Amintire cu Iosif Sava

Iosif Sava

amintiriEram în anul întâi de facultate și trebuia să-mi găsesc un loc plăcut de practică în presa scrisă sau audio-vizuală. Ceva care să fie ca un bunic sfătos de la care să pot învăța multele și măruntele taine jurnalistice. Închideam ochii și mi-l imaginam pe Felix Aderca dăscălindu-mă, învățându-mă, certându-mă ușor și cu sentiment. Sau pe Brunea Fox? Ah! Toți erau ai mei, firește și îmi arătau tot ce știau. Vise, frate!

În realitate nu cunoșteam pe nimeni, nu aveam prieteni de genul ăsta și nici rude. Rude? Hahahaha!  Unde să merg? Și cu cine? Continuă lectura „Amintire cu Iosif Sava”

Poezia săptămânii: „Femeia care a uitat să doarmă” de Dana Fodor Mateescu

Auguste Renoir Ingenua 1874

Femeia care a uitat să doarmăpoezia saptamanii rubrica liber sa spun

Femeia care a uitat să doarmă
ninge în odaie cu aripi de fluturi verzi.
 

Somnul ei și-a dezlegat gleznele
și a plecat departe
în ochii unei străine
din alt oraș și altă țară
mai rotundă și mai roz.
 

Femeia care a uitat să doarmă
Fuge din propria-i rană,
Curge ca un miez
Spre bărbatul din catifea.
 

Cineva îi spusese că nu va fi niciodată al ei
dar nu credea,
astea-s povești de sugrumat îngerii.
 

Femeia care a uitat să doarmă
plânge din umeri
plânge din sfârcuri
plânge din tălpi
scoate pe gură flori de baobab și artificii.
 

Ochii ei văd miresme
și pe el, din spate, cum pleacă pentru vecie
de parcă ar veni.
 

Ssss! Auziți?
o frunză cu gene s-a pornit să urle
în locul ei.

Dana Fodor Mateescu

Dana Fodor Mateescu

Dana Fodor Mateescu

poezia saptamanii rubrica noua site liber sa spun

logo liber sa spunVezi:  arhiva rubricii Poezia săptămânii

Operă în trei acte, cu bice, cătușe și simulări de act sexual

alcina handel mezzo

simple intamplari rubrica liber sa spunAseară n-am avut ce face. Mă uitam la Mezzo, canalul de muzică clasică. Urma Händel, cu opera Alcina.

– Lasă aici!, zice Răzvan. Și cheamă-l și pe Andrei, o să fie ceva frumos.

– Bine, am zis.

Mie Händel îmi place, dar opera asta n-o văzusem niciodată.

Hai să tragem puțină cultură-n piept. Și m-am așezat frumușel la televizor.

Apare și Andrei, îmbufnat, pentru că l-am dezlipit de la Minecraft.

Până să înceapă povestea propriu-zisă, m-am uitat și pe o cărticică pe care o cumpărase Răzvan cu ceva vreme în urmă. Aveam o variantă a Alcinei, pe un DVD, dar n-o vizionasem. Continuă lectura „Operă în trei acte, cu bice, cătușe și simulări de act sexual”

„Maica-mare, poveste din Bucureștiul de altădată” de Dana Fodor Mateescu

dana fodor mateescu proza scurta bucuresti de altadata

proza scurta rubrica liber sa spunFerestrele erau larg deschise. De afară venea, ca un hoț, aerul curat, care trăgea după el un miros de iasomie și de brad ars. Cineva dăduse foc unor crengi. Era pe la sfârșitul lui mai, când Bucureștiul înnebunea de dor, s-ar fi smuls cu totul din rădăcini, ar fi fugit și s-ar fi iubit pe câmp cu te miri ce localitate proaspătă din apropiere. Dar Bucureștiul rămânea pe loc și doar zbuciumul lui se transmitea oamenilor care trăiau și visau în el.  Continuă lectura „„Maica-mare, poveste din Bucureștiul de altădată” de Dana Fodor Mateescu”

Încearcă și mă uită, Cristian Vasile!

Cristian Vasile in anul 1932

proza scurta rubrica liber sa spunRestaurantul „La Răcaru” își înghițea clienții încet, discret, ca pe homari. Fumul de țigară sufoca ochii, lumea bună a Bucureștiului anilor ’30 râdea, povestea, mesteca și bea. Orchestra cânta în surdină o romanță gălbuie, fără cuvinte.

La o masă, lângă fereastră, doi bărbați tineri și frumoși sorbeau cafele turcești și discutau aprins. Unul dintre ei, era brun și înalt, îmbrăcat în uniformă. Colonel, comandant de regiment de cavalerie. Adesea compunea tangouri, romanțe și melodii de inimă albastră, de plângeau și mesele din crâșme, când erau cântate de cine trebuie.

tudor serbanescu

Col. Teodor (Tudorel) Şerbănescu

Se numea Tudorel Șerbănescu și iubea femeia cu patimă. I se dusese buhul că după ce se despărțea de câte o amantă îi lăsa și pianul ca amintire. După care cumpăra altul, și altul… Așa a umplut multe case din București cu piane ori pianine. I se mai zicea „omul cu pianul”. Continuă lectura „Încearcă și mă uită, Cristian Vasile!”