„Tragicii greci (2): Sofocle”, conferință de Pușa Roth la Biblioteca Metropolitană București

afis conferinta pusa roth sofocle 10 decembrie 2013

Marți, 10 decembrie 2013, la ora 17.00, în sala Auditorium (fostă „Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), Pușa Roth va susține cea de-a treia conferință din seria „Istoria teatrului universal”: Tragicii greci (2): Sofocle.

pusa roth

Pușa Roth

Noua serie de conferințe a Bibliotecii Metropolitane București, deschisă în 11 noiembrie 2013 (Originile teatrului: Nașterea tragediei în Grecia Antică. Concepţia aristotelică despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Limitele și contestarea concepţiei lui Aristotel), prezintă într-un limbaj adecvat atât publicului larg, cât şi specialiştilor, istoria fenomenului teatral de la origini până în secolul al XX-lea: originile teatrului, epoci de creaţie, curente artistice, genuri şi specii de teatru, mari dramaturgi, forme ale spectacolului teatral. Conferinţele beneficiază de: exemplificări audio – fragmente de teatru radiofonic; exemplificări video – fragmente din filme documentare, fragmente din filme care au la bază piese de teatru; material iconografic în proiecţie video.

În conferința dedicată lui Sofocle veți putea viziona, între altele, fragmente din Antigona (1961), cu Irene Papas în rolul titular și Oedipus the King (1968), cu Christopher Plummer.

antigona de frederic leighton 1882

Frederic Leighton, Antigona, 1882

Odată cu Sofocle păşim într-o altă etapă a concepţiei asupra desfăşurării tragice, în care situaţiile de individualizare rămân precumpănitoare. Deosebirea faţă de Eschil, al cărui caracter arhaic constă şi în faptul că în tragediile sale transpare mai mult un destin colectiv decât unul individual, este pregnantă. Sofocle nu are forţa titanică a lui Eschil, reprezentând o altă vârstă a civilizaţiei greceşti. Idealul de viaţă al grecului, întruchipare fidelă a aticismului, desăvârşită expresofoclesie a echilibrului, părăseşte la mijlocul veacului al V-lea î. Hr. sensul eroic. Eschil aparţinea luptătorilor de la Maraton şi Salamina, modelul său era un om „plin de spiritul lui Marte”, în plus, cunoscător al misterelor eleusine. Practica iniţiatică, ritualurile, în bună măsură oculte pentru noi, cei de astăzi, asigurau un tip de cunoaştere care devenea răspunsul dat sumbrelor profeţii generatoare de spaimă. Dar această cunoaştere se rezuma la a percepe viitorul, la a afla cum va fi viaţa după moarte. În nici un caz, fiinţa umană nu se putea împotrivi căii alese pentru ea de zei. Revolta lui Prometeu împotriva lui Zeus nu îl umanizează neapărat, ci îl înscrie în rândul titanilor care la rândul lor vor putea dispune de viaţa muritorilor. Titanismul lui Eschil este fără îndoială titanismul divinităţii. Chiar dacă preia multe dintre subiectele înaintaşului său, Sofocle neagă caracterul excesiv pe care acest titanism, răsfrânt în plan colectiv, îl insuflă.

ingres oedip sfinxul

Jean Auguste Dominique Ingres, Oedip explică enigma Sfinxului, 1827, Muzeul Luvru, Paris

Pe lângă caracterul informativ şi formativ, cu adresabilitate directă la publicul de astăzi, această serie de conferinţe subliniază actualitatea clasicilor dramaturgiei universale, a ideilor, temelor şi motivelor din diferite epoci de creaţie, din Antichitate până la mijlocul secolului al XX-lea, adică până la cei autori consideraţi valori clasicizate. Modernii de ieri sunt clasicii de astăzi, iar a face dintr-un autor clasicizat contemporanul nostru înseamnă în primul rând a reliefa o dată în plus, din perspectiva omului de astăzi, adevăruri universal-valabile. Dacă teatrul, după cum credea Novalis, este „reflecţia activă a omului despre el însuşi”, lui i se datorează şi prilejul celei mai directe actualităţi, idee exemplificată prin prezentarea epocilor, curentelor de creaţie, a autorilor dramatici și a formelor de spectacol de teatru.

Vezi și: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur de Șerban Cionoff

„Tragicii greci (1): Eschil”, conferință de Pușa Roth la Biblioteca Metropolitană București

„Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

istoria teatrului universal conferinte pusa roth

Biblioteca Metropolitană Bucureşti, tradiţională şi mereu înnoită gazdă a unor manifestări culturale cu superioară vocaţie formatoare, educativă şi-a adăugat, începând de luni, 11 noiembrie 2013, un nou şi preţios titlu de palmares. Este vorba despre ciclul de conferinţe Istoria teatrului universal, gândită şi pusă în fapt ca o suită de prelegeri despre momente şi personalităţi de referinţă ale teatrului şi artei dramatice din România şi din lume.

originile tragediei dionysos

Iniţiatoarea acestui ambiţios proiect este Puşa Roth, binecunoscut susţinător şi promotor al artelor, omul pentru care Radioul a devenit nu doar un mediu anume al activităţilor sale susţinute, dar şi o componentă esenţială, vitală a fiinţei sale generoase şi iscoditoare.

aristotel nasterea tragedieiŞi, trebuie să o spun fără înconjor, acest ciclu de activităţi a debutat cu dreptul, din toate punctele de vedere. Axul ordonator al primei runde de dialog cu faptul istoric şi cultural l-a reprezentat, după cum era de aşteptat, prelegerea inaugurală: Originile tragediei: naşterea tragediei în Grecia Antică, concentrată pe analiza genezei şi a sensurilor esenţiale ale concepţiei artistotelice despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Pe parcursul expunerii, auditoriul a avut prilejul să se confrunte cu o largă varietate de ipoteze, de aserţiuni, de concepte dinamice, deschise, care au relevat, atent şi convingător, adevărul de netrecut al spuselor înţeleptului Seneca: „Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.”

 teatru-grec-teatrul-din-odeo

Teatrul din Odeon

Desăvârşit cunoscător al tezaurului teatrului anticei Elade şi, în egală măsură, al filosofiei lui Aristotel, Puşa Roth nu s-a mărginit la o simplă expunere a ideilor-forţă care au conferit sens şi trăinicie acestor opere; dimpotrivă, excursul său a făcut numeroase şi substanţiale referiri la gândirea modernă, de la Edélestand Duméril la Octave Navarre şi de la Raffaele Cantarella la Martin P. Nilsson. Textul expunerii fiind condus, cu siguranţă şi cu fineţe, spre încheierea pe deplin întemeiată: „Dincolo de toate aceste componente ale montărilor scenice, suficient de misterioase astăzi, elementul fundamental al spectacolului de teatru antic rămâne însă textul. Nimic nu ar fi putut suplini calităţile textului dramatic: nici atmosfera de incantaţie realizată prin rostirea actorilor, prin părţile cântate şi prin muzică, nici dansul cu trimitere ritualică, nici pantomima.”

cristian munteanu orestia eschil teatru radiofonic

Au completat în chip fericit şi inspirat expunerea Puşei Roth bogate secvenţe imagistice în măsură să releve sonorităţi nebănuite, chipuri inedite şi înţelesuri de o nouă deschidere tragediei Greciei antice şi marilor sale repere. Dar, fără doar şi poate, punctul culminant al acestul florilegiu l-a reprezentat un fragment de-a dreptul antologic din Orestia lui Eschil, din înregistrarea radio difuzată în premieră în 28 aprilie 1966. Sub bagheta inegalabilui regizor care a fost şi va rămâne, cu siguranţă, Cristian Munteanu, am avut prilejul de a ne reîntâlni cu vocile unor nume de referinţă ale artei scenice româneşti: Olga Tudorache, Vasile Gheorghiu, Ileana Predescu, Mircea Albulescu, Gilda Marinescu, Dan Nasta, Lucia Mureşan sau Sorin Gabor.

Aşadar, un debut de bun augur care îndeptăţeşte noi şi încrezătoare aşteptări pentru viitoarele noastre întâlniri cu Puşa Roth şi captivantele sale prelegeri despre istoria teatrului universal.

Şerban Cionoff