Festivalul Filmului European la cea de-a XVIII-a ediție

festivalul filmului european bucuresti targu mures

eveniment liber sa spunFestivalul Filmului European are loc anul acesta în perioada 9-15 mai 2014 la Bucureşti şi 16–18 mai la Tîrgu Mureş. Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.

Ediţia din acest an le aduce cinefililor un număr de 42 de filme (drame, comedii, filme biografice, documentare și de animație, de lungmetraj și scurtmetraj) din 25 de ţări.

ffe bucuresti targu mures„Dorim să aducem un suflu proaspăt Festivalului Filmului European care, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, îşi serbează majoratul. Selecţia excelentă de filme europene este completată de evenimente conexe care ne dorim să atragă şi public nou. Festivalul începe de Ziua Europei. Împărtăşim valorile europene şi participăm la dialogul intercultural european. Cinematografia română este perfect conectată la fenomenul european, iar cineaştii noştri sunt adevăraţi campioni. Este datoria noastră să acordăm sprijinul şi atenţia necesară regizorilor, actorilor, cineaştilor români în general, în acord cu performanţele lor”, declară Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român.

Proiecţiile din Bucureşti vor avea loc la cinematografele Studio şi Elvire Popesco, iar cele din Tîrgu Mureş la cinematograful Arta.

„Ne face o deosebită plăcere să putem relua tradiţia ediţiilor locale prin includerea oraşului Tîrgu Mureş pe harta Festivalului. Astfel, cinefilii din Transilvania se vor bucura împreună cu noi de selecţia de filme a acestei ediţii. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea partenerilor noştri locali”, adaugă vicepreşedintele ICR.

Este deja o tradiţie ca Festivalul Filmului European să aibă în fiecare an un ambasador onorific, invitat să regizeze clipul de promovare a festivalului, oferind astfel o viziune personală asupra caracteristicilor filmului european şi asupra rolului pe care acesta îl are în cinematografia mondială. Ambasadorul ediţiei de anul acesta este regizorul Adrian Sitaru, autor a numeroase producţii cinematografice, printre care scurtmetrajul Colivia şi lungmetrajele Pescuit sportiv şi Din dragoste cu cele mai bune intenţii.

Celebrăm preşedinția elenă a Uniunii Europene cu un concert și o gală de deschidere în culorile și spiritul Greciei.

Festivalul este precedat de concertul muzicianului grec Yorgos Nousis, ale cărui compoziții combină elemente clasice și de jazz cu teme și sound-uri populare balcanice. Concertul va avea loc în seara zilei de 8 mai în grădina Institutului Cultural Român şi este organizat împreună cu

Fundația Culturală Greacă. La Seara de gală a Festivalului, care va avea loc vineri, 9 mai, la Cinema Studio, va fi proiectat filmul Miss Violența (Grecia, 2013) în prezența regizorului Alexandros Avranas şi a actriţei Eleni Roussinou. Filmul – povestea unei duble prăbuşiri – a fost selectat în numeroase festivaluri şi recompensat cu premii la Veneţia (Leul de Argint, Coppa Volpi, Fedeora), Reykjavik, Stockholm, Montreal.

În program se regăsesc numeroase producții care au ţinut capul de afiş la festivaluri de prestigiu precumffe bucuresti targu mures Cannes, Veneția, Rotterdam, Sundance, Karlovy Vary.

Selecția festivalului include, de asemenea, două documentare românești: București, unde ești?, regia Vlad Petri (inclus în competiția Festivalului de Film de la Rotterdam și de la TIFF), respectiv Cântece pentru un muzeu, regia Eliza Zdru (Astra, Visions du Réel DOCM – Nyon, Krakow Film Festival Market, Hot Docs Doc Shop), coproducția La limita de jos a cerului (România – Moldova), regia Igor Cobileanski, o selecție cu cele mai recente scurtmetraje ale regizorului Adrian Sitaru, precum și o secțiune de filme scurte realizate de studenții de la U.N.A.T.C..

Mai multe informații despre programul FFE se găsesc pe www.ffe.ro și pe www.facebook.com/ffeRomania.

Parteneri: Uniunea Cineaştilor din România, Cinema Elvire Popesco, Asociația K’arte, Cinema ARTA, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș.

Întâlnire cu un alt fel de cineast

annie musca biografie pantelie tutuleasa

eveniment liber sa spunMiercuri, 27 noiembrie 2013, la ora 16.00, la Cinema Studio (Bulevardul Magheru, nr 29, Bucureşti) va avea loc lansarea volumului Întâlnire cu un alt fel de cineast, o biografie a cineastului Pantelie Tuţuleasa de Annie Muscă, apărută la Editura Terra din Focșani. Lansarea biografiei este organizată de Uniunea Cineaștilor din România.

Diplomat în Arte, Pantelie Ţuţuleasa a fost  operator al filmelor de protocol pentru Chivu Stoica, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Corenliu Mănescu, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu (în primii ani după Revoluție). Cea mai lungă perioadă profesională a petrecut-o alături de Nicolae Ceaușescu: 25 de ani. „Om al superlativelor, Pantelie Țuțuleasa este cel mai longeviv cineast român, cu cea mai mare operă filmată în 127 de țări, pe șase continente, cu cei mai importanți lideri politici din a doua parte a secolului XX.”

Annie musca

Annie Muscă

Annie Muscă a lansat în urmă cu câțiva ani un original proiect de biografii. În 2008, a publicat prima biografie autorizată a omului de televiziune Tudor Vornicu, urmată de Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (Focșani, Editura TERRA, 2011), Ion Miclea. Povestea unui fotograf (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2012), Dumitru-Dorin Prunariu, biografia unui cosmonaut (București, Editura Adevărul, București, 2013), unica biografie dedicată singurului cosmonat român și, recent, Dan Puican: „Radioul este viața mea” (București, Editura Adevărul, București, 2013), volum lansat la Târgul de Carte Gaudeamuas, vineri, 22 noiembrie 2013.