Scriitorul Corneliu Leu a încetat din viață

Corneliu Leu, prozator, dramaturg, jurnalist și realizator radio și tv, a murit marți, 9 iunie 2015, la București, la vârsta de 83 de ani. Continuă lectura „Scriitorul Corneliu Leu a încetat din viață”

Modelul medinian şi islamul global

Modelul-medinian-si-islamul-global

cronica de carteDacă ar fi să ne referim temporal doar la sfârşitul mileniului al II-lea şi începutul celui de-al treilea, în această perioadă relativ scurtă din punct de vedere istoric, harta lumii a fost în continuă schimbare prin redesenarea graniţelor multor state, apariţia unor state noi, în alte condiţii sociale, politice, economice, culturale şi religoase. Un alt fenomen interesant este acela al migraţiei (migraţia sărăciei, refugiaţii politic etc.) în căutare de un loc de muncă şi, implicit, al amestecului de culturi şi civilizaţii. Această nouă polarizare a lumii bazată pe criterii economice a dus şi va duce la o bulversare a societăţilor, la o criză între comunităţi sau chiar între membrii acestora, fiindcă inegalităţile sociale se adâncesc extrem de vizibil. În aceste condiţii recrudescenţa va deveni un factor de mare risc pentru lumea mileniului trei, mai ales că ideologiile occidentale şi religia care nu sunt convergente sunt argumente pentru declanşarea unor conflicte majore, care nu ar fi unice în decursul istoriei. Aceste realităţi istorice, economice, politice, culturale şi religioase sunt tot atâtea argumente demne de dezvoltat atunci când abordezi o temă precum cea a islamului. Continuă lectura „Modelul medinian şi islamul global”

Dorel Vişan: „Teatrul românesc s-a încurcat în iţele democraţiei”

dorel-visan pusa roth revista teatrala

interviu liber sa spunAbsolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, promoţia 1965, actor al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca din anul 1965, directorul acestei instituţii între 1993–2000, Doctor în arte (2004) Dorel Vișan a jucat peste 40 de roluri în teatru şi peste 50 de roluri în filme. De-a lungul carierei a primit numeroase premii, printre care: Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru cea mai bună interpretare masculină (1988), Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Internaţional al Filmului de la Costineşti (1990), Premiul de Excelenţă pentru contribuţia la filmul românesc şi Ordinul Naţional în Grad de Cavaler, ultimul acordat de Preşedinţia României. La Festivalul European al Filmului de la Berlin (1988) a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun actor”, iar la Festivalul Filmului de la Cannes (1995) a fost nominalizat de presă (neoficial) pentru rolul din filmul Senatorul melcilor, regia Mircea Daneliuc. Autor a cinci volume de poezie: De vorbă cu Domnul (1997), Voi veni cu fluxul (1998), Vremea cireşelor amare (1998), Păcate (1999), Psalmi (2003; Salmos, traducere în limba spaniolă de Christian Tămaș, 2012, Psaumes, traducere în limba franceză de Christian Tămaș, 2013).

Puşa Roth Maestre Dorel Vişan, activitatea dvs., în filmul şi teatrul românesc, a fost şi rămâne, de ce nu, o provocare. Prin ea însăşi, creaţia artistică reprezintă o provocare. Cum răspundeţi acestei provocări?

Dorel Vişan – Aş avea multe de spus dar, în contextul actual, ce-aş spune eu nu se mai potriveşte. Teatrul românesc, după părerea mea, a intrat într-o fundătură, beneficiind prea mult de libertate, s-a încurcat în propriile-i iţe, iţele libertăţii şi atunci se abate foarte mult de la rosturile pe care le are  şi pentru care a fost creat, acela de a fi un loc de întâlnire a adevărului. Teatrul care se practică astăzi, pe mine nu mă mulţumeşte. Poate şi lumea s-a mai schimbat, dar şi orizontul de aşteptare al publicului care mă ascultă sau mă citeşte. Această lume nouă a adus foarte multă confuzie, iar confuzia în artă nu duce la nimic.

P. R. – Putem vorbi de text, de actul regizoral dar şi de actul actoricesc, de rezultatul final al procesului de creaţie artistică.

D. V. – Actul actoricesc este, din păcate, cel comandat – ca să zic aşa, în serviciu comandat, textul este scris şi dacă este scris de Shakespeare are un rost, o ţintă şi o trimitere iar dacă este scris de cineva care se crede Shakespeare, dar care nu l-a citit pe Shakespeare, atunci are alte conotaţii, alte ţinte şi alte trimiteri. Şi nu se mai poate mula pe limba actorului sau, cum zicem noi, nu stă bine în gura actorului, pentru că el nu propovăduieşte nimic, ci este doar un text. Din foarte multe puncte de vedere, textele de astăzi au aceste necazuri, şi regizorii, nu ştiu de ce, aleg cu foarte multă nonşalanţă aceste texte care de fapt nu spun nimic, sau iau texte din clasici pe care le maltratează. Or, tocmai aici este încercarea şi provocarea zilelor noastre, de a şti, faţă de marea operă creată de clasici, cât să respectăm şi cât să renovăm.

dorel visan interviu mari actori romani

P. R. Noul cere nou sau e vorba de spiritul de frondă faţă de ceea ce este considerat învechit, prin aceasta înţelegând clasic?

D. V. – Este şi un spirit de frondă, pentru că întotdeauna va fi. Nu este un lucru de neglijat, dar n-avem ce face. Adică, vorba lui Caragiale, din această dilemă nu putem ieşi. E ceva mai grav, mult mai grav. Artistul zilelor noastre îşi pierde rosturile, devenind din propovăduitor şi din duhovnic un fel de instrument de divertisment. Dispare seriozitatea, dispare profunzimea, dispare ceea ce Euripide spunea odată: „Rostul artei este acela de a face suportabilă această vale a plângerii”, cum defineşte el metaforic viaţa. De altfel, foarte mulţi înţelepţi aduc în discuţie ideea că viaţa este durere. Budha spune că „viaţa este continuă durere şi pentru obiecte şi pentru oameni” şi are foarte mare dreptate. Aici este marele necaz al zilelor noastre, că funcţionăm la suprafaţă şi nu funcţionăm în profunzime.Există o vorbă valabilă şi azi: cum e şeful, aşa e şi subalternul. Cum e ţara, aşa sunt toate sectoarele. Nu există o politică culturală naţională, de altfel nu este nici o politică la această oră, de nici un fel. Nici politica de politică nu este. Nu există un program naţional, sigur, raportat la noile condiţii, raportat la lumea liberă, raportat la libertatea de creaţie a artistului în lumea aşa-zisă liberă, care să ţină cont de un lucru absolut fundamental în cultură şi în creaţie şi anume că avem libertatea de a fi conştienţi că niciodată nu suntem liberi. Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Interviu realizat de Pușa Roth

Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

coperta prezentul absent ars longa summa cum laude d r popescu pusa roth

eveniment liber sa spunSâmbătă, 11 mai 2013, la ora 18.30, la Alba Iulia, în cadrul Târgului de Carte „Alba Transilvana” (Alba Mall, str. Tudor Vladimirescu, nr. 50A), va avea loc lansarea volumului Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu, apărut la Editura Ars Longa din Iași, în colecția „Summa cum laude”. Biobibliografie și postfață de Costin Tuchilă. Cartea va fi prezentată de Mioara Pop, director al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba și Costin Tuchilă.

Noua apariție editorială este un adevărat eveniment literar și documentar, în același timp. Convorbirea cu scriitorul D. R. Popescu este o fascinantă incursiune în opera și biografia artistică a autorului Vânătorii regale, cu detalii revelatoare despre o întreagă epocă literară, mărturii de creație și reflecții asupra lumii contemporane.

romane de d r popescu

La întrebarea Pușei Roth, „Ce este prezentul absent?”, D. R. Popescu răspunde:

„Toată ziua-bună ziua vorbim despre democrație, libertate, stat de drept – și de alte asemenea gogoși ce sună din coadă! Democrația presupune, măcar într-o interpretare aproximativă, ca în structura unui stat conducerea treburilor publice să aparțină poporului… Dar când doar unu la sută din populația României deține companii și trusturi economice, gata să investească bani în politică, sperând ca aceste finanțări să le aducă un profit extrem de rotund, cum putem spune că există democrație acolo unde doar unu la sută dintre cetățeni sunt implicați politic în treburile țării? Dacă Lenin vorbea despre democrația societății capitaliste ca despre o democrație pentru bogați, noi n-am putea vorbi despre o democrație din care poporul a dispărut, de o democrație fără popor, ridicolă și absurdă?!

În Europa, și nu numai, vânătoarea regală a oamenilor s-a bucurat în decursul veacurilor de succese remarcabile: războaiele militare, economice, ideologice, mediatice și religioase au fost tot timpul la mare înălțime, iar vânatul mereu a fost pus cu cracii în sus! Cum european este orice ins care locuiește în Europa, putem spune și noi cu mândrie că suntem europeni! Cum european este elementul cu numărul atomic 63, prezent în pământuri rare, putem bănui că și în ADN-ul nostru există niscaiva pământ rar, cu numărul 63! Dacă-i așa, foaita noastră danubiano-pontică de ce-a ajuns să facă din România o țară buimacă, buiacă, iresponsabilă?! Când se-ntâmplă fapte abominabile putem vorbi mereu despre o descompunere morală? Nu!”

În colecția „Summa cum laude” au mai apărut: Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog editura ars longacu Mircea Albulescu, 2008; Căutător de destine. Pușa Roth în dialog cu Dorel Vișan, 2008; Anotimpuri de teatru. Pușa Roth în dialog cu Lucia Mureșan, 2009 (biografii artistice și postfețe de Costin Tuchilă). În colecția „Summa cum laude Internațional”: Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei, dialoguri realizate de Pușa Roth. Traducere din catalană, prefață și note: Christian Tămaș. Postfață: Costin Tuchilă, 2011.

„Lettre Internationale”, nr. 84, iarna 2013

expresionism abstract

revista revistelor culturale rubrica liber sa spun„Walter Benjamin spunea că Îngerul Viitorului înaintează întors cu fața spre trecut, iar Paul Klee a dat o înfățișare plastică acestei viziuni” – scrie Adrian Mihalache în deschiderea noului număr al revistei „Lettre Internationale”, în cuvântul Către cititorii noștri. Trecutul la care se referă articolele din secțiunea „Retrospective” a acestui număr ascunde, încă, surprize.

Aflăm, astfel, de exemplu, cum CIA a susținut și orchestrat voga europeană a expresionismului abstract de sorginte newyorkeză. Surprizelor li se adaugă paradoxuri de felul celui la care se referă, pe urmele lui Václav Havel, articolul semnat de Ion Vianu: faptul că un regim despotic aflat în disoluție pare să permită mai multe grade de libertate decât unul liberal în care regulile sunt respectate riguros.

Dinspre Europa, privirea se îndreaptă, în secțiunea „Dincolo de eveniment”, către est, spre India, China și Afganistan. O secțiune nouă – „Gastronomie și convivialitate” – face trecerea între deja cunoscutele de către cititorii fideli „Cultura – cardiograme” și „Știință, filosofie, credință”. Numărul se încheie cu o obișnuita corespondență de la Praga, în care Mircea Țicudean relatează, la cald, despre succesul stângii la recentele alegeri din Cehia.

lettre internationale

Sumarul nr. 84:

• Retrospective

Henri Zalis – Depoziții asistate de memorie

Alexandru Grigorescu – Războiul cultural

Iolanda Malamen – Pictură și insurgență

Ion Vianu – Adu-ne cea mai bună șampanie!

• Dincolo de eveniment

Perry Anderson – Gandhi – în centrul scenei

Hans Kühner – Distrugeți tot ce aparține trecutului!

Ahmed Rashid – Întoarcerea generalului dezertor

Birger Priddat – La ce bun să fii bogat?

• Cultura – cardiograme

Janne Teller – Printre rânduri

Carlos Fraenkel – O democrație filosofică?

Zé Do Rock – São Paulo, monstru roz

Jean-Claude Soulages – Discursul publicitar și imaginarul său

• Gastronomie și convivialitate

Pascal Lardellier – Masa în familie: scena, riturile și culisele

Vintilă Mihăilescu – Gastrogonii

• Știință, filosofie, credință

Adrian Mihalache – Istorii romanțate despre știință și tehnologie

Simona Brînzaru – E vremea lumilor ce mor

Mihai Spăriosu – Religie, globalizare și democrație liberală europeană

Cătălin Bogdan – Cine îl apără pe creștin de Biserică?

Constantin Hostiuc – De ce (nu) ne temem de Apocalipsă

• Biblioteca „Lettre Internationale”

Michela Murgia – Accabadora

Giovanni Papini – Geniul satanic

Alexandru Vlad – Ce fel de zi?

• Comentarii și corespondențe

Adrian Mihalache – Cibernetică și cibercultură

Mircea Deaca – Moartea artei cinematografice

Urs Mannhart – Gara de frontieră pentru 85 de milimetri

Rodica Binder – Capcanele transparenței

Mircea Țicudean – Viraj spre roșu

Începând din luna februarie 2013, prețul revistei este de 10 lei. Numerele mai vechi pot fi achiziționate la prețul de 5 lei.

Revista poate fi achiziționată online, pe www.e-icr.ro

Întâlnire cu dramaturgul Esteve Soler la Sibiu

esteve soler

Joi, 31 ianuarie 2013, ora 10.00, Esteve Soler, autorul piesei ce stă la baza spectacolului Împotriva democraţiei/ Gegen die Demokratie, regizat de Alexandru Dabija, la Secţia Germană a Teatrului Naţional din Sibiu, va avea o întâlnire cu publicul din Sibiu la Pardon Café & Bistro, din str. Cetăţii nr. 14, vizavi de Sala Thalia.

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu şi Anna Neamţu, şefa Secţiei Germane vor participa, de asemenea, la acest eveniment.

Născut la Barcelona în 1976, Esteve Soler este unul dintre cei mai bine cotaţi dramaturgi ai momentului în Europa. Din 2008, trilogia lui, alcătuită din piesele: Contra progresului, Contra iubirii şi Contra democraţiei, a fost tradusă în numeroase limbi, fiind montată în Germania, SUA, Elveţia, Austria, Grecia, Venezuela şi Chile. Alte piese ale sale au fost montate la Teatrul Naţional al Cataloniei (Jo sóc un altre!), la Teatre Lliure (Davant de l’home) şi la Bell Theatre din Londra (Memòria).

Spectacolul Împotriva democraţiei/ Gegen die Demokratie, în regia lui Alexandru Dabija va fi prezentat în aceeași zi, de la ora 19.00, în prezenţa autorului.

ART-EMIS

A apărut nr. 1 pe 2012 al revistei ART-EMIS, magazin  cultural şi de opinie. ART-EMIS este revista Societăţii Culturale omonime şi apare numai în format electronic. Este întregistrată la Ministerul Justiţiei şi la Biblioteca Naţională a României. Anul apariţiei: 2009. Cităm din cuprins:

Napoleon Bonaparte și Uniunea Europeană de prof. univ. dr. Ioan Scurtu. Un interesant eseu despre proiectul privind reorganizarea Europei, eveniment la care astăzi noi suntem martori şi participanţi, în egală măsură.

„Parcurgând cartea Memorialul din Sfânta Elena, publicată de Las Cases, mi-a reţinut atenţia relatarea despre viziunea lui Napoleon asupra modului de organizare a Europei. În ziua de 24 august 1816, Napoleon a evocat războiul împotriva Rusiei, care ar fi trebuit să fie ultimul, după care urma să treacă la reorganizarea Europei:

«Pacea la Moscova desăvârşea şi încheia expediţiile mele războinice. Pentru marea cauză era sfârşitul hazardurilor şi începutul securităţii. Un orizont nou, lucrări noi urmau să se desfăşoare, pentru bunăstarea şi prosperitatea tuturor. Sistemul european era întemeiat; trebuia doar să fie organizat. Satisfăcut în privinţa acestor mari probleme, liniştit din toate părţile, aş fi vrut şi eu un congres şi o sfântă alianţă (aluzie la alianţa realizată împotriva sa de suveranii Rusiei, Marii Britanii, Austriei şi Prusiei, la 25 martie 1815 – nota I. S.). Sunt idei care mi-au fost furate. În această reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat în familie despre interesele noastre şi am fi avut o altă greutate în faţa popoarelor. Cauza secolului era câştigată; revoluţia era înfăptuită; nu mai rămânea decât să fie împăcată cu ceea ce nu distrusese. Or, această operă îmi aparţine, o pregătisem de multă vreme cu preţul popularităţii mele, poate. Nu contează. Deveneam arca vechii şi noii alianţe, mediatorul firesc între vechea şi noua stare de lucruri. Aveam principiile şi încrederea uneia, mă identificasem cu cealaltă; aparţineam amândurora; aş fi asigurat în mod cinstit partea fiecăruia: Gloria mea ar fi stat în echitatea mea.»”

Prigonit în noapte de Ovidiu Stancu (volum de poezii apărut la Editura Euro Press, 2010), cronică de Maria Diana Popescu, care ne introduce cu eleganţă în lumea poeziei doctorului Ovidiu Stancu. Autoarea afirmă că poetul „îşi adaugă în chip meritat şi cu majusculă, pentru a doua oară, numele în suita medicilor-scriitori din România. Lăudabil şi de interes rămîne modul în care, şi în volumul de faţă, poetul Ovidiu Stancu ţine vie flacăra sufletească a tatălui domniei sale, procurorul Nicu Stancu şi mă refer la acea parte sufletească arsă pe rugul metaforelor. Ambii semnează pe copertă, iar creaţiei tatălui îi este afectată jumătate din spaţiul cărţii. În ermitajul volumului, ai cărui ermiţi sunt un fost procuror şi un medic, tată şi fiu, domneşte, de la facerea lui, o frumoasă zarvă de curcubeu. Nu ştiu, de fapt, ce s-a întîmplat în sufletul celor doi, dar umbra unor iubiri, tristeţi, întrebări şi regrete se aşterne asupra paginilor albe. Care să fie traseul Prigonitului în noapte? Ce chemări i-au proorocit naşterea, ce suferinţe misterioase l-au apăsat? Cine este, în fiinţa lui, acest autor solar, retras în sinele său ca într-o haină mulată, elegantă, dar discretă, acaparat de propriile explozii consumate în adîncurile fiinţei? Ceva se ascunde în metafore, iar în camera alăturată a mereu următoarei strofe, ba tatăl, ba fiul oftează din greu, astfel că poemelor le piere somnul şi se aşează cuminţi în şirul nopţilor, ca o «nostalgie de toamnă», stăpîne pe «simţuri», pe tăcere. Iar eu am curiozitatea să ştiu atîtea lucruri câte ştiu, probabil, versurile acestea de «vrajă şi armonie»: «De o vreme, Destinul atacă puternic în centru, / Folosind Apocalipsa ca figură feerică / Şi pentru că i-am înşelat credinţa, / Dumnezeu ne pregăteşte intrarea / Într-un final simplu: / Doar El şi Destinul».”

Impactul Holocaustului asupra României (5) de prof. univ. dr. Corvin Lupu. Un articol care are ca element definitoriu demnitatea naţională:

„Celor care îndrăznesc să facă analiza de pe poziţii imparţiale şi să nu accepte exagerările evreieşti li se răspunde cu acuzaţia de «antisemit», combinată cu altele, practicate în fostul lagăr comunist: «comunist», «securist», «naţionalist», «nostalgic», «retardat» etc. În ceea ce mă priveşte, recunosc că sunt nostalgic după ceea ce înseamnă demnitate naţională. De aceea spun adevăruri care supără. Nu se poate accepta orice!”

Cu Pamfil Şeicaru în exil de dr. Ovidiu Vuia:

„Eram dator să amintesc, în puţine cuvinte, celor care vor să uite că bazele României moderne au fost statornicite între 1859 şi 1866 de domnul român Alexandru Ioan Cuza. În spiritul ideilor lui Pamfil Şeicaru, aş dori să adaug faptul că prin sărăcirea progresivă a ţărănimii cât şi lipsa de preocupare pentru dezvoltare a unei clase mijlocii, amândouă componente sociale productive, Monstruoasa coaliţie, îndepărtând de la domnie pe românul Alexandru Ioan Cuza, a clătinat din temelii rânduiala Statului român. Singura clasă valabilă pentru politicienii acelor vremuri era negustorimea şi oamenii de afaceri, cei ce le permiteau îmbogăţirea cât de repede făcută nu spre folosul ţării, ci sugându-i din toate puterile seva ei de viaţă. Din 1866 s-a instalat în România o stare social-economică şi culturală total nepotrivită sufletului românesc, autentică pseudomorfoză, ameliorată întrucâtva după primul război mondial, descrisă pe plan cultural de Junimea lui Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu ca forme fără fond, ceea ce material se consumă până la declanşarea unui sistem în lanţ, catastrofic constituit din desele răscoale ţărăneşti ce au avut loc în ţările române între anii 1866 şi 1907. Era vorba de o democraţie falsă ce nu-i găsesc asemănare decât cu sistemul social dezvoltat în România după evenimentele din decembrie 1989. Astăzi ca şi ieri, conducătorii ţării nu sunt înteresaţi decât să-şi umple, indiferent prin ce mijloace, buzunarele şi încă vreo câteva cufăraşe, şi asta cât mai mult, repetând cuvintele lui Ludovic al XV-lea, «după mine, potopul».” (Fragment din volumul Cu Pamfil Şeicaru în exil, vol. II, Editura Rita Vuia, 2008).

Comunicare și stil de Nicolae Balasa:

„În timp ce am lecturat volumul Paraidis, literatură de cuţit, autor Liviu Andrei, volum apărut la Ed. Aius, 2011 şi prefaţat de către Tiberiu Neacşu, mi-au trecut prin minte multe. Evident, mi-am pus, ca şi autorul prefeţei, unele întrebări, însă nu m-am lăsat sedus de un anume tip de autointerogaţie, câtă vreme din paginile cărţii, «o lume» creionată abil îţi sare în ochi şi nu îţi dă pace mai abitir ca oglinda fermecată care ţine morţiş să îţi arate realitatea, de aici, de oriunde, de acum sau din tot timpul. Tranşant, în cărţile sale, Liviu Andrei stă sub semnul stilului şi al comunicării. Am să încep cu a doua trăsătură, nu pentru că ar ţine de domeniul evidenţei, ci pentru că, vreau sau nu, trebuie să dau cumva dreptate celor de la Palo Alto, California, care susţin cu încrâncenare că «totul comunică». O fac însă nu fără a le aminti faptul că, cel puţin la nivel artistic, o pagină de carte, în cazul volumului numit mai sus, cu prisosinţă, reprezintă tulburătorul traseu al trăirilor şi zbaterilor între idei şi cuvinte.”

Pușa Roth

Tabla de materii şi alte enumerări

Am urmărit zilele acestea toate sau aproape toate programele de televiziune şi nu am observat vreo schimbare majoră, cu două-trei mici excepţii, în oferta artistică, jurnalistică, muzicală pentru marele public. Pe liniile de socializare în masă, oameni nemulţumiţi de programe, de conduceri, de produse artistice propun privatizări, schimbări, aşteaptă amenzi de la instituţia ce măsoară calitatea etc. Am rememorat ce s-a întâmplat, mai ales în ultimii ani, anii noştri de democraţie bălţată şi am ajuns la următoarea concluzie pe care, cu voia dvs, am să o expun acum şi aici.

„Pâine şi circ”, aceasta era deviza în Roma antică! S-a schimbat, oare, optica şi noi nu am remarcat? Acum totul se petrece la televizor: politică, economie, buget, bătăi, scandaluri parlamentare, acuzaţii, înjurături, legi, moţiuni de cenzură, acuzaţii de fraudă, arestări, falsuri, flagrant, nunţi, botezuri, cumetrii, divorţuri, tribunale, fiţe, fiţoşi, femei goale, vedete de doi bani, mitici, coane miţe, peşti, perverşi, alienaţi, mamiţe, mame mari, pămpălăi, clanuri, mafioţi, drogaţi, bolnavi, naşteri, accidente de tot felul, cutremure, tsunami, canicule, ploi, lapoviţe, vijelii, zăpezi, petreceri, bogaţi şi săraci, invidii şi invidioşi, linguşitori, hoţomani, grandomani, lipsiţi de scrupule, ce mai, totul, recunoaşteţi, totul se petrece la televizor! Fiindcă anul 2012 este Anul Caragiale (centenar), vă reamintesc un text genial semnat I. L. Caragiale, intitulat: Moşii (Tablă de materii). Pentru societate în general, iar pentru cea românească în special, tabla de materii a rămas neschimbată. Poate cu excepţia bătăturilor!

Pușa Roth

Moşii

(Tablă de materii)

Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice – lampioane – limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii – provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri – pungaşi de buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri -muzici – artifiţii – fotografii la minut – comédii – tombole – Moftul român nr. 8 – oale – steaguri – flaşnete – îngheţată de vanilie – fleici – stambă – căni – pelin – căluşei – scrânciob: cele din urmă invenţie care era şi la expoziţia americană – pinteni – biciclete – cai – vite – jandarmi – basmale – telegrafişti – nepoate – mătuşi – ţaţe – neni – unchi – veri – văduve – orfani – portretul ţarului – „Moartea vânătorului” – icoane – bricege – săpun – lumânări – panglici – prescuri – măcelari – grâu – cofeturi pentru colivă – beţivi – căciuli – cojoace – căpestre – boi – hârâitori – Prima societate de bazalt şi teracotă – Stella – sticle – fân – cercuri – doage – buţi – plăpumi – saltele – perne – flori – scaune – paturi – mese – beteală – oglinzi – cercei – inele – ibrice – turci – lighene – doftorii de bătături – săpun de pete – madipolon – ace englezeşti – mere – portocale – năut – floricele – şerbet – răcoreală – Marsilieza – lulele – luleaua neamţului – Deşteaptă-te, române! – sacâz – sifoane – ciucalată – acadele – plesnitori – tunuri – căluşari – smochine – păpuşi – poame – capul vorbitor – Leul de mare – „Vasilache” – copilul cu trei picioare – încercarea puterii – distracţia americană – belciuge – fonografe – războiul român pentru ţesut – mingi – urcioare – bere – cruci – Dumnezei – fluiere – alune prăjite – Bragadir – fisticuri – Luther – beigălă – Opler – călăreţi – orbeţi – birji – schilozi – automobile – zamparagii – guvernamentali – opozanţi – Visul Maichii Precistii – Minunile Sf. Sisoe – Alexe, omul lui Dumnezeu – borangic – ţâri – sardele – lămâi – brânză – urdă – caşcaval – slănină – roabe – velinţe – altiţe – bibiluri – fote – perdele – ştergare – marame – furci – căldări – pirostrii – lopeţi – ălbii – copăi -fedeleşuri – porci – mătănii – paiaţe – rogojini – parfumuri – ciorapi – iminei – ghete – cizme – papuci – mătăsării – piepteni – drâmburi – darace – cobze – pomadă – clarinete – maimuţe – orice obiect 30 de bani – certuri – chefuri – aldămaşuri – tămbălăuri – „Numai 40 de bani ocaua de Drăgăşani, vechi veritabil!” – „5 bani cafea gingirlie!” – nuci – sare – salam de Sibiu – „Hop şi eu cu Ţaţa Lina! adevărata plăcintă română şi cozonaci moldovineşti!” – prafuri de pureci – covrigi – roşcove – frânghii – stafide – curele – şei – hamuri – clopote – căruţe – coşuri – bomboane – rahat – muzici – gogoşi – pălării – testemele – muşte – popi – cocoane – mateloţi – impiegaţi – pensionari – suprimaţi – popor – seniori – dame – M.M. L.L. – A.A. L.L.*) – târgoveţi – târgoveţe – ţărani – ţărance – intelectuali – artişti – poeţi – prozatori – critici – burgheji – tramcare – tramvaiuri – capele pârlite – jupe călcate – bătături strivite – copii pierduţi – părinţi beţi – mame prăpădite – guri căscate – praf – noroi – murdărie – infecţie – lume, lume, lume – vreme frumoasă – dever slab… – Criză teribilă, monşer!

„Moșii (Tablă de materii)”. Interpretează: Virgil Ogășanu

 *) Maiestățile Lor – Altețele Lor.