Week-end La un ceai

seara coreeana

Seară coreeană

Asociația Culturală Sarang Hanguk vă invită sâmbătă, 21 februarie 2015, de la ora 19.30, la o noua Seară tematică organizată la ceainăria La un ceai din București (strada Luigi Cazzavillan nr. 25). Vom sărbători împreună Seollal-ului (Lunar New Year/Korean New Year) și vom învăța despre cele 12 sărbători de cuplu sud-coreene.

Alături de noi, Luciana Ștefan și Adina Yasmin ne vor încânta cu vocile lor calde și frumoase, iar aromele de ceai, cheesecake-uri, torturi si cookies vă vor delecta cu siguranță.

Event Facebook: http://on.fb.me/1zlQPJl

schimb de carti

Schimb de cărți cu atelier de mărțișoare, duminică, 22 februarie 2015, ora 15.00  

Ești prea ocupat cu cititul ca să ai timp de cumpărat mărțișoare? Te așteptăm la ediția din februarie Schimb de cărți București ca să facem mărțișoare cu ce avem pe-acasă.

Pe lângă cărțile pentru schimb, vino și cu panglici, sfoară, ață, ac, foarfece, materiale textile și ce mai vrei tu, iar prietenii noștri de la Creative Arts te vor ajuta să le pui laolaltă în ceva frumos, numai bun de împodobit cu șnurul de mărțișor.
Intrarea este liberă.

Schimbul nu este permanent și nici obligatoriu (dacă vrei doar să ne cunoști, poți participa fără să aduci cărți).

Event Facebook: http://on.fb.me/17fkAUQ 

Pentru oricare dintre evenimente se pot face rezervări la numărul 0724 017 318 .

Memo

memo lingura istorie linguri de lemn

„Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide / lungi zile pierduţi şi străini.”

Lucian Blaga, La curţile dorului

memo pusa roth istoria lingureiAm fost surprinsă să constat că sunt cuvinte ce denumesc lucruri, obiecte din imediata noastră apropiere, pe care le pronunţăm foarte des. De ce? Poate şi pentru faptul că ne folosim de obiectele respective frecvent, aş spune abuziv, ca să glumim puţin. Şi am să mă explic de ce am spus asta. Dimineaţa facem ceaiul, laptele etc. şi punem o linguriţă, două sau mai multe de zahăr, urmează cafeaua sau alt ingredient şi folosim iar lingura sau linguriţa. Facem o prăjitură şi folosim ca măsură o linguriţă sau o lingură, în cele mai multe cazuri. Mâncăm felul întâi sau desertul şi folosim iar lingura sau linguriţa. Vă imaginaţi cât de des folosim acest obiect prezent în toate casele de pe pământ? Foarte des, şi de aceea merită atenţia noastră.

Fund de mamaliga si blid cu lingura

Lingura a apărut odată cu oamenii, ţinând cont de utilitatea ei. Lingura se folosea încă din paleolitic, find confecţionată din bucăţi de lemn sau din cochilii de scoici. Chiar termenii folosiţi pentru a desemna obiectul indicau materialul din care era făcut: „spon”, pentru zonalingurita argint de nord a Europei, însemna lemn, iar „cochlea”, pentru partea de sud, însemna scoică. Apoi s-au folosit fildeşul, osul, ceramica, iar în Evul Mediu lingurile erau făcute din metale preţioase, pentru a arăta bogăţia nobililor.

Romanii au fost primii care au rafinat linia acestui tacâm, imaginând două modele: o lingură ovală, asemănătoare celei de azi şi una rotundă şi mai adâncă, ce poate fi considerată strămoşul polonicului. Odată cu descoperirea aliajului de cositor şi plumb, lingurile au devenit accesibile tuturor. Lingurii i s-au dedicat poezii, dar poate cea mai frumoasă imagine este cea creată de Lucian Blaga, în poezia La curţile dorului.

Pușa Roth

La curţile dorului

de Lucian Blaga

Prin vegherile noastre – site de in –

vremea se cerne, şi-o pulbere albă

pe tâmple s-aşează. Aurorele încă

se mai aprind, şi-așteptăm. Așteptăm

o singură oră să ne-mpărtăşim

din verde imperiu, din raiul sorin.

Cu linguri de lemn zăbovim lângă blidelingura lemn istoric lingura

lungi zile pierduţi şi străini.[s.n.]

Oaspeţi suntem în tinda noii lumini

la curţile dorului. Cu cerul vecini.

Aşteptăm să vedem prin columne de aur

evul de foc cu steaguri păşind,

şi fiicele noastre ieşind

să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare

şi fără durere se-ngroaşă pe geană.

Hrănim cu ea

Nu ştim ce firavă stea.

Ceai şi sentimente

Sâmbătă, 29 septembrie 2012, va avea loc la Bucureşti o întâlnire între membrii din Liga Poeţilor şi Societatea Culturală Română.

Întâlnirea, sub denumirea Ceai şi sentimente, se va desfăşura la Ceainăria Bohemia TeaHouse, strada Poiana Narciselor nr.1, la ora 17.00.

Vă aşteptăm la o ceaşcă de ceai cu aromă de poezie!

Din Bucureştiul de altădată: Pieţe şi negustori (II)

În urmă cu mai bine de o sută de ani, negustorii ambulanţi erau organizaţi pe categorii bine definite, după felul produselor pe care le ofereau cumpărătorilor din toate zonele oraşului.

Dulciurile şi băuturile răcoritoare, vara sau calde, iarna erau specialitatea negustorilor de origine balcanică. Cel mai mare dever îl aveau bragagiii şi limonagiii.

Bragagiii erau în general turco-bulgari din Rumelia, care aveau în diferite mahalale ale oraşului mici dughene cu laboratoare de cofetărie în care produceau rahat, alviţă, nuga cu nuci, nuga cu susan sau cu alune şi „bidji-bidji”, un fel de crenvurşti din cocă de rahat închegată cu zahăr şi prinse pe sferturi de nuci înşirate pe sfoară. Îmbrăcaţi cu un mintean decorat cu găitane negre, şalvari albi de aba, încălţaţi cu cipici în formă de opincă, având vârful întors în sus şi purtând pe cap fesuri roşii cu ciucuri negri, aceşti negustori dădeau o coloratură aparte oraşului.

Ei îşi duceau marfa într-un coş acoperit cu o tavă cu multe despărţituri, în care erau înşirate feluritele zaharicale pe care le ofereau la vânzare. În mâna dreaptă aveau o doniţă în care era braga răcită cu un bulgăre de gheaţă ce plutea în vas. Cu cinci parale se puteau cumpăra o cană de bragă sau două feluri de zaharicale. Prin anii ’60 încă se mai vindea bragă în Bucureşti, cu 40 de bani paharul de un sfert de litru.

Limonagiii purtau limonada în doniţe vopsite în verde, având cercuri negre, acoperite cu un capac găurit la mijloc, pe unde se introducea o sticlă lungă de culoare roşie care se umplea cu limonadă şi apoi lăsa să curgă lichidul în pahar, cu presiune, ca dintr-un sifon. Limonada se fabrica în casă din apă şi lămâie stoarsă şi era colorată cu zahăr ars. În doniţă era întotdeauna un bulgăre de gheaţă care răcea conţinutul. Două pahare de limonadă costau cinci parale. În zilele călduroase de vară auzeai la tot pasul reclama limonagiilor: „Şampania rece! Două la cinci… Numai zeamă de lămâie… o vând să nu mai rămâie!” şi altele de acelaşi gen.

Simigiii (de la „simit”, cuvânt de origine turcească însemnând un fel de covrig turtit, făcut din cocă mai moale decât a covrigilor obişnuiţi, presărat cu seminţe de susan) sau covrigarii se ocupau cu vânzarea covrigilor, a plăcintelor cu carne sau brânză. Toată prăvălia încăpea într-un coş mare atârnat pe după gât cu o curea lată. În fundul coşului se afla un lighenaş cu jăratec de mangal, acoperit cu o tavă mare de alamă, rotundă, numită „sinie”. Datorită acestui aranjament, plăcintele şi covrigii se menţineau calzi, de parcă atunci ar fi fost scoşi din cuptor. O plăcintă de mărime apropiată merdenelelor de astăzi costa cinci parale iar covrigii, după mărime, zece bani cei mari cu susan, cinci bani cei fără şi doi la cinci bani, covrigii mici.

Pe lângă simigii sau covrigari, mai ales dimineaţa, pe străzile oraşului puteau fi întâlniţi franzelarii care îşi purtau marfa într-un coş adânc, dus în spate ca un rucsac. Vindeau franzele lungi, pâinişoare cu cartofi, chifle, cornuri cu lapte sau cu chimion, strigând cât îi ţinea gura: „Patru cornuri de un ban… franzelaaa!…”

Către seară apăreau alte categorii de neguţători. Lumea obosită de treburile ziliei se retrăgea la umbră, la o cafeluţă cu dulceaţă sau cofeturi, cel mai adesea fabricate în casă. Dar şi cel care nu avea în cămară asemenea produse putea cumpăra şerbeturi, dulceţuri şi alte delicatese de la negustorii ambulanţi care apăreau pe la toate colţurile de străzi cu borcane mari de sticlă subsuoară, în care se aflau bastonaşe de zahăr colorat cu siropuri de fructe, alune curăţate şi prăjite, nuci noi curăţate şi ţinute în apă şi multe altele.

Prin mahalalele de la marginea oraşului apăreau ţigăncile cu fusta prinsă în brâu, purtând într-o copaie dusă pe cap porumb fiert acoperit cu pânză albă sau, în oale mari de pământ, ciorbă de burtă de vacă, vândută cu castronul celor dornici de o astfel de delicatesă.

Puşa Roth