și mi-am zis că, dacă voi cânta bine de prima dată, mă vor lăsa să plec. M-am dus acolo foarte sigură, n-am stat de vorbă deloc cu ei, păream puțin cam încrezută, dar nu eram, eu voiam doar să se termine repede. Am cântat de la început până la sfârșit, dirijorul nu m-a oprit și, după o pauză lungă, de vreo patruzeci de secunde, în care eu credeam că-mi va spune ca n-a fost bine, l-am auzit: „Incredibil.” Apoi, din sală a venit pe scenă o doamnă: „Copila mea, ești incredibilă.” Doamna era Teresa Berganza, o divă în adevăratul sens al cuvântului, care era președinta juriului. Seara a fost finala și am câștigat. Este o arie pe care o cânt natural, n-am studiat-o, n-am lucrat-o foarte mult.

andreea soare opera

M. S.: Era o arie impusă?

A. S.: Da, era o arie impusă. Și am cântat o a doua arie, trebuia să cântăm o arie cu pian și una cu orchestră. Aria cu pian era și ea impusă, dar eu nu o învățasem pentru că nu speram să intru în finală. Nici nu aveam partitura la mine, l-am sunat pe pianistul meu și l-am rugat să-mi trimită partitura pe mail. Când mi-au dat premiul pentru „o interpretare de excepție”, am sunat-o pe profesoara mea de la Paris: „Buna seara, sunt la Clermont-Ferrand. „Ce faci la Clermont-Ferrand?”, „Păi tocmai am câștigat concursul.” „Ei, ți-am zis întotdeauna că vei câștiga.” Nu prea înțelesesem eu când mi-a spus, dar… După aceea, am dat examen la Opéra Bastille. Acolo a fost mai complicat pentru că am fost vreo 460 de candidați, dintre care 200 de soprane și un singur loc. În momentul în care dai examen, nu știi nici câte locuri sunt, nici cine dă examenul, nu știi absolut nimic. Când am dat prima selecție, candidata dinaintea mea a fost oprită după două fraze: „Mulțumim, vă vom suna noi.” „Doamne, mi-am zis, dacă mă opresc doar după două fraze, măcar alea două să le cânt bine…” Am cântat două arii și unul din domnii de acolo, pe care nu-i cunoșteam, îmi spune: „Sunteți singura candidată din finală care sunteți încă studentă (eram în ultimul an la Conservator). Doriți să vă continuați studiile, să faceți un doctorat? Dar ce faceți dacă luați examenul la Bastille?”. Eu i-am răspuns rapid: „Renunț!” „Da, foarte bun răspunsul.” La Opera Studio sau Atelier Liric de la Bastille, Opera Națională din Paris angajează 12 tineri cântăreți, timp de 2, maxim 3 ani, 9 luni pe an, pentru a-i forma, fiind la începutul carierei lor. Și una e să înveți meserie într-un mare teatru de operă, cum este Opera Națională din Paris… Aici avem masterclass-uri, lucrăm cu mari cântăreți de operă, care vin să ne împărtășească din experiența lor bogată. E drept, câteodată e cam complicat, pentru că una e să fii mare cântăreț de operă și alta e să vorbești despre asta și să lucrezi cu un cântăreț. Acum sunt în ultimul an la operă.

M. S.: Și ce vei face după?

A. S.: Am semnat câteva contracte, până în 2016, așa că agenda mea este destul de plină. Noi, cântăreții de operă nu avem spectacol după spectacol, în fiecare zi, precum cei de muzică ușoară, care cântă cu microfon, pot cânta zilnic, și cinci ore dacă vor. La o vioară poți să mai schimbi o coardă, dar la voce e mai complicat, trebuie și ore de odihnă.

opera contemporana andreea soare interviu de maria seiculescu

M. S.: Dacă ai avea posibilitatea să te întorci în timp, ai mai face aceleași lucruri?

A. S.: Da, dar dacă acum aș primi niște bani, nu cred că aș mai avea inconștiența de a mă muta oriunde. Aș sta să mă mai gândesc.

M. S.: A fost poate și un pic de inconștiență, dar contează că ai avut încredere în tine.

A. S.: Da. Asta-i spuneam aseară unui prieten. Când dau un examen, nu mă gândesc dacă o să-l iau sau n-o să-l iau, în schimb mi-am zis că trebuie să le arăt ce știu să fac astăzi, ce nu știu să fac e problema mea, trebuie să învăț. În meseria asta sunt atât de mulți, cel puțin soprane, atat de multe, încât totul e subiectiv, iar la un concurs de canto sau la un concurs pentru un rol ori pentru un post nu contează numai tehnica vocală. Toată lumea se omoară să aibă tehnică vocală perfectă.

M. S.: Pentru tine ce contează în momentul în care urci pe scenă?

A. S.: Contează ca omul care este în sală, să simtă ceva, să înțeleagă ceva. Și să să aibă o opinie. Indiferența mă omoară. Sincer, accept să nu-i placă cuiva de mine, e normal, dar să aibă o opinie!

Interviu realizat de Maria Seiculescu

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” va susţine un concert la Teatrul Scala din Milano

Proiectul studiOpera a oferit până acum tinerilor artişti ai Operei Naţionale Bucureşti posibilitatea de a participa la cursuri de specializare susţinute de mari personalităţi ale artei lirice, profesori la Accademia Teatro alla Scala din Milano. Proiectul studiOpera este realizat de Opera Naţională Bucureşti (ONB) – prin Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) – în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano şi SVASTA ICG România şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 „Investeşte în oameni!”.

Ultimul an al proiectului oferă tinerilor artişti ai ONB posibilitatea de afirmare într-unul din cele mai importante teatre lirice din lume, Scala din Milano. Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” a primit anul acesta  invitaţia din partea Accademiei Teatro alla Scala de a susţine un concert cu pian în cadrul unui eveniment devenit deja tradiţional, „Ospitalità delle Accademie Internazionali”. Prin acest program, Accademia invită în fiecare an o instituţie muzicală (studio de operă) sau de învăţământ superior de specialitate să fie reprezentată la Milano de cei mai talentaţi tineri artişti, cu vârsta de până la 35 de ani.

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” va fi reprezentat de soprana Irina Iordăchescu, baritonul Ionuţ Pascu (formatori în cadrul proiectului studiOpera) şi mezzosoprana Sorana Negrea, care a debutat în cariera artistică pe scena SEOB. Artiştii vor fi însoţiţi de maestrul corepetitor Ioana Maxim (formator studiOpera) şi Anda Tăbăcaru Hogea, coordonator SEOB şi manager de proiect studiOpera. Concertul va avea loc joi, 23 februarie 2012, ora 17.00, în foaierul „Arturo Toscanini” al Teatrului Scala din Milano. Programul va cuprinde unele dintre cele mai cunoscute pagini din opere cum sunt La Traviata de Giuseppe Verdi, I Pagliacci de Ruggero Leoncavallo, Lakmé de Léo Delibes, Andrea Chénier de Umberto Giordano, Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, dar publicul italian va putea asculta şi lieduri din creaţia compozitorilor români George Enescu, Marţian Negrea şi Aurel Eliade.

În ziua următoare, 24 februarie, tinerii artişti români vor participa la cursul de canto predat la Accademia Teatro alla Scala de soprana Luciana Serra. Domnia sa a fost prezentă zilele trecute la Opera Naţională Bucureşti pentru a susţine modulul de Exerciţii funcţionale de tehnică vocală în cadrul proiectului studiOpera, curs care s-a bucurat de mare succes printre participanţi. O aşteptăm din nou pe Luciana Serra la Bucureşti, pentru a doua perioadă a cursului, la finalul acestei luni.

Soprana Luciana Serra va susține un curs de canto la București

A treia etapă a proiectului studiOpera, implementat de către Opera Naţională Bucureşti (ONB) – prin Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) – în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano şi SVASTA ICG România şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, „Investeşte în oameni!” este în plină desfăşurare.

Începând din luna octombrie 2011, formatorii pregătiţi în cadrul cursurilor de specializare derulate în primăvară, alături de un număr de profesionişti italieni, au început să predea colegilor din Opera Naţională Bucureşti, care s-au înscris la cursurile din ultima etapă a proiectului.

Luna februarie înseamnă pentru cursanţii specializării de canto întâlnirea cu un nume mare al artei lirice internaţionale: soprana Luciana Serra, care va veni special la Bucureşti pentru a continua colaborarea cu proiectul studiOpera, după ce în luna martie a anului trecut a susţinut un curs la Milano pentru formatorii noştri. De această dată, Luciana Serra va susţine modulul de Exerciţii funcţionale de tehnică vocală, ilustrate prin apelul la pasaje semnificative din opere scrise în ultimele trei secole. Cele 36 de ore de specializare vor fi prezentate în două perioade: 6–8 februarie şi 27–29 februarie 2012.

Luciana Serra, una dintre cele mai stralucitoare soprane de coloratura ale artei lirice internaționale, va ajunge duminică, 5 februarie în București, după ce în luna martie a anului trecut a susţinut un curs la Milano pentru formatorii noştri. Artista a fost invitată și a acceptat cu plăcere să asiste la reprezentația spectacolului Mefistofele de Arrigo Boito, spectacol care se reia duminică 5 februarie 2012, ora 18.30, la Opera Națională București, dupa opt ani de la premiera bucureșteană.

La începutul carierei sale, soprana Luciana Serra a cântat cu mare succes în principalele teatre italiene, de la Teatro alla Scala la Teatrul Regio din Torino, de la Teatrul San Carlo din Napoli la Teatrul Fenice din Veneţia, de la Opera din Roma la Teatrul Massimo din Palermo. Devine celebră la sfârşitul anilor 1970, când readuce în atenţia publicului şi a criticii repertoriul de soprană de coloratură şi redescoperă opere de Rossini şi Donizetti.

Debutează la Covent Garden din Londra cu Les Contes d’Hoffmann de Offenbach (Domingo – Serra – Cotrubaş – Baltsa) şi ulterior colaborează cu mari dirijori ca Georges Prêtre, Claudio Abbado, Salvatore Accardo, Sir Colin Davis, James Levine, Giuseppe Sinopoli, Sir Georg Solti. Cariera sa internaţională s-a desfăşurat pe cele mai mari scene ale lumii: Opera de Stat din Viena, Festivalul de la Salzburg, Metropolitan Opera din New York, Gran Liceu din Barcelona, Opera Bastille din Paris, Teatrul Capitole din Toulouse, Operele din Chicago, San Francisco etc.

Cunoaşte un mare triumf în 1988, când debutează la Covent Garden, în rolul Reginei nopţii din Die Zauberflöte (Flautul fermecat) de W. A. Mozart.

În prezent susţine concerte şi cursuri de măiestrie în toată lumea şi este profesor de tehnică vocală la Accademia Teatro alla Scala din Milano.

Cele trei dive și pianistul Horia Mihail, invitați de Crăciun la România TV

Înainte de a părăsi Bucureștiul în Ajunul Crăciunului, după concertul final al Turneului național „Cele trei dive” de la Sala Radio din București, cântărețele Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Leontina Văduva însoțite de pianistul Horia Mihail au înregistrat o ediție specială a unei emisiuni ce se va difuza la România TV în seara de Crăciun, pe 25 decembrie, la ora 21, la invitația lui Cătălin Striblea.

Emisiunea privește dintr-un unghi retrospectiv evenimentul artistic petrecut în perioada 17–23 decembrie, când împreună cu pianistul Horia Mihail, trei mari artiste ale scenelor internaţionale reprezentând generaţii diferite ale şcolii de cânt româneşti – Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva – au venit de la Viena, Lausanne și Paris pentru a realiza un provocator turneu de recitaluri la Iaşi, Cluj şi Timişoara, ce s-a încheiat cu un concert extraordinar de Crăciun, susţinut la Sala Radio alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Iurie Florea.

Nevoia de repere tot mai acută pe care o avem în ziua de astăzi ne face să ne dorim să avem modele. Din păcate, ceea ce ni se arată la ora actuală în general prime-time este departe de noţiunea de model. Cei care chiar doresc să-şi găsească astfel de repere, pot însă să caute. Să caute şi mai departe, gândind pozitiv asupra a ceea ce înseamnă să fii născut în România şi încercând să descopere oameni care au reuşit şi care ştiu că a fi născut în România poate însemna mai mult decât pare la prima vedere.

Vârfurile şcolii muzicale româneşti pleacă în lume, dar în clipa maturizării îşi doresc foarte mult să revină şi pe scenele de acasă. Unii dintre ei reuşesc să evolueze pe scenele din Bucureşti, unde cota la care au ajuns la nivel internaţional nu este cu totul inabordabilă. Prea puţini sunt însă cei care reuşesc să revină şi în marile oraşe culturale ale ţării, altele decât capitala. Iar dacă totuşi o fac, sunt uneori dezamăgiţi de stângăcia promovării revenirii lor, pe care ei o simt cu toată fiinţa ca pe un eveniment.

Succesul acestui eveniment iniţiat de Radio România Cultural şi Asociaţia culturală Accendo în coproducție cu TVR 3 și Radio România Regional, turneu susţinut de Radio România a înseamnat: 4 oraşe, 4 săli, 4 concerte, peste 3000 de spectatori, mai mult de 2000 de km parcurşi, un concert transmis live la radio, sute de minute de înregistrări radio şi TV, sute de apariţii în presă şi zeci de minute de aplauze.

Efortul celor patru muzicieni care au devenit prieteni – Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Leontina Văduva şi Horia Mihail, cărora li s-au alăturat la Bucureşti Orchestra Naţională Radio şi dirijorul Iurie Florea – a fost răsplătit de un public numeros, venit să-i admire în fiecare localitate în care au poposit şi îşi va continua impactul încă mult timp înainte prin difuzările de care se va bucura la radio şi televiziune în întreaga ţară.

Turneul s-a terminat, dar ecourile lui pot fi urmărite în continuare pe site-ul www.celetreidive.ro, la radio și televiziune.

Organizatori: Radio România Cultural şi Asociaţia culturală Accendo. Coproducători: TVR 3, Radio România Regional (TVR Iaşi şi Radio Iaşi, TVR Cluj şi Radio Cluj, TVR Timişoara şi Radio Timişoara).

Sponsor: JTI

Cu susţinerea: Readers Café, Athénée Palace Hilton, Nissa, Cercul Militar Naţional la aniversarea a 135 de ani de existenţă, Sonja Handmade Jewellery, Ramada Majestic.

Parteneri: Direcția Formaţii Muzicale din Societatea Română de Radiodifuziune, Filarmonica din Iaşi, Opera Maghiară din Cluj, Filarmonica din Timişoara.

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Bucureşti FM, Şapte seri, România Liberă, Academia Caţavencu, Tabu, Be Where, Observator Cultural, Hotnews, VIP, Librăriile Humanitas şi site-urile Liternet, Agenţia de carte, artactmagazine, online gallery.

Fotografii de Roza Zah din Concertul de Crăciun al celor trei dive, Sala Radio, 23 decembrie 2011