Un comedian de excepție: Nicu Constantin

nicu constantin biografie annie musca

La rubrica „Remember” de Annie Muscă, Revista Teatrală Radio

Astăzi, 31 iulie 2014, ne amintim de actorul Nicu Constantin (31 iulie 1938–15 septembrie 2009).

Nume de  Revistă

annie musca rubrica biografii eterne reveniri luna iulie cuptorUn comedian de excepție, un artist cult, „un Harold Lloyd”, cum îl numea bunul său prieten, Dan Mihăescu, sau „Optinova‘‘, etern botezat de același umorist pentru ingenua figură ce se desprindea de sub ochelarii cu ramă neagră. A fost atras de Drept, dar iubea în taină Teatrul de Revistă. A ajuns vedetă la „Tănase”, iar felul lui de a interpreta a primit toată simpatia și admirația publicului din sala de spectacol, din grădina de vară, din teatrul de operetă sau de pe stadioane, chiar și din barurile de noapte.

Mii de reprezentații la Teatrul de Revistă în 40 de ani, sute de emisiuni derubrica remember annie musca revista teatrala radioteleviziune și mii de emisiuni la „Unda veselă”. A prețuit publicul prin rostire și purtare, prin vestimentația impecabilă.

„Gălăgios, certăreț, cu împăcarea la purtător, pe unde trece face fum, e rău de rupe lațul și când mai scapă câte o lacrimă dă vina pe ochelari”, așa îl caracteriza umoristul Dan Mihăescu în postfața biografiei actorului scrisă de Cristian Brancu (Ochelari miraculoși, București, Editura Cuvântul, 2000).

 Nicu Constantin

Nicu Constantin

Cum este să-ți începi viața la malul mării…

Născut la Eforie Sud (fostă Carmen Sylva), într-o familie cu șapte copii, chiar îl ultima zi a lunii lui Cuptor a anului 1938, Nicu Constantin era aromân după tatăl său, Tudor – fugit din Korcea în România prin 1912, în prag de adolescență, la rudele sale de aici, constructori vestiți – și grec după mamă, Ecaterina, născută la Ioannina și sosită la Constanța pentru studii la Școala Greacă.

Multe case din fosta stațiune Carmen Sylva, la începuturi Movilă˗Techirghiol, poartă amprenta lui Tudor Constantin care se va căsători cu frumoasa Caterina în anii ʹ20 și își va construi o vilă cu opt camere la malul mării, unde se va naște penultimul său fiu, Nicu, vestit personaj de comedie, care a asistat cu inima strânsă la demolarea statuii lui Ioan Movilă din localitatea natală și la schimbarea denumirii localității din Carmen Sylva în Vasile Roaită, odată cu instalarea comuniștilor. Nicu Constantin și-a promis atunci să răzbune această nedreptate. Visul i s-a împlinit în 1996. Astăzi, filantropul Ioan Movilă stă falnic vizavi de hotelul Parc din stațiune.

annie musca

litoral carmen sylva eforie sud

Statuia lui Ioan Movilă, Eforie Sud, iulie 2014

Părinții se înțelegeau în mai toate limbile pământului, iar frații lui Nicu au fost șase la număr: Petre și Constanța, copiii tatei din prima căsătorie, și Tefta, Gică, Titi și Lică, toți rămași din 1953 doar în grija mamei. Tânăra văduvă și-a crescut odraslele în dragoste, în frica lui Dumnezeu, în bun-simț și dreptate după moartea neașteptată a lui Tudor. După terminarea războiului, pe timpul foametei din 1947, Tudor a adus acasă un băiat din Moldova, Ștefan, ce avea să devină căpitan pe vasul „Independența”, dar care avea să-și găsească sfârșitul odată cu scufundarea acestuia în Bosfor.

Nicu Constantin a trăit războiul alergând și furișându-se printre „Popovici” și „Pompilian”, „Bunicuța” sau „General Apostolescu”, vile din stațiune. Încă din copilărie a urmat sfatul mamei de a se bucura de fiecare clipă și de a trece prin viață zâmbind.

Nu știm cum a trecut Nicu Constantin prin viață, dar cert este că pe noi ne-a făcut să zâmbim și să uităm multe neajunsuri sau paradoxuri ale vieții. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic al actorului, fragmente memorabile din emisiuni TV, filme cu Nicu Constantin, cuplete umoristice, fragmente din emisiunea „Mari actori de comedie”, dedicată in memoriam Nicu Constantin (20 septembrie 2009), evocări, fotografii.

Alo, alo, aici e Radio! – „Ora veselă” pe CD

EVENIMENT

Prin noua colecţie de CD a Editurii Casa Radio puteţi descoperi sau redescoperi o emisiune legendară, care vreme de opt decenii a constituit o sărbătoare a umorului şi bunei dispoziţii româneşti: ORA VESELĂ.

La 1 octombrie 1932, într-o duminică, la ora 14.00, s-a auzit pentru prima oară:

„Alo, alo, aici e Radio

Stroe şi Vasilache

Lache, lache, lache!…”,

pentru ca mai apoi semnalul permanent să devină binecunoscutul:

„Ora veselă, doamnelor,

Ora veselă, domnilor,

Ore vesele pleacă-n zbor

Către inimile tuturor!”

De atunci – aşa cum îi plăcea să spună maestrului Ion Vova (1917–2011), animatorul emisiunii vreme de 55 de ani – , când începea „Ora veselă”, indiferent ce nume a mai purtat de-a lungul timpului („Radio-Magazin”, „Satiră şi umor”, „Comici vestiţi la microfon” sau „Unda veselă”…), toată lumea dădea radioul mai tare!

De-a lungul anilor prin faţa microfonului „Orei vesele” s-au perindat stelele comediei româneşti: Constantin Tănase, G.. Groner, H. Nicolaide, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Nicolae Gărdescu, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru şi… mulţi, mulţi alţii, care au dat glas textelor unor apreciaţi umorişti ca: Mircea Ştefănescu, Aurel Felea, George Mihalache, Fred Firea, Mihai Maximilian, Valentin Silvestru, Eduard Jurist, Dan Mihăescu, Cornel Udrea, Aurel Storin, Sadi Rudeanu ş.a.

Primele titluri ale noii colecţii, ce restituie momente umoristice de neuitat din Fonoteca Radio, sunt dedicate, cum este şi firesc, acelor monştri sacri ai divertismentului autohton, care au fost Stroe &Vasilache şi Constantin Tănase.

CD-ul intitulat Stroe şi Vasilache: Alo, alo, aici e Radio reuneşte 22 de scheciuri şi cuplete acoperind patru decenii de umor radiofonic (1932–1972), iar cel de-al doilea, D’ale lui Tănase, redă 18 faimoase cuplete ale „regelui neîncoronat al teatrului de revistă românesc ”, marele Constantin Tănase, copiate de pe discuri Odeon, Columbia (1926–1934), identificate, recuperate şi recondiţionate în studiourile Radio România, prin strădania celui care vreme de mai bine de 50 de ani s-a confundat cu teatrul şi cu divertismentul radiofonic, regizorul Ion Vova, autorul antologiei cu acelaşi titlu, realizată în 1986, dar difuzată în premieră abia la emisiunea „Ora veselă” din 3 februarie 1991…

Despre toate aceste fascinate poveşti ale celei mai longevive emisiuni din istoria Radioului şi despre cei al căror har au făcut-o să dureze, aflaţi mai multe la întâlnirea găzduită de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, luni, 7 mai 2012, ora 17, cu prilejul lansării celor două albume.

Evenimentul se va bucura de participarea unor îndrăgiţi actori de comedie, precum Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru…, cărora li se vor alătura dramaturgul Aurel Storin, realizatorii Redacţiei de Divertisment de la Radio România, Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu şi, prin intermediul unui mesaj video, actorul şi scriitorul Eugen Nacht, fiul inegalabilului N. Stroe, de la a cărui naştere tocmai se împlinesc 101 ani.

Vă aşteptăm la perpetua sărbătoare a „Orei vesele” pe CD!

Detalii pe www.edituracasaradio.ro

STROE ŞI VASILACHE

ALO, ALO, AICI E RADIO!

Prezentare de Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu

Grafică: Alexandru Ciubotariu

Durată CD: 66’19’’

Colecţia „Ora veselă”

http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=3&cat=61&prod=691 

D’ALE LUI TĂNASE

Prezentare de Silvia Cusursuz şi Mircea Zăvoianu

Grafică: Alexandru Ciubotariu

Durată CD: 51’16’’

Colecţia „Ora veselă”

http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=3&cat=61&prod=701