Ediții online Constantin Noica, Leon D. Levițchi

editii online noica leon d levitchi

eveniment liber sa spunContemporary Literature Press,sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda, anunță publicarea volumelor: Constantin Noica (1909–1987), Leon D. Levițchi (1918–1991), editate de C. George Sandulescu.

„Doi oameni de care am fost deosebit de atașat – intelectual și afectiv: unul, o rudă foarte apropiată, și celălalt, un mare profesor universitar (descendent a 17 generații de preoți români get-beget). Să fie două genii diferite oare? Nu le-am întâlnit perechea nicăieri în lumea asta mare!

Printr-o stranie coincidență joyceană, ambele noastre volume apar la aniversarea morții lui Constantin Noica la 4 decembrie 1987 , în ajun de Sf. Niculae. Ambele volume sunt presărate cu «filosofia» istoriei văzută amuzant.” – C. George Sandulescu, Monte Carlo, Noël 2013.

c-george-sandulescu

Constantin Noica (1909–1987) și Leon D. Levițchi (1918–1991), editate de C. George Sandulescu, se lansează oficial miercuri, 4 decembrie 2013, dar volumele pot fi consultate și descărcate din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/sandulescu-noica-levitchi.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro. 

 

Controversatul Noica

constantin noica

Ediție online

eveniment liber sa spunContemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului Counterfeiting Noica! Controversatul Noica răsare din nou!, editat de C. George Sandulescu.

Acest mic volum intitulat Controversatul Noica răsare din nou! încearcă să dovedească două adevăruri neobișnuit de periculoase: în primul rând, făcând o comparație între Noica și Heidegger, subliniază superioritatea lui Noica cu privire la viziunea filozofică a Limbii. În al doilea rând, chiar mai spinos decât primul caz, avem înaintea ochilor o grămăjoară de bucățele de text, care nu satisfac nici măcar cele mai elementare cerințe editoriale.

Nu numai că Noica este un filozof al Limbii superior lui Heidegger: el rămâne de la început până la sfârșit un „sufletist” în tipul de argumentație. Numai și numai un lingvist de meserie vede că trebuie lăsată cu totul la o parte lupta neîncetată dintre limbile Mari – ca germana și franceza – și limbile Mici, ca româna sau albaneza. (Engleza este atât de mare încât ocupă un loc aparte…)

Heidegger pornește de la început greșit, alegând un scurt poem cu valoare literară dubioasă, care nici nu ajunsese încă în momentul discuției la forma sa definitivă. În consecință, argumentația nu este în cele din urmă decât o analiză literară. Spre deosebire de el, Noica abordează frontal Limba, iar cheia raționamentului lui este un simplu cuvințel de patru litere noica filosofia limbajului heideggerși anume ROST. (Nu degeaba îl folosește autorul chiar și în Testamentul său literar. În Dicționarul român-englez al lui Leon Levițchi din 1960, prima traducere de seamă în limba engleză a cuvântului rost este „meaning, sense”.) Pornind de la acest cuvânt aparent neînsemnat, Noica edifică o teorie impresionantă a Limbii, care, spre deosebire de cea a lui Heidegger, deschide orizonturi mari. Dacă o luăm în această direcție, primul pas este să repunem limba română în locul ei de drept, ca limbă europeană. (Vasile Alecsandri luase un premiu în Franța cu Latina Gintă!) Numai astfel începem să înțelegem ce voia Noica să ne spună, mai ales atunci când ridica în slăvi Caietele lui Eminescu. Numai și numai în acest mod își va căpăta el statutul de mare gânditor european în cele ale limbii.

Partea a doua a volumului reconstituie o Prefaţă la ediţia princeps a Manuscriselor lui Eminescu, unde, dintr-o gafă editorială, fragmentele luate din Noica – extrem de diverse, de altfel – nu apar cu sursele lor, ceea ce dă impresia că Noica însuşi mai era în viaţă la publicarea acestei ediţii impresionante, şi a scris chiar el prefaţa în chestiune.

Volumul se încheie cu piatra de încercare reprezentată de Testamentul literar al lui Noica, republicat de noi în șapte forme diferite, ceea ce ridică o problemă fascinantă în sine, ca direcție de cercetare – și o asociație de idei cu cele șapte păcate capitale. Șapte păcate sunt și ele pe lumea asta. Cititorul obiectiv trebuie să opteze, fără nicio altă alternativă, pentru versiunea cea mai scurtă. Cititorul comunist din anul 1988 (vezi „Viața Românească” de atunci), cât și cititorul post-comunist din anii ce au urmat, este împins să preia forma mai filosofia lui noicalungă a Testamentului. Aceasta răspândește un iz puternic de totalitarism… Nu rămâne decât să citiți singuri ultima propoziție a Testamentului în cele șapte versiuni în același timp, pentru a vă forma părerea personală.

Ceea ce cer eu cititorilor acestui mic volum este să parcurgă Testamentul lui Noica de la coadă la cap, începând chiar cu ultima propoziție, și să hotărască singuri: să aleagă una dintre ortografii – rost sau rest –, și una dintre versiuni – mai lungă sau mai scurtă. Dacă ar fi să comentez într-un fel sau altul, aș spune că în multiplele variante ale Testamentului un nechemat sau altul și-a spus și el cuvântul. Dar m-am hotărât de la bun început să nu comentez. Prefer să las conștiința tuturor românilor să hotărască. Eu nu am făcut decât munca unui lingvist meticulos: am adunat bucățele de text care vor intra într-o bună zi în Operele complete ale filozofului român Constantin Noica. Operele complete ale lui Stalin s-au dus pe gârlă! Operele complete ale lui Ceaușescu s-au dus și ele pe gârlă! Operele complete ale lui Noica, însă, nu se vor duce… Până una alta, problema este că nu îndrăznește nimeni din țară să le facă! Incluzând chiar și facsimilele noiciene. Săracă țară, săracă…

C. George Sandulescu

Monaco

Counterfeiting Noica!, editat de C. George Sandulescu, se lansează oficial la data de 2 februarie 2013, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/sandulescu-counterfeiting-noica.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro.

 

Centenar Nicolae Steinhardt

Miercuri, 4 iulie 2012, începând cu ora 10.00, la Academia Română (Calea Victoriei nr. 125), va avea loc o sesiune de comunicări dedicată Centenarului Nicolae Steinhardt (1912–1989). Evenimentul este organizat de Fundaţia „Nicolae Steinhardt” şi Academia Română (Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie). Vor lua cuvântul: Acad. Ionel Haiduc (Președintele Academiei Române), P. F. Părintele Daniel (Patriarhul României), I. P. S. Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, P. S. Justin Sighețeanul (Președintele Fundației „N. Steinhardt”), Acad. Alexandru Surdu (Presedintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie Academiei Române), C.S.I Dr. Nicolae Mecu (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), Pr. Conf. Univ. Dr. Stefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Conf. Univ. Dr. Florian Roatiș (Universitatea de Nord Baia Mare), Lect. Univ. Dr. George Ardeleanu (Universitatea din București).

Anul acesta, în 29 iulie, se vor împlini 100 de ani de la nașterea monahului Nicolae de la Mănăstirea Rohia (Nicolae Steinhardt). Născut în comuna Pantelimon de lângă București, într-o familie de origine evreiască, Nicolae Steinhardt a studiat Dreptul și Literele la Universitatea din Bucuresti și a fost botezat creștin ortodox la 15 martie 1960, în închisoarea de la Jilava. A fost tuns în monahism pe 16 august 1980, la Mănăstirea Rohia de episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu. A încetat din viață pe 30 martie 1989.

Nicolae Steinhardt a debutat editorial în 1934, cu volumul În genul… tinerilor, semnat Antisthius și apărut la Editura Cultura Poporului, care conține pastișe și parodii după Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, dar și după autori avangardiști sau de orientare de stânga. Din 1929 frecventa Cenaclul „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu. În același an, 1934, își susținea teza de doctorat la Universitatea din București, Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit. În colaborare cu Emanuel Neuman, în 1935 și 1937 publica Essai sur la conception catholique du Judaisme și Illusion et réalités juives.

Arestat în 1958, împreună cu Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Palelogu, Vladimir Streinu, Sergiu Al. George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marietta Sadova ș.a., la sfârșitul anului 1959, în 31 decembrie, Securitatea îi cere să fie martor ar acuzării. Refuză să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat, ca „intelectual mistico-legionar”, în lotul Pillat-Noica, la 13 ani muncă silnică, fiind acuzat de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Face închisoare la Jilava, Gherla și Aiud. Este eliberat în august 1964, odată cu grațierea generală a deținuților politici. Reintră în viața literară, publicând cronici, eseuri, medalioane, traduceri în presa literară. Multe dintre articolele sale vor apărea în volumele Între viață și cărți (1976), Incertitudini literare (1980, Premiul pentru Critică literară), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte (1987), Prin alții spre sine, eseuri vechi și noi (1988). Remarcabil este studiul dedicat lui Geo Bogza: Geo Bogza, un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnității, exuberanței și patetismului (București, Editura Albatros, 1982).

Un destin aparte a avut Jurnalul fericirii, cartea de cel mai mare succes a lui Nicolae Steinhardt, bazată în bună parte pe experiențele trăite în timpul detenției, cu episodul trecerii la creștinism – o proză cu caracter eseistic, dar și în stil confesiv-intelectual, greu de altfel de circumscris riguros unei specii.

Scrisă într-o primă variantă, de aproximativ 570 de pagini, dactilograma Jurnalului fericirii este confiscată de Securitate, în 1972, fiindu-i restituită în 1975, după mai multe intervenții care au avut susținerea Uniunii Scriitorilor. O a doua variantă, mai amplă, (peste 750 de pagini) îi este și ea confiscată în 1984.  Pentru că autorul avea mai multe versiuni ale textului, Jurnalul fericirii este scos din țară și ajunge în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. În anii 1988–1989, Monica Lovinescu difuzează în serial, la „Europa Liberă”, Jurnalul fericirii, care va fi publicat de Virgil Ciomoș în 1991, la Editura Dacia din Cluj-Napoca, cu mare succes, în tiraje și ediții succesive timp de mai mulți ani. În 1992 Jurnalul fericirii primește Premiul pentru cea mai bună carte a anului.

Alte scrieri: Dăruind vei dobîndi – Cuvinte de credință (1992), Cartea împărtășirii (1995), Călătoria unui fiu risipitor ( 1995), Ispita lecturii (2000), N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii (2000), Drumul către isihie (1991, 2001), Dumnezeu în care spui că nu crezi…, scrisori către Virgil Ierunca: 1967–1983 (2000), Eu însumi și alți câțiva – eseuri noi și vechi (2001), Monologul polifonic (1991, 2002), Eseu romanțat asupra neizbânzii (2003) N. Steinhardt, Între lumi – Convorbiri cu Nicolae Băciuț (1994, 2001).

Editura Polirom a inițiat în anul 2008, în colaborare cu Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, Seria de autor N. Steinhardt, în care au apărut: Jurnalul fericirii (2008), Dăruind, vei dobândi. Cuvinte de credință (2008), În genul… tinerilor (2008), Articole burgheze (2008), Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit (2008), Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia cu Ioan Pintea (2009), Între viață și cărți (2010), Escale în timp și spațiu (2010), Geo Bogza, un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnității, exuberanței și patetismului (2011), Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești (2011), Critică la persoana întâi (2011), Monologul polifonic (2012), Incertitudini literare (2012).

Recent, la Editura Polirom a apărut volumul N. Steinhardt în evocări, ediție îngrijită de Florian Roatiș.

Costin Tuchilă

Infernul unui om fericit – Nicolae Steinhardt, documentar TVR (partea I)

Nicolae Steinhardt – Documentar Ortodox