Crăcănel

„Caragiale este un scriitor obiectiv, dar nu este un scriitor indiferent – pare îngăduitor faţă de personajele sale, dar nu arată trăsăturile care-i fac pe oameni ridicoli, tratându-i cu ironie, punându-i în situaţii absurde, groteşti, demontând mecanismele sufleteşti şi reducându-i uneori la condiţia simplificată a marionetei”. (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941).

„Gherea spune undeva că lui Caragiale îi era imposibil să conceapă o operă până ce nu știa exact numele tuturor personajelor. Aceasta o considera criticul, pe cât ne aducem aminte, ca o particularitate excepțională. Noi credem însă că nici un creator adevărat nu-și poate gândi opera dacă nu știe numele ființelor pe care le creează. Scriitorul care pune personajului un nume oarecare, la întâmplare, sau, în cazul cel mai bun, un X ori un nume provizor, cu gândul să găsească numele potrivit mai pe urmă, dă dovadă că nu vede personajul, că nu e creator și că face o simplă «compoziție» literară. Se zice că Balzac, când avea de scris un roman, cutreiera mai întâi străzile Parisului câteva zile, ca să se inspire de la firmele negustorilor. Pentru un creator, personajele sale există. Același Balzac vorbea despre eroii lui ca de niște cunoștințe din viața reală. Iar cunoscuții noștri au pentru noi o sumă de însușiri, din care una esențială e numele”. (Garabet Ibrăileanu, Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, în Studii literare, 1930).

După aceste avizate păreri susţinute de doi titani ai culturii româneşti, te întrebi ce-ai mai putea spune tu, omul românesc al mileniului trei, despre opera caragialiană şi, mai exact, despre personajul său, domnul Crăcănel? Ei bine, poţi să spui, trebuie să spui, că altfel s-ar putea ca Domnului Caragiale (mai prezent spiritual decât în epoca în care fiziceşte a fost prezent) să nu-i placă atitudinea ta miticească şi să-ţi trimită vreo zece Crăcănei la uşă să-ţi ceară perucile, chipurile uitate pe canapeaua ta. Citește integral comentariul și textul lui Caragiale pe Portalul „Centenar Caragiale”, Radio 3Net „Florian Pittiș”.

Pușa Roth