Seară Mozart

mozart

Orchestra Naţională Radio începe noul an cu un eveniment deosebit care ne readuce în lumea muzicală austriacă: Seară Mozart. Vineri, 18 ianuarie 2013, de la ora 19.00, concertul de la ladislau_horvathSala Radio se va desfăşura sub bagheta dirijorului Ladislau Horvath, concert-maestrul prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino, violonist şi dirijor cu o bogată carieră internaţională.

Evenimentul se va bucura de participarea violonistei Cristina Anghelescu, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, laureată a numeroase concursuri de specialitate, muzician cu o prezenţă activă pe scenele de profil din ţară şicristina anghelescu străinătate.

Prima compoziţie mozartiană din program este uvertura Directorul de scenă, în Do major, o lucrare vivace şi plină de umor muzical. Seara va continua cu o altă partitură de tinereţe, compusă de Mozart la 19 ani: Concertul nr. 4 în Re major pentru vioară şi orchestră, care impresionează printr-o strălucitoare virtuozitate tehnică, ce impune solistului performanţă artistică. Programul se va încheia cu una dintre ultimele creaţii ale lui Mozart, compusă la 32 de ani, cu doar 3 ani înainte de dispariţia sa: Simfonia nr. 41, în Do major, „Jupiter”.

Cristina Anghelescu și Ioana Cristina Goicea concertează la Sala Radio

Concertul Orchestrei de Cameră Radio de miercuri, 15 februarie 2012, ora 19.00 le are în prim-plan pe cunoscuta violonistă Cristina Anghelescu, solistă-concertistă a Formaţiilor Muzicale Radio şi pe fiica sa, violonista Ioana Cristina Goicea. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Oprea, prim-dirijor al Filarmonicii din Piteşti. În deschiderea concertului va fi interpretată lucrarea Intermezzi, op. 12 de George Enescu, apoi vom audia Melodie pentru vioară şi orchestră op. 42, nr. 3 şi Vals scherzo pentru vioară şi orchestră, op. 34 de P. I. Ceaikovski, iar în încheierea primei părţi Fantezia „Faust” pentru vioară şi orchestră, op. 20 de Henryk Wieniawski. În partea a doua a programului va fi interpretată Simfonia nr. 104 în Re major, „Londra” de Joseph Haydn.

Biletele se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vîrsta de 6 ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ştefan Gheorghiu şi în prezent este solista Formaţiilor Muzicale Radio. Este câştigătoarea concursurilor internaţionale „Jean Sibelius” – Helsinki 1990, „Alberto Curci” – Napoli 1983, “Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar 1985  – Chile şi Andria 1991. A mai câştigat de asemenea premiul V la Concursul „J. Thibaud” Paris 1981, premiul IV la „Tibor Varga” – Sion 1983 şi premiul IV la Concursul „P. I. Ceaikovski” – Moscova 1986. Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovsky Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall din Praga, St. John’s Smith Square din Londra, Finlandia Hall din Helsinki, cu orchestre importante. A colaborat cu maeştri cunoscuţi ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov şi cu toţi dirijorii români. A susţinut numeroase turnee de concerte şi recitaluri în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud. A realizat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy, Anotimpurile de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră „Philharmonia” din Londra.

Violonista Ioana Cristina Goicea este în prezent studentă la Hochschule für Musik und Theater Rostock, Germania, la clasa prof. Petru Munteanu şi este bursieră a Fundaţiei „Matzen Stiftung” din Hamburg. Este absolventă a Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, unde i-a avut profesori de vioară pe Radu Popescu şi Rudolf Stamm. Din 2007 a beneficiat şi de îndrumarea maestrului Ştefan Gheorghiu. Vioara a fost o prezenţă permanentă în viaţa sa, căci de la vârsta de patru ani a început studiul acestui instrument sub atenta supraveghere a bunicului său şi a mamei sale, violonista Cristina Anghelescu. Palmaresul său de distincţii este impresionant, peste 25 de premii naţionale şi internaţionale: Premiul I şi Premiul Special „Reinhold Würth” la Concursul Internaţional „Kloster Schontal”, Germania (2011), Premiul I la Concursul Internaţional „Jaroslav Kocian” Usti nad Orlici, Cehia (2008), Premiul III la Concursul Internaţional „Andrea Postacchini” Italia (2006), premii la Concursul Internațional „Ion Voicu” Iaşi (2009), Concursul Internaţional „George Georgescu” din Tulcea (2000, 2002), Concursul „Garabet Avachian” Bucureşti (2000, 2002, 2003, 2004, 2005), Concursul Internaţional „Paul Constantinescu” Ploieşti (2003, 2004, 2005). Tinerei violoniste i-a fost acordat şi Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2005). În ţară Ioana Cristina Goicea a fost invitată ca solistă în concertele Orchestrei de Cameră Radio, ale Orchestrei Naţionale de Tineret, ale orchestrelor Filarmonicilor „George Enescu” Bucureşti, „Moldova” Iaşi, „Mihail Jora” Bacău, „Oltenia” Craiova, „Transilvania” Cluj-Napoca, ale Orchestrelor Simfonice din Braşov, Galaţi, „Paul Constantinescu” Ploieşti, Botoşani, Târgovişte, Oradea, Piteşti, iar străinătate în Italia, Germania, China, Republica Moldova. Violonista Ioana Cristina Goicea cântă pe o vioară Vincenzo Rugieri (1720), oferită de Fundaţia „Sinfonima Stiftung” din Mannheim.

Tiberiu Oprea este prim-dirijor al Filarmonicii din Piteşti – contribuind la înfiinţarea instituţiei în 2007 şi ocupând postul de director artistic până în 2010 – dar şi dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. A început să studieze vioara la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti cu prof. Georgeta Atanasiu şi din anii de gimnaziu cu prof. Adriana Carpen. În paralel a participat la concursuri şi a concertat ca violonist solist cu Filarmonica „Oltenia” Craiova (1987). În anul 1990 a început colaborarea cu prof. Mircea Constantinescu şi seria turneelor în străinătate alături de Orchestra Filarmonică a Tineretului Bucureştean. După trei ani Tiberiu Oprea a devenit concert-maestru şi solist al acestui ansamblu. În tot acest timp a participat la concerte în transmisiune directă la Radio România şi recitaluri în cadrul Fundaţiei „Mihail Jora”, pe scena Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Tânărul Tiberiu Oprea a optat să-şi facă studiile universitare specializându-se în dirijatul de orchestră. Este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, la clasa maestrului Ludovic Bács, sub îndrumarea căruia a absolvit şi cursurile de Master. Dirijorul Tiberiu Oprea este invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor „Mihail Jora” Bacău, „Paul Constantinescu” Ploieşti, „Oltenia” Craiova, „Muntenia” Târgovişte, „Ion Dumitrescu” Râmnicu-Vâlcea, Botoşani şi a altor instituţii muzicale din ţară. A colaborat cu muzicieni renumiţi: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, Andre Parfenov (Germania), Mirabela Dina, Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. Din anul 2002  activează ca asistent universitar al Catedrei de Muzică a Universităţii din Piteşti şi este iniţiator al orchestrei universităţii. Pentru contribuţia sa ca dirijor şi organizator, primăria Piteşti i-a decernat titlul de „Protector al Artelor”, iar în 2008, Tiberiu Oprea a primit Premiul de Excelenţă pentru „performanţa de a fi primul dirijor al unei filarmonici pe care multă vreme piteştenii doar au visat-o.”

Dirijorul Adrian Morar revine la Sala Radio

Concertul Orchestrei Naţionale Radio de vineri, 20 ianuarie 2012, ora 19.00 se va desfăşura sub bagheta dirijorului Adrian Morar, care revine pe scena Sălii Radio şi propune publicului bucureştean un program variat. În deschiderea concertului va fi interpretată lucrarea Solstiţiu a cunoscutului compozitor clujean Adrian Pop, compusă în 1979 şi inspirată dintr-o colindă din Bihor, numită Colinda Soarelui. Va urma Concertul nr. 3 în si minor pentru vioară şi orchestră, op. 61 de Camille Saint-Saëns, compus în 1880 pentru violonistul Pablo de Sarasate, care l-a cântat în premieră. Concertul din seara de 20 ianuarie o va avea ca solistă pe violonista Cristina Anghelescu.

În partea a doua a programului vom audia Carnaval de Robert Schumann (op. 9, 1834, lucrare compusă pentru pian), în varianta pentru orchestră realizată de Theodor Rogalski.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Parcursul artistic al dirijorului Adrian Morar reflectă o atentă preocupare pentru actul artistic, concretizată prin numeroasele concerte dirijate atât în ţară cât şi în Franţa, Elveţia, Grecia, Ungaria, Germania, Spania şi Thailanda. Adrian Morar a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a beneficiat de îndrumarea profesorilor Florentin Mihăescu – dirijat coral, Emil Strugaru şi Alexandru Fărcaş – canto, urmând apoi şi cursuri de masterat alături de Aurel Stroe şi Victor Dumănescu. A avut totodată prilejul de a participa la cursurile de dirijat ale unor remarcabili muzicieni precum Peter Eötvös, Eri Klass, Eric Ericsson, Ton Koopman, Zoltán Pesko, Helmuth Rilling. În anul 1994 a obţinut Premiul I al Concursului „Gheorghe Dima”, în anul 2002 a fost distins cu Premiul „Ludovic Spiess”, iar în anul 2009 cu Premiul „Lia Hubic”. În prezent dirijor al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, Adrian Morar colaborează cu Operele din Timişoara, Iaşi şi Bucureşti, la aceasta din urmă ocupând şi funcţia de director artistic între 2006–2007. Adrian Morar susţine concerte alături de Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, precum şi alături de orchestre simfonice din Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Târgu-Mureş, Sibiu, Satu Mare.

Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vîrsta de 6 ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ştefan Gheorghiu şi în prezent este solista Formaţiilor Muzicale Radio. Este cîştigătoarea concursurilor internaţionale „Jean Sibelius” – Helsinki, 1990, „Alberto Curci” – Napoli, 1983, „Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar, 1985 – Chile şi Andria, 1991. A mai câştigat de asemenea Premiul V la Concursul „J. Thibaud” – Paris, 1981, Premiul IV la Concursul „Tibor Varga” – Sion, 1983 şi Premiul IV la Concursul „P. I. Ceaikovski” – Moscova, 1986. Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovsky Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall din Praga, St. John’s Smith Square din Londra, Finlandia Hall din Helsinki, cu orchestre importante. A colaborat cu maeştri cunoscuţi ca Leif Segerstam, Jukka Pekka Saraste, Erich Bergel, Yuri Simonov şi cu toţi dirijorii români. A susţinut numeroase turnee de concerte şi recitaluri în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud. A realizat numeroase înregistrări, multe dintre ele apărând pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy, Anotimpurile de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră „Philharmonia” din Londra.

Aniversare George Enescu şi Béla Bartók la Sala Radio

Miercuri 2 noiembrie 2011, la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc un concert aniversar dedicat celor doi compozitori de la a căror naștere s-au împlinit 130 de ani în 2011: George Enescu (19 august 1881, Liveni, Botoșani–4 mai 1955, Paris) și Béla Bartók (25 martie 1881, Nagyszentmiklós, azi Sânnicolau Mare–26 septembrie 1945, New York).

Profesorul universitar doctor Dana Borşan va fi gazda acestei seri şi, alături de invitaţii săi, violonista Cristina Anghelescu, pianistul Toma Popovici, percuţioniştii Alexandru Anastasiu şi Alexandru Matei şi clarinetistul Adrian Duminică, va oferi publicului Pastorala, Menuet trist, Nocturna pentru vioară şi pian la patru mâini şi Sonata nr. 2 în fa minor pentru vioară şi pian de George Enescu şi Contraste pentru pian, vioară, clarinet şi Sonata pentru două piane şi percuţie de Béla Bartók.

Prof. univ. dr. Dana Borşan este prorector al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi solist concertist al Formaţiilor Muzicale Radio. Născută la Cluj, a urmat cursurile de pian la Liceul de Muzică din localitate cu Gheorghe Sava, Petru Florian, Boer Maria, și-a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti, pe care l-a absolvit la clasa pianistului Gabriel Amiraş (discipol al renumitului Heinrich Neuhaus). A urmat un an de specializare solistică la acelaşi Conservator, apoi a beneficiat de bursa Uniunii Europene la Hochschule der Kunste din Berlin (1991), la clasa profesorului Georg Sava şi a urmat cursuri cu Hans Leygraf (Salzburg) şi cu Helene Boschi (Weimar). Până în prezent, Dana Borşan a susţinut aproximativ 850 de concerte şi recitaluri. A cântat cu toate orchestrele din România şi, de asemenea, cu orchestre din Germania, Italia, Spania, Cehia, Ungaria, Moldova, Anglia. A colaborat cu peste 200 de dirijori, a participat la festivalurile internaţionale la Potsdam („Musikfestspiele Sans-Souci”), Faenza („Europa încotro”), Aberdeen, Bucureşti („George Enescu” şi „Dinu Lipatti”), Cluj („Mozart”).

Violonista Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrah) şi în prezent este solista Orchestrelor Radio. Este cîştigătoarea concursurilor internaţionale „Jean Sibelius” – Helsinki (1990), „Alberto Curci” – Napoli (1983), „Dr. Luis Sigall” – Viña del Mar, Chile (1985) şi Andria, Italia (1991), obținând de asemenea premiul al V-lea la Concursul „Jacques Thibaud” – Paris (1981), premiul al IV-lea la Concursul „Tibor Varga” – Sion (1983) şi premiul al IV-lea la Concursul „P. I. Ceaikovski” – Moscova (1986).

Discipol al pianistei Dana Borşan, Toma Popovici este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi, în prezent, profesor asociat şi doctorand al aceleiaşi universităţi, elaborându-şi teza, de asemenea, sub îndrumarea prof. univ. dr. Dana Borşan. Toma Popovici a absolvit cursurile Liceului de artă „Dinu Lipatti” din Bucureşti, unde a studiat cu Sanda Bancea, Ludmila Popişteanu şi Lucia Teodorescu, precum şi cursurile de masterat ale College of Fine Arts, în cadrul Universităţii din Boston, unde a lucrat cu Horia Mihail, Tong-Il Han şi Victor Rosenbaum. Toma Popovici este membru fondator al „Trio Strad”, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, şi al „Trio Tancrede”, alături de Laurent Chatel şi Alexandre Lecarme şi colaborează cu artişti de prestigiu, precum Dana Borşan, Gabriel Croitoru, Adrian Duminică, Mira Wang, Artur Lukomyanski, Jan Muller-Szeraws etc.

Alexandru Anastasiu este percuţionist în Orchestra Naţională Radio şi solist vibrafonist. Este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, promoţia 2000, iar în anul 2002 a obţinut Diploma de Master în interpretare muzicală la aceeaşi universitate, clasa prof. dr. Alexandru Matei. Este doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Considerat cel mai bun percuţionist din seria sa, Alexandru Anastasiu şi-a îmbunătăţit tehnica şi cunoştinţele muzicale studiind cu prof. Bogdan Băcanu şi prof. Peter Sadlo la Universitatea Mozarteum din Salzburg (2006). În anul 1998 a obţinut Premiul Fundaţiei Soros pentru întreaga activitate, alături de Ansamblul GAME. În 1999 s-a calificat în semifinala Concursului Internaţional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand (Franţa). Doi ani mai târziu a câştigat bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie.

Născut la Dej în anul 1957, Alexandru Matei este discipol al profesorului Grigore Pop. Este membru fondator al Ansamblului de Percuţie al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, ansamblu înfiinţat în 1976. Alexandru Matei a înfiinţat, în anul 1995, Ansamblul de Percuţie Game al Universităţii de Muzică din Bucureşti, care a susţinut peste 70 de concerte, fiind distins şi cu Premiul Soros, în anul 1998.

Născut în 1976, Adrian Duminică a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. Ion Nedelciu. Şi-a continuat formarea muzicală urmând cursuri de Master la Universitatea de Muzică din Mannheim (prof. Anton Hollich). Activitatea sa artistică însumează concerte alături de Orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Kurpfaelzisches Kammerorchester – Germania, Philharmonisches Orchester Heilbronn – Germania şi Mannheimer Hochschulorchester – Germania.