„Roman de Bucureşti” de Puşa Roth, la Teatrul Naţional Radiofonic

pusa roth teatru

Spectacolul Roman de Bucureşti de Puşa Roth, pe care Teatrul Naţional Radiofonic îl va difuza vineri, 23 august 2013, la ora 21.00, la Radio România Cultural, este o comedie amară, construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană.

Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale autoarei. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate. Autenticitatea celor patru personaje conferă remarcabilă expresivitate piesei Puşei Roth, montată de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie excepţională: Virgil Ogăşanu, Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, George Ivaşcu. Atmosfera creată de celelalte „voci“, cadrul sonor compus cu abilitate de George Marcu (regia muzicală), Mihnea Chelaru (regia tehnică), Janina Dicu (regia de studio) contribuie la realizarea unui spectacol încântător.

leonard-popovici-regie teatru radiofonic

Leonard Popovici

Câteva opinii despre piesa difuzată în premieră la 1 iunie 2003: „De la gradul zero al scriiturii ajungem, iată, la gradul zero al trăirii. Personajele Puşei Roth reprezintă un extract de nouă umanitate românească. Autoarea seamănă cu un fel de zeitate indiană, Shiva cel cu şase braţe. Există în această piesă construită pe ideea de contrapunct o notă cinică de factură caragialiană dar şi una tandru-romantică à la Tudor Muşatescu. Ele se reunesc în atitudinea unui scriitor care contemplă realitatea de azi cu bonomie şi cu tristeţe.” (Ioan Adam, „Radio România”, nr. 329, 9–15 iunie 2003); „Am fost impresionat să asist la o dramă scrisă în registru de comedie, ceea ce reprezintă o piatră de încercare pentru un dramaturg. Puşa Roth a dovedit că are vocaţie pentru un asemenea gen de teatru şi o felicit din toată inima pentru reuşită.” (Dan Tărchilă, idem); „Dacă aş mai fi director de teatru, aş pune imediat în scenă Roman de Bucureşti, pentru actualitatea ei.” (Constantin Dinischiotu, idem); „Ceea ce am ascultat astăzi nu e o piesă de teatru, ci o pagină de istorie pe care, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, o trăim. Ficţiunea intervine la sfârşit. Optimismul autoarei se exprimă în final, în sensul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi găseşte macrameul pe care-l merită…” (Mircea Dogaru, idem); „O piesă, o dramaturgie de care teatrele noastre ar avea foarte multă nevoie. Impresia unora că nu există dramaturgie originală astăzi este cât se poate de falsă. Apreciez la rândul meu firescul, calitatea dialogurilor şi a replicilor, fineţea cu care autoarea ştie să surprindă în instantanee cotidiene câteva destine marcate de trecerea vremii, dar şi realizarea regizorală şi actoricească.” (Constantin Paraschivescu, idem); „Frumuseţea acestei piese constă în urâţenia vieţii pe care ne-o prezintă. Salut îndrăzneala autoarei de a aborda problematica actuală fără înverşunare, fără patimă, cu francheţe. Şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a surprinde şi satiriza noul limbaj de lemn.” (Ion Dodu Bălan, idem); „În legătură cu această ultimă piesă [Roman de Bucureşti], comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi atmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin.” (Constantin Paraschivescu, „Teatrul azi”, nr. 9-10/2003).

roman de bucuresti comedie pusa roth teatru contemporan

Puşa Roth este autoarea pieselor Şambelan la viezuri, fantezie dramatică după Pagini bizare de Urmuz (Teatrul Naţional Radiofonic, 1999, Teatrul „Bacovia” din Bacău, stagiunea 1999–2000), Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit (Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici, în colaborare cu Costin Tuchilă, TNR, 2001; Teatrul Naţional din Bucureşti, stagiunea 2001–2002), Ringhişpilul (TNR, 2002), Mantaua după N. V. Gogol (TNR, 2004), Spaima zmeilor (TNR, 2004), Duios Anastasia trecea după D. R. Popescu (TNR, 2004); Limir-Împărat (TNR, 2005), Moartea lui Ivan Ilici după L. Tolstoi (TNR, 2006), Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte (TNR, 2007), Albă ca Zăpada (muzical pentru copii, TNR, nominalizat la RTR, 2007), Discurs într-un ciorap, dramatizare după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian (TNR, 2007), Motanul încălţat, muzical pentru copii (TNR, 2008), La Vulpea Roşie, muzical (TNR, 2010), Martori ai istoriei (teatru radiofonic serial, 2011).

A publicat volumele: Convorbiri comode, vol. I, București, Editura Viitorul Românesc, 2001; Şambelan la viezuri, teatru, Ploiești, Editura Premier, 2002; Dincolo de curcubeu e lumea, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2002; Convorbiri comode, vol. II, București, Chimprest Publicity, 2003; Roman de București, teatru, cu o prefaţă de D. R. Popescu, Bucureşti, Editura Adam,  2005; Un dialog al timpului câştigat, convorbiri cu filosoful pusa-roth-roman-de-bucuresti-2005-bibliografie-cartea-de-teatru-teatru-contemporanChristian Tămaş, Iași, Editura Ars Longa, 2006; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006; Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008; Timpul care a învins teama. Decembrie 1989 – Decembrie 2007, Iași, Editura Ars Longa, Colecţia „Document”, 2008; Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008;  Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2009; Clasicii dramaturgiei universale, volumul I, în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010; Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei, dialoguri realizate de Pușa Roth. Traducere din catalană, prefață și note: Christian Tămaș. Postfață: Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude Internațional”, 2011; Povești pentru Eric, Povestea alfabetului, cărți pentru copii, Iași, Editura Ars Longa, colecția „Geppetto”, ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru, 2012; Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu D. R. Popescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2013.

Vezi Pușa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea.

Costin Tuchilă

Urban Culture Fusion

urban culture fusion

eveniment liber sa spunMarți, 16 iulie a.c., la ora 12.00, la Hotel Ibis Nord – Sala Rossini, Calea Grivitei 143, etj 1, București (acces metrou Gara de Nord ) va avea loc conferința de presă a Urban Culture Fusion – Summer Music Academy Sinaia, organizată de jmEvents și European Music Academy din Franta. Prezidiul va fi format din: Luigi Gageos, Președinte jmEvents și Constantin Șerban, Director Artistic European Music Academy. Subiect: Urban Culture Fusion – Connect Europe through Music! Summer Music Academy Sinaia.

Urban Culture Fusion este un proiect care se distinge prin originalitate, dar și prin dimensiunea europeană de amploare, desfășurându-se în 7 țări: Germania, Franța, Italia, Austria, Bulgaria, Marea Britanie și Romania într-un turneu de 20/25 concerte. Evenimentul prezintă în concerte inedite un melanj între artiști de elită de jazz și clasic, care interpretează impreuna aranjamente muzicale special create, fusion jazz-clasic, pe teme cunoscute din repertoriul internațional de jazz, pop, blues, clasic, muzică de film.

Summer Music Academy Sinaia se află la a doua ediție în România, la inițiativa European Music Academy, condusă de Constantin Șerban, Director artistic și concert-maestru al Filarmonicii din Nantes. După 5 ani de succes in Franta, s-a decis extinderea acestui program și în Romania, în parteneriat cu jmEvents. Proiectul include atât concerte, cât și cursuri de master pentru vioară, violă, violoncel, susținute de maeștri din Franta, Germania, Irlanda și România.

Persoană de contact: Bogdana Horațiu, jmEvents, tel: +40 720 31.61.62
office@jmEvents.ro | http://www.jmevents.ro/ 

EUROPAfest is on Facebook | MySpace | YouTube | Twitter

Centenar Ion Dumitrescu

ion dumitrescu

eveniment liber sa spunDuminică, 10 martie 2013, la ora 11.00, în Sala de Concerte „Euterpe” a Universității „Spiru Haret” din București (intrarea prin str. Doamnei nr. 15), va avea loc o nouă manifestare în cadrul „Amfiteatrului muzelor” – Ilinca Dumitrescu și invitații săi. Sub genericul „Maeștri. Clasici ai muzicii românești”, va avea loc o evocare a compozitorului Ion Dumitrescu, de la a cărui naștere se vor împlini în 20 mai a.c. 100 de ani.

Participă: prof.dr. Alexandru I. Bădulescu, muzicolog; scriitorul şi ambasadorul Ion Brad; muzicologul Petre Codreanu; prof. univ. dr. Lavinia Coman, pianistă şi muzicolog; prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, muzicolog; prof. univ. dr. Mihai Cosma, muzicolog; prof. dr. Gheorghe Deaconu; prof. univ. dr. Gabriela Munteanu; scriitoarea Pușa Roth; dr.,dhc Vasile Tomescu, muzicolog; scriitorul Costin Tuchilă; prof. univ. dr. Titus Vîjeu, scriitor.

Cvartetul de coarde alcătuit din Alexandru Dragomir (vioara I), Cătălina Cărciu (vioara a II-a), Emanuel Vots (violă), Mihai Grigore (violonel), clasa conf. univ. dr. Raluca Voicu-Arnăuțoiu (Universitatea Naţionala de Muzică Bucureşti), va interpreta fragmente din Cvartetul de coarde nr. 1 în Do major de Ion Dumitrescu.

mihai olteanu peisaj

Mihai Olteanu, Peisaj

Cu Ion Dumitrescu (20 mai 1013, Oteșani, Vâlcea–6 septembrie 1996, București) se încheie o epocă. Ilustrul reprezentant al celei de-a doua generaţii postenesciene a străbătut creator deceniile de mijloc şi din a doua parte a veacului, lăsând o operă muzicală mai mult decât elocventă, în care se regăsesc cu certitudine câteva capodopere. A scris muzică simfonică, de cameră (un Cvartet de coarde, pagină reprezentativă a genului, Sonata pentru pian, două piese, Ursul şi Căpriţa pentru acelaşi instrument etc.), muzică vocală, de scenă (între altele, pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Madame Sans-Gêne, Pălăria florentină, Mincinosul, Iphigenia la Delphi, Castiliana, Lucreţia Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame un clasic modern ion dumitrescu editura academieiBovary, Mira, Astă-seară se joacă fără piesă, Maria Stuart, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horaţiu, D’ale carnavalului, Din jale se întrupează Electra, Don Carlos, Mascarada, legate de activitatea dirijorală şi de compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti, 1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet. În privinţa muzicii de scenă a lui Ion Dumitrescu, de o mare bogăţie, după cum rezultă din cronicile vremii, însemnând o experienţă deosebită de orchestrator şi, în plus, un exerciţiu de viteză componistică, ea a avut un destin tragic: toate partiturile, care nu aveau cópii, au ars la bombardamentul din 24 august 1944, care a distrus clădirea teatrului, aflată lângă Palatul Telefoanelor.

Structural, Ion Dumitrescu este un simfonist: el construieşte pe spaţii ample, fără însă ca dramaturgia muzicală să fie ostentativă. Echilibrul desăvârşit, forma impecabilă, bogăţia tematică şi măiestria, egală în fragmentul monumental ca şi în cel liric ori umoristic, frazele „decupate” cu limpezime, principii armonice stabile, în ciuda unui colorit uneori surprinzător, aşa cum statornice şi expresive rămân şi cele de tratare a orchestrei – toate provin dintr-o concepţie clasicistă. Acestei estetici i se supune un fond viguros, de sorginte folclorică. Primele impresii sunt de vitalitate şi robusteţe, un suflu de prospeţime şi dezinvoltură impunându-se în fiecare lucrare. Nu a compus multă muzică simfonică, dar majoritatea opusurilor de gen, trei suite pentru orchestră, o simfonie, o simfoniettă, Preludiul simfonic, Suita „Muntele Retezat”, Concertul pentru orchestră de coarde, sunt partituri de referinţă.

În 2006 a apărut la Editura Academiei Române, volumul Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediție critică de Costin Tuchilă și Pușa Roth.

Costin Tuchilă

Ediție specială „Liber să spun” despre Portalul „Centenar Caragiale”

Sâmbătă 1 septembrie 2012, orele 12.00–13.00, la Radio 3 Net „Florian Pittiș”, ediția emisiunii „Liber să spun”, realizată de Nicoleta Balaci, va fi dedicată Portalului „Centenar Caragiale”, realizat de Costin Tuchilă și Pușa Roth la Radio 3Net. Invitatul acestei emisiuni interactive este Costin Tuchilă, responsabil de proiect.

Lansat în urmă cu trei luni, înaintea împlinirii unui secol de la moartea lui Caragiale (9 iunie 1912, Berlin), acest portal propune, între altele, o formulă nouă pentru Radio România: timp de un an vor fi postate lunar 12 emisiuni în format audio-video, practic filme documentare dedicate interpretării operei caragialiene, a pieselor de teatru și a schițelor dramatizate de-a lungul timpului la teatrul radiofonic, dar și în relație cu spectacolele de pe scenele teatrelor, așa cum este seria de patru emisiuni referitoare la montările regizorului Sică Alexandrescu.

Portalul cuprinde pagini dedicate biografiei și operei caragialiene, publicisticii scriitorului, corespondenței sale, opinii critice, de la cele clasicizate la receptarea critică în contemporaneitate, evenimente din Anul Caragiale. În primele trei luni au fost deja postate texte de Caragiale mai puțin cunoscute, cu note și comentarii, unele dintre ele interpretate de mari actori de astăzi. De-a lungul unui an, realizatorii doresc să vă ofere, alături de informațiile necesare de istorie literară, o imagine cât mai cuprinzătoare a operei lui Caragiale, ca o invitație la recitire și redescoperire a universului său, dar și ca reflecție referitoare la modernitatea și perenitatea acestei opere.

Vă așteptăm, ca de obicei, să intrați în dialog cu noi la „Liber să spun”.

Xavier Dotras Trio și Vincent’s Chair la EUROPAfest 2012

Între 4 și 19 mai 2012 va avea loc la București unul dintre cele mai reprezentative evenimente internaționale, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește jazz, blues, pop și muzică clasică.

Două trupe de excepție, Vincent’s Chair (Australia & UK) și Xavier Dotras Trio (Spania), vor concerta pe 5 mai, la Teatrul Odeon din București, începând cu ora 19.00.

Dupa concertele de succes, la cererea publicului, Vincent’s Chair revine pe scena EUROPAfest pentru a treia oară. Cântecele lor aduc povești frumoase și enigmatice, deghizate într-o muzică pasională și totuși jucăușă, scrisă și cântată cu sensibilitate de Kathy Renner, solistă și compozitoare cu o experiență muzicală de peste 20 de ani. Colaborarea ei cu Karen de Nardi, violonistă și fondatoare a grupului, Samuel Leske, unul dintre cei mai talentați chitariști ai Australiei și britanica Holly Thomas, cea mai nouă membră a grupului, trece dincolo de barierele oricarei etichetări, prin faptul că reușește să creeze o experiență unică, reunind nuanțe fine de jazz, folk și pop. Concertele trupei Vincent’s Chair au dus de nenumarate ori spectatorii din Australia, Marea Britanie și România cu gândul la piesele unor artiști consacrați precum Joni Mitchell, Sting, Paul Simon, The Beatles, Beyonce, Stevie Wonder, Sarah Vaughan, Yamandu Costa, Lior și Regina Spector. Prin concertele sale, trupa Vincent’s Chair își propune să promoveze un stil mai puțin cunoscut în mod oficial, dar atât de familiar, „chamber pop”.

Xavier Dotras Trio a fost creat la inițiativa pianistului Xavier Dotras. Din 2004 acesta cântă pe scenă alături de Cesar Martinez (percuție) şi Toni Pujol (contrabas), reusind astfel să îmbine într-un stil personal jazz-ul cu clasicul, bossa nova și flamenco. Printre piesele trio-ului Xavier Dostras se regasesc prelucrări celebre ale unor lucrari de Michel Petrucciani, Bill Evans, Enrico Pieranunzi, Henry Mancini, Frederic Chopic și Johann Sebastian Bach. Cele patru albume ale trupei sunt: Retrospectives (2004), Nit (2006), Vincent (2009) și Preludes (2011). Primul, o colaborare cu celebrul flautist și saxofonist Gorka Benitez, a primit locul al doilea la Premiile JAC în 2005 pentru „the best jazz group revelation”. Pentru realizarea albumului Nit, trio-ul Xavier Dostras a colaborat cu mai multi artiști de renume mondial precum Juan Carlos Narzekian (saxofon), Juan Abril (chitara) și Javier Caselles (voce). Cel de-al treilea album, intitulat în mod sugestiv Vincent, a fost în intregime un tribut adus vieții și operei pictorului Vincent Van Gogh. Astfel, concertele au fost un minunat melanj între muzică și pictură, un colaj de versuri și de elemente audio-vizuale care au ridicat de nenumarate sala în picioare. Cel mai nou album al trupei, Preludes, a fost înregistrat alături de cântăreața Carme Canela și de Felix Rossy.

Biletele au fost puse în vânzare la Teatrul Odeon.

Informații suplimentare și fotografii:

jmEvents: office@jmEvents.rowww.jmEvents.ro

Facebook EUROPAfest: http://www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest

Sub semnul lui Dragobete: „Isvor” cu Imago Mundi

Sâmbătă, 25 februarie 2012, la ora 17.00, sub semnul lui Dragobete, la Librăria Cărtureşti Verona din București, Editura Casa Radio îi invită pe iubitorii muzicii şi ai tradiţiilor să descopere viziunea unor pasionaţi artişti contemporani asupra muzicii tradiţionale româneşti, aşa cum se regăseşte pe cea mai nouă apariţie discografică a formaţiei Imago Mundi: albumul Isvor.

Realizat în coproducţie cu Pilgrim.Project, CD-ul Isvor inaugurează noua serie în format digipack a colecţiei „Lada de zestre”, oferind ascultătorului posibilitatea explorării unor epoci muzicale trecute, din perspectiva artistică a secolului XXI.

În antologia Isvor, stau alături compoziţii aparţinând lui Dimitrie Cantemir, extrase din Cartea știinţei muzicii (lucrare datorită căreia savantul domnitor a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice) şi creaţii tradiţionale româneşti. Un repertoriu rar abordat de muzicienii de factură clasică, pus în valoare prin dialogul instrumentelor vechi, specifice spaţiului cultural românesc al vremii lui Cantemir (baglama, bouzuki, darbuka, bendir) cu instrumentele clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară).

Aranjamentul muzical îi aparţine lui Cătălin Ştefănescu, doctor în muzică, lector universitar la catedra de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Cei cinci membri ai formaţiei de muzică veche Imago Mundi, interpreţi cu o solidă formaţie artistică, muzicală şi vizuală: Oana Mariş, Adrian Buciu, Ştefan Barbu, Cătălin Ştefănescu şi Daniel Ivaşcu, sunt astăzi nume bine cunoscute ale scenei muzicale româneşti, cu o vastă experienţă concertistică şi o istorie de peste 10 ani.

Lansarea albumului va fi urmată de un recital, formaţia Imago Mundi făcând să răsune, în ambientul Librăriei Cărtureşti, Suita de geamparale, un Dans trac, Cântecul lui Barbu Lăutarul, dar şi un peşrev al lui Dimitrie Cantemir, intitulat Zori de ziuă… ş.a., completate de proiecţii video live, marcând aceeaşi abordare artistică ce a stat la baza constituirii albumului Isvor: intervenţii contemporane asupra unui background încărcat de istorie şi tradiţie.

Nu va lipsi, desigur, şi o sesiune de autografe.

Vă aşteptăm să vă bucuraţi de spectacolul muzicii autentice restituită de artişti adevăraţi!

Nu rataţi albumul Isvor al formaţiei Imago Mundi, o producţie Editura Casa Radio / Pilgrim.Project.

Detalii pe http://www.edituracasaradio.ro/.

Calendar: Maurice Quentin de La Tour

„Prințul pasteliștilor”, așa a rămas în istoria artei pictorul francez Maurice Quentin de La Tour (5 septembrie 1704, Saint-Quentin–17 februarie 1788, Saint-Quentin), răsfățatul aristocrației și al mediilor academice de la mijlocul veacului al XVIII-lea. Un artist care ilustrează cât se poate de elocvent stilul rococo, chiar dacă s-a dedicat unui singur gen, cel a portretului și tehnicii pastelului. O figură zâmbitoare, poate ușor ironică, cu ochi expresivi și privire virilă, cu sprâncene stufoase și perucă bine strânsă pe ceafă, cu fundă albastră, un bărbat puternic îmbrăcat cu o redingotă în tonuri de bleu închis, cu nelipsitul jabou de dantelă, desprins din moda vremii – așa ne apare în autoportretul din perioada maturității (în jurul anului 1751), când era de mult celebru. Crescuse într-un mediu cultivat, era fiul unui muzician. Numele său de familie era „Delatour”, deformat, nu se știe grație cărui capriciu, în „de La Tour” (tour = turn). (A nu se confunda cu Georges de La Tour, pictor din veacul anterior, 1593–1652; nici cu Henri Fantin-Latour, 1836–1904.)

La 15 ani, în 1719 ajungea la Paris, ucenic într-o mică academie de pictură. Spre sfârșitul deceniului al treilea, îl întâlnește pe Jean Restout cel Tânăr, pictor rococo agreat de Academie, sub influența căruia se va perfecționa. Quentin de La Tour devine unul dintre cei mai apreciați pictori din atelierul deschis de Jean Restout la Paris, în 1730. Cinci ani mai târziu pictează în tehnica pastelului portretul lui Voltaire, tablou care îi aduce notorietatea. De la Tour devine repede un pictor la modă, arta sa portretistică aducându-i deopotrivă superlativele criticii și ale publicului. În 1737, o impresionantă galerie de autor, 150 de portrete expuse la Paris, sintetizează arta singulară a pictorului pastelist. La salonul din 1748 expune un pastel, la rândul lui celebru, Portretul lui Ludovic al XV-lea, bust. Quentin de La Tour este un desenator excepțional și un colorist de mare rafinament, exploatând toate resursele tehnicii în discuție. Încadrarea chipului uman urmează, e adevărat, rigorile clasice, artistul neabătându-se de la compoziția să-i spunem conformistă; ceea ce îl individualizează este însă finețea în stabilirea raporturilor dintre culoare și umbră, răsfrânte pe chipul uman și pe „decorul” care îl înconjoară. Iar tehnica pastelului se dovedește ideală pentru acest studiu meticulos, pentru această elaborare de extremă finețe, pentru trecerile subtile de la un ton la altul, pentru această lumină dulce și pentru umbra colorată, parcă având și ea tresăriri mătăsoase, seducătoare.

Se cuvine să fac o paranteză și să amintesc câteva date tehnice. Pastelul („creion moale”) este o tehnică picturală ce „utilizează pigmentul aproape pur și care, ca și acuarela, folosește drept suport hârtia mai groasă sau mai subțire, dar aspră”. Se distinge de acuarelă prin specificul culorii. În compoziția creioanelor moi sau a batoanelor intră pigmentul, un aglutinant și apa. Pot fi folosite și alte suporturi, ca pânza lipită cu clei de caseină pe un suport rigid. Tabloul în pastel se pune obligatoriu sub sticlă. Tehnica aceasta începuse să se răspândească la începutul secolului al XVIII-lea, odată cu producerea pe scară industrială a sticlei plate, subțiri.

Perfecționarea tehnicii pastelului (și implicit garanția conservării picturii în această tehnică) îi permit lui Quentin de La Tour degradeurile cromatice atât de fine, tonurile care reflectă lumina, trecerile de efect de la o nuanță la alta, reliefarea atmosferei vaporoase, a transparențelor parcă muzicale, tipice pentru stilul rococo. Observați cu cât rafinament și bun gust pictează Quentin de La Tour portretul Marchizei de Pompadour în tonuri de roz, care „răsar” de pretutindeni, din chipul personajului, din rochia largă care umple tabloul, din obiecte – dar și acordul cromatic subtil cu nuanțele de verde și griurile colorate, acord pe care un pictor mediocru l-ar fi ratat, fără îndoială. Sau tonurile de roz, în mod evident diferite, cu alte reflexe, mai reci, în acord cu nuanțele de bleu strălucitor și de argintiu, din portretul Domnișoarei Sallé. Doi ochi negri surâd galeș în portretul Mariei Fel (1757), în care ne întâmpină neașteptate tonuri de griuri albastre prin care De La Tour tălmăcește umbrele fine ce dau relief chipului. Și, deși ansamblul cromatic al portretului este rece, el respiră o surprinzătoare căldură interioară. O privire vie și prietenoasă răzbate din portretul lui Jean-Jacques Rousseau, pictat în tonuri dominante de ocru și argintiu. Un verde metalic explodează în portretul lui Marc-René, marquiz de Voyer d’Argenson, ocrurile şi roşul-brun domină tabloul dedicat lui D’Alembert.

În 1773, o cădere nervoasă îl determină pe ilustrul portretist al veacului să se retragă, în plină glorie, în orașul natal, Saint-Quentin, unde moare, cu mintea rătăcită, în februarie 1788.

Favorită a unor colecționari celebri (Wildenstein, Gulbelkian, Getty), arta lui Maurice Quentin de La Tour și-a etalat frumusețea, unitatea stilistică și originalitatea la marea expoziție organizată la Versailles, în 2004, cu ocazia tricentenarului nașterii pictorului.

Costin Tuchilă

 

Voltaire, 1735

Ludovic al XV-lea, bust, 1748

Marchiza de Pompadour, 1748–1755

Domnișoara Sallé, 1741

 

Jean-Jacques Rousseau

Marc-René, marquiz de Voyer d’Argenson

Jean d’Alembert

Domnişoara Belle-Isle

Părintele Emmanuel

Abatele Jean-Jacques Huber din Saint-Quentin

Nicole-Richard copil

Jean-Batiste Lemoyne, 1763

Maria Leczinska, regina Franţei, 1748

Louis de France, delfin, 1745

Mareşalul de Saxa

Portret de doamnă

Studiu

Autoportret

Autoportret

Orchestra PROMS – Jazz & Classic a ridicat sala în picioare la Chișinău

Atmosferă, muzică de calitate, public entuziast – acestea au fost caracteristicile unui concert marca PROMS – Jazz & Classic, desfășurat marți 25 octombrie 2011 la Chișinău. Teatrul Național „Mihai Eminescu” s-a dovedit neîncăpător pentru un public divers, care a aplaudat prelung fiecare piesă, fiecare solo de jazz sau de muzică clasică.

La București concertul va fi prezentat în cadrul EUROPAfest Tour, joi 27 octombrie, la ora 20.30, la Hard Rock Café. Biletele pot fi procurate de pe www.tickefan.ro.

În opinia lui Luigi Gageos, producătorul evenimentului, PROMS – Jazz & Classic „este un concert pentru inimă, minte și suflet, prezentat într-un stil urban, rafinat.”

PROMS – Jazz & Classic este o producție muzicală care iese din tiparele cunoscute, în care trecerea de la tango la blues și de la jazz la pop se petrece cu naturalețe, virtuozitate și talent pe acordurile instrumentelor de jazz și muzică clasică. Concertul prezintă într-o manieră fusion jazz-clasic reinterpretări ale unor piese celebre. În repertoriu se regăsesc piese precum Route 66, Eleanor Rigby, Pour una Cabeza, Don’t Get Around Much Anymore, Need Your Love So Bad, One Note Samba, Jamaica Farewell și multe alte surprize.

Fiecare dintre membrii grupului este o prezență cunoscută pe scenele internaționale, iubit de public și admirat de colegi, evoluând fie ca solist de jazz, clasic sau în orchestre de prestigiu. Liderul artistic al PROMS – Jazz & Classic este cunoscutul pianist britanic de jazz Wayne Brown.

În 2011 programul PROMS – Jazz & Classic este prezentat într-un turneu european care include Germania, Italia, Franța, Moldova și România, cu suportul Programului Cultura 2007–2013 al Uniunii Europene.

Calendar: 240 de ani de la naşterea lui Beethoven

Ca şi în alte cazuri ilustre (Shakespeare, de exemplu), nu se cunoaşte data exactă a naşterii lui Ludwig van Beethoven. E certă doar data botezului: 17 decembrie 1770. Cum în epocă, de obicei, copiii erau botezaţi a doua zi după naştere, se presupune că Ludwig, fiul lui Johann van Beethoven (1740–1792), modest cântăreţ de curte, de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744–1787), s-ar fi născut în 16 decembrie, la Bonn.

Muzica lui Beethoven nu a suferit niciodată din punct de vedere al audienţei, cu tot ceea ce implică acest lucru, de la prezenţa ei în sălile de concert la succesul sigur. Periodic, însă, avem parcă mai multă nevoie de Beethoven, pentru că puţini compozitori oferă atâta forţă şi echilibru, deopotrivă pentru interpret şi pentru ascultător. Ne întoarcem la simfoniile lui Beethoven cu dorinţa netulburată de a întâlni perfecţiunea şi elocvenţa formei – punctul de sprijin pe care această muzică îl indică atât de ferm. Nimic dintr-o istorie muzicală de aproape două veacuri nu a modificat eficienţa ei expresivă. Tot ce i-a urmat lui Beethoven în domeniul simfonismului nu a făcut decât să confirme stabilitatea şi expresivitatea principiilor sale. Dacă fraza lui Dimitrie Cuclin, unul dintre simfoniştii de primă mărime ai secolului trecut, conţine o exagerare în adjective, ea rămâne în esenţă adevărată: „Romantismul deficient postbeethovenian, modernismul şi ultimii iluştri pigmei n-au reuşit să scuture un fir din părul de pe capul «titanului»”. Problema nu se pune, fireşte, în termeni exclusivişti. Nu de deficienţa romantismului trebuie vorbit (postromanticul Brahms s-a hotărât cu greu să scrie prima simfonie, tocmai pentru că i se părea că modelul beethovenian poate fi cu greu atins…), nici, vai, de „pigmeii” muzicii moderne, a veacului al XX-lea. E poate un straniu paradox: cu cât ne îndepărtăm formal de Beethoven, cu atât simţim mai mult nevoia de a ne întoarce periodic la el.

Iar întoarcerea, chiar în programe care se succed la câteva zile, cum s-a întâmplat de atâtea ori, nu pare deloc exagerată. Repet, există o certă dorinţă de a-l asculta pe Beethoven, de a pătrunde în universul său simfonic, fie că se exprimă în simfonii, concerte pentru instrument solistic şi orchestră, muzică vocal-simfonică, partituri camerale, aducând acel sentiment de obiectivare de care oricare dintre noi are, periodic, atâta nevoie. Căci la Beethoven nici o idee, de ordin moral sau filosofic, şi în particular nici o idee muzicală nu pare a fi abandonată pe drum. Pusă în discuţie cu mijloacele simfonistului, ea îşi găseşte întotdeauna împlinirea. Inovaţiile beethoveniene în privinţa structurii simfonice clasice (înlocuirea menuetului cu scherzo începând cu Simfonia a II-a în Re major, „apogeul stilului reprezentat de Haydn şi Mozart”), a limbajului şi orchestraţiei aveau de la bun început vocaţia clasicităţii. Probabil pentru că perfecţiunea formală ilustrează la Beethoven deplina coerenţă a conţinutului şi mai ales bogăţia acestuia. Romanticul Berlioz remarca încă din 1830, de când datează primele părţi ale studiului dedicat Simfoniilor lui Beethoven, originalitatea „celei mai celebre dintre toate”, Simfonia a V-a în do minor, op. 67. „Simfonia Destinului” „pare a izvorî de-a dreptul şi numai din singur geniul lui Beethoven; în ea îşi va dezvolta el gândirea sa lăuntrică; durerile sale ascunse, mâniile sale înăbuşite, reveriile copleşite sub atâta tristeţe; vedeniile nopţilor, flacăra avânturilor sale, iată ceea ce îi va forma subiectul; iar formele melodiei, armoniei, ritmului şi instrumentaţiei vor apărea tot atât de noi şi personale, pe cât de înzestrate de putere şi nobleţe.” O putere şi o nobleţe care se clasicizaseră şi care puteau entuziasma pe unul dintre cei mai înflăcăraţi romantici!

Costin Tuchilă

Simfonia a V-a în do minor – Partea I, Allegro con brio

Simfonia a V-a în do minor – Partea a II-a, Andante con moto

Simfonia a V-a în do minor – Partea a III-a, Scherzo. Allegro

Simfonia a V-a în do minor – Partea a IV-a, Allegro. NBC Symphony Orchestra, dirijor: Arturo Toscanini. Carnegie Hall, New York, 22 martie 1952

Uvertura „Egmont”. Berliner Philarmoniker, dirijor: Claudio Abbado

Simfonia a VIII-a în Fa major – Partea a II-a, Allegretto scherzando: NDR (North German Radio Symphony Orchestra, Hamburg), dirijor: Günter Wand

Sonata lunii (Sonata nr. 14 în do diez minor pentru pian „Quasi una fantasia”) – Partea I, Adagio sostenuto

Sonata lunii – Partea a II-a, Allegretto

Sonata lunii – Partea a III-a, Presto agitato. Interpretează: Arthur Rubinstein

Simfonia a IX-a în re minor – Finale. Cleveland Orchestra and Chorus, dirijor: Christoph von Dohnanyi, octombrie 1985