Concert Cantemir cu Jordi Savall la Bruxelles

Maestro_Savall_Musica_Antigua

eveniment liber sa spunInstitutul Cultural Român de la Bruxelles omagiază personalitatea enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir printr-un regal muzical pus în scenă de Jordi Savall și Ansamblul „Hesperion XXI” în cadrul Festivalului Internaţional de Arte Europalia Turcia.

Evenimentul are loc sâmbătă 24 octombrie 2015, ora 20:00, la Palatul Artelor Frumoase (Bozar) din Bruxelles, instituție de referință pentru viața culturală a capitalei europene.  Continuă lectura „Concert Cantemir cu Jordi Savall la Bruxelles”

„Du-te, Soare, vino, Lună, / Sânzienele îmbună!”

noaptea de sanziene inst francez bucuresti

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 23 iunie 2015, de după-amiaza și până spre miezul nopții, în curtea Institutului Francez din București, pentru a sărbători Sânzienele sau Drăgaica și Ziua Universală a Iei, cu expoziție de ii din toate zonele României. Muzici și povestea Sânzienelor, ateliere de creativitate și lecturi, proiecții… stele și mistere.

Continuă lectura „„Du-te, Soare, vino, Lună, / Sânzienele îmbună!””

Imago Mundi

imago mundi afis

eveniment liber sa spunRadio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susținut de ansamblul „Imago Mundi”. În sala Cerchez a Muzeului Cotroceni din București, joi, 26 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment cu semnificații speciale: înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, „Ziua muzicii vechi”, programată, în fiecare an, pe 21 martie.

Ziua muzicii vechi

Nu întâmplător a fost aleasă data de 21 martie – este ziua când s-a născut cel mai reprezentativ compozitor pentru muzica pe care, astăzi, o numim, generic, muzica veche: Johann Sebastian Bach, venit pe lume în anul 1685. „Ziua muzicii vechi” este o aniversare înscrisă în calendarul UNESCO din anul 2013, sărbătorită la nivel global în 21 martie, iar proiectul Uniunii Europene de Radio se subsumează acestei aniversări. În 2015, şapte radiodifuziuni europene, din Spania, Germania, Marea Britanie, Cehia, România, Suedia și Danemarca propun tot atâtea concerte de muzică veche cu nume dintre cele mai importante ale momentului, care vor putea fi ascultate în casele a milioane de europeni.

Alături de contratenorul Andreas Scholl, Orchestra barocă a Uniunii Europene, Ansamblul Concerto Copenhagen, dirijat de Lars Ulrik Mortensen (într-o producție în care apare și mezzosoprana română Ruxandra Donose), la inițiativa Radio România Muzical se alătură în acest important proiect și Ansamblul de muzică veche românească „Imago Mundi”. Repertoriul ales reflectă tradițiile muzicale din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea – cântări semnate de autori anonimi, dar și de cunoscutul cărturar Dimitrie Cantemir. Concertul este unul special și datorită proiecțiilor video asociate muzicii interpretate live.

Imago-Mundi-Isvor1

Imago Mundi

Ansamblul „Imago Mundi” a fost înființat în anul 2001 de Oana Ivașcu și Daniel Ivașcu și a devenit, în scurt timp, binecunoscut datorită proiectelor lui inovative, de prezentare a muzicii vechi, tradiționale românești într-un spirit adaptat publicului secolului XXI. „Pilgrims” și „Isvor” sunt două dintre aceste proiecte salutate de public și de critică. În prezent, Ansamblul „Imago Mundi” este compus din Oana Ivașcu – oboi, Daniel Ivașcu – percuție, Adrian Buciu – flaut, Andreea Țimiraș – violoncel, Cătălin Ștefănescu – chitară, cobză, mandol și Ștefan Barbu – vioară, toți muzicieni recunoscuți pentru activitatea lor muzicală națională și internațională. Lor li se alătură Cristian Stănoiu – proiecții video mixate live.

imago_mundi_-_isvor._cantemir_-_2015_coperta

Lansarea discului Isvor. Dimitrie Cantemir

La finalul concertului din 26 februarie, va avea loc și lansarea albumului Isvor. Dimitrie Cantemir, semnat de Ansamblul „Imago Mundi”, o reeditare a discului apărut în 2011 la Editura Casa Radio, epuizat atunci rapid din magazinele de specialitate. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Muzica

România, invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte LIBER din Madrid

România este pentru prima oară țara invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte LIBER, cea mai importantă manifestare de profil din Spania, desfăşurat în acest an la Madrid în perioada 5–7 octombrie. La IFEMA, important spațiu expozițional din Madrid, România va avea un stand național de mari dimensiuni, cu o arhitectură aparte, organizat de Institutul Cultural Român Madrid şi Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român.

La stand vor fi prezentate cele mai noi apariții editoriale din România, marile succese literare de public și de critică, albume de artă și turistice, dar și cărțile publicate în Spania în ultimii ani cu sprijinul ICR, prin programele de susținere a traducerilor. Cu peste 40 de titluri apărute, Spania este în prezent țara europeană cu cele mai multe traduceri din literatura română.

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează în perioada 26 septembrie–9 octombrie o serie de evenimente care vor marca prezența României la Feria del libro LIBER. Seria va culmina cu un concert extraordinar susținut de Jordi Savall în sala Auditorio de la Caixa Forum (aflată pe artera principală a Madridului, vizavi de Muzeul Prado și dispunând de unul dintre cele mai performante sisteme de sonorizare din Spania). Programul include lucrări compuse de Dimitrie Cantemir, concertul fiind intitulat Dimitrie Cantemir, „Cartea muzicii” în dialog cu tradițiile otomane, românești, armenești și sefarde. Figura lui Dimitrie Cantemir ca una dintre figurile fondatoare ale culturii române va fi abordată și de istoricul Stefan Lemny, care va susține pe 3 octombrie, de la ora 19.00, la Biblioteca Națională a Spaniei, o conferință despre secolul al XVIII-lea românesc. Biblioteca Națională va găzdui, de asemenea, pe gardul exterior din Paseo de Recoletos, pe durata Târgului de Carte, o expoziție de bandă desenată românească. La sediul ICR Madrid vor fi expuse ilustrații de povești clasice și contemporane românești și va avea loc un atelier de desen, ambele evenimente fiind realizate împreună cu Clubul Ilustratorilor din România și artiști tineri români. Tot la sediul ICR Madrid va fi deschisă între 1 și 8 octombrie o librărie temporară cu cărți în limba română, dar și lucrări în limba spaniolă, de autori români sau despre cultura, istoria, literatura română.

Vor fi prezenţi la LIBER scriitorii Ana Blandiana, Dan Lungu și Filip Florian, ale căror cărți au fost recenzate și comentate elogios în Spania, dar şi trei scriitori încă netraduși, Adriana Babeți, Adrian Oțoiu și Cezar Paul-Bădescu. Cei șase scriitori vor fi prezenți la Circulo de Bellas Artes, unul dintre centrele culturale private cele mai importante din Europa, pe 6 și 7 octombrie. Discuțiile din cele două zile vor fi moderate de criticul literar Simona Sora. Pe 7 octombrie, la sfârșitul întâlnirii, va avea loc decernarea premiului pentru eseu în limba spaniolă dedicat Centenarului Cioran, premiu acordat de ICR. Câștigătorul premiului în valoare de 2000 EUR va fi desemnat de un juriu prezidat de profesoara Eugenia Popeangă de la Universitatea Complutense.

La Madrid va fi prezent și Eginald Schlatner, scriitor român de limbă germană, autorul cărților Cocoșul decapitat și Mănuși roșii, ambele publicate în Spania. La întâlniri va participa, de asemenea, regizorul Radu Gabrea, autorul peliculei bazate pe romanul Mănuși roșii. Evenimentele dedicate prezentării scriitorului și a filmului vor avea loc la Goethe Institut pe 28 și 29 septembrie. Pe 26 septembrie, la Casa Sefarad, se va vorbi despre scriitorii români de tradiție evreiască, despre Paul Celan, Mihail Sebastian, Max Blecher și va fi prezentat un documentar inedit despre Paul Celan. Prin aceste demersuri, ICR Madrid evidențiază diversitatea etnică și lingvistică a literaturii din România, stimulând o privire plurală asupra fenomenului literar est-european.

Promovarea literaturii române este una dintre principalele direcții strategice ale ICR Madrid în acest an, declarat de Institut „Anul literaturii române în Spania“. Prezența României ca țară invitată a Târgului de carte LIBER din Madrid va fi un prilej de lărgire a orizontului de receptare a culturii și a literaturii române în spațiul iberic.

Pușa Roth