O însingurare metafizică

Coperta Fenetre sismanian

cronica literara liber sa spunCartea Fenêtre avec esseulement (Fereastră cu însingurare), semnată de scriitorul și orientalistul Ara Alexandru Șișmanian și apărută anul trecut la Éditions de l’Harmattan din Paris în traducerea de excepție a Danei Șișmanian, continuă un periplu poetic remarcabil, dens din punct de vedere al sensurilor și marcat de un suprarealism pictural al culorilor: „Le rouge se broie dans le noir et le mange –/ le noir dévore les instants du rouge/ le jeu de dés enfante l’asphalte – déchire le gris en cordes/ l’enfer est plein des cris piquants des miroirs/ d’étranges hérissons, certains se sont enfoncé le peigne/ dans les regards/ s’efforçant d’être moins seuls/ une lueur ininterrompue, rayonnant à moitié, sème des lettres/ dans la boîte postale de mes yeux”. (Le rouge et le noir). Continuă lectura „O însingurare metafizică”

Autoportret, între eu și tu

Oricât m-ar ispiti ideea de a căuta analogii între analizele subtile pe care psihologul de vocaţie care este Maria Timuc le-a încorporat în ambiţioasa ei carte Paşi către tine însuţi şi răscolitoarea sa aventură lirică în căutarea punctului astral de întâlnire între EU şi Tu, aşa cum este ea mărturisită în noul său volum de poeme, Iubire de nisip*) nu voi ceda prea uşor. Deşi, la drept vorbind, unele (şi nu puţine) motive spre a o face, aş avea.

Continuă lectura „Autoportret, între eu și tu”

Câinind printr-o viaţă de pât

nicolae mazilu cainind printr_o viata de pât

cronica literara liber sa spunLa  Editura Ars Longa din Iaşi a apărut volumul Câinind printr-o viaţă de pât de Nicolae Mazilu, postfaţă de Mircea Porumbreanu.

Sigur, la prima vedere, cititorul va fi surprins de titlu, un titlu maieditura-ars-longa-iasi-christian-brandusa-tamas1 puţin obişnuit pentru limbajul actual. Câinind printr-o viaţă de pât poate fi „tradus” ca suferind, alergând printr-o viaţă de miop sau de orb etc. Dacă ar fi să admitem această definiţie liberă, ea este justificată de nostalgia anilor trecuţi, de amintiri, de întâmplări bune sau mai puţin bune, adică de experienţele vieţii.

Construind  în „straturi” alternative de amintiri, autorul-fizician păstrează tonul optimist şi priveşte cu umor la anii tinereţii, iar întâmplările sunt tot atâtea pretexte de a povesti. Viaţa fiecăruia dintre noi este, de ce nu, un roman, însă nu toată lumea are curajul de a povesti, de a trece totul în codul ficţiunii. Fiind la debut, autorul justifică, evident cu umor, apariţia domniei sale în peisajul literar: „De altfel, nici nu mă pretind a fi scriitor sadea, ci numai ocazional, adică povestitor. Asta înseamnă că nu mă simt în stare să inventez realităţi fanteziste, conforme condiţiei mele umane, cum se obişnuieşte în mod curent în breasla scriitorilor, şi de altfel nici nu simt nevoia. Invenţia mea nu-i mai mult decât ceea ce mi s-a fixat în memorie conform acelei condiţii particulare. Iar dacă mi s-a fixat în mod diferit de percepţia altora pentru aceleaşi realităţi, apoi cred că pot să mă plasez sub umbrela unor circumstanţe atenuante. Povestească şi acei alţii ce-au perceput ei din acele realităţi, iar cititorul facă-şi singur impresia.”

amintiri comice

Într-o zi oarecare, fiecare dintre  noi poate avea revelaţia unui timp câştigat, graţie amintirilor, evenimentelor sau oamenilor ce ne-au marcat viaţa într-un moment sau altul. Autorul acestui volum, Nicolae Mazilu, a fost surprins pur şi simplu de amintirile ce  se aşezaseră „nedumerite” pe fereastra inimii. Aveau nevoie să fie povestite, împărtăşite cu alţii, iar declicul s-a produs într-o zi specială, după cum însuşi autorul mărturiseşte:

„Sămânţa producţiei de faţă a fost aruncată într-o ocazie care, deşi nu chiar aparte, ar putea fi calificată cel puţin drept inedită. Nu mai ştiu cum ne-am agăţat din nou unii de alţii, după jumătate de veac, prin internet oricum, da prin 2009 am decis să ne întâlnim ca să aniversăm 45 de ani de când ne-am… întâlnit… prima dată, la Bucureşti, la Facultatea de fizică. Ne-am întâlnit în iunie 2010. Pupături, şcl., catalog, dări de seamă, ţuici, vinaţuri, mâncăruri etc. După care ne-am dus care pe unde, crezând că s-a terminat, da nici vorbă! A ridicat unul glasul: «Hai, bă, să scoatem carte, cum a făcutără şi alţii! Să spunem noi acolo fiecare de unde vine şi ce-a făcut… în afară de umbră pământului.» Am şi scos carte să citească cine poate şi vrea: chiar două! Le zice Noi [volum colectiv, n.n.] şi-au apărut la Editura Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti. Prima are ca motiv «căutarea timpului trecut», a doua se referă la «timpul regăsit», că chipurile îl găsisem după ce l-am căutat atâta…

Cititorul interesat le poate găsi uşor, mai ales dacă-i şi interesat în a le găsi. Dacă nu, nu. De-aia nici nu dau aici nume, cum că cine s-a ocupat, ce-a făcut, şcl. Vreau să spun numai că prilejul a destupat parcă ceva în ce mă priveşte. Am participat cu ardoare şi fervoare, având eu motiv mult mai profund poate decât alţii s-o fac. Anume, cei cinci ani din viaţă, scurşi la facultate, în acel timp şi loc, mi-au ordonat trăirile, sublimând un caracter care, chiar dacă altfel a rămas necizelat pentru că nu aparţine unei caste anume, a devenit un spirit universal. Ştiam asta, am realizat-o încă de-atunci, de demult, de-aia multe amintiri de-atunci îmi sunt foarte detaliate, chiar periculos de detaliate, cum se exprima unul dintre colegi. Dar cu prilejul primei noastre producţii ele mi-au răsărit într-o nouă lumină. Şi-am socotit eu, în mine, că acel timp, cu oamenii în idee sau fiinţă care l-au făcut posibil, merită mult mai mult decât un onorabil anonimat social. Că, adică, acei oameni pot servi de exemplu, pentru mulţi destul de negativ, respingător chiar că la ce oare serveşte să mai înveţi şi carte azi?! însă pentru unii poate fi foarte pozitiv, îndemnându-i la străduinţă pe potriva putinţei. Şi ăstora le dedic amintirile de-aici… Dintr-un atare motiv, cititorul va găsi aici numai schiţe ce cuprind, într-un fel sau altul, numele acelora, dintre oamenii minunaţi, întâlniţi în fiinţă. Există chiar şi schiţe care poartă ca motto cuvintele lor, experienţa lor.”

ars-longa-sigla-col-ridentem-dicere-verumVolumul Câinind printr-o viaţă de pât de Nicolae Mazilu a apărut în colecţia „Ridentem dicere verum” (Râzând spunem adevărul), colecție a cunoscutei edituri Ars Longa, al cărei titlu este un vers celebru aparținând lui Horațiu şi cuprinde scrieri satirice, semnate de scriitori contemporani.

Pușa Roth

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Cronica literară

Arhiva categoriei Carte

Scurt circuit oltean

scurt circuit oltean revista culturalarevista revistelor culturale rubrica liber sa spun

Revista-magazin „Scurt circuit oltean” a Editurii CuArt, apare sub egida Ligii scriitorilor români şi a fost fondată de Marinela Preoteasa în anul 1994. În serie nouă, revista apare lunar, online.

Membri de onoare: Scriitorul Al. Florin Ţene, preşedinte L.S.R., prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, scriitor, prof. univ. dr. George Sorescu, scriitor.

Redactor-şef: Marinela Preoteasa. Redactori responsabili: Ştefania Marineanu: turism; Delia-Mihaela Vasile: arte; Florica Mitroi: sănătate. Fotoreporter: Ghe. Sporiş. Redactor Diaspora: Florentin Smarandache, SUA, membru USR, SSO, LSR, deţinător al medaliei de aur pentru ştiinţă, Pècs, 12 iunie 2010, propus de Academia Daco-Română pentru Premiul Nobel pentru literatură.

În acest număr sunt publicaţi o serie de poeţi (Marinela Preoteasa, Rodica Elena Lupu, Mihaela Aionesei, Gheorghe Răducan, Titina Nica Ţene), un studiu dedicat lui Mihai Eminescu şi semnat de Marian Botez, articolul A citi, a lectura, a studia. Notă asupra lecturii de Viorel Cernica. Profesorul Florentin Smarandache prezintă volumul Fabule de Elena Adriana Răducan, „un tablou al moravurilor unei societăţi, în aşa fel încât reuşeşte să lărgească cu mult cadrul acestei specii literare”. Ion Lilă publică un comentariu despre Personalitate excentrică; Al. Florin Ţene semnează articolul Generozitatea unei istorii obiective a spiritualităţii româneşti de pretutindeni, iar Nicolae Bălaşa scrie o epistolă către prieteni şi cititori, intitulată sugestiv Despre libertatea libertăţilor şi „neamestecul” unşilor în găleata cu jumări. Elena Buţu semnează două cronici literare, una la la volumul Pe-un picior de plai de Laurian Ionică, intitulată Un zâmbet pentru domnul Li, şi cea de a doua, Şarmu lui Janet, la volumul de sonete Şarmant april de Janet Nică. Statul şi Biserica 2013, un dialog semnat de Viorel Roman cu Ion Oltean din Bremen.

petre chirea casa bunicilor

Petre Chirea, Casa bunicilor

Sub titlul România – Catedrala din Carpaţi, Ion Nălbitoru prezintă Bucureştiul din punct de vedere turistic, cu principalele sale obiective. Un ghid pentru vizitatorul român sau străin aflat în capitala României.

Spunând poveștile copilăriei…

Povestea alfabetului de pusa roth alfabet prin povesti editura ars longa literatura pentru copii

Apropiindu-se 1 iunie, când noi, oamenii mari (sau, mă rog, cei care avem pretenția că suntem oameni mari…) sărbătorim Ziua Copilului, m-am gândit că nu ar strica să răsfoim și câte o cărticică dintre cele pe care, mult prea repede, le expediem la raftul lui „asta e pentru ăia mici”…

Și, spre bucuria mea, am ales această carte fermecătoare, Povestea alfabetului (Iași, Editura Ars Longa, col. „Geppetto”, 2012), scrisă de un om de o mare distincție sufletească, Pușa Roth, devotată susținătoare și neobosită promotoare a culturii autentice la Radio-ul național, dar nu numai acolo… O poveste încântătoare tălmăcită atât de inspirat prin ilustrațiile Nicoletei Bida-Șurubaru.

litera c povestea alfabetulu pusa roth nicoleta bida surubaruIlustrație de Nicoleta Bida-Șurubaru la vol. Povestea alfabetului de Pușa Roth

Povestea, pentru că până la urmă o poveste este, curge fumos și limpede, ea fiind un dialog între o înțeleaptă și duioasă Bunică și nepoțelul ei. Iar, pentru că Eric „era un băiețel cu ochii ca două mărgele, era curios și privea totul cu ochii larg deschiși, era nerăbdător să afle cât mai multe, să afle secretele lumii lui”, Bunica i-a pus numele de alint Mărgeluță. Era și firesc, atunci, ca și povestea să aibă un personaj pe care să îl cheme Eric, iar ai lui să îl alinte Mărgeluță. Citește cronica integral în Revista VIP, 31 mai 2013.

Șerban Cionoff