Zilele Francofoniei la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

francophonie

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncoveanu” vă invită să participaţi marţi, 17 martie 2015, de la ora 17.00, în Sala de Conferinţe, la o manifestare culturală desfăşurată sub genericul Zilele Francofoniei. 

Catherine_Deneuve_dans_8_femmes

În program: Regele Soare şi anturajul său feminin, videoproiecţie realizată de Alina Nicola; Opt femei, film artistic cu douăsprezece nominalizări la premiile César (2002). Din distribuţia filmului face parte actriţa Catherine Deneuve.

Calendar: Roger Vadim

roger-vadim

calendarAcum 14 ani, pe 11 februarie 2000, murea la Paris, la vârsta de 72 de ani, celebrul regizor, scenarist și romancier, Roger Vadim, pe numele lui adevărat, Roger Vladimir Plémiannikov.

Cel care avea rădăcini nobile ucrainiene și-a petrecut o parte din copilărie în nordul Africii, tatăl său fiind o perioadă consul al Franței în Egipt. Orfan de tată de la vârsta de 9 ani, Roger este ocrotit și educat de mama sa, Marie-Antoinette Ardilouse, actrița de origine franceză, care făcea parte din lumea bună pariziană.

roger-vadim-regizor scenarist calendar annie muscaLa 19 ans, Roger își întrerupe studiile politice în favoarea unei viitoare cariere de artist. Se înscrie la cursuri de comedie, îl cunoaște pe scriitorul André Gide, care îi face cunoștință cu regizorul Marc Allégret. Acestuia îi va deveni curând asistent, apoi scenarist. O perioadă a fost și reporter-fotograf la Revista „Paris Match”. La o ședință foto a remarcat-o pe Brigitte Bardot, pe atunci o tânără de doar 15 ani. I-a sugerat lui Marc Allégret să o distribuie într-un film. Ea 16, el 22. Dragoste la prima vedere. Roger așteaptă ca Brigitte să împlinească 18 ani ca să se poată căsători. În 1956, Vadim scrie scenariul și realizează primul său film, Et Dieu… créa la femme, în care o distribuie pe tânăra lui soție. Filmul este suficient de controversat în Franța, dar în America are un succes fulminant. Brigitte devine un mit, un sex-simbol internațional.

Numit în presa franceză „l’homme à femmes” și „l’incorrigible séducteur’’, Roger Vadim a scris și a realizat filme în care și-a dorit ca iubitele, cele mai multe, viitoare soții, să devină rapid staruri de cinema.

roger vadim si brigitte bardot

Roger Vadim și Brigitte Bardot

Franțuzoaicele Brigitte Bardot și Catherine Deneuve, frumoasa daneză Annette Stroyberg, americancele Jane Fonda și Ann Biderman, Catherine Schneider, o elvețiancă cu stil, și Marie-Christine Barrault, cunoscută actriță de teatru la Paris. Doar două dintre cele șapte iubite nu i-au devenit soții: Catherine Deneuve și Ann Biderman.

roger vadim catherine deneuve biografie roger vadim

Roger Vadim și Catherine Deneuve

Pe Annette Stroyberg o distribuie în Liaisons dangereuses (1960), alături de doi monștri sacri ai ecranului: Jeanne Moreau și Gérard Philipe, după ce fusese și protagonistă a filmului Et mourir de plaisir. La scurt timp daneza devenea Madame Annette Vadim și-i dăruia primul copil, o fiică, Nathalie.

Lui Catherine Deneuve îi oferă un rol principal în La Vice et la Vertu (1963), alături de Annie Girardot, un film fără prea mult impact în lumea cinematografică. Distinsa Deneuve nu-i va deveni soție, dar îi va naște un fiu, Christian, astăzi actor.

annette-stroyberg si roger-vadim

Cu Annette Stroyberg

Vadim cade și sub farmecele fiicei lui Henry Fonda, care îi devine soție la 14 august 1965, la Las Vegas. Opt ani va dura mariajul lor, timp în care se va naște și fiica lor, Vanessa, azi producător și regizor de film. Pe Jane Fonda a distribuit-o în peliculele La Curée (1966) și Barbarella (1968).

În 1975 o cunoaște pe Catherine Schneider, designer elvețian, alături de care lucrează în filmele sale. Îi va deveni în scurt timp soție și i-l va dărui pe Vania.

După divorțul de Catherine, o întâlnește pe Ann Biderman, o scenaristă din Statele Unite. El avea 52 de ani. Ea, cu 13 mai puțin. O legătură de numai doi ani.

amorurile lui roger vadim calendar liber sa spun

Ultima lui soție, Marie-Christine Barrault, cu 16 ani mai tânără. Împreună vor realiza mai multe producții pentru televiziune, una dintre ele fiind Amour fou. În 2010, actrița care fusese o iubire târzie a regizorului va scrie o carte autobiografică despre viața și cariera ei traversate de spiritul cuceritor al regizorului.

Chinuit de obsesii și fantasme, Vadim va ajunge ocazional în platou, în postura de actor.

roger vadim romane autobiografice

Va fi și autorul a patru romane autobiografice, Mémoires du diable, L’Ange affamé, D’une étoile à l’autre, Le goût du bonheur, în care descrie cu amănunte experiențele sale amoroase și picanterii din viețile de cuplu. Publicul nu a fost foarte încântat de lucrul acesta, iar protagonistelor le-a provocat nemulțumiri.

În anul 2000, de ziua Sfântului Valentin, cel care venise pe lume la 26 ianuarie 1928 și care râvnise toată viața la imaginea femeii – star de cinema, a fost înmormântat la cimitirul din Saint Tropez sub ochii fostelor sale… companioane.

Annie Muscă

 Vezi:

Interviu cu Roger Vadim și Jane Fonda, 1967

Interviu cu Roger Vadim și Catherine Deneuve, 1970

Ceremonie religioasă, înmormântarea lui Roger Vadim, 14 februarie 2000

***

Les Liaisons dangeureuses, 1960 – fragment

Et Dieu… créa la femme (And God Created Woman), 1956 – videoclip

Despre film și muzică

În cadrul „Amfiteatrului muzelor”, Ilinca Dumitrescu și invitații săi, duminică, 27 mai 2012, la ora 11.00, în Sala de Concerte Euterpe” a Universității „Spiru Haret” din București (intrarea prin str. Doamnei nr. 15), va avea loc o nouă manifestare, intitulată Despre film și muzică.

Invitați: prof. univ. dt. Cristina Nichituș, regizor, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, scriitorul Valeriu Râpeanu, prof. univ., Universitatea „Spiru Haret” București, scriitorul Titus Vîjeu, prof. univ. dr., Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”.

Moment muzical: pianista Aida Antohe-Chiciudeanu.

„Umbrelele din Cherbourg”, muzica: Michel Legrand. Regia: Jacques Demy

„Moarte la Veneția”, muzică de Gustav Mahler. Regia: Luchino Visconti

 

Calendar: Luis Buñuel

În 29 iulie 1983 murea în Mexic regizorul spaniol Luis Buñuel, considerat unul dintre numele de primă mărime ale cinematografiei mondiale. Născut la Calanda, în Spania, în ultimul an al veacului al XIX-lea (22 februarie 1900), Buñuel a fost atras la începutul carierei sale de mişcarea suprarealistă. Prietenia cu Salvador Dalí, Max Ernst, André Breton, Marcel Duchamp, Paul Éluard s-a dovedit decisivă în formarea artistului care primise o educaţie religioasă repede depăşită de gustul pentru nonconformism şi mai ales pentru investigarea unor zone misterioase ale conştiinţei. Explorarea visului, experimentarea dicteului automat, mutat printr-un straniu paralelism în imaginarul vizual, vor fi trăsături tipic suprarealiste în prima perioadă a creaţiei lui Buñuel. Tradiţionala „poveste”, oricât de sofisticat „comunicată” într-un film, este deliberat abandonată, ca de altfel şi sensul, în ordinea logicii comune. Rămâne, în această primă fază a creaţiei artistului spaniol, doar o suită de imagini şocante precum cele din Câinele andaluz (Un chien andalou), primul său film, de 17 minute, proiectat în premieră la 10 februarie 1928, în noua sală de avangardă din Paris, „Studio 28”. Scenariul acestui film mut aparţinea lui Salvador Dali şi regizorului; cei trei actori erau Pierre Batcheff, Simone Mareuil, Jaime Miravilles. Pe discuri, se asculta muzică de Wagner şi un tangou argentinian. Singura decodare posibilă a acestei pelicule trebuie supusă tehnicii suprarealiste de înlănţuire a imaginilor, cu legătură incertă cu o idee conducătoare sau cu un fragment de realitate care să se supună logicii obişnuite. Ochiul unei femei este retezat cu un brici la începutul filmului și chiar dacă este alb-negru, imaginea este greu de privit, trucajul fiind perfect. În două piane se află cadavre de măgari, o mână e prinsă în uşă ş.a.m.d. Totul pare a fi alcătuit coşmaresc, cu singurul scop de a şoca, aşa încât încercarea de a citi această suită de imagini într-o cheie socială sau politică eşuează. Sigur, poate fi o revoltă, un gest de anarhism, „un puternic strigăt de furie neputincioasă, a cărei sinceritate îi dă o tragică umanitate.” (G. Sadoul). Câinele andaluz era fără îndoială „un adevărat film revoluţionar”, după cum spunea Geo Bogza, prin „maniera cu totul descătuşată de frivolitate în care tratează scenele erotice.”

Dar Buñuel nu ar fi rămas decât în arhiva suprarealismului, ca un moment esenţial în transgresarea acestei estetici în domeniul cinematografic, dacă ar fi urmat numai această modalitate de exprimare – nici ea foarte unitară de altfel – din filmele de tinereţe, Vârsta de aur (1930) sau Pământ fără pâine (1932). Renumele de „cel mai crud regizor din lume” nu fusese defel o mândrie pentru cineastul spaniol care avea să triumfe în deceniile al şaselea şi al şaptelea. Primul său lung-metraj, Vârsta de aur (L’Âge d’or), care a intrigat forurile bisericești și a fost interzis după o campanie violentă a extremei drepte, nu abandonează zona iraționalului  și chiar a psihozei, în stilistică suprarealistă. Castelul este locul ideal pentru exploatarea stărilor psihologice bizare și a proiecțiilor sub conștientului. Scenele șocante, până la desfrâul macabru din final, inspirat din Marchizul de Sade, sunt parcă rezultatul unui studiu îndelung, în care fiecare gest este prezentat pe larg, pentru a obține efectul scontat. În societatea înaltă a castelului se cântă muzică. În acest timp, bărbatul (Gaston Modot) și femeia (Germaine Noizet) se retrag în parcul cu statui și, așezați pe scaun, îşi sug degetele de la mâini. Când bărbatul pleacă, femeia continuă surprinzător gestul, dar cu degetele de la picioarele statuii. Orchestra continuă să cânte, femeia îşi abandonează iubitul, se apropie de bătrânul dirijor și îl sărută. Violența e mai degrabă una de natură psihologică, prin sugestiile create. Ultima secvenţă înfățișează o cruce de care este agățat părul femeilor supuse perversiunilor.

După Marele descreierat (El gran cavalera, 1949), în Cei uitaţi (Los olvidados, 1950), Buñuel realizează un document tragic al vieţii de la periferia marilor oraşe, într-un film despre delincvenţii minori. Filmează într-un ritm extraordinar, prezentând în fiecare an sau chiar de două ori pe an un film nou: Suzana (Susana, demonio y carne, 1950), Fiica amăgirii (La hija del engaño, 1951), O femeie fără dragoste (Una mujer sin amor, 1951), Urcarea la cer (Subida al cielo, 1951), Bruta (El bruto, 1952), Aventurile lui Robinson Crusoe (1952), El 1952, La răscruce de vânturi (Abismos de pasion, 1953), Iluzia călătoreşte în tramvai (La ilusion viaja en tranvia, 1953), Râul şi moartea (El rio y la muerte, 1954), Viaţa criminală a lui Archibaldo de la Cruz (1955), Se ivesc zorile (Amanti di domani, 1955), Moartea în grădină (La muerte en este jar, 1956).

În 11 mai 1959, prezintă la Cannes filmul Nazarín, realizat în Mexic, inspirat din episoadele biblice ale patimilor lui Isus. Personajele au însă nume schimbate iar demonstraţia de fond rămâne aceea a inutilităţii religiei, deloc curioasă pentru nonconformistul de altădată. Octavio Paz îl aşeza în marea tradiţie a imaginarului spaniol nu o dată suspectat de „erezie” într-un plan mai degrabă moral decât conjunctural: „Concepţia despre creştinism a eroului îl face să se opună bisericii, societăţii şi poliţiei. Nazarín urmează marea tradiţie a spaniolilor nebuni, iniţiată de Cervantes. Nebunia sa constă în faptul că ia prea în serios marile idei şi cuvintele mari şi că încearcă să trăiască potrivit lor.”

Îngerul exterminator (El angel exterminador, 1962), pe un scenariu propriu, abundă în simboluri freudiene şi imagini din recuzita suprarealistă, cu o conotaţie de umor negru. Un grup de comeseni se vede claustrat într-o cameră de o forţă ocultă. În ordine raţională, totul este inexplicabil şi absurd. „În aria redusă a spaţiului, oamenii sunt prada unui înger exterminator care este timpul” (R. Paolella), dar filmul a putut fi interpretat şi ca un protest la adresa unei societăţi catolice închise, excelând printr-un egoism autodestructiv, inevitabil intrată într-un proces de degradare.

Frumoasa de zi (Belle de jour, premiera la 27 mai 1967), ecranizare după romanul lui J. Kessel, cu Catherine Deneuve şi Jean Sorel, este istoria vieţii duble a unei tinere de 21 de ani, soţie model o bună parte a zilei, prostituată de la 2 la 5 după-amiaza. Creaţia Catherinei Deneuve este antologică în acest film, în care tehnica lui Buñuel de a împleti episoade reale cu fantasme filmate într-o manieră atât de personală reapare cu un relief aparte.

Dintre ultimele sale mari creaţii, Farmecul discret al burgheziei (Le charme discret de la bourgeoisie, premiera: 15 septembrie 1972, Paris), distinsă cu Premiul „Palme d’or” la Cannes, e un amestec ingenios de comedie satirică, pamflet, vodevil în gust suprarelist, poem oniric pe tema vieţii plate, cu plictisitoare steoreotipii burgheze, pe care preocupările mondene o adâncesc într-o mediocră şi ridicolă lipsă de semnificaţie. Nimic nu pare aici autentic, totul este mimat. Nonacţiunea, tăcerile lungi care ascund vidul, mimarea eleganţei, „farmecul discret” care încearcă să scufunde locurile comune ale unei vieţi inexpresive, devin punctele de sprijin ale inautenticului.

După Fantoma libertății (Le Fantome de la liberté, 1974), Acest obscur obiect al dorinței (Cet obscur objet du désir, 1977), filmul în care s-a lansat Carole Bouquet, folosește procedeul flash-back-ului, Mathieu (Fernando Rey) relatând în tren, vecinilor de compartiment, povestea sa de dragoste. Personajul feminin, Conchita, este interpretat de două actrițe (Carole Bouquet și Ángela Molina), care trebuie să ilustreze cele două laturi ale trăirii sentimentului erotic: pe de o parte, dorința dezlănțuită, pe de alta, delicatețea și ingenuitatea, supuse studiului psihologic făcut în acest film, cel din urmă al lui Buñuel, distins cu două premii Oscar.

Costin Tuchilă

Câinele andaluz – fragment

Vârsta de aur – fragment

Vârsta de aur – fragment 2

Frumoasa de zi – fragment

Farmecul discret al burgheziei – fragment

Acest obscur obiect al dorinței – fragment