Concursul naţional de poezie „Aurel Dumitraşcu” – debut în volum

poezie

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ, în colaborare cu Consiliul Judeţean Neamţ şi şi Asociaţia Culturală „Conta”, iniţiază şi organizează seria nouă a Concursului Naţional de Poezie (debut în volum) „Aurel Dumitraşcu”. Prima serie de zece ediţii a concursului s-a desfăşurat la Neamţ în perioada 1994–2003. 

Concursul a fost întrerupt după ce trei ediţii, consecutiv, organizatorii şi juriul nu şi-au dat acordul pentru a premia şi publica volume care nu se susţineau valoric, după excelenta serie de autori debutaţi în acest context.

Iniţierea noii serii a concursului este prilejuită de comemorarea a 25 de ani de la moartea poetului Aurel Dumitraşcu (16 septembrie 1990) şi de împlinirea a 60 de ani de la naştere (21 noiembrie 1955).

Manuscrisele, bine alcătuite, cu diacritice, vor fi trimise/depuse într-un exemplar printat dar şi în format electronic (CD, DVD, altele) pînă la data de 1 iunie 2015 pe adresa: Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Piatra Neamţ, strada Republicii, Nr. 15, judeţul Neamţ (cu menţiunea Pentru concursul naţional de poezie „Aurel Dumitraşcu”). Manuscrisele pot fi semnate cu numele autorilor în concurs, cu datele de contact (telefon, adresă mail); acest lucru nu poate influenţa decizia juriului care premiază manuscrise şi nu liste de nume. Manuscrisul trebuie să aibă (recomandabil; sunt acceptate şi alte variante, dacă e vorba de un proiect scriitoricesc sau editorial) minimum 60 de pagini, maximum 100 de pagini.

Manuscrisele vor fi însoţite de o fişă personală a concurentului: nume, prenume, data naşterii, adresă, telefon, e-mail, studii, activitate literară.

Concursul este deschis autorilor români nedebutaţi în volum, din ţară şi din diaspora, a căror vârstă nu depăşeşte 35 de ani pînă la data de 21 noiembrie 2015.

Juriul va fi constituit din scriitori, personalităţi ale vieţii literare din România.

Până pe data de 16 septembrie 2015 va fi făcut public manuscrisul cîştigător şi numele autorului.

Până pe data de 21 noiembrie 2015 manuscrisul cîştigător va fi publicat de organizatori la o editură prestigioasă din România (trei sute de exemplare) şi va fi lansat la Piatra Neamţ, la manifestarea prilejuită de aniversarea poetului Aurel Dumitraşcu.

Autorul va primi minimum o sută de exemplare din tirajul cărţii.

Alte informaţii pe adresa de mail adrianvlad@ambra.ro sau la telefon 0233/ 210379. Iniţiator şi coordonator al manifestării: Adrian Alui Gheorghe, director al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Poezie

Iubirea își trimite flori

emile-vernon portret frumusete florala

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda, anunță publicarea volumului Mario Petrucci love sends itself flowers. Iubirea își trimite flori. Texte paralele. Editat de Lidia Vianu. Traducere din limba engleză de Ștefan Mălaimare. Ediție online.

Primul volum de poezie pe care îl publică Contemporary Literature Press în anul 2014 este debutul editorial al unui student care abia a împlinit 20 de ani. Întâlnirea lui Ștefan Mălaimare cu poemele fizicianului Mario Petrucci a fost fără îndoială o piatră de încercare pentru un debutant. Editura noastră și-a propus de la bun început să încurajeze talentele tinere. Ea și-a propus de asemenea să sprijine studiul limbii engleze ca langue et civilisation, motiv pentru care publică foarte des texte paralele, cum este și cazul cărții de față.

mario petrucci poeme

Nu în ultimul rând, Iubirea își trimite flori este un volum cât se poate de european, de la poemele despre un tată și un bunic italian la versurile cutremurătoare despre Cernobîl. Fizicianul Mario Petrucci scrie o poezie metafizică, pe care o interpretează el însuși în lecturi publice – lecturile de poezie fiind o cale majoră de supraviețuire a poeziei contemporane.

Lidia Vianu

Mario Petrucci, love sends itself flowers. Iubirea își trimite flori. Texte paralele, editat de Lidia Vianu, se lansează oficial marți, 18 februarie 2014, dar  poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet: 

http://editura.mttlc.ro/mario-petrucci-vianu-ed.html 

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro. 

Avangarda XXII

Paul Klee, Grădina de iarnă

Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a XI-a ediţie a Festivalului-Concurs Internațional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, care se desfășoară la Bacău în perioada 27–20 septembrie 2012.

Festivalul îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, proză, teatru, critică literară şi eseu în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti –, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor, identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune descoperirea şi promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundaţiei „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte şi Jurnalism.

Premiile sunt următoarele:

• Pentru prozatorii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:

Premiul „GEORGETA MIRCEA CANCICOV” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2011

• Pentru poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:

Premiul „GEORGE BACOVIA” pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2011

• Pentru dramaturgii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:

Premiul „ION LUCA” pentru cea mai bună carte de teatru a anului 2011

• Pentru criticii literari consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:

Premiul „VASILE SPORICI” pentru cea mai bună carte de critică literară a anului 2011

• Pentru poeţii care au debutat editorial în anul 2011 şi care nu au depăşit vârsta de 47 de ani:

Premiul pentru cea mai bună carte de debut a anului 2011

• Pentru cea mai bună antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2011:

Premiul „GEORGE BACOVIA”

• Pentru poeţii care nu au debutat editorial şi nu au depăşit vârsta de 35 de ani:

Premiul de debut în volum al Editurii Fundaţiei Culturale Cancicov Bacău

La această categorie se vor mai acorda Premiile II şi III, trei menţiuni, precum şi premiile unor reviste literare.

• Pentru cea mai bună revistă literară şi de cultură a anului 2011:

Premiul FUNDAŢIEI CULTURALE „GEORGETA şi MIRCEA CANCICOV”

• Pentru întreaga creaţie poetică, Juriul va acorda:

Premiul „OPERA OMNIA” şi/sau PREMIUL DE EXCELENŢĂ

Premiile anuale ale Fundației Culturale „Gorgeta și Mircea Cancicov” pentru literatură, cultură, arte și jurnalism

În vederea stimulării şi promovării la nivel local, naţional şi internaţional a creatorilor băcăuani din domeniile literaturii, artelor, ştiinţei şi învăţământului, juriul constituit va acorda:

• Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2011

• Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului 2011

• Premiul „NICU ENEA” pentru cel mai bun artist plastic al anului 2011

• Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun jurnalist al anului 2011

• Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun solist-vocal/instrumentist al anului 2011

• Premiul „Dr. VASILE ADĂSCĂLIŢEI” pentru cel mai bun ansamblu folcloric al anului 2011.

Vezi  Programul Festivalului-Concurs Avangarda XXII