Festival de tango, dansul simţurilor şi muzica pasiunii

tango argentina roma buenos aires raluca nita

Un amestec fermecător de tradiţii, artă şi senzualitate numit tango. Aceasta este „cartea de vizită” a Festivalului „Buenos Aires Tango – Roma, Capital Mundial de Tango”, aflat la cea de-a cincea ediţie. O întâlnire internaţională cu muzica, cântecul şi dansul argentinian care s-a desfășurat la Auuditorium Parco della Musica din Roma în perioada 1–5 octombrie 2014.

buenos-aires-tango-festival-2014 roma 

Festivalul este produs de Fundaţia Musica per Roma cu sprijinul Ministerului Culturii, Sadaic în colaborare cu Instituto Intecambio Cultural Ensamble al Sur.  Directorul artistic Carlos Villalba mărturiseşte că „manifestarea îşi propune să exploreze un univers tradiţional şi în acelaşi timp modern unde se întâlnesc muzica, dansul şi poezia tango-ului”.

Tocmai de aceea, la această ediţie au fost invitaţi artişti în stare să recreeze spiritul arhaic al dansului argentinian. În fiecare seară, Cavea del Auditorium se va transforma într-o adevărată „milonga” cu dj-ul latin Negro Juan, coregraful argentinian Leonardo Esteban Cuello care a lucrat cu Carlos Saura şi Julio Bocca. La Sala Petrassi a putut fi admirat spectacolul Colleciòn tango, patru coregrafii pe muzica compusă de Osvaldo Pugliese, Carlos Di Sarli, Muguel Calò, Francisco Canaro şi Astor Piazzolla.

Dolores Sola spune povestea sufletului „criollo” cântând la chitară pe notele lui Gardel, Corsini şi Magaldi, trecând de la cabaret la „milonga”.

tango

În cadrul festivalului a avea loc şi premiera absolută a spectacolului Infinito tango, o călătorie în universul „Tanguero” de Leonardo Cuello cu cinci cupluri de dansatori: Lucia Aspiroz Larrosa și Miguel Santilan, Andrea Cuna și Juan del Greco, Nuria Lazo și Federico Ibanez, Ayelen Alvarez Mino și Gonzalo Romero şi Lucia Canale și Sebastian Fernandez.

Corespondenţă de la Roma de Raluca Niţă