Din Bucureştiul de altădată: Lumea lui Caragiale

poezii de caragiale claponul oastea rusa in bucuresti

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru. Păreri pro, păreri contra cu privire la  frumuseţea, la arhitectura, la viaţa unui oraş. Doamnelor şi domnilor, vă spun un lucru simplu şi pe deplin ştiut: aşa se scrie istoria! Căci altfel cum?

Continuă lectura „Din Bucureştiul de altădată: Lumea lui Caragiale”

Răzbelul

razboi independenta romaniei 1877 caragiale

Am fost tentat să folosesc nu numai în ilustrație grafia lui Caragiale din titlul celor două texte apărute în același an, 1877, la interval de șase luni, pe care le publicăm în fișierul pdf atașat acestui comentariu: Resbelul. În ediția Cioculescu din 1938 (1) el este transcris exact așa, Resbelul, cum apare în mica jucărie „Claponul”, în mai 1877 și, apoi, în cealaltă variantă, din Calendarul „Claponului” pe anul 1878. Dar nu cred că aș fi obținut vreo altă nuanță, suplimentară față de grafia mai ușor de receptat astăzi, Răzbelul, pe care o folosesc și editorii volumelor Opere, I (2000); ediția a doua, revăzută și adăugită, 2011 (în vol. II). Cele două false „cronici de război”, cum le numesc editorii (vol. din 2000 și 2011), pun la zid cu artă de maestru stilul neghiob al unor relatări din presă despre Războiul de Independență și stupiditatea din anumite cercuri politice, pe care Caragiale le observa în acele luni fierbinți, când a încercat și tentația unui cotidian cu știri și corespondențe de război la zi, „Națiunea română”, sfârșit dezastruos (istoria lui în curând pe Portalul „Centenar Caragiale”). Deși texte de tinerețe, ele nu sunt cu nimic mai prejos față de arta scriitorului din perioada de maturitate. Nu văd vreo diferență valorică sau vreo nesiguranță în șarja verbală și în capacitatea scriitorului de a scoate maximum de efect artistic din „scheme” de gândire precare și din exprimarea în consecință.

Dar, înainte de alte considerații, să ne oprim la cuvântul cu pricina, care apare în titlu. Resbel (în grafia epocii, provenind din modelul latinizant de scriere, z fiind o nuanță de pronunțare a lui s), este o creație artificială a anilor 1860–1870, prin contaminarea lui răs(z)boi cu latinescul bellum (război), după cum arată Alexandru Philippide (2). Cuvântul război e de origine slavă (din războj). Răzbel (rezbel, resbel) are astăzi nuanță peiorativă și aproape sigur că și în epoca lui Caragiale era resimțit la fel. Oricum, în cele două texte, el este folosit astfel, pentru a crea efectul de distanțare specific satirei.

Prin urmare, două mari imperii și, la mijloc, țărișoara noastră se află în pragul confictului armat, în textul publicat în primul număr al „Claponului” și în plin război, când Caragiale îl rescrie pentru Calendarul „Claponului”. Citește comentariul integral și cele două texte ale lui Caragiale pe Portalul „Centenar Caragiale”. Reproducere foto: paginile 53–58 (Răzbelul) din Calendarul „Claponului” pe anul 1878.

Costin Tuchilă

(1) I. L. Caragiale, Opere, tomul V, Articole politice și cronici dramatice, ediție îngrijită de Șerban Cioculescu, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”, Bulevardul Lascăr Catargi, 39, 1938.

(2) Principii de istoria limbii, 1894.