ANDOgrafia 2016, o cronică vie a lumii noastre

ANDO XXXX

Dacă ANDO (adică Octavian Andronic) și-a dorit ca recenta sa expoziție de la Galeriile „Orizont’’ – ANDO XXXX (1975–2015) – să fie o retrospectivă a celor patru decenii de atentă observație a moravurilor și personajelor din „comodia vremii” și o iscusită surprindere a lor într-o panoramă a secvențelor semnificative, cu siguranță că i-a reușit pe deplin. De altfel, ANDO însuși își făcuse publică ideea încă de prin 2011, atunci când a publicat, la Fundația AlegRO volumul ANDOgrafia 2010, care poartă un atât de nimerit subtitlu: Cronica satirică a întâmplărilor și personajelor politice. Carte care, recitită acum, după ce ai vizitat expoziția, rămâne la fel de vie și de incitantă, chiar dacă mulți dintre eroii săi, pe atunci personaje de prim-plan ale scenei publice, s-au retras sau, după caz, au fost retrași prin culise sau prin alt fel de cabine… Continuă lectura „ANDOgrafia 2016, o cronică vie a lumii noastre”

Din Bucureștiul de altădată: Ulysse de Marsillac

Bucuresti_sec_XIX

Dacă vorbim de străini stabiliţi în Bucureşti, mai ales de jurnalişti, sigur trebuie să începem cu jurnalistul francez Ulysse de Marsillac (1821, Franța–1877, București) care s-a stabilit în capitala noastră în anul 1852 şi va rămâne aici până la finalul vieţii. După cum bine se ştie a fost angajat ca profesor la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, apoi la Facultatea de Litere. În anul 1861 fondează gazeta bisăptămânală „La Voix de la Roumanie”, ce va apărea până în anul 1866. Între anii 1868–1870 a fost redactor șef la revista „Le Moniteur Roumain”, iar între anii 1870–1876 editează gazeta „Le Journal de Bucarest”, al cărei director a fost. A scris și Guide du voyageur à Bucarest, apărut în București, în anul 1873.

Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Ulysse de Marsillac”

Emil Botta la rubrica „Remember” de Annie Muscă

emil botta calendar

Revista Teatrală Radio

„Numele meu a fost scris pe o apă

 care curgea în oceanul înfuriat

 Acum, plimbându-mă pe plaje aurii

 mă aud chemat.”

(Idilă de Emil Botta)

annie musca rubrica biografii eterne reveniri luna iulie cuptorÎntr-o zi de 24 iulie 1977, pleca în lumea tainică a umbrelor Emil Botta, unul dintre cei mai fascinanți actori și străluciți poeți din literatura română a secolului XX, născut la 15 septembrie 1911, la Adjud (Vrancea), în familia medicului Theodor Botta și a Aglaiei.

După dispariția tatălui pe front, în Primul Război Mondial, Emil și fratele mai mare, Dan Botta, cel cunoscut astăzi ca distinsă personalitate a lumii interbelice, vor fi nevoiți să trăiască doar sub ocrotirea mamei și să se obișnuiască cu ceea ce ar fi numit, poate, Emil, absurdă absență de tată.

La vârsta de 10 ani, Emil îl pierdea și pe bunicul matern, născut în insula lui rubrica remember annie musca revista teatrala radioNapoleon, iar mama ajunge să fie nevoită să lucreze în apropiere de Câmpulung Muscel, ca directoare a unui orfelinat din zonă.

Cum să fi fost elevul Botta Emil?

Fără îndoială, personalitatea lui se manifesta de pe atunci. Răsfoind Scrierile sale, descopăr că anii de școală i-au stârnit mai târziu aduceri aminte reflectate cu grijă și trăiri în poezii, dar și în cronici de film și sport, publicate în revista „Vremea”. Emil Botta vorbea atât de frumos și sincer despre prima lui ne-întâlnire cu muntele asemuit cu „un patriarh”, cu „un uriaș trup blindat și ramificat”, cu „un ciclop adormit”, care se petrecuse în timpul lecțiilor de geografie, privind harta de pe peretele clasei fără să aibă înțelepciunea ascultării discursului învățătorului.

„Stăteam ipocrit în bancă și aveam aerul că particip laborios, că subscriu și cred. Țineam cruce mâinile pe piept ca mumiile faraonilor și nu trăda nici o perversitate, nici o surzenie, chipul meu. Între timp cineva clandestin și esențial din mine își lua pălăria, deschidea ușile și pleca tăcut. În modul acesta pot afirma că am colindat toată Europa și tocmai când mă pregăteam să trec de stepele Asiei, m-am lovit de un zid: Uralii.” (Emil Botta, Scrieri, București, Editura Cartea Românească, p. 262). Citește integral în Revista Teatrală Radio. Biografie, istoria completă a înregistrărilor de teatru radiofonic cu Emil Botta. Fragmente audio-video din Fonoteca de Aur: „Năpasta” de I. L. Caragiale (1964), „Macbeth” (1956) și „Hamlet” (1971) de William Shakespeare. Poeme de Mihai Eminescu și George Bacovia recitate de Emil Botta. Poeme de Emil Botta în lectura autorului.

Annie Muscă

Marcel Anghelescu la rubrica „Remember” de Annie Muscă

marcel anghelescu

eterne-reveniri-in-luna-lui-faurar-annie-musca-portrete-mari-actori-romani2Astăzi, 22 februarie 2014, ne amintim de actorul Marcel Anghelescu (3 noiembrie 1909, Craiova–22 februarie 1977, București).

Celebrul actor de teatru și film, protagonist de succes al comediilor marelui Caragiale, născut în debut de noiembrie, în primul deceniu al secolului XX la Craiova, rămâne o voce distinctă în universul artistic românesc prin rolurile de compoziție, în special comice, interpretate în teatre din provincie, la Naționalul bucureștean, în teatrul radiofonic și pe marele ecran. Aparițiile sale pe micul ecran în emisiuni de divertisment sau în seri de teatru pentru televiziune vor fi apreciate de fiecare dată de telespectatori.

Marcel Anghelescu a fost actorul care își studia îndelung personajul pe care urmarubrica remember annie musca revista teatrala radio să-l întruchipeze; iar expresivitatea nativă i-a fost de mare ajutor în reușita sa scenică. Actorul vorbea acolo sus, pe scândură, cu tot ce primise la naștere: cu vocea – pe care știa să și-o modeleze în chip nebănuit, cu statura – care nu-i fusese prea îngăduitoare, cu rapiditatea mișcărilor, cu ochii și sprâncenele, cu mâinile…

marcel anghelescu revista teatrala radio

Marcel Anghelescu

Vocația pentru actorie

Marcel Anghelescu a jucat teatru cu adevărat de pe la vârsta de 35 de ani, fără să uite cum i se „înmuiau genunchii” înainte de intrarea în scenă, fără să-l uite pe Bogoiu, primul său personaj din Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, la premiera căruia asistau Vraca, Bulandra și Timică.

Iată ce declara actorul, care jucase și dramă, și comedie, și operetă, și revistă, despre rolurile sale, în numărul din iulie 1964 al revistei „Teatrul” :

„…20 la provincie, 50 la grădina de vară, 30 la un teatru particular, 20 la provincie… Parcă mă văd dublură a rolului principal din Mansarda, Doolittle din Pygmalion. […] Numai la operă n-am cântat. Dar nu mi-a stricat școala asta lungă și aspră. Am avut și un dascăl luminat care mi-a călăuzit pașii: Ion Aurel Maican.”

De la el învățase că în sală actorul trebuie să audă „o simfonie a râsului executată de toată lumea”. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Filme și teatru radiofonic cu Marcel Anghelescu: „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa, regia: Ion Finteșteanu (1976), integral; „O scrisoare pierdută” de I. L Caragiale, regia: Sică Alexandrescu și Victor Iliu, 1953 – filmul integral; „Bădăranii” de Carlo Goldoni, traducerea, adaptarea și regia artistică: Sică Alexandrescu (1958), fragment; „Hamlet” de William Shakespeare, regia: Mihai Zirra (1963), fragment; sceneta „Revelion în lift” de Alexandru Mirodan, Revelion TV, 1971, integral; „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia: Sică Alexandrescu (1952), fragment; „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, regia: Sică Alexandrescu (1952), fragment; schița „CFR” de I. L. Caragiale, regia: Sică Alexandrescu (1952), integral.

Annie Muscă

Marcel Anghelescu la rubrica „Remember” de Annie Muscă

marcel anghelescu mari actori romani

Sâmbătă, 22 februarie 2014, în Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna lui faurar annie musca portrete mari actori romaniCelebrul actor de teatru și film, protagonist de succes al comediilor marelui Caragiale, născut în debut de noiembrie, în primul deceniu al secolului XX la Craiova, Marcel Anghelescu (3 noiembrie 1909, Craiova–22 februarie 1977, București) rămâne o voce distinctă în universul artistic românesc prin rolurile de compoziție, în special comice, interpretate în teatre din provincie, la Naționalul bucureștean, în teatrul radiofonic și pe marele ecran. Aparițiile sale pe micul ecran în emisiuni de divertisment sau în seri de teatru pentru televiziune vor fi apreciate de fiecare dată de telespectatori. Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Annie Muscă

 

Marian Hudac la rubrica „Remember” de Annie Muscă

marian hudac remember rubrica de annie musca

Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna lui ianuar annie muscaAstăzi, 29 ianuarie 2014, ne amintim de actorul Marian Hudac (20 septembrie 1934– 29 ianuarie 1996).

Nici măcar nu împlinise 62 de ani când ne-a părăsit, pe neașteptate, unul dintre cei mai simpatici actori de comedie din România, pe care bucureștenii veneau să-l vadă jucând pe scena Teatrului Național.

Nu era Revelion la TVR fără Marian Hudac. Cei mai vestiți regizori de televiziune, de la Octavian Sava, Dan Mihăescu și Grigore Pop până la Sergiu Ionescu și Cornel Popa, l-au rubrica remember annie musca revista teatrala radiodistribuit pe actor în scheciuri care au rămas până astăzi în arhiva Televiziunii Române. Marian Hudac era nelipsit și de la Ora veselă, umorul lui fiind molipsitor. Și dacă tot era în Radio, alerga și până la Studiourile de Teatru Radiofonic, unde înregistra câte o piesă de teatru.

Filme pe Marele Ecran? Au fost câteva în care și-a jucat rolul alături de mari și talentați actori. De la Ernest Maftei, Emanoil Petruț, Olga Tudorache, Draga Olteanu sau Toma Caragiu până la Jean Constantin, Marin Moraru și Amza Pellea.

evocare Marian_Hudac biografie revista teatrală radio

Marian Hudac

Biografie pe scurt…

Marian Hudac s-a născut pe 20 septembrie 1934 în București și a fost căsătorit cu Marina Hudac, asistent coregraf la Teatrul Național de Operetă. Împreună au avut două fiice.

La doar 18 ani, Marian Hudac susține examen la Institutul de Teatru din București, odată cu viitori celebri actori: Gheorghe Cozorici, Draga Olteanu. Era debutul anilor ’50…

marian hudac divertisment tvDeși este admis la Institut, pentru că avea printre rude unele care nu erau adepte ale regimului comunist, lui Marian Hudac nu i se permite să studieze, motiv pentru care este nevoit să se angajez strungar la Uzina „Steaua Roșie” din Capitală, apoi să efectueze stagiul militar. Grație talentului actoricesc, în unitatea militară i se încredințează ora culturală difuzată săptămânal prin stația de amplificare. Așadar, duminică de duminică, tânărul Hudac își satirizează sergenții și caporalii, apoi distracția îi este răsplătită cu o după-amiază duminicală la crăpat lemne.

După armată, Marian Hudac revine în uzină, dar în timpul liber participă ca amator la activități artistice la Casa Sindicatelor. Sub îndrumarea regizorului Constantin Dinescu, viitorul actor este prezent la câteva din edițiile Duminici ale porților deschise din cadrul Institutului de Teatru. Cunoscându-l pe Gheorghe Dinică de la teatrul de amatori, se lasă convins de acesta să mai încerce o dată la Institut. În 1961 este deja absolvent al UNATC, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, alături de alte nume de referință în teatrul și filmul românesc. O listă lungă din care nu  lipsesc: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Dorina Lazăr, Traian Stănescu, Melania Ursu, Jorj Voicu, Ștefan Tapalagă…

În perioada studenției, Marian Hudac a fost remarcat în câteva roluri: Rudeanu din Ultimul mesaj, Borcea din Ultima oră, Arnolf din Şcoala femeilor sau Hrapov din Vassa Jeleznova; Xantos din Vulpea şi strugurii, sau Zaharia Trahanache din piesa O scrisoare pierdută şi Cannis din Centrul înaintaş a murit în zori.

Pe scenă…marian hudac micromongrafie de annie musca

În 1962 a fost repartizat la Teatrul Național din București, unde a rămas și a jucat până în ianuarie 1996.

Căsătoria de Gogol, Ploșnița de Maiakovski, Cyrano de Bergerac de Edmond de Rostand sau Nu te joci cu dragostea de Alfred de Musset; Castiliana de Lope de Vega, Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman și Tartuffe de Molière; Danton de Camil Petrescu, Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian sau Un fluture pe lampă de Paul Everac, sunt câteva din piesele în care a fost distribuit actorul Marian Hudac. L-a interpretat și pe Farfuridi în Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, memorabil rămânând rolul Lunardo din Bădăranii de Carlo Goldoni, în regia lui Victor Moldovan, traducerea aparținând lui Sică Alexandrescu. Din distribuția piesei, a cărei premieră avusese loc la Național în septembrie 1988, au făcut parte și Ioana Bulcă, Simona Bondoc, Rodica Popescu-Bitănescu, Ileana Stana Ionescu, Matei Alexandru și Mihai Fotino. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Cu trei antologice scenete tv.

Annie Muscă

Grigore Vasiliu Birlic la rubrica „Remember” de Annie Muscă

mari actori romani grigore vasiliu birlic biografie artistica

Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna lui ianuar annie muscaAstăzi, 24 ianuarie, ne amintim de actorul Grigore Vasiliu Birlic (24 ianuarie 1905–14 februarie 1970).

Geniu al comediei. Unic în peisajul teatral românesc. Om mărunt, dar cu o enormă expresivitate redată printr-un mozaic de grimase și gesturi care îi conduceau jocul pe scenă spre perfecțiune. Cu zeci de roluri în teatru și film, în haina câtorva personaje la microfon în Teatrul Radiofonic,rubrica remember annie musca revista teatrala radio adorabil pe scena companiilor teatrale bucureștene și fenomenal la Teatrul Național din Capitală, nu de puține ori își eclipsa colegul de scenă, indiferent de importanța rolului jucat. Cu vocea molcomă, uneori sugrumată și cu ochi rotunzi vorbitori, tonic și optimist în viața particulară, Grigore Vasiliu a rămas pentru totdeauna la inima prietenilor, colegilor din teatru și în conștiința publicului pe care îl cucerea aproape involuntar, doar prin simpla prezență. Primise zestrea spiritului ludic, iar lumea venea de multe ori la teatru doar pentru că era Birlic pe afiș. Restul aproape că nu mai conta. Unii își aduceau chiar scaune de acasă…

caragiale birlic doua lozuri

Grigore Vasiliu Birlic

Răspândea în jur bună dispoziție, era spontan, scotea vorbe de duh, dar nu era prea comod cu colegii de scenă. Pasionat de automobile, de cazino și de curse de cai, nu de puține ori se întorcea lefter acasă. Afectuos și generos cu familia sa, Grigore Vasiliu, care pe veci se va numi Birlic, își va răsfăța nepoții poate din dorul necuprins pentru copiii pe care nu i-a avut.

Pagini biografice

Născut la început de secol XX în familia unui negustoraș din Fălticeni, Grigore Vasiliu a avut un frate și trei surori. Din copilărie aspira la cariera de clovn, lucru de care tatăl său nici nu voia să audă. După absolvirea în 1924 a Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, Grigore se înscrie, din dorința părinților, la Facultatea de Drept din Cernăuți, dar, în paralel, începe să facă figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru 50 de lei pe seară, ajutat de concitadinul Jules Cazaban, angajat al teatrului, cu doi ani mai mare decât el. Aici este remarcat de directorul Dragoș Protopopescu și recomandat regizorului Aurel Maican. Acesta încearcă să găsească o piesă potrivită pentru el. Așa ajunge Grigore Vasiliu, încă student la Drept, să joace în Musca spaniolă, o comedie de Arnold și Bach, în care așa de tare se fâstâcește din cauza emoției, încât place enorm publicului. Succesul i-a adus angajarea cu 6000 lei pe lună. Spectatorii îl vor îndrăgi și aplauda în piesele Să nu te miri de nimic de Perlinsky și Amanetul rubrica remember annie musca revista teatrala radiode Holberg, ambele sub îndrumarea regizorală a noului director al Teatrului din Cernăuți, Victor Ion Popa. Îl va întruchipa și pe Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, sub directoratul lui Mișu Fotino. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Filmul „Telegrame” și fragmente antologice de teatru radiofonic cu Birlic.

Annie Muscă

Rodica Tapalagă la rubrica „Remember”, în Revista Teatrală Radio

revista teatrala radio rodica tapalaga remember profil de annie musca mari actori romani

logo revista teatrala radioAșa cum anunțam, Revista Teatrală Radio are, de la 1 ianuarie 2014, trei rubrici noi: „Cronica de teatru radofonic”, „Remember”, „Portrete”. La rubrica „Remember”, susținută de Annie Muscă, revista publică articole cu caracter de sinteză, dedicate marilor actori ai teatrului românesc, chiar în ziua care marchează data nașterii sau a trecerii lor în neființă. Intenționăm astfel să păstrăm vie imaginea actorilor care au scris pagini de referință în istoria teatrului românesc. (C. T.)

revista teatrala radio romania cultural

Rodica Tapalagă

eterne reveniri ianuarie rodica tapalagaAstăzi, 12 ianuarie 2014, ne amintim de actrița Rodica Tapalagă (12 ianuarie 1939–18 decembrie 2010).

Cu o voce tonică și cristalină, cu un chip luminos mângâiat de perfecțiunea blondelor bucle, cu o privire senină și o ținută aparent copilăroasă, dar extrem de elegantă, Rodica Tapalagă, cea despre care am aflat că își dorea doar flori și cărți de ziua ei, ne-a acaparat pe veci prin splendoarea interpretativă a unor roluri alese cu har de către mari regizori de teatru, film și televiziune, dar și de către regizori de teatru radiofonic.

actori romani rodica tapalaga profil de annie musca ianuarie 2014

Rodica Tapalagă

Ani de tinerețe pe scena teatrului craiovean, interpretări memorabile la Teatrul Nottara și la Teatrul Mic din București, zeci de roluri la Teatrul Bulandra începând cu anii ’60. Peste 100 de roluri în Teatrul Radiofonic și în Teatrul pentru televiziune. Numeroase scenete și spectacole de varietăți tv sub bagheta consacraților regizori de televiziune – Alexandru Bocăneț, Petre Bărbulescu, Dan Mihăescu sau Grigore Pop – în care actrița aducea zâmbete pe chipul telespectatorilor în zile de duminică, dar mai ales în Revelioanele de până în 1989, prin cântec, dans și glume bune. Figură remarcabilă a Marelui Ecran în 15 producții cinematografice semnate de regizorii: Dan Pița și Mircea Veroiu, Mircea Danieliuc, Savel Stiopul și Gheorghe Vitanidis.

Toate acestea vor întregi cariera unui personaj feminin de excepție din istoria Teatrului Românesc. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Cu fragmente de teatru TV și piese de teatru radiofonic din Fonoteca de Aur.

Annie Muscă

Istoria Teatrului Național Radiofonic, episodul 2

istoria teatrului radiofonic in romania de costin tuchila liber

„O piesă parcă dinadins scrisă pentru radio”

La două săptămâni după primul spectacol de teatru radiofonic, în 3 martie 1929 se transmitea în direct din studio piesa într-un act Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, care fusese difuzată în traducere germană, cu mare succes, şi la Radio Viena. Textul se preta de minune montării radiofonice, fapt remarcat în revista „Radio” (nr. din 3 martie 1929), unde se menţiona că Săptămâna luminată „are toate caracteristicile unei piese parcă dinadins scrise pentru radio”. Dar principala dificultate semnalată ţinea de regia artistică şi de „conducerea tehnică”mihail-saulescu istoria teatrului national radiofonic (regia tehnică, în termenii de azi), aceeaşi revistă menţionând în numărul următor, din 10 martie, că artiştii nu au fost îndrumaţi, „tocmai din lipsa regizorului”. Jucaseră în această piesă Ion Sârbul, Romald Bulfinski şi Sorana Ţopa de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Se critica şi modul de rostire la microfon, care dovedea lipsă de experienţă, actorii vorbind ca pe scenă, mult prea tare, ceea ce transformase „o parte din dialogurile lor şi îndeosebi răcnetul muribundului într-un muget asurzitor, disonant, de credeai că se sparg membranele căştilor.” „Radiodifuziunea dă oarecum înapoi după asemenea critici” (Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic, în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972), programând în martie 1929 mai mult monoloage, fragmente, piese scurte (Ariciul şi sobolul de Victor Eftimiu, 19 martie; Barbu Lăutarul de V. Alecsandri în interpretarea lui N. Soreanu, 22 martie), care să nu creeze probleme legate de relaţia de joc, de raportul dintre voci, hotărâte de regizor. La 1 soare-z-soare3aprilie se difuzează un fragment din Noaptea regilor de Shakespeare, dar la puţin timp – scrie Victor Crăciun – sunt anunţate două spectacole mari: Gringoire, comedie istorică de Théodore de Bainville (5 aprilie) şi O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale (19 aprilie). Această primă difuzare a comediei caragialiene îl avea ca regizor pe Soare Z. Soare, care distribuise actori ai Naţionalului bucureştean: Ion Sârbul (Jupân Dumitrache), Ion Morţun (Nae Ipingescu), Aurel Athanasescu (Chiriac), probabil cele două surori Ciucurescu, Maria şi Eugenia, în Veta şi Ziţa, George Baldovin (Rică Venturiano), Toto Ionescu (Spiridon). Nu se cunosc multe amănunte asupra acestei prime transmisii cu Noaptea furtunoasă. Soare Z. Soare avea să reia în mai multe rânduri spectacolul, păstrând în parte distribuţia. În 1932, de exemplu, în rolul lui Rică Venturiano apărea tânărul Paul Stratilat, în Spiridon – Victoria Mierlescu, în Chiriac – Ion Manu, restul distribuţiei rămânând neschimbată. Citește integral pe site-ul Revista Teatrală Radio, pagina Istoria Teatrului Național Radiofonic.

Costin Tuchilă

Debut regizoral: Delia Nartea

delia nartea regie teatrul mignon

Vorbe, vorbe, vorbe… de Dumitru Solomon, la noul teatru bucureștean Mignon

cronica dramatica liber sa spunÎncântător – o spun de la bun început – este spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, regizat de Delia Nartea, care se joacă la Teatrul Mignon din București. Pe texte de Dumitru Solomon, Delia Nartea, apreciata actriță a Teatrului de Comedie din București, aflată la debut în regia de teatru, a construit un spectacol de o oră, plin de vervă, umor, bun gust, speculând atât cât trebuie doza de absurd pe care o au aceste „schițe dramatice” ale autorului Iluziei optice.

teatrul mignon bucuresti

Recent înființat, aflat în centrul Bucureștiului (Piața Rosetti, str. Hristo Botev nr. 1), într-o clădire veche, în stil neoclasic, din 1926, cu o sală plăcută și elegantă, Teatrul Mignon, inițiativă independentă, a făcut foarte promițător primii pași. Deschis în 10 mai 2013 cu o piesă celebră a lui Jean Cocteau, Vocea umană (1930), în interpretarea Oanei Pellea (regia: Sanda Manu), acest teatru, care are printre intenții reînvierea farmecului aristocratic de altădată al Micului Paris (mai ales că sala și ambianța îi permit), are deja un repertoriu bogat, în care a inclus și două spectacole Caragiale, Moftul român, recital al tânărului actor Lari Giorgescu, și A. D. 3874. Cronică fantastică (regia: Marius Costache). Mărturisesc că întâlnirea cu acest teatru nou a fost pentru mine o surpriză foarte plăcută: în primul rând prin opțiunea pentru texte de calitate încredințate curajos unor tineri artiști dornici, observ, să aducă pe scenă literatura dramatică de calitate, pe care prea des o uităm sau o tălmăcim extravagant, aiuritor, în experimente nefericite; și texte clasice, nici ele prea cunoscute azi (cum e Cronica fantastică scrisă de Caragiale la 22 de ani, o proză cu totul aparte, sau chiar unele dintre schițele alese în spectacolul Moftul român). Cum multe teatre sunt pline de americănisme îndoielnice, care seamănă ca două picături de apă, de adaptări sau partituri dramatice care fac concesii unui gust mărunt și vulgar, cu o miză artistică de cele mai multe ori stupidă, înscenări „de gang”, e cu atât mai notabilă reușita acestor spectacole de la Teatrul din strada Hristo Botev, a cărui sală a fost plină la reprezentațiile la care am asistat.

orient expres dumitru solomon

Pentru a crea un spectacol unitar, Delia Nartea a ales foarte bine cinci texte dramatice scurte, să le zicem cu un termen convențional schițe dramatice, din creația lui Dumitru Solomon (14 decembrie 1932, Galați–10 februarie 2003, București): Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă, Joc din volumul Socrate (București, Editura Eminescu, 1970) și Coşmar, din volumul Dispariţia (București, Editura Pentru Literatură, 1967). Sunt piese cu două sau trei personaje, de certă originalitate, cu un limbaj, de altfel, foarte modern, în spiritul teatrului contemporan: replici scurte, adesea explozive, parcurgând un registru umoristic amplu, de la ambiguitate, comunicare trunchiată, comic rezultat din tăieri ridicole de fraze, la absurd. Dacă ar fi nevoie să căutăm neapărat filiații, acestea sunt cu certitudine Caragiale și Eugen Ionescu, fie că e… vorba (sunt Vorbe, vorbe, vorbe…) de automatismele de limbaj, de lipsa de comunicare în dialoguri prostești, de jocul real sau nu al confuziei (Periș – Paris din Orient-Expres), de situaţia generatoare de absurd mai ales prin limbaj (Superba, nevăzuta cămilă), de blazare şi cinism, de „dramolete” adolescentine, și ele mai mult sau mai puțin reale, de universul copilăriei ș.a.m.d. Cum pot sta toate acestea într-un singur spectacol fără a crea nici un moment de repetare sau monotonie? Delia Nartea, care are o bună școală de teatru, talent, inteligență artistică și substanțială experiență scenică (inclusiv experiență în specia aparte a teatrului radiofonic), a găsit cheia exactă a alcătuirii unui spectacol care curge firesc, logic, de la o scenă la alta, în care momentele nu trenează, iar verva jocului actoricesc și ipostazele teatrale create de regizoare au naturalețea necesară. Chiar în linia absurdului, se știe că efectele arbitrare, bizare la urma urmei, trebuie să fie înlănțuite după o logică artistică, desigur alta decât cea a „lucrurilor normale”, dar una reperabilă, pentru a nu instala pe deplin haosul. Virtuozitatea dialogului evidentă în textele lui Dumitru Solomon este subliniată eficient prin gestică, mișcare scenică, prin atmosfera punctată de regizoare, care a distribuit trei tineri actori talentați: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, toți cu o bună disponibilitate pentru comedie, tehnică actoricească bine asimilată, dicție remarcabilă, mobilitate scenică, dezvinvoltură în șarja comică. Luminița Bucur și Oleg Apostol excelează în rolurile celor doi funcționari, două mecanisme „stricate” de la ghișeele gării, care trăiesc o penibilă criză de gelozie, finalul, indicat succint de autor, fiind exploatat de Delia Nartea într-o scenă cutremurătoare și de mare efect dramatic: sunt de fapt doi invalizi în cărucioare (Orient-Expres). În Superba, nevăzuta cămilă, Alexandru Sinca și Oleg Apostol dau multă culoare, concretețe aproape vizuală, absurdului cinic din piesa lui Dumitru Solomon. Scenografia, potrivită viziunii și spațiului de joc de la Teatrul Mignon, aparține Mirelei Trăistaru.

teatrul mignon delia nartea regie vorbe vorbe vorbe de dumitru solomon

foto spectacol vorbe vorbe debut regie delia nartea

Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, Delia Nartea. Fotografii din spectacol de Gabriel Ghizdavu.

Nu ratați așadar spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, programat marți, 30 iulie 2013, la ora 20.30. La același nou teatru bucureștean, luni, 29 iulie 2013, ora 20.30: A. D. 3874. Cronică fantastică după I. L. Caragiale. În distribuție: Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris. Regia: Marius Costache.

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro.
Bilete online pe www.iabilet.ro
https://www.facebook.com/TeatrulMignon.

Costin Tuchilă