A patra zi a Festivalului

festivalul george enescu editia 2013 a patra zi

În a patra zi a Festivalului Internațional „George Enescu”, sub genericul „Muzica secolului XXI – Workshop // Enescu și contemporanii săi”, în seria Aspecte stilistice, estetice și tehnici de compoziție în creația proprie, la ora 10.00, în Sala „Dinu Lipatti” a Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti este programată conferința compozitorului Dan Dediu.

De la ora 14.00 la Studioul de Operă şi Multimedia al UNMB va avea loc un concert al tinerei generații de compozitori români (seria „New Generation”). Interpretează: Ansamblul IconArts, dirijor: Gabriel Bebeșelea. În program: Cristina Uruc – Latens, Bogdan Chiroșcă – Cvartet de coarde, Victor Colțea – Sketches of a Requiem, Cătălin Ștefănescu Pătrașcu – Seranada, Alexandru Murariu – Aeolus, Sebastian Androne – Stihiile. Intrarea este liberă.

logo festivalÎn mod excepțional, concertul din seria „Mari orchestre ale lumii”, de la Sala Mare a Palatului, este programat miercuri 4 septembrie, la ora 17.00. Orchestra Filarmonicii Naționale a Rusiei va fi dirijată de Vladimir Spivakov. Solist: Sergey Dogadin. Programul cuprinde: Suita nr. 3 pentru orchestră, în Re major, „Săteasca”, op. 27 de George Enescu, Poemul pentru vioară şi orchestră, op. 25 de Ernest Chausson, Introducere şi Rondo capriccioso, op. 28 de Camille Saint-Saëns și Simfonia nr. 1 în re minor, op. 13 de Serghei Rahmaninov.

De la ora 19.30, la Ateneul Român, reîntâlnire cu pianistul român Radu Lupu – recital Schubert: Sonata nr. 20 în La major, D 959 și Sonata nr. 21 în Si bemol major, D 960. Recitalul este dedicat memoriei pianistei Mihaela Ursuleasa (27 septembrie 1978, Brașov–2 august 2012, Viena).

La Cluj-Napoca va avea loc concertul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta lui Jörg Widmann. În program: Ulpiu Vlad – Lumina drumurilor, J. Widmann – „Ad absurdum”, piesă de concert pentru trompetă şi orchestră mică (dedicată lui Sergey Nakariakov), solist: Sergey Nakariakov; J. Widmann – Missa pentru orchestră mare, soliști:Alfred Melichar, acordeon cu claviatură, Wilhelm Bruck, chitară.

Concertul de la ora 17.00 va fi transmis în direct la Radio România Cultural și Radio România Muzical.

editia 2013 festival enescu

Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei (NPR) a fost fondată în ianuarie 2003 de către Ministerul Culturii, după o împuternicire semnată de preşedintele Vladimir Putin. Orchestra a reunit cei mai buni muzicieni sub conducerea lui Vladimir Spivakov, violonist şi dirijor cunoscut la nivel mondial, devenind una dintre cele mai bune orchestre simfonice din Rusia.

Dirijori celebri colaborează şi concertează în mod regulat cu NPR. Între aceştia, James Conlon, Alexander Lazarev, Krzystof Penderecki, Gennady Rozhdestvensky, Jukka-Pekka Saraste, John Nelson, Hans Graf, George Cleve, Okko Kamu, Michel Plasson, Eri Klas, Saulus Sondeckis. Orchestra aspiră la conservarea valorilor moştenite formându-şi în acelaşi timp un stil propriu ce îmbină tradiţiile cu tehnologii noi. Un alt obiectiv important al NPR este susţinerea muzicienilor tineri .

De-a lungul timpului NPR a concertat împreună cu mulţi artişti de seamă, precum starurile de operă Jessye Norman, Kiri Te Kanawa, Renée Fleming, Angela Gheorghiu, Plácido Domingo, José Carreras, Dmitri Hvorostovsky, Maria Ghuleghina, Juan Diego Florez, Ferruccio Furlanetto, Marcelo Alvarez, Ramon Vargas, violonistii Gidon Kremer, Gil Shaham, Hilary Hahn, Laurent Korcia, Mayuko Kamio, violoncelistii Natalia Gutman, Xavier Phillios, Tatiana Vasilieva, pianistii Arkady Volodos, Barry Douglas, Valery Afanasiev, Mikhail Rudy. Pianiştii John Lill, Denis Matsuev, Alexander Ghindin şi Olga Kern colaborează cu NPR în mod regulat.

NPR a participat la Moscova şi Tokyo la primele audiții ale Simfoniei „Lord of the Rings” de  H. Shore şi a prezentat Simfonia a V-a de A. Rybnikov, precum şi Newspaper Overture. A News Release in the Mozart Year de V. Martnov. Orchestra Filarmonică Naţională din Rusia susţine concerte atât la Moscova cât şi în alte regiuni ale Rusiei. În fiecare an, NPR participă la Festivalul de la Colmar, Franţa şi la alte festivaluri europene importante precum Reingau, Kissinger Sommer etc. Orchestra a făcut turnee în țările din cadrul Comunităţii Statelor Independente, în ţările baltice, SUA şi Japonia.

luminita gliga poem cromatic

Luminița Gliga, Poem cromatic

Orchestra a înregistrat mai multe lucrări de Ceaikovski si Rahmaninov la „Sony Music”. În mai 2005 Casa de discuri „Cappricio Recording” a lansat CD-uri şi DVD-uri conţinând Concertul pentru orchestră de Isaak Schwartz, denumit „Yellow Stars”, sub bagheta lui Vladimir Spivakov, cel căruia ompozitorul i-a dedicat această lucrare. În septembrie 2010 Sony Music a lansat un CD cu Nikolay Tokarev: Concertul nr. 1 pentru pian de Ceaikovski și Concertul nr. 3 pentru pian de Rachmaninov.

Vladimir Spivakov, un remarcabil violonist și dirijor rus, a fost elevul renumitului Yuri Yankelevich la Conservatorul din Moscova şi al lui David Oistrah, unul dintre cei mai mari violoniști ai secolului 20. A fost premiat încă din primii ani ai tinereţii la concursuri internaţionale importante: Marguerite Long – Jacques Thibaud (Paris, 1965), Concursul Paganini (Genova, 1967), Concursul Internaţional de la Montréal (1969), Concursul Ceaikovski de la Moscova (1970). Cariera sa internaţională a început odată cu turneul triumfal din Statele Unite (1975). A cântat ca solist cu cele mai importante orchestre simfonice din lume, sub bagheta unora dintre cei mai apreciați dirijori ai secolului XX (E. Mravinsky, E. Svetlanov, K. Kondrashin, Y. Temirkanov, M. Rostropovich, L. Bernstein, S. Ozawa, L. Maazel, Carlo Maria Giulini, Riccardo Muti și Claudio Abbado).

vladimir spivakov

Vladimir Spivakov

Vladimir Spivakov a cântat până în anul 1997 pe o vioară Francesco Gobetti, primită cadou de la profesorul Yankelevich. Din 1997, cântă pe o vioară Stradivarius, primită în folosinţă pe toată durata vieţii.

În 1979, Vladimir Spivakov a înfiinţat, împreună cu câţiva artişti ruşi de renume, Orchestra „Virtuozii Moscovei”. A studiat dirijatul cu profesorul Izrail Gusman în Rusia, precum și cu Leonard Bernstein și Lorin Maazel, în SUA.

Ca dirijor de orchestre de cameră și simfonice, Vladimir Spivakov a condus ansambluri europene și americane:  orchestre simfonice din Londra, Chicago, Philadelphia, Cleveland și Budapesta, Orchestra Simfonică La Scala, Orchestra dell’ Academia „Santa Cecilia”, Orchestra Filarmonicii din Köln, Orchestra Radio France și cele mai bune orchestre din Rusia.

În perioada 1999–2002 Spivakov a fost dirijor principal al Orchestrei Naționale Ruse, iar din 2003 este Director Artistic și Dirijor principal al Filarmonicii Naționale din Rusia și președinte al Performing Arts Centre din Moscova. Este fondatorul Festivalului Internaţional de Muzică de la Colmar (Franța, 1989), al cărui director artistic a fost de la început.

Vladimir Spivakov a înregistrat peste 40 de CD-uri, atât ca solist cât şi ca dirijor.

Implicat în numeroase acţiuni caritabile, a făcut un turneu în Armenia, împreună cu „Virtuozii Moscovei”, la scurt timp după cutremurul din 1988 și un altul în Ucraina, la trei zile după dezastrul de la Cernobîl. În 1994 a fondat Fundația Filantropică Internațională „Vladimir Spivakov”, cu obiective umanitare, artistice și educaționale, cum ar fi îmbunătățirea standardelor de viață pentru orfani și copiii cu handicap, precum și crearea condițiilor pentru dezvoltarea creativă a tinerelor talente.

A primit titlul onorific „Artist al URSS” (1989), Premiul de Stat al URSS (1989) și Ordinul Prieteniei Popoarelor (1993). De asemenea, Centrul Spațial Rus a dat numele de Spivakov uneia din planetele mici, atunci când artistul a împlinit 50 de ani.

Vladimir Spivakov a fost decorat cu distincții de stat de nivel înalt din Rusia, Ucraina, Franţa, Armenia. În 2000 a primit Ordinul Legiunea de Onoare din partea președintelui Franței. În 2002 a fost ales Doctor Honoris Causa al Universitatii Lomonosov din Moscova, iar în mai 2005, împreună cu Alexander Soljenițîn și Leonid Roshal, a fost ales Rusul anului.

În 2006, Vladimir Spivakov a fost desemnat Artist UNESCO pentru Pace pentru marea sa contribuție în lumea artei și a activităților sale vizând pacea și dialogul între culturi.

sergey dogadin

Sergey Dogadin

Născut în anul 1988 într-o familie de muzicieni, Sergey Dogadin a început să cânte la vioară la vârsta de 6 ani sub îndrumarea celebrului profesor Lev Ivaschenko. A studiat cu Vladimir Ovcharek (Conservatorul Sankt-Petersburg) şi cu Maxim Vengerov, în Elveţia, iar acum cântă pe o vioară Giovanni Battista Guadagnini din 1758.

A câștigat nouă competiții internaționale de muzică, a participat la turnee în Europa şi SUA, concertând în săli celebre, a cântat cu London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestra Simfonică din Budapesta, Nordic Symphony Orchestra, Münchener Kammerorchester, Stuttgarter Kammerorchester, Taipei Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică Naţională a Rusiei, Orchestra Teatrului Mariinsky, Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonică din Moscova, National Orchestras of Estonia and Latvia, Orchestra Simfonică de Stat din Rusia.

A colaborat cu dirijori ca Valery Gergiev, Vladimir Ashkenazi, Vladimir Spivakov, Yuri Simonov, Alexander Rudin, Saulus Sondeckis, Vasily Petrenko, Anu Tali, Muhai Tang, Dmitry Liss.

În martie 2008 a înregistrat un CD pentru Casa de discuri „Solo Musica” (compoziții de  Ceaikovski, Rahmaninov, Prokofiev și Alexander Rosenblatt).

A cântat la festivaluri pe vioara lui Niccolò Paganini și pe cea a lui Johann Strauss.

Costin Tuchilă

liber sa spun radio 3 net parteneri media festival george enescu

Rarități ale muzicii de cameră

În cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, luni, 26 martie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va avea loc recitalul intitulat Rarități ale muzicii de cameră. În program: Trio pentru pian, vioară şi violoncel în do minor, op. 2 (1889) de Josef Suk și Trio pentru pian, vioară şi violoncel în re minor, op. 32 (1894) de Anton Arenski. Interpretează: Cristian Balaș (vioară), Mădălina Florescu (pian), Marc Loznic (violoncel). Prezintă: dr. Mirela Zafiri.

Intrarea este liberă.

Director artistic al stagiunii desfășurate cu sprijinul Bibliotecii Metropoliane București: dr. Mirela Zafiri.

Cristian Balaș a urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București (1992–1996) și ale Universității de Muzică din București, secția vioară (1997–2002). Din 2002 este artist instrumentist, în cadrul partidei de vioara I, la Opera Națională București.

Violonistul Cristian Balaș a susținut recitaluri în majoritatea instituțiilor culturale din București: Muzeul Național „George Enescu”, Sala Dalles, Teatrul „Masca”, Filarmonica „George Enescu”, Sala Radio, Institutul Francez, Muzeul Municipiului București, Muzeul Cotroceni etc. A cântat, în recitaluri, pe scene din Norvegia, Olanda, Grecia, Italia, Franța, Finlanda. Pe lângă un număr mare de titluri din teatrul liric, repertoriul său cuprinde concerte dedicate instrumentului și lucrări camerale: Concertele nr. 3 și nr. 5 de W. A. Mozart, Concertele pentru vioară și orchestră de Ceaikovski, Dvořák, Sibelius, Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Prokofiev, Introducere și rondo capriccioso de Saint-Saëns, Poemul pentru vioară de Chausson, sonate și partite pentru vioară solo de J. S. Bach, sonate și cvartete de coarde de Mozart, Sonatele pentru vioară și pian nr. 5, „A primăverii”, nr. 7 și nr. 9, „Kreutzer” de Beethoven, Marele duo în La major și Sonatinele pentru vioară și pian în la minor și sol minor de Schubert, sonatele pentru vioară și pian de Grieg, Franck, Brahms, Octet de Mendelssohn-Bartholdy, piese de Pablo de Sarasate, Fritz Kreisler, Astor Piazzolla ş.a.

Pianista Mădălina Florescu a absolvit cursurile Academiei de Muzică din București, secția Pedagogie muzicală, Muzicologie, Compoziție, Muzică instrumentală – pian, obținând Diploma de formator „Train the Trainer”.

În perioada 1990–2001 a fost profesoară de pian și corepetitor (clasele de canto, vioară, contrabas, corn, flaut) la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București. Începînd din 1991 până în prezent, activează ca maestru corepetitor la Opera Comică pentru Copii, iar din 2001 este angajată în aceeași calitate la Opera Națională București.

A susținut recitaluri de muzică de cameră la București (Filarmonica „George Enescu”, Palatul Șuțu, Palatul Cotroceni, Sala Radio, Opera Națională, Institutul Francez), în alte centre culturale din țară (Brașov, Sibiu, Constanța, Târgu Mureș, Ploiești) și din străinătate (Bergen, Oslo, Marsilia, Santander, La Coruna). Are un repertoriu foarte bogat, cuprinzând opere de Mozart, Rossini, Donizetti, Verdi, Gounod, Bizet, Boito, Ceaikovski, Puccini, Enescu, lucrări camerale de Bach, Beethoven, Schubert, Brahms, Grieg, Sibelius, Poulenc, Piazzolla ș.a.

A fost distinsă cu Premiul de excelență aniversar, oferit de Forumul Muzical Român (2008), Premiul criticii muzicale „Bianca” la Concursul Național de Interpretare Muzicală „Mihail Jora” (ediția a VIII-a, 1998), Premiul „Martha Joja” pentru stil cameral la Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea” (ediția a VIII-a, 1998).

Născut în 1965, la Chișinău, violoncelistul Marc Loznic a absolvit Conservatorul de Stat „G. Musicescu” din orașul natal, în 1989. S-a specializat la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, cu celebrul profesor Valentin Feighin. În perioada 1986–1996 a fost prim-violoncelist la Teatrul de Operă din Chișinău, apoi prim-violoncelist al Orchestrei Europa Symphony Viena (1996–2006) și secretar muzical al Filarmonicii din Chișinău (1996–2002). Prim-violoncelist la Filarmonica de Stat din Oradea (2003–2005) și la Opera Națională Timișoara (2005–2006), din 2007 este șeful partidei de violoncel la Opera Națională București.

A cântat ca solist cu orchestre din Arad, Timișoara, Botoșani, Oradea, Chișinău, Odesa, Cernăuți, Donețk, Dnepropetrovsk, Saratov, Volgograd ș.a.

Costin Tuchilă


Cvartetul „Voces” în Festivalul Internațional „George Enescu”

Printre prezențele românești în Festivalul Internațional „George Enescu” este și Cvartetul de coarde „Voces”, unul dintre cele mai apreciate ansambluri din lume.

Vineri 16 septembrie 2011, Cvartetul „Voces” va susține un concert la Iași, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, cu un program care cuprinde Concertul pentru pian, vioară şi cvartet de coarde în Re major op. 21 de Chausson și Cvartetele cu pian nr. 2 în Mi bemol major, KV 493 și nr. 1 în sol minor, KV 478 de Mozart. Invitați: violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Horia Mihail. Același program va fi interpretat și la București, la Ateneul Român, duminică 18 septembrie, la ora 17.00. Cvartetul „Voces” este alcătuit din Bujor Prelipcean (vioara I), Anton Diaconu (vioara a II-a), Constantin Stanciu (violă), Dan Prelipcean (violoncel).

Cu acest prilej, cvartetul „Voces” va lansa – în premieră mondială – înregistrarea Integralei cvartetelor de Beethoven –live recordings pe 9 CD-uri.

Considerați de Norbert Brainin, prim-violonist în Cvartetul londonez „Amadeus”, ca fiind „excelenți ambasadori ai țării lor”, artiștii ieșeni din Cvartetul „Voces” au o carieră muzicală de peste trei decenii.

Fondat în anul 1973, Cvartetul „Voces” este considerat a fi cel mai valoros ansamblu românesc și printre primele cinci formații de acest gen din lume.

De-a lungul timpului, formația a fost invitată la festivaluri din mari centre muzicale ca Bayreuth, Salzburg, Sienna şi Toronto. Excelența sa este dovedită și de concursurile naționale și internaționale câștigate de Cvartetul „Voces”: printre altele, Premiul I la Colmar (Franța, 1974) și Medalia de Argint la Bordeaux (Franța, 1976).

Repertoriul ansamblului este vast, cuprinzând lucrări diverse, de la muzica clasică la cea contemporană.

O realizare remarcabilă a Cvartetului „Voces” este înregistrarea integralei lucrărilor camerale de George Enescu, în colaborare cu Casa de discuri „Electrecord”.

Membrii Cvartetului „Voces” au în prezent o importantă activitate didactică în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, fiind şi profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj. Cvartetul ,,Voces” este condus de Bujor Prelipcean și este ansamblu rezident al Societății Române de Radiodifuziune.

Pentru mai multe informații despre Festivalul Internațional „George Enescu”, puteți accesa site-ul festivalenescu.ro.