Teatru la malul mării

teatrul mignon spectacole august 2013 vama veche la pescarie

sigla teatrul mignon bucurestiÎn luna august Teatrul Mignon se întâlneşte cu spectatorii la mare! În fiecare week-end ne găsiţi la „amfiTEATRU”, La Pescărie – Vama Veche.

Este al treilea sfârşit de săptămână în care Teatrul Mignon prezintă spectacole în acest loc superb amenajat pentru teatru, în primele două săptămâni evenimentele având loc în paralel cu stagiunea bucureşteană. De acum însă, ne mutăm la mare!

Vineri şi sâmbătă, 2 şi 3 august 2013, de la ora 21.00, Ionuţ Oprea şi Johnny Bădeliţă vor prezenta spectacolul Pufuleţi şi pufarini. Regia şi scenografia: Marin Puşcaş.

Teatru, pantomimă şi improvizaţie. Hohote de râs garantate.

Amfiteatrul La Pescarie marea neagra vama veche

Sâmbătă, 3 august, de la ora 22.00, va avea loc spectacolul „Moftul român” din „Momente” de I. L. Caragiale.

Sub bagheta actorului Lari Giorgescu se naşte un spectacol comic, o înşiruire de situaţii, ce vă va vrăji şi conduce într-o lume a râsului necontrolat şi a gândului din spatele acestuia.

lari giorgescu recital caragiale mofturi

Alte titluri pe care le vom avea la „amfiTEATRU” sunt: L-V:8-16 cu Lari Giorgescu, Până când moartea ne va despărți cu Daniel Marcu, Raluca Dinculescu şi Cristina Ilin, Vorbe, vorbe, vorbe… cu Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca, Escroci în aer liber cu Monica Davidescu şi Dan Tudor, Fata cu cărămida-n gură cu Cristian Toma, Adelaida Zamfira şi Adriana Pârvu, Fantasmagoria cu Vadim Rusu, Nadejda Dimitriu, Petru Ciobanu şi Petrică Voicu, Alt bărbat. Altă femeie cu Adelaida Zamfira și Nicolae Nastasia.

spectacole teatrul mignon bucurești

1: Ionuţ Oprea şi Johnny Bădeliţă – Pufuleţi şi pufarini; 2: Lari Giorgescu – Moftul român; 3: Luminița Bucur, Oleg Apostol – Vorbe, vorbe, vorbe…

Vă aşteptăm la „amfiTEATRU”, pe malul mării!

Daniela Plopeanu

Relații: Daniela Plopeanu, PR Manager, Teatrul Mignon
Tel.0728291966
E-mail:daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

Vezi și: Debut regizoral: Delia Nartea

Invitație la Teatrul Mignon

I. L. Caragiale și Dumitru Solomon încheie vara la Teatrul Mignon

spectacol dupa cronica fantastica de caragiale teatrul mignon

eveniment liber sa spunÎncep prin a vă oferi un cadou din partea interpretei de muzică tradiţională Doina Fodor Lavric, care va fi prezentă pe scena Teatrului Mignon vineri, 26 iulie 2013, ora 20.30, alături de actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru pentru a ne istorisi o Poveste din Bucovina.

Ascultaţi cântecul şi veniţi să descoperiţi această mare artistă, dacă nu aţi făcut-o încă!

Foaie verde trei smicele – Doina Fodor Lavric: trilulilu.ro/muzica-podcast/doina-fodor-lavric-foaie-verde-trei-smicele

doina fodor lavric cantece vechi bucovina

Doina Fodor Lavric

*

Luni, 29 iulie 2013, la ora 20.30 vă invităm din nou în lumea lui I. L. Caragiale, la spectacolul A. D. 3874. Cronică fantastică!

În distribuţie: Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris. Regia: Marius Costache.

Eduard Cârlan, Bogdan Costea şi Eduard Haris dau viaţă personajelor dintr-un text scris de Caragiale la numai 22 de ani, în care acţiunea se petrece în anul 3874, în China… dar câte lucruri nu sunt asemănătoare cu realitatea vremurilor sale… şi ale noastre…

Cronica fantastica dramatizare teatrul mignon

Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris în spectacolul A. D. 3874. Cronică fantastică

La noi, în București cel puțin, vara e cald și lene. Și multe covrigării și, pe măsură, braserii. „Și oameni fel de fel, și mai așa și mai așa”. Noaptea e mai răcoare, „tot poți pentru ca să zici că respiri”. Și la vreme de seară limba omului se dezleagă și dă-i fălci la vorbă.

Dincolo de „marea trăncăneală”, simțim în opera lui Caragiale o adiere a suprafirescului care dă târcoale. Spectacolul nostru studiază permanențele umane, bazate pe imortalitatea spiritului lui Mitică, și, mergând mai departe, identificând chiar imixtiunea unei lumi supranaturale într-a noastră. Pentru noi, cotidianul este o taină. Iar în acest spectacol ne-am făcut o profesiune de credință în a potența taina prin taină, nevrând să denumim – nici nu credem că se poate – CINE, CE și CUM ne bântuie.

ghimpele revista satirice caragiale cronica fantastica

„Ghimpele”, revistă satirică săptămânală, anul XV, nr. 23, 9 iunie 1874, p. 1, cu Cronică fantastică de I. L. Caragiale, semnată Car… Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

*

Vorbe, vorbe, vorbe…, în regia Deliei Nartea

După marele succes de public din 12 şi 15 iulie, a treia reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc marţi, 30 iulie 2013, ora 20.30.

Textele alese sunt 5 piese scurte de Dumitru Solomon: Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă…, Joc şi Coşmar.

Distribuţia: Luminiţa Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca. Regia: Delia Nartea. Scenografia: Mirela Trăistaru. Asistent scenografie: Ema Litiu.

vorbe vorbe vorbe dumitru solomon regia delia nartea

Alexandru Sinca, Luminiţa Bucur, Oleg Apostol

În 1997, cu prilejul apariției unui volum de teatru – Antologii (Editura Untext) –, în cuvântul înainte Un sfat către mine, Dumitru Solomon scria: „Sunt convins că astăzi, cînd scriu eu teatru, alţii, mai tineri şi mai adecvaţi decît mine, hotărăsc şi ei că trebuie scris un «altfel» de teatru. Pe aceşti tineri dramaturgi aflaţi în răspăr cu scrisul meu şi al generaţiei mele, deşi îi simt iconoclaşti şi poate, dispreţuitori, raţiunea mă obligă să-i consider îndreptăţiţi, iar sufletul mă îndeamnă să-i iubesc, fiindcă, în pornirea lor de revoltă, mă descopăr pe mine, cel de-acum treizeci de ani, iar imaginea propriei tinereţi şi a propriului început nu poate să nu mă înduioşeze […]”.

„Proiectul Vorbe, vorbe, vorbe… s-a născut din dorinţa de a oferi unor tineri actori talentaţi – Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca – posibilitatea de «a juca» şi de «a se juca» pe texte româneşti contemporane, într-un spaţiu creat special pentru spectacole de teatru cu distribuţie mică, de calitate: un spaţiu cu adevărat Mignon.” – Delia Nartea

Te aşteptăm la Mignon, locul unde teatrul se întâlneşte cu tine, spectatorul în aşteptarea regăsirii.

Daniela Plopeanu

teatrul mignon bucuresti

Adresa Teatrului Mignon: Hristo Botev nr.1
Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon, tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon 

Vezi și: Poveste din Bucovina la Teatrul Mignon

Debut regizoral: Delia Nartea

Detalii despre Cronică fantastică de I. L. Caragiale, pe Portalul „Centenar Caragiale”, Radio 3Net „Florian Pittiș

„Taxi blues” de Ana Maria Bamberger, cu Marius Bodochi şi Dan Tudor, în avanpremieră la Teatrul Mignon

taxi blues teatrul mignon marius bodochi dan tudor

eveniment liber sa spunTeatrul Mignon vă invită sâmbătă, 27 iulie şi duminică, 28 iulie 2013, la ora 20.30, la avanpremiera spectacolului Taxi blues de Ana Maria Bamberger, cu Marius Bodochi şi Dan Tudor. Regia spectacolului este semnată de Dan Tudor, iar scenografia de Doru Zanfir.

Taxi Blues aduce pe scenă povestea regelui Lear într-un context cu totul inedit: un maresigla teatrul mignon bucuresti actor român este exilat în Germania la volanul unui taxi. Blues-ul este balansul pe care acesta îl face între „a juca Lear în România” şi „a fi Lear în Germania”. Apariţia neaşteptată a unui personaj în staţia de taxi din Hamburg face ca povestea să devină extrem de amuzantă. Modul în care cele două personaje interacţionează va fi, desigur, deliciul publicului. Vă veţi putea bucura de un spectacol cu trăiri extreme, interpreţii celor două roluri fiind ei înşişi doi artişti diferiţi ca structură, dar compatibili cu ideea spectacolului.

marius bodochi dan tudor spectacol teatrul mignon

Marius Bodochi și Dan Tudor în spectacolul „Taxi blues”

Spectacolul Taxi blues a obţinut Premiul pentru cel mai bun spectacol (regia Dan Tudor) şi Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, acordat ex-aequo actorilor Marius Bodochi şi Dan Tudor la Festivalul Naţional de Comedie 2012, de la Galaţi.

Dan Tudor a primit Premiul „Goange Marinescu” pentru regie şi Marius Bodochi a obţinut premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești, 2012, unde Taxi blues a fost declarat Cel mai bun spectacol.

taxi blues avanpremiera la teatrul mignon

Preţul unui bilet: 30 lei. Rezervări la contact@teatrulmignon.ro.
Bilete online pe www.iabilet.ro.

Detalii despre Teatrul Mignon: https://www.facebook.com/TeatrulMignon.

Adresa Teatrului Mignon din București: str. Hirsto Botev nr. 1, Piața Rosetti.

Vezi și: „Poveste din Bucovina” la Teatrul Mignon.

Debut regizoral Delia Nartea.

„Poveste din Bucovina” la Teatrul Mignon

teatrul mignon poveste din bucovina doina fodor lavric

eveniment liber sa spunVineri, 26 iulie 2013, la ora 20.30, la Teatrul Mignon din București (str. Hristo Botev nr. 1, Piața Rosetti) va avea loc spectacolul Poveste din Bucovina cu DOINA Fodor Lavric şi actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru.

„Unde se spun poveşti în casă, acolo-i Dumnezeu!” este motto-ul acestui atrăgător și complex spectacol: teatru-concert cu cântece / des-cântece, în timp / răs-timp şi muzică românească arhaică, interpetată de Doina Fodor Lavric.

„DOINA este făcută pentru cântec, nu născută. Înainte de a cânta, DOINA săvârşeşte, evocă şi înţelege. Are loc o contopire între ea şi muzică, apoi transpune şi îi lasă pe alţii să înţeleagă…” (Grigore Leşe).

folclor bucovina doina teatrul mignon descantece

Imagini din spectacolul Poveste din Bucovina

Preţul unui bilet: 30 lei.

Rezervări la contact@teatrulmignon.ro.
Bilete online pe www.iabilet.ro

Detalii despre noul teatru bucureștean: https://www.facebook.com/TeatrulMignon.

poveste din bucovina spectacol teatru nou bucuresti mignon

La sfârșitul acestei săptămâni, avanpremieră-surpriză la Teatrul Mignon. Vom reveni cu amănunte.

La același teatru se joacă cu succes spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe… de Dumitru Solomon, regia artistică: Delia Nartea. Citește cronica spectacolului.

Premieră la Teatrul de Comedie: „Urâtul” de Marius von Mayenburg

uratul premiera teatrul de comedie vlad cristache marius von mayenburg

eveniment liber sa spunÎn cadrul programului „Noi la Sala Nouă”, vineri, 26 aprilie 2013, la ora 19.00, în Sala Nouă a Teatrului de Comedie din București (str. Sf. Vineri, nr. 11, lângă Templul Coral) va avea loc premiera oficială a spectacolului Urâtul de Marius von Mayenburg, în regia lui Vlad Cristache. Traducere de Victor Scoradeţ. În distribuție: Marius Stănescu, Delia Nartea, Constantin Cojocaru, Silviu Debu. Scenografia: Vladimir Turturică. Ilustraţia muzicală: Andrei Nechifor. Mişcarea scenică: Arcadie Rusu. Video, foto, afiş: Adi Bulboacă. Inaintea spectacolului, la ora 18.30 va avea loc o conferință de presă.

delia nartea uratul premiera teatrul de comedie

Urâtul vorbeşte cu cinism despre pierderea identităţii individuale într-o societate superficială dominată de imagine. O lume în care isteria pentru «faţa perfectă», echivalentă cu succesul profesional, social şi sexual, dă naştere unor «oameni-produs» debusolaţi şi depersonalizaţi. În urma operaţiei estetice, Lette devine modelul de succes unanim acceptat într-o societate de consum în care totul se vinde, iar ambalajul cel mai frumos vinde cel mai mult. Frumuseţea proaspăt dobândită îl ajută să obţină tot ce şi-ar putea dori: bani, faimă, admiraţie, sex… dar pe drum pierde ceva esențial, se pierde pe sine. În spatele umorului acid se naşte o întrebare majoră: cine sunt eu într-o lume în care cu toţii arătăm la fel?” (Vlad Cristache).

Premieră: „Oameni ca noi” de Liviu Lucaci

oameni ca noi liviu lucaci premiera

eveniment liber sa spunLuni, 28 ianuarie 2013, la ora 20.30, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român din București (Intrarea Monetăriei) va avea loc premiera spectacolului Oameni ca noi de Liviu Lucaci. În distribuție: Andreea Grămoșteanu, Delia Nartea, Dragoș Huluba, Alex Conovaru. Regia: Liviu Lucaci. Muzica: Delia Nartea. Scenografia: Iuliana Gherghescu. Sunet: Cătălin Munteanu. Sunet și lumini: Radu Valeriu. Feat.voce: Micutzu.

„Pe bună dreptate te întebi cine sunt, domnule, toţi oamenii ăştia pe care-i întâlneşti în metrou, în magazine, în baruri, pe stadioane? Eu ştiu. Oamenii sunt materialul meu de lucru. Şi ştiţi ce fac? Le iau sufletele şi le răsucesc ca pe căptuşelile hainelor ca să aflu ce se ascunde în ele. Fiecare om are o poveste. Nemărturisită de cele mai multe ori. Fiecare om e o poveste. Vino şi ascultă povestea. Şi poate ai să afli ceva despre tine.” (Fragment monolog Entertainer).

Benoit Colsenet asteptare

Benoit Colsenet, Așteptare

Cum înfruntăm încă o zi? Cine sunt cei alături de care ne trăim vieţile? Care sunt motivaţiile care ne împing înainte? Cum reuşim să supravieţuim încercărilor? – întrebări cotidiene la care personajele din Oameni ca noi caută răspunsuri.

Oameni ca noi este un proiect Arcub şi Asociaţia Tam-Tam

Despre Liviu Lucaci

 

Contraste. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu

Cinci autori, reprezentând tot atâtea repere ale dramaturgiei româneşti şi universale, cinci piese complet diferite, cinci personaje între care nu se poate face nici o legătură, în fragmente definitorii pentru caracterul lor, un mare actor într-un recital extraordinar: Contraste. Cinci personaje în interpretarea actorului Mircea Albulescu, în regia lui Cristian Munteanu. Realizatori: Costin Tuchilă şi Puşa Roth. Acest recital extraordinar va putea fi ascultat duminică, 30 ianuarie, la ora 19.00, la Radio România Cultural.

În 2006, când a fost difuzată în premieră, aceasta era a şasea emisiune dintr-o serie de mare succes, începută în 2004. Cele cinci personaje interpretate de Mircea Albulescu sunt tot atâtea posibilităţi de reliefare a proteismului artistic: Danton (Danton de Camil Petrescu), Tache Farfuridi (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale), Ivan Petrovici Voiniţki (Unchiul Vanea de A.P. Cehov), Hagi-Tudose (Hagi-Tudose de B. Şt. Delavrancea), Lear (Regele Lear de William Shakespeare).

Mircea Albulescu (Danton) şi Delia Nartea (Louise Gély) în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii, la înregistrarea recitalului Contraste, 19 aprilie 2006

În celelalte roluri: Dan Condurache, Delia Nartea, Radu Amzulescu, Oana Ştefanescu, Eusebiu Ştefanescu, Petre Lupu, Virginia Mirea, Daniela Ioniţă, Sorin Gheorghiu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Regia de montaj: Radu Verdeş, Florina Verdeş, Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Data difuzării în premieră: 30 aprilie 2006.

Centenar August Strindberg

„Un surâs în mizerie sugerează existența unei speranțe și situația se prezintă altfel decât fără speranță. Așa e drumul. Eu pun numai câteva flori pe el.”

„Meditez astfel la viața mea: este posibil ca toate ororile trăite să-mi fie prezentate ca pe o scenă, permițându-mi astfel să devin dramaturg și să descriu toate stările de suflet și toate situațiile. Dramaturg am fost deja la 20 de ani, dar dacă viața mea ar fi decurs liniștită și fără probleme, n-aș fi avut nimic de descris.”

„Seara, o rază de lumină verde a căzut de la lampă pe pieptul meu, urmărindu-mă peste tot unde mă duceam. Oare va veni lumina pînă la urmă?”

„Când stau liniștit acasă, sunt în pace. Dar când ies puțin printre oameni, începe infernul.”

„Singur, trist, am plâns mult. M-am gândit că viața mea mi-a jucat o farsă plină de cruzime, că își bate joc de sentimentele noastre cele mai bune. Viața? O înșelătorie.”

Am plâns atâta încât ochii mei au pălit în exterior, în timp ce în interior sufletul meu a fost spălat.”

August Strindberg, Jurnal ocult

„Decenii în şir opera lui Strindberg a fost prezentată de istoria literară dintr-o perspectivă simplificatoare. Până prin anii ’50–’60 ai secolului al XX-lea, ea era pusă exclusiv în legătură cu influenţa pe care împreună cu pictura norvegianului Edvard Munch, contemporan cu el şi ilustrator al operei lui Strindberg, sau inspirându-se din aceasta, a exercitat-o asupra literaturii europene la cumpăna celor două veacuri, determinând printre altele apariţia expresionismului. Strindberg era înregistrat, aşadar, în primul rând ca un precursor al expresionismului. Dar abia către sfârşitul anilor ’40, la un secol de la naşterea dramaturgului, două studii monografice apărute concomitent, unul al istoricului literar englez, Elizabeth Sprigge, celălalt al francezului Maurice Valency, au revelat lărgimea orizontului său tematic şi stilistic.

După cum se ştie, Strindberg provenea dintr-o familie de burghezi înstăriţi – mama fusese însă slujnică într-o crâşmă. Povestirea autobiografică de o mare intensitate tragică Fiul slujnicei l-a făcut cunoscut nu numai Scandinaviei, ci întregii Europe occidentale. De altminteri se cuvine să observăm că după numai 13 ani ea era tradusă şi în româneşte în paginile unei reviste de la Iaşi. Strindberg, care debutase relativ târziu, după ce fusese ziarist, institutor, bibliotecar la Stockholm, corespundea într-un fel imaginii pe care sfârşituil de secol şi-o făcea despre scriitorii vremii. […]”

Dan Grigorescu

Fragment din comentariul cuprins în emisiunea August Strindberg: alchimia visului din seria Clasicii dramaturgiei universale, realizatori: Pușa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta, 2000

Iluzii, refugii, eșecuri

Salonul roșu, „primul roman suedez modern”, este cartea care l-a impus pe August Strindberg în 1879, reprezentând un succes extraordinar. Nu știu dacă acest roman atrăgea atenția prin modernitatea lui, la data respectivă, modernitate de altfel relativă. E cert însă că stilul autorului, nelipsit de ironie cinică și satira sa atât de cuprinzătoare, devenită denunț social, au creat un șoc de proporții. Nimeni nu cred că mai avusese, în literatura suedeză, talentul de a surprinde atâtea medii sociale dintr-o singură privire, de a le privi cu un ochi atât de sigur și de a pune sub lupă un întreg mecanism sufocant, de a lansa cu atât curaj imaginea ipocriziei și a corupției, neținând seamă de prea multe constrângeri într-o societate conservatoare, care știa foarte bine să-și ascundă eșecurile și să-și mascheze propria disoluție. De fapt chiar disoluția socială, la acel sfârșit de secol, este miezul analizei complexe pe care o întreprinde scriitorul într-un roman în bună parte autobiografic, vorbind de propriile iluzii și refugii. Strindberg avea 30 de ani când a publicat Salonul roșu, reeditat de Litera Internațional și Jurnalul Național, în traducerea lui Corneliu Papadopol (2010). Cu doi ani înainte, în 1877, îi apăruse o culegere de povestiri, Din Fjärdingen și Svartbäcken (cartiere din Uppsala, unde își făcuse studiile universitare), inspirată de viața studențească și ridiculizând atmosfera universitară de la Uppsala și mai ales profesorii săi. Era autorul mai multor piese, Cadou de ziua onomastică (1869), Gânditorul liber (1869), În Roma (1870), jucată la Teatrul Regal din Stockholm și întâmpinată favorabil de presa literară, Hermione (1871), Haiducul (1871), Mäster Olof (1872). Ultima, dramă istorică în cinci acte despre lupta reformatorului protestant Olaus Petri (Olof Persson) împotriva bisericii catolice în secolul al XVI-lea, fusese respinsă de Teatrul Regal, motiv de amărăciune și dispreț din partea scriitorului față de instituțiile oficiale, pe care le va ridiculiza în Salonul roșu. Refăcută, Mäster Olof avea să fie din nou respinsă în decembrie 1874, de Teatrul Nya (Teatrul Suedez) din Stockholm, înființat cu puțin timp în urmă. Este perioada în care Strindberg frecventează Restaurantul Bern (Berns Salonger) din centrul Stockholmului, a cărui sufragerie numită Salonul roșu devenise locul de întâlnire al scriitorilor și artiștilor, un fel de cafenea literară care reunea boema „insurgentă”. Restaurantul, înființat în 1863, există și astăzi, conservând în parte atmosfera de odinioară a Salonului roșu, locul atâtor dispute estetice și mai ales martor al atâtor destăinuiri. Târziu, după ce Strindberg dobândise notorietatea prin romanul Salonul roșu, Mäster Olaf este montată la același Teatru Suedez, premiera având loc la 30 decembrie 1881. Era un spectacol lung, care dura cinci ore. Primit acum favorabil, acest moment însemna practic descoperirea unui dramaturg de mare forță.

Strindberg nu este un nihilist iar Salonul roșu nu reprezintă o expresie a decepției personale și nici nu are valoarea unui protest social. Experiența proprie se întrevede în construirea personajului principal, Arvid Falk și mai cu seamă în mediile pe care el le străbate și în modul specific de a le ilustra. Trebuie de aceea să privim cu precauție răspunsul pe care August Strindberg i-l dădea criticului danez Edvard Brandes, care remarcase că Salonul roșu „face ca cititorul să se alăture luptei împotriva ipocriziei și a reacțiunii.” Strindberg motiva astfel: „Eu sunt un socialist, un nihilist, un republican, tot ceea ce înseamnă un anti-reacţionar!… Vreau să răstorn totul cu susul în jos pentru a vedea ce se ascunde dedesubt; cred că suntem atât de închistați, oribil de rigizi, că nici măcar curățenia de primăvară nu este posibilă, totul trebuie ars, și încă dintr-o suflare şi abia apoi putem să o luăm de la capăt…” Salonul roșu nu este însă atât de „revoluționar” pe cât s-ar crede, satira, corozivă, nu e totuși distrugătoare. Contextul social din Suedia și din Europa era cel care, probabil, îl potența. Din punct de vedere compozițional, acest roman nu aduce neapărat o noutate, modernitatea de care s-a vorbit („primul roman suedez modern” este caracterizarea lui Michael Meyer, în Strindberg: A Biography, Oxford, 1985) nevizând structura narațiunii, ci fiind un reflex de etapizare istoric-literară. Formula lui Strindberg este de altfel una cunoscută: împărțirea materialului epic în capitole cu titluri sugestive, fără ca acestea să ilustreze, ca în vechile romane, înaintarea narațiunii spre un final mai mult sau mai puțin previzibil. Aici nici nu e neapărată nevoie de un epilog clasic, „povestea” poate continua, pentru că finalitatea ei nu contează foarte mult. Recursul la texte epistolare e un liant necesar. Ceea este cu adevărat important și fermecător în Salonul roșu este unghiul stilistic folosit de autor, surprinderea, ca într-un crochiu, a reacției prin comentariul replicilor personajelor, acesta fiind adesea mijlocul cel mai sigur de a da expresie unui tip sau altuia. Intenția caricaturală a devenit aproape un reflex. Galeria de chipuri grotești, similară parcă cu micii monștri de argilă colorată ai lui Daumier, e nelipsită din recuzita satirică a lui Strindberg. O intuim din primul capitol, Stockholmul în perspectivă descendentă. Mediul funcționăresc, pe care Arvid Falk îl părăsește îngrozit pentru a-și încerca norocul într-o carieră literară, e de-a dreptul hilar, „suprarealist” prin organizare, depășind imaginea gogoliană. Există Colegiul pentru distilarea rachiului, Cancelaria de impozite, dar și Colegiul pentru plata salariilor funcționarilor, instituție „complet organizată”, în care pășește Falk. Aici e greu să fii condus de cineva dacă ai treabă, pentru că sumedenia de aprozi este „distribuită” astfel: șeful e în concediu, „primul aprod are zi liberă, al doilea este învoit, al treilea este la poștă, al patrulea bolnav, al cincilea s-a dus după apă de băut, al șaselea este în curte «și stă acolo toată ziua»” etc. Nimeni nu vine înainte de ora unu, în biroul președintelui nu se intră decât dacă acesta sună, dar nu a mai sunat de un an, arhivarul n-a mai venit la serviciu de cinci ani, leafa i se trimite acasă, bacșișul e la mare preț ș.a.m.d.

Nebunia, absurdul nu se opresc însă la mediul funcționăresc. Carl Nicolaus Falk, fratele lui Arvid, negustor de mărunțișuri, își invită prietenii devotați, „fideli ca niște câini, supuși, agreabili”, pentru a-i umili printr-o masă opulentă. „Câinii” trebuie să-i ofere un spectacol de lingușire și supunere pentru a-i satisface orgoliul. Tînăra nevastă a lui Carl Nicolaus își bea cafeaua în pat, este independentă, emancipată și se adresează soțului cu „tontulețule”. Coloniștii din Lill-Jans sunt pictori fără succes și caricaturi de filosofi, ca Olle Montanus și Ygberg. Atelierul pictorilor autori de scene religioase și peisaje este și el un decor grotesc. Editorul Smith, care își luase numele „din admirație exgerată pentru tot ce era american”, este un personaj sinistru, care comandă mai multor pretendenți la glorie aceleași lucrări, consfințind înțelegerea pe bilețele. Influent, el asigură gloria scriitorului pe care îl publică printr-o rețetă sigură, cu un „grad de nerușinare nemaiîntâlnit”: îl prezintă în ziare pe care le controlează, eventual ca acționar, ca pe un „nume de multă vreme cunoscut și mult prețuit în cercuri largi”. Nu citește mai mult de un capitol, stâlcește numele scriitorilor clasici, speculează credulitatea și superficialitatea. Lui Falk îi comandă, între altele, o nuvelă de zece pagini despre Societatea de asigurări maritime „Triton”, afacerea fiului său. În nuvelă numele Societății trebuie să apară fix de două ori. Societatea de asigurări maritime este, desigur, o escrocherie. Într-o clădire cu patru etaje sunt tot de felul de societăți anonime, asociații, redacții cu nume caraghioase: „Moștenirea copiilor Domnului”, „Paște oile mele”, gazetă pentru copii, „Vino la Iisus”, „Vulturul, societate anonimă a misionarilor”. La redacția unde Falk fusese chemat pentru a publica Facla împăcării tronează un zdrahon mascat. În cameră e o instalație „apocaliptică”: claviaturi de butoane pentru telegraf pneumatic și o mulțime de tuburi acustice în formă de trompetă, ca un fel de orgă, prin care individul dă indicații prețioase în tipografie. Un tub acustic, cu rol important, apare și în Domnișoara Iulia, unele dintre temele și motivele din Salonul roșu fiind de altfel reluate, în alte contexte, în teatrul lui Strindberg.

Costin Tuchilă

„Luceafărul de dimineață”, nr. 31 (1011), miercuri 6 iulie 2011

 

Vezi „Domnişoara Iulia” la Teatrul Național Radiofonic

 

„Un cuplu ciudat” de Neil Simon la Teatrul de Comedie

Marți 25 octombrie 2011, la ora 19.00, în Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie din București va avea loc avanpremiera spectacolului Un cuplu ciudat de Neil Simon, în regia lui Liviu Lucaci. În distribuție: Alexandru Conovaru, Angel Popescu, Marius Drogeanu, Șerban Georgevici, Bogdan Ghițulescu, Delia Nartea, Gloria Găitan. Scenografia: Ștefan Caragiu. Muzica originală: Delia Nartea. Producători: Asociația Tam-Tam și Teatrul de Comedie. Eveniment sponsorizat de Ballantine’s și Rocchetta.

Premiera este programată miercuri 26 octombrie 2011, la ora 19.30.

Dramaturg de succes, Neil Simon (n. 4 iulie 1927, Brox, New York), este singurul autor în viață al cărui nume este purtat de un teatru de pe Broadway. Scriitor prolific, după debutul cu scheciuri pentru televiziune, începând din 1961 (Come Blow Your Horn), timp de două decenii a scris în medie o piesă pe an, majoritatea jucate cu succes. Desculț în parc (1963) îi aduce celebritatea, sporită de ecranizarea din 1967, cu Robert Redford și Jane Fonda în regia lui Gene Saks. Dintre piesele sale din această perioadă: Sweet Charity (1966), Plaza Suite (1968), Promises, Promises (1968), The Last of the Red Hot Lovers (1969), The Sunshine Boys (1972), The Good Doctor (1973), God’s Favorite (1974), California Suite (1976), Chapter Two (1977).

Aproape același ritm creator se observă și începând din 1981 până la cele mai recente lucrări dramatice: 45 Seconds from Broadway (2001), Rose’s Dilemma (2003), Oscar and Felix: A New Look at the Odd Couple (2004).

The Odd Couple (Un cuplu ciudat, traducere de Alexandru Deva), jucată în premieră pe Broadway în 1965, este „o poveste frumoasă despre prietenie, despre tabieturile bărbaților, despre problemele de cuplu, despre diferențele esențiale dintre oameni în ceea ce privește percepția asupra vieții”, citim pe site-ul Teatrului de Comedie.

„Marusia”, teatru de Liviu Lucaci

Marusia, primul volum de teatru al lui Liviu Lucaci, apărut la Editura Palimpsest din București, va fi lansat luni 30 mai 2011, la ora 18,00, la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Sala „Ion Cojar”, în cadrul Galei Absolvenţilor UNATC și duminică 5 iunie, la ora 14,00, la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, în cadrul evenimentului „Gustul pentru filosofie”. Cartea va mai fi prezentată şi la Festivalul Comediei Româneşti – festCO.

Majoritatea pieselor cuprinse în acest prim volum tratează teme de actualitate sau induc o anumită stare care reflectă preocupări contemporane, o anumită psihologie specifică lumii de azi. Unele dintre ele pornesc, ca și proza autorului, de la experiențe personale, având, într-o măsură, caracter autobiografic. Cinci rendez-vous-uri mortale, o piesă alcătuită secvențial, din cinci ipostaze diferite care se reunesc într-un ansamblu unitar, au fost montate la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti (2010). Pe lângă acestea, apar încă cinci piese, scrise în registre diferite, de la dramă la farsă sau fantasmă teatrală, patru dintre ele cu două personaje: Marusia, 50, Pasiunea ca foc de armă, Imaculata Concepțiune, Frați de cruce.

„Ideea de a scrie pentru teatru e mai veche, dar n-am îndrăznit – mărturisește Liviu Lucaci într-un interviu. Câţiva ani la rând am scris proză. Şi sper ca într-un an să public şi primul meu roman. Cred că a scrie texte pentru teatru e o necesitate. De-a lungul anilor ăstora, să zicem în ultimii zece, de când se joacă foarte mult teatru «contemporan», am simţit nevoia să găsesc texte româneşti scrise astăzi. Există mult text românesc de teatru. Numai că, din păcate, majoritatea nu se pot juca. Nu sunt scrise pentru scenă. De obicei nu au personaje conturate, nu au conflict şi nu vorbesc pe limba celor care ar putea să le vadă.”

„Când am văzut în 2006 pe rafturile unei librării cartea de proză Povestiri despre celălalt de Liviu Lucaci nu am stat o clipă pe gânduri şi am cumpărat-o imediat. Am procedat astfel din curiozitate, căci aparţinea unui actor tânăr care mă încântase de multe ori cu prestaţiile sale scenice, şi nu fiindcă aş fi bănuit că voi avea revelaţia să descopăr un scriitor autentic. Lectura însă m-a surprins şi acaparat de la primele pagini. Fiecare povestire era scrisă cu eleganţă, fără stridenţe şi preţiozităţi stilistice, nuanţat, dar mai ales cu o naturaleţe dezarmantă şi cu un simţ al detaliilor surprinzător. Totuşi, în ciuda evidenţei, adică a faptului că mă aflam în faţa unui talent literar cert, nu am anticipat, deşi profesia autorului m-ar fi îndreptăţit, că într-o bună zi ar putea să scrie şi teatru. Dar şi fără anticiparea mea miracolul s-a întâmplat. Calităţile dovedite de Liviu Lucaci în proză se întâlnesc astăzi şi într-o volum cu şase texte dramatice. Am în vedere un singur exemplu. Marusia, piesa care dă şi titlul cărţii, este un veritabil poem dialogat despre trecerea de la copilărie la adolescenţă. O metaforă a purităţii şi candorii în care teatralitatea vine din interior încărcată de mister şi inefabil. Personajele, la rândul lor, sunt sigur creionate, iar acumulările conflictuale ingenios integrate contextului tensional al intrigii. Totul pe un fond de sensibilitate poetică de natură să asigure acţiunii o anume stranietate. Nici celelalte piese, indiferent de subiectul lor, nu diferă ca structură şi ca modalitate de scriitură. Spirit neliniştit, riguros, exigent cu sine, fără să fie obsedat excesiv de picanterii verbale şi gesticulaţii şocante, Liviu Lucaci se impune în generaţia de tineri dramaturgi apărută în ultimii ani ca un nume de primă importanţă.” (Ion Cocora).

Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia Actorie (clasa profesor Ion Cojar), în 1994, Liviu Lucaci este actor al Teatrului Naţional din Bucureşti şi conferenţiar la catedra de Arta actorului (UNATC). În anul 2000 a beneficiat de o bursă I. T. I. pentru studiul teatrului tradiţional japonez iar în 2002 a participat la întâlnirea internaţională a şcolilor de teatru pe tema teatrului tradiţional japonez. În 2005 şi-a luat doctoratul în teatru cu teza Actorul ca jucător, coordonator: prof. univ. dr. Adriana Popovici. A participat de-a lungul anilor la festivaluri de teatru în ţară şi în străinătate, a susţinut workshop-uri şi seminarii internaţionale, conferinţe interdisciplinare.

Printre rolurile interpretate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti: Oswald – Strigoii de Henrik Ibsen, regia Nicolae Scarlat (1996), Trissotin – Femeile savante de Molière, regia Lucian Giurchescu (1998), Baronul – Ţăranul baron de Ludvig Holberg, regia Lucian Giurchescu (2000), Mario – Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux, regia Felix Alexa (2001), Demetrius – Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, regia Felix Alexa (2003), Luca Arbore – Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Dan Piţa (2004), Reginald di Piperno – Patimile Sfantului Tommaso d’Aquino după Alex Mihai Stoenescu, regia Grigore Gonţa (2005), Michael – Dansând pentru zeul păgân de Brian Friel, regia Lynne Parker (2006), Gelu Ruscanu – Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga (2007), Ducele de Lorena – Eduard al III-lea de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (2008), Richard Darcy – Tectonica sentimentelor de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Nicolae Scarlat (2009).

La Teatrul Act: Neizbut – O zi de vară de Slawomir Mrożek, regia Alice Barb (2000), Bob – Chelnerul mut de Harold Pinter, regia Puiu Şerban (2001). Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Cléant – Doctor fără voie de Molière, regia Emil Mandric (2002).

A regizat spectacole în cadrul UNATC: Platonov de A. P. Cehov (Premiul pentru cel mai bun spectacol, Gala Absolvenţilor UNATC, 2008), A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare (2008), Trilogia atrizilor (Agamemnon de Eschil, 2009). În octombrie 2008 a participat la Festivalul Internaţional de Teatru Experimental de la Cairo cu spectacolul EXPrévert după texte de Jacques Prévert. A montat la Teatrul de Comedie din Bucureşti Domnişoara Iulia de August Strindberg (premiera în septembrie 2009) și Cinci rendez-vous-uri mortale la Clubul Țăranului (premiera, iunie 2010).

În 2006 i-a apărut la Editura Curtea Veche din Bucureşti volumul Povestiri despre celălalt.

Costin Tuchilă