Orchestra Română de Tineret la Berlin

În perioada 2–5 august 2012, Orchestra Română de Tineret se va afla la Berlin pentru a participa la cel mai important festival internațional pentru orchestre de tineret – „Young Euro Classic” – aflat la a 12-a ediție, unde va evolua într-un concert extraordinar la Konzerthaus, în seara de 4 august. Programul prezentat sub bagheta lui Cristian Mandeal va cuprinde doar lucrări simfonice: Frenesia 2 de Dan Dediu, în primă audiție, Uvertura operei „Forța destinului” de Verdi, poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss, Dansuri simfonice, op. 45 de Rachmaninov și Raspodia I de Enescu. Pianista Mihaela Ursuleasa nu mai poate participa la concert din motive de sănătate.

Participarea Orchestrei Române de Tineret la prestigiosul festival de la Berlin este posibilă datorită contribuției Institutului Cultural Român, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Administrației Fondului Cultural Național, Fundației Prietenii Muzicii Serafim Antropov, Lanto Communication, UCIMR. Sponsor principal: Unicredit Țiriac Bank. Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, TVR Cultural. Programul de la Berlin este pregătit la Sinaia, acolo unde a luat ființă Orchestra Română de Tineret, sub atenta îndrumare a violoncelistului Marin Cazacu, inițiatorul proiectului, acolo urmând să deschidă cu acest program cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” în seara de 31 iulie 2012, în cocheta sală a Cazinoului din Sinaia, concertul reluându-se la Ateneul Român în seara de 1 august de la ora 19, cu o altă lucrare de Dan Dediu în deschidere, Eldorado.

„Young Euro Classic” se desfășoară în acest an între 27 iulie și 12 august și este un eveniment cu un profil unic, fiind primul festival din lume dedicat orchestrelor simfonice de tineret. Aproape în fiecare seară, pe tot parcursul festivalului, timp de 17 zile, sala de la Konzerthaus şi ofertantul spaţiu din Gendarmenmarkt vor fi pline și la concerte în care nu se cântă doar Beethoven şi Șostakovici, ci şi creații contemporane sau lucrări mai puțin familiare publicului occidental, cu sonorități specifice culturilor asiatice sau africane. Pentru tinerii muzicieni participanți, primirea entuziastă de care se bucură de fiecare dată într-un astfel de cadru, este o experienţă cu totul nouă.

De doisprezece ani, Berlinul a devenit capitala vieții muzicale a orchestrelor de tineri din Europa şi din restul lumii, Festivalul „Young Euro Classic” reflectând explozia din ultimul deceniu a interesului la nivel mondial pentru orchestrele de tineret. Dimensiunea pur europeană a acestuia a fost doar o caracteristică a primului an, ceea ce explică prezenţa particulei „euro” în titlul festivalului, un alt motiv important fiind acela că tradiţia europeană orchestrală este un fenomen global, chiar dacă tot mai multe orchestre participante provin din ţări aflate departe de Europa.

Detalii pe www.youngeuroclassic.ro sau www.orchestratineret.ro.

Tabăra de cultură și civilizație românească „Prima oprire: România!”, ediția a III-a

În perioada 24 iulie–3 august 2012, 50 de elevi de gimnaziu din localitatea Pârâta (Raionul Dubăsari) şi elevi ai Liceului „Ștefan cel Mare şi Sfânt” din Doroțcaia (Raionul Dubăsari), localități din Republica Moldova situate pe malul stâng al Nistrului, se vor afla în România pentru a participa la cea de-a treia ediție a programului organizat de Institutul Cultural Român prin Direcția Români din Afara Țării. Tabăra de cultură și civilizație românească „Prima oprire: România!”, ajunsă la cea de-a treia ediție, va debuta cu un sejur cultural în Delta Dunării, la Sulina, programul incluzând vizite de documentare la obiective istorice și culturale din Sulina, Brașov și Sinaia (Castelul Peleş şi Castelul Bran), seri de poezie şi folclor românesc, proiecţii de filme româneşti, donaţii de albume de artă şi cărţi de literatură română.

În anul 2002, administraţia oraşului Grigoriopol a cerut profesorilor şi elevilor Liceului „Ștefan cel Mare şi Sfânt” din localitate să accepte studiul în limba „moldovenească” cu alfabet chirilic şi să se subordoneze Ministerului Educaţiei de la Tiraspol. Pentru că mulți profesori, părinţi şi elevi s-au opus, şcoala a trebuit să fie mutată în alt oraş. Drept urmare, de aproape 10 ani, elevii şi profesorii liceului care funcţiona iniţial în Grigoriopol parcurg zilnic 34 de kilometri, în trei autocare neîncăpătoare, pentru a ajunge la Doroţcaia, comună aflată sub jurisdicţia Republicii Moldova, unde a fost strămutată instituţia lor de învăţământ. În fiecare zi, elevii şi profesorii care se îndreptau spre Doroţcaia erau supuşi umilinţelor şi injuriilor poliţiei locale şi ale funcţionarilor publici. În urma acestor incidente, 300 elevi au părăsit şcoala. În momentul de față, liceul numără aproape 200 de elevi și 25 de profesori care fac naveta din Grigoriopol în Doroţcaia, doar pentru a preda şi studia în limba română.