Craiova mon amour

craiova mon amour expo

eveniment liber sa spunLuni, 1 februarie 2016, ora 17.00, la Cercul Militar Național, Sala Rondă (Strada Constantin Mille, nr. 1, sector 1, București) va avea loc vernisajul expoziției de pictură Craiova mon amour, expoziție semnată de artistul plastic Aurel Petrescu. Prezintă:  dr. Marius Tița, critic de artă. Continuă lectura „Craiova mon amour”

Expoziţie de pictură Petru Udrea

petru Udrea afis

eveniment liber sa spunÎn perioada 3–16 august 2015, la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, Sala Foaier, va avea loc expoziţia de pictură semnată de artistul plastic Petru Udrea. În această perioadă expoziţia va putea fi vizitată zilnic între orele 11.00–19.00. Continuă lectura „Expoziţie de pictură Petru Udrea”

Expoziție de pictură Sorin Adam

peisaj de sorin adam

eveniment liber sa spunLuni, 24 februarie 2014, la ora 17.30, la Sala „Galeria Artelor” a Cercului Militar Naţional din Bucureşti,va avea loc vernisajul expoziţiei a pictorului Sorin Adam. Noua expoziţie personală are, de această dată, ca subiect central Bretania.

sorin adam

Membru al Uniunii Artistilor Plastici, Filiala Bucureşti, Sorin Adam are deja un impresionant palmares de expoziţii personale şi de grup atât în România, cât şi în străinătate. Una dintre temele spre care s-a îndreptat în ultimii ani a fost lumea mediteraneană, pictorul realizând compoziţii din Maroc, Egipt, Israel, Grecia. Un alt subiect predilect a fost Istanbulul, ca urmare a stagiilor de cercetare realizate cu sprijinul Institutul Cultural Român din Istanbul. Pentru celebrarea capitalei culturale europene 2010, Istanbul, Sorin Adam a făcut parte dintr-un grup de cinci artiști alături de Mircea Doinaru, Vadim Crețu, Mihai Potcoavă și Minu Movilă care au realizat o expoziție de pictură dedicată metropolei de pe Bosfor. Sorin Adam este unul dintre artiştii momentului cu o deosebită sensibilitate a culorii şi cu o impresionantă forţă de cuprindere a imaginii orientului, fiind considerat de Vasile Grigore drept „un talentat pictor cu destin de mare artist şi continuator al iluştrilor pictori europeni Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Corneliu Baba”.

flori de sorin adam

În expoziția care va putea fi vizitată în următoarele două săptămâni se apleacă de această dată către Occidentul catolic, aducând o notă diferită în creația sa.

Balul Bucureștiului interbelic

balul bucurestiului interbelic

Fundaţia Calea Victoriei vă invită joi, 23 mai 2013, ora 20.00, la Balul Bucureştiului interbelic, ediţia a IV-a, eveniment intrat în tradiţia evenimentelor culturale şi artistice ale Capitalei, găzduit de unul dintre cele mai frumoase palate – Cercul Militar Naţional.

Balul Bucureştiului Interbelic vă oferă ocazia de a „vă întoarce” în atmosfera Bucureştilor de altădată, cu ajutorul costumaţiei din anii ’20, a muzicii din perioada interbelică (jazz, foxtrot, charleston, tango) şi a momentelor de teatru oferite de tineri actori de comedie – Smaranda Caragea, Ana-Maria Karina Nagy, Nae Alexandru şi alţii – care vor da viaţă unor personaje celebre din epocă.

Sunteţi invitaţi la această petrecere – gândită ca un spectacol interactiv – în elegantul decor al Cercului Militar Naţional, sala Bizantină şi Sala Gotică. Vestimentaţia participanţilor la bal trebuie să fie de inspiraţie interbelică, rochii charleston, perle şi accesorii pentru doamne, iar pentru domni frac sau costum negru de seară.

emile vernon frumusete florala

Émile Vernon, Frumusețe florală

În programul Balului sunt incluse demonstraţii de dansuri din anii ’20–’30, momente de teatru din Bucureştiul de altădată, masa festivă şi premii pentru cele mai bune costume interbelice. Participanţii sunt invitaţi să poarte ţinute de inspiraţie interbelică.

Taxa de participare la bal este 170 lei, iar pentru deţinătorii cardului de fidelitate al Fundaţiei Calea Victoriei este 150 lei.

Personalităţi culturale – intelectuali de elită, actori, istorici, muzicieni şi artişti plastici – lectori şi prieteni ai Fundaţiei Calea Victoriei vor onora cu prezenţa lor Balul Bucureştiului interbelic.

Manifestările din cadrul Lunii Bucureştilor se desfăşoară în parteneriat cu Cercul Militar Naţional. Instituţie de interes naţional a armatei, Cercul Militar Naţional a luat fiinţă la 15 decembrie 1876, sub numele „Asociaţia Ofiţerilor din garnizoana Bucureşti”.

„Iubirea care mișcă soarele și stelele!”

andreea gheorghiu sunetul culorilor

Andreea Gheorghiu, Sunetul culorilor

„L’amor che move il sole e l’altre stelle” (Dante Alighieri, Divina Commedia, Paradiso XXXIII, 145)

cronica plastica liber sa spunPentru că și-a numit noua expoziție personală Ars amandi, mulți ar fi tentați să așeze pânzele Andreei Gheorghiu sub semnul lui Ovidiu, cel exilat la Tomis din voința împăratului Augustus.

În ceea ce o privește pe Andreea Gheorghiu – pe care un Om și un Artist cu adevărat de excepție, domnul Mircea Albulescu, a numit-o „un om frumos care se îndeletnicește cu frumosul” – eu aș vedea-o, mai degrabă, exilată, dimpreună cu sevaletul și culorile sale de suflet, într-o Lume a Iubirii Absolute, o lume ocrotită de idealul dantesc al „Iubirii care mișcă soarele și alte stele”.

pas de douleur andreea gheorghiu nud

Andreea Gheorghiu, Pas de douleur

Pentru că, într-un contrast binefăcător cu o lume în care ura și dezbinarea, murdăria și neîncrederea, zgomotul și furia, dar, mai ales, vulgaritatea agresivă și suficientă sieși, par să ne fi subjugat și să ne hărțuiască fără contenire, Andreea Gheorghiu ne invită într-un cu totul alt spațiu cromatic și sufletesc.

Un spațiu în care seninul și armonia, echilibrul formelor și complementaritatea crâmpeielor de realitate se vor și reușesc să fie o replică dată unui real în care și față de care condiția umană se simte tot mai străină și mai înstrăinată. De ceilalți și de sine.

andreea gheorghiu primavera expozitie cercul militar national

Andreea Gheorghiu, Primavera

De aceea, poate, chiar și atunci când tușele mai închise de culoare apar în peisajele Andreei Gheorghiu, ele sunt încadrate, armonios și unitar, într-o densitate de tonuri și de nuanțe care le estompează orice urmă de tristețe sau de precaritate, de dizarmonie sau de stridență neavenită, contrară și străină mesajului sufletesc al tablourilor Andreei. Citește integral în Revista VIP, 7 martie 2013.

Șerban Cionoff

Expoziția de pictură Ars Amandi poate fi vizitată la Centrul Militar Național din București, Sala Foaier (intrarea prin Bd. Regina Elisabeta), până duminică, 17 martie 2013, între orele 10.00–18.00 (inclusiv sâmbătă și duminică).

„Ars amandi”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu

andreea gheorghiu primavera expozitie cercul militar national

Andreea Gheorghiu, Primavera

eveniment liber sa spunÎn perioada 4–17 martie 2013, în Sala Foaier a Palatului Cercului Militar Național din București (intrarea prin Bd. Elisabeta) va fi deschisă expoziția de pictură a Andreei Gheorghiu, intitulată Ars amandi. Vernisajul va avea loc marți, 5 martie 2013, la ora 17.00. prezintă: Costin Tuchilă. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, între orele 10.00–18.00.

Andreea Gheorghiu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Asociației Artiștilor Plastici București. Născută la 26 ianuarie 1966, în Sinaia, județul Prahova, a început studiul picturii încă din școala generală, sub îndrumarea profesoarei Liana Mihail.

A expus la: București – Oglinzile clipei, expoziție personală, Biblioteca Metropolitană; Dincolo de cuvinte (împreună cu plasticiana Cristina Tămaș), Galeria Elite Prof Art; Tablouri de vis, Palatul Parlamentului; Lumea florilor, Galeria Elite Prof Art; Toamna satului românesc – Salonul de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici București, Culorile sărbătorilor, Pullman Hotels & World Trade Center, toate în 2012 • Pitești (2011) • Curtea de Argeș (2011) • Köln – Touch the Rainbow (2006) • Paris – Fierté brisée (1990) • Sinaia – Out of Yourself (1986) • Bușteni – Blue Moon Gallery (1984). Lucrările sale au fost apreciate în Germania, Franța, Turcia, Grecia, unele aflându-se în colecții particulare.

andreea gheorghiu

Andreea Gheorghiu

Un univers plastic original, în care exprimarea artistică este ferită cu grijă atât de alunecarea în experimentul facil, cât și de repetarea unor formule vizuale epuizate ne întâmpină în  tablourile Andreei Gheorghiu. Pictorița are deopotrivă forță, putere de sugestie, dar și rafinament, inclusiv în imaginile tratate exploziv din punct de vedere cromatic. Acordurile puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările sale (acrilice, ulei, acuarelă): portrete, flori, peisaje, compoziții tematice etc. Teme și motive consacrate, cu o lungă istorie, sunt abordate dintr-un unghi personal, eliberat de influențe, liber și ușor abstractizat. Portretele expuse până acum, cu siguranță doar câteva dintr-o serie care se anunță bogată, au impresionat în mod special pe cei care au zăbovit asupra lucrărilor sale. Portrete care ar putea fi numite tematice, ele pornesc de la o idee, o stare sau o experiență cromatică: Lună albastră, Philippe, Pas de douleur, Sidef, în care o culoare minerală dovedește a avea nebănuite resurse de expresivitate în ordine afectivă, Noaptea Sânzienelor sau tabloul recent, intitulat Primavera.

sidef

Sidef

„Culoare intensă, duct sigur, rigoare în compunerea cadrului, dar deplin imaginară. Pictura Andreei Gheorghiu îţi dă sentimentul de siguranţă al valorii: este originală şi actuală în orice vreme. Fiindcă, aşa cum spune artista, a învăţat să picteze cu sufletul şi se conectează la puterea gândului frumos.

Decorative, prin îndrăzneala cromatică, şi profunde, prin armonia fiecărei compoziţii în parte, lucrările Andreei Gheorghiu răspund unor categorii variate de public.

Chiar şi pentru un ochi inexperimentat, ele trădează o fire deschisă şi o sensibilitate acută, calități atașante, la care se adaugă sinceritatea demersului artistic.

Din expresia portretelor sau din felul în care surprinde natura, privitorul înţelege că Andreea Gheorghiu vrea să-l facă părtaș la pace şi la bucurie, să-i spună că podul imaginar dintre lumea exterioară și cea interioară există cu adevărat.” (Marina Roman, Lumină și culoare, cărămizi pentru o lume de pace şi bucurie, „Casa Lux”, nr. 10, octombrie 2012).

amurg violet andreea gheorghiu

Amurg violet

„«Un om frumos care se îndeletnicește cu frumosul», așa a recomandat-o actorul și omul de excepție Mircea Albulescu pe Andreea Gheorghiu la vernisajul expoziției sale, Oglinzile clipei, care a avut loc recent în atât de ospitalierul spațiu al Bibliotecii Metropolitane «Mihail Sadoveanu» din Capitală.

Și nu a fost singurul care s-a rostit, în cuvinte bine alese și simțite, despre picturile Andreei Gheorghiu, prezență distinctă și larg apreciată în lumea artelor plastice. Fiindcă despre Andreea și despre această «fereastră deschisă larg către lumea de afară» (după cum ea însăși își definește universul de culori de suflet transpuse pe pânză) s-au rostit, cu același prilej, rafinați cunoscători, oameni care își aleg cu mare atenție și își cumpănesc cu grijă spusele.

de cealalta parte a ploii andreea gheorghiu pictura contemporana

De cealaltă parte a ploii

Așa încât recomandarea lor nu este un simplu «cec în alb», cât mai ales o invitație adresată fiecăruia dintre noi de a privi cu ochii sufletului și de a descifra cu puterea minții scrutătoare mesajul de frumos și dorința de a se mărturisi a creatoarei de îngemănări coloristice și de imagini la care ne uităm îndelung anume spre a nu le mai uita multă vreme, care este pe cât de fragilă pe atât de stăpână pe puterile sale, Andreea Gheorghiu.” (Șerban Cionoff, Andreea Gheorghiu, „un om frumos care se îndeletnicește cu frumosul”, Revista VIP, 19 octombrie 2012).

Costin Tuchilă

 ars amandi andreea gheorghiu

Dialog între generaţii – Vasile Grigore şi studenţii săi

Vasile-Grigore si studentii sai

eveniment liber sa spunMuzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar” vă invită la expoziția Dialog între generaţii – Vasile Grigore şi studenţii săi, marți, 12 februarie 2013, ora 17.00, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Expoziţia reuneşte opere ale maestrului Vasile Grigore din colecţia muzeului şi colecţii particulare cu lucrările ale unor foşti studenţi ai săi, ei înşişi personalităţi constituite, în ideea unui fertil „dialog” între maestru şi discipoli – un binevenit prilej pentru omagierea binecunoscutului pictor şi colecţionar.

Alături de operele pictorulului Vasile Grigore (1935–2012) expun următorii artişti: Gabriela Aniţei, Simona Cadar, Alexandru Cernat, Diana Dea, Mircea Doinaru, Roxana Constanţa Dumitrache, Arpad Fabian, Laurenţiu Jianu, Ion Lazăr, Emanoil Mazilu, Dan Ştefan Minea, Mihaela Modâlcă, George Moscal, Minu Movilă, Marilena Murariu, Viorel Nimigeanu, Măriuca Oteteleşanu, Ciprian Paleologu, Corina Perianu, Marian Poiană, Ciprian Sântea, Iris Teodorescu, Alexandra Porumbel Tronaru, Marius Turcitu.

La vernisajul expoziţiei cuvântul de deschidere îi aparţine criticului de artă Virgil Mocanu.

Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 12–28 februarie 2013, între orele 10.00–18.00.

Sponsor: ELECTRO-TOTAL.

Lansare de carte: „Șapte variațiuni pentru flautul fermecat” de Adrian Majuru


Joi 19 mai 2011, la ora 18.30, în Salonul de protocol al Palatului Cercului Militar Național din București (intrarea din str. Constantin Mille nr. 2), Editura Oscar Print și Cercul Militar Național vor lansa volumul lui Adrian Majuru, Șapte variațiuni pentru flautul fermecat. Cartea va fi prezentată de Georgeta Dimisianu, redactor șef al revistei „Istorie și Civilizație” și Adrian Naidin, compozitor și violoncelist.


Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București în 1997, doctor în geografie umană al aceleiași universități cu o teză despre Periferia Bucureştilor: habitat şi mentalităţi (1900–1950), Adrian Majuru a obținut masteratul în istorie cu lucrarea Regele Carol al II-lea, mitul omului politic vs. mitul „României Veşnice”. Istoric foarte apreciat, Adrian Majuru este unul dintre cei mai buni specialiști în istoria Bucureștiului, tratată deopotrivă din perspectiva omului de știință, dar și a scriitorului. A publicat volumele: Bucureştiul Albanez, Editura Ararat, Bucureşti, 2002; Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Editura Compania, Bucureşti, 2003; Destinul din oglindă, micro-roman-fantastic-ilustrat, Editura Paralela 45, 2005; Familia Minovici – univers spiritual, Editura Institutului Cultural Roman, 2005; Copilăria la români (1850-1950), Editura Compania, 2006; Prin Bucureştiul albanez / Nëpër Bukureshtin Shqiptar, ediţie bilingvă română şi albaneză, Editura Privirea, Bucureşti, 2006; Legenda Khazară, povestire fantastică ilustrată, Editura Caligraf, Bucureşti, 2007; Bucureşti. Povestea unei geografii umane, Editura Institutului Cultural Român, Bucuresti, 2007; Destin valah în ilustraţii şi 101 texticuleţe, Editura Paralela 45, Piteşti & Bucureşti, 2009.

„În acest oraş sunt asemenea unei vechi clădiri ruinate, cu miezul prăbuşit, hrănind câte un oţetar singuratic din zeama cărămizilor şi praful zidăriei pulverizate de ploi şi vremuri. Un suflet vegetal, vertical şi neaşteptat într-o lume obişnuită să agreseze frumosul.

Aş vrea să scriu despre vremuri când ar fi putut să fie altfel, despre destine meteorice, mizere şi fragile, geniale, marginalizate, aruncate în groapa comună a întârziaţilor prin viaţă. Dacă ai întârziat în propria ta viaţă întinzi mâna ca un orb pe străzile înţesate de mulţime, cautând un peisaj pe care percepţiile tale îl decupează dintr-un cândva.

Oraşul ăsta, simt eu adeseori, este plin de vieţi neconsumate la timp. Destine lăsate de izbelişte pentru că trupurile lor au fugit neasumându-şi povara până la capăt. Au fugit de cum au dat de greu.

În oraşul ăsta mai sunt răzvrătiri de trunchiuri fragede cu rădăcini încăpăţânate ce se prind de ziduri sparte, devenind acoperişuri ce stau să crească în locul celor prăbuşite. Tot aşa şi sufletul ocroteşte ceea ce peisajul uman nu digeră.

Am multe întrebări rămase fără răspuns pentru aceşti 40 de ani de viaţă. Sunt întrebările copilăriei pe care adolescenţa le-a îngreunat cu alte neîmpliniri lăsate anilor din urmă povară spre desluşire. Numai că limpezirea sufletului meu nu pare să ţină de prezentul insipid al acestei lumi. Ce fel de cuvinte să folosesc pentru a povesti despre această lume? Şi dacă le găsesc, oare tot acest adevăr care mă macină, odată rostit, va ajuta pe careva? Vor fi de folos cuvintele unui însingurat proptit în mijlocul vieţii şi zecile de întrebări fără de răspuns? Vă invit să visaţi în acest oraş. Să porniţi de la întâmplări vechi, aproape reale legate de case, oameni. Asta dacă vă este uneori greu să trăiţi în prezentul acestui oraş. Asta încerc şi eu… Mereu alături de alt destin, apropiat cu al meu, dintr-un alt trecut, rătăcit şi el, atomizat de plictis şi ratare.

Undeva pe străzile acestui oraş-copil, mare şi naiv, prea încrezător cu toţi aceia care-i mărşăluiesc prin vintre, am văzut cele dintâi umbre de poveste. Acolo, mai ales noaptea, prin zidurile caselor împodobite de îndrăzneala şi credinţa oţetarilor, încă mai foşnesc vieţi venite din trecut.” – Adrian Majuru.

Costin Tuchilă

Citește una dintre Variațiuni

Din Bucureştiul de altădată: Mănăstirea Sărindar

În limbajul cotidian al foarte multor bucureşteni a intrat expresia „ieşirea prin Sărindar” dar, ca şi în alte cazuri, originea acestei expresii este mai puţin cunoscută, poate şi pentru simplul motiv că Biserica Sărindar nu mai figurează pe harta Bucureştilor.

Astăzi toată lumea ştie unde se află Cercul Militar Naţional, clădire impresionantă construită între anii 1909–1911, după proiectul arhitectului Dimitrie Maimarolu, pe locul fostei biserici şi mănăstiri Sărindar. Acest edificiu ocupa spaţiul cuprins între Calea Victoriei–Bulevardul Regina Elisabeta–Strada Brezoianu. Conform documentelor, în secolul al XVI-lea, această zonă se afla în proprietatea boierilor Cocorăşti, dintre care unul, pe nume Mihalcea, a ajuns mare ban pe vremea lui Mihai Viteazul.

Se pare că aceşti boieri Cocorăşti ar fi construit pe locul unde se află astăzi clădirea Cercului Militar Naţional, o biserică de lemn căreia i se zicea „a Coconilor”, biserică ce a ajuns în ruină în timpul domnitorului Matei Basarab. Renumitul voievod muntean s-a hotărât să refacă din temelii acest aşezământ de cult, menţionat pentru prima dată într-un zapis din anul 1622, prin care un anume Dumitru vindea o bucată de pământ aflată chiar în faţa bisericii.

În anul 1652, prin grija lui Matei Basarab, a fost ridicată o biserică mare, cu ziduri groase de cărămidă, cu chenare de piatră sculptate la uşi şi la ferestre, păstrându-i-se vechiul hram, „Adormirea Maicii Domnului”. Noua biserică a fost închinată Mănăstirii Ton Poteiron de la muntele Athos.

În pisania noii biserici, Matei Basarab preciza: „Făcând Domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie în locul unei bisericuţe vechi ce se zicea a Coconilor… şi eu am numit-o Serindarul, leat 7160 (1652), lăsând tot hramul Adormirea Maicii Domnului, ca să fie pomenire părinţilor, nouă şi fiilor noştri, amin.”

Denumirea de Sărindar se pare că vine de la termenul grecesc „saranda” (patruzeci), fiindcă aceasta era a patruzecea biserică făcută sau refăcută de Matei Basarab. Celebrul călător Paul din Alep, care a văzut Mănăstirea Sărindar în anul 1654, a fost impresionat de măreţia ei şi a reconfirmat faptul că a fost reconstruită de voievodul Matei Basarab. Această mănăstire se găsea la marginea oraşului Bucureşti şi avea proprietăţi întinse, de la Lacul lui Dura Neguţătorul (actualul Cişmigiu) până spre Gorgani, pe malul Dâmboviţei.

Cam prin zona actualei străzi Brezoianu exista o mahala a tăbăcarilor, meserie care se putea practica numai în afara oraşului.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, egumenul Mitrofan împreună cu călugării s-au dus la Divan plângându-se voievodului Radu Leon că unii orăşeni au ocupat o parte din moşia mănăstirii, făcându-şi case şi grădini fără a plăti chirie mănăstirii. Oamenii voievodului au sosit la locul cu pricina unde, împreună cu preotul Simion cel Bătrân, preegumenul mănăstirii, au aflat şi hotărnicit locurile, stabilindu-se ca fiecare casă să dea drept chirie la mănăstire câte o oca de ceară pe an.

În anul 1692, egumenul Dionisie se adresează cu o nouă plângere lui Constantin Brâncoveanu, care trimite la faţa locului pe diacul Rudeanu. La 12 decembrie 1692, Constantin Brâncoveanu întăreşte Mănăstirii Sărindar stăpânirea mai multor locuri „pre lunca despre Dâmboviţa unde au fost tabacii mai înainte vreame”.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, mănăstirea era renumită graţie unei icoane a Maicii Domnului despre care se spunea că era făcătoare de minuni.

Printr-un hrisov din 16 aprilie 1793, voievodul Alexandru Constantin Moruzi acorda mănăstirii scutire de „dăjdii şi de orânduiala ce va ieşi de la visterie şi de la cămara domniei meale peste an”, deoarece aici se afla icoana Maicii Domnului „care este izvor de tămăduire tuturor celor care aleargă cu evlavie şi cu credinţă, draci gonind, orbi, slăbănogi şi tot felul de boale şi suferinţe tămăduind”. Icoana Maicii Domnului era lucrată în argint aurit, decorată cu numeroase smaralde şi rubine, valoarea ei ridicându-se la peste 5000 de galbeni. Mai târziu, aflând de intenţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a seculariza averile mănăstireşti, egumenul grec de la Sărindar a trimis icoana la Patriarhia din Constantinopol.

Mănăstirea primeşte dreptul de a ţine o cârciumă în care să-şi vândă vinul, urmând să fie scutită de „fumărit, căminărit, de vamă, de vin domnesc şi de toate alte angarale”.

Mănăstirea Sărindar era foarte bogată deoarece, printr-un pitac domnesc din 5 mai 1795, voievodul Moruzi ordona egumenului mănăstirii să pună la dispoziţie toate camerele, pe care le va alege marele vistier, pentru că acolo se va muta visteria statului, ceea ce denotă faptul că acesta era locul cel mai sigur din Bucureşti.

După cutremurul din 1802, biserica s-a şubrezit, fiind renovată prin grija unor mari familii boiereşti: Cocorăştii, Ghiculeştii, Câmpinenii, Grecenii, care locuiau în eparhia mănăstirii, de o parte şi de alta a Podului Mogoşoaiei (Calea Victoriei de astăzi). Deşi era cea mai mare şi mai frumoasă mănăstire din Bucureşti, starea ei devine precară la începutul secolului al XIX-lea, pentru că egumenii greci trimiteau toate veniturile la muntele Athos.

Din cauza cutremurelor, zidurile mănăstirii au crăpat, iar clădirea s-a şubrezit atât de mult, încât din anul 1880 s-a interzis oficierea slujbelor. Curând după aceea, a fost închisă. Nemaiputând fi refăcută, la 3 septembrie 1893 s-a hotărât dărâmarea ei, aflăm din ziarul „Universul” din aceeaşi zi: „Luni s-a ţinut la Ministerul Cultelor licitaţia pentru dărâmarea bisericii Sărindar. Dărâmarea s-a adjudecat pe preţ de 3500 lei. Lucrarea trebuie sfârşită până într-o lună”.

Pe locul unde se afla mănăstirea, a fost construită o fântână.

Puşa Roth