Concert aniversar al formației „Trei Parale”

formatia trei-parale concert aniversar

eveniment liber sa spunMarți, 17 decembrie 2013, la ora 19.00, la Sala ArCuB, va avea loc Concertul aniversar al formației Trei Parale (10 ani de la debut). Artiştii vor interpreta cântece din cel mai cunoscut programul al lor, Bazar – muzică veche românească din secolul al XIX-lea (care reprezintă materialul muzical al primului lor CD), precum şi melodii din cadrul altor proiecte la care grupul lucrează: muzici pastorale din programul Ciobanul care şi-a pierdut oile, balade, colinde şi alte cântări tradiţionale româneşti.

După un deceniu de activitate, tinerii vor concerta în premieră într-o formulă extinsă, de şase muzicieni, ce reuneşte atât membri vechi ai grupului, cât şi colaboratorii recenţi: Florin Iordan: cobză, fluiere (fluier, caval, tilincă), cimpoi, tambură (saz), ţiteră; Daniel-Mircea Pop: voce, fluiere (fluier, caval, tilincă), percuţie; Beatrice Iordan: cobză; Dinu-Traian Petrescu: percuţie (bendir, dairea, tobă); Mihai Balabaş: vioară; George Turliu: voce, percuţie.

trei-parale-concert-aniversar-10-ani-de-activitate

Formația „Trei Parale”

Înfiinţată în toamna anului 2003, Trupa „Trei parale” a beneficiat de o documentare minuţioasă în domeniul culturii muzicale tradiţionale, un rol important în acest sens revenindu-i lui Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, fondatorul şi coordonatorul formaţiei.

Pentru alcătuirea repertoriului şi conturarea stilului interpretativ, membrii formaţiei au făcut expediţii prin sate, au lucrat cu diverşi muzicanţi bătrâni, au ascultat înregistrări vechi de teren, realizate de Constantin Brăiloiu sau Bela Bartók, s-au documentat din diverse volume de folclor muzical şi au studiat transcripţii muzicale din secolul al XIX- lea (A. Pann, G. Ucenescu, D. Vulpian etc.).

Trei parale a repus, aşadar, în circulaţie instrumente vechi, aproape dispărute în mediul tradiţional şi total neglijate în lumea contemporană urbană: diverse fluiere (fluierul ciobănesc, cavalul, fluierul fără dop, fluierul gemănat, tilinca), cobza, drâmba, felurite instrumente de percuţie (toba, daireaua), redeşteptând interesul publicului pentru ele.

Rigurozitatea şi amploarea studiului, autencititatea şi sensibilitatea interpretării artistice impresionează şi oferă noi dimensiuni muzicii vechi româneşti de sorginte medievală, populară şi lăutărească.

Pe lângă concertele proprii, Trei parale a participat la festivaluri precum Ghost Festival – Râşnov 2012 – un eveniment intercultural, ce-şi propune să adune, într-un spaţiu natural, departe de agitaţia urbană, ascultători şi formaţii atât de muzică folk şi ambientală, cât şi post-rock. De asemenea, grupul a avut colaborări cu Mike Godoroja şi Marius Mihalache pentru proiectul Balkanic Zeppelin, care s-a bucurat de un succes răsunător,şi a efectuat turnee în mai multe ţări din Europa: Irlanda, Israel, Ungaria, Turcia, Polonia şi Germania.

muzica veche romanesca trei parale

Aprecieri în presă:

„Într-o lume în care muzica sună adesea tot mai electronic şi mai tehno, iar vocea şi intrumentele sunt acoperite de sunetele «cântate» de calculator, patru tineri au scos din biblioteci melodiile ce se auzeau în lumea urbană a secolului XIX prin hanuri, cârciumi, cafenele sau grădini publice şi le-au adus în faţa orăşenilor de astăzi. ” (Trei parale ne cântă ca acum 150 de ani, EVZ.ro, Cultură).

„Într-un peisaj muzical destul de trist, sufocat de play-back, de compromisuri  şi  de «vedete» sclipicioase, ce nu au nimic de spus, singurul semn al evoluţiei pare a fi diversitatea. Faptul că o formaţie de tineri ce cântă muzică tradiţională la caval, cobză, tilincă, drâmbă are succes şi îşi construieşte un drum propriu înseamnă foarte mult.” (Trei parale…după cinci ani – Formulaas.ro, Galeria vedetelor).

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batişte nr. 14), online pe bilete.arcub.ro.

Preţ: 35,00 lei (Categoria I) şi 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii, care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile, pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Parteneri media: Digi24, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI Romania, Revista Accente, webcultura.

Parteneri media online: port.ro, metropotam.ro, vinsieu.ro, orasulm.eu, comunicatedepresa.ro, concerteazi.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro

De sărbătoare: „Poveste din Bucovina” la Teatrul Mignon

doina lavric teatrul mignon poveste din bucovina sf dumitru

Doina Lavric

eveniment liber sa spunZilele acestea ne pregătim pentru o sărbătoare importantă, Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea ne ducem cu gândul la trecut, la un timp al legendelor, cu valori şi tradiţii, pe care dorim să-l aducem mai aproape de noi. Cel mai potrivit spectacol de sărbătoare pe care Teatrul Mignon vi-l putea oferi este Poveste din Bucovina cu Doina Lavric, interpretă de muzică tradiţională românească şi actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru.

Aşadar, joi, 24 octombrie 2013, ora 19.30 vă aşteptăm la teatru-concert cu cântece/des-cântece, în timp/răs-timp, în care actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru o însoţesc pe Doina Lavric şi „povestesc” împreună cu ea despre război, despre dragoste, despre necaz, despre viaţă.

Ana Pepine si Paul Cimpoieru

Ana Pepine și Paul Cimpoieru

„Doina Lavric nu lasă nicio îndoială privitorului, dar mai ales ascultătorului, nu doar că vine  poveste-din-bucovina-mignon-bucurestidin țara de poveste despre care cântă, cu glasul ṣi cu cobza, ci și că are în ființa ei o demnitate princiară, tocmai potrivită pentru a doini ṣi a descânta. Pe scena Teatrului Mignon poveștile cântate sau rostite de tâlcuitoare primesc un contrapunct vizual plin de umor, prin jocul tinerilor actori Ana Pepine ṣi Paul Cimpoieru […].

Doina Lavric slujeṣte folclorul autentic, situat atât de departe de cel lipsit de bun-gust ṣi poluat ideologic, care supraviețuiește încă epocii comuniste. Prezentând acest spectacol în care folclorul nefalsificat se întâlnește cu simplitatea gestului scenic, fondatorii Teatrului Mignon dovedesc siguranță în alegeri ṣi confirmă intentia de a face din acest spaṭiu, unul al proiectelor artistice în sens larg, indiferent de formula spectaculară aleasă, fie ea muzică, poezie, dramă sau comedie.” (Sanda Vişan, „Teatrul Azi”, octombrie 2013).

Daniela Plopeanu

Preţ bilet: 40 lei

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro şi la tel. 0726.243.907
Bilete online pe www.iabilet.ro
Adresa: Bd. Hristo Botev nr. 1, București
Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon
Tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon