Expoziție de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște la Slatina

Afis Corneliu Dragan Targoviste

Marți, 14 februarie 2017, la ora 16.00, la Galeria ARTIS din Slatina va avea loc vernisajul expoziției de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște. Expoziția va rămâne deschisă până în 6 martie 2017.

Corneliu Drăgan-Târgoviște – Metamorfoza stropului de apă sau fascinația acuarelei

Pe artistul plastic Corneliu Drăgan-Târgoviște l-am cunoscut prin intermediul unui bun prieten, pictorul Vitalie Butescu. Prima sa expoziție la Slatina, organizată împreună cu Vitalie Butescu în anul 2014 sub genericul Decupaje citadine, a însemnat pentru mine contactul cu opera artistică a unuia dintre cei mai importanți acuareliști ai lumii contemporane. Un autodidact care a aprofundat în toată plenitudinea știința acuarelei reușind să o conceptualizeze și să îi distileze esențele într-o amprentă intelectuală ce îți induce admirația. Continuă lectura „Expoziție de acuarelă Corneliu Drăgan-Târgoviște la Slatina”

Expoziție aniversară la Galeria de Artă Elite Prof Art din București

galeria elite afis

eveniment liber sa spunVineri, 5 februarie 2016, ora 17.00, la Galeria de Artă Elite Prof Art din București (str. Dr. Ioan Nanu Muscel nr. 13) se va deschide expoziția aniversară cu ocazia împlinirii a cinci ani de existență pe piața artelor. Aflată în Cotroceni, considerat de unii cel mai select și luxos cartier al Bucureștiului, Galeria de Artă Elite Prof Art a  fost inaugurată la începutul lunii februarie 2011, dată la care și-a deschis larg porțile cu vernisajul primei expoziții de grup având ca temă ,,Arta contemporană”. Continuă lectura „Expoziție aniversară la Galeria de Artă Elite Prof Art din București”

Martor și cronicar al bucuriei de a vedea

corneliu-ostahie-martor-vizual

L-am demascat pe Corneliu Ostahie încă acum câţiva ani, când îi apărea volumul Artişti, ateliere, galerii, subintitulat Ghid facultativ de încântat privirea, că „trişează cu graţie în marginea vizibilului”, dar văd că recidivează. Şi bine face, dar mai ales bine o mai face!

Dovadă acest nou volum de eseuri, Martor vizual*) care, pornind de la creaţiile unor artişti plastici români ai zilelor noastre, construieşte cu multă iscusinţă un ceva anume, dacă nu un „muzeu imaginar” (să fim atenţi la cuvinte, André Malraux veghează!), atunci cu siguranţă o galerie prin care ne conduce cu gust sigur şi cu dibăcia slovei potrivite.

Fire cumpănită, mereu atent la nuanţe şi la întretăierile de tâlcuri şi de înţelesuri, Corneliu Ostahie ne previne de la bun început: „Departe de a se vrea în vreun fel oarecare un instrument de ierarhizare valorică a creaţiilor celor despre care scrie în paginile sale, Martor vizual este, ca şi Artişti, ateliere, galerii, expresia unei pasiuni mai vechi şi durabile concretizate în transcrierea câtorva zeci de noi «mărturii vizuale» oneste, bazate pe contactul neintermediat cu operele comentate şi, aproape în toate cazurile, cu autorii lor.”

Este aici, în această precauţie a lui Corneliu Ostahie, o dovadă certă a unui îndelung şcolit simţ al privirii iscoditoare, capabilă să treacă dincolo de existenţa fizică a operei, ca şi de percepţia morală a individului crator. Deşi, să o recunosc, la Corneliu Ostahie, privitorul priceput, care este el însuşi, este dublat şi susţinut de un bine-ştiutor meşter al expresiei care surprinde esenţele.

mircia-dumitrescu-scena_cu_nichita_stanescu

Mircia Dumitrescu, Scenă cu Nichita Stănescu

Biografia artistului devine, în scrisul lui Corneliu Ostahie, un fericit prilej pentru a construi portrete memorabile. Aşa cum este, de exemplu, chiar acest portret al lui Vasile Anghelache cu care se deschide cartea: „Începând cu toamna lui 1976 şi până la sfârşitul anului 1980, pictorul şi graficianul Vasile Anghelache putea fi văzut aproape zilnic pe aleile parcului Herăstrău din Bucureşti. Nu se ducea însă acolo ca să se plimbe pur şi simplu, ci ca să picteze. Ciudat era faptul că picta întotdeauna în acelaşi loc, iar subiectul pânzelor sale era neschimbat: doi copaci care, în funcţie de anotimp, ba aveau frunze şi flori, ba erau complet dezgoliţi.”

Portretul moral, schiţare expresivă a ethos-ului artistului despre care scrie, este, fără îndoială, o calitate esenţială, inconfundabilă a eseisticii lui Corneliu Ostahie. Cum ar fi, bunăoară, acest portret „dinspre interior” al lui Mircia Dumitrescu, numit cu deplină îndreptăţire „un magician al semnelor în templul cuvintelor”. Iată: „În cazul lui Mircia Dumitrescu dragostea de carte nu a fost niciodată şi nu este nici acum doar o simplă vorbă în vânt sau un loc comun de care nu scapă aproape niciunul dintre cei care se încumetă să caute o explicaţie plauzibilă, corectă şi convingătoare pentru pasiunea şi consecvenţa cu care artistul ilustrează de-o viaţă operele scriitorilor, dar şi venerează tot ceea ce ţine de universul livresc, înţeles nu numai ca depozitar de informaţie, ci şi ca generator de matrice estetice şi stilistice de sine stătătoare.”

Plăcerea superioară de a configura şi de a reda „plauzibill, corect şi convingător” acea „matrice estetică şi stilistică de sine stătătoare” a artistului plastic reprezintă şi exprimă însăşi identitatea eseisticii lui Corneliu Ostahie. În acest sens am înţeles „trişarea” lui la modul estetic superior şi nu pot decât să îi salut consecvenţa cu care stăruie întru a „trişa”, cu aceeaşi graţie şi putere de a ne face părtaşi la fapta sa.

marinela mantescu natura statica cu ceas

Marinela Măntescu, Natură statică cu ceas

Poet el înuşi, ba, încă, un poet cu o voce distinctă, inconfundabilă, Corneliu Ostahie „substituie” (ca să îi împrumut termenul insiprat) frumosul pânzelor cu frumosul propriilor scrise. Ca de pildă în aceste meditaţii-reverii despre pictura Marinelei Măntescu: „O energie debordantă conţinută în traiectoria pensulaţiei ample, stăpânită însă admirabil prin cromatica discretă şi echilibrată, reuşeşte parcă să scape din lanţul cauzal al geometriei bidimensionale ce domină fără niciun pic de dubiu lucrările, învăluindu-ne şi ţinându-ne captivi în mrejele magnetismului său fascinant şi feeric în acelaşi timp.”

Nu întâmplător am făcut trimitere la înzestrarea (şi nu doar meserie!) de poet a lui Corneliu Ostahie. Iar, dacă mă gândesc mai bine, am cred solide motive să văd aceste depoziţii eseistice ale Martorului vizual care se vrea el a fi, tot un fel de experienţe pe sufletul viu (după cum se numea volumul său de versuri apărut în 1980).

Sau, dacă preferaţi o altă trimitere livrescă, pentru Corneliu Ostahie îngemănarea fericită dintre ştiinţa şi arta privirii unei opere plastice este tot un fel de „existenţă de probă”. Adică o formă anume de a vedea, de a simţi, de a înţelege şi de a spune.

Şerban Cionoff

*) Corneliu Ostahie, Martor vizual, București, Editura Detectiv, 2013.

Lansare de carte: „Martor vizual” de Corneliu Ostahie

corneliu ostahie martor vizual

eveniment liber sa spunJoi, 12 decembrie 2013, ora 11.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din București (Bd. G-ral Magheru, nr. 6-8) va avea loc lansarea volumului Martor vizual de Corneliu Ostahie. Cartea, apărută la Editura Detectiv, cuprinde eseuri şi cronici plastice consacrate unor nume marcante din artele plastice românești contemporane.

Vor lua cuvântul Florentin Popescu, Ștefan Mitroi, Marian Nencescu, Firița Carp. Va urma o sesiune de autografe.

 

Expoziție de pictură Mihai Potcoavă la Biblioteca Metropolitană București

mihai potcoava expozitie pictura biblioteca metropolitana bucuresti noiembrie 2013

eveniment liber sa spunÎn perioada 11 noiembrie–7 decembrie 2013, la Biblioteca Metropolitană București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va fi deschisă Expoziția de pictură a artistului Mihai Potcoavă. Vernisajul va avea loc miercuri, 13 noiembrie, la oraSigla_BMB_actuala_ 17.30. Prezintă: Costin Tuchilă.

Program de vizitare: Luni–miercuri: orele 12.00–19.00; joi, vineri: 9.00–16.00: sâmbătă: 9.00–13.00. Intrarea liberă.

mihai-potcoava pictori contemporani

Mihai Potcoavă

S-a născut la 6 martie 1948 în București. A absolvit Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, având ca profesori pe Theodor Dan și Afane Teodoreanu. Urmează Academia Română de Aviație „”Aurel Vlaicu”. Devine pilot de linie aeriană și comandant de aeronavă pe curse internaționale la TAROM.

Urmează, în SUA, timp de trei ani, școala pictorului american Marc Chatov, obținând diploma de pictor portretist și, ulterior, timp de o jumătate de an se perfecționează cu pictorul american Nelson Shanks.

I-au influențat cariera și i-au fost prieteni apropiați: Afane Teodoreanu, Spiru Vergulescu și Florin Niculiu.

Membru UAP București, secția Pictură, din 1997.

Portretul, peisajul, compoziția tematică, naturile statice cu flori domină în pictura lui Mihai Potcoavă, unul dintre numele de marcă ale artei contemporane.

Iarna la Bran 2006 pictori romani mihai potcoava

Iarnă la Bran, 2006

• Expoziţii personale:

• Muzeul de Știinte Naturale, FERNBANK MUSEUM, ATLANTA, U.S.A, 1992, 1993;

• CHATEAU ELAN, U.S.A, 1994;

• D. MILES GALLERY, ATLANTA, U.S.A, 1995;

• KENNESAW MOUNTAIN VINEYARDS SHOW, U.S.A, 1996 – unde a obținut Premiul al II-lea;

• T.C. ART GALLERY, București, 2005;

• SALA U.N.E.S.C.O, București, 2005;

• GALERIA DE ARTA „ANA”, București, 2008;

• SALA IRECSON, București, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013;

• GALERIA SCIT ART, București, 2012.

mihai potcoava palaria roz 2013

Pălăria roz, 2013

• Expoziţii colective:

• Expozitia omagială N. Tonitza, Muzeul Colectiilor de Arta, 1996;

• Salonul Național de Artă, Romexpo, 2001;

• Salonul de pictură al Municipiului București, 2002, 2003, 2004;

• Expozitie World Trade Plaza, toate edițiile incepand cu anul 2005;

• Expoziție Galeria Fundației, 2005;

• Expoziție „Interbelicii și continuatorii”, Muzeul Național Cotroceni, partea I (luna mai 2008) și partea a II-a (luna septembrie 2008);

• Expoziție „Ofranda grădinii”, Galeria Veroniki Art, 2010;

• Expoziție ICR Istanbul, Istanbul, Turcia, 2010;

• Expoziție „Iarna în pictura românească din colecții particulare”, SCAR, Muzeul Municipiului București – Palatul ȘuȚu, 2010.

• Expoziție „Istanbulul văzut prin ochii a cinci pictori români”, la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, București, 2011.

• Expoziție „Balcic”, ELITE ART, București, 2012.

• Expozitia Grafica in arta romaneasca, Palatul Cotroceni, 2012.

• Expozitie „De la București la Balcic – 5+1”, Galeriile GAMB, Elite Art, București, 2012.

• Expoziție Galeria Veroniki Art, 2012.

 mihai potcoava vase la Braila 2010

Vase la Brăila, 2010

• Premii

Premiul pentru Cultură la Gala Premiilor VIP, august 2011.

Premiul al II-lea, Kennesaw Mountain Vineyards Show, U.S.A, 1996.

• Lucrări în colecții:

Două tablouri în Muzeul Județean de Istorie si Artă Olt, Slatina.

Două tablouri în Colecția Casei Regale a României.

Două tablouri în Muzeul Golești, Argeș.

Numeroase tablouri în colecții particulare din SUA, Austria, Australia, Spania, Germania, Slovacia, Serbia și Romania.

• Bibliografie:

Lexicon critic și documentar Pictori, sculptori și desenatori din România, secolele XV-XX de Mircea Deac, 2008, pag.388.

Enciclopedia artiștilor români contemporani, Ed. ARC, 2000, vol. VI, 2009, pag.125.

Catalog Salonul Național de Artă, 2001, pag. 182.

Catalogul Expoziției „Interbelicii și continuatorii”, Muzeul Național Cotroceni, 2008.

Grid Modorcea, În căutarea portretului ideal – eseuri de artă plastică, Ed. Sim Art, 2009.

Marius Tița, ziarul „Bursa”, 25 ianuarie 2008, 16 mai 2008, 31 octombrie 2008, 6 martie 2009.

Victoria Anghelescu, „Adevărul literar si artistic”, 16 februarie 2008.

Adina Ștefan, „Adevărul de seară”, 14 noiembrie 2008.

Grid Modorcea, „Tricolorul”, nr. 1410 / 07.11.2008, 1498 / 27.02.2009.

Măriuca Oteteleșanu, Revista „Plai străbun”, nr.16, 2009.

Cartea Gânduri despre Spiru Vergulescu, septembrie 2009.

inceput de primavarade mihai potcoava 2010

„Cred în frumos, chiar atunci când abia se lasă descoperit. Mă simt împlinit şi fericit când dăruiesc şi comunic cu oamenii. Am o mare sete de cunoaştere şi îmi ridic singur ştachete de depăşit. Privesc cu bucurie şi curiozitate viaţa şi natura care mă uimesc continuu.” – Mihai Potcoavă.

portret mihai potcoava magda 1997

Magda, 1997

„Portretul este practicat de mai toţi artiştii plastici, dar puţini demonstrează abilităţi pentru acest gen şi şi mai puţini au talentul special de care scriem. Nu puţini, însă, sunt marii artişti care fac dovada unor calităţi de excepţie în arta lor, dar totul până la portret. Un adevărat portretist preferă chipul expresiv celui celebru şi să lucreze cu modelul în faţă. Proba lui de măiestrie este să redea trăsăturile fizice, dar şi spiritul care le reuneşte, în portret, şi nu să imite o fotografie. […]

De puţin timp am putut remarca apariţia unui nou pictor printre cei care asigură viaţa artistică, ramura activă, de pe la noi. Nu este la vârsta ieşirii de pe băncile şcolii, ci la cea a retragerii din activitatea angajată, nu poartă în spate un bagaj de resentimente şi refulări, ci are un zîmbet neaşteptat de luminos pentru practicile dîmboviţene, pline de talente, dar numai între ghilimele. În plus, prin ce a expus pînă acum, pictorul Mihai Potcoavă ni se arată ca un mare portretist, poate cel mai bun al momentului, din ţara noastră. Există, desigur, explicaţii dar şi frumoase poveşti adevărate despre pictorul Mihai Potcoavă şi înclinaţia sa spre pictarea feţei umane. ” (Marius Tița, Portrete și figuri, „Bursa, nr. 214, 31 octombrie 2008).

eric

Eric, 2013

„[…] artistul se află orientat direct spre sursa de lumină, nu spre umbră. Cinematografic, această tehnică s-ar numi efect de contre-jour, adică artistul lasă ca lumina dintre el şi obiect să fie întreagă, totală, fapt prin care se obţine, pe de o parte, o aură neobişnuită, un fel de pâclă, de peliculă pe spaţiul tabloului, aşa cum se întâmplă când aerul e vizibil, când e ca o pâclă între noi şi obiect, iar pe de altă parte, această atmosferă specială ne induce spre ideea de spaţiu infinit, adică între planul apropiat, rampa tabloului, cum s-ar spune, dacă tabloul ar fi o scenă de teatru, şi finalul său, nu există capăt, spaţiul este fără sfârşit, o deschidere care nu-i obstaculată de nici un obiect. Cum era decorul actului doi din spectacolul lui Pintilie după Livada de vişini. Şi Mihai Potcoavă pictează astfel de livezi, parcă ar proiecta un decor pentru Vlad Mugur, şi el autorul unui astfel de spectacol cehovian. Adică nimic nu se termină, nu este sugrumat sau barat, aşa cum se întîmplă atunci când vedem o natură moartă, de pildă, unde de regulă universul obiectual este închis. Mai mult, toate aceste nume comune, căpiţă, măr, maci, case etc., devin nume proprii, adică sînt chiar titlurile tablourilor, semn că un măr înflorit la Bran, alt titlu, este un miracol. Deci în aceste obiecte banale, insignifiante, pe care un ţăran, de pildă, nici nu le mai observă, pictorul revelează miracolul. Nemaivorbind că aceste urme, măr, maci, fân, iarbă, vie, irişi sau plopi, sunt urme naturale, ţin de miracolul naturii.” (Grid Modorcea, 2009).

mihai-potcoava-mere

Mere, 2003

„De o vreme încoace, în luna octombrie a fiecărui an, Mihai Potcoavă își rezervă simezele galeriei bucureștene «Irecson» pentru a deschide câte o nouă «personală» de pictură. Este un obicei la originea căruia poate sta fie faptul că artistul socotește locul respectiv ca fiind foarte potrivit cu atmosfera lucrărilor sale, fie conlucrarea convenabilă cu gazdele, fie un mod subtil de a-și obișnui publicul cu o anumită manieră de expunere (și implicit cu o anumită lumină) care, prin constantă și repetare, asigură pânzelor semnate de el o șansă în plus de a se fixa în memoria acestuia.

Oricare ar fi însă adevăratul motiv, important de menționat rămâne succesul tuturor vernisajelor de până acum ale expozițiilor de la amintita sală (dar nu numai de acolo) ale lui Mihai Potcoavă, vernisaje la care au participat, printre alții, pictori de cele mai diverse orientări, semn că arta sa a trezit interesul confraților, dar nu neapărat și invidia răutăcioasă a unora dintre ei. De fapt, nici nu s-ar fi putut să se întâmple altfel, de vreme ce artistul a fost și a rămas un figurativ convins, temeinic așezat și permanent autoperfectibil, căruia îi repugnă ideea oricărei încercări de a se aventura în teritorii necunoscute ori de a împărtăși experiențe străine de modul sau de a fi, riscând ieșiri necontrolate din sfera propriei sensibilități.” (Corneliu Ostahie, Mihai Potcoavă – spontaneitate și rafinament, „Literatorul”, nr. 138–139, noiembrie–decembrie 2010).

mihai potcoava ramura de maces 2011

Ramură de măceș, 2011

„Dacă am ţine să-l încadrăm într-un curent anume, ar trebui să ne gândim, ca tehnică şi ca viziune, la postimpresionism. Casele, iarba, cerul, pământul se în cheagă din tuşe scurte, lumina este egală, uşor tamisată, învăluind obiectele. Artistul respectă, de obicei, culoarea locală, dominată, frecvent, de verdele plantelor, în combinaţii armonice, cu rare îndrăzneli contrapunctice. Lumea lui Mihai Potcoavă este calmă, caldă, sentimentul comunicat de artist este unul de împăcată meditaţie asupra existenţei. Lucrările din expoziţia actuală par alese în mod special aşa, dacă ne gândim la peisajele din Franţa, Veneţia, Dubrovnik sau Balcic, de exemplu, cu lumina lor solară, cu sonorităţi de roşuri şi galbenuri, cu ocruri calde.” (Victoria Anghelescu, „Adevărul”, nr. 5472, sâmbătă 16 februarie 2008).

Pușa Roth

mihai potcoava isabela 2008

Isabela, 2008

 Fata cu margele rosii potcoava 2008

Fata cu mărgele roșii, 2008

Sophia 2010 Potcoava

Sophia, 2010

nud mihai potcoava 1994

Nud, 1994

nud mihai potcoava Agrafa rosie 2011

Agrafa roșie, 2011

mihai potcoava Pictorul St.Pelmus in gradina 2003

Pictorul Șt. Pelmus în grădină, 2003

Balcic. Golful mic mihai potcoava 2012

Balcic. Golful mic, 2012

Vezi:

http://www.e-galerie.ro/main.php/v/Mihai+Potcoava/Despre+Mihai+Potcoava/

Clipa ce zboară

petru damir expozitie

eveniment liber sa spunMarţi, 27 august 2013, ora 18.00, la Galeriile „Căminul Artei” din București va avea loc vernisajul expoziţiei Clipa ce zboară. Lady in red a artistului Petru Damir. Prezintă criticul Corneliu Ostahie.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 27 august–9 septembrie 2013.

„Abordând arta, de la pictura de şevalet pînă la spaţii vaste, monumentale, pe edificii publice, Petru Damir, aşa cum semnala un critic de artă, «este întotdeauna vivace şi deseori impetuos, iar febrilitatea cu care mînuieşte uneltele, evidenţiind o inteligenţă activă, mereu în alertă, astfel că prin lucrările sale, în fapt explozii de culoare, artistul ne propune o sublimă armonie între eul profund şi miracolul existenţei». Petru Damir, membru al Uniunii Artiştilor Plastici profesionişti din România, un pictor ajuns la maturitatea artistică, o evidentă personalitate artistică şlefuită în marile muzee, în stagiile realizate cu ocazia călătoriilor de studii în Franţa, Italia, S.U.A., Elveţia, Grecia, etc. continuă să creeze anual pictură, din zona unei meditaţii expresionist moderate cu accente liric magice, ajunsă la un grad de acută profesionalitate a limbajului plastic.”

Tablouri de Petru Damir

petru damir culori pentru fluturi

Culori pentru fluturi

 petru damir ochiul inorogului

Ochiul inorogului

 singuratica petru damir

Singuratica

Expoziție de pictură Ammar Al Nahhas

ammar femeie

Sâmbătă, 2 martie 2013, la ora 19.00, la Galeria Basil din București (str. Popa Soare nr. 9) va avea loc vernisajul expoziției de pictură Mândria Orientului a artistului Ammar Al Nnahas. Expoziția va fi prezentată de dr. Virgil Mocanu și dr. Marius Tița.

ammar expo

„Numele lui Ammar Al Nahhas a început să circule pe simezele galeriilor de artă bucureştene în urmă cu doar doi ani şi câteva luni. Iniţial, cu o discreţie vecină cu timiditatea, fără a atrage atenţia prea multor obişnuiţi ai sălilor de expoziţii, apoi, o dată cu trecerea timpului şi cu intensificarea ritmului apariţiilor sale publice (trei în 2011, şapte în 2012), cu tot mai multă pregnanţă şi vizibilitate.

Artistul s-a născut în anul 1976 în oraşul Hasaka, situat în partea de nord-est a Siriei, la graniţa cu Irakul. A urmat cursurile Facultăţii de Arte Frumoase din Damasc între anii 1997–2001, absolvind secţia de sculptură. A expus lucrări de grafică, pictură şi, evident, sculptură în ţara natală (2001, 2002, 2004, 2005, 2006) şi în Spania (2004). La Bucureşti, unde un frate farmacist şi un unchi inginer se stabiliseră deja de mai multă vreme, a venit în 2006 şi după cum arată toate indiciile s-a decis să rămână pentru o perioadă nedefinită de timp. Contactul cu civilizaţia de aici, cu lumea artistică românească nu a fost unul dur sau complicat. Nu se poate spune însă nici că s-a produs de la sine ori că mediul social şi cultural local nu i-a creat probleme de adaptare. Mai întâi de toate, nemaiavând la dispoziţie un atelier adecvat, a trebuit să renunţe la sculptură şi să se manifeste doar ca pictor şi grafician, lucrând în apartamentul în care locuieşte împreună cu un alt frate al său, sosit şi el relativ de curând în ţara noastră.

ammar al nahhas muzica ninive

Ammar Al Nahhas, Muzica Ninive

Faptul în sine nu a rămas chiar fără urmări în ceea ce priveşte modul personal de comunicare artistică, sculptura fiind, totuşi, cea dintâi vocaţie a lui şi forma de exprimare prin care a reuşit să se impună în anii imediat următori debutului. Lucrările sale din această categorie, realizate în bronz, fier, polistiren şi piatră, dezvăluie o tematică atent aleasă (portrete, trupuri feminine, schelete de peşti, scaune), capabilă să furnizeze maximum de expresivitate în ceea ce priveşte poziţionarea în spaţiu şi valenţele atitudinale ale personajelor în sine, sau ale acestora în raport cu obiectele din proximitate. Zvelte şi rafinate, degajând deopotrivă vigoare şi graţie, sculpturile lui Ammar Al Nahhas ies în evidenţă şi prin calităţile lor decorative, nefiind deloc exclusă ipoteza ca unele dintre ele să fi fost gândite de la bun început dintr-o perspectivă cu tentă pragmatică, urmând a fi integrate în ambiente domestice personalizate, mai ales că artistul s-a arătat a fi în mod cert interesat de designul multidisciplinar, ocupându-se de o serie întreagă de proiecte de amenajări interioare şi exterioare la Damasc şi continuând chiar şi aici, la Bucureşti, în condiţiile în care nu dispune nici de un spaţiu corespunzător şi nici de dotări tehnice performante, să proiecteze şi să confecţioneze diverse obiecte de mobilier de artă.

pictura ammar al nahhas

Constrâns aşadar de împrejurări aparent nu tocmai favorabile să stea mult mai mult timp decât de obicei în faţa şevaletului, poate că sculptorul Nahhas a avut pentru moment ceva de pierdut, însă pictorul care răspunde la acelaşi nume a avut cu siguranţă numai de câştigat. Orientat doar ocazional spre analiza şi interpretarea datului vizual, însă aplecat permanent către explorarea lui prin prisma trăirilor fruste, a jubilaţiei şi mirării spontane, pline de sinceritate în faţa metamorfozelor adesea neaşteptate ale realului, acesta din urmă şi-a reactivat într-un mod spectaculos instinctul de «vânător» de imagini rare, cu adevărat remarcabile, pe care le aşază pe pânză nu numai cu multă pricepere, ci şi cu o naturaleţe fără cusur, în spatele căreia se află cu siguranţă un principiu cognitiv orientat spre imaginarul fecund şi un tip de reacţie sensibilă bazat în întregime pe cultul autenticităţii.” (Corneliu Ostahie, Un pictor sirian se afirmă la Bucureşti: Ammar Al Nahhas, Artindex, 2 ianuarie 2013).

Artişti, ateliere, galerii

Costin Neamțu, Șura casei părintești

Miercuri, 5 decembrie 2012, ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti va avea loc lansarea celei de-a doua ediţii a volumului Artişti, ateliere, galerii (Ghid facultativ de încântat privirea), semnat de Corneliu Ostahie şi apărut la Editura Detectiv.

„În cele trei părți ale volumului, Portrete la lumina zilei, Vernisaje și retușuri și Confesiuni în spectrul vizibil, scriitorul Corneliu Ostahie propune iubitorului de artă 135 de «priviri» asupra tot atâtor plasticieni cu ale căror opere autorul s-a întâlnit fie în atelierele de creație, fie în expoziții.

În cuvântul de deschidere, cronicarul îsi enunță poziția: «Observarea fenomenului plastic românesc din ultimele trei decenii și jumătate a însemnat pentru mine o a doua natură, complementară celei de scriitor și gazetar.»

Vasile Chinschi, Tânără costumată

Printre artiștii «expuși» cititorului se afla portretizați regretații Vasile Chinschi, Sabin Ștefănuță, Silvia Cambir, Constantin M. Nirca, Constantin Petraschievici dar și mai tinerii contemporani Suzana Dan și Traian Nițescu. Desigur, lista este extrem de lungă și interesantă. Îi mai menționăm aici, spre exemplu, pe Traian Brădean, Letiția Oprișan, Ștefan Pelmuș, Costin Neamțu, Vasile Pop Negreșteanu, Rodica Anca Marinescu.” (Roxana Păsculescu).

Expoziție de pictură Mihai Potcoavă

Mihai Potcoavă, Horia

Institutul IRECSON vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură a artistului Mihai Potcoavă. Evenimentul va avea loc joi, 11 octombrie 2012, ora 18.00, la Sala de expoziţii a Galeriei Irecson din Calea Victoriei nr. 2. Pentru accesul în sala de expoziţii, formaţi interfon 73. Program de vizitare: Luni–vineri, între orele 9.00–17.00.

Pentru vizite în afara programului vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon 0724.44.83.83 sau 021.777.30.70.

Mihai Potcoavă

Născut în 6 martie 1948, la Bucureşti, Mihai Potcoavă a urmat cursurile Liceului de artă „Nicolae Tonitza” din Bucureşti (1962–1967). Între 1988–1989, Mihai Potcoavă a locuit în Austria şi a pictat icoane la Biserica Catolică din oraşul Randegg. Stabilit în SUA în 1989, a urmat Şcoala pictorului american Marc Chatov, fost elev al lui Nelson Shanks, obţinând diploma de pictor portretist (1993–1995). I-au influenţat cariera şi i-au fost prieteni apropiaţi Afane Teodoreanu, Spiru Vergulescu si Florin Niculiu. În 1996 a revenit în România. Mihai Potcoavă este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1998.

Mihai Potcoavă, Reflecții

Portretul, peisajul, compoziția tematică, naturile statice cu flori domină în pictura lui Mihai Potcoavă, unul dintre numele de marcă ale artei contemporane.

• Expoziţii personale:

Muzeul de Ştiinţe Naturale „Fernbach”, Atlanta, Georgia, SUA, 1992, 1993

Chateau Elan, Georgia, SUA, 1994

D. Milles Gallery, Atlanta, Georgia, SUA, 1995

Kennesaw Mountain Vineyards Show, Georgia, USA, 1996 – premiul al II-lea

T.C. Art Gallery, Bucureşti Te Art Gallery, Bucureşti 2005

Sala UNESCO, Bucureşti, 2005

Galeria de Artă Ana, Bucureşti, 2008

Galeria IRECSON, Bucureşti.

Sala IRECSON, Bucureşti 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011

Galeriile SCITART, București, 2012

• Expoziţii colective:

Expoziţie omagială „Nicolae Tonitza”, Muzeul colecţiilor de artă, Bucureşti, 1996

Salonul Naţional de Artă, Romexpo, Bucureşti, 2001

Autumn National Art Fair, World Trade Center, Bucureşti, 2002

Istanbulul văzut de cinci pictori români, Muzeul Municipiului București, 2011

• Expoziţii permanente:

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Olt, Slatina

Mihai Potcoavă are tablouri în colecţii particulare din Austria, Australia, Germania, Iugoslavia, Slovacia, Spania, SUA şi România.

Mihai Potcoavă, Dunărea și case la Sulina

„Cred în frumos, chiar atunci când abia se lasă descoperit. Mă simt împlinit şi fericit când dăruiesc şi comunic cu oamenii. Am o mare sete de cunoaştere şi îmi ridic singur ştachete de depăşit. Privesc cu bucurie şi curiozitate viaţa şi natura care mă uimesc continuu”, mărturiseşte pictorul.

„De o vreme încoace, în luna octombrie a fiecărui an, Mihai Potcoavă își rezervă simezele galeriei bucureștene «Irecson» pentru a deschide câte o nouă «personală» de pictură. Este un obicei la originea căruia poate sta fie faptul că artistul socotește locul respectiv ca fiind foarte potrivit cu atmosfera lucrărilor sale, fie conlucrarea convenabilă cu gazdele, fie un mod subtil de a-și obișnui publicul cu o anumită manieră de expunere (și implicit cu o anumită lumină) care, prin constantă și repetare, asigură pânzelor semnate de el o șansă în plus de a se fixa în memoria acestuia.

Oricare ar fi însă adevăratul motiv, important de menționat rămâne succesul tuturor vernisajelor de până acum ale expozițiilor de la amintita sală (dar nu numai de acolo) ale lui Mihai Potcoavă, vernisaje la care au participat, printre alții, pictori de cele mai diverse orientări, semn că arta sa a trezit interesul confraților, dar nu neapărat și invidia răutăcioasă a unora dintre ei. De fapt, nici nu s-ar fi putut să se întâmple altfel, de vreme ce artistul a fost și a rămas un figurativ convins, temeinic așezat și permanent autoperfectibil, căruia îi repugnă ideea oricărei încercări de a se aventura în teritorii necunoscute ori de a împărtăși experiențe străine de modul sau de a fi, riscând ieșiri necontrolate din sfera propriei sensibilități.” (Corneliu Ostahie, Mihai Potcoavă – spontaneitate și ragfinament, „Literatorul”, nr. 138–139, noiembrie–decembrie 2010).

„Dacă am ţine să-l încadrăm într-un curent anume, ar trebui să ne gândim, ca tehnică şi ca viziune, la postimpresionism. Casele, iarba, cerul, pământul se în cheagă din tuşe scurte, lumina este egală, uşor tamisată, învăluind obiectele. Artistul respectă, de obicei, culoarea locală, dominată, frecvent, de verdele plantelor, în combinaţii armonice, cu rare îndrăzneli contrapunctice. Lumea lui Mihai Potcoavă este calmă, caldă, sentimentul comunicat de artist este unul de împăcată meditaţie asupra existenţei. Lucrările din expoziţia actuală par alese în mod special aşa, dacă ne gândim la peisajele din Franţa, Veneţia, Dubrovnik sau Balcic, de exemplu, cu lumina lor solară, cu sonorităţi de roşuri şi galbenuri, cu ocruri calde.”(Victoria Anghelescu, „Adevărul”, nr. 5472, sâmbătă 16 februarie 2008).

„ […] pictorul Mihai Potcoavă ni se arată ca un mare portretist, poate cel mai bun al momentului, din ţara noastră. ” (Marius Tiţa, „Bursa”, nr.214 [3827], 31 octombrie 2008).

Pușa Roth

 Tablouri de Mihai Potcoavă

Privire

Jamie

Ian

Ora cafelei

Duminică dimineață

Nud

Peisaj cu iriși galbeni

Veranda lui Pelmuș

Drum de iarbă printre meri  la Bran

Grădina cu trandafiri

Vezeley, Franța

Lan de grâu

Ramură de măr

Petunii

Crini și fructe

Expoziție de pictură Cornelia Victoria Dedu

Marți 13 septembrie 2011, la ora 18,00, la galeria U ART GALLERY din București, situată în B-dul Iancu de Hunedoara nr. 8, et. 7, va avea loc vernisajul expoziției de pictură semnată de Cornelia Victoria Dedu. Expoziția va fi deschisă până la data de 30 septembrie a.c. .

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1967, secția pictură, clasa profesorilor Alexandru Cumpătă, Corneliu Baba, Ion Marsic, Grigore Vasile, Cornelia Victoria Dedu a participat, începând din 1967, la expoziții de grup și personale organizate în țară și străinatate. Artista are lucrări în colecții de stat și particulare din Franța, Germania, Elveția, SUA, Olanda, Italia, Iugoslavia, Polonia, Canada, Belgia, Turcia, Spania, Slovacia, Japonia, Israel.

„[…] Pictura Corneliei Victoria Dedu este asemenea autoarei ei: dinamică, spontană şi expansivă – la o primă vedere –, retractilă, introspectivă şi elaborată la o examinare mai profundă. Etapele constituirii şi limpezirii limbajului său artistic pot fi tratate cronologic, fireşte, dar la fel de bine ele pot fi descoperite prin analiza atentă a lucrărilor de dată recentă. Multe dintre acestea sunt, de altfel, rezultatul unor reveniri repetate, ale unor insistente reevaluări întinse pe parcursul mai multor ani, fapt ce denotă o preocupare de tip perfecţionist, dar, deopotrivă, şi o conştientizare a inevitabilei defazări care intervine între timpul obiectiv şi timpul interior, atunci când artistul are suficient curaj şi destulă obiectivitate pentru a-şi judeca reperele propriei anteriorităţi.

Nu este vorba aici de o încercare de a «actualiza» stilistic un produs artistic din teama că el ar putea «expira» din punct de vedere estetic, ci de nevoia de a îmbogăţi sau pur şi simplu de a completa, în eventualitatea unei omisiuni, datele experienţei care a generat crearea lui. Aşa se face că într-o pânză semnată de artistă cu doar o zi înainte putem identifica nu numai straturi de culoare vechi şi noi, dar şi achiziţii de vocabular plastic care definesc cu mai multă rigoare articulaţiile sintactice ale imaginilor, imagini care nu se modifică însă în esenţă. Această evoluţie spiralată a demersului artistic, retrăită integral ca o experienţă de sine stătătoare ori de câte ori procesul este reluat, face posibilă coexistenţa între limitele aceleeaşi exprimări a mai multor moduri de a compune câmpul plastic, unele care amintesc de verva cromatică a postimpresionismului, altele trimiţând la adrese ce figurează în teritoriul constructivismului sau chiar al minimalismului, deasupra tuturor situându-se însă poetica unificatoare a expresionismului liric. Un astfel de amalgam stilistic poate fi riscant pentru orice artist care se foloseşte de el în mod programatic pentru a demonstra existenţa unei compatibilităţi organice între direcţii şi abordări care altfel se declară a fi independente unele de altele. În cazul Corneliei Victoria Dedu lucrurile stau însă altfel. Ea nu se revendică de la niciun program estetic foarte clar definit, susţinând în schimb că practică o pictură «muzicală» (ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că a existat totuşi măcar un model precedent din care s-a inspirat, acela putând fi, de pildă, orfismului practicat de Robert Delaunay), în care tot ceea ce contează este armonia cromatică şi compoziţională, pentru obţinerea căreia îşi permite libertatea de a alege elementele constitutive din orice zonă stilistică simte nevoia. Aparent, o astfel de «ars poetica» este privită cu îngăduinţă de teoreticienii obsedaţi de criterii taxonomice nete, care văd în ea cel mult o metaforă izbutită pe jumătate, nicidecum o autoevaluare riguroasă. Cu toate acestea, pictoriţa nu se hazardează în ceea ce spune, dovedind chiar o bună cunoaştere a noilor tendinţe care îşi găsesc locul în planul expresiei artistice generale. În muzică, de exemplu (nu întâmplător deci artista îşi caracterizează pictura ca fiind «muzicală»), este bine cunoscut fenomenul «Fusion», un mod de comunicare artistică spontană care îmbină sonorităţile tradiţionale cu cele sintetizate electronic, precum şi melosuri provenind din cele mai variate şi aparent incompatibile culturi. Cu toate acestea, pictura Corneliei Victoria Dedu nu are nicio clipă aerul că şi-ar nutri substanţa din beneficiile improvizaţiei sau ale experimentelor mai mult sau mai puţin spectaculoase.

Dimpotrivă, arta sa este puternic ataşată tradiţiei, inspiră temeinicie şi simplitate. Foarte sugestivă în această privinţă este o lucrare realizată într-o manieră gestualistă, puternic temperată însă, care constă într-o succesiune de tuşe ce pornesc de la negru diluat şi trec prin roşu, galben şi maro, contrastând pe alocuri cu pete de albastru, indigo şi verde. Pare un pumn de jăratic rezultat din arderea unei substanţe de origine incertă, dar la fel de bine seamănă cu o imagine captată din profunzimile universului de telescopul spaţial Hubble. Orice artist şi-ar fi intitulat o astfel de pânză Geneză astrală sau măcar Misterele incandescenţei. Cornelia Victoria Dedu i-a spus însă mult mai banal: Moţul curcanului, un titlu care denotă nu numai o viziune cât se poate de pământeană a autoarei lui, ci şi intenţia acesteia de a se raporta constant, tematic vorbind, la natură şi la lucrurile obişnuite care dau identitate existenţei sale de fiecare zi. În acest fel, pictoriţa consideră că poate ajunge la gradul maxim de libertate pe care un artist îl poate atinge. «Mi-am dat seama de acest adevăr în urmă cu mulţi ani, în perioada în care prin pictura românească bântuia moda griurilor. Mi-aduc aminte că atunci un confrate, uitându-se la lucrările mele mustind de viaţă şi de culoare, m-a întrebat, cu aerul condescendent cu care te interesezi de cum îi merge unui handicapat, dacă eu chiar nu am nicio angoasă. Angoase am avut, ca fiecare om, dar cu cât mi-a fost mai greu, cu atât am pictat mai luminos. Am reuşit să depăşesc momentele grele ale existenţei mele privind în jurul meu, minunându-mă de frumuseţea desăvârşită a fiecărei fiinţe şi a fiecărui lucru şi cinstind această frumuseţe prin lumina pe care am pus-o din belşug în culorile mele. Numai aşa am reuşit să devin liberă. Liberă să pictez doar ceea ce simt şi vreau eu.»” – Corneliu Ostahie, Artiști, ateliere, galerii (Ghid facultativ de încântat privirea), Editura Karta-Graphic, 2009.

 Tablouri de Cornelia Victoria Dedu

Iarna bunicilor

Iarna gutuiului

Vas cu flori

Autoportret cu ghips

Bărci la asfinţit

Bucătăria de vară

Călţunaşi

Casa ruptă

Curtea olarului

Pictor monah

Plaiul

Amfora casei