Pictorița Silvia Onișa a încetat din viață

În ediția de miercuri 27 aprilie 2011, „Adevărul de seară” anunță încetarea din viață a pictoriței Silvia Onișa.

„Vestea trecerii în neființă a pictoriței Silvia Onișa a surprins întreaga comunitate a urbei și deopotrivă, comunitatea artiștilor băimăreni. O viață întreagă dedicată educației artistice, cultivării frumosului, cu ajutorul culorilor prin pictură, Silvia Onișa a avut, de asemenea, realizări importante pe tărâmul creației plastice și al picturii.

S-a născut la 10 martie 1947 în Dorohoi, județul Botoșani. A absolvit Facultatea de Desen din cadrul Institutului Pedagogic de Artă al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 1970. Din acest an se stabilește în Borșa, județul Maramureș și înființează, ca profesor de desen si pictură, primul atelier de creație în cadrul Casei Pionierilor și al Casei de Cultură din localitate.

În 1981 a absolvit cursurile de specializare ale Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, Sectia Muzeologie – Istoria Artei. După 10 ani, vine la Baia Mare și lucrează ca muzeograf în cadrul Secției de Artă a Muzeului Județean Baia Mare, implicându-se în realizarea fișelor de autor ale artiștilor prezenți cu creațiile lor în muzeu, publicând de asemenea studii de specialitate în „Revista Muzeelor si Monumentelor” din București, precum și în presa locala, informând publicul despre activitățile culturale, expoziționale din oraș și din județ.

A avut de asemenea o activitate pedagogică remarcabilă, începand ca profesor de educație plastică la Școala Generală nr. 8 și Liceul Teoretic din Borșa, 1970–1981; continuând ca profesor de pictură la Școala de Artă „Liviu Borlan” și apoi la Liceul de Artă din Baia Mare, la catedra de pictura și istoria artei. A realizat numeroase expoziții de grup și personale ale elevilor, precum și ale absolvenților de la universitățile de artă, ce i-au fost elevi.

La 25 mai 1996, înființeaza Fundația „Onișa Art”, cu scopul declarat al păstrării și valorificarii patrimoniului artistic plastic local și al descoperirii tinerilor talente, ce se vor consacra ca viitori artiști. Organizează în acest scop cursuri intensive de pictură (inclusiv copii cu dizabilități), organizând cu lucrărilor acestora, 18 expoziții în țară și străinătate (Belgia, Italia, Germania, Spania, Ungaria, SUA, Australia). Adaugăm la acestea cele trei ediții ale taberelor de creație pentru copii și tineret din Baia Mare și Maramureș. La propunerea și susținerea Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Județului Maramureș, ing. Gheorghe Marcaș, Sivia Onișa devine Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare.

Activitatea profesională a pictoriței Sivia Onișa cuprinde numeroase expoziții personale de pictură în țară și în străinătate (Borșa, Iași, Baia Mare, Botoșani, Bucuresti, Rotterdam – Olanda, Roma – Italia, München, Freising – Bavaria, Berlin – Germania, Lyon, Paris – Franța, Bruxelles, Diest – Belgia), precum și participarea la importante selecţii, pentru expoziţiile colective din ţară şi din străinătate (Baia Mare, Iaşi, Suceava, Botoşani, Bucureşti, Braşov, Suceava, Cluj Napoca, Bistriţa, Sibiu, Oradea, Timişoara etc., Olanda, Belgia, Anglia, Germania, Tailanda, Ecuador, Franţa, Italia, Ungaria, Canada, SUA, Israel).

Participă, de asemenea, la Simpozioane şi Tabere de creaţie plastică în ţară, şi totodată la numeroase excursii de documentare artistică, în România şi în străinătate. Prestigioasa activitate didactică, cât şi cea de creaţie artistică, au fost răsplătite cu numeroase diplome şi importante premii. Este consemnată în Enciclopedia artiştilor români contemporani, în albumul catalog Centenarul Centrului Artistic Baia Mare, în dicţionarul enciclopedic Personalităţi române şi faptele lor, 1950–2000, precum şi în numeroase pliante şi albume realizate de către Filiala UAP Baia Mare.

Breasla Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare îi aduce un ultim şi pios omagiu pictoriţei Silvia Onişa, cea care mărturisea despre crezul său în pictură: «Fără culoare şi formă, fără armonie interioară şi exterioară, arta mea n-ar avea o verticalitate creatoare… Iubesc oamenii, iubesc natura şi florile, iubesc anotimpurile care mi-au fost mereu subiect de inspiraţie şi meditaţie creatoare».

Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Pușa Roth: Maramureşul are o lumină aparte, are o culoare aparte, pe care nu le găseşti chiar în toată România…

Silvia Onișa: Aveţi perfectă dreptate fiindcă albastrul de Maramureş, nuanţele de verde, cele de răsărit şi de asfinţit de soare, umbra dealurilor, a brazilor, a munţilor Rodnei, totul se vede extraordinar şi aşa consider şi eu în peisagistica mea, mai ales că am prezentat peisaje din cele patru anotimpuri, dar ideea de bază o reprezintă simbolul şi tradiţia maramureşeană. Simbolul este casa ţărănească şi mă refer la casa veche, casa din chirpici, casa din lut, din bârne, din piatră, casa învelită cu draniţă, cu paie, mai nou cu material lemnos, casa în toate ipostazele ei, aşa ca o bătrânică ce se „lansează” peste decenii în tehnologia arhitecturii tradiţionale maramureşene.”

„Pictura este esența vieții mele”, interviu cu Silvia Onișa, realizat de Pușa Roth (intregral). Data postării: 10 martie 2011

Silvia Onișa: «Pictura este esența vieții mele»

„Fără culoare şi formă, fără armonie interioară şi exterioară, arta mea n-ar avea o verticalitate creatoare… Iubesc oamenii, iubesc natura şi florile, iubesc anotimpurile care mi-au fost mereu subiect de inspiraţie şi meditaţie creatoare.” (Silvia Onişa)

Silvia Onişa (n. 10 martie 1947) este absolventă a Academiei de Artă din Iaşi, secţia pedagogică – profesor de pictură (1970), a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Muzeologie (critică de artă), membră titulară a Uniunii Artiştilor Plastici din România (filiala Baia Mare), secţia pictură.

Din 1996 este preşedinta Fundaţiei Culturale Onişa Art (fundaţie pe care a înfiinţat-o atunci când „Centrul Artistic Baia Mare” împlinea 100 de ani de existenţă, în dorinţa continuării tradiţiilor culturale plastice, a păstrării şi valorificării patrimoniului cultural local, prin educarea şi îndrumarea tinerei generaţii).

Expoziţii personale în ţară: 1967 – Borşa, Casa Tineretului; 1969 – Iaşi, Galeria Cronica; 1970 – Bucureşti, Sala Dalles; 1972 – Expoziţie de acuarelă şi grafică Iaşi, Palatul Culturii; 1976 – Expoziţie de pictură Baia Mare;1977 – Expoziţie tematică de acuarelă „1907”, Botoşani; 1980 – Sala Dalles, Bucureşti; 1982 – Galeria Eforie Bucureşti;1986 – Galeria Anonimus, Bucureşti; 1990 – Galeria Cronica, Iaşi; 1994 – Galeria Centrală, Braşov; 1999 – Căminul Artei, Bucureşti; 2000 – Sala Dalles, Bucureşti; 2004 – Galeria Orizont, Bucureşti; 2007 – Galeria Millennium, Baia Mare.

Expoziţii personale în străinătate: 1991 – Rotterdam,Olanda; 1993 – Roma, Italia ;1994 – München, Germania; 1996 – Lyon, Franţa; 1997 – Bruxelles, Belgia; 1998 – Diest, Belgia; 1999 – München, Germania; 2001– Paris, Franţa; 2002 – Berlin, Germania; 2004 – Freising-Bavaria, Germania; 2005– Freising-Bavaria, Germania.

Expoziţii colective în Baia Mare şi în ţară: 1967 – Baia Mare, Iaşi; 1969 – Baia Mare, Cluj-Napoca; 1970 – Iaşi, Suceava; 1971 – Botoşani, Suceava; 1972 – Baia Mare, Braşov, Suceava; 1973 – Baia Mare, Bucureşti, Sibiu; 1974 – Baia Mare, Suceava, Botoşani; 1975 – Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca; 1977 – Baia Mare, Bucureşti, Suceava; 1978 – Baia Mare, Iaşi; 1982 – Baia Mare, Iaşi, Sibiu; 1983 – Baia Mare, Braşov, Botoşani; 1985 – Baia Mare, Suceava, Bistriţa; 1987 – Baia Mare, Bucureşti; 1989 – Baia Mare, Iaşi; 1990 – Bucureşti, Oradea; 1992 – Baia Mare, Cluj-Napoca, Suceava; 1993 – Baia Mare, Piteşti; 1994 – Baia Mare; 1995 – Baia Mare, Timişoara, Sibiu; 1997 – Baia Mare, Bucureşti, Iaşi; 1999 – Baia Mare, Botoşani, Suceava; 2000 – Baia Mare, Oradea, Timişoara; 2001 – Baia Mare, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Sibiu; 2002 – Bucureşti, Baia Mare, Braşov; 2003 – Baia Mare, Suceava, Iaşi; 2004 – Bucureşti, Baia Mare, Iaşi, Râmnicu Vâlcea; 2005 – Baia Mare, Bucureşti; 2006 – Baia Mare, Cluj-Napoca, Bucureşti; 2007 – Baia Mare.

Expoziţii colective de grup în străinătate: În perioada 1970 – 2007 a participat la expoziţii colective cu lucrări de pictură, grafică şi acuarelă în Olanda, Belgia, Anglia, Germania, Thailanda, Ecuador, Franţa, Ungaria, Austria, Italia, Canada, SUA, Israel, Australia.

Premii: În 1983 i s-a conferit Premiul Ştefan Luchian pentru interpretarea florilor (U. A. P. Bucureşti), iar în 1986 în Olanda (Rotterdam) i s-a acordat Premiul I pentru culoare şi pentru interpretarea florilor, pentru lucrarea „Scai din Munţii Rodnei”. În 1989, premiul I în Ungaria (Budapesta) pentru „Floarea-soarelui”.

În anul 2000, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Baia Mare i-a conferit Premiul II pentru cultură, la expoziţia anuală „Topul firmelor”.

Primăria oraşului Baia Mare i-a oferit diploma de onoare, în anul 2002, pentru creaţia artistică clasică.

În 2007 i s-a decernat diploma de excelenţă din partea ziarului „Glasul Maramureşului”, pentru aportul în cultura locală şi naţională. Tot în anul 2007 a primit Diplomă de excelenţă din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Baia Mare pentru stabilirea unor schimburi culturale locale, naţionale şi internaţionale.

Activitate publicistică şi de cercetare: Din 1970 începe să publice în presa locală cronici plastice ale expoziţiilor de artă organizate de U. A. P. şi Muzeul Judeţean.

Între 1982 –1997 publică în „Revista Muzeelor şi Monumentelor” (Bucureşti) şi revista „Arta” (Bucureşti). Din 1982 realizează numeroase materiale despre arta şi cultura din Maramureş la Radiodifuziunea Română, cronici plastice, informaţii culturale, vernisaje.

Din anul 1995 este preşedinta Ligii de cooperare Franţa – România, pentru Baia Mare, realizând multe activităţi culturale pentru promovarea şi cunoaşterea culturii celor două ţări.

Tabere de creaţie: 1970 – Botoşani; 1974 – Braşov (Râşnov); 1977 – Suceava; 1982 – Iaşi; 1988 – Braşov; 1992 – Borşa; 1996 – Rîşnov; 1997 –Suceava; 1999 – Iaşi.

Excursii de documentare artistică – în ţară: Maramureşul istoric, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Botoşani, Craiova, Suceava, Bacău; în străinătate: Franţa, Belgia, Olanda, Italia, Germania, Ungaria, Austria, Anglia.

Lucrări de pictură, grafică şi artă decorativă semnate de Silvia Onişa se găsesc în colecţiile Muzeelor din: Braşov, Iaşi, Suceava, Botoşani (Ipoteşti), Bucureşti, Bacău, Constanţa. De asemenea lucrări realizate de Silvia Onişa se află în numeroase colecţii particulare din ţară şi străinătate (Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Suceava, Baia Mare, Sibiu, Craiova, Ploieşti, Piteşti, Bistriţa, Constanţa, Botoşani etc.) şi în colecţii private din: Italia, Belgia, Ungaria, Spania, Portugalia, Germania, Austria, Thailanda, SUA, Canada, Australia, Grecia, Norvegia, Suedia, India, Israel, Rusia, Olanda, Polonia, Franţa.

Este menţionată în Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani, Bucureşti, Editura Arc, 2000, pag. 139 şi în Catalogul Şcolii de pictură băimăreană, realizat la 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii Libere de Pictură de la Baia Mare, în anul 1996 (critică de artă). De asemenea, în diferite cataloage realizate de U. A. P. Bucureşti şi Baia Mare, în revista „Arta”, anii 1981, 1986, 1989.

În anul 2007 a fost desemnată Cetăţean de onoare al municipiul Baia Mare pentru meritele în domeniul culturii şi educaţiei maramureşene.

Pușa Roth: Punctul de plecare al conversaţiei noastre îl constituie expoziţia de la Palatul Parlamentului, Galeria Constantin Brâncuşi, expoziţie care a fost deschisă în luna februarie 2009.

Silvia Onișa: Aceasta a fost cea de a 30-a expoziţie personală, mai amplă, pentru că am expus 62 de lucrări, aceasta fiind vârsta pe care am împlinit-o în 2009, 62 de ani. Aceste lucrări reprezintă frumuseţea Maramureşului, aşa am dorit să fie, să aduc un crâmpei din peisagistica Maramureşului istoric dar şi din cea a Maramureşului nou pe simezele Galeriei Constantin Brâncuşi din Palatul Parlamentului. Expoziţia este dedicată tuturor iubitorilor de artă şi vrea să fie un exemplu pentru membrii Fundaţiei Onişa Art, în care lucrez zi de zi, săptămână de săptămână, la cursurile de pictură pe care le-am iniţiat aici.

P. R.: Maramureşul are o lumină aparte, are o culoare aparte, pe care nu le găseşti chiar în toată România…

S. O.: Aveţi perfectă dreptate fiindcă albastrul de Maramureş, nuanţele de verde, cele de răsărit şi de asfinţit de soare, umbra dealurilor, a brazilor, a munţilor Rodnei, totul se vede extraordinar şi aşa consider şi eu în peisagistica mea, mai ales că am prezentat peisaje din cele patru anotimpuri, dar ideea de bază o reprezintă simbolul şi tradiţia maramureşeană. Simbolul este casa ţărănească şi mă refer la casa veche, casa din chirpici, casa din lut, din bârne, din piatră, casa învelită cu draniţă, cu paie, mai nou cu material lemnos, casa în toate ipostazele ei, aşa ca o bătrânică ce se „lansează” peste decenii în tehnologia arhitecturii tradiţionale maramureşene.

P. R.: Am remarcat, în pictura dvs., doamnă Silvia Onişa, multe nuanţe de violet, movuri pe care mulţi artişti le ocolesc. Ce reprezintă această culoare pentru pictură?

S. O.: Violetul adevărat reprezintă, în structura clasică dar şi modernă, umbra adevărată. Am avut foarte buni profesori de culoare, Dan Hatmanu, Podoleanu şi Hârtopeanu de la Iaşi, aici am absolvit artele plastice şi a doua facultate, Muzeologie, critică de artă la Bucureşti, unde i-am avut profesori pe Vasile Drăguţ, Andrei Pleşu, Adina Nanu, Giurăscu jr. De la primii mei profesori am învăţat că perspectiva aeriană, raza de lumină în perspectiva în adâncime nu se redau din culorile neutre alb, negru sau prin roşu, galben şi albastru, care sunt culori principale. Adevărata umbră, adevărata perspectivă aeriană se redă prin culoarea violet. Violetul de prună, violetul de vişină, anumite tonuri şi semitonuri. În aceşti munţi ai Maramureşului, în umbra şi penumbra lor, văd în perspectiva aeriană şi în perspectiva caselor, deci în adâncime, violeturi pe care le consider unice în aceste zone.

P. R.: Doamnă Onişa, aş dori să trecem la o altă culoare prezentă în pânzele dvs., la alb, la nuanţele de alb ce creează o stare aparte vizitatorului.

S. O.: Aţi observat că la casele ţărăneşti, casele vechi bătrâneşti de pe valea Izei sau de pe valea Marei, care sunt înşirate, aşa, ca nişte soldăţei, de o parte şi de alta a gardurilor, colorate în albastru, sunt şi alburi dar toate pornesc de la alburi colorate. Albul este culoarea de bază în amestecul paletei de culoare. La casele bătrâneşti am realizat acele umbre ca o prelungire a bătrâneţii, a vechimii dar şi a importanţei casei din Maramureş.

P. R.: Aţi combinat deopotrivă culorile reci cu cele calde dar şi culori care sunt în contrast aparent. Aţi creat o bogăţie cromatică fără teama de a combina…

S. O.: De data aceasta am fost mai expansivă, mai explozivă în culori, am dorit să aduc o armonie de culori fie pe albastru, fie pe oranj, pe galben sau verde, dar şi o armonie în contrast de culoare.

P. R.: În această expoziţie aţi adus „florile Maramureşului”, care, în lucrările dvs., au alte nuanţe, deosebite de cele clasice şi mă refer, în special, la macii de câmp.

S. O.: În afară de peisagistica din Maramureş, casele vechi, aduc şi florile pe care le găsim pe toate văile, la margine de câmp şi de dealuri, aduc macii, florile sălbatice care au altă mireasmă dar şi altă putere de roşu, roşu spre oranj, roşu spre galben, roşu spre vişiniu şi violet. Am căutat să arunc pe pânză „harnaşamentul” meu coloristic, fie că sunt culori calde, fie că sunt reci. Dar când mă gândesc la un peisaj de toamnă de la Mogoşa, mă gândesc la mesteceni, la lac, dar şi la oranj şi albastru. Totul este complementar, dar armonizat perfect cu irizări din percepţia lacului.

P. R.: Visaţi colorat?

S. O.: Visez colorat aproape tot timpul şi visez ce trebuie să lucrez în săptămâna respectivă sau îmi construiesc mental, uneori în somn, peisajele, astfel încât pot să le ţin minte ani de zile. Doar atunci când am puterea coloristică încep să pictez. Trebuie să „rumeg” un peisaj o lună, două, trei şi apoi, fiind o încărcătură foarte mare, pot s-o arunc pe pânză şi în două-trei zile tabloul este gata.

P. R.: Dacă ne-am juca cu cuvintele, am putea spune că pictaţi cu ochii închişi…

S. O.: Aş putea spune că pictez cu ochii închişi mai ales în atelierul meu din Baia Mare. Fiindcă am amintit de acest frumos oraş medieval, vreau să spun că este un oraş cunoscut în arta plastică încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Este consemnat în istoria artelor plastice româneşti şi europene pentru Şcoala Liberă de Pictură de la Baia Mare. Aici s-a petrecut un fenomen deosebit. În mai 1896 a sosit la Baia Mare un grup de tineri artişti însoţit de Simion Holloşi, marele pedagog şi creator de artă din Sighetu Marmaţiei, armean de origine, directorul Academiei Libere de Pictură. Erau peste 30 de tineri artişti însoţiţi de profesori de la Academia de Artă din Bavaria, München. Simion Holloşi, acest mare artist, a avut la vârsta de 28 de ani prima Academie Liberă de Artă. Când spun „liberă de artă”, asta înseamnă că o frecventau nu numai studenţi de la Academiile de Artă care doreau să-şi îmbunătăţească tehnicile, dar şi tineri de la alte discipline care căutau să-şi petreacă timpul liber învăţând pictura cât mai armonios. Din acest motiv s-a spus că s-a petrecut o premieră în genul Barbizon, Paris, în care ei au căutat să elimine acele canoane bavareze, reguli scrise, de atelier, adică să respecte o anumită umbră, o anumită lumină, o anumită coloristică la nuduri, la drapajuri, la mobilierul de interior, ştiind că atunci se lucra foarte mult pictura de şevalet pe interior. Aceşti tineri au venit la Baia Mare cu gândul de a găsi un nou filon în expresia plastică românească şi internaţională. Au constatat că este o diversitate cromatică şi culturală extraordinară, pentru că este altceva să pictezi afară, la anumite ore ale zilei, pentru că lumina diferă de la oră la oră. Ei au observat pe viu influenţa luminii asupra culorii şi toţi cei care au terminat după aceea artele plastice au studiat ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare la sfârşit de secol XIX. În lucrarea mea de licenţă în muzeologie am amintit de acest fenomen care a avut repercusiuni în toată Europa, iar după anul 1918, când s-au înfiinţat Academiile de Artă din ţară, veneau la Baia Mare tineri din toate centrele universitare. Eu am fost impresionată de mică, făcând parte dintr-o familie de artişti, de libertatea de a compune a acestor tineri şi acum, când Centrul Artistic Baia Mare sau Şcoala Liberă de Pictură a împlinit 100 de ani, am simţit că vreau să fac ceva nou în artele plastice. Acumulând şi partea teoretică şi practică a artelor, m-am gândit că pot să înfiinţez o fundaţie. Aşa a apărut Fundaţia Culturală Onişa Art, ca o continuare a Centrului Artistic Baia Mare. Sunt aproape 13 ani de când am înfiinţat, pot zice, această Academie Liberă de Artă, iar membrii ei sunt de la copii de 4-5 ani până la oameni de peste 70 de ani. Sunt oameni care doresc să cunoască tainele creaţiei şi acesta este şi scopul fundaţiei. Aici sunt oameni cu alte meserii, unii care nu au putut să se realizeze în acest domeniu din varii pricini, şi acum pot să-şi reverse sufletul şi sentimentele pe pânză. Prin această fundaţie am căutat să reluăm legăturile tradiţionale cu Şcoala de Pictură de la Baia Mare şi cu Centrul Artistic din München, Bavaria. Am organizat până acum trei expoziţii internaţionale, iar din grup au făcut parte copii, tineri dar şi oameni maturi La primăria oraşului Freising din Bavaria, Germania, oraş cu care ne-am şi înfrăţit, am realizat cele mai frumoase expoziţii în care am prezentat Maramureşul aşa cum este el, fie că este centrul vechi, un oraş frumos cu bolte deosebite, un oraş istoric, dar şi frumuseţea peisagistică de aici. Presa scrisă dar şi televiziunile germane au consemnat acest lucru, iar scopul Fundaţiei Culturale Onişa Art şi al meu personal este acela de a realiza primul muzeu de artă contemporană al copiilor, tinerilor şi adulţilor din Maramureş, un muzeu care să fie un nou punct turistic în Maramureş şi în România.

Interviu realizat de Pușa Roth

Musorgski–Ravel, „Tablouri dintr-o expoziție” (I, Promenadă) – Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, dirijor: Valery Gergiev