Lansare de carte: „Din filigrane şi surâsuri. Portrete suprapuse” de Ion Valjan

lansare de carte i valjan

eveniment liber sa spunDuminică, 1 februarie 2015, la ora 11.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38, București) va avea loc  lansarea volumului Din filigrane şi surâsuri. Portrete suprapuse de Ion Valjan*), ediţie îngrijită de Micaela Gulea. La eveniment  vor participa Ioana Pârvulescu, Micaela Gulea, Vlad Russo şi Victor Rebengiuc.

valjan-

I. Valjan

„În lumea culturală interbelică îl întâlneai pe Valjan la tot pasul. Personalitatea lui pitorească şi jovială i-a inspirat pe toţi caricaturiştii vremii. Avocat celebru, cu imensă clientelă, era văzut alergând pe treptele Tribunalului, urmat de numeroşii săi secretari. În pofida vârstei şi a corpolenţei, se bucura de sprinteneala unui fost gimnast. Nici sprinteneala verbului nu-i era străină, dovadă nenumăratele sale replici scânteietoare, la bară sau în piesele de teatru. Fascinaţia scenei a făcut din el un om de teatru proteic: director de trupă la… 13 ani, student-autor de comedii jucate la Teatrul Naţional din Iaşi (1904), director al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a promovat regia modernă. După Marea Unire, în calitate de director general al teatrelor, Valjan a jucat un rol însemnat în organizarea propagandei culturale în ţinuturile alipite şi a încurajat reprezentarea repertoriului naţional prin Legea teatrelor care-i poartă numele (1926). A fost socotit un maestru al genului scurt în comedia de moravuri de către critici literari precum G. Călinescu, E. Lovinescu sau Pompiliu Constantinescu. În 1929 a inaugurat teatrul radiofonic cu mult jucata comedie Ce ştia satul. Comedia de succes în trei acte Generaţia de sacrificiu se dovedeşte atât de actuală, încât la 80 de ani de la premieră s-a aflat pe afiş timp de trei stagiuni la Teatrul Național din București (începând din 1998), iar la Barasheum se joacă de opt stagiuni, din 2006.

Omul politic s-a remarcat prin elaborarea (în colaborare) a importantei Legi a asanării (conversiei) datoriilor agricole, pe care a susţinut-o ca vicepreşedinte şi raportor în Parlamentul României (1932). A lăsat fermecătoare memorii, publicate postum (Cu glasul timpului, Eminescu, 1987, 1994, Humanitas, 2013).

În perioada comunistă, refuzul lui Valjan de a colabora cu noul regim a provocat implicarea într-un proces stalinist de «înaltă trădare» (1951). Condamnat la 15 ani de detenţie, s-a stins la 29 aprilie 1960, nu însă fără a sfida cumplita închisoare printr-un spectacol creat de el în ultimele luni de viaţă şi jucat în secret de numeroşii săi colegi de celulă, deţinuţi politici.” – Micaela Gulea.

*) Ion Al. Vasilescu (1881–1960), avocat, dramaturg, memorialist, publicist şi om politic. A semnat cu pseudonimele: I. Valjan, V. Al. Jean, Val, i, Jean Valjan, Ioan Al. Valjan avocat. La sugestia lui Al. Davila adoptase în 1912, la premiera comediei Ce știa satul, criptonimul Valjan.

A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1903) şi şi-a dat doctoratul la Paris. A intrat în magistratură (1908–1914). După procesul Sotiriu–Cretzulescu (1915), cu care şi-a început cariera de avocat, a pledat în majoritatea marilor procese penale. Autor dramatic de succes de descendenţă caragialiană, apreciat de G. Călinescu, a publicat cinci comedii: Ce ştia satul (1912) – considerată de E. Lovinescu poate cea mai bună comedie într-un act din literatura română –, Nodul gordian (1920), Lacrima (1920), O inspecţie (1941), Generaţia de sacrificiu (1933, 1936) – jucată cu mare succes până în zilele noastre. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (1923–1924) şi director general al teatrelor (1923–1926). A elaborat şi a susţinut în calitate de parlamentar noua Lege a teatrelor (cunoscută ca Legea Valjan), 1926. A colaborat la „Sburătorul”, „Vremea” (al cărei director literar şi artistic a și fost pentru scurt timp), „Rampa” etc.

Ca om politic, a făcut parte din Partidul Naţional Liberal (1922–1930), aripa liberală georgistă (1930–1932), alăturându-se, în fruntea unui grup liberal independent, Cartelului electoral Iorga–Argetoianu (1932). Ca jurist, a contribuit la redactarea Legii asanării datoriilor agricole (1932), pe care a susţinut-o ca raportor în Parlament. Din 1932 a devenit membru marcant al Partidului Naţional Agrar al lui O. Goga, de care s-a despărţit în 1935, împotrivindu-se fuziunii PNA cu Liga Apărării Naţional-Creştine a lui A.C. Cuza. A publicat texte memorialistice şi evocări în reviste începând din 1921, dar a întrerupt această activitate în 1947, copleşit de arestarea fiului său Corneliu (Nelu) Valjan; aşa se explică faptul că memoriile sale se opresc la momentul Paradei Victoriei (noiembrie 1918). După război, a refuzat să intre în nou-înfiinţata Uniune a Scriitorilor şi să publice piese propagandistice; arestat (1950) şi implicat într-un proces politic „de înaltă trădare”, fiind acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii, a fost condamnat la 15 ani de temniţă grea. Este autorul singurului spectacol teatral jucat într-o închisoare comunistă, Revista Piteşti ’59, fapt consemnat de Ion Ioanid. A murit în detenţie.

Lucrări apărute postum: volumul antologic Teatru. Generaţia de sacrificiu, Bucureşti, Editura Minerva, 1985 și Editura Vremea, 1998; Cu glasul timpului. Amintiri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987 și 1996; Editura Humanitas, 2013; Trei crime celebre, Bucureşti, Editura Garamond, 1994.

Istoria Teatrului Național Radiofonic

istoria teatrului radiofonic in romania de costin tuchila

Începând de astăzi, cu puține zile înaintea aniversării a 85 de ani de existență a Radioului românesc (1 noiembrie 2013), puteți citi pe noul site Revista Teatrală Istoria Teatrului Național Radiofonic de Costin Tuchilă.

Primul episod reface contextul în care s-a difuzat luni, 18 februarie 1929, prima piesă de teatru radiofonic românesc, Ce știa satul de V. Al. Jean (I. Valjan). Citește Istoria Teatrului Național Radiofonic, episodul 1: Actul de naștere.

„Ce ştia satul” de V. Al. Jan, spectacol realizat cu ocazia aniversării a 85 de ani Radio România

ce stia satul premiera radio

eveniment liber sa spunLuni, 21 octombrie 2013, de la ora 11.00, la clubul Ramada Majestic din Bucureşti, va avea loc audiţia cu public a spectacolului radiofonic în premieră Ce ştia satul de V. Al. Jan. Spectacol realizat cu ocazia aniversării a 85 de ani Radio România. Adaptarea radiofonică şi regia artistică : Mihai Lungeanu.

Era începutul anului 1929 când, revista „Radiofonia” îşi informa, cu entuziasm, cititorii: radio romania 85,,Luni, 18 februarie, se joacă în studioul Societăţii Române de Radiodifuziune, din strada General Berthelot, delicioasa comedie, într-un act, intitulată Ce ştia satul de V. Al. Jan, cu concursul eminenţilor artişti ai Teatrului Naţional : Doamna Maria Filotti şi domnul Romald Bulfinski. În broadcastingul romanesc, producţiunea aceasta trebuie subliniată ca fiind prima încercare de a da teatru în studio’’. Autorul piesei, care semna V. Al. Jan sau I. Valjan (pe numele său adevărat Ion Alexandru Vasilescu), era un scriitor de notorietate în epocă, piesele sale într-un act, adevărate bijuterii ale genului, fiind primite cu deosebită căldură atât de public cât şi de critica de specialitate. Acest prim spectacol radiofonic, care a însemnat momentul naşterii teatrului la microfon în România, a rămas, însă, doar în amintirile contemporanilor şi în paginile revistelor vremii, fiind difuzat în direct. O jumătate de secol mai tarziu, regizorul Paul Stratilat a realizat o nouă variantă radiofonică a acestei spumoase v al jan ce stia satulcomedii, spectacol tezaurizat în Fonoteca de Aur a postului public de Radio. În această montare, rolurile principale au fost încredinţate altor monştri sacri ai scenei romaneşti: Ileana Stana Ionescu şi Radu Beligan.

Pentru a sărbători aniversarea a 85 de ani, pe care Radio România îi va împlini la 1 noiembrie 2013, Teatrul Naţional Radiofonic a realizat o nouă versiune radiofonică a comediei într-un act Ce ştia satul de V. Al. Jan. Adaptarea radiofonică şi regia artistică sunt semnate de regizorul Mihai Lungeanu. ,,Spectacolul pune în evidenţă caracterul contemporan al degringoladei morale satirizate în textul dramatic”, afirma regizorul Mihai Lungeanu, cel care a încredinţat partiturile comediei unei alte generaţii de actori: George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Nartea, George Grigore şi Violeta Berbiuc. Din echipa de realizatori mai fac parte: Irina Soare, redactor, Monica Wilhelm şi Robert Vasiliţă, regizori de montaj, Janina Dicu, regizor de studio, Stelică Muscalu, regizor muzical şi Vasile Manta, regizor tehnic.

mihai lungeanu

Mihai Lungeanu

Spectacolul radiofonic Ce ştia satul de V. Al. Jan va putea fi ascultat, în premieră, vineri, 1 noiembrie 2013, de la ora 22.20, la Radio România Cultural, într-un triptic teatral aniversar.

Irina Soare

Amintiri în buzunarul inimii: 84 de ani de teatru radiofonic românesc

teatrul national radiofonic 84 de ani

Joi, 21 februarie 2013, de la ora 21.00, emisiunea Amintiri în buzunarul inimii, de la Radio 3Net „Florian Pittiș” va fi dedicată teatrului radiofonic românesc, care a împlinit luni, 18 februarie 84 de ani. Invitați: Vasile Manta și Costin Tuchilă. Realizator: Mădălina Ion.

În 18 februarie 1929, Radio București difuza pentru prima dată un spectacol de teatru radiofonic, Ce știa satul de V. Al. Jan, cu Maria Filotti și Romald Bulfinski. Timp de două ore, în emisiunea de joi veți afla amănunte despre începuturile și evoluția teatrului la microfon la Radio România în cele aproape opt decenii și jumătate de existență, despre repertoriul, programele și realizările din ultimii ani ale Teatrului Național Radiofonic, cu fragmente din înregistrări de referință, în interpretarea unor mari actori.

84 de ani de teatru radiofonic românesc

ce stia satul teatru radiofonic

eveniment liber sa spunLuni, 18 februarie 2013, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la o întâlnire pentru a marca sărbătorirea a 84 de ani de teatru radiofonic românesc.

În 18 februarie 1929, avea loc prima difuzare a unei producţii de teatru radiofonic, cu piesa Ce ştia satul de V. Al. Jan, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional din Bucureşti, Maria Filotti şi Romald Bulfinski. Reprezentaţia în direct se dovedea fără îndoială încărcată de emoţie şi de febrilitate, actorii interpretându-şi rolurile cu promptitudine şi mobilitate a jocului, efectele tehnice fiind realizate „pe viu”, cu grija de a împleti sugestiv vocile şi intervenţiile sonore care alcătuiau aşa-numita „culisă acustică”.

Spre a sărbători cei 84 de ani de teatru radiofonic românesc, noi vă propunem, la audiţia de la Ramada-Majestic, o altă montare a piesei Ce ştia satul de V. Al. Jan (I. Valjan), varianta din anul 1979, în regia artistică a lui Paul Stratilat. Adaptarea radiofonică: Leonard Efremov. În distribuţie: Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu, Ioana Casetti, Constantin Botez. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. George Buican.

I. Valjan

I. Valjan

La audiţie, vor participa scriitori, oameni de teatru, jurnalişti, ascultători fideli şi, bineînţeles, echipa Teatrului Naţional Radiofonic. Publicul va primi CD-uri cu înregistrările spectacolelor Ce ştia satul de V. Al. Jan şi Ion Valjan sau Fascinaţia teatrului – scenariu radiofonic de Michaela Gulea şi Magda Duţu, realizat, în anul 2012, în seria „Biografii, memorii”, în regia lui Petru Hadârcă.

Bucurându-se de privilegiul de a fi teatrul cu numărul cel mai mare de actori, având posibilitatea de a-şi alcătui distribuţiile prin selectarea celor mai buni interpreţi ai scenei româneşti, Teatrul Naţional Radiofonic a realizat, de-a lungul anilor, un portofoliu impresionant de spectacole excepţionale, adunând, pe principiul unităţii în diversitate, propuneri spectacologice dintr-o mare varietate de epoci, de spaţii geografice şi spirituale.

aniversare teatru radiofonic

Este evident faptul că, în timp, Teatrul Naţional Radiofonic s-a definit ca o artă cu legi de sine stătătoare, diferite de cele ale limbajului scenic, iar mijloacele de expresie proprii universului sonor s-au reînnoit în permanenţă, în funcţie nu doar de modificarea tipului de sensibilitate estetică, ci şi de progresele tehnice ale radiofoniei. Astfel încât se poate detecta o evoluţie din ce în ce mai sigură a artei teatrale radiofonice spre rafinament şi cizelare a expresiei artistice, sub raportul arhitecturii şi al plasticii auditive.

Dacă Teatrul Naţional Radiofonic a ştiut să-şi atragă mari nume ale scenei româneşti, el a reuşit, totodată, să-şi creeze propriile personalităţi şi să-şi contureze propriul drum artistic. Aici au lucrat autori redutabili de scenarii radiofonice, aici piesa românească şi-a găsit totdeauna locul în repertorii, aici actorii au putut juca marile roluri visate, în care nu fuseseră distribuiţi pe scenă – şi tot aici s-au format individualităţi regizorale de marcă, practicându-şi profesia cu dăruire, împlinindu-şi vocaţia de a crea din sunete o întreagă lume, cu o desăvârşită atenţie la puterea de pătrundere emoţională a cuvântului rostit.

teatru radiofonic

La fel cum Teatrul Naţional Radiofonic are cele mai bogate posibilităţi de a-şi crea spectacolele, de a-şi alege textele dramatice şi actorii, el este, în acelaşi timp, şi teatrul cu cel mai mare număr de spectatori, cu un public extrem de diversificat, chiar eterogen.

Aşadar, Teatrul Naţional Radiofonic a devenit, fără îndoială, de-a lungul timpului, o instituţie culturală cu adevărat naţională, cu un prestigiu indiscutabil, aşa cum îi dorea Tudor Vianu. Şi, tocmai fiindcă această moştenire culturală s-a dovedit a fi remarcabilă, intenţia noastră este de a găsi o fericită complementaritate între valorile trecutului şi realizările actuale – şi unele, şi celelalte înfăptuite cu pasiune, talent şi inteligenţă a expresiei artistice.

Spectacolul radiofonic Ce ştia satul de V. Al. Jan va fi difuzat vineri, 22 februarie 2013, la ora 14.05, la Radio România Cultural.

Audiţie plăcută şi La mulți ani Teatrului Naţional Radiofonic!

Domnica Ţundrea

 Vezi și: Primul spectacol de teatru radiofonic românesc

Calendar: Primul spectacol de teatru radiofonic românesc

Vineri 18 februarie 2011 se împlinesc 82 de ani de la transmisia primului spectacol de teatru radiofonic românesc. Teatrul la microfon are aşadar aproape aceeaşi vechime cu Radioul românesc. La mai puţin de patru luni de la inaugurarea postului public de radio (1 noiembrie 1928), ascultătorii aveau ocazia de a face cunoştinţă cu o nouă specie de teatru. Radiodifuziunea românească nu era în această privinţă în întârziere faţă de Occident. Radio Paris transmitea primele spectacole de teatru radiofonic în aceeaşi perioadă, în iarna 1928–1929, fapt menţionat de revista „Radio”. În numărul său din 24 februarie 1929 se putea citi: „În străinătate a apărut, bine distinct de teatrul propriu-zis, teatrul radiofonic. Între teatrul pur şi cel radiofonic există o diferenţă analoagă cu cea dintre piesa scrisă şi scenariul de cinema, cu machiajul scenic şi cel cinematografic etc. La început se credea de asemenea că cinematograful este «teatru fotografiat» – cum se crede acum că radiofonia dramatică e teatru transmis prin microfon. Sesizaţi deosebirea? În străinătate, aşa cum s-au diferenţiat autori dramatici de autori de scenarii, tot astfel s-a constatat că există o artă nouă, care prezidează la crearea pieselor pentru microfon.” În numărul următor, 24 (3 martie 1929), revista revenea: „Postul de la Turnul Eiffel pare că s-a specializat în Teatrul radiofonic şi este incontestabil că piesele care au fost radiodifuzate au adus formule noi.” Problema aflată în dezbatere în primele luni ale anului 1929 era specificul teatrului la microfon, pornind de la ceea ce numim noi astăzi adaptare radiofonică, regizor specializat, actori cu voci radiogenice, condiţii tehnice de realizare a decorului sonor. Se discuta mult şi despre repertoriu, despre piesele care se pot adapta cu uşurinţă pentru a fi transmise pe unde. Cum toate transmisiile se făceau în direct, dificultăţile erau subînţelese.

Radioul românesc programase recitări încă din primele zile de funcţionare. În studiul Momente din evoluţia Teatrului radiofonic (publicat în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972), istoricul literar Victor Crăciun menţionează: „În 2 şi 3 noiembrie 1928 programele au anunţat recitări, fără să ştim cine a interpretat. În schimb, duminică 4 noiembrie, între orele 18–19, se difuzează muzică uşoară, între melodii recitând Victoria Mierlescu, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Tot ea «spune» povestirea lui Horia Furtună, Sufletul copiilor, la 10 noiembrie, iar la 11 noiembrie recită Făt-Frumos de acelaşi poet şi Calendarul lui Aghiuţă de George Coşbuc. În aceste ultime două emisiuni găsim în embrion «Ora copiilor» şi «Ora satului». Al doilea actor menţionat este G. Baldovin care recită la 18 noiembrie Doamne, greu mai e cu două din feeria Păcală de Horia Furtună şi Plugul şi tunul de George Ranetti. De data aceasta, recitările sunt anume alese pentru caracterul lor teatral, prima fiind chiar un monolog de teatru, iar a doua un dialog între plug şi tun care trebuia redat ca atare. A treia interpretă la microfon este Dorina Demetrescu, citind în continuare din Sufletul copiilor, la 1 decembrie şi recitând, la 2 decembrie, două poeme de Tudor Arghezi, Litanie şi Duhovnicească şi unul de Victor Eftimiu: Povestea mărgăritarului. În aceeaşi zi, recită Ion Finteşteanu fabule de Grigore Alexandrescu. În ordine cronologică, la microfon se perindă actorii: Alexandru Marius (9 decembrie 1928), El. Constantinidi (15 decembrie), A. Pop-Marţian (16 decembrie), Ion Manolescu (23 decembrie), George Conabie (30 decembrie). În anul următor, microfonul le stă acestora în continuare la dispoziţie, pe lângă ei însă recitând Nora Peyov (6 ianuarie), D. Demostene (20 ianuarie 1929), Ion Manu (24 ianuarie – continuând seria de emisiuni «Ora veselă», inaugurată cu o săptămână înainte), Păşculescu-Orlea (26 ianuarie), Ion Morţun (27 ianuarie), V. Valentineanu (1 februarie), Lili Popovici (3 februarie), Constantin Nottara (2 martie), N. Soreanu (9 martie), Sorana Ţopa (13 martie), George Vraca (31 martie), Ion Sîrbul (2 aprilie), N. Kiriţescu (30 mai), Marieta Sadova (23 iunie), Lucia Gingulescu, Vl. Maximilian (7 iulie), Tanţi Bogdan (29 august), Maria Mohor (8 septembrie), Aura Buzescu (10 septembrie), C. Toneanu (29 septembrie), Gina Sandri (1 noiembrie). După cum se observă, în primul an de radiofonie românească, actorii cei mai de seamă ai epocii au fost prezenţi la microfonul Studioului din strada Berthelot. Nu se ştie cu exactitate care sunt creaţiile recitate la microfon decât în câteva cazuri. S-au spus versuri din Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Vlahuţă, Gr. Alexandrescu, T. Arghezi, I. Pillat, Horia Furtună, V. Eftimiu. În general actorii erau prezenţi la trei rubrici principale: «Recitări»,« Ora copiilor» şi «Ora veselă».”

În acelaşi studiu aflăm detalii despre contextul în care s-a transmis pe unde prima piesă de teatru. În 11 ianuarie 1929, revista „Radiofonia” [1] anunţa inaugurarea teatrului în studio prin poemul liric O toamnă de Alfred Moşoiu, interpretat de Lili Popovici, în rolul Muzei şi Valeriu Valentineanu (Poetul), în pauza emisiunii muzicale de miercuri 23 ianuarie (care era difuzată între orele 21,00 şi 22,45). Acesta nu poate fi considerat însă – nu-l considera nici conducerea de atunci a Radioului – ca spectacol propriu-zis de teatru radiofonic. Premiera în domeniu avea să urmeze după mai puţin de o lună, în 18 februarie 1929, când s-a transmis comedia Ce ştia satul de V. Al. Jean, avându-i în rolurile principale pe Maria Filotti şi Romald Bulfinski de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Anunţând-o, revista „Radiofonia” menţionează fără echivoc: „În Broadcastingul românesc producţiunea aceasta trebuie subliniată fiind prima încercare de a da teatru în studio.” Revista publica şi fotografia lui V. Al. Jean, cu legenda: „autorul primului teatru radiofonic”.

Comedia lui V. Al. Jean (I. Valjan, pseudonimele lui Ion Alexandru Vasilescu, 16 decembrie 1881, Turnu Măgurele–28 aprilie 1960, Bucureşti) se montase în 1912 la Naţionalul bucureştean, jucându-se cu mare succes. Între 1 iunie 1923 şi 1 iunie 1924 autorul fusese director al Teatrului Naţional din Bucureşti (cf. Ionuţ Niculescu, Directorii Teatrului Naţional din Bucureşti, Bucureşti, Editura Nemira, 2002). Valjan, care se considera ucenicul lui Caragiale, era un autor cu mare audienţă la public, excelând în piesa într-un act. Lovinescu îl gratula cu calificativul „umoristul nostru cel mai bun, cu o notă de fineţă de observaţie”. Alegerea repertorială era, în context, inspirată, piesa având reale virtuţi radiofonice prin intriga deloc complicată şi verva dialogului. Ce ştia satul „se bazează pe ideea de când lumea că soţul află ultimul ceea ce tot satul ştie de mult. Grigore Marineanu pune însă la cale o farsă şi află chiar din gura soţiei, sigură că se pronunţase deja divorţul, tot ce nu ar fi voit să afle. Adevărul astfel obţinut îl absolvă de complicaţii morale şi în acelaşi timp îl răzbună. Victima e de astă dată soţia, care joacă rolul înşelătorului înşelat. Piesa, susţinută doar de simpla conversaţie, place prin atmosfera de bună dispoziţie, obţinând uşor adeziunea spectatorului.” (Cornel Moraru, Dicţionarul scriitorilor români, R – Z, Bucureşti, Editura Albatros, 2002).

Costin Tuchilă

[1] „Revista bilunară «Radiofonia», apărută la 15 octombrie 1925, sub auspiciile Asociaţiei Prietenii Radiofoniei, a avut în colectivul de redacţie profesori şi ingineri de prestigiu ca: prof. Dragomir Hurmuzescu, ing. E. Petraşcu, ing. Mihai Konteschveller, inventator şi autor de manuale de specialitate, ing. I. Constantinescu, autor de cursuri de telecomunicaţii pentru studenţi şi alţii. În anul 1928 revista este reeditată ca organ de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.” (ing. Lenuţa Chiriţă, Câteva consideraţii asupra introducerii radiofoniei în România, Radio Pro Antic). Numărul 1 al noii serii a revistei, cu apariţie săptămânală, este datat vineri 9 noiembrie 1928 (v. foto).

Ce ştia satul” de V. Al. Jean. Adaptare de Leonard Efremov. Regia artistică: Paul Stratilat. În distribuţie: Radu Beligan, Ileana Stana Ionescu, Ioana Casetti, Constantin Botez. Regia tehnică: ing. George Buican. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Data difuzării în premieră: 18 februarie 1979.