Poezia săptămânii: ”Confesiune” de Mariana Moga

Henri Matisse Meditație Portretul Laurettei 1916–1917

Confesiunepoezia saptamanii rubrica liber sa spun

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit…
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

Mariana Moga

Mariana Moga
Mariana Moga

rubrica-poezia-saptamanii-liber-sa-spun

logo-liber-sa-spunVezi: arhiva rubricii Poezia săptămânii

Modernitate și mondenitate

confesiuni fara glorie constantin stan

Mărturisindu-i unui amic, om subțire, de lume bună, intenția de a scrie câteva rânduri despre Confesiuni fără glorie, cartea lui Constantin Stan (carte, din nefericire, postumă!), acesta m-a luat din scurt punându-mi întrebarea de baraj: „Nu e cam târziu pentru o cronică, în 2013, cartea a apărut în 2011?” Ceea ce, mai pe românește, s-ar putea traduce: „Mai este, subiectul, trendy?” și pentru că nu am avut de lucru, adăugând că mă gândesc să trimit spre publicare textul la revista VIP, amicul a luat foc: „Pe ce lume trăiești? Păi tocmai la o revistă care e calată pe mondenități vrei să publici așa ceva?

Geaba am încercat eu să îi explic cum că, dimpotrivă, VIP este o revistă care respectă și promovează valoarea solidă și durabilă, mai presus de canoanele succesului comercial, amicul o ținea langa-danga pe a lui: „Dacă nu e pe val, degeaba vrei să tragi tu cititorul de mânecă, el știe foarte bine ce se cere pe piață.”

Ei bine, tocmai diatriba nimicitoare a amicului mi-a sporit încăpățânarea de a scrie – pentru VIP! – această consemnare la o carte care „nu e în trend”. Două sunt atuurile mele. Primul: revista VIP a demonstrat fără putință de tăgadă că este o revistă care nu face rabat de la criteriile de valoare, inclusiv, sau mai ales, atunci când scrie despre lumea culturii și a artei. Cel de-al doilea și, poate, cel mai important constă în chiar ideile tăioase, în analizele pe cât de severe pe atât de corecte, pe care Constantin Stan le face în ceea ce privește degringolada din spațiul nostru public și, mai ales, în ceea ce privește selecția și promovarea valorilor. Degringolada declanșată și promovată printr-o gravă confuzie între modernitate și mondenitate.

constantin stan

Constantin Stan

Bunăoară, scriind despre spectacolul grotesc pe care îl oferă (vai, din belșug!) invazia injuriei, a atacului la persoană și a calomniei în spațiul public și, cu precădere despre oploșirea acestora sub pulpana așa-zisei libertăți a presei într-un stat de drept, membru al UE, Constantin Stan este categoric: „Nu există țară care să le încurajeze și să le întrețină, aș spune cu jubilație perversă, mai abitir decât în România. Relațiile umane sunt afectate, pentru că e numai o aparență că acel public este virtual; din păcate, el este omul de lângă noi, cunoștințele adesea, elevii și studenții, care altfel se milogesc de o notă profesorului pe care îl injuriază «democratic» pe un forum”.

Consecințele unei asemenea vinovate toleranțe nu sunt câtuși de puțin menajate: „Încurajăm, astfel, lașitatea, fățărnicia (prietenul care te înjură într-un comentariu te asigură de toată compasiunea lui), lipsa de responsabilitate și de bărbăție.” De aici, sentința implacabilă: „Construim astfel o lume întreagă cu două fețe, ambele la fel de urâte.”

Pe același fir logic, prozatorul ajunge la un alt fenomen pe care nu văd de ce nu l-am înscrie în sfera patologiei sociale: goana dupa anormalitate, ca temei al senzaționalismului ieftin, cu un dubios, dar cert, iz comercial: „Nimic nu este mai odios pe lumea asta decât normalitatea, în ochii unora. «Normalitate? Nu, mulțumim!», scria cineva pe un blog. Asociată de cele mai multe ori mediocrității, înțeleasă ca opresiune a spiritului liber, atacată ca fiind conformistă și retrogradă, normalitatea este percepută și definită de fiecare nu numai altfel, ci și diametral opus.” Fireasca nevoie de echilibru între antiteze, care caracterizează un intelectual, un om de spirit cu adevărat liber și modern, îl duce pe autor la această recunoaștere a unui adevăr esențial: „A accepta că celălalt este diferit de tine, că tu ești diferit de ceillalți înseamnă toleranță. A nu deposeda pe cineva de drepturi pentru că este altfel decât norma este toleranță. A nu condamna penal pe cineva care este diferit de majoritate este toleranță. Dar a face dintr-un accident-genetic, psihic, socio-cultural – un act de sfidare a celor mulți (pentru că ei sunt stupizii cei mulți) este dovadă de intoleranță.” Citește integral în revista VIP.

Șerban Cionoff

Revista VIP, 26 februarie 2013

Lansare de carte: „Dialoguri fundamentale” de Ion Bădoi

Luni, 5 noiembrie 2012, ora 14.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din București (Bd. Magheru nr. 6-8) va avea loc lansarea volumului Dialoguri fundamentale de Ion Bădoi, apărut la Editura Vremea. Vor vorbi: Eugen Popescu, preşedinte fondator al Fundaţiei Naţionale Pentru Românii de Pretutindeni; Radu Baltasiu, prof. univ. dr., director al Centrului European de Studii în probleme etnice al Academiei Române; Silvia Colfescu, director al Editurii „Vremea”.

„Având convingerea că sunt mult mai multe răspunsuri care aşteaptă întrebări, decât întrebări care așteaptă răspunsuri, mi-am propus ca aceste dialoguri să fie un îndemn, o confesiune, dar și un drum de plecare, cu speranţa că împreună vom dinamita anumite inerţii, că vor fi încurajate energiile care trebuie puse în slujba binelui naţional, că se vor trezi elitele româneşti din această indiferență ce pare imuabilă.

Dialogul este preferabil monologului, chiar şi numai pentru atributul acestuia de a fi un mijloc direct de comunicare şi cunoaştere reciprocă, de a fi un mijloc de ieşire din singurătatea orbitei noastre existenţiale, care se găseşte uneori la ani lumină distanţă de cei de lângă noi. Pentru mine, dialogul înseamnă puterea şi îndrăzneala de a mai pune întrebări într-o lume care se abandonează din ce în ce mai mult monologului, dar şi curajul de a răspunde şi de a-ţi asuma răspunsurile. Ceea ce nu este chiar foarte simplu.

Fiecare om are dreptul la o opinie, dar şi obligaţia de a o exprima. Dacă toţi am gândi la fel, ar fi mult mai periculos decât atunci când altul gândea pentru noi! Provocând dialogul, încercăm să-l reînvăţăm.

Constantin Blendea, Dialog

Am îndrăznit să cutez a afla, împreună cu partenerii mei de dialog, ce-i lipseşte poporului român să-şi recapete vechile maluri ale existenţei sale, să se unească în cadrul aceleiaşi limbi, să se închine sub acelaşi steag tricolor, să se privească în ochii prea multă vreme înlăcrimaţi şi să-şi spună unul altuia «frate.»” (Ion Bădoi).

Licenţiat în ştiinţe juridice al Facultăţii de Drept de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Ion Bădoi a debutat literar în „Teleormanul”, încă de la 17 ani. În anii ’70–’80, a fost jurnalist la cotidianul „Drum nou” din Braşov, iar după 1990 la „Gazeta de Transilvania” şi la alte publicaţii.

Actualmente, este director fondator şi proprietar al săptămânalului „Opinia Teleormanului” din 15 ianuarie 2009.

Dintre apariţiile editoriale aflate sub semnătura lui, amintim culegerea de versuri Glasurile, antologiile Rodul câmpiei şi Femeia, un argument al libertăţii, precum şi recentele Dialoguri fundamentale, apărute la Editura Vremea, în colecţia „Fapte, Idei, Documente”.