Fiziologia gustului: Pepenele

pepenele istoric

Este adevărat că prin marile magazine am zărit mereu pepeni în toate anotimpurile, pepeni verzi, pepeni galbeni, diverse soiuri, dar ne apropiem cu paşi repezi de perioada pepenilor româneşti care sunt mai dulci parcă decât ceilalţi, aduşi din alte părţi ale lumii. Recunosc, îmi place pepenele, dar nepoţelului meu, Eric, îi place în mod deosebit, motiv pentru care am fiziologia gustului pepene rosudorit să aflu cât mai multe detalii despre acest fruct, despre originea lui şi, de ce nu, despre legendele legate de istoria pepenelui.

Voi începe cu pepenele verde (Citrullus lanatus) care face parte din familia Cucurbitaceae. Se crede că pepenele verde este originar din Sudul Africii, fiind întâlnit şi în flora spontană şi este una dintre cele mai populare specii de pepeni. O altă sursă afirmă că pepenele este originar din Persia (Iran) şi din ariile adiacente din est şi vest.

Cea mai veche înregistrare a pepenelui datează din jurul anului 2400 î. H. şi este de fapt o pictură egipteană care reprezintă darurile funerare, printre acestea fiind găsit şi pepenele. Începând cu secolul al X-lea, pepenele verde a început să fie pepene fructe salata varacultivat în China, care este astăzi cel mai mare producător de pepeni. Există o legendă vietnameză din care aflăm că pepenele a fost descoperit acolo cu mult timp înainte de a fi descoperit în China. Conform legendei, pepenele a fost descoperit de prinţul Mai An Tiem, fiul adoptiv al Regelui Hung. Atunci când prinţul a fost exilat pe o insulă, i s-a spus că dacă va reuşi să supravieţuiască timp de şase luni, va fi lăsat să se întoarcă acasă. Prinţul s-a rugat la divinităţi pentru a-l ajuta. La un moment dat a trecut o pasăre în zbor, care a scăpat o sămânţă din cioc. Prinţul a plantat sămânţa, iar din ea a răsărit pepenele.

Trecem în Europa şi din documente aflăm că grecii cunoşteau pepenele iar doctorul Galen galen medic antichitatescria în secolul al II-lea despre calităţile medicinale ale pepenelui. Scriitorii romani ai secolului al III-lea ofereau indicaţii despre cultivarea şi prepararea sa cu diferite condimente.

Cultivarea pepenelui s-a răspândit spre vest, spre zona mediteraneană, abia în Evul Mediu, în secolul al XV-lea fiind destul de cunoscut în Spania. În anul 1494, în cea de-a doua sa călătorie, Cristofor Columb a luat cu el seminţe de pepene şi le-a plantat pe insula Isabela. Aceasta a fost prima cultură de pepene din Lumea Nouă. Cam în aceeaşi perioadă, Charles al VIII-lea al Franţei a introdus pepenele în Europa Centrală şi de Nord. Sigur, există mai multe surse, tot atâtea teorii, darpepene flori camp am ales ceea ce mi s-a părut verosimil şi demn de prezentat.

Noi, oamenii obişnuiţi, când spunem pepene verde ne gândim la uriaşul cu miez roşu, dulce şi seminţe negre, însă specialiştii ne informează că acesta este doar unul dintre multele soiuri de pepene.

Miezul pepenelui poate fi alb, roşu, galben sau portocaliu. Câteva varietăţi de pepene roşu au seminţe diferit colorate, inclusiv seminţe verzi şi roşii. Există şi specii de pepene „fără seminţe” (cu seminţe mici şi albe). Seminţele de pepene roşu sunt foarte apreciate în unele ţări, fiind incluse în diferite feluri de mâncare, iar coaja este şi ea folosită ca ingredient la mai multe tipuri de prăjituri.

pepene copilarie

Recunosc, mie-mi place pepenele murat, pe care-l consider o delicatesă, dar fiecare om are plăcerile lui culinare! Însă cel mai bun este miezul roşu sau galben, dulce, răcoritor şi hrănitor. Mi-aduc aminte că tata tăia pepenele şi lăsa miezul, „cocoşul”, pentru mine. Copil fiind, aş fi vrut să primesc o bucată, să o mănânc şi să mă umplu de zeama şi de aroma fructului roşu, dar eram privilegiată primind „cocoşul roşu”.

Pușa Roth