Fiziologia gustului: Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit, deşi afară numai de bine nu putem vorbi. Cu zăpezi cât casa, cu vânt și geruri, iarna a bătut furios la uşă, dar noi tot despre mâncare vorbim sau, mai bine zis, despre istoria artei culinare pe aici şi pe oriunde. Anton Pann, mare meşter la vorbă şi cântec, n-a putut să nu se oprească la această zonă sensibilă, intitulându-şi poezia Despre mâncare. Cu voia dvs., o reamintim că să luăm aminte, dar să ne mai şi descreţim frunţile:

„Omul trăieşte cu ce bagă în gură,

Pântecele omului n-are fereastră ca să i se vază ce a mâncat.

Pâine cu sare e gata mâncare.

Dintr-o ridiche patru feluri de mâcări se face: rasă şi nerasă, cute şi felii.

Cine caută gurii i să dezgoleşte turii.

Cine mănâcă puţin mănâncă de mai multe ori.

Omul nu trăieşte să mănânce, ci mănâncă să trăiască.

         De aceea

Mâncarea de dimineaţă lasă-o pentru seară.

         Şi

Lucrul de seară nu-l lăsa pentru dimineaţă.

Gura omului e iad, cât să-i dai, tot zice „ad”.

Astăzi să mănânci cât un bou, mâine ceri să mănânci cât doi.

         Însă

Şi un nebun mănâncă nouă pâini, dar e mai nebun cine i le dă.

Orce lucru când e mai puţin să pare mai cu gust.

Găina când se vede în grămadă, râcâie cu picioarele.

Păduchele când se satură iese în frunte.

         Iar

Flămândul codri visează şi vrabia mei.

Posteşte robul lui Dumnezeu, dacă nu găseşte tot mereu.

         Că

Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.

Cine are bea şi mănâncă, cine nu, stă şi să uită.

Omul care este harnic totdauna are praznic.

Iar nevoiaşul şi prostul şi în ziua de Paşti postul.

        Că

Astăzi când are parale mănâncă zaharicale.

        Şi

Când se caută mâine, n-are cu ce să-şi ia pâine.

Azi are, satură zece, şi mâine flămând petrece.

       De aceea

Gândeşte de astăzi şi pentru mâine.

De ai venituri mititele, mai opreşte din măsele.”

Ce mai, o adevărată istorie despre cumpătare, despre risipa de mâncare, despre viaţa noastră cea de toate zile. Cu bine şi cu bucurie.

Pușa Roth

Fiziologia gustului: Necesara cumpătare

Dintre toate darurile naturale, gustul este cel ce se simte mai bine şi se explică mai puţin, el n-ar fi ce este dacă s-ar putea defini. Acesta este un adevăr pe care noi îl gustăm din plin, uneori din prea plin, deci un adevăr care nu mai are nevoie de mici adaosuri, cum procedăm la bucătărie atunci când vrem să rupem inima târgului, adică a invitaţilor ce ne calcă pragul, pentru a fi prezenţi la masa pregătită cu migală. Fiindcă trecutul este poarta viitorului, de oricare domeniu ar fi vorba, cred că acest principiu se aplică şi în materie de gust. Prin urmare, vă propun să dăm o raită prin bucătăriile veacurilor trecute, ca să înţelegem până unde a ajuns rafinamentul culinar al mileniului trei.

Pe parcursul anului 1338, membrii unui ordin călugăresc din Provence au consumat raţii zilnice de 620 mililitri de vin. Supa figura permanent în meniu şi în special cea de varză, care se consuma de 125 de ori pe an. Carnea se servea de 217 ori pe an. Carne de oaie timp de 160 de zile, carne de oaie şi de vită 5 zile, carne de oaie şi ied într-o singură zi, carne de porc doar într-o singură zi, iar 55 de zile pe an, carne de porc sărată. În 109 zile din an se consumau ouă. Din aceste meniuri observaţi că lipsesc legumele şi fructele, prin urmare lipsesc vitaminele. Ar fi fost totuşi suficiente: un castronaş de lapte, o bucăţică de unt şi o portocală, pentru ca meniul acestor călugări ospitalieri să satisfacă exigenţele unui dietetician din secolul XXI. La final, îmi permit să vă aduc aminte că, indiferent de situaţie, avem nevoie de necesara cumpătare, aşa cum se exprima şi celebrul personaj Pantagruel:

„Nu năvăliţi prea viteji în tartine, copii de trupă ai mesei.

Harnica trudă lăsaţi la blindatele grele ce vin mai pe urmă!”

Cu bine și cu bucurie.

Pușa Roth