Eveniment: „Salonul roșu”, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul lui August Strindberg

salonul rosu de pusa roth dupa august strindberg

Premieră absolută

Superproducție a Teatrului Național Radiofonic

tnr-logoTeatrul Național Radiofonic va prezenta în premieră absolută Salonul roșu, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul cu același titlu de August Strindberg, teatru serial în 10 episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta. Traducere de Corneliu Papadopol.

În rolul principal, Arvid Falk: Cristian Iacob. În distribuție: Mihai Constantin, Mircea Rusu, Eugen Cristea, Dan Condurache, Marius Manole, Ionuț Kivu, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc, Petre Lupu, Mircea Constantinescu, Mihai Niculescu, Nicolae Călugărița, Marius Călugărița, Profira Serafim, Ion Mărgescu, Alina Teianu, George Grigore, Cristian Simion. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu, Renata Rusu. Regia de montaj: Mirela Anton, Dana Lupu, Florin Bădic, Radu Verdeş. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Cele zece episoade vor fi difuzate la Radio România Cultural, pe spațiul de teatru radiofonic serial, ora 22.30, în perioada luni, 11–vineri, 22 aprilie 2016, astfel: 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 22 aprilie. Luni, 11 aprilie 2016, ora 11.00 va avea loc lansarea spectacolului la Hotel Ramada Majestic din București, în cadrul audițiilor cu public organizate de Teatrul Național Radiofonic. Vor fi ascultate episoadele 1 și 5. Intrarea liberă. 

August Strindberg fotografie de Robert Roesler,1881–1882

August Strindberg, fotografie de Robert Roesler,1881–1882 

Excelenta dramatizare a Pușei Roth după romanul Salonul roşu de August Strindberg (22 ianuarie 1849–14 mai 1912) reprezintă o premieră în România şi, montată la Teatrul Naţional Radiofonic, constituie premisa unui adevărat eveniment cultural.

Pușa Roth

Pușa Roth

Sub formă de teatru serial în 10 episoade, Puşa Roth reţine  esenţialul, din punct de vedere dramatic, din romanul lui August Strindberg, capodoperă a literaturii universale care se dovedeşte şi astăzi un text de mare actualitate prin tematică, observaţia socială şi personajele sale memorabile. Romanul, tradus de Corneliu Papadopol, se pretează de altfel acestei viziuni dramatice sub formă de teatru serial. Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Costin Tuchilă

Prezentare și fragmente din spectacol (click pe titlul fișierului audio-video)

https://youtu.be/WaZNWlT7Z6g

Pagina de facebook Salonul roșu: https://www.facebook.com/Salonul-ro%C8%99u-804455019683017/

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Teatru radiofonic

Portret Octavian Cotescu de Annie Muscă, în Revista Teatrală Radio

octavian cotescu

annie musca eterne reveniri in luna august rememberAstăzi, 22 august 2014, ne amintim de actorul Octavian Cotescu (14 februarie 1931–22 august 1985).

A plecat dintre noi prea devreme, la numai 54 de ani. Ileana Berlogea făcea un paralelism între destinul lui Molière, dramaturgul-actor mort la 51 de ani și cel al lui Octavian Cotescu. Destinul a făcut ca autorul Bolnavului închipuit să dispară „lăsând mulți eroi fără veșmânt de artă.” „Câtă asemănare cu destinul actorului Octavian Cotescu, care a tăcut cu mult înainte de vreme, fără să poată juca tot ceea ce ar fi dorit să joace, fără să întruchipeze în fața spectatorilor toate personajele visate.” (Ileana Berlogea, Un moldovean la Teatrul Luciei Sturdza Bulandra, în Octavian Cotescu, volum îngrijit de Ileana Berlogea și Ion Toboșaru, București, Editura Meridiane, 1993, p. 11). A dorit cu ardoare, de exemplu, să joace rolul luioctavian cotescu liber sa spun Polonius din Hamlet, în regia lui Alexandru Tocilescu, rol pe care l-a și repetat.

Înzestrat cu simț al măsurii și cu zâmbet sarcastic de fin, Octavian Cotescu a interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. El a fost actorul care împrumuta eroului său o paletă întreagă de nuanțe și neliniști. A fost unul dintre preferații actori pentru Teatrul de Televiziune și pentru Teatrul Radiofonic, iar în memoria cinefililor a rămas prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme.

A fost și un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Valeria Seciu, Mariana Mihuț, Maria Ploae, Horațiu Mălăele, Dan Condurache. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Portret monografic, rolurile lui Octavian Cotescu în teatru, film, teatru tv, la radio, profesorul Octavian Cotescu, caracterizări critice, fotografii din spectacole și filme, scenete tv, fragmente din piese de teatru radiofonic. 

Annie Muscă

Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic: Patru povestiri de Petre Barbu

petre barbu teatru radiofonic

Marţi, 12 martie 2013, la ora 23.03, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră Patru povestiri de Petre Barbu: „Gerul iubirii”, „Rolul vieţii mele”, „La o crâşmă din Fundeni”, „Vai, sărmanul tată!”. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Vlad Ivanov, Dan Condurache, Dan Tudor, Andreea Vasile, Marioara Sterian, Ana Maria Ţoghină. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Mădălin Cristescu. Redactor: Domnica Ţundrea. Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră luni, 11 martie 2013, la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Spectacolul radiofonic aduce în atenţia publicului patru poveşti de viaţă, impecabil alcătuite, patru întâmplări aşezate într-un crescendo dramatic răscolitor, patru crâmpeie ale unui univers interior neliniştitor şi lucid, îmbinând firescul cotidianului cu fiorul tragic, de sorginte aproape metafizică… pentru că fiecărei experienţe de viaţă îi corespunde o anumită filosofie şi fiecare fapt relatat aduce cu sine o viziune despre lume.

Albert Camus spunea că „totul începe prin conştiinţă şi nimic nu are valoare decât prin ea”. Petre Barbu reuşeşte să capteze datele esenţiale din cotidian şi, filtrându-le prin propria luciditate, să recompună, cu forţă de expresie, un univers tulburător. Se creează astfel o sinteză între lume şi spirit, iar spectacolul ne prilejuieşte apropierea de o problematică umană de maximă însemnătate, de la lucruri fireşti, de fiecare zi (atât de importante, în fond!) până la fiorul tragic al iminenţei morţii şi, finalmente, chiar până la contactul cu moartea, relatat însă cu un fel de îngheţare a emotivităţii, ceea ce sporeşte evident tensiunea dramatică şi conferă montării radiofonice profunzime şi forţă filosofică.

petre_barbu

Petre Barbu

Opera lui Petre Barbu reprezintă o constantă a carierei regizorale a lui Attila Vizauer, astfel încât se poate vorbi, fără îndoială, de acum, despre o relaţie dramaturg-regizor bine sudată în timp şi exersată în multiple ocazii, scenice sau radiofonice. Faptul nu putea fi decât benefic pentru intuirea exactă, de către regizor, a intenţiilor autorului, pentru valorificarea tuturor meandrelor, nuanţelor psihologice ale personajelor, pentru acea condensare a timpului dramatic, care ne determină să ne transpunem cu totul în atmosfera spectacolului şi, ascultându-l cu atenţie, să ne lăsăm copleşiţi de emoţie.

luminita gliga compozitie 27

Luminita Gliga, Compoziție 27

Montarea radiofonică se distinge prin calitatea compoziţiei auditive, prin tonul şi ritmul secvenţelor dramatice, printr-o atentă distribuire a planurilor sonore, prin crearea de imagini, de la cele ale unui cotidian aparent banal şi până la construcţii stranii, dedublări ale acţiunii şi dialogului, evocări pe calea memoriei, proiecţii în imaginar… Sunetul devine un adevărat personaj în spectacol, un partener al eroului principal (acelaşi în cele patru povestiri), sonorităţi speciale creează o realitate paralelă, ambianţa ne copleşeşte şi ne potenţează reacţiile afective.

Vlad Ivanov, în rolul personajului principal, se dovedeşte remarcabil prin firescul interpretării, prin emoţie reţinută şi interiorizare, prin măsura dozei exacte, prin uşurinţa de a trece de la tonul unei discuţii obişnuite la trăiri profunde, marcate de tragism şi frământare lăuntrică, iar ceilalţi actori îşi susţin partiturile cu talent şi profesionalism, contribuind la crearea unei lumi extrem de percutante de realităţi concrete şi imagini. La tot pasul, descoperim adevărul vieţii, adevărul despre noi înşine şi ne recunoaştem în aceste trăiri, în aceste întâmplări, în aceste emoţii.

Domnica Ţundrea

Recital Virginia Mirea la Teatrul Național Radiofonic

Duminică, 26 februarie 2012, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați spectacolul „Chipuri ale feminităţii”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Virginia Mirea. Regia artistică: Cristian Munteanu. Recitalul cuprinde fragmente din Hangiţa de Carlo Goldoni, Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde, Filumena Marturano de Eduardo De Filippo, Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Matca de Marin Sorescu. Virginia Mirea interpretează rolurile: Mirandolina, Lady Windermere, Filumena Marturano, Catarina, Irina. În celelalte roluri: Dan Condurache, Gabriela Popescu, Cristian Iacob, Petre Moraru, Constantin Dinulescu. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Data difuzării în premieră: 29 ianuarie 2006.

Proiectul realizării unor emisiuni construite pe ideea de a sintetiza o temă foarte frecventată în dramaturgia universală sau tipologia unor personaje, oferind unor actori de marcă posibilitatea unor veritabile recitaluri, a prins contur în toamna anului 2004. Seria de emisiuni Cinci personaje în interpretarea unui actor a fost deschisă cu „Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache (24 septembrie 2004). Fiecare dintre emisiunile difuzate până acum are individualitatea ei, conferită de tema aleasă şi de personalitatea actorului (actorilor) supuşi probei de forţă presupuse de un asemenea recital, în care interpretează cinci roluri şi trebuie să fie ei înşişi dar totodată diferiţi, cu un singur mijloc de expresie: vocea. Într-un reportaj la TVRM, Marina Roman caracteriza aceste emisiuni cu o sintagmă potrivită: „eseuri teatrale”. În „Cronica Română”, Eugen Comarnescu le califica drept „exerciţii de virtuozitate”. Cât despre alegerea textelor, intenţia realizatorilor a fost ca, oprindu-se la o temă sau la o tipologie, să ofere titluri semnificative din istoria dramaturgiei universale, urmând metabolismul secret al temei sau evoluţia personajului, dar şi potrivite personalităţii artistice a actorului, capacităţii sale proteice, valorificate plenar de regizor. Şi mai cu seamă, înscriindu-se în rigorile expresive cerute de structura unui spectacol de teatru radiofonic.

Pe lângă amplele fragmente din piesele selectate, uneori realizând chiar sinteza piesei respective, aceste recitaluri cuprind şi scurte comentarii referitoare la personajul în discuţie, pentru a justifica astfel relaţia tematică sau tipologică. Spre deosebire de primele emisiuni din această serie („Dramele puterii”. Cinci personaje în interpretarea actorului Dan Condurache – 2004, „Slugi isteţe şi bufoni”. Cinci personaje în interpretarea actorului Horaţiu Mălăele – 2005, „Peţitoare şi cumetre”. Cinci personaje în interpretarea actriţei Dorina Lazăr – 2005, „Îndrăgostiţi în teatrul lumii”. Interpretează Delia Nartea şi Cristian Iacob – 2005), care urmau o idee tematică sau tipologia unui personaj, recitalul Virginiei Mirea propune cinci chipuri ale feminităţii, pe cât posibil diferite: Mirandolina din Hangiţa de Carlo Goldoni, Lady Windermere (Evantaiul doamnei Windermere de Oscar Wilde), Filumena Marturano din piesa lui Eduardo de Filippo, Catarina din Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, Irina din Matca de Marin Sorescu, într-o interpretare pe care nu mă feresc să o numesc excepţională.

Se spune pe bună dreptate că proba de foc a oricărui scriitor este analiza sufletului feminin. Pe de o parte datorită misterului feminităţii, pe de alta pentru că e atât de greu să aduci mereu ceva în plus pentru a-l dezlega. A trecut o jumătate de mileniu de când Gioconda surâde pe pânza lui Da Vinci şi tot de atâta vreme enigma ei nu se lasă descifrată. Probabil că nu trebuie descifrată, dacă această misterioasă compoziţie de sentimente eventual contradictorii este sinonimă, printr-o fericită reducţie, cu feminitatea.

Se crede – şi nu întotdeauna din comoditate – că sufletul feminin este aproape imposibil de pătruns, că esenţa psihologiei feminine implică o permanentă evadare din tipare, o confruntare cu imprevizibilul, acceptarea schimbării ca o condiţie paradoxală a conservării bogăţiei sufleteşti.

Şi dacă femeia a fost considerată, într-un mod care şi-a dovedit precaritatea, mai conservatoare decât bărbatul, redusă fiind la funcţia casnică, s-a observat cu mai mult sau mai puţin entuziasm cât de fragilă a fost această convingere. Atributele feminităţii se află, în fond, într-o relaţie pe cât de fină, pe atât de stabilă cu ideea de transformare perenă a lumii.

Dar nu e nici bine, nici util să încercăm să aflăm dacă nuanţelor fără hotar li se poate atribui cadrul limitativ al unor idei, ce ar putea fi şi ele preconcepute. Recitalul Virginiei Mirea, un adevărat regal de artă actoricească, exprimând în nuanțele cele mai fine tipologii și caractere atât de diverse, în registru comic sau tragic, ori urmând metamorfozele stilistice ale dramei moderne, este o dovadă a complexității personajului feminin în teatrul universal.

Costin Tuchilă