Expoziție permanentă Bogdan Mihai Radu

bogdan mihai radu castelul peles

Bogdan Mihai Radu, Peleș iarna

eveniment liber sa spunDuminică, 16 decembrie 2012, ora 13.00, la Galeria Regală, Centrul Internaţional de Conferinţe, Casino Sinaia, va avea loc inaugurarea Expoziţiei permanente, donaţia artistului Bogdan Mihai Radu. Cele 15 tablouri vor face parte dintr-o expoziţie permanentă în sala „Ştefan Luchian”. Prezintă criticul de artă Marius Tiţa.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Casino Sinaia şi al Primăriei Sinaia.

Bogdan Mihai Radu s-a născut în 2 martie 1979, la Sibiu. Copilăria şi-a petrecut-o alături de familie, la Tălmaciu. Câteva personaje ce furau din muzee sau colecţii private picturi foarte valoroase, pe care le înlocuiau cu reproduceri bine executate fără ca proprietarii să-şi dea seama, este subiectul unui film care, la o vârstă destul de fragedă, i-a deschis lui Bogdan drumul către lumea pânzei. Fascinat de film, împrumută tablourile bunicii şi ale rudelor, sub pretextul că are nevoie de ele la şcoală, le reproduce şi le returnează acestora fără ca vreunul dintre ei să bănuiască trucul la care recursese.

casino sinaia afis expozitie permanenta bogdan mihai radu

Într-un vădit contrast cu aptitudinile sale artistice, urmează Liceul CFR, îndrumat de familie. Colegiul „Friedrich Müller” ale cărui cursuri le frecventează, ca pedagog de recuperare, îl reapropie oarecum de zona artistică, specializându-se în arterapie. Este momentul în care începe să lucreze, ca voluntar, în diferite centre destinate copiilor cu dizabilităţi. Contaminat de naturaleţea şi dezinvoltura copiilor şi încântat de ameliorarea vizibilă a stării lor de sănătate sub efectul miraculos al culorilor, se îndreaptă către o carieră artistică.

Organizează, astfel, în 2002, prima expoziţie personală, Trecut în umbră şi culoare, la Casa Ille et Villaine din Sibiu, eveniment care se bucură de aprecieri din partea lumii artistice de pe malurile Cibinului.

Un an mai târziu devine membru de Fond Plastic al Filialei Sibiu a Uniunii Artiştilor Plastici şi, ca urmare a acestui fapt, participă la o expoziţie de grup în cadrul Galeriei „Atelier 35” şi prezintă la Atelier 202 din Apoldu de Sus expoziţia personală cu titlul Reflexii.

Casa Luxemburg a fost în 2004 spaţiul ideal pentru publicul dornic să adulmece Aroma Sibiului. La Primăria din Cisnădie a prezentat expoziţia personală cu tema Refugiu în culoare.

În 2005 participă la Concursul „Tinere talente”, în urma căruia Fundaţia Arte e Arta Bucureşti organizează o expoziţie de grup la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, iar oraşul natal îi găzduieşte expoziţia personală de acuarelă Contrast şi culoare.

flori de toamna bogdan mihai radu

Bogdan Mihai Radu, Flori de toamnă

În 2006 revine în Capitală în cadrul unei expoziţii de grup, la Teatrul de Comedie, intitulată Îngeri şi sfinţi, iar în acelaşi an este selectat pentru a picta în cadrul Taberei de creaţie din Bulgaria, de la Balcic. Evenimentul de la malul mării este urmat de expoziţia Inima Reginei Maria, în spaţiul oferit de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti şi care îi aduce totodată o bursă la celebra Şcoală de la Barbizon, simbol al excelenţei în pictură. Regina Maria revine ca temă de expoziţie pe parcursul Festivalului Astra Film Sibiu (2006).

De anul 2007 este legată admiterea la Facultatea de Arte din Cluj-Napoca, atelierele de creaţie şi expoziţiile de la Café del Sol din Sibiu – local al cărui proprietar a fost până în anul 2008 –, expoziţia Bogdan, Mihai şi Radu de la Casa de Cultură a Studenţilor din oraşul de la poalele Feleacului, precum şi expoziţia E obositor să fii pictor, din spaţiul neconvenţional de la Green Hours. Perioada sa clujeană a fost profund marcată de nenumăratele ore petrecute în atelierul maestrului Corneliu Brudaşcu.

2008 este anul în care Bogdan se înfăţişează iubitorilor de artă din Ardeal cu ale sale Note de primăvară, la Iulius Mall din Cluj-Napoca şi participă la expoziţia Transfer eclectic de la Galeria Atlas din Oradea.

Aniversarea  Zilei Naţionale a României (90 de ani de la Marea Unire din 1918) a fost marcată în SUA, la Detroit, în cadrul Festivalului Românilor de Pretutindeni, şi prin expunerea unor lucrări ale artistului plastic sibian.

Uvertura irisilor bogdan mihai radu pictori contemporani

Bogdan Mihai Radu, Uvertura irișilor

Se stabileşte în 2009 în Bucureşti, unde organizează două expoziţii: Momente, la World Trade Center (august 2009) şi un alt eveniment expoziţional la Hotel Intercontinental (aprilie 2010). La acest din urmă eveniment expoziţional criticul de artă Irina Cajal declara: „Este beneficiul său de a şti să facă artă din acest miracol. Într-un fel, pe care, vă rog să mă iertaţi nu mi-l pot explica, pictura lui Bogdan Mihai Radu mă trimite cu gândul şi cu simţirea la pânzele clasicului Corneliu Baba, dar și la acelea semnate de Mircea Ciobanu ori de Margareta Sterian.”

Lucrările lui Bogdan Mihai Radu se află în colecţii private din ţară şi din străinătate (Gemania, Olanda, SUA, Franţa Polonia, etc.), precum şi în colecţiile personale ale lui Silviu Purcărete, Constantin Chiriac, Oana Pellea, Barbara Stamm, Bebe Cotimanis sau Laurent Tourette.

iarna de bogdan mihai radu peisaj contemporan pictura

Bogdan Mihai Radu, Iarna

Expoziții personale (selectiv):

2002 – Trecut în umbră şi culoare, Casa Ille et Vilaine, Sibiu

2003 – Reflexii, Atelier 202 Art Gallery, Apoldu de Sus

2004 – Refugiu în culoare, Primăria orașului Cisnădie

2004 – Aroma Sibiului, Casa Luxemburg, Sibiu

2005 – Contrast și culoare, Imperium Pub, Sibiu

2006 – Câmpuri cu flori, Haller Café Sibiu

2006 – Expoziție în cadrul Luxury Show 2006, Romexpo București

2007 – Sensuri, Café Del Sol, Sibiu

2007 – Bogdan, Mihai și Radu, Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca

2007 – E obositor să fii pictor, Green Hours, Bucharest

2008 – Peisaje, Fortuna Art Gallery, Cluj-Napoca

2008 – Sensuri, Iulius Mall, Cluj-Napoca

2008 – Note de primăvară, Iulius Mall, Cluj-Napoca

2008 – Expoziție cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României (90 de ani de la Marea Unire), Romanian-American Cultural Association, Detroit

2009 – Momente, World Trade Center, Bucharest

2010 – Bogdan Mihai Radu, Hotel Intercontinental Hotel, București

2011 – Parfumul străzilor, Carada Café, București

2011 – Wiederkehr/Comeback, Atelier 202 Art Gallery, Apoldu de Sus

2011 – Nostalgia florilor și a străzilor, Galeria Regală, Casino Sinaia

2011 – Speranța luminilor și culorilor, Galeria Regală, Casino Sinaia

2012 – La expoziție, Cercul Militar Naţional, Bucureşti.

bogdan mihai radu la expozitie

Bogdan Mihai Radu, La expoziție

„Un nou Luchian, un continuator (asumat) al lui Corneliu Baba şi al Margaretei Sterian. Un postimpresionist liniştit cu izbucniri impulsive expresioniste. Picturile se nasc din bucuria de viaţă ce urmează unei îndelungate suferinţe.” (Liviu Tudor Samuilă).

„Pentru Bogdan Mihai Radu orașul, cerul și câmpul cu flori sunt lucruri importante. Orașul, cerul și câmpul cu flori i-au livrat mereu substanța emoțională, intimitate cu exteriorul, povești reale și ireale. Atunci când este interesat de subiect, Bogdan Mihai Radu lucrează în serii. Atingerea personală produce o lucrare tactilă. Informația despre un desen, o fotografie ori un câmp cu flori devine informație despre situarea culorii și luminii. Culoarea și lumina se schimbă mereu în funcție de starea artistului. Cu tenacitate, artistul folosește subiecte foarte obișnuite, însă predispoziția lui spre oraș, cer și un câmp cu flori aduc o imaterialitate boemă în pictura lui. Bogdan Mihai Radu face parte dintre artiștii care au pictat la Barbizon sau Balcic și și-au redimensionat impactul vizual după starea acestor locuri. Starea artistului și starea locurilor de tip Barbizon sau Balcic ne îndreptățesc să credem ca fiecare are nevoie de cel puțin un câmp cu flori.” (Liviana Dan).

Lucrări de Bogdan Mihai Radu

 florenta portret bogdan mihai radu

 Florența 

Inceput de toamna bogdan mihai radu

Început de toamnă

nud sezand bogdan mihai radu

Nud șezând

privind in zare nud bogdan mihai radu

Privind în zare

Scara infinitului tablou bogdan mihai radu abstract

Scara infinitului

tema florilor bogdan mihai radu

Vas cu flori

Trandafiri si anemone bogdan mihai radu

Trandafiri și anemone

 viata la tara peisajul pictura contemporana bogdan mihai radu

Viața la țară

Expoziție de pictură Vitalie Butescu

Vitalie Butescu, Iarna

În perioada 5 decembrie 2012–5 ianuarie 2013, Galeria Artis a Muzeului Județean Olt din Slatina găzduiește expoziția de pictură Butescu a artistului plastic Vitalie Butescu. Vernisajul a avut loc miercuri, 5 decembrie, la ora 11.00.

Cuprinzând lucrări realizate într-o bogată paletă de culori, expoziţia propune privitorilor case, locuri, peisaje pline de atmosfera caldă şi luminoasă caracteristică picturii artistului, care nu expune acum pentru prima dată pe simezele de la Slatina.

Născut la 3 octombrie 1972, Vitalie Butescu este absolvent al Colegiului de Arte Plastice „Al. Plămădeală” din Chişinău, în 1990 şi licenţiat al Academiei de Arte „Ioan Andreescu” din Cluj, în 1997. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, expune frecvent (chiar din facultate) în muzee, săli de expoziţii şi galerii private din ţară dar şi din străinătate (Germania, Olanda, Belgia, Grecia, Japonia), participă la tabere de creaţie, la târguri internaţionale de artă, impresionând prin dinamism, inspiraţie şi multă putere de creaţie, care îl fac unul din cei mai populari artişti plastici români contemporani.

Vitalie Butescu, Umbrela albastră

Lucrările sale se află în colecţiile muzeelor de artă contemporană din ţară (între care şi Muzeul Judeţean Olt), ca şi în multe colecţii particulare din ţară şi din afara ei.

„Pictura lui Vitalie Butescu emană o căldură luminoasă şi discretă, care este în acelaşi timp a picturii cât şi a autorului ei. Un farmec familiar, totuşi greu de numit, rezidă în lucrări, un murmur vibrant care vorbeşte despre lumină şi efemer. Este poate şi principalul motiv pentru care pânzele sale se bucură de o extraordinară popularitate”, citim într-o o cronică la una dintre expoziţiile sale.

Dr. Laurenţiu Guţică-Florescu

Director, Muzeul Județean Olt

 Lucrări de Vitalie Butescu

 

Culme de calcar și acoperișuri roșii

Biserică în Malta

Smochini

Biserica Stavropoleos

Casă la țară

Eveniment: „Oglinzile clipei”, expoziție de pictură Andreea Gheorghiu

În perioada 15 octombrie–3 noiembrie 2012, la Biblioteca Metropolitană București, Sediul central (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va fi deschisă expoziția personală de pictură a Andreei Gheorghiu, Oglinzile clipei. Vernisajul va avea loc marți, 16 octombrie, la ora 18.00. Cu participarea actorului Mircea Albulescu. Expoziția va fi prezentată de Costin Tuchilă.

Program de vizitare: Luni–Miercuri: 9.00–19.00; Joi–Vineri: 9–16.00; Sâmbătă: 9.00–13.00; Duminica închis. Intrarea liberă.

Andreea Gheorghiu este membru al Asociației Artiștilor Plastici București. Născută la 26 ianuarie 1966, în Sinaia, județul Prahova, a început studiul picturii încă din școala generală, sub îndrumarea profesoarei Liana Mihail.

A expus la: București – Dincolo de cuvinte (împreună cu plasticiana Cristina Tămaș), Galeria Elite Prof Art; Tablouri de vis, Palatul Parlamentului; Lumea florilor, Galeria Elite Prof Art; Toamna satului românesc – Salonul de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici București, 2012 • Pitești (2011) • Curtea de Argeș (2011) • Köln – Touch the Rainbow (2006) • Paris – Fierté brisée (1990) • Sinaia – Out of Yourself (1986) • Bușteni – Blue Moon Gallery” (1984).

Lucrările sale au fost apreciate în Germania, Franța, Turcia, Grecia, unele aflându-se în colecții particulare.

„Andreea Gheorghiu are deopotrivă forță, putere de sugestie, dar și rafinament, inclusiv în imaginile tratate exploziv din punct de vedere cromatic: un univers plastic original, în care exprimarea artistică este ferită cu grijă atât de alunecarea în experimentul facil, cât și de repetarea unor formule vizuale epuizate. Acordurile puternice, de multe ori îndrăznețe, apropiindu-se uneori de viziunea expresionistă, predomină în lucrările sale (acrilice, ulei, acuarelă): portrete, flori, peisaje, compoziții tematice etc. Teme și motive consacrate, cu o lungă istorie, sunt abordate dintr-un unghi personal, eliberat de influențe, liber și ușor abstractizat.

Portretele expuse până acum, cu siguranță doar câteva dintr-o serie care se anunță bogată, au impresionat în mod special pe cei care au zăbovit asupra lucrărilor sale. Portrete care ar putea fi numite tematice, ele pornesc de la o idee, o stare, un fenomen astral sau o experiență cromatică.” (Costin Tuchilă).

„Culoare intensă, duct sigur, rigoare în compunerea cadrului, dar deplin imaginară. Pictura Andreei Gheorghiu îţi dă sentimentul de siguranţă al valorii: este originală şi actuală în orice vreme. Fiindcă, aşa cum spune artista, a învăţat să picteze cu sufletul şi se conectează la puterea gândului frumos.

Decorative, prin îndrăzneala cromatică, şi pro¬funde, prin armonia fiecărei compoziţii în parte, lucrările Andreei Gheorghiu răspund unor categorii variate de public.

Chiar şi pentru un ochi inexperimentat, ele trădează o fire deschisă şi o sensibilitate acută, calități atașante, la care se adaugă sinceritatea demersului artistic.

Din expresia portretelor sau din felul în care surprinde natura, privitorul înţelege că Andreea Gheorghiu vrea să-l facă părtaș la pace şi la bucurie, să-i spună că podul imaginar dintre lumea exterioară și cea interioară există cu adevărat.” (Marina Roman).

Andreea Gheorghiu, Lună albastră

„De la peisajele riguros susținute de trasee compoziționale complexe, până la portrete ce exprimă o tinerețe delicată, artista vizuală reușește să transmită privitorului o largă paletă de sentimente: melancolie, bucurie, liniște și mai ales dragoste. Poate din cauza acestui sentiment, Andreea Gheorghiu, prin pânzele sale, oferă publicului bucureștean, și nu numai, un spectacol complex, și în același timp special, un spectacol al luminii, al culorii, al sentimentelor și al trăirilor pe care compozițiile plastice le oferă tuturor celor ce își răpesc o clipă din viață contemplând minunatele lucrări.” (Petre-Emanuel Ghergu, artist plastic).

 Tablouri de Andreea Gheorghiu

Ramură de cireș

Dance Me To The End of Love

Pădure fermecată

Liniștea nopții

Vasile Grigore

Luni, 20 februarie 2012, în jurul orei 16.00 a încetat din viață la Spitalul Elias din București pictorul și colecționarul Vasile Grigore (n. 27 ianuarie 1935, București). Destinul a vrut ca ampla Expoziție aniversară Vasile Grigore, vernisată în 26 ianuarie 2012, la Galeria Dialog – Primăria Sectorului 2 București (str. Chiristigiilor nr. 11–13, Parcul Obor) să devină acum un OMAGIU adus marelui artist plecat spre orizonturile fără de sfârșit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Expoziția va rămâne deschisă până pe 7 martie 2012, putând fi vizitată zilnic între orele 10.00–18.00.

Pictor, desenator, profesor, pasionat colecționar de artă, Vasile Grigore a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din București (1946–1953). La Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, absolvit în 1959, i-a avut profesori pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mützner și Ion Marșic. La doi ani de la absolvirea institutului, devine asistent, din 1966, lector la Facultatea de arte bucureșteană, apoi conferențiar, și profesor universitar (până în 2005). Debutează în anii studenției, participând la Expoziția anuală de stat în 1957. În 1961 primește Bursa „Frederic și Cecilia Cuțescu Storck”, acordată de Consiliul Popular al Capitalei. 1963 este anul primei expoziții personale, deschisă la Galeriile „Simeza” din București, prilej pentru Alexandru Ciucurencu de a-l recomanda călduros în Catalogul expoziției:

„Artă izvorâtă dintr-o inimă şi gândire sinceră şi dezinteresată, plină de bucurie, tinereţe şi dragoste de viaţă. O pictură expresivă, simplă şi clară. Un cântec al formei şi culorii născute printr-o inteligentă observaţie şi interpretare a vieţii. Pictură luminoasă, senină, de bun gust, frumos compusă şi bine pictată. Îţi face plăcere s-o priveşti. Pictura sa vădeşte personalitate şi se va impune.”

Această caracterizare și judecata de valoare exprimată aveau să se adeverească în timp. Pictura lui Vasile Grigore nu numai că s-a impus destul de repede în peisajul artelor frumoase românești; originalitatea artistului care pictează de la început folosind forme sintetice, uneori foarte simple, în tușe largi și acorduri cromatice puternice, cu reminiscențe fauviste, este neîndoielnică. Vasile Grigore nu seamănă cu nimeni în pictura românească, amprenta sa stilistică este personală, îl recunoști cu ușurință.

După cea dintâi personală, cele 31 de expoziții de autor s-au succedat într-un ritm constant, în medie la 1-2 ani (1963, 1965, 1966, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975, 1978, 1979, 1982 ș.a.m.d.), în paralel cu participările la expoziții de grup din țară și din străinătate: 1963, 1967, 1969, 1970, 1972, 1975, 1976, 1977, 1978, 1979, 1980, 1981, 1982, 1983, 1985 etc. – în România; 1965 –Budapesta; 1966 – Novi Sad, Zagreb, Belgrad, Londra; 1968 și 1984 – Franța; 1969 – Torino, Tel Aviv, Viena, Talin, Helsinki, Varșovia, Köln, Lüdenscheid, Beirut, Roma, Rijeka, Skopje; 1970 – Torino, India, Nepal; 1972 – Bamberg, Freiburg, Varșovia, Palma de Majorca; 1973 – Washington, Chicago, Minnesota, Atena, Bagdad, São Paulo, Montevideo, Buenos Aires, Santiago de Chile, Caracas, Lima; 1974 – Québec, Glasgow, Atena, Phenian, Damasc, Alep, Teheran, Tunis, Cairo; 1975 – India, Pakistan, Portugalia; 1977 – Havana, Varșovia, Berlin, Copenhaga, Cairo, Lisabona; 1978 – Teheran, Praga, Ankara; 1979 – Sudan, Bratislava, Moscova; 1980 – Liège, Roma, Bari, Mantova, Perugia, Neapole; 1982 – Praga, Salzburg ș.a.

Vasile Grigore a făcut călătorii de studii în Italia și Franța. A fost distins cu numeroase premii, printre care: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici (1963), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române pentru lucrarea Câmp cu flori în violet (1966), Premiul criticii acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Premiul Centrului Cultural „Caravaggio,” Italia (1983). În 2002 i-a fost acordat Ordinul „ Serviciul Credincios” în grad de cavaler iar în 2005 a fost distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Asociaţia Română pentru Patrimoniu i-a înmânat Diploma de excelenţă.

Vasile Grigore – scrie Octavian Barbosa în Dicționarul artiștilor români contemporani (București, Editura Meridiane, 1976) – „este un colorist care refuză disonanțele, deși tonalitățile sunt adesea contrastante. Difuziunea în lumină a tonului local le face aparent opozabile, astfel încât negrul și albul se solicită contrapunctic. Tonalitățile pure se îngemânează melodic, într-o ritmicitate continuă. Liniile apăsate ale unui desen infuzat în culoare, sparg fără să distrugă liniștea împăcată a tonalităților calde. Ele se înscriu în întinderea nedefinită a petelor de culoare, ca niște rapeluri directe la realitatea figurativă a lumii exterioare; culoarea se menține în permanență în perimetrul subiectiv al metaforei.”

Abordând temele tradiționale ale picturii (natură statică, portret, flori, nud, arlechin, chiar scena de gen tratată sintetic), dar și altele, mai puțin frecventate, în cadrul unui gen sau altul (cum este, de exemplu, o natură statică cu Stea de mare și clepsidră, 1976 sau Cupă, scoică și trandafiri, 1980), Vasile Grigore găsește mereu o expresie personală prin tratarea sintetică a formei obiectului, prin geometria care reține doar planurile mari ce permit o redescoperire proprie, o reimaginare a obiectului și valorificarea cromatică conform concepției personale. Firește, această tălmăcire poate avea și un conținut metaforic, dacă trebuie neapărat să-l căutăm. Scriind despre expoziția aniversară deschisă la Galeria Dialog, Iolanda Malamen remarca: „Vasile Grigore este un pasional nestăpânit, ce încarcă emoţional privitorul într-un mod direct şi complice. Lumea reală este pentru acest artist prolific, cu spiritul aflat într-o permanentă «alertă», un tărâm al minunilor şi al descoperirilor, un tărîm pe care îl subjugă cromatic şi-l transformă, cu uimitoare celeritate compoziţională şi cromatică, într-un adevăr armonic. Explozia de roşuri, galbenuri, verzuri sau alburile pure inundă hipnotic pânzele, solidarizîndu-le într-o naraţiune ce pare deşertică, uneori, prin fundalurile negre, inducînd o stare abisală. Stăpânind arta delicată a lirismului sugestiv şi geometria suprafeţelor, Vasile Grigore gesticulează evitând observaţia punctuală şi sporind misterul imaginar.” („Luceafărul de dimineață”, nr. 2/2012).

În albumul editat cu ocazia expoziției retrospective de la Sala Dalles, din aprilie 1985, Vasile Grigore, expoziție retrospectivă de pictură și desen, putem citi reflecții și profesiuni de credință ale artistului (Deschideri către frumusețe), un material foarte util pentru definirea esteticii sale, chiar a imaginarului său și pentru analiza critică a operei, din care citez selectiv:

„Atâta vreme cât omul va fi om, dincolo de suferinţă şi temeri, de greutăți și trecătoare mâhniri, va găsi forţa de a crea, de a da măsura nobleței lui. La temelia oricărei fapte mari stau faptele deschiderii către înălțimile frumuseții.

În artă trebuie să te fereşti de legi, de formule şi să cauţi să înţelegi cât mai repede ce este esenţial, atât în concepţie cât şi în exprimare. Să intuiești și să presimţi cea mai eficace modalitate ce te poate defini pe tine. Aceasta cere studiu, cercetare, contemplare, curaj, pasiune și multă, foarte multă muncă.

Gîndirea prin imagini ocupă aproape trei sferturi din forţa creatoare a omului. Educația prin imagine este esenţială. Memoria, fantezia, conceptul sunt produsul imaginii.

Desenul ca şi culoarea şi compoziţia nu se învaţă pe dinafară ca nişte legi. Ele pot fi doar înţelese, nu memorate, favorizând o posibilă devenire.

Mereu iau în discuţie probleme de culoare – de pictură, care s-au pus, pe care mi le pun şi eu şi se vor pune mereu. Nu încerc să clarific, nici să descopăr noul. Studiile mele vor să păstreze şi să reflecteze mai bine memoria fiorului satisfacţiei spirituale în faţa frumuseţii culorilor.

Ştim, desigur, câtă muncă şi sacrificiu se cer consumate în flacăra idealului, câtă încredere trebuie să dăm în schimbul unei clipe de artă. Câtă ordine şi disciplină, câtă probitate şi educaţie.

Repet mereu alfabetul plastic, linia dreaptă, frântă, curbă, închis, deschis, neutru, galben, roşu, albastru. Este cel mai mic alfabet, dar el cuprinde imaginea permanenței memoriei tuturor lucrurilor și a gîndurilor, este însăsi esența adevărului și contemplării naturii și omului – a spiritualului și omenescului din ele.

Pe artiștii adevărați oboseala nu i-a cuprins decât odată cu moartea trupească.

Există un spirit plastic solar. Nu este el acela care îi arată omului umbra ființei sale și tot el îl face să vadă minunile formelor colorate ale naturii?

Exersând observaţia, putem vedea dincolo de puterea ochilor.

Gândirea artistică poate deveni operă şi opera gândire, numai atunci când forţa lăuntrică devine fapt creator.

Mâinile — lauda vieţii noastre.

Privesc evantaiul degetelor şi taina alcătuirii lor în unghiuri elastice şi lungimi inegale, care îmi răscolesc imaginaţia despre frumuseţea şi rosturile lor în unicitatea armoniei omului. Mâna, o, ce minune a transfiguraţiei mentale, care exprimă imagini şi numere, acorduri cromatice şi forma marmurii în tăcerea unei capodopere. Ce destin şi împuterniciri şi subtilităţi are. Catifelată sau dură, puternică sau delicată, este al doilea portret al fiinţei noastre. Ce miraj optic au putut face cu ea Michelangelo, Rembrandt, Picasso. De la aruncarea pietrei, la un superb desen de Holbein şi la acordurile extraordinare ale unui concert de Mozart, mâna s-a metamorfozat continuu atingând perfecţiunea. Câte taine strînge în palmă omul… Ce forţe extraordinare se ascund într-o clipă a mişcării ei? Cu ea am aprins focul şi dragostea şi semnele ei ne sunt date de la naştere, fiecăruia altfel, irepetabile în infinitul numeric omenesc. Ele sunt mărturia timpului prefăcut în istorii – furişat printre degetele noastre. Cu ele ne citim vârsta şi ne acoperim ochii de lumina soarelui şi ne ascundem faţa de lacrimi. Le-am întins ca simbol al prieteniei şi iubirii şi neastâmpârul vredniciei lor este lauda vieţii noastre. Cu ce daruri şi sărutări le putem onora inegalabila lor îndemânare?

Influenţa artei este extraordinară şi nelimitată. Nu este divertisment şi nici relaxare. Ea determină, acţionează, revoluţionează spiritul şi fixează pentru posteritate nemurirea civilizaţiei.

Aş fi dorit ca măcar un singur arlechin din câţi am pictat să râdă, să cânte, să fie vesel ca un «arlechin» dar ei sunt trişti – cu toate că îi îmbrac în cele mai fastuoase şi colorate costume.

Culoarea-lumină și constrast este o esență a reprezentării naturii. Ea comunică asupra simțirii și gândirii noastre o energie binefăcătoare, contribuind la echilibrul spiritului și ființei umane, tot atât de vital ca aerul și apa.

Lumina ne dă bucuria și misterul culorilor.

Întunericul adoarme culorile.

Prima treaptă a toleranței optice în pictură o fac complementarele. Bazele rămân forțe de șoc – fiind și cel mai greu de folosit și acceptat privirilor.

Originalitatea stă în adâncurile esenței creatoare, se naște din marea trăire și înțelegere a conceptului creator.

Expresivitatea și picturalitatea culorilor nu aparțin senzației vizuale – ci fondului spiritual. Picturalitatea nu este altceva decât modificarea perpetuă, logică și emotivă din noi, a raporturilor de valori-culori ale materiei cromatice.

Erorile s-au în mulțit odată cu ambiția artiștilor de a fi originali. Noul poartă în el și calitate și eroare, doar timpul corectează și selecționează.

Prin structura mea artistică sunt un polifonic – un cromatic – așa m-am născut. Când eram copil, dealtfel și astăzi fa fel se întâmplă, îmi venea foarte greu să aleg o anume floare sau o culoare. Rupeam din grădina părinților mei nu una, ci făceam un buchet de flori diferite.

Dorința de a ajunge la nuditatea spiritului, iată himera artei secolului al XX-lea.”

***

În centrul Bucureştiului, într-o clădire de pe strada Maria Rosetti nr. 29, poate fi vizitat un muzeu realmente fascinant, în primul rând prin caracterul său de unicat în peisajul artei contemporane: Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”.

Unicat, spuneam, pentru că în cele cinci săli ale sale, la două niveluri, parter şi etaj, care comunică printr-o scară interioară, se află donaţia Vasile Grigore. Donaţia făcută statului de artistul-colecţionar însumează numai în spaţiile de expunere 500 de piese, reprezentând „un ansamblu care vizează treptat aproape toate domeniile artelor frumoase”: pictură, grafică, desen, sculptură, icoane pe lemn şi pe sticlă, artă populară (covoare, ceramică), stampe japoneze, artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală. Vizitându-l, după ce ai admirat o serie lungă de lucrări excepţionale, datorate în primul rând unor mari pictori şi sculptori români din perioada interbelică şi contemporană, ai sentimentul, tot mai rar astăzi, al gestului de mare nobleţe, un gest pentru care orice cuvânt rămâne simplă şi nesemnificativă convenţie. Directorul muzeului, Viorel Rău şi muzeograful Cornelia König sunt gazde admirabile – şi specialişti de marcă în domeniu – oferind vizitatorului toate elementele necesare pentru a pătrunde în universul atât de bogat al acestei colecţii.

„Cu ani în urmă, pe o stradă de legătură, pe atunci mai discretă, între Ştirbei Vodă şi Calea Griviţei, la etajul întâi al unei case în care arta plastică şi decorativă aleasă, lemnul lucrat, obiectele de cult sau stampele japoneze se găseau, necăutate, ci răsărite şi împlinite acolo, parcă dintotdeauna, într-un decor interior intim, fascinant, de un rafinament cum rar se mai văzuse, prin el însuşi o operă, putea fi întâlnit Vasile Grigore. Colecţia personală a maestrului Vasile Grigore constituia privilegiul celor apropiaţi, singurii beneficiari ai unui tezaur sistematizat şi coerent, ce prinsese contur pe pereţii atelierului”, citim în prezentarea Muzeului, care a fost deschis oficial în 25 mai 2004. „Vasile Grigore a selectat lucrările nu numai după criterii strict estetice şi afinităţi, dar şi după particularităţile mai mult sau mai puţin evidente ale fiecărei categorii de opere. Părea că tradiţia marilor noştri colecţionari a apus. Vasile Grigore demonstrează contrariul şi aceasta într-o manieră excepţională. Să-i fim recunoscători încă o dată.” (Acad. Răzvan Theodorescu).

„Muzeul a început din septembrie 2003 să prindă contur. Pe măsură ce lucrările bine ambalate şi transportate cu infinită grijă îi treceau pragul, spaţiul vid, pereţii obositor de albi şi goi prindeau viaţă. Intimitatea care exista în expunerea din micul apartament de bloc s-a dizolvat treptat, fiecare lucrare găsindu-şi în muzeu locul bine stabilit pe simeze, dobândind în acest fel prestanţă maximă”, scrie arhitectul Viorel Rău, care împreună cu muzeograful Eugenia Florescu, a realizat acest muzeu-unicat în câteva luni.

De la bun început se cuvine să apreciez sistematizarea impecabilă a colecţiei din punct de vedere muzeografic, modalitatea de punere în valoare a fiecărei lucrări şi piese, creând astfel posibilitatea unui periplu spiritual rafinat. Dl. Viorel Rău mi-a mărturisit că maestrul Vasile Grigore nu acceptase ca în colecţia expusă să existe, în timpul vieţii sale, şi o lucrare a sa. Cele 40 de lucrări ale pictorului urmau să fie ţinute în depozit. Acceptase cu greu doar expunerea Autoportretului şi a portretului Mamei artistului. Până la urmă, una dintre sălile de la etaj îi este dedicată.

Se află în Muzeul din str. Maria Rosetti picturi şi desene de mare valoare semnate Theodor Pallady, Natură statică cu mască şi vasul alb, Nud în fotoliu roşu, Răstignirea lui Isus (creion) şi Autoportretul artistului (desen). Despre Theodor Pallady, Vasile Grigore mărturiseşte: „Îl aşez cu credinţa timpului neiertător lângă Eminescu şi Luchian, Bacovia şi Enescu, mari români moldoveni, făcuţi din aceeaşi ţărână şi calm, din acelaşi timp al neuitării.”

Din creaţia lui Iosif Iser, poate fi admirată o Madonă orientală, din cea a lui Gheorghe Petraşcu, Peisaj citadin. Jean Al. Steriadi este reprezentat de un tablou semnificativ, după părerea mea, pentru creaţia sa: Ghicitoarea.

Din opera lui Ştefan Dimitrescu, sunt expuse Stejarul, Portretul dramaturgului Mihail Sorbul, Balcic. Pot fi admirate Nud de Nicolae Tonitza, Portret de femeie cu maramă, Spania ş.a.de Henri H. Catargi. Apoi, Buchet de flori de Dumitru Ghiaţă, Ghicitoare, Intimitate, Flori şi fructe, Casa artistului, Sere la Căciulaţi ş.a. de Alexandru Ciucurencu, două Peisaje cu case de Lucian Grigorescu.

În Muzeu se află şapte tablouri de mare valoare ale lui Corneliu Baba: George Enescu, Autoportret cu tichie roşie, Portretul soţiei artistului, Iepure pe masă gri, Natură statică pe masă, Veneţia, Nud; o impresionantă serie de sculpturi de Ion Irimescu: Autoportret, Pictorul Vasile Grigore, două Portrete de femei, Compozitorul George Enescu, Femeia cu flamură, Maternitate, Pictorul Corneliu Baba, Nud (tors), Portret, Criticul de artă Lelia Pop, Violonistul Ion Voicu.

Aceasta pentru a da doar câteva exemple, lăsând vizitatorului să descopere multe alte lucrări ale unor nume reprezentative ale artei româneşti interbelice şi contemporane: pictorii Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ion Musceleanu, Ion Popescu-Negreni, Gheorghe Vânătoru, Ion Pacea, Traian Brădean, Ion Sălişteanu, Constantin Blendea, Constantin Piliuţă, Georgeta Năpăruş, sculptorii Miliţa Petraşcu, Corneliu Medrea, Vladimir Predescu, Constantin Popovici, Gheorghe Ionescu-Călineşti ş.a., ceramică, icoane pe sticlă şi pe lemn, obiecte de cult, stampe japoneze, mobilier în stilurile rococo, Ludovic al XV-lea, Napoleon al III-lea, covoare româneşti şi turceşti, piese de porţelan şi faianţă, toate – repet – excelent valorificate prin modalitatea de expunere.

Pe lângă acestea, există şi o „colecţie în colecţie”: o întreagă bibliotecă în primul rând de artă (cărţi şi albume) şi o colecţie de înregistrări discografice. Vasile Grigore a fost şi un pasionat meloman.

Albumul apărut în 2004 sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, realizat de Eugenia Florescu şi Viorel Rău, stă la dispoziţia vizitatorilor, alături de un album Vasile Grigore şi volumul Pasiunile unor colecţionari de Eugenia Florescu şi Viorel Rău.

Muzeul poate fi vizitat de miercurea până duminica, între orele 9,00 – 17,00. Preţul unui bilet de intrare: 2,5 lei. În ultima zi de miercuri a fiecărei luni, intrarea este liberă.

Costin Tuchilă

 Vizitați site-ul Muzeului de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”

 și Pagina de Facebook a Muzeului

Tablouri de Vasile Grigore

Faun și scoică, 1970

Stea de mare și clepsidră, 1976

Tors și flori, 1978

Cupă, scoică și trandafiri, 1980

Nud

Frezii

Obiecte din atelier

Femeie la oglindă

Arlechin cu chitară

Pierrot

Nudul rock

Cupă și rodie

Vas cu flori

Expoziție de pictură Cornelia Victoria Dedu

Marți 13 septembrie 2011, la ora 18,00, la galeria U ART GALLERY din București, situată în B-dul Iancu de Hunedoara nr. 8, et. 7, va avea loc vernisajul expoziției de pictură semnată de Cornelia Victoria Dedu. Expoziția va fi deschisă până la data de 30 septembrie a.c. .

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1967, secția pictură, clasa profesorilor Alexandru Cumpătă, Corneliu Baba, Ion Marsic, Grigore Vasile, Cornelia Victoria Dedu a participat, începând din 1967, la expoziții de grup și personale organizate în țară și străinatate. Artista are lucrări în colecții de stat și particulare din Franța, Germania, Elveția, SUA, Olanda, Italia, Iugoslavia, Polonia, Canada, Belgia, Turcia, Spania, Slovacia, Japonia, Israel.

„[…] Pictura Corneliei Victoria Dedu este asemenea autoarei ei: dinamică, spontană şi expansivă – la o primă vedere –, retractilă, introspectivă şi elaborată la o examinare mai profundă. Etapele constituirii şi limpezirii limbajului său artistic pot fi tratate cronologic, fireşte, dar la fel de bine ele pot fi descoperite prin analiza atentă a lucrărilor de dată recentă. Multe dintre acestea sunt, de altfel, rezultatul unor reveniri repetate, ale unor insistente reevaluări întinse pe parcursul mai multor ani, fapt ce denotă o preocupare de tip perfecţionist, dar, deopotrivă, şi o conştientizare a inevitabilei defazări care intervine între timpul obiectiv şi timpul interior, atunci când artistul are suficient curaj şi destulă obiectivitate pentru a-şi judeca reperele propriei anteriorităţi.

Nu este vorba aici de o încercare de a «actualiza» stilistic un produs artistic din teama că el ar putea «expira» din punct de vedere estetic, ci de nevoia de a îmbogăţi sau pur şi simplu de a completa, în eventualitatea unei omisiuni, datele experienţei care a generat crearea lui. Aşa se face că într-o pânză semnată de artistă cu doar o zi înainte putem identifica nu numai straturi de culoare vechi şi noi, dar şi achiziţii de vocabular plastic care definesc cu mai multă rigoare articulaţiile sintactice ale imaginilor, imagini care nu se modifică însă în esenţă. Această evoluţie spiralată a demersului artistic, retrăită integral ca o experienţă de sine stătătoare ori de câte ori procesul este reluat, face posibilă coexistenţa între limitele aceleeaşi exprimări a mai multor moduri de a compune câmpul plastic, unele care amintesc de verva cromatică a postimpresionismului, altele trimiţând la adrese ce figurează în teritoriul constructivismului sau chiar al minimalismului, deasupra tuturor situându-se însă poetica unificatoare a expresionismului liric. Un astfel de amalgam stilistic poate fi riscant pentru orice artist care se foloseşte de el în mod programatic pentru a demonstra existenţa unei compatibilităţi organice între direcţii şi abordări care altfel se declară a fi independente unele de altele. În cazul Corneliei Victoria Dedu lucrurile stau însă altfel. Ea nu se revendică de la niciun program estetic foarte clar definit, susţinând în schimb că practică o pictură «muzicală» (ceea ce ne trimite cu gândul la faptul că a existat totuşi măcar un model precedent din care s-a inspirat, acela putând fi, de pildă, orfismului practicat de Robert Delaunay), în care tot ceea ce contează este armonia cromatică şi compoziţională, pentru obţinerea căreia îşi permite libertatea de a alege elementele constitutive din orice zonă stilistică simte nevoia. Aparent, o astfel de «ars poetica» este privită cu îngăduinţă de teoreticienii obsedaţi de criterii taxonomice nete, care văd în ea cel mult o metaforă izbutită pe jumătate, nicidecum o autoevaluare riguroasă. Cu toate acestea, pictoriţa nu se hazardează în ceea ce spune, dovedind chiar o bună cunoaştere a noilor tendinţe care îşi găsesc locul în planul expresiei artistice generale. În muzică, de exemplu (nu întâmplător deci artista îşi caracterizează pictura ca fiind «muzicală»), este bine cunoscut fenomenul «Fusion», un mod de comunicare artistică spontană care îmbină sonorităţile tradiţionale cu cele sintetizate electronic, precum şi melosuri provenind din cele mai variate şi aparent incompatibile culturi. Cu toate acestea, pictura Corneliei Victoria Dedu nu are nicio clipă aerul că şi-ar nutri substanţa din beneficiile improvizaţiei sau ale experimentelor mai mult sau mai puţin spectaculoase.

Dimpotrivă, arta sa este puternic ataşată tradiţiei, inspiră temeinicie şi simplitate. Foarte sugestivă în această privinţă este o lucrare realizată într-o manieră gestualistă, puternic temperată însă, care constă într-o succesiune de tuşe ce pornesc de la negru diluat şi trec prin roşu, galben şi maro, contrastând pe alocuri cu pete de albastru, indigo şi verde. Pare un pumn de jăratic rezultat din arderea unei substanţe de origine incertă, dar la fel de bine seamănă cu o imagine captată din profunzimile universului de telescopul spaţial Hubble. Orice artist şi-ar fi intitulat o astfel de pânză Geneză astrală sau măcar Misterele incandescenţei. Cornelia Victoria Dedu i-a spus însă mult mai banal: Moţul curcanului, un titlu care denotă nu numai o viziune cât se poate de pământeană a autoarei lui, ci şi intenţia acesteia de a se raporta constant, tematic vorbind, la natură şi la lucrurile obişnuite care dau identitate existenţei sale de fiecare zi. În acest fel, pictoriţa consideră că poate ajunge la gradul maxim de libertate pe care un artist îl poate atinge. «Mi-am dat seama de acest adevăr în urmă cu mulţi ani, în perioada în care prin pictura românească bântuia moda griurilor. Mi-aduc aminte că atunci un confrate, uitându-se la lucrările mele mustind de viaţă şi de culoare, m-a întrebat, cu aerul condescendent cu care te interesezi de cum îi merge unui handicapat, dacă eu chiar nu am nicio angoasă. Angoase am avut, ca fiecare om, dar cu cât mi-a fost mai greu, cu atât am pictat mai luminos. Am reuşit să depăşesc momentele grele ale existenţei mele privind în jurul meu, minunându-mă de frumuseţea desăvârşită a fiecărei fiinţe şi a fiecărui lucru şi cinstind această frumuseţe prin lumina pe care am pus-o din belşug în culorile mele. Numai aşa am reuşit să devin liberă. Liberă să pictez doar ceea ce simt şi vreau eu.»” – Corneliu Ostahie, Artiști, ateliere, galerii (Ghid facultativ de încântat privirea), Editura Karta-Graphic, 2009.

 Tablouri de Cornelia Victoria Dedu

Iarna bunicilor

Iarna gutuiului

Vas cu flori

Autoportret cu ghips

Bărci la asfinţit

Bucătăria de vară

Călţunaşi

Casa ruptă

Curtea olarului

Pictor monah

Plaiul

Amfora casei