Întâlnire cu un alt fel de cineast

annie musca biografie pantelie tutuleasa

eveniment liber sa spunMiercuri, 27 noiembrie 2013, la ora 16.00, la Cinema Studio (Bulevardul Magheru, nr 29, Bucureşti) va avea loc lansarea volumului Întâlnire cu un alt fel de cineast, o biografie a cineastului Pantelie Tuţuleasa de Annie Muscă, apărută la Editura Terra din Focșani. Lansarea biografiei este organizată de Uniunea Cineaștilor din România.

Diplomat în Arte, Pantelie Ţuţuleasa a fost  operator al filmelor de protocol pentru Chivu Stoica, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Corenliu Mănescu, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu (în primii ani după Revoluție). Cea mai lungă perioadă profesională a petrecut-o alături de Nicolae Ceaușescu: 25 de ani. „Om al superlativelor, Pantelie Țuțuleasa este cel mai longeviv cineast român, cu cea mai mare operă filmată în 127 de țări, pe șase continente, cu cei mai importanți lideri politici din a doua parte a secolului XX.”

Annie musca

Annie Muscă

Annie Muscă a lansat în urmă cu câțiva ani un original proiect de biografii. În 2008, a publicat prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu, urmată de Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (Focșani, Editura TERRA, 2011), Ion Miclea. Povestea unui fotograf (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012), Dumitru-Dorin Prunariu, biografia unui cosmonaut (București, Editura Adevărul, București, 2013), unica biografie dedicată singurului cosmonat român și, recent, Dan Puican: „Radioul este viața mea” (București, Editura Adevărul, București, 2013), volum lansat la Târgul de Carte Gaudeamuas, vineri, 22 noiembrie 2013.

Marinică, șapca și nostalgia comunismului…

sapca nostalgia comunismului amintiri hazlii serban cionoff

amintiriAvea şi prietenul meu, Marinică (Dumnezeu să îl odihnească!) un ambâţ: să meargă, dimineaţa, la serviciu, cu taxiul. Şi, fiind noi, deopotrivă, olteni şi vecini de palier, de bună seamă că, în fiecare dimineaţă, la 7.30 fix trecute, îmi bătea la uşă şi mă lua pe sus. Ba chiar, filotim din fire fiind el, mă lăsa „la scară”, adică pe strada Eforie, unde se afla instituţia bugetară la care, cu onoare, lucram la acea vreme.

Şi nu vă spun că, într-o dimineaţă cam ploioasă, ne urcăm noi în taxi, dar numai ce îi spune Marinică şoferului unde anume să facem prima escală, că acesta se uită luuuung la noi şi întreabă cu glas şovăielnic:

– Chiar acolo?

Pentru a nu isca cine ştie ce bănuieli, precizez că, la acel timp, lucram într-o direcţie (civilă) a proaspăt înfiinţatului Minister al Administraţiei şi Internelor, rezultat în urma unificării Ministerului de Interne cu cel al Administraţiei Publice.

– Chiar acolo! confirmă ţanţoş Marinică.

Şi, arătând spre mine, întăreşte:

– Nu îl vezi ce şapcă are?

Drept este că aveam o şapcă „super” luată, ţin minte ca acum, din piaţa mare din Vatra Dornei, în nişte împrejurări despre care voi povesti, cu siguranţă, cu alt prilej.

taxi bucuresti

Atâta mi-a trebuit!

– Măi băieţi, nu mai râdeţi, că şapca asta o am de pe vremea „tovarăşului Chivu”.

Şoferul, om destul de în vârstă şi care, cu siguranţă, a prins şi vremea „dictaturii proletariatului”, s-a întors spre mine cu o privire în care se citea şi curiozitate dar şi o anume neîncredere:

– L-aţi cunoscut pe Chivu Stoica?

Aveam, de-acum, vântul în pânze:

– Ehei, tovarăşul Chivu, tovarăşul Apostol, tovarăşul Dej… Ce oameni, ce conducători… chivu stoicaApropiaţi de popor, nu ca ăştia de-acum…

După care, văzând că bietul om nu mai ştie ce să mai creadă, am marşat în forţă:

– Cum ne spunea el, tovarăşu’ Chivu: „Luaţi, mă, şapcă, să vă simtă oamenii muncii de la oraşe şi sate de-ai lor, de-ai noştri, din popor!”

Nu apucase bine bietul om să mai întrebe ce şi cum, fiindcă şi ajunsesem la „locaţia” (brrrr!!!) unde trebuia să mă scobor. La intrare, subofiţerul, care ştia regula, îi spune soldatului:

– Dă-i domnului consilier (adică mie!) ziarele de azi.

Mi-am luat ziarele şi am urcat la mine în birou.

Seara, acasă, cine vine peste mine furios Dunăre? Marinică!!!

– Mă, să fii tu al dracului cu miştoul tău cu tot!

– Păi de ce?, răspund eu senin.

– Cum de ce? De-aia… Păi tu ştii ce mi-a făcut şoferul după ce ai coborât? Mi-a zis verde-n faţă: „Coboară imediat din maşina mea, că eu n-am chef să intru în belele cu ăştia de la Interne.” Ba, fiindcă după ce m-am dat jos din maşină, alt taxi n-am mai găsit, m-am dus cu troleibuzul până la dracu’ cu cărţi, tocmai până pe Calea Moşilor de pe urma poantelor tale.

Şi uite aşa a fost minunatul meu prieten Marinică o victimă a mea, pârdalnicul de nostalgic al vremilor apuse…

Şerban Cionoff