Concerte și lansare de carte

festivalul george enescu editia 2015

La pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg se va afla dirijorul, intrat în legendă, Yuri Temirkanov, aflat la conducerea marii orchestre de peste un sfert de veac. Cele două programe, de joi, 10 (ora 20.00) și vineri, 11 septembrie 2015 (ora 19.30, Sala Palatului) cuprind, cu excepția piesei enesciene (Uvertura de concert „pe teme în caracter popular românesc” în La Major, op. 32), muzică rusească: Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, în do minor, op. 18 de Rahmaninov (solistă: Elisabeth Leonsakaja), Suita simfonică „Șeherazada” de Rimski-Korsakov (primul concert este dedicat memoriei pianistului Gheorghe Halmoș, cu ocazia centenarului nașterii, 2 august 2015); al doilea program: Concertul pentru vioară şi orchestră, în Re major de Ceaikovski (solist: Valery Sokolov, laureat al Concursului Internațional „George Enescu”, 2005) și Simfonia nr. 10 în mi minor de Șostakovici. Continuă lectura „Concerte și lansare de carte”

Lansare de carte: „Doru Popovici – etapa simfoniilor” de Adina Marta Șușnea

adina marta susnea doru popovici etapa simfoniilor

eveniment liber sa spunJoi, 10 septembrie 2015, la standul Editurii Grafoart de la Sala Palatului din București, în pauza concertului Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg (care începe la ora 20.00), va avea loc lansarea volumului Doru Popovici – etapa simfoniilor de Adina Marta Șușnea, apărut la Editura Muzicală Grafoart din București. Prezintă: Costin Tuchilă și Mădălin Voicu. Continuă lectura „Lansare de carte: „Doru Popovici – etapa simfoniilor” de Adina Marta Șușnea”

Bijuterii din creația românească de lied

recital claudia codreanu inna oncescu

eveniment liber sa spunLuni, 23 martie 2015, la ora 18.00, în Aula Palatului Cantacuzino din București va avea loc recitalul mezzosopranei Claudia Codreanu și al pianistei Inna Oncescu, Bijuterii din creația românească de lied.

În program: Constantin Silvestri, Erster Liederzyklus, op. 1: Berg und Burgen, Der scheidende Sommer, Intermezzo, Sie floh vor mir; Şerban Nichifor, Trandafirul negru; Marian Mitea, Aube (Illuminations), pe versuri de Arthur Rimbaud, din ciclul Trois mélodies sur des poèmes de Rimbaud, Baudelaire et Verlaine (primă audiție românască); Constantin Silvestri, Suita a III-a, op. 6, nr. 1 (pian solo): Preludio, Duetto, Capriccio, Notturno, Danze sacre, Baccanale; Doru Popovici, Suita bacoviană, op. 2 nr. 2, pe versuri de George Bacovia: Toamna, Nervi de toamnă (1), Nervi de toamnă (2), Moină, Epitaf; Livia Teodorescu-Ciocănea, S’amor non è…, Sonetto 132, versuri de Francesco Petrarca; Nicolae Coman: Les Cloches, pe versuri de Guillame Apollinaire.

claudia-codreanu

Mezzosoprana Claudia Codreanu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, clasa prof. Georgeta Stoleriu. A urmat cursuri de specializare la Viena și Varna cu Ileana Cotrubaş şi Margarita Lilova. De-a lungul anilor a obţinut numeroase premii la concursuri naţionale şi internationale şi a susţinut cu mult succes concerte, recitaluri şi spectacole de operă în ţară şi în străinătate (Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Spania, Ungaria). Repertoriul său cuprinde o arie largă de lucrări, de la baroc la muzica contemporană, un loc special ocupându-l creaţia muzicală românească.
Claudia Codreanu a participat la realizarea operei-film La Cenerentola de Rossini, în colaborare cu Opera din Braşov, SRR şi TVR. Printre momentele importante ale carierei sale se numără reprezentaţiile cu opera Lucio Silla de Mozart, în regia Brigittei Fassbaender la Shaftesburry Theater – Londra, Festival Theater – Edinburgh, Royal Opera House – Copenhaga, Grand Opera House – Belfast, colaborările cu orchestrele „Concerto Köln”, „Bergische Symphoniker”, „The Academy of Ancient Music” şi ansamblul „Wiener Kammerchor”, precum şi cu dirijorii Horia Andreescu, Ludovic Bács, Christoph Durrand (la Teatrul Ermitaj din Sankt Petersburg, cu opera The Rape of Lucretia de Benjamin Britten), Gheorghe Costin, Adam Fischer (la Festivalul Muzical Austro- Ungar), Paul Goodwin (la Festivalul Klangbogen Wien), Romely Pfund, Peter Selwyn (la New Theater din Budapesta) şi Fabrizzio Ventura.

În 2009 a obţinut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, unde este în prezent lector universitar. dr. (secţia canto). În 2010 i-a fost oferită Bursa „George Enescu” de către Institutul Cultural Român și începe colaborarea cu chitaristul Costin Soare.

inna-oncescu-recital-pian-rm-valcea

Pianista Inna Oncescu a obţinut Premiul II la Concursul de Pian de la Caltanissetta (Italia), Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică (ATM) pentru interpretarea muzicii româneşti, cât şi o serie de premii în domeniul muzicii de cameră şi al acompaniamentului de lied. A susţinut ca solistă numeroase concerte cu orchestre simfonice din ţară, dar şi recitaluri camerale, având o activitate deosebită în domeniul muzicii contemporane şi a liedului. Din 1991 a condus timp de zece ani formaţia de muzică contemporană „Repertorium” iar din 1992 este membru de onoare al S.I.M.C. A realizat patru CD-uri pe care figurează piese pentru pian solo de Carmen Petra-Basacopol, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Nicolae Brânduş, lucrări contemporane româneşti în care colaborează cu formaţia „Traiect” şi lieduri franceze cu soprana Claudia Pop. De asemenea, a realizat înregistrări speciale la Radio cu lucrări clasice şi contemporane de pian solo, muzică de cameră şi lieduri (cu mezzosopranele Liliana Nichiteanu şi Claudia Codreanu, precum şi cu soprana Georgeta Stoleriu). A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. În anul 2011 a obținut bursa „George Enescu” oferită de Institutul Cultural Român.
Inna Oncescu a obținut titlul de Doctor în Muzică cu teza Stil şi creativitate în interpretarea pianistică. O perspectivă diacronică. În prezent este lector univ. dr. la Universitatea de Muzică Bucureşti.

Mezzosoprana Claudia Codreanu și pianista Inna Oncescu formează un duo de mai bine de 20 ani, timp în care au abordat într-un mare număr de apariții pe scena de concert un repertoriu foarte larg, de la lieduri de Mozart, Schubert, Schumann, Brahms, Fauré, Wolf, Ravel, Debussy, Enescu şi până la cele ale compozitorilor contemporani.

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Muzica

Cristian Lupeș: „Prin «Requiem», Fauré transmite speranţă şi optimism”

cristian lupes

interviu liber sa spunJoi, 17 aprilie 2014, la ora 19.00, iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la Filarmonica „Oltenia” din Craiova să participe la un concert de gală, ce aduce mai aproape de noi sărbătorile pascale. Din program fac parte piese aparent diferite, dacă se are în vedere perioada în care acestea au fost compuse, însă care sunt strânse legate prin tema acetui concert denumit simplu, Concert de Paşte: Doru Popovici, Poem bizatin, op. 33, nr. 1; Antonio Vivialdi, Concertul în Do major pentru flaut piccolo, RV 443; Gabriel Fauré, Requiem pentru voci soliste, cor şi orchestră, op. 43. Participă Orchestra și Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova. Dirijor: Cristian Lupeş. Solişti: Ciprian Ion, flaut piccolo; Cecilia Ganovici, soprană şi Daniel Filipescu, bariton.

Fauré portret de John Singer Sargent 1896

Gabriel Fauré, portret de John Singer Sargent, 1896

Doctor în muzică şi asistent universitar al Catedrei de Muzicologie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Cristian Lupeş şi-a început cariera muzicală în anul 1999, după ce cu un an în urmă obţinuse licenţa în fizică şi chimie la Universitatea din Bucureşti. Și-a început studiile muzicale în cadrul Facultătii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală a UNMB, secția de studii teoretice, pentru ca din 2001 să fie student al secției dirijat orchestră, la clasa prof. Cristian Brâncuși.

În perioada studenţiei devine colaborator al Agenției de Impresariat Artistic „Artexim”, pentru Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, este asistentul maestrului Seiji Ozawa, iar în anul 2003, asistent al maestrului Zubin Mehta. Din anul 2007 colaborează direct cu directorul executiv al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, Mihai Constantinescu.

Debutul dirijoral în ţară a avut loc în anul 2003 la pupitrul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, primul concert în afara ţării fiind cel din 2011, când l-a înlocuit cu mult succes pe dirijorul Günther Herbig la pupitrul Filarmonicii din Berna.

Se perfecţionează în străinătate urmând cursurile de dirijat orchestră organizate de Universität fur Musik und Darstellende Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena) în anii 2004 și 2005, cu profesorii Vladimir Kiradjiev și Mark Stringer. A fost dirijor asistent al dirijorilor Jonathan Nott ,Herbert Blomstedt. Împreună cu maestrul Marek Janovski a participat la Berlin la un proiect gigantic, cuprinzând 10 opere de Wagner. A colaborat cu dirijorii David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsonsetc.

În ţară este invitat să dirijeze la pupitrele orchestrelor Filarmonicilor din Bacău, Timişoara, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Bucureşti, Iaşi şi al Orchestrei Radio din Bucureşti, colaborând cu solişti cunoscuți, dintre care îi amintim pe: Elisabeth Leonskaja, Rudolf Fatyol, Horia Mihail, Alexandru Tomescu, Andrei Licareț, Răzvan Suma, Young Hee Lee, Horia Văcărescu, Verona Maier, Asya Sofikanova, Gabriel Croitoru, Horia Maxim, Francesco Ionașcu, Ionuț Pandelescu, Sergiu Cârstea, Mihai Ailenei,Vittorio Ceccanti. În străinătate a colaborat cu orchestrele filarmonice din Berna (Elveţia), Bamberg (Germania), Skopje (Macedonia), Grosseto (Italia).

interviu cu dirijorul cristan lupes ana maria bocai

Cristian Lupeș

Ana-Maria Bocai: Aveţi o biografie cuprinzătoare, din care am reţinut doar câteva aspecte. Aş vrea să ne spuneţi dacă sunteţi pentru prima dată la Filarmonica Oltenia şi cine a avut ideea acestei colaborări.

Cristian Lupeş: E a doua colaborare cu Filarmonica „Oltenia”. Prima dată am venit fiind student într-un concert de tineri muzicieni, în care am împărţit programul cu un alt tânăr dirijor. Atunci am dirijat Simfonia spaniolă de Lalo şi Vltava de Smetana. Îmi aduc aminte bine colaborarea şi mai ales faptul că am fost felicitat şi încurajat foarte calduros de maestrul Sabin Pautza, aflat în sală. Mi-au folosit acel concert şi acele încurajări.

Acum am vorbit cu maestrul Mihai Ungureanu despre această colaborare, care începuse cu o altă piesă de bază, dar din pricini independente de noi nu s-a mai putut concretiza. Acum câteva săptămâni am colaborat cu maestrul Ungureanu dirijând Concertul în sol pentru pian şi orchestră de Ravel şi am stabilit împreună această superbă lucrare, Requiem-ul de Fauré.

A-M. B.: De ce v-aţi oprit asupra acestor lucrări şi ce le caracterizează din punctul dumneavoastră de vedere?

C. L.: Primele două lucrări din program le-am ales în colaborarare cu Filarmonica „Oltenia”. Requiem-ul de Fauré este una dintre lucrările vocal-simfonice preferate. L-am studiat în Elveţia, la Lausanne, fiind asistent la celebra Orchestră de cameră. Nu mă dezic nici de celebrele lucrări ale lui Mozart sau Verdi şi Brahms, dar pe Fauré am început să-l apreciez, apoi să-l îndrăgesc mai târziu. Evoluţia şi finalul luminos, paradisiac se apropie de ceea ce simt şi mai ales se apropie de ceea ce caut în viaţa de zi cu zi. Mă ataşez de ceea ce e frumos, relaxat şi pozitiv. Suntem înconjuraţi din păcate de mult cenuşiu, preocupările generale evită întâlnirea cu frumosul autentic, aşa că încerc să-mi creez un soi de biosferă care să mă protejeze. Fauré reuşeşte să îmi completeze această lume.

michelangelo detaliu fresca

Requiem-ul este privit de la început chiar de către compozitor cu multă speranţă şi nu s-a abţinut să critice intepreţii care nu au înţeles mesajul muzical al lucrării. Şi-a dorit să transmită speranţă şi optimism, de aceea trebuie să ne ferim de încrâncenările cu care suntem de multe ori obişnuiţi în lucrările vocal-simfonice. Asta nu înseamnă că avem de-a face cu o lucrare superficială. E frumoasă în stilul lui Michelangelo şi nu al lui Goya, făcând astfel o paralelă cu artele vizuale.

Doru Popovici este unul dintre compozitorii cu multă inspiraţie melodică, iar această lucrare este influenţată de spiritul bizantin, fiind aleasă tocmai pentru atmosfera de rugăciune pe care o creează.

Cred că Vivaldi nu are nevoie de prea multe prezentări. Este acelaşi exuberant şi primavăratic pe care-l ştim cu toţii. Mie imi place enorm şi nu cred că există oameni care să nu-l aibă în lista preferinţelor.

Concluzia acestei frumoase prezentări a concertului făcută de dirijorul Cristian Lupeş – aproape poetică aș spune – o veţi asculta joi, 17 aprilie în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.

Ana-Maria Bocai

Mirela Zafiri

mirela zafiri

Astăzi, 27 august 2013, se împlinește un an de la moartea sopranei Mirela Zafiri, la mai puțin de 43 de ani, după o cumplită suferință.

Una dintre cele mai expresive voci de soprană lirică din ultimele decenii, muzician cu o pregătire excepțională și vastă cultură generală, acoperind mai multe domenii artistice, Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj–27 august 2012, București) a studiat pianul, viola şi chitara încă din primii ani de şcoală, în orașul natal. În 1997 a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu, luîndu-și apoi masteratul (1999) și doctoratul la aceeași universitate (2008). A urmat cursuri de măiestrie cu Georgeta Stoleriu (Izvorul Mureşului, 1994, Piatra Neamţ, 1996), Mariana Nicolesco (Brăila, 1998), Toma Popescu (Viena, 1999), Ionel Pantea (Budapesta, 2000). Registrul său amplu, ajungând cu lejeritate la notele supraaacute dar şi cu disponibilităţi expresive în registrul grav, timbrul distinct şi talentul actoricesc au impus-o într-un repertoriu divers din punct de vedere stilistic. Mirela Zafiri a acoperit rapid, cu profesionalitate şi dăruire o paletă largă de roluri şi genuri, de la operă (25 de roluri) la operetă (5 roluri), de la recitaluri de lied (peste 70 de recitaluri, în cadrul cărora 34 prime audiţii de lied românesc) la concerte vocal-simfonice (15 titluri) şi chiar jazz simfonic (7 concerte). A susţinut peste 130 de concerte de arii cu orchestră în Italia, România şi Spania şi a înregistrat 7 CD-uri: Laurențiu Profeta, 7 Cântece pe versuri de Mihai Eminescu (2001), Eternități de-o clipă de Alexandra Cherciu, Bega Blues Band Timișoara, George Enescu, 7 Cântece pe versuri de Clément Marot, Mihail Jora, Cântece (premieră în viaţa muzicală românească,), ambele în 2009, Colinde pentru mama (2009), Nicolae Coman, Lieduri și poeme (2010). Cântecele lui Laurențiu Profeta în interprertarea Mirelei Zafiri au fost folosite în muzicalul radiofonic Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici (2001), pe un scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Mirela Zafiri a publicat volumul Fenomenul Mozart (2006) și este autoarea unui amplu studiu despre liedul românesc, încă inedit.

A fost invitată la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, cât şi pe scenele operelor şi filarmonicilor din toată ţara. Mirela Zafiri are peste 230 minute de înregistrări radio. A fost laureată a festivalurilor-concurs de lied „Mihail Jora” (Bucureşti, 1998) şi „Ionel Perlea” (Slobozia, 1999), a fost distinsă cu Premiul Actualităţii Muzicale pe anul 2000 pentru lied. A câştigat Premiul I la Concursul European Euterpe Taranto (Lama, Italia, 2002), Premiul I la Concursul Città’ di Castelfidardo (Ancona, Italia, 2003), Marele Premiu şi Trofeul de Aur la Festivalul Artelor Pyongyang (Coreea, 2003), Premiul de Excelenţă la Festivalul Naţional al Liedului Românesc (Braşov, 2003), Marele Premiu şi Trofeul Crizantema de Aur (Târgovişte, 2004).

Mirela Zafiri în Musetta din Boema de Puccini, la Opera din Brașov

Prim-solistă a Operei din Braşov în ultimii ani, Mirela Zafiri a avut o predilecţie aparte pentru lied, de la creaţia clasică şi romantică la cea de astăzi. Cultura muzicală vastă, dublată de pregătirea sa teoretică şi de o deschidere rară spre zone stilistice complet diferite, cât şi tehnica vocală de excepţie i-au dat posibilitatea de a aborda cu succes deopotrivă opera şi opereta, repertoriul vocal-simfonic şi cel cameral, dar şi jazz-ul sau stilurile „de graniţă”, de gen clasic-pop, cum sunt cântecele pe versuri eminesciene ale lui Laurenţiu Profeta, precum şi numeroase lucrări scrise de compozitori contemporani, interpretate în primă audiţie. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, plină de energie dar şi capabilă de rafinamente extreme, avea o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori în multe dintre rolurile pe care le-a interpretat: Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Maria din Fiica regimentului, Adina din Elixirul dragostei de Donizetti, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed i Montecchi de Bellini, Juliette din Roméo et Juliette de Gounod, Donna Anna din Don Giovanni de Mozart Musetta din Boema de Puccini, Rosalinda din Liliacul de Johann Strauss etc. Se adăugau la aceste calități dicţia foarte bună, jocul scenic atât de expresiv, gestica sugestivă, fără exagerări inutile şi mereu cu acoperire muzicală.

Iată câteva aprecieri critice formulate de-a lungul anilor:

„Muzicalitate, sensibilitate bine dezvăluită, aplomb şi farmec scenic, frazare bine controlată, inteligenţă evidentă”– o caracteriza pe Mirela Zafiri profesoara sa Georgeta Stoleriu.

„Vocea ei cristalină este dublată de o tehnica stăpânită cu fermitate şi în egală măsură de o mare putere de muncă. Atrage atenţia prin seriozitatea ei exemplară, prin nobleţea şi accentuata sensibilitate a tălmăcirilor generând o atrăgătoare policromie de nuanţe.” (Doru Popovici, Radio România Muzical 1999).

„Înzestrată cu un deosebit talent scenic, Mirela Zafiri generează o atrăgătoare policromie de nuanţe. Vocea ei cristalină este dublată de o tehnică stăpânită cu fermitate în concordanţă cu o putere de muncă tulburătoare…” (Doru Popovici, „România Mare”, 2 iulie 1999).

„…pledoaria proeminesciană se întregeşte prin glasul delicat al Mirelei Zafiri, tălmăcitoarea sonurilor, numită de Laurenţiu Profeta «o portavoce a muzicii mele care amplifică… emoţia». Cele 7 Cântece pe versuri de Eminescu sunt interpretate cu mare sensibilitate de soprană într-o viziune care împleteşte elemente de lied, romanţă şi muzică pop cu trăiri moderne.” (Grigore Constantinescu, „ABC”, 26 ianuarie 2001).

Mirela Zafiri

„Soprana Mirela Zafiri… a încântat asistenţa prin eleganţa şi farmecul său, dar şi prin vocea cristalină, de o muzicalitate deosebită, ce o aseamănă pe drept cuvânt cu o veritabilă privighetoare.” (Aurel Borşan, „VIP”, 23–29 ianuarie 2001).

„…o voce plină de expresivitate şi culoare, bogată în nuanţe, cu o tehnică desăvârşită şi o capacitate emoţională de aleasă ţinută… dovedind într-o manieră cu totul elocventă maturizarea talentului sopranei Mirela Zafiri, capacitatea sa de a pătrunde în stiluri componistice diferite şi o elevată cultură a cântului.” (Constantin Potângă, „Revista Fundaţiei Academician Prof. Gh. Vrânceanu”, decembrie 2001).

„Mirela Zafiri colaborează intens şi constant cu pianista Ana Maria Ciornei, formând cu aceasta un duo unanim apreciat, perfect sudat sub aspect muzical şi stilistic… În generaţia sa, soprana Mirela Zafiri ocupă un loc aparte prin diversitatea genurilor abordate, evoluând atât în operă sau operetă, cât şi în concerte, atracţia şi interesul său deosebit pentru miniatura vocală concretizându-se în numeroase recitaluri de lied. Mirela Zafiri, remarcabila discipolă a profesoarei Georgeta Stoleriu, desluşeşte în textul poetic şi în muzică sensurile adânci, semnificaţiile ascunse în partitură, fapt care conduce, firesc, la conturarea unei expresivităţi aparte.” (Anca Florea, prezentarea CD-ului Eternităţi de-o clipă, Alexandra Cherciu – Mirela Zafiri – Ana Maria Ciornei, 2001).

„10 iunie 2007: Mirela Zafiri a reuşit să-i ridice în picioare pe cei 2 500 de spectatori prezenţi între zidurile castelului Przemysl, Krasiczyn, nu numai graţie acutelor sale penetrante, ci şi excelentei sale prezenţe scenice.” (Dorian Branea, Agenda diplomaţiei publice, MAE, septembrie 2007).

mirela zafiri opera lied

Reiau mai jos câteva dintre aprecierile pe care le-am formulat, la momentele respective, referitoare la rolurile interpretate de Mirela Zafiri păstrând, așa cum se cuvine, timpul prezent al cronicilor:

În spectacolul Operei braşovene cu Fiica regimentului de Donizetti (2009, regia: Cristian Mihăilescu, dirijor: Traian Ichim), interpretarea Mirelei Zafiri este realmente încântătoare, de la aspectul muzical de ansamblu şi de detaliu la cel teatral. Într-un montare dinamică şi cu multe efecte scenice ingenioase, păstrând totuşi acea proporţie de naturaleţe necesară mai ales astăzi, Mirela Zafiri construieşte abil personajul, conferindu-i prin cânt şi joc o varietate de situaţii, desprinse atent din partitura lui Donizetti.

Nu e deloc uşor să „citeşti” acest personaj dincolo de posibilele clişee ale melodramei, de acel sentimentalism care devine, desigur, desuet. Or tocmai acest lucru contribuie la reuşita interpretării sopranei Mirela Zafiri. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, expresivă deopotrivă în registrul mediu şi grav, plină de energie dar şi capabilă de rafinamente extreme, are o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori şi în alte roluri pe care le are în repertoriu (Rosina din Bărbierul din Sevilla, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed i Montecchi etc.). Dicţia foarte bună şi jocul scenic dovedind real talent actoricesc, gestica sugestivă, fără exagerări inutile şi mereu cu acoperire muzicală contribuie la realizarea scenică. Eleganţa expresiei şi frazarea adecvată creau efectul dorit în prima arie din actul I („Apparvi alla luce sul campo guerrier”), încheiată cu o cadenţă strălucitoare, cu intervale dificile, atingând energic registrul supraacut, excelent cântată ca de altfel şi celelalte pasaje de virtuozitate. Intrarea personajului în scenă este la rândul ei de efect: „fiica regimentului” împinge un dulap care se deschide înfăţişând micul univers cazon. La fel, mişcarea scenică în această scenă-duet Maria – Sulpizio, în care detaliul regizoral (cele două personaje bagă mâinile în cizme şi imită un marş, cu deplină acoperire în ritmul muzicii, căci este schiţat aici celebrul rataplan) accentuează latura umoristică ce nu trebuie ocolită în montarea acestei opere.

Explozivă în scena cu cor în care cântă o arie de bravură, „Ah!… Lo dice alcun, ciascun lo sà”, care începe cu o lungă cadenţă şi schimbă mai târziu tempo-ul, lăsându-se dominată de ritmul de rataplan, Mirela Zafiri încântă apoi în duetul cu Tonio prin tonul când delicat, când sentimental sau nostalgic, când jucăuş, când ferm. (Sunt, acestea, fireşte, elementele de construcţie ale personajului.) În ultima parte a actului I, aria „Convien partir, o miei compagni d’arme”, în care Donizetti împleteşte atât de rafinat vocea solistică cu intervenţiile melancolice ale cornului englez, prilejuieşte interpretei etalarea calităţilor lirice, pentru ca actul al II-lea, în care, muzical vorbind, aproape totul se schimbă, să-i permită o gradaţie, bine realizată, între pasajul liric şi cel comic, între cântul lejer şi efectele de virtuozitate care trebuie să atingă uneori burlescul (lunga scenă a învăţării menuetului, în care viorile cântă „alla tirolese”), pentru că totul se sfârşeşte cu acelaşi „cazon” rataplan. În fine, de la aria atât de sensibilă „Le ricchezze ed il grado fastoso”, Mirela Zafiri trece cu dezinvoltură, fără efort vizibil – în aceeaşi scenă de „crudă” virtuozitate vocală (intervale greu de cântat, exploatarea atât a registrului grav, întotdeauna problematic la soprane, cât şi a celui supraacut, de coloratură) – la marşul militar încheiat cu strălucitorul „Evviva la Francia!” Un moment foarte reuşit al interpreţilor este apoi terţetul „Stretti insem tutti tre” (Tonio, Maria, Sulpizio). Detaliul scenografic al clavecinului care se învârte pe scenă devine un preţios auxiliar.

În distribuţia pe care am văzut-o (ianuarie 2010, Opera din Brașov, regia: Cristian Mihăilescu, dirijor: Dorel Munteanu), montarea cu Elixirul dragostei de Donizetti se bucură de o interpretare admirabilă. Mirela Zafiri este o excelentă alegere pentru rolul Adina, atât ca voce cât şi ca joc scenic. Pe lângă caracteristicile propriu-zise ale vocii, foarte potrivite acestui rol, de la supleţe la bogăţia de culori timbrale, are o intonaţie lejeră în pasajele cele mai dificile şi o consistenţă muzical-teatrală realmente încântătoare în evoluţia solistică dar şi în duet sau în ansamblu. În aria „Della crudele Isotta”, un surâs discret marca abil nuanţa de detaşare de care vorbeam, acutele din final (si, mi) păstrau în explozia lor acea rotunjime catifelată a intonaţiei, care le conferă multă personalitate. Momente muzicale de vârf au fost cele două duete Adina – Nemorino din actul I şi al II-lea, aria „Prendi, per me sei libero” din actul secund, plină de formule cadenţiale pe două octave, cântate cu o risipă de culori de Mirela Zafiri, scena finală. Construcţia muzicală de ansamblu şi jocul actoricesc plin de naturaleţe, cu treceri subtile de la graţie la exuberanţă, au conturat un personaj care într-adevăr se reţine – şi nu aş exagera defel afirmând că Mirela Zafiri întruchipează o Adina ideală.

În Liliacul de Johann Strauss, Opera din Brașov

Mirela Zafiri atingea veritabile performanțe interpretative, care nu erau doar simple performanțe tehnice, extinderi de registru vocal, nici acestea curente, ci erau dublate de expresivitate și farmec timbral. A cântat aria Gildei din Rigoletto (actul I) de Verdi, „Caro nome”, cu contra-mi natural (mi supraacut, de deasupra portativului). Aici, inflexiunile vocii alcătuiesc parcă o întreagă paletă de reflexe – şi astfel de stări emoţionale transmise eficient, fie că e vorba de încheierea subtilă a primelor măsuri, cu acele semitonuri morendo (si, la diez, la), care se sting în aşteptarea melodiei, de atacul ariei, cu un discret surâs sentimental, fie că mă refer la nuanţa devenită pe neaşteptate senzuală („Col pensier il mio desir / a te sempre volerà”). Lejeritatea intonaţiei, vizibilă şi în intervalele dificile, care solicită salturi uriaşe (cum este cel de decimă, fa diez – la natural) şi în care efortul nu se simte, se supune construcţiei logice, armonioase a ariei, cu cadenţe cântate încântător. „Caro nome” este încheiată de Mirela Zafiri cu un contra-mi de efect, ţinut lung, cu o octavă mai sus decât e scris în partitură, cu o muzicalitate aparte. De altfel registrul îi permitea să atingă fără efort supărător asemenea note „imposibile”, contra-fa în aria Juliettei, „Je veux vivre” din Roméo et Juliette de Gounod şi chiar un ton mai sus. În muzica de jazz, cobora mult sub do, trei trepte cel puțin, în registru, deja, de altistă.

În 2009, trei apariţii discografice într-un singur an reprezentat un adevărat record, în condiţiile de astăzi, mai ales că ele conţin multă muzică românească şi o serie de prime audiţii absolute.

Performanţa a fost realizată de soprana Mirela Zafiri şi cu atât mai mult se cuvine semnalată cu cât calitatea interpretării o recomandă. Nu exagerez spunând că aceste apariţii din ultimele luni ale anului 2009, două compact-discuri (Mihail Jora, Cântece şi George Enescu, Sept Chansons de Clément Marot, la pian: Ana Maria Ciornei) şi un album discografic (Colinde pentru mama, toate la DMG Records Bucureşti), s-au înscris printre evenimentele muzicale majore din ultimul timp.

Modalitatea de abordare a liedului presupune, pe lângă elementele tehnice, de impostaţie, frazare, dozare a sunetului, care o separă de genul de operă, şi o experienţă adecvată. Ca şi în recitalurile de lied pe care le-a susţinut, Mirela Zafiri dovedeşte şi în recentele apariţii discografice o sensibilitate şi o ştiinţă muzicală speciale în interpretarea unor lucrări foarte diferite stilistic. Aşa sunt ciclurile de Cântece de Mihail Jora pe versuri de Tudor Arghezi (op. 16: Ghicitoare, Buna-Vestire, Vaca lui Dumnezeu, Cântec din fluier) şi Mariana Dumitrescu (op. 31: Chiot, Incantaţie, Lumina, Noapte bună, Bună dimineaţa şi op. 40: Urmele, Amurg, Cântec de zori, Cuvintele, Acuarelă). Lansat în septembrie 2009, odată cu Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 de George Enescu, discul Mihail Jora reprezintă o premieră şi un adevărat eveniment în viaţa muzicală românească: interpretate de soprana Mirela Zafiri, acompaniată de Ana Maria Ciornei, aceste cicluri de Cântece au apărut acum pentru prima dată pe compact-disc (înregistrare live, unicanal din recitalul care a avut loc în Bucureşti, în 2002). Calitatea interpretării sopranei Mirela Zafiri este cu totul excepţională: o muzicalitate specială, cultură a sunetului, intonaţie de rară expresivitate, fineţe în redarea nuanţelor atât de bogate ale partiturilor, nu în ultimul rând – aspect esenţial – dicţie ireproşabilă, alături de rafinamentul pianistic al Anei Maria Ciornei.

În versiunea ciclului enescian, op. 15, ceea ce impresionează este în primul rând sensibilitatea extremă, fineţea intonaţiei în care poţi afla nuanţe infinite, de la meditaţia poetică la ironia exprimată galant, de la visarea dulce la sfâşierea lăuntrică.

Această sensibilitate aparte se întrevede şi în albumul Colinde pentru mama, editat în preajma sărbătorilor de iarnă. Cele trei discuri conţin 31 de piese, dintre care 10 Colinde de compozitori români contemporani, în primă audiţie absolută, compuse special pentru acest CD de Dan Voiculescu (Colinde, colinde…, în două versiuni), Sabin Păutza (Hai flori dalbe, flori de măr, colind din Banat), Theodor Grigoriu (Îngerii din cer coboară), Felicia Donceanu (Colindă pentru… „drumeţie”), Carmen Maria Cârneci (O, brad frumos…), George Balint (Mândru-şi cânt’ un cerb în codru), Nicolae Coman (Colind la june adormit), Doru Popovici (Măreşte suflet al meu), Carmen Petra Basacopol (Colo-n susu, mai în susu…), colinde populare româneşti şi piese clasice, printre care: Ave Maria de Franz Schubert, Wiegenlied de Bernhard Flies, In stiller Nacht de Johannes Brahms, Wiegenlied de Franz Schubert, Stille Nacht de Franz Xaver Gruber, Wiegenlied de Johannes Brahms, Ave Maria de Charles Gounod, O, Bethleem, oraş micuţ… de Lewis Redner. Orchestraţia, aranjamentul şi conducerea muzicală aparţin lui Cătălin Târcolea.

Fie că sunt monodii de inspiraţie folclorică românească sau bizantină, ca partitura lui Doru Popovici pe un vechi text liturgic, prelucrări folclorice sau cântece binecunoscute care s-au impus aproape ca „folclor” al genului, toate dobândesc o altă personalitate şi o chiar altă dimensiune stilistică prin interpretarea conferită de Mirela Zafiri (uneori pe mai multe voci) şi veşmântul armonic şi timbral nou, realizat de Cătălin Târcolea. Mirela Zafiri pare a cânta aceste colinde cu o altă voce, diferită de cele ale cântăreţei de operă şi de lied. Există aici un firesc aparte, special, bazat pe abordarea şi intonaţia distinctă faţă de interpretările obişnuite ale colindelor, o bucurie de a cânta folosind tonuri angelice, lucrate miniatural, suprapuneri ingenioase, rafinamente cromatice, nuanţe diafane, până la acele pianissime extreme, de o delicateţe infinită, care par a persista reverberându-se. În plus, o transparenţă în sunet greu de întâlnit altundeva. Doru Popovici remarca „senzaţia unei fluenţe infinite în piesele de largă respiraţie”, alături de „legato-ul celest” şi „pronunţia impecabilă”.

Au rezultat astfel adevărate bijuterii muzicale şi de artă interpretativă, care separă net acest album de apariţiile de gen cu care ne-am obişnuit, având totodată, cum s-a spus, şi o certă valoare muzicologică.

Mirela Zafiri a inițiat și organizat Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, a Bibliotecii Metropolitane București, proiect căruia i s-a dăruit cu generozitate, realizând pe lângă concerte camerale foarte apreciate, medalioane dedicate unor mari personalități ale muzicii românești și promovând tineri interpreți. Proiectul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” a prins viaţă în toamna anului 2009, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, instituţie foarte receptivă la această idee şi care asigură cadrul optim de desfăşurare a unei activităţi complexe cum este o stagiune muzicală. Ideea a fost de a realiza, lunar sau chiar bilunar, o manifestare artistică dedicată în primul rând interpreţilor de azi şi de ieri, din diferite genuri ale muzicii clasice (de aici titlul „După-amiaza unui interpret”) şi, ocazional, cu prilejul unor aniversări, compozitorilor contemporani. Din octombrie 2009 până astăzi, stagiunea din Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane se desfăşoară fără întrerupere, din octombrie până în iunie, în ultima zi de luni a fiecărei luni (cu excepţiile de rigoare), la ora 17.00 şi pot spune, acum, când se apropie deschiderea celei de-a cincea stagiuni, că ea s-a impus în viaţa de concert bucureşteană, stârnind interes şi având un public fidel. Mai mult, cred că această stagiune are profilul ei aparte, aşa cum a fost proiectată şi realizată de la bun început.

Costin Tuchilă

 Mirela Zafiri – video:

Gaetano Donizetti, Aria „”Quel guardo il cavaliere… So anch’io la virtù magica” din opera Don Pasquale

Vincezo Bellini, Aria „Eccomi in lieta vesta…” din opera I Capuletti ed i Montecchi

Franz Schubert, „Ave Maria”

Medalion In memoriam Mirela Zafiri, Biblioteca Metropolitană București, 29 octombrie 2012. Film de Daniel Ciobanu

 Audio:

 Giuseppe Verdi, Aria „Gualtier Maldé… Caro nome” din opera Rigoletto

Gaetano Donizetti, Aria „Ah!… Lo dice alcun, ciascun lo sà” din opera Fiica regimentului

George Enescu, „Languir me fais” din Sept Chansons de Clément Marot, op. 15

Mihail Jora, „Buna-vestire” din Patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi, op. 16

Laurențiu Profeta, „Pajul Cupidon”, pe versuri de Eminescu

Doru Popovici, „Dintre sute de catarge”, pe versuri de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici

***

Detalii despre Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”

In memoriam Mirela Zafiri

Cea de-a patra Stagiune Camerală a Bibliotecii Metropolitane București, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” se va deschide luni, 29 octombrie 2012, la 17.00, cu un medalion In memoriam Mirela Zafiri. Participă: Georgeta Stoleriu, Doru Popovici, Florin Rotaru, Costin Tuchilă, care vor evoca personalitatea artistică a sopranei Mirela Zafiri (26 noiembrie 1969, Lugoj–27 august 2012, București). Vor fi vizionate fragmente din spectacole de operă interpretate de Mirela Zafiri (I Capuletti ed I Montecchi de Bellini, Fiica regimentului de Donizetti ș.a.) și vor fi ascultate înregistrări discografice cu arii din opere și lieduri.

Evenimentul va avea loc în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București, Sediul central, str. Tache Ionescu nr. 4 (lângă Piața Amzei). Intrarea este liberă.

Mirela Zafiri a inițiat și organizat Stagiunea Camerală „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”, a Bibliotecii Metropolitane București, proiect căruia i s-a dăruit cu generozitate începând din 2009, realizând pe lângă recitaluri și concerte camerale foarte apreciate, medalioane dedicate unor mari personalități ale muzicii românești și promovând tineri interpreți. Aceeași structură a stagiunii va fi păstrată în continuare, cu concerte și medalioane dedicate unor mari interpreți, din octombrie până în iunie, în ultima zi de luni a fiecărei luni.

Una dintre cele mai expresive voci de soprană lirică din ultimele decenii, muzician cu o pregătire excepțională și vastă cultură generală, acoperind mai multe domenii artistice, Mirela Zafiri a studiat pianul, viola şi chitara încă din primii ani de şcoală, în orașul natal. În 1997 a absolvit Universitatea de Muzică Bucureşti, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu, luîndu-și apoi masteratul (1999) și doctoratul la aceeași universitate (2008). A urmat cursuri de măiestrie cu Georgeta Stoleriu (Izvorul Mureşului, 1994, Piatra Neamţ, 1996), Mariana Nicolesco (Brăila, 1998), Toma Popescu (Viena, 1999), Ionel Pantea (Budapesta, 2000). Registrul său amplu, ajungând cu lejeritate la notele supraaacute, dar şi cu disponibilităţi expresive în registrul grav, timbrul distinct şi talentul actoricesc au impus-o într-un repertoriu divers din punct de vedere stilistic. Mirela Zafiri a acoperit rapid, cu profesionalitate şi dăruire o paletă largă de roluri şi genuri, de la operă (25 de roluri) la operetă (5 roluri), de la recitaluri de lied (peste 70 de recitaluri, în cadrul cărora 34 prime audiţii de lied românesc) la concerte vocal-simfonice (15 titluri) şi chiar jazz simfonic (7 concerte). A susţinut peste 130 de concerte de arii cu orchestră în Italia, România şi Spania şi a înregistrat 7 CD-uri: Laurențiu Profeta, 7 Cântece pe versuri de Mihai Eminescu (2001), Alexandra Cherciu, Eternități de-o clipă, Bega Blues Band Timișoara, George Enescu, 7 Cântece pe versuri de Clément Marot, Mihail Jora, Lieduri (premieră în viaţa muzicală românească), Colinde pentru mama (2009), Nicolae Coman, Lieduri și poeme (2010). Cântecele lui Laurențiu Profeta în interprertarea Mirelei Zafiri au fost folosite în muzicalul radiofonic Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici (2001), pe un scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Mirela Zafiri a publicat volumul Fenomenul Mozart (2006) și este autoarea unui amplu studiu despre liedul românesc, încă inedit.

A fost invitată la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, cât şi pe scenele operelor şi filarmonicilor din toată ţara. Mirela Zafiri are peste 230 de minute de înregistrări radio. A fost laureată a festivalurilor-concurs de lied „Mihail Jora” (Bucureşti, 1998) şi „Ionel Perlea” (Slobozia, 1999), a fost distinsă cu Premiul Actualităţii Muzicale pe anul 2000 pentru lied. A câştigat Premiul I la Concursul European Euterpe Taranto (Lama, Italia, 2002), Premiul I la Concursul Città’ di Castelfidardo (Ancona, Italia, 2003), Marele Premiu şi Trofeul de Aur la Festivalul Artelor Pyongyang (Coreea, 2003), Premiul de Excelenţă la Festivalul Naţional al Liedului Românesc (Braşov, 2003), Marele Premiu şi Trofeul „Crizantema de Aur” (Târgovişte, 2004).

Prim-solistă a Operei din Braşov în ultimii ani, Mirela Zafiri a avut o predilecţie aparte pentru lied, de la creaţia clasică şi romantică la cea de astăzi. Cultura muzicală vastă, dublată de pregătirea sa teoretică şi de o deschidere rară spre zone stilistice complet diferite, cât şi tehnica vocală de excepţie i-au dat posibilitatea de a aborda cu succes deopotrivă opera şi opereta, repertoriul vocal-simfonic şi cel cameral, dar şi jazz-ul sau stilurile „de graniţă”, gen clasic-pop, cum sunt cântecele pe versuri eminesciene ale lui Laurenţiu Profeta, precum şi numeroase lucrări scrise de compozitori contemporani, interpretate în primă audiţie. Vocea sa atât de limpede, cu acute bine timbrate, reuşind să nu fie niciodată stridente, plină de energie, dar şi capabilă de rafinamente extreme, avea o bogăţie de nuanţe şi o elasticitate aparte, observată de comentatori în multe dintre rolurile pe care le-a interpretat: Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Norina din Don Pasquale, Lucia din Lucia di Lamermoor, Maria din Fiica regimentului, Adina din Elixirul dragostei de Donizetti, Amina din La Sonnambula, Giulietta din I Capuletti ed I Montecchi de Bellini, Juliette din Roméo et Juliette de Gounod, Donna Anna din Don Giovanni de Mozart, Musette din Boema de Puccini etc. Se adăugau la aceste calități dicţia foarte bună, jocul scenic expresiv, gestica sugestivă, fără exagerări şi mereu cu acoperire muzicală.

Mirela Zafiri în rolul Musettei din Boema de Puccini, Opera din Brașov

„Muzicalitate, sensibilitate bine dezvăluită, aplomb şi farmec scenic, frazare bine controlată, inteligenţă evidentă”– o caracteriza pe Mirela Zafiri profesoara sa Georgeta Stoleriu.

„Mirela Zafiri, o voce bine timbrată, cu un acut sigur şi o tehnică foarte bună, cu elemente definitorii de dicţie şi frazare în maniera de reliefare a fiecărui cuvânt, dar şi o apariţie încântătoare a cucerit spectatorii prin sinceritatea, sensibilitatea, strălucirea şi culoarea cântului său.” (Anca Florea, „Actualitatea Muzicală”, 1999).

În Rosalinda din Liliacul de Johann Strauss, Opera din Brașov

„Mirela Zafiri, eleganţă şi farmec, de o muzicalitate deosebită, a încântat publicul cu vocea sa cristalină ce o aseamănă pe drept cuvânt cu o veritabilă privighetoare.” (VIP, 2001).

„Vocea ei cristalină este dublată de o tehnică stăpânită cu fermitate şi în egală măsură de o mare putere de muncă. Atrage atenţia prin seriozitatea ei exemplară, prin nobleţea şi accentuata sensibilitate a tălmăcirilor generând o atrăgătoare policromie de nuanţe.” (Doru Popovici, Radio România Muzical, 1999).

Costin Tuchilă

Aniversare Doru Popovici

Luni, 27 februarie 2012, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), va avea loc aniversarea compozitorului și muzicologului Doru Popovici, care a împlinit recent 80 de ani. Medalionul intitulat Doru Popovici – 80 este programat în cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”. Invitați: dr. Ilinca Dumitrescu, dr. Vasile Macovei, Costin Tuchilă, dr. Vasile Donose, dr. Constantin Potângă. Momentele muzicale vor fi susținute de soprana Mirela Zafiri, pianista Ilinca Dumitrescu, fagotistul Vasile Macovei.

Programul cuprinde lucrări camerale de Doru Popovici: Trei cântece pe versuri de Mihai Eminescu, Elegie pentru fagot şi pian pe o temă de colind din secolul al XVII-lea, Sonatina pentru pian, op. 3, nr. 2, Frescă bizantină pentru fagot solo, op. 136, Cântec pe versuri de George Topârceanu, Dorul pe versuri de Lucian Blaga, Sus pe versuri de Lucian Blaga.

Intrarea este liberă.

Director artistic al stagiunii desfășurate cu sprijinul Bibliotecii Metropolitane București: dr. Mirela Zafiri.

Compozitor, muzicolog, scriitor, ziarist, profesor, Doru Popovici (n. 17 februarie 1932, la Reşiţa) este o personalitate de factură enciclopedică, unul dintre spiritele tot mai rare astăzi. Nu exagerez deloc afirmând că prin capacitatea sa de cuprindere a mai multor domenii şi mai ales prin felul în care le ilustrează, aminteşte de oamenii Renaşterii. Ca şi în cazul acestora, devine imposibil să spui care dintre domeniile abordate are prioritate, în care dintre ele valoarea atinge cote superlative. Contribuţia sa muzicologică este la fel de importantă ca opera muzicală; talentul de scriitor nu este mai prejos decât cel al muzicianului, spiritul critic se împleteşte, cum rar se întâmplă, cu o cuceritoare naturaleţe a exprimării ideilor şi atitudinilor, capacitatea analitică se exprimă în formulări memorabile. Nici o urmă de preţiozitate nu împiedică, în scrisul său dar şi în vorbire, claritatea enunţului. În plus, omul farmecă prin darul său de causeur.

Privind retrospectiv creaţia lui Doru Popovici, fără îndoială unul dintre marii compozitori contemporani, trebuie constatat de îndată un fapt cât se poate de semnificativ, raportabil la un context mai general în muzica secolului al XX-lea. Așa cum s-a autodefinit, Doru Popovici a debutat cu lucrări în stil post-impresionist, în care inspirația folclorică parcurgea o stilizare rafinată. Apoi, a parcurs o etapă în care orientarea spre limbajul avangardist a devenit prevalentă. Dacă în tinereţe, după depășirea perioadei impresioniste, compozitorul putea fi înscris în curentele estetice avangardiste, fiind un promotor al dodecafonismului autohton, treptat s-a orientat spre tradiţiile muzicii bizantine şi ale folclorului românesc, tratate într-un spirit care trimite mai degrabă la un orizont artistic de tip clasic. Din punctul de vedere al mijloacelor de expresie, nu este nici o contradicţie, dacă observăm că în perioada în care trecea drept dodecafonist Doru Popovici realiza de fapt o „sinteză serial-bizantină”, care nu era străină de influenţe expresioniste. Sursele tradiţionale de inspiraţie nu sunt – e un fapt cunoscut – incompatibile cu limbajul modernist. Dacă din punctul de vedere al experienţei creatoare parcurse, ar trebui să fac o comparaţie, l-aş asemăna pe Doru Popovici cu Paul Hindemith, compozitorul german care a străbătut drumul de la avangardism la neoclasicism. Şi mai mult decât atât, ca şi Hindemith, Doru Popovici s-a orientat cu predilecţie, în a doua parte a activităţii sale creatoare, spre muzica de cameră.

Doru Popovici și-a făcut studiile la Conservatoarele din Timișoara și București, avându-i ca profesori pe Liviu Rusu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Marțian Negrea, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski. În 1968 a participat la cursurile de vară de la Darmstadt, după care a continuat să se perfecționeze în Germania, în tehnici moderne de compoziție, cu Görgy Ligeti, Karlheinz Stockhausen, Iannis Xenakis. Începând din 1968, timp de peste patru decenii a fost realizator la Redacția Muzicală din cadrul Societății Române de Radiodifuziune, fiind autorul unei serii ample de emisiuni complexe, dedicate atât actualității muzicale, cât și istoriei muzicii și esteticii muzicale.

A scris în toate genurile muzicale: muzică simfonică (Triptic pentru orchestră, op. 7, 1955; Două schițe simfonice, op. 8, nr. 1, 1955; Concert pentru orchestră, op. 17, 1960; Simfonia I, op. 21, 1962; Simfonia a II-a, „Spielberg”, op. 30, 1966; Simfonia a III-a, „Bizantina”, op. 33, nr. 3, 1968; Simfonia a IV-a, „În memoria lui Nicolae Iorga”, op. 45, 1973); concerte instrumentale, poeme simfonice (Poem pentru orchestră, op. 6, nr. 1, 1954), lucrări pentru orchestră de coarde (Concertino, op. 9, 1956; Poem bizantinOmagiu Mănăstirii Arnota, op. 33, nr. 1, 1968; Codex Caioni, op. 33, nr. 2, 1968; Pastorale transilvane, op. 61, 1980; Pastorale bănățene, op. 65, 1980; Pastorale din Oltenia, suită pentru orchestră de coarde și timpani, op. 70, 1982); muzică vocal-simfonică (În marea trecere, poem pentru tenor și orchestră de cameră, versuri de Lucian Blaga, op. 10, 1956; Porumbeii morți, cantată pe versuri de Ion Pillat, op. 11, nr. 2, 1957; Noapte de august, poem pentru bariton și orchestră, versuri de Mihu Dragomir, op. 15, 1959; Omagiu lui Palestrina, cantată pentru cor și orchestră, text liturgic, 1966; In memoriam poetae Mariana Dumitrescu, cantată pentru contralto și orchestră, text liturgic, op. 32, 1967; Epitaf pentru Eftimie Murgu, pentru cor de copii și orchestră, text liturgic, op. 35, 1969; 1877, cantată dramatică, versuri de Valeriu Bucuroiu, op. 50, 1976; Omagiu orașului Brașov, cantată pentru soprană și orchestră, versuri de Valeriu Bucuroiu, op. 54, 1978; Odă lui Mihai Viteazul, cantată pentru soprană și orchestră, versuri de Dan Mutașcu, op. 56, 1979; Omagiu lui Burebista, cantată pentru cor și orchestră, versuri de Dan Mutașcu, op. 60, 1979; In memoriam Marin Preda, cantată pentru alto, cor mixt și orchestră, versuri de Adrian Păunescu, op. 68, 1981; 2 Madrigale pe versuri de Martha Popovici, pentru soprană, alto și orchestră de coarde, op. 74, 1982; Balada lui Horea, cantată pentru cor mixt și orchestră, versuri de Martha Popovici, op. 85, 1984; In memoriam Fundoianu, cantată pentru soprană și orchestră, versuri de Victor Bârlădeanu, op. 87, 1984; Muzica lui Bach, cantată pentru cor mixt și orchestră de coarde, versuri de Doru Popovici, op. 88, 1985; Odă lui Mircea cel Mare, cantată pentru cor mixt și orchestră, op. 93, 1986; Omagiu țării mele, pentru cor mixt, alto și orchestră, versuri de Doru Popovici, op. 105, 1990; Sfântă Iugoslavia, motet pentru soprană și orchestră de coarde, versuri de Doru Popovici, op. 110, 1991 ș.a.); piese instrumentale pentru pian, vioară, vioară și pian, violoncel și pian, fagot, oboi, formații camerale; muzică de teatru (operele Prometeu, pe un libret de Victor Eftimiu, 1958; Mariana Pineda, după García Lorca, 1966; Nunta, 1971; opere de cameră, ca mai recentele Întâlnire cu George Enescu, Giordano Bruno ş.a.); lieduri, lucrări corale.

Indiferent de gen şi formă, Doru Popovici este un compozitor care construieşte pe spaţii ample. Chiar şi într-o piesă camerală de mici dimensiuni, discursul muzical sugerează această „respiraţie” amplă.

Vastă, exprimată în forme diverse, de la eseul teoretic la studiul monografic, opera muzicologică a lui Doru Popovici este la rândul ei exemplară. Îi datorăm deopotrivă cărţi referitoare la mari perioade de creaţie (Muzica elisabethană, 1972, Arta trubadurilor, 1974, Muzica Renaşterii în Italia, 1979), la Începuturile muzicii culte româneşti (1967), la mari compozitori (Gesualdo da Venosa, Magicianul de la Bayreuth, Cântec întrerupt sau Viaţa lui Chopin şi multe altele), la fenomenul muzical românesc, tratat în sinteze critice sau în monografii.

În 1983 apărea la Editura Junimea O istorie polemică a muzicii, ediţie critică de Viorel Cosma pe marginea corespondenţei dintre Doru Popovici şi Dimitrie Cuclin, care lansa o modalitate inedită, pe care Viorel Cosma a denumit-o interviu epistolar, devenit în timp, prin cultivarea sa în alte lucrări similare semnate de Doru Popovici, o specie nouă, cu statut particular în muzicologia românească.

Costin Tuchilă

Maeștri: Doru Popovici – 80

În cadrul „Amfiteatrului muzelor”, Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi, duminică, 12 februarie 2012, la ora 11.00, în Sala de Concerte „Euterpe” a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti (intrarea prin str. Doamnei nr. 15) va avea loc medalionul Maeştri – Compozitorul, muzicologul, scriitorul și profesorul Doru Popovici – 80.

Participă: muzicologul prof. dr. Alexandru I. Bădulescu, director de onoare, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” Ploieşti; dr. Cristian Brâncuși, dirijor al Orchestrei de Cameră Radio, prof. univ. asociat, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti; muzicologul Grigore Constantinescu, prof. univ. dr., Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti; regizorul Geo Saizescu, prof. univ. dr., Universitatea „Hyperion”; muzicologul prof. dr. Adina Șușnea, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi; scriitorul Costin Tuchilă, realizator Radio România. Momentul poetic va fi susținut de actriţa Lidia Lazu. Sopranele Georgeta Stoleriu, Mirela Zafiri, basul Pompeiu Hărășteanu, fagotistul Vasile Macovei și pianista Ilinca Dumitrescu vor interpreta lieduri și piese instrumentale de Doru Popovici.

Compozitor, muzicolog, scriitor, ziarist, Doru Popovici (n. 17 februarie 1932, la Reşiţa) este o personalitate de factură enciclopedică, unul dintre spiritele tot mai rare astăzi. Nu exagerez deloc afirmând că prin capacitatea sa de cuprindere a mai multor domenii şi mai ales prin felul în care le ilustrează, aminteşte de oamenii Renaşterii. Ca şi în cazul acestora, devine imposibil să spui care dintre domeniile abordate are prioritate, în care dintre ele valoarea atinge cote superlative. Contribuţia sa muzicologică este la fel de importantă ca opera muzicală; talentul de scriitor nu este mai prejos decât cel al muzicianului, spiritul critic se împleteşte, cum rar se întâmplă, cu o cuceritoare naturaleţe a exprimării ideilor şi atitudinilor, capacitatea analitică se exprimă în formulări memorabile. Nici o urmă de preţiozitate nu împiedică, în scrisul său dar şi în vorbire, claritatea enunţului. În plus, omul farmecă prin darul său de causeur.

Privind retrospectiv creaţia lui Doru Popovici, fără îndoială unul dintre marii compozitori contemporani, trebuie constatat de îndată un fapt cât se poate de semnificativ, raportabil la un context mai general în muzica secolului al XX-lea. Dacă în tinereţe compozitorul putea fi înscris în curentele estetice avangardiste, fiind un promotor al dodecafonismului autohton, treptat s-a orientat spre tradiţiile muzicii bizantine şi ale folclorului românesc, tratate într-un spirit care trimite mai degrabă la un orizont artistic de tip clasic. Din punctul de vedere al mijloacelor de expresie, nu este nici o contradicţie, dacă observăm că în prima fază Doru Popovici realiza de fapt o „sinteză serial-bizantină”, care nu era străină de influenţe expresioniste. Sursele tradiţionale de inspiraţie nu sunt – e un fapt cunoscut – incompatibile cu limbajul modernist. Dacă din punctul de vedere al experienţei creatoare parcurse, ar trebui să fac o comparaţie, l-aş asemăna pe Doru Popovici cu Paul Hindemith, compozitorul german care a străbătut drumul de la avangardism la neoclasicism. Şi mai mult decât atât, ca şi Hindemith, Doru Popovici s-a orientat cu predilecţie, în a doua parte a activităţii sale creatoare, spre muzica de cameră.

A scris în toate genurile muzicale, de la muzica simfonică (simfonii, concerte instrumentale, poeme simfonice, lucrări pentru orchestră de coarde etc.) la muzica de teatru (operele Prometeu, pe un libret de Victor Eftimiu, 1958, Mariana Pineda, după García Lorca, 1966, Nunta, 1971, opere de cameră, ca mai recentele Întâlnire cu George Enescu, Giordano Bruno ş.a.), de la lied la cantată, de la piesa instrumentală la creaţia corală. Dar, indiferent de gen şi formă, Doru Popovici este un compozitor care construieşte pe spaţii ample. Chiar şi într-o piesă camerală de mici dimensiuni, discursul muzical sugerează aceasta „respiraţie” amplă.

Vastă, exprimată în forme diverse, de la eseul teoretic la studiul monografic, opera muzicologică a lui Doru Popovici este la rândul ei exemplară. Îi datorăm deopotrivă cărţi referitoare la mari perioade de creaţie (Muzica elisabethană, 1972; Arta trubadurilor, 1974; Muzica Renaşterii în Italia, 1979), la Începuturile muzicii culte româneşti (1967), la mari compozitori (Gesualdo da Venosa, Magicianul de la Bayreuth, Cântec întrerupt sau Viaţa lui Chopin şi multe altele), la fenomenul muzical românesc, tratat în sinteze critice sau în monografii.

În 1983 apărea la Editura Junimea O istorie polemică a muzicii, ediţie critică de Viorel Cosma pe marginea corespondenţei dintre Doru Popovici şi Dimitrie Cuclin, care lansa o modalitate inedită, pe care Viorel Cosma a denumit-o interviu epistolar, devenit în timp, prin cultivarea sa în alte lucrări similare semnate de Doru Popovici, o specie nouă, cu statut particular în muzicologia românească.

 Costin Tuchilă

Deschiderea Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”

Recital de pian Inna Oncescu

Luni 31 octombrie, la ora 17.00, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei) va avea loc deschiderea Stagiunii Camerale 2011-2012, „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret”. Mirela Zafiri, coordonatorul proiectului desfășurat cu sprijinul Bibliotecii Metropoliane București, vă propune un recital de pian susținut de Inna Oncescu, câştigătoarea bursei „George Enescu”, Paris, 2011. În program: Mihail Jora, Joujoux pour Ma Dame op. 7 (Ma Dame, Ma Dame désire entendre du Stravinsky, Un fox-trott pour Ma Dame, Où l’on rêve d’un collier de perles fines, Tempête dans un verre d’eau); George Enescu, Bourrée din Suita pentru pian op. 10; Nicolae Brânduş, 2 piese din Suita op. 1 (Bocet, Din fluier); Dan Dediu, La chasse khazare din Levantiques (vol. I) op. 64; Franz Liszt, 3 transcripții după lieduri de Schubert: Ave Maria, Gretchen am Spinnrade, Auf dem Wasser zu Singen. Prezintă: dr. Mirela Zafiri.

Manifestările artistice din cadrul Stagiunii Camerale „Luni la ora 5 – După-amiaza unui interpret” (recitaluri camerale, medalioane dedicate unor muzicieni români) au loc, începând din toamna anului 2009, în ultima zi de luni a fiecărei luni, la ora 17.00, la Bibilioteca Metropolitană București. Proiectul îşi propune să ofere publicului posibilitatea întâlnirii cu personalităţi de marcă ale vieţii muzicale româneşti, dar și cu tineri muzicieni, obiectivul principal fiind păstrarea memoriei marilor interpreţi români, cu speranţa de a susţine o atitudine de promovare necondiţionată a culturii româneşti.

Programul celei de-a treia stagiuni mai cuprinde: Comemorarea a 11 ani de la trecerea în eternitate a mezzosopranei Elena Cernei – medalion realizat de Dr. Stephan Poen, înregistrări şi secvenţe video din arhiva personală (28 noiembrie 2011); Concert de colinde (decembrie 2011); Mari vedete în recital: soprana Sorina Munteanu – Arii celebre din opere (30 ianuarie 2012); Aniversare Doru Popovici – 80. Medalion componistic (27 februarie 2012); Mari interpreţi de folclor: Floarea Calotă (26 martie 2012); Invitaţi braşoveni. Facultatea de Muzică Braşov – clasa de pian (30 aprilie 2012).

Inna Oncescu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, la clasa de pian a profesoarelor Viorica Zorzor și Suzana Szörény. A urmat cursuri de specializare la Weimar (cu D. Zechlin si V. Gornostaieva) și la seminariile Bartók de la Szombathely (Ungaria), cu G. Sebok, G. Kurtag și I. Rohmann. Între anii 1985–1995 s-a specializat cu pianista Maria Fotino la Bucureşti. A obținut Premiul al II-lea în Italia, la Città di Caltanissetta, Premiul I la Concursul de Muzică de Cameră de la Brașov, Premiul pentru Acompaniament de lied la Concursul de Canto de la Cluj, Premiul A.T.M. pentru interpretarea muzicii românești ș.a.

Pianista Inna Oncescu are un repertoriu larg, care cuprinde muzică din epoca Barocului până la cele mai noi creații contemporane. A făcut turnee în Anglia, Germania, Spania, Grecia, Franța, Republica Moldova, Italia. A colaborat cu sopranele Georgeta Stoleriu, Liliana Nichiteanu, Ileana Tonca, Mirela Zafiri, Claudia Pop, Maria Petcu, cu mezzosoprana Claudia Codreanu, cu tenorul Vladimir Popescu Deveselu, cu basul Pompei Hărășteanu. A susținut recitaluri în compania violonistelor Clara Cernat, Diana Moș, Luiza Drăghici, a violoncelistei Ioana Ostafi, a flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, a clarinetistului Leontin Boanță ș.a.

În 1991 a fondat formația „Repertorium”, ansamblu dedicat muzicii contemporane, pe care l-a condus până în anul 2000. Repertoriul acestei formații a cuprins muzică nouă românească, dar și din alte spații culturale, prezentând peste 140 de lucrări în primă audiție. Cu acest grup de muzicieni, Inna Oncescu a experimentat toate genurile de formații posibile: trio-uri cu suflători, cvartete cu suflători, percuție, două piane și percuție, harpă, flaut, pian, instrumente de coarde, realizând o serie lungă de concerte și înregistrări radio. Unul dintre proiectele din cadrul cercetării asupra muzicii contemporane a fost turneul din Anglia (1994): șapte concerte în șapte zile, în universități din preajma Londrei. „Alt proiect din cadrul cercetărilor mele – spune Inna Oncescu într-un interviu – au fost concertele cu lucrarea lui Nicolae Brânduș, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, pe care l-am cântat la Festivalul Internaţional de la Chișinău, dedicat muzicii contemporane, apoi în compania Orchestrei Radio și pe care l-am înregistrat pe disc. A fost o muncă asiduă care a durat mai mult de trei ani, acest concert de Nicolae Brânduș fiind extrem de dificil și pot să mă laud că sunt singura interpretă a acestei partituri.”

Inna Oncescu este membră de onoare a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (SIMC) din 1992.

În 2009 a finalizat proiectul Chemin d’amour, împreună cu Claudia Pop, conf. univ. dr. la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” din Braşov. La încheierea acestui proiect, a apărut discul cu 20 de lucrări de Poulenc, Debussy, Ravel și Fauré. În 2011 a obținut Bursa de cercetare „George Enescu”, acordată de Institutul Cultural Român, care oferă muzicienilor posibilitatea de a lucra timp de trei luni în mediul artistic parizian. Bursa a fost finalizată cu două recitaluri la Cité Internationale des Arts din Paris.

Inna Oncescu a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale atât ca solistă, cât și în recitaluri în compania mezzosopranei Claudia Codreanu, cu care formează un duo redutabil ce-și aniversează anul acesta două decenii de existență. A făcut numeroase înregistrări la Radio și pe disc, cea mai importantă realizare discografică fiind considerată cea cu Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Nicolae Brânduș.

Inna Oncescu este Doctor în muzică din 2005. În prezent este lector universitar la Catedra de Canto, Operă, Regie și Teatru Muzical a Universității Naționale de Muzică din București. Este autoarea volumelor Stil și creativitate în interpretarea pianistică. O perspectivă diacronică și Probleme de stilistică în interpretarea pianistică a muzicii secolului XX.

Costin Tuchilă