Stradivarius, între tradiţie, patrimoniu şi furturi

MUZEUL VIORII DE LA CREMONA

eveniment liber sa spunFestivalul Internaţional Stradivarius îşi va lăsa porţile deschise până la 12 octombrie 2014. Manifestările culturale se desfăşoară la Muzeul viorii din Cremona: 40 de evenimente, concerte, expoziţii şi întâlniri atât cu artişti din întreaga lume cât şi cu „făcătorii” de viori, adevăraţi maeştri artizani. Arta lor a fost declarată patrimoniu imaterial universal de către UNESCO. 

viktoria mullova

Viktoria Mullova

Viktoria Mullova va cânta cu o vioară Sradivarius Julius Falk din 1723, câteva fragmente muzicale de Bach. Apoi, acompaniată la chitară şi alte instrumente de percuţie va interpreta Stradivarius la Rio, compoziţie de Nucci, Azevedo, Veloso şi Misha, fiul artistei şi lui dirijorului italian Claudio Abbado. Mullova se va întâlni cu publicul alături de maestrul artizan Marcello Ive.

De la samba la dublu tango: Richard Galliano interpretează la acordeon iar Guido Rimonda la vioară, acompaniaţi de Camerata Ducale, lucrări semnate de Vivaldi, Bach, Piazzolla şi Galliano însuşi.

Vioara jazz a Reginei Carter şi cea clasică a lui Salvatore Accardo se vor împleti într-un concert memorabil.

Sonig Tchakerian şi Orchestra din Padova şi Veneto vor interpreta Anotimpurile lui Vivaldi şi lucrări de Piazzolla.

SALA DIN MUZEUL VIORII CREMONA

Sală din Muzeul viorii de la Cremona

Extrem de interesante sunt şi expoziţiile vernisate în timpul festivalului: Cremona – 1937, amintind data de naştere a Muzeului viorii moderne; Maeştrii omagiază patru mari artizani ai viorii încă în plină activitate: Francesco Bissolotti (născut în 1929), Giancarlo Guicciardi (1940), Gio Batta Morassi (1934) şi Renato Scrollavezza (1927), o întâlnire cu ei fiind o călătorie în tradiţia pură; Artizani italieni ai viorii secolului XXI, o întâlnire cu operele a peste 160 de artişti meşteşugari ai acestui instrument.

Astăzi, la Şcoala maestrului Gio Batta Morassi nu este înscris niciun tânăr italian. Niciunul. Din 50 de cursanţi. Majoritatea celor interesaţi de această artă provin din Japonia, Taiwan, China, Bulgaria şi România.

GIO BATTA MORASSI

Gio Batta Morassi

„E o muncă titanică. Ai nevoie de cap dar mai ales de amândouă mâinile. Amândouă”, repetă maestrul Morassi. „Tocmai de aceea e o artă care nu va muri niciodată. Pentru că nu depinde de nicio maşinărie. Este o ştiinţă a simetriilor. Azi, la 80 de ani, reuşesc să fac o vioară în trei zile, alţii au nevoie de două luni, dar aşa am fost eu întotdeauna, mai rapid decât alţii.”

În afară de atelierul propriu-zis, vioara trece prin camera de vopsire şi laboratorul foto unde sunt imortalizate instrumentele finisate. Ultima probă se dă în camera acustică unde muzicienii se închid ore întregi împreună cu artizanii pentru a exersa nuanţele sunetului viorii.

Niciun maestru artizan nu cântă la vioară. Cum aşa? Răspunde tot Morassi: „După ce ai lucrat şi nivelat lemnul nu numai în pasta lui dar în umbrele lui ascunse, mâna şi-a pierdut atingerea mătăsoasă a instrumentistului. Mâna e aspră, în schimb urechea e extrem de rafinată şi delicată. Violoniştii au totală încredere în nuanţele simţului nostru.”

Morassi a căutat lemnul şi l-a tăiat adesea cu mâna lui. „E nevoie de răbdare. Trebuie să înveţi să aştepţi anumite bucăţi de lemn şi 40 de ani. Să le aştepţi şi să le asculţi”.

Astăzi, la o eventuală licitaţie, preţul unei viori Stradivarius poate porni de la cel similar unei opere de Van Gogh.

Violin by Antonio Stradivari, Cremona, 1704, Betts  Michael Zirkle

Vioara Stradivarius „Betts”, Cremona, 1704

Dar ce face ca Stradivarius să fie o vioară unică în lume? Și mai ales care este explicaţia faptului că, în timp, calitatea sunetului devine tot mai bună? Un studiu publicat de curând în varianta online a revistei Plos ONE dezvăluie că secretul se ascunde în densitatea specifică lemnului folosit, ea dă viorii, violoncelului şi celorlalte creaţii ale lui Antonio Stradivari o graţie şi o intensitate irepetabile.

Riscul cel mai mare în momentul realizării acestui tip de studiu este deteriorarea instrumentului. Pentru a-l examina de aproape, un cercetător olandez al Centrului Medical al Universităţii din Leiden (LUMC) i-a facut o adevărată „radiografie generală”, analizÂnd rezultatele cu experţi din Statele Unite. Verdictul? Omogenitatea densităţii lemnului transformă vioara Stradivarius într-un instrument unic.

Bogăţia expresivităţii tonurilor este fără egal în lume. Dintre toate instrumentele cu corzi create de Antonio Stradivari astăzi mai există doar 600, fiecare dintre ele reprezentând un tezaur de milioane de euro. Despre calitatea lemnului, de arţar şi brad, s-a vorbit întotdeauna ca despre un element fundamental datorită calităţilor sale particulare. Alţii susţin însă că adevăratul secret se ascunde în răşina cu care maestrul artizan acoperea instrumentele.

Centrul danez, prin şeful echipei Berend Stoel, şi expertul artizan american Terry Borman au realizat această analiză cu ajutorul unui program creat pe computer, o tehnică foarte puţin invazivă, gândită şi cu ajutorul şi experienţa unui medic pneumolog, doctorul Jan Stolk. Stoel şi colegii săi au făcut „radiografii” pentru cinci viori Stradivarius şi şapte viori contemporane la Mount Sinai Hospital din New York, examinând fiecare detaliu în parte. Variaţiile de densitate a lemnului au un impact precis asupra eficienţei vibraţiilor şi deci a producerii sunetului. Evident studiul continuă. Misterul rămâne.

vioara stradivarius lipinski

Vioara Stradivarius „Lipinski”

Viorile Stradivarius sunt cunoscute în întreaga lume şi pentru un alt record de data asta dramatic: furturile. Furturi organizate sau întâmplătoare. O vioară Stradivarius „Lipinski” 1715 (în valoare de 3,5 milioane de dolari) i-a fost furată în luna ianuarie a acestui an lui Frank Almond, primul violonist al Milwaukee Symphony Orchestra, lovit în timp ce se îndrepta spre maşina personală aflată în parcarea teatrului.

Anul trecut a fost găsită o Stradivarius 1696, după trei ani de la „dispariţie”. Proprietarul ei, violonista coreeană Min-Jin Kym era la Londra, în gara Euston, mânca un sandvici la un chioşc. S-a uitat o secundă la mesajele primite pe telefonul mobil şi…

Nici măcar biserica nu este un loc sigur. În luna aprilie, o solidă vioara Hornsteiner 1804, plasmată cu lemn de Mittenwald, i-a fost furată violonistului Damiano Bordoni în Domul din Novara, într-o încăpere a catedralei unde artistul o lăsase pentru câteva minute.

vioara stradivarius

Culmea ghinionului a fost atinsă de Luigi Bianchi, un instrumentist eclectic foarte cunoscut: în 1980 i se fura o violă Amati 1595, spărgându-i-se geamul maşinii lăsată în Piaţa Scala, la Milano (happy end: carabinierii o vor recupera în 2006). În 1998, hoţii intrau în casa din Roma a aceluiaşi Bianchi. Dispare o Stradivarius „Colossus” 1716.

Vioara Stradivarius „Gibson” 1713 este astăzi în posesia tânărului american Joshua Bell dar istoria sa este foarte curioasă: furată în 1936, dintr-o cabină a teatrului Carnegie Hall (proprietarul, violonistul Bronislaw Huberman era pe scenă cântând cu o altă vioară, Guarnieri 1731), reapare abia în 1985, predată poliţiei de văduva hoţului, violonistă ambulantă.

Tradiţie, pasiune, patrimoniu şi furturi. Povestea instrumentului creat de Antonio Stradivari nu pare să aibă sfârşit…

Raluca Niţă

Corespondenţă de la Roma