Evocare Irina Petrescu la Majestic

evocare irina petrescu auditie majestic

Luni, 23 iunie 2014, la ora 11.00, în cadrul audițiilor de la Clubul Ramada-Majestic din București, Teatrul Național Radiofonic vă invită la o Evocare Irina Petrescu, prilej de a o reasculta în Jocul cu fantasme, monolog dramatic de Cristian Munteanu. Invitate: Annie Muscă, Elisabeta Munteanu, Doina Papp, Marina Spalas. Prezintă: Costin Tuchilă. Intrarea liberă. 

Consecventă programului său de a vă oferi portrete monografice ale unor mari actori români, readucându-i astfel în actualitate cu mijloace multimedia, site-ul Revista Teatrală Radio a dedicat luna iunie 2014 Irinei Petrescu. În 19 iunie 2014, Irina Petrescu (n. 19 iunie 1941) ar fi împlinit 73 de ani. A părăsit prematur această lume în 19 martie 2013, în plină putere creatoare. Detalii în Revista Teatrală Radio.

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna iunie 2014

actriței IRINA PETRESCU

(19 iunie 1941–19 martie 2013)

luna iunie 2014 dedicata actritei irina petrescu

„Comedia măgarilor” de Plaut

comedia magarilor analiza asinaria plaut comediile lui plaut

tnr-logoDuminică, 16 februarie 2014, la ora 14.00, la  Radio România CulturalTeatrul Național Radiofonic vă propune să ascultați Comedia măgarilor de Plaut. Traducere de Nicolae Teică. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică:logo rrc Cristian Munteanu. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Petre Lupu, George Ivaşcu, Dorina Lazăr, Delia Nartea, Mircea Constantinescu, Alexandru Bindea, Mihai Bisericanu, Coca Bloos, Claudiu Istodor, Bogdan Caragea, Marius Rizea. Muzică originală de George Marcu. Interpretează Radio Brass Quintet (Oleg Răileanu, Bogdan Ionescu, Vlad Buzdugan, Constantin Burdun, Mihai Ceascai). Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Mihnea Chelaru. Regia tehnică: Magdalena Barabaş. Producător: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2005.

plaut

Plaut

Nonconformistului Plaut (cca 250 î. Hr.–184. î. Hr.) i s-au atribuit 130 de piese. Dintre acestea, numai 21 au fost considerate autentice, aşa cum s-a stabilit în urma analizei inventarului făcut de Varro în secolul I î. Hr., într-un prim studiu dedicat dramaturgului (Questiones Plautinae). Este posibil ca aceste fabulae varronianae, cum au fost numite, să fi fost şi cele mai bune, cu un relief artistic superior celorlalte. Asupra lor nu plana nici o îndoială, conform mărturiilor erudiţilor şi mai ales tradiţiei pe care Marcus Terentius Varro (116–27 î. Hr.) le-a luat în considerare ca singurele surse autoritare. Într-un titus maccius plautuseseu publicat în 1843–1844, cercetătorul german Friedrich Wilhelm Ritschl presupune că Varro a împărţit în trei categorii piesele suspectate în vremea sa ca aparţinând lui Plaut. Cele 21 de comedii cu paternitate sigură aparţin ultimelor trei decenii din viaţa dramaturgului, când reputaţia sa era neîndoielnică. Ele s-au bucurat de ecouri considerabile. În celelalte două categorii ar intra piesele atribuite de mai multe surse lui Plaut, fără certitudinea paternităţii şi, în fine, cele a căror paternitate plautină fusese respinsă, ele aparţinând mai degrabă altor autori. Dar nici pe cele din a treia categorie Varro nu le elimină, considerându-le ca potrivindu-se spiritului comediilor lui Plaut („adductus filo atque facetia sermonis Plauto congruentis”). Ritschl, care, cercetând Palimpsestul ambrosian de la Milano, a fost primul care a identificat în 1842, numele real al scriitorului, T. Macci Plavti, şi nu M. Acci Plauti, aflat într-un manuscris al pieselor, enumeră, urmându-l pe Varro, titlurile a încă 19 comedii care ar aparţine lui Plaut (Saturio, Addictus, Boeotia, Nervolaria, Fretum, Trigemin, Astraba, Parasitus piger, Parasitus medicus, Commorientes, Condalium. Gemini leones, Foeneratrix, Frivolaria, Sitellitergus, Fugitivi, Cacistio, Hortulus, Artemo). Din acestea nu a ajuns nimic în epoca modernă. Celelalte aproximativ 90 de piese, ale căror titluri le cunoaştem în mică măsură (12-13), sunt mai degrabă apocrife. Evident, lucrurile sunt departe de a fi lămurite, inclusiv asupra periodizării creaţiei plautine, singura certitudine rămânând cele 21 de comedii pe care le avem astăzi la dispoziţie, cu speranţa că interpolările şi falsurile datorate copiştilor nu au fost de natură să le denatureze. Restabilirea textelor este rodul unei efort filologic de amploare desfăşurat în secolul al XIX-lea. (V. în acest sens prefaţa lui E. Benoist la Morceaux choisis de Plaute, Paris, 1877.)

teatru latin roma plaut tipuri de personaje

S-au păstrat aproape integral 20 de comedii, din manuscrisul Aululariei lipsind finalul, iar din Cistellaria o bună parte. A douăzeci şi una, Vidularia, a dispărut aproape în totalitate. Dintre acestea sunt riguros datate Stichus, din anul 200 î. Hr. şi Pseudolus din 191, acceptând „didascaliile” păstrate (scurte însemnări ale grămăticilor făcute pe baza manuscriselor rolurilor, aflate în posesia trupelor dramatice). Urmând sugestia lui Pierre Grimal (Le théâtre à Rome, în Actes du IX-e Congrès de l’Association Guillaume Budé [Rome, 13–18 avril 1973], vol. I, Paris, 1975), , Eugen Cizek e de părere că „datarea majorităţii acestor comedii este foarte complicată. Este aproape imposibil de stabilit o cronologie exactă a comediilor plautiene”. (Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, vol. I, Bucureşti, Societatea „Adevărul” S.A., 1994).

Se pare că prima este Asinaria (tradusă, potrivit cu trama piesei, Comedia măgarilor; Eugen Cizek propune titlul Catârgioaica), a cărei dată posibilă ar fi 212 î. Hr., urmată până în anul 200 de Mercator, Rudens, Amphitruo (206),Menaechmii (206), Miles gloriosus, Cistellaria, Stichus. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragment audio-video din Comedia măgarilor.

Pușa Roth

 

Programe speciale de teatru la Radio România Cultural (1)

programe speciale rrc sarbatori teatru fonoteca de aur 2013

Mari spectacole din Fonoteca de Aur

În perioada 25 decembrie 2013–5 ianuarie 2014, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic a pregătit programe speciale, care se vor derula atât în spațiile consacrate din grila postului, cât și în spații suplimentare.

Astfel, începând din ziua de Crăciun, veți putea asculta zilnic piese de teatru la ora 13.15, cu reluarea lor în noaptea următoare la ora 0.30. Miercuri, 25 decembrie vă oferim două înregistrări istorice din Fonoteca de Aur: Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri, cu Miluță Gheorghiu în rolul Chiriței, în regia lui Victor Bumbeşti şi Mihai Zirra, cu muzica originală a lui Al. coana-chirita-miluta-gheorghiu1Flechtenmacher, spectacol memorabil al Teatrului Naţional din Iaşi, înregistrat la Radio în primăvara anului 1953 (data difuzării în premieră: 19 aprilie 1953). În distribuţie, alături de Miluţă Gheorghiu, Constantin Sava, Alfons Radvanschi, Aurora Broşteanu, Eliza Nicolau, Remus Ionaşcu, Valeriu Burlacu, Nicolae Şubă. După Chiriţa în provincie am programat prima versiune semnată Sică Alexandrescu a farsei Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I. L. Caragiale, interpretată de G. Timică, Sonia Cluceru, Eugenia Bame, Horia Şerbănescu, înregistrare care se difuza pentru prima dată în 25 ianuarie 1952, la ora 22.20, la Radio București 1. Detalii despre această versiune antologică în filmul documentar postat pe Portalul „Centenar Caragiale”: Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu: „Conu Leonida față cu reacțiunea”.

prospero-and-miranda-from-the-tempest-of-william-shakespeare.jpg!Blog william hogarth c 1728

William Hogarth, Prospero și Miranda din „Furtuna” de Shakespeare, c. 1728

Joi, 26 decembrie, ora 13.15, Furtuna de William Shakespeare, spectacolul extraordinar al lui Liviu Ciulei de la Teatrul „Bulandra” din București, care a avut premiera în urmă cu 35 de ani (30 decembrie 1978). În 1987, Cristian Munteanu l-a montat în versiune radiofonică, gest salutar, având astăzi un prețios document sonor. În distribuție: George Constantin, Ion Besoiu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Florian Pittiş, Marcel Iureş, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Ştefan Bănică, Ion Cocieru, Dumitru Onofrei, Rodica Suciu Stroescu, Anca Vereşti, Mihaela Gagiu, Dorin Dron, Mircea Gogan, Emil Raisenhauer.

Grützner Falstaff shakespeare

Eduard von Grützner, Falstaff cu o oală mare de vin și cupe, 1896

Duminică, 29 decembrie, ora 13.15, din nou Shakespeare, de data aceasta cu una dintre versiunile de referință din anii ’50, Nevestele vesele din Windsor, cu Alexandru Giugaru în rolul lui Falstaff, din distribuţie făcând parte: Marcel Anghelescu, Ion Manu, Costache Antoniu, Mihai Berechet, Silvia Fulda, Tanţi Cocea, Elvira Godeanu. Regia: Titi Acs. Spectacolul, adevărată bijuterie de artă interpretativă, datează din 1956 – a fost difuzat în premieră la 1 ianuarie 1957. Alte detalii despre programele TNR din perioada 25–29 decembrie 2013 pe site-ul Revista Teatrală Radio.

Costin Tuchilă

 

„Moartea lui Ivan Ilici”, scenariu radiofonic de Pușa Roth după nuvela lui L. N. Tolstoi

mihai constantin moartea lui ivan ilici tnr 2006

Duminică, 17 noiembrie 2013, la ora 14.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic va invită să ascultați Moartea lui Ivan Ilici, scenariu radiofonic de Puşa Roth după nuvela lui L. N. Tolstoi. Regia artistică: Cristian Munteanu. În rolul lui Ivan Ilici: Mihai Constantin. Înregistrare din anul 2006.tnr-logo

Transformarea nuvelei Moartea lui Ivan Ilici de L. N. Tolstoi în piesă de teatru este o întreprindere care nu se află la îndemâna oricui. După Mantaua de N. V. Gogol (2004), Puşa Roth a realizat în 2006 un scenariu excelent, prin dramatizarea acestei nuvele conservând atât atmosfera, caracteristicile stilistice, cât şi modalitatea specifică lui Tolstoi de a construi personajul principal.

l n tolstoi moartea lui ivan ilici pusa roth

Nimic din spiritul prozei lui Tolstoi nu a fost trădat în piesa Puşei Roth, care a conferit relief dramatic apreciabil acestui text antologic. Spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic a reprezentat, la premiera din 26 februarie 2006, un eveniment. Regizorul Cristian Munteanu a construit un spectacol de rară acurateţe stilistică, în care frământările personajului principal, evoluţia lui psihologică, atmosfera rusească dar şi caracterele celorlalţi eroi sunt reconstituite într-un mod exemplar. Citește articolul integral în Revista Teatrală Radio.

Costin Tuchilă

„Istoria teatrului universal”, debut de bun augur

istoria teatrului universal conferinte pusa roth

Biblioteca Metropolitană Bucureşti, tradiţională şi mereu înnoită gazdă a unor manifestări culturale cu superioară vocaţie formatoare, educativă şi-a adăugat, începând de luni, 11 noiembrie 2013, un nou şi preţios titlu de palmares. Este vorba despre ciclul de conferinţe Istoria teatrului universal, gândită şi pusă în fapt ca o suită de prelegeri despre momente şi personalităţi de referinţă ale teatrului şi artei dramatice din România şi din lume.

originile tragediei dionysos

Iniţiatoarea acestui ambiţios proiect este Puşa Roth, binecunoscut susţinător şi promotor al artelor, omul pentru care Radioul a devenit nu doar un mediu anume al activităţilor sale susţinute, dar şi o componentă esenţială, vitală a fiinţei sale generoase şi iscoditoare.

aristotel nasterea tragedieiŞi, trebuie să o spun fără înconjor, acest ciclu de activităţi a debutat cu dreptul, din toate punctele de vedere. Axul ordonator al primei runde de dialog cu faptul istoric şi cultural l-a reprezentat, după cum era de aşteptat, prelegerea inaugurală: Originile tragediei: naşterea tragediei în Grecia Antică, concentrată pe analiza genezei şi a sensurilor esenţiale ale concepţiei artistotelice despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Pe parcursul expunerii, auditoriul a avut prilejul să se confrunte cu o largă varietate de ipoteze, de aserţiuni, de concepte dinamice, deschise, care au relevat, atent şi convingător, adevărul de netrecut al spuselor înţeleptului Seneca: „Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.”

 teatru-grec-teatrul-din-odeo

Teatrul din Odeon

Desăvârşit cunoscător al tezaurului teatrului anticei Elade şi, în egală măsură, al filosofiei lui Aristotel, Puşa Roth nu s-a mărginit la o simplă expunere a ideilor-forţă care au conferit sens şi trăinicie acestor opere; dimpotrivă, excursul său a făcut numeroase şi substanţiale referiri la gândirea modernă, de la Edélestand Duméril la Octave Navarre şi de la Raffaele Cantarella la Martin P. Nilsson. Textul expunerii fiind condus, cu siguranţă şi cu fineţe, spre încheierea pe deplin întemeiată: „Dincolo de toate aceste componente ale montărilor scenice, suficient de misterioase astăzi, elementul fundamental al spectacolului de teatru antic rămâne însă textul. Nimic nu ar fi putut suplini calităţile textului dramatic: nici atmosfera de incantaţie realizată prin rostirea actorilor, prin părţile cântate şi prin muzică, nici dansul cu trimitere ritualică, nici pantomima.”

cristian munteanu orestia eschil teatru radiofonic

Au completat în chip fericit şi inspirat expunerea Puşei Roth bogate secvenţe imagistice în măsură să releve sonorităţi nebănuite, chipuri inedite şi înţelesuri de o nouă deschidere tragediei Greciei antice şi marilor sale repere. Dar, fără doar şi poate, punctul culminant al acestul florilegiu l-a reprezentat un fragment de-a dreptul antologic din Orestia lui Eschil, din înregistrarea radio difuzată în premieră în 28 aprilie 1966. Sub bagheta inegalabilui regizor care a fost şi va rămâne, cu siguranţă, Cristian Munteanu, am avut prilejul de a ne reîntâlni cu vocile unor nume de referinţă ale artei scenice româneşti: Olga Tudorache, Vasile Gheorghiu, Ileana Predescu, Mircea Albulescu, Gilda Marinescu, Dan Nasta, Lucia Mureşan sau Sorin Gabor.

Aşadar, un debut de bun augur care îndeptăţeşte noi şi încrezătoare aşteptări pentru viitoarele noastre întâlniri cu Puşa Roth şi captivantele sale prelegeri despre istoria teatrului universal.

Şerban Cionoff

Radio România 85 (8)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1964–1968

1964

10 ianuarie: În fiecare vineri de la ora 21.00 se transmite emisiunea „Momente din istoria literaturii române”, realizată de Mihai Pop, în colaborare cu cercetători literari.

14 ianuarie: Ediţia radiofonică a poeziei eminesciene în mai multe episoade este realizată de Tudor Vianu, Valeriu Râpeanu, Demostene Botez şi Perpessicius.

1 mai: Sunt transmise în direct manifestările oamenilor muncii din Bucureşti.

Iunie: Apare primul montaj muzical-literar în care se difuzează lieduri.

În cadrul manifestărilor dedicate comemorării lui Mihai Eminescu apar mai multe emisiuni: „Prietena noastră cartea”, „Zilele Eminescu” ș.a.

eminescu la radio romania

Iunie: Prima „Ediţie Radiofonică Eminescu” cuprinde 20 de emisiuni.

23 august: Parada militară şi demonstraţia de 23 August se transmit în direct.

10 octombrie: Începe cea de-a XVIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Tokyo. Radiojurnalele de după-amiază transmit informaţii despre manifestările sportive iar programul I transmite la orele 17.30 şi 21.30 emisiunea „Olimpiada Tokyo 1964”.

1965

Iunie: Reportaje despre realităţile societăţii româneşti. Prima emisiune cuprinde pagini de Geo Bogza în lectura autorului.

În luna iunie a anului 1965, când se împlineau 75 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri (22 august 1890), este iniţiat un ciclu de emisiuni care prezintă opera marelui poet.

Septembrie: Se transmit emisiuni prin care erau mediatizate Directivele Congresului al IX-lea, „Programul împlinirii multilaterale a României Socialiste”. Relatări privind lucrările Congresului vor fi difuzate în radiojurnale, buletine de ştiri, radio-gazete şi emisiuni speciale.

Octombrie: Apar noi emisiuni în grila de programe : „Teatru scurt”, „Moment poetic”, „Scena şi ecranul”, „Antologia discului”, „Avancronica muzicii la radio”, „Matineu de operă”, „Întalnire cu prietenii operetei”.

Se lansează emisiuni pentru copii şi tineret: „Gaudeamus”, „Călătorie prin istoria civilizaţiei”, „Întâmplările neobişnuite ale lui Gruia Grozovanu”, „Ineluş Învârtecuş”.

Pe Programul 1, în fiecare zi de luni începe să se difuzeze o nouă emisiune sportivă, „Postscriptum…sportiv”, iar miercurea se transmite „Obiectiv Mexic – 1968”.

18 octombrie: Se difuzează emisiunea „În jurul globului” în care se dezbat diverse teme de politica internaţională.

25 octombrie: Prima emisiune „Amfiteatru literar”.

31 octombrie: Pe programul 2, duminică seară, se transmitea emisiunea „Amintirile caselor”, ce se dorea o călătorie în timp şi spaţiu în cultura românească.

Noiembrie: Debutează două noi emisiuni: „ Teatru pe glob” şi „Jurnale celebre”.

Decembrie: Debutează emisiunea „Memoria pământului românesc”.

yehudi menuhin concerte de mozart

Yehudi Menuhin

Decembrie: Cu prilejul comemorării a 174 de ani de la moartea lui Mozart se transmit cele 7 concerte pentru vioară şi orchestră în interpretarea lui Yehudi Menuhin.

Decembrie: Se difuzează o suită de emisiuni care prezintă realizările româneşti cu ocazia aniversării zilei de 30 decembrie, Ziua Republicii.

igor markevitch in romania

Igor Markevitch

Stagiunea 1965–1966, desfășurată între 7 octombrie 1965–9 iunie 1966, interval în care au fost programate 35 de concerte, este considerată o stagiunea model în istoria Orchestrei Radio. În 5 și 7 noiembrie 1965, la pupitrul orchestrei apare celebrul dirijor Igor Markevitch, programul cuprinzând Simfonia nr. 6 „Patetica” de Ceaikovski și Sacre du printemps de Stravinski.

1966

8 ianuarie: Pe programul 2 începe difuzarea unei noi ediţii radiofonice dedicate scriitorului Mihail Sadoveanu.

11 ianuarie: Începe o nouă emisiune pentru tineret, „Oda vitejilor”, care îşi propune „să redea tinerilor ascultători pagini de neuitat din cartea de aur a patriei”.

4 februarie: Se difuzează o nouă emisiune „Orizont românesc” pe tema construirii noilor cartiere.

Martie: Cu prilejul zilei de 8 martie se difuzează o serie de emisiuni dedicate femeilor.

30 martie: Pe Programul 2 se difuzează o lectură inedită din jurnalul lui Ion Marin Sadoveanu, prezentată de Valeriu Râpeanu.

9 aprilie: Este inaugurată o nouă emisiune de cultură, „Revista literară radio” („Revista vorbită”), formă, de fapt, modernizată în epocă a tradiționalei „Reviste literare radio”, fondată de Vasile Voiculescu în 1939. Cuvântul introductiv este semnat de Tudor Arghezi.

cristian-munteanu-regizori-romani-teatru-radiofonic1

În 28 aprilie Teatrul radiofonic difuzează Orestia de Eschil, unul dintre primele mari spectacole regizate de Cristian Munteanu, cu Olga Tudorache, Ileana Predescu, Dan Nasta în distribuție. Cele patru decenii şi jumătate dedicate de regizorul Cristian Munteanu teatrului radiofonic, începând din 1962 pînă în 2007) înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate. Artist desăvârşit, unul dintre numele cele mai mari ale teatrului radiofonic, Cristian Munteanu, primul redactor șef al Redacției Teatru după 1990, avea darul de a inspira acea seninătate absolut necesară actului creator. Seninătate care înseamnă, în artă, echilibru, bun gust, adecvare a mijloacelor faţă de scopul propus, maturitate. Seninătate care se poate traduce, în cazul artei interpretative, şi printr-o detaşare de bun augur faţă de aspecte fără relevanţă în plan stilistic. Cele mai multe dintre spectacolele sale sunt astăzi înregistrări de referinţă, aflate în Fonoteca de Aur. Amintesc câteva: Broaştele de Aristofan, Odiseea de Homer, Electra de Sofocle, Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu, Henric al IV-lea, Othello, Troilus şi Cresida şi Cymbeline de Shakespeare, Tragica istorie a doctorului Faust şi Eduard al II-lea de Marlowe, Arden din Feversham, Viaţa e vis de Calderón de la Barca, Faust, Torquato Tasso, Iphigenia în Taurida şi Clavigo de Goethe, Maria Stuart şi Intrigă şi iubire de Schiller, Ruy Blas şi Marion Delorme de Victor Hugo, Roşu şi negru de Stendhal, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, Brand şi Rosmersholm de Ibsen, Duhul pădurii de Cehov, Lungul drum al zilei către noapte, Anna Christie, Din jale se întrupează Electra, Dramele mării de Eugene O’Neill, Ciocârlia de Jean Anouilh, Cumpăna amiezii de Paul Claudel, Procesul şi Castelul de Kafka, Serenadă târzie de Alexei Arbuzov, Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, Labirintul de Fernando Arrabal, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, Răscoala de Liviu Rebreanu, Avram Iancu, Zamolxe şi Arca lui Noe de Lucian Blaga, Moartea lui Ivan Ilici, Mantaua, Duios Anastasia trecea, dramatizări de Pușa Roth după Tolstoi, Gogol, D. R. Popescu, Adunarea femeilor de Aristofan, Comedia măgarilor de Plaut. În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă.

Mai: Se difuzează serii de emisiuni consacrate celei de-a 45-a aniversări a PCR.

Septembrie: Se transmit emisiuni dedicate Centenarului George Coşbuc.

Pe Programul 1 începe emisiunea „Radiosimpozion” în care se dezbat probleme legate de înfăptuirea cincinalului.

5 octombrie: Se reiau emisiunile muzicale „Figuri şi momente din istoria muzicii româneşti”. Primele transmisii sunt dedicate creaţiei enesciene.

19 decembrie: La aniversarea a 150 de ani de teatru cult în limba română se difuzează săptămâna teatrului românesc.bogdan calciu radiodifuziunea romana

Bogdan Calciu, Radiodifuziunea Română

 1967

Ianuarie: Începe o nouă serie de emisiuni dedicate creaţiei shakespeariene care se transmit în următoarele 4 luni.

Martie: Pe programul 1, „Răspunderea personală”, emisiune-anchetă, se difuza de trei ori pe săptămână de la ora 18.05.

Aprilie: Se transmitea emisiune „Estrada artistului amator”.

Debutează emisiunea „Orizont ştiinţific”.

17 aprilie: Redacţia emisiunilor pentru tineret lansează emisiunea „Antena tineretului” care se va difuza de luni până vineri.

30 aprilie: La 5 ani de la încheierea colectivizării, se transmit discursurile preşedinţilor de cooperative agricole de producţie despre realizări şi perspective.

2 mai: Cu ocazia Zilei Tineretului din România se difuzează emisiuni realizate de către tineri.

4 iunie: Este sărbătorită în premieră „Ziua Pionierilor” iar cu această ocazie emisiunea „Tot înainte” are o ediţie specială.

Iulie: Postul „Radio Vacanţa” începe să emită, zilnic între orele 9.00–14.00 şi 17.00–18.00.

Noiembrie: Debutează o nouă emisiune-concurs pentru tineret, „Expediţie pionierească”. Întrecerea are loc între unităţile de pionieri din mai multe oraşe şi se desfăşoară pe etape eliminatorii.

Noiembrie: În fiecare sâmbătă pe Programul 2 se transmite o nouă emisiune muzicală pentru cei mici: „DO-RE-MI”.

14 noiembrie: „Istoria literaturii române” este prezentată într-o nouă emisiune de cultură: „Amfiteatru literar”, difuzată pe programul 2 de la ora 18.10.

Decembrie: Se transmit ediţii speciale dedicate aniversării a 20 de ani de la Proclamarea Republicii.

4 decembrie: Se înfiinţează „Studioul de poezie al Radiodifuziunii”, organizator de spectacole cu public din lirica românească şi universală, „primul teatru de poezie din ţara noastră”.

În 1967 începe să funcționeze pe litoral, Radio Vacanța, iar în martie 1973 canalul 3 își mărește durata de emisie la 11–12 ore pe zi dedicându-se în mare parte tinerilor.

Din a doua parte a deceniului al şaptelea datează primele spectacole de teatru radiofonic serial, formă care s-a dovedit de-a lungul timpului viabilă şi apreciată de ascultători, cu condiţia, desigur, ca difuzarea episoadelor să fie programată zilnic, fără întrerupere până la transmiterea ultimei serii. Probabil că teatrul serial s-a născut la Radio România în primul rând din dorinţa de a oferi ascultătorilor dramatizările unor romane de referinţă din literatura română, care nu ar fi putut fi montate decât sub această formă datorită lungimii textului. Oricum el a prins, cum se spune – şi chiar şi astăzi, indiferent de ora la care este inclus în program, are un public statornic.

Anul în care se difuzează primele seriale de teatru radiofonic este 1967. Din studiul lui Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic (publicat în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972), aflăm că în acei ani teatrul serial se difuza o dată pe lună, zilnic, timp de o săptămână. Episoadele au în general o durată de până în 30 de minute.

Iată câteva exemple. În perioada 14–19 mai 1967 se transmite Zodia Cancerului (şase serii) de Mihail Sadoveanu, dramatizare de Valeria Sadoveanu şi Constantin Mitru, în regia lui Constantin Moruzan, cu o distribuţie excepţională, din care fac parte George Calboreanu, Fory Etterle, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Octavian Cotescu, Corado Negreanu.

După mai puţin de o lună (11–16 iunie 1967), Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu (şase episoade), dramatizare de Iosif Petran, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular, alături de Nicolae Neamţu-Ottonel, Sorin Balaban, Mihai Pălădescu, Adela Mărculescu, Camelia Stănescu, în regia lui Mihai Zirra.

Din acelaşi an datează Aurul negru de Cezar Petrescu şi Ursita de B. P. Hasdeu. Romanul lui Cezar Petrescu este dramatizat de Ilie Păunescu, spectacolul avându-l ca regizor pe Cristian Munteanu. În rolurile principale: Matei Alexandru, Rodica Suciu, Traian Stănescu, Maria Voluntaru (data difuzării în premieră: 12–17 august 1967). În Ursita, dramatizată de Mihail Joldea, regizorul Mihai Pascal îi distribuie pe George Calboreanu, Ştefan Ciubotăraşu, Ludovic Antal, Marian Oprescu, Emil Hossu, Dorin Varga (data difuzării în premieră: 9–14 septembrie 1967).

1968

Începând din luna ianuarie programul 1 al Radioului trece la emisia non-stop, după ce în 1967 orarul emisiunilor fusese 5.00–3.00. Programul 2 difuza programele între orele 7.00 şi 1.00 (sâmbăta până la ora 2.00, iar duminica de la ora 6.00). Programul 3 transmitea între orele 16.00 și 24.00 (duminica de la ora 15.00).

valeriu sirbu

Valeriu Sîrbu

Prima piesă a dramaturgului Valeriu Sîrbu, care a scris exclusiv pentru teatrul radiofonic, Balerina portocalie, s-a difuzat în 19 august 1968 pe Programul 3. Din distribuție făceau parte Olga Turdorache, Valeria Seciu, Valentin Plătăreanu, regia artistică: Elena Negreanu, muzică de Adrian Ciceu. Piesa reprezenta la data aceea o noutate mai ales prin modernitatea limbajului, putând trece drept o creație de avangardă (motiv pentru care premiera fusese difuzată pe programul 3, ca experiment și reprogramata pe programul 1 abia in anul urmaator, dupa ce a fost premiata la Concursul International Prix Italia de la Roma). Piesa fusese scrisă înainte de evenimentul epocal al vizitei primilor oameni pe lună, subiectul ei prefigurând aselenizarea.

sile dinicu

Sile Dinicu, dirijor al Orhestrei de Estradă Radio, începând din 1951, timp de patru decenii

Martie: Se transmite prima ediție a Festivalului de muzică uşoară „Cerbul de Aur” de la Brașov. Festivalul s-a desfășurat între 5 și 10 martie 1968, în sala Teatrului Dramatic din Brașov. Directori: Tudor Vornicu și Ilie Mănescu. Orchestra a fost condusă de maestrul Sile Dinicu. Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, ea fiind cea care a făcut selecția concurenților și a vedetelor. În prima zi a fost susținut un recital de către celebrul cântăreț Constantin Drăghici. Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie. Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia concurenților. Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic. La încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române au oferit o cină la restaurantul „Aro Palace” (pe atunci „Carpați”) concurenților, vedetelor, juriului și jurnaliștilor. Prezentatori: Stela Popescu, Iurie Darie. Margareta Pâslaru a primit menţiune la această primă ediţie a festivalului.

margareta-paslaru-1

Margareta Pâslaru

2 mai: Televiziunea începe să emită pe două programe.

3 mai: Pe Programul 2 al Radioului se difuzează în premieră emisiunea săptămânală „Muzicienii români de azi despre muzicieni români de ieri”.

7 iunie: Studioul de Radio Cluj organizează spectacolul experimental deschis publicului „Acusticon Studio”.

Octombrie: Muzicologul Viorel Cosma începe seria de emisiuni săptămânale „Lexiconul muzical al interpreţilor români”.

21 octombrie: Începând de la această dată, în fiecare luni se difuza emisiunea „Muzica corală pe discuri”, program de promovare a muzicii corale româneşti.

9 decembrie: Pe programul 1, la ora 20.05 se difuzează prima ediţie a emisiunii „Cenaclul literar” care se va ocupa de creaţia literară a lui G. Călinescu.

Decembrie: Apar trei emisiuni: „Ateneu”, concepută ca o revistă în patru pagini corespunzând celor patru puncte cardinale ale ţării, „Meridiane” o revistă de cultură universală şi „Radio-Enciclopedia pentru tineret”.

28 decembrie: Radioul public raportează 60.000 de minute anual dedicate celor 3150 de emisiuni culturale.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 9, anii 1969 –1973, click aici.

„Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, la Teatrul Naţional Radiofonic

 thomas-dekker-autor-elisabetan

Joi, 22 august 2013, la ora 19.00, la Radio România Cultural și sâmbătă, 24 august, la ora 13.15, la Radio România Internațional, Teatrul Naţional Radiofonic va difuza spectacolul Praznicul ciubotarului de Thomas Dekker, în regia lui Cristian Munteanu. Traducere de Leon Leviţchi. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Alexandru Repan, Cristian Iacob, Mihai Dinvale, Constantin Dinulescu, Ilinca Goia, Ion Haiduc, Mihai Bisericanu, Delia Nartea, Liviu Lucaci, Virginia Mirea, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Rucăreanu, Claudiu Bleonţ, Mircea Constantinescu, Gh. Buznea. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Muzică originală de George Marcu. Au acompaniat Mihai Bisericanu (chitară) şi Ioan Caţianis (flaut). Regia tehnică: Mihai Chelaru. Producător: Vasile Manta. Prezintă: Costin Tuchilă. Înregistrare din 2003.

thomas dekker

Frontispiciul ediţiei piesei Dekker his dreame, gravură în lemn, 1620. Posibil portret al scriitorului

Shakespeare n-a ieşit din nimic. O serie de autori de certă valoare, foarte apropiaţi ca tematică şi stil alcătuiesc un peisaj fascinant, de o bogăţie extraordinară, chiar dacă de la unii au rămas puţine texte ce le pot fi atribuite cu certitudine. Ele atestă complexitatea epocii elisabetane, amestecul de elemente aristocratice, umanism popular şi gust plebeian. Diferenţa dintre dramaturgi ca Ben Jonson, Robert Greene, Thomas Kyd, George Peele, John Webster, Thomas Dekker şi Shakespeare sau Marlowe o face exclusiv geniul acestora din urmă. În privinţa comediei însă, relaţia axiologică e mult mai strânsă, îndeosebi dacă ne referim strict la spectacolul limbii. Aceste considerente, cât şi interesul propriu-zis pe care îl prezintă textul, au stat la baza alegerii repertoriale a Teatrului Naţional Radiofonic.

teatru elisabetan

Teatru elisabetan

Despre biografia lui Thomas Dekker (c.1572–1632) se ştie foarte puţin. În Poetaşul, Ben Jonson îl prezintă ca pe un individ care peticeşte piese londoneze, incult şi îngâmfat. Un boem zdrenţăros, copil al Londrei, plagiator şi tâlhar. E greu de ştiut care este adevărul; cert e că Dekker provenea din straturile de jos ale societăţii, că a fost autodidact, începând să scrie teatru în 1597, că a stat de mai multe ori la puşcărie. Are, scrie Charles Lamb, „destulă poezie pentru orice subiect”. Se cunosc treizeci de colaborări cu alţi dramaturgi, inclusiv cu Ben Jonson până la celebrul „Război al teatrelor”, opt piese originale, câteva romane (Anul minunilor, Paznicul londonez, Abecedarul netotului). Pe lângă Praznicul ciubotarului, se citează de obicei Bătrânul Fortunatus (1600), Târfa cinstită (1604), Târfa din Babilon (1607), Dacă nu e bine, şi-a vârât dracul coada (1612). Titlurile, expresive, spun câte ceva despre conţinutul acestor piese în care satira convieţuieşte cu spiritul unui romantism popular, autorul privind cu simpatie evidentă lumea meseriaşilor, corporaţiile meşteşugăreşti, puternice, stabile, foarte mândre de originea şi rostul lor. Acesta este cadrul social din Praznicul ciubotarului, „o amuzantă comedie despre nobila breaslă” (The Shoemaker’s Holiday, or the Gentle Craft), scrisă în 1599 şi publicată în anul următor. Piesa plină de vervă, cu un limbaj colorat şi câteva personaje care se reţin, este o dramatizare liberă a romanului Nobilul meşteşug de Thomas Deloney, scriitor la modă, autor de best-seller-uri. În acţiunea plasată pe la 1415, când Henric al V-lea reîncepe războiul cu Franţa, se află o atitudine de frondă burgheză prin proclamarea egalităţii în rang a gentlemanului şi a meşteşugarului onorabil, conducător de breaslă. Cizmarul Simon Eyre ajunge lord primar al Londrei; fiica fostului primar, şi el de origine umilă (era băcan), se căsătoreşte cu nepotul contelui de Lincoln. Dar nu „instrucţia morală” este urmărită de Thomas Dekker, ci, folosind parţial structura farsei clasice, cu recuzita histrionică de rigoare, ideea că viaţa merită să fie trăită, dacă se poate, cu bună dispoziţie. Tipurile sunt savuroase, individualizate prin limbaj, Simon Eyre rămânând un personaj memorabil.

cristian munteanu

Cristian Munteanu

Adaptat cu îndemânare de Puşa Roth, Praznicul ciubotarului, difuzat în premieră pe ţară în 23 octombrie 2003, este un spectacol construit cu măiestrie stilistică de regizorul Cristian Munteanu. Piesa tradusă de Leon Leviţchi în 1964 îşi păstrează în versiunea radiofonică toate calităţile, de la atmosferă la conducerea acţiunii, localizare, caracterele personajelor. În perfect spirit elisabetan, montarea pune în valoare echilibrul dintre pasajele în proză şi cele în versuri, unele rimate („Rimele, spune ironic Rose, sunt un păcat”).

praznicul ciubotarului thomas dekker premiera pe tara

Alegerea distribuţiei s-a dovedit şi de această dată inspirată: Alexandru Arşinel, excepţional în portretizarea lui Simon Eyre, Cristian Iacob, un convingător şi simpatic Lacy, nepotul contelui, care o vreme se dă drept Hans olandezul, Constantin Dinulescu (Sir Roger Oateley), Mihai Dinvale (contele de Lincoln), două portrete admirabile de nobili englezi, Alexandru Repan, seniorial în rolul regelui, Mihai Bisericanu şi Ion Haiduc, calfele lui Eyre, atât de bine individualizate, personajele feminine, la rândul lor expresive tipologic, de la ingenua Jane (Delia Nartea) la gingăşia romantică a lui Rose (Ilinca Goia) sau la cicălitoarea soţie a lui Simon, Margery (Ruxandra Sireteanu) şi la servitoarea Sybil, din care Virginia Mirea face un remarcabil rol de compoziţie.

george marcu

George Marcu

Pentru a reliefa o dată în plus spiritul epocii, cântecele lui George Marcu, refrene care se reţin, interpretate de Alexandru Arşinel, Cristian Iacob (în rolul lui Rowland Lacy), Mihai Bisericanu, punctează plastic atmosfera.

Costin Tuchilă

„Lumea ca teatru”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir

Dumincă, 25 noiembrie 012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Lumea ca teatru”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Adriana Trandafir. Regia artistică: Cristian Munteanu. Fragmente din Pygmalion de G. B. Shaw, Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Mama Angheluşa, doftoroaie de V. Alecsandri, O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Patima de sub ulmi de Eugene O’Neill. Adriana Trandafir interpretează rolurile Liza Doolittle, Nastasia, Mama Angheluşa, Veta, Abbie Putnam. În celelalte roluri: Mircea Albulescu, Mihai Dinvale, Mircea Constantinescu, Petre Nicolae, Oana Ştefănescu. Regia de montaj: Radu Verdeş. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală şi regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 28 ianuarie 2007, ora 19.00, Radio România Cultural.

Cele cinci ipostaze din acest recital Adriana Trandafir ilustrează motivul „lumii ca teatru”, în care fiecare om joacă un rol. „Nimic nu este întâmplător, hazardul este o utopie, coincidenţele sunt numai vârful aisbergului.”

Contraste. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu

Cinci autori, reprezentând tot atâtea repere ale dramaturgiei româneşti şi universale, cinci piese complet diferite, cinci personaje între care nu se poate face nici o legătură, în fragmente definitorii pentru caracterul lor, un mare actor într-un recital extraordinar: Contraste. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu, în regia lui Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Acest recital extraordinar va putea fi ascultat duminică, 30 ianuarie, la ora 19.00, la Radio România Cultural.

În 2006, când a fost difuzată în premieră, aceasta era a şasea emisiune dintr-o serie de mare succes, începută în 2004. Cele cinci personaje interpretate de Mircea Albulescu sunt tot atâtea posibilităţi de reliefare a proteismului artistic: Danton (Danton de Camil Petrescu), Tache Farfuridi (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale), Ivan Petrovici Voiniţki (Unchiul Vanea de A.P. Cehov), Hagi-Tudose (Hagi-Tudose de B. Şt. Delavrancea), Lear (Regele Lear de William Shakespeare).

Mircea Albulescu (Danton) şi Delia Nartea (Louise Gély) în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii, la înregistrarea recitalului Contraste, 19 aprilie 2006

În celelalte roluri: Dan Condurache, Delia Nartea, Radu Amzulescu, Oana Ştefanescu, Eusebiu Ştefanescu, Petre Lupu, Virginia Mirea, Daniela Ioniţă, Sorin Gheorghiu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Regia de montaj: Radu Verdeş, Florina Verdeş, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Data difuzării în premieră: 30 aprilie 2006.

„Adunarea femeilor” de Aristofan, la Teatrul Naţional Radiofonic

Joi, 19 iulie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi Adunarea femeilor de Aristofan. Traducere de Alexandru Miran. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Mariana Mihuţ, Alexandru Arşinel, Valentin Teodosiu, Eusebiu Ştefănescu, Virginia Mirea, Coca Bloos, Gabriela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Oana Ştefănescu, Silvia Codreanu, Medeea Marinescu, Cristian Iacob. Muzică originală de Gabriel Bassarabescu. Interpretează: Ioan Caţianis, Iulica Szekeres (flaute), Cristian Balea (percuţie). Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare din 2003. Spectacolul va fi difuzat în reluare sâmbătă, 21 iulie 2012, la ora 13.15, la Radio România Internațional.

Penultima, cronologic, dintre cele 11 piese păstrate de la Aristofan (probabil 450 î. Hr.–386 î. Hr.) are un titlu, Ekklesiazousae (Adunatele), care „constituie în sine o glumă, căci verbul ekklesiazo («a aduna pentru luarea hotărârilor») nu se întrebuinţa niciodată la participiul feminin.” (Robert Flacelière, Istoria literară a Greciei antice). După toate probabilităţile, a fost jucată în 392 î. Hr., fiind urmată de Plutos (388). Trecuseră, aşadar, mai bine de un deceniu de la Broaştele (405) şi peste 30 de ani de la satira din Norii (423), îndreptată împotriva lui Socrate şi a sofiştilor. Nimic din verva scânteietoare a comediografului, din puterea lui de observaţie, din capacitatea limbajului de a înfăţişa în pastă „grasă” frământările epocii, o realitate pe care o deducem cu suficientă claritate, nu lipseşte de aici.

Ca şi în Plutos, în Adunarea femeilor parodia este totală. Fără nuanţele de revoltă din ultima piesă, ţinta satirei lui Aristofan o constituie aici teoriile sociale utopice care circulau în cercurile înalte ateniene, ideile lansate de Protagora şi de alţi sofişti. S-a spus că subiectul Adunării femeilor plutea în aer, la fel cum – opinie curentă la mulţi cercetători – piesa aceasta ar anunţa Republica lui Platon. Aceste aspecte pot desigur interesa astăzi, chiar dacă nu ele dau tonul atracţiei pentru utopia peste care Aristofan toarnă o tolbă de săgeţi. „Tematica ei, scrie Vito Pandolfi, are o vigoare neobişnuită.” Dispreţul nu se manifestă printr-o negaţie cinică ori printr-o punere în pagină, cu mijloacele comicului, a conflictului de idei, ci se transformă într-un râs de cele mai multe ori „gros”, convocând un registru de trimiteri directe sau aluzive la persoane, obiceiuri, relaţii sociale greu de desluşit pentru spectatorul contemporan, dar care făceau deliciul publicului din Atena.

Teatrul lui Dionysos, Acropole, Atena

Poetul imaginează un stat atenian condus de femei şi întemeiat pe comunitatea bunurilor. „Voi face să crească o singură viaţă comună, la fel pentru toţi”, în care va curge „belşug tuturor şi din toate”, spune Praxagora (nume compus transparent din „praxis” şi „agora”), stratega, conducătoarea revoltei femeilor care, deghizate în bărbaţi, preiau puterea în Cetate. În zori, Praxagora adună femeile îmbrăcate în mantii bărbăteşti, dotate cu ciomege şi bărbi şi, după o repetiţie generală, porneşte spre locul Adunării. Misterios la început, dialogul răsfrânge abilitatea sui-generis a conspiraţiei. Până se dezmeticesc bărbaţii, femeile au şi devenit stăpâne pe cetate şi Praxagora prezintă cu o siguranţă de invidiat noua alcătuire socială în care totul devine comun, spre mirarea lui Blepyros, soţul Praxagorei şi a vecinului său, „cetăţeanul sceptic”. Euforia nebunească a înfăţişării noii ordini sociale, în care nu va mai fi nevoie de tribunale (uriaşă deziluzie pentru atenieni!), pentru că nimeni nu va mai avea de ce să fure sau să înşele, iar în oraş va exista „un singur lăcaş”, prin dărâmarea zidurilor dintre încăperi, atinge apogeul când bărbaţii încep să-şi scoată lucrurile din casă pentru a le preda în Agora „averii obşteşti”. Revoluţia nu se reduce la atât. Până şi femeia va fi bun comun, desigur după anumite reguli care trebuie să-i mulţumească pe toţi (şi pe care le vom vedea de altfel puse în practică într-o scenă următoare, de o teatralitate excepţională):

Blepyros: Să zicem că văd o puştancă, şi-mi cade cu tronc şi vreau s-o-ncălzesc, am voie să iau pentru dar de la obşte, iar după culcat să păstrez şi câtimea din zestrea comună?

Praxagora: Îţi va fi-ngăduit să te culci cu ea pe daiboj. Voi face ca însăşi femeia să fie obştească. Bărbaţii pot, aşadar, să se culce cu ele, făcându-le-n voie copii.

Blepyros: Dar cum să-i opreşti să nu meargă cu toţii la cea mai bine făcută, să nu se străduiască s-o-mbrăţişeze?

Praxagora: Şedea-vor balcâzele şi borcănatele-n preajma celor plăcute, iar cel ce pofteşte pe una cu nuri, să zgâlţâie-ntâi o urâtă.

Blepyros: Şi ce-o să ne facem, noi, ăştia mai vârstnici? Intrând mai întâi la urâte, mă tem că-nainte s-ajungem la ţinta dorită, ne va lăsa mădularul.

Praxagora: Dar nu se vor bate, stai molcom, să nu-ţi fie teamă, că nu se vor bate.

Blepyros: Din pricina cui?

Praxagora: De dor să se-ntindă cu tine. Deci nu îţi va fi decât… bine.

Blepyros: Da’ straşnic v-aţi îngrijit pentru voi, rânduind ca nu cumva să rămână o singură bortă nefolosită. Cu treaba bărbaţilor ce-o să se-ntâmple? Femeile se vor feri de urâţi, roind numai-n jurul celor mai falnici.

Praxagora: Bărbaţii mai neizbutiţi vor pândi după cei mai frumoşi, când se-ntorc de la prânzuri acasă, vor sta să-i aştepte pe străzi şi pe la răspântii. Femeilor nu le va fi-ngăduit să-nnopteze cu cei minunaţi şi voinici, dacă nu îi vor fi bucurat mai întâi pe cei pirpirii şi scălâmbi.

Blepyros: Va fi preţuit un năsos, Lysikrates de pildă, la fel ca bărbaţii frumoşi?

Praxagora: La fel, pe Apollo, şi acesta-i un rost democratic.”

Nici cele mai negre proiecţii egalitariste nu ating această viziune, de altfel deloc excentrică, pe care o ridiculizează Aristofan în Adunarea femeilor. Comunismul avant la lettre se combină ridicol cu un feminism stupid, deznodământul „orgiastic” fiind o soluţie la rândul ei grotescă. Aristofan atacă vremurile de falsă democraţie, decăderea moravurilor, superficialitatea, acceptarea snoabă a modei noi, credulitatea într-un limbaj adesea licenţios.

Dacă poetul comic scria pentru actualitatea imediată a epocii sale, geniul său satiric i-a asigurat universalitatea.

Adaptarea radiofonică foloseşte traducerea din greaca veche a lui Alexandru Miran, plină de expresivitate şi culoare, apărută în 1974. Regizorul Cristian Munteanu este autorul unei montări care, la premiera din 16 martie 2003, a întrunit toate superlativele prin ritmul compoziţiei teatral-radiofonice, reliefarea plastică a contrastelor, paleta de registre comice, individualizarea personajelor şi nu în ultimul rând, prin expresivitatea corului femeilor.

În rolul Praxagorei, Mariana Mihuţ, voluntară, temperamentală, conduce ferm „ostilităţile”. Alexandru Arşinel creează plastic grotescul personaj Blepyros, alături de Valentin Teodosiu, Eusebiu Ştefănescu, Coca Bloos, Gabriela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Silvia Codreanu, Oana Ştefănescu, Virginia Mirea, Medeea Marinescu, Cristian Iacob.

Muzica inspirată a lui Gabriel Bassarabescu, dansul din ultima parte şi efectele instrumentale atât de sugestive realizate de Ioan Caţianis, Iulica Szekeres (flaut, flaut alto, flaut piccolo), Cristian Balea (percuţie), toate înregistrate live, devin la rândul lor personaje de comedie.

Costin Tuchilă