Știința de a deveni boier

cisnadioara

Dan Dănilă, fondatorul Academiei Oamenilor de Succes, împreună cu invitații săi din Sibiu și București va prezenta pentru prima dată în România Știința de a deveni boier

În 20 și 21 septembrie 2014, la pensiunea „Casa cu flori” din frumosul sat săsesc Cisnădioara, Academia Oamenilor de Succes va prezenta primul seminar cu tema „Rețeta succesului – 10 ingrediente pentru a reuși în România”. Acest seminar este destinat tuturor românilor care vor să învețe cum să devină persoane de succes.

Într-o discuție cu Dan Dănilă, cunoscutul jurnalist din București, Bogdan Ficeac afirmase: „Noi românii avem astăzi libertate dar nu știm ce să facem cu ea!” Și într-adevăr această debusolare moștenită de la regimul comunist va continua să întârzie progresul țării și al societății românești. În același timp va perpetua o stare de nemulțumire în rândul populației, dar mai ales printre românii ce au refuzat apartenența la o nouă generație de sacrificiu.

Antreprenor româno-canadian, fondatorul Academiei Oamenilor de Succes și autorul romanului Frontieriștii, Dan Dănilă a plecat în vest pentru că refuzase să mai fie parte dintr-o altă generație de sacrificiu. El vroia să devină boier, căci știa în adâncul sufletului că merită și poate. Ajuns în America, a învățat că mai întâi trebuie să devii boier la minte și mai pe urmă la pungă. Din experiența lui de businessman și din învățătura lui cu cei mai mari antreprenori și milionari americani, Dan Dănilă va împărtăși și celor rămași acasă din știința de a deveni boier. La poalele Făgărașilor, pe fondul unei toamne transilvane, toți doritorii de o viață mai bună și prosperă vor avea la dispoziție zilele de 20 și 21 septembrie, pentru a învăța primii pași ca să devină persoane de succes.

Dan Dănilă și invitații săi din Sibiu și București, experți în branding și reprogramarea minții, în marketing și comunicare, în autodepășire și curaj, garantează tuturor participanților la acest seminar câștigarea unei noi VIZIUNI despre ei înșiși și despre viață în general. O nouă viziune atât de necesară oricărei persoane de succes.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul web al Academiei Oamenilor de Succes la linkul următor: http://dandanila.com/retetasuccesului/.

Festivalul ICon Arts

Cea de-a 10-a ediţie a Festivalului ICon Arts – Sibiu, organizat de UCIMR – Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Exces Music, propune, în perioada 23 iulie–4 august 2012, o serie de concerte cu notă aniversară, plasate în câteva din spaţiile emblematice ale Sibiului: Teatrul Gong, Sala „Thalia” a Filarmonicii, dar şi în bisericile fortificate din Cisnădie, Cisnădioara, Biertan şi Mediaş.

Festivalul, afiliat, în 2012, la programul „Sibiu Baroc Update”, cuprinde un repertoriu variat, de la sonorităţi baroce în acorduri de chitară (germanul Reibert Evers şi coreeanul Sung Yin Kim) şi clasice (concertele de orchestră dirijate de Gheorghe Costin, solist Emil Vişenescu – clarinet), până la cele mai noi producţii ale compozitorilor din România, Marea Britanie şi Finlanda, precum şi recitaluri de jazz cu pianistul Mircea Tiberian, solista Luiza Zan şi basistul american Chris Dahlgren.

În aceeaşi perioadă, Primăria Municipiului Sibiu găzduieşte o expoziţie de fotografie cu lucrări selectate din producţiile anilor precedenţi ale cursanţilor secţiei foto din cadrul Academiei ICon Arts – complex de module-master class ce se derulează în paralel cu Festivalul, cuprinzând şi cursuri de interpretare solo, muzică de cameră, orchestră, compoziţie, jazz şi inginerie de sunet. Anul acesta, sunt asteptaţi participanţi din Belgia, Coreea, Elveţia, Finlanda, Germania, Irlanda, Liban, Marea Britanie, Moldova şi SUA.

Biletele pentru concerte pot fi achizitionate prin site-ul Eventim, în librăriile Humanitas sau în reţeaua magazinelor Germanos, Vodafone şi Orange.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe pagina www.iconarts.ro.

Evenimentul este realizat prin programul „Oportunităţi la Tine Acasă” şi este finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Naţional Cultural, Consiliului Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi al Consiliului Judeţean Sibiu.

Partener oficial: Volvo.

Parteneri: British Council, Cetelem România, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Filarmonica de Stat Sibiu, Continental Forum Sibiu, Societatea Aperto, Korvat Auki (Asociaţia Tinerilor Compozitori Finlandezi)

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Magic Fm, Activ Efem, Radio Still Online, Zile si Nopţi, Profil Cultural, Jurnalul Naţional, Turnul Sfatului, News Outdoor, Tribuna.