Lansare de carte: „Palatul Universităţii din Bucureşti şi personalităţi din lumea constructorilor”

palatul universitatii

Editura Vremea şi Universitatea din Bucureşti au plăcerea de a vă invita la lansarea volumului Palatul Universităţii din Bucureşti şi personalităţi din lumea constructorilor de Nicolae Şt. Noica. Invitaţi: Emil Constantinescu, Marina Constantinescu, Nicolae Şt. Noica, Silvia Colfescu. Lansarea va avea loc joi, 19 martie 2015, ora 12.00, la Biblioteca Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, et. 1, intrarea prin str. Edgar Quinet.

Întrucât spaţiul bibliotecii este restrâns, intrarea se face pe bază de invitaţie – îi rugam pe cei interesaţi să participe să ni se adreseze la adresa miruna.lepus@edituravremea.ro până joi, 19 martie, ora 11.00.

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Şt. Noica, inginer constructor, profesor, scriitor, fost ministru al Lucrărilor Publice, ne prezintă acest album bogat ilustrat ce înfăţişează istoria construcţiei Palatului Universităţii din Bucureşti şi prezintă personalităţile din lumea constructorilor care au participat la ridicarea lui.

„Simbolul cultural şi educaţional puternic al Universităţii din Bucureşti a fost încarnat pentru o perioadă aproape tot atât de lungă de clădirea istorică în care a funcţionat şi funcţionează şi azi; o clădire aşezată în mijlocul geografic şi simbolic al capitalei României, clădire pe care toţi românii o asociază total, până la identificare, cu instituţia noastră. La această clădire-simbol se adaugă, de douăzeci şi cinci de ani, prelungindu-i şi întregindu-i funcţionalităţile, semnificaţiile culturale şi istorice multiple, şi Piaţa Universităţii, locul sacru al renaşterii democraţiei şi libertăţii românilor, după 1990…” (Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector, Universitatea din Bucureşti).

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Carte

Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (9)

podul mogosoaiei 1869 foto m baer

Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) în 1869. Foto: M. Baer

Vă veţi întreba, doamnelor şi domnilor, de ce am nominalizat în episoadele anterioare doar câţiva dintre edilii Bucureştilor deşi, până astăzi, au ocupat acest important fotoliu 93 de primari, mă refer la mandate, fiindcă mulţi dintre ei au ocupat acest post de două ori. Am ales să-i prezint pe cei ale căror acţiuni au dus la dezvoltarea şi, evident, la modernizarea Capitalei.

Începând cu acest episod, îi vom menționa pe toți în ordine cronologică, din 1864 până astăzi.

Generalul Barbu Vlădoianu (1 august 1864–octombrie 1865) a fost primul primar al Bucureştiului. A avut două mandate, iar în timpul administraţiei sale s-a modernizat Podul Mogoşoaia, s-a creat Oficiul de Stare Civilă, a început construcţia primei linii ferate din România: Bucureşti–Giurgiu şi s-a dat în funcţiune prima linie de tramvai trasă de cai. Tot el a decis ca morile de apă de pe râul Dâmboviţa să fie desfiinţate şi a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundaţiile. A organizat și primul corp de pietrari în vederea pietruirii străzilor Bucureştiului.

tramvai cu cai primarii capitalei secolul XIX

Cel de-al doilea edil al Capitalei a fost Constantin Iliescu (noiembrie 1865–martie 1866), urmat de Dimitrie C. Brătianu (martie 1866–martie 1867). Deşi mandatul său a fost de numai un an, el a fost martorul unui eveniment major în istoria ţării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ţinut un discurs pro-rege în faţa a peste 30.000 de oameni. Din luna martie 1867 şi până în noiembrie 1868, a ocupat scaunul de primar Panait Costache, urmat de Panait Iatropol (noiembrie 1868–martie 1869). Medicul Panait Iatropol (1832–1876) obținuse titlul de doctor în medicină la Paris, iar după revenirea în București a făcut parte din „comisia de înfrumuseţare şi însǎnǎtoşire a oraşului”, numitǎ de Primǎrie, comisie care se ocupa de deschiderea unor bulevarde, repararea pavajelor ori rectificarea albiei Dâmboviţei. În cele câteva luni cât a fost primar nu a făcut mare lucru, dar trebuie să notăm că până la sfârşitul vieţii a fost medic primar la Spitalul Colentina.

Om politic, jurist, mare latifundiar și preşedinte al Partidului Conservator, Gheorghe Gr. Cantacuzino (mai 1869–ianuarie 1870) a renunţat la salariul ce i se cuvenea pentru funcţia de primar şi, din banii lui, a ridicat pe Câmpia Filaretului o fântână care-i poartă numele. Cantacuzino era faimos în epocă atât pentru averea sa, cât şi pentru faptul că era zgârcit, fiind poreclit „Nababul“. A construit Palatul Cantacuzino, unde acum se află Muzeul Național „George Enescu”. Palatul este cunoscut şi sub denumirea de „Casa cu lei” datorită celor două statuete impunătoare aflate la intrare.

Eftimie Diamandescu (februarie 1870–septembrie 1870) a ocupat pentru scurt timp fotoliul de primar, însă demn de remarcat este faptul că el a ctitorit Spitalul de Psihiatrie „Domniţa Bălaşa” de la Bălăceanca.

Generalul Christian Tell a fost ales primar în luna noiembrie 1870 şi a stat la primărie până în luna ianuarie 1871. Din biografia sa am reţinut că s-a născut la Braşov şi a făcut studiile la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr şi pe Ion Heliade Rădulescu. La izbucnirea revoluţiei de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluţionarilor din Ţara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluţiei”.

bucuresti vechi Podul-Radu-Voda-foto F-Duschek 1874

Podul Radu-Vodă în 1874. Foto: F. Duschek

C. A. Rosetti a fost pentru puţin timp primar, din ianuarie 1871 până în martie 1871, dar a rămas în istorie ca unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848. Despre activitatea din fruntea Capitalei, istoricii au reținut faptul că s-a implicat activ la conducerea comerțului bucureștean. Rosetti a fost unul dintre cei care au conspirat pentru înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza. A creat unul dintre cele mai prestigioase cotidiene ale veacului al XIX-lea, „Românul”, fiind considerat fondatorul presei libere, democratice din România.

Scarlat Kretzulescu a ocupat fotoliul de primar timp de un an şi şapte luni, din mai 1871 şi până în decembrie 1872, iar principala sa realizare constă în faptul că a sistematizat terenul şi căile de acces către Oborul de vite, mutându-l apoi în Târgul Moşilor.

În perioada decembrie 1872–mai 1873, revine la conducerea primăriei, pentru un al doilea mandat generalul Barbu Vlădoianu.

Pușa Roth

Din Bucureştiul de altădată: Primarii Capitalei (2)

Continuăm, doamnelor şi domnilor, periplul nostru bucureştean, oprindu-ne tot la Primăria Capitalei, mai precis la primari, personalităţi importante care au hotărât, într-un fel sau altul, soarta oraşului, dezvoltarea acestuia şi, evident, modernizarea lui.

Un alt primar al Capitalei, unul dintre cei mai bogaţi oameni din generaţia sa, motiv pentru care a fost supranumit „Nababul”, a fost Gheorghe Grigore Cantacuzino (22 septembrie 1832, Bucureşti–23 martie 1913, Bucureşti), om politic, jurist, mare latifundiar, preşedinte al Partidului Conservator şi al Consiliului de Miniştri. Cantacuzino a avut o bogată activitate guvernamentală şi parlamentară, remarcându-se şi în funcţiile de preşedinte al Adunării Deputaţilor şi preşedinte al Senatului României.

Gheorghe Grigore Cantacuzino era descendentul unei vechi familii boiereşti, mari proprietari de pământ. Părinţii săi erau marele vornic Grigore Cantacuzino şi Luxiţa Creţulescu. După terminarea studiilor în străinătate, Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a întors în ţară, colaborând la unele publicaţii precum „Revista Română” şi „Revista Dunării”. În 1862, se înscrie în magistratură, fiind judecător la Tribunalul Ilfov şi membru al Curţii de Apel Bucureşti. În 1864 îşi prezintă demisia din această funcţie, ca semn de opoziţie faţă de politica reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, se iniţiază în francmasonerie şi activează în „monstruoasa coaliţie”. După abdicarea domnitorului, Cantacuzino revine în magistratură şi este numit preşedinte de secţie la Curtea de Apel Bucureşti (18 aprilie 1866). Îşi începe cariera politică în calitate de deputat de Prahova în Adunarea Constituantă din 1866. În perioada mai 1869–ianuarie 1870 este primar al Capitalei. El a renunţat la salariul ce i se cuvenea pentru această funcţie şi pe propria cheltuială a ridicat pe Câmpia Filaretului o fântână care îi poartă numele (azi în Parcul Carol). Sigur, Gheorghe Grigore Cantacuzino este un exemplu pentru alţi primari sau politicieni, poate şi numai pentru simplul gest de a lăsa ceva care să reamintească trecerea lui prin istoria oraşului. Oare câţi politicieni i-au urmat exemplul de a renunţa la banii ce li se cuveneau în favoarea oraşului? Vorba cântecului : „Cine, cine / E albastru cu buline?”

Dar să continuăm povestea acestui primar generos, a acestui politician care s-a zbătut să realizeze ceva pentru ţara lui. Timp de două mandate activează ca ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Lascăr Catargiu. Principala sa preocupare a fost dezvoltarea reţelei de căi ferate şi lucrările la poduri şi şosele. Activitatea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino nu se rezumă numai la atât, pentru că Palatul Cantacuzino, situat pe unul dintre cele mai vechi bulevarde ale Capitalei, Calea Victoriei (Podul Mogoşoaiei), construit în primii ani ai secolului XX de arhitectul I. Berindey, într-un stil ce imbină academismul francez cu amintiri ale rococo-ului şi accente decorative de Art Nouveau, i se datorează. Palatul este cunoscut şi sub denumirea de „Casa cu lei” datorită celor două statuete împunătoare aflate la intrare. În anul 1956, Palatul Cantacuzino a devernit Muzeul Memorial „George Enescu”. Muzeul expune documente şi obiecte personale ale muzicianului. Aici se află, alături de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome şi medalii ce i-au fost conferite, printre care şi Medalia de Onoare a Legiunii Franceze. În decembrie 1939, Maruca Cantacuzino, fosta soţie a fiului mai mare al Nababului, se căsătoreşte cu George Enescu.

Doamnelor şi domnilor, câte surprize oferă istoria! Imprevizibila istorie!

Puşa Roth