ICR, partener al Festivalului Internațional de Film „Pelicam”, ediția 2014

pelicam

Vineri, 13 iunie 2014, începe Pelicam, Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, cu peste 30 de filme în premieră națională aliniate la start. Tot atunci va fi vernisată expoziția de fotografie Delta Dunării, perspective noi, o călătorie prin Delta Dunării în 40 de cadre semnate de Staffan Widstrand, Magnus Lundgren, Florian Möllers și Cristian Mititelu-Răileanu. Expoziția este realizată în parteneriat cu Rewilding Europe și WWF România.

La ora 19.30, la Centrul Cultural „Jean Bart” din Tulcea are loc deschiderea festivalului cu proiecția filmului La Fête Sauvage / Sărbătoarea sălbatică, o capodoperă a genului documentar de mediu, realizat în 1976 și restaurat complet. Varianta restaurată va putea fi vizionată în premieră mondială la Tulcea. Filmul, care poartă semnătura regizorului Frédéric Rossif, a fost filmat în patru colțuri ale lumii și este un poem în imagini despre viața sălbatică.

Seara de deschidere se încheie cu un concert al celor de la BaBaZuLa, care vin special de la Istanbul pentru Pelicam, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Show-urile lor seamănă cu niște ritualuri șamanice și sunt o combinație de multe discipline artistice, deseori încoporând belly-dance, costume, poezie, teatru, și desen performativ, oferind publicului un ospăț audio-vizual. Intrarea este gratuită.

delta dunarii

Sâmbătă începe proiecția filmelor din competițiile Pelicam: lungmetraje, scurtmetraje, Black Sea Docs și Fresh Perspectives, în cele două spații de desfășurare a festivalului: Centrul Cultural „Jean Bart” și Muzeul de Artă. Filmele vor fi jurizate, printre alții, de Regizorul Cristi Puiu, campionul olimpic Ivan Patzaichin, directorul festivalului Ecozine Saragoza din rețeaua Green Film Network, Pedro Fuente și antropologul Vintilă Mihăilescu.

Sâmbătă și duminică au loc și workshop-urile Pelicam, de creație de documentare moderat de regizorul Thomas Ciulei și atelierul de înverzire a industriei de film, susținut de olandezii de la Green Film Making. Între 9 și 15 iunie are loc și Primul meu film documentar, un atelier al Asociației Vira, dedicat liceenilor din Tulcea.

Pe toată perioada festivalului poate fi vizionată și expoziția fotografului francez Yann Arthus-Bertrand, cunoscut pentru filmul său Home. Festivalul se încheie, duminică, 15 iunie cu un concert Subcarpați, în Piața Civică din Tulcea.

Organizatorii pun la dispoziție un camping eco și biciclete de închiriat. Cei care vin cu cortul la Pelicam beneficiază de reduceri la barul festivalului.

Toate proiecțiile Pelicam sunt deschise publicului larg, iar intrarea este gratuită.

Detalii suplimentare: pelicam.ro

ICR oferă Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune la Festivalul ANONIMUL

anonimul festival film independent

Ediţia aniversară a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL se va desfășura în perioada 9–18 august 2013, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Cea de-a X-a ediție a Festivalului este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Consiliului Județean Tulcea, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române. ICR va oferi Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune.

Festivalul va fi deschis de cel mai recent film în regia lui Wong Kar-wai, Marele Maestru/ The Grandmaster, vineri, 9 august. Pe fundalul tumultuos al Chinei anilor 1930, The Grandmaster urmăreşte viaţa legendarului Ip Man, mentorul lui Bruce Lee şi maestru al școlii Wing Chun Kung Fu. Din distribuție fac parte actorii Tony Leung, recompensat cu Premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes, în 2000, pentru rolul său din In the Mood for Love şi Ziyi Zhang, nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul său din Memoirs of a Geisha şi de trei ori nominalizată la Premiile BAFTA. Proiectat în deschiderea Berlinale 2013, The Grandmaster este prezentat în avanpremieră la ANONIMUL, prin amabilitatea Independenţa Film.

• Competiție scurtmetraje ficțiune

HIJACKER, regia Danilov Aleksandr, Rusia

DOOD VAN EEN SCHADUW/ DEATH OF A SHADOW, regia Tom Van Avermaet, Belgia-Franţa

PELUQUERO FUTBOLERO/ HOOLIGAN HAIRDRESSER, regia Juan Manuel Aragón, Spania

NE MENSHE 50 KG/ NOT LESS THAN 50 KG, regia Maryna Artemenko, Ucraina

LA VOIX DE KATE MOSS/ KATE MOSS’ VOICE, regia Margaux Bonhomme, Franţa

KOLYA-KOLYA, regia Kolesov Konstantin& Baykov Boris, Rusia

THE ONLY BAR IN TOWN, regia Adam Budd, Canada

DIE LETZTE GRENZE/ THE LAST BORDER, regia Daniel Butterworth, Germania

MARCELLO, regia Francesca Coticoni, Italia

BAD PENNY, regia Andrei Creţulescu, România

STEW& PUNCH, regia Simon Ellis, Marea Britanie

PASTILA FERICIRII/ THE PILL OF HAPPINESS, regia Cecilia Felmeri, România

ALINA, regia Dukarev German, Rusia

LE COQUELICOT/ THE POPPY, regia Fabien Giurgiu, Franţa

WASTE, regia Anton Groves, România

REHEARSAL, regia Agnes Guilbault, Spania

MISTERIO/ MISTERY, regia Chema García Ibarra, Spania

PRIETENIE, BARÁTSÁG/ FRIENDSHIP, FRIENDSHIP, regia Rusu Ionuţ, România

TATTOO, regia Aldo Iuliano, Italia

TILL DEATH DO US PART, regia Julian Lara, SUA

DREAMING APECAR, regia Dario Samuele Leone, Italia

DIRECTED BY, regia Alban Mench, Franţa

TUNS, RAS ŞI FREZAT/ HALF SHAVED, regia Bogdan Mureşanu, România

GREY, regia Hassan Neamah, Egipt

THE TREE OF PAN, regia Aitken Pearson, Portugalia

VACA FINLANDEZĂ/ THE FINNISH COW, regia Gheorghe Preda, România

SHAME AND GLASSES, regia Alessandro Riconda, Italia

POOL, regia Juan Del Rio, Spania

EN PLAN ROMÁNTICO/ ROMANTIC AS I AM, regia Peris Romano, Spania

SECOND VOICE, regia Daniel Sandu, România

ȘANȚUL/ THE DITCH, regia Adrian Silişteanu, România

UN BEAU MATIN/ ONE FINE MORNING, regia Slony Sow, Franţa

THE BEST JOB, regia AnastaSia Titova& Kateryna Shevchenco, Ucraina- Rusia

CLAUDIU ŞI CRAPII/ CLAUDIU& THE FISH, regia Andrei Tănase, Germania-România

ROBOKROLIK/ ROBORABBIT, regia Sergey Tsyss, Rusia

EL RASTRILLO SE QUIERE COMPROMETER/ RAKE’S COMMITMENT, regia Santi Veiga, Spania

ORDINARY FAMILY STORY, regia Sergey Velikoredchanin, Rusia

ZIMMER 606/ ROOM 606, regia Peter Volkart, Elveţia

LA MULŢI ANI!, regia Armine Vosganian, România

SEIN KAMPF, regia Jakob Zapf, Germania

film

• Competiție scurtmetraje animație

CREAMEN, regia Esther Casas, Spania-SUA

COMME DES LAPINS (Chroniques de la poisse, chap. 2)/ LIKE RABBITS (Sticky Ends, chap. 2), regia Osman Cerfon, Franţa

MICHAEL POLLAN’S FOOD RULES, regia Marija Jacimovic& Benoit Detalle, Serbia

ED., regia Gabriel Garcia, Brazilia

ZWEIBETTZIMMER/ DOUBLE OCCUPANCY, regia Fabian Giessler, Germania

STRINGS, regia Tal Arbiv& Lior Golan, Israel

MADEMOISELLE KIKI ET LES MONTPARNOS/ KIKI OF MONTPARNASSE, regia Amelie Harrault, Franţa

JAMÓN/ JAMON, regia Iria López, Marea Britanie

UŞOR POATE ORICINE/ EASY IS FOR ANYONE, regia Paul Mureşan, România

ORIGAMI, regia David Pavon, Spania

EMILIE, regia Olivier Pesch, Luxemburg

TARAZOO/ SCALE, regia Ramin Rahbar, Iran

DEER VALYA, regia Djalil Rizvanov, Rusia

2 (DOI)/ 2 (TWO), regia Ilinca Šeda, România

ALFRED Y ANNA/ ALFRED& ANNA, regia Juanma Suárez, Spania

SHAVE IT, regia Fernando Maldonado & Jorge Tereso, Argentina

UN EVENIMENT NEASTEPTAT/ AN UNEXPECTED EVENT, regia Monica Vinogradov, România

DJI. DEATH FAILS, regia Dmitri Voloshin, Moldova

BEAR ME, regia Kasia Wilk, Germania- Polonia

PROJECT K-9, regia Francisco J. Cabrera, Alicia Esteban, Elsa Esteban, Juan E. Forero, Victoria González, Adrián Parra, Iria Salgado, Pablo Serrano, Huijun Shen, Spania.

Delta Dunării, locuri şi oameni prin ochii unui artist din Israel

delta dunarii expo foto

Institutul Cultural Român – Filiala Tulcea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Tulcea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale şi Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, a organizat, joi, 14 martie 2013, la Tel Aviv, expoziţia foto Delta Dunării, locuri şi oameni prin ochii unui artist din Israel, fotografii realizate de Orli Perel Nir.

Imaginile au fost realizate în cadrul Rezidenţelor DeltART de la Sulina. La eveniment, a fost prezentat și filmul documentar Danube Delta Is Waiting for You.

delta dunarii apus de soare

Expoziţia a fost organizată cu ocazia întrevederii operatorilor de turism din Tulcea cu operatorii de turism din Israel, în cadrul evenimentului numit „Ziua Deltei şi a Transilvaniei în Tel Aviv”, care se desfăşoară la Camera Industriaşilor din Tel Aviv.

Danube Connection. Story & Glory

Institutul Cultural Român prin ICR Viena, ICR Praga şi ICR Budapesta, împreună cu Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” a organizat, în Austria, Slovacia, Ungaria şi România, proiectul Danube Connection. Story & Glory, proiect transnaţional aflat sub patronajul Ministerului Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei şi al Ministerelor de Externe al Ungariei şi Slovaciei, care se desfăşoară în perioada 22 iunie–2 septembrie 2012. Acest program de anvergură a fost iniţiat în conformitate cu direcţiile stabilite de Strategia UE pentru Regiunea Dunării, adoptată în decembrie 2010.

Născut în 2011, cu ocazia primei ediţii a Festivalului Bărcilor cu Vâsle Rowmania de la Tulcea, Danube Connection. Story & Glory urmăreşte să pună în valoare potenţialul natural şi cultural al zonei dunărene, prin promovarea unei mişcări eco-culturale şi eco-tehnologice. În acest demers, raportul dintre artă, urbanitate şi tehnologie este ilustrat prin implicaţiile sale culturale şi de mediu.

Danube Connection. Story & Glory este un proiect novator, în raport cu majoritatea programelor culturale dedicate spaţiului dunărean, şi îşi propune să schimbe radical imaginea asupra Deltei Dunării, percepută până acum ca spaţiu mirific, însă subdezvoltat cultural, social şi economic, „locul unde nu se întâmplă nimic”. Pornind de la specificitatea locală şi valorizând patrimoniul cultural şi uman al zonei Dunării, acest eveniment ilustrează modul în care întâlnirea dintre natură, artă şi sport ne poate ajuta să re-imaginăm un spaţiu.

În acelaşi timp, proiectul pilot Festivalului Bărcilor cu Vâsle Rowmania îşi propune şi să dezvolte o platformă interactivă şi interdisciplinară în spaţiul dunărean, încurajând dezbateri pe marginea unor teme de interes european precum: preocuparea pentru un stil de viaţă sustenabil, stimularea creativităţii artistice ca instrument de promovare a valorilor comune şi neperisabile, protecţia mediului, dezvoltare durabilă.

Prin proiectul itinerant Festivalului Bărcilor cu Vâsle Rowmania, Institutul Cultural Român şi Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” îşi asumă rolul de colector de energii creative şi mitologii comune în spaţiul dunărean şi propune un model de best practice la care se pot asocia, începând cu ediţia din 2013, organizaţii, instituţii şi firme interesate, din toate ţările riverane.

Cele trei secţiuni ale proiectului sunt:

• Plug in to Nature – artă şi industrii creative. Această instalaţie de artă contemporană este concepută de designerul Olah Gyarfas, arhitecţii Sorin Istudor şi Kalliope Dimou, artistul Nicu Ilfoveanu, muzicianul Electric Brother împreună cu Teodor Frolu şi curatorul Alina Şerban. Plug in to Nature ilustrează un set de valori reprezentate de Ivan Patzaichin şi îşi propune să-i contamineze pe vizitatori cu energia antreprenorială, socială şi ecologică aflată în spatele „eroului” olimpic care, după încheierea carierei sportive, s-a dedicat protejării biosferei Delta Dunării şi creării de mici centre industriale bazate pe materie primă ecologică şi tehnici mesteşugăreşti. Plug in to Nature invită la reflecţie asupra dimensiunii naturalului. Arta şi intervenţia urbană sunt în acest context acel spaţiu „in-between” care oferă posibilitatea (re)interpretării relaţiei contemporane dintre cultură, spaţiul public şi ecologie.

• Rowmania – stil de viaţă sustenabil. Este vorba de un concurs de „canotcă”, ambarcaţiune originală, cu un design unicat, făcută din lemn cu tehnologia vechilor mesteşuguri din Delta Dunării şi inaugurată de multiplul campion olimpic şi mondial Ivan Patzaichin la prima ediţie a Festivalului Rowmania în 2011, care se desfăşoară în echipe de câte 10 participanţi, indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă.

Detalii şi condiţii de participare: http://www.rowmania.ro/danubeconnection/ 

• iMYTH – mitologia dunăreană. Este o instalaţie video outdoor care tematizează elemente comune din mitologia ţărilor dunărene. Este realizată de Daniel Dorobanţu, artist vizual şi muzician, lucrări ale sale fiind incluse în colecţia festivalului de artă electronică – Ars Electronica Linz. iMYTH pornşte de la o formulă ce combină elemente documentare şi mitologice într-o formulă vizuală bazată pe ilustraţie animată şi prelucrare grafică a imaginii brute. Teme mitologice precum legenda naşterii Dunării: Die Quellnixen der Donau, legende răspândite în spaţiul dunărean, mituri ale construcţiei şi ale jertfei (Meşterul Manole – în România, Kőműves Kelemen – în Ungaria), mituri legate de construcţia de poduri (Podul Minciunilor din Sibiu) vin să susţină conştiinţa apartenenţei la un spaţiu cultural comun.

Programul evenimentelor:

Viena

22 iunie – 23 iulie, Karlsplatz, PLUG IN TO NATURE

7 iulie, orele 11.00–14.00, Gänsehäufel Strandbad, ROWMANIA

7 iulie, ora 21.00, Domul Sfântul Ştefan, iMYTH

Bratislava

8 iulie, orele 14.00–17.00, Čunovo Water Sports Centre, ROWMANIA

8 iulie, ora 21.00, proiecţie în zona Centrului Comercial Eurowea, iMYTH

Budapesta

13 iulie, ora 21.00, Hotel Le Meridien, iMYTH

14 iulie, orele 10.00 – 16.00, Lágymányosi Öböl, ROWMANIA

Tulcea

31 august – 2 septembrie, Faleza Dunării şi Lacul Ciuperca, ROWMANIA

2 septembrie, ora 21.00, proiecţie Faleza Dunării, iMYTH

Organizatori: Institutul Cultural Român, filialele Viena, Praga, Budapesta şi Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23”.

Partenerii proiectului: Kulturkontakt, ASKÖ Wien, Ruderverein STAW, karlsplatz.org, Dompfarre St. Stephan, TARUS Media.

Parteneri Bratislava: Centru Informare Culturală a oraşului Bratislava, Primăria Bratislava, Asociaţia de canoistică din Slovacia, Arealul Sportiv Cunovo,

Parteneri Budapesta: Federaţia Maghiară de Caiac-Canoe (Magyar Kajak-Kenu Szövetség), Hotel Le Meridien Budapest, Lágymányosi Öböl (Golful Lágymányosi), Primăria Budapesta.

Sponsori: DC Communication.

Parteneri media: TVR, Realitatea TV.

D’ale Gurii Dunării

Pe 29 și 30 iunie 2012 va fi sărbătorită Ziua Dunării, la cea de-a patra ediție a Festivalului gastronomic și eco-cultural „D’ale Gurii Dunării”.

În curtea Muzeului Țăranului Român din București veți putea gusta cele mai alese feluri ale Deltei, pregătite cu spor de bucătari pricepuți din Deltă. Nu vor lipsi muzica și dansul, dar și inițierea în arta împletirii obiectelor artizanale.

Detalii pe www.salvatidelta.ro.