Despre „Loser”-i numai de bine!

loser de mircea radu iacoban teatrul din giurgiu

„Loser” de Mircea Radu Iacoban în premieră pe țară

cronica dramatica liber sa spunScriind, acum câtăva vreme, despre Loser, noua piesă a lui Mircea Radu Iacoban, pomeneam de amara reflecţie a Ludwg Wittgenstein: „Dialogul este o suită de monologuri paralele”.

Acum, după ce am văzut piesa jucată, în premieră pe ţară, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, mă simt ispitit să adaug la maxima eminentului logician aceste cuvinte purtând pecetea unică a geniului lui Nichita Stănescu: „Mircea Radu Iacoban nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea, oamenii pieselor lui sunt personaje. De aceea, decorul uman devine un teatru perpetuu, iar drama, ca sentiment, continuă. Teatrul lui este de văzut, iar cine are urechi de auzit, să-l audă!”

Înţelept sfat acesta al poetului Necuvintelor! L-am urmat şi nu am de ce să mă căiesc. Pentru că în montarea de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu – care, prin frumoasa şi neostenita osârdie a directorului, Mircea M. Ionescu şi a inimoşilor săi colaboratori, este un repersigla teatrul din giurgiu esenţial al vieţii culturale naţionale şi nu numai naţionale! – piesa lui Mircea Radu Iacoban îşi relevă noi şi chiar suprinzătoare valeţe.

Aş fi tentat să spun că ambiţia autorului – notoriu şi împătimit mentor al instituţiilor de teatru (să mă iertaţi că nu scriu „prin experienţa sa managerială”, dar e mai mare păcatul!) – de a fi şi regizor şi scenograf, ba, pe deasupra, de a realiza şi ilustraţia muzicală a spectacolului este pe deplin justificată. Decorul e de fapt o amărâtă de cârciumioară într-un aeroport anume pentru pasagerii curselor „low-cost”, iar muzica e de fapt o varză de manele numai bune pentru starea de spirit a onor publicului consumator. Mircea Radu Iacoban a reuşit, în acest fel, să-şi ducă până la capăt travaliul şi să ofere o viziune cuprinzătoare şi dureros de sinceră despre condiţia „loserului”, a celui mereu în afara mişcărilor tectonice ale realităţii.

mircea radu iacoban loser premiera pe tara

Mircea Radu Iacoban

La fel de adevărat este şi faptul că cei trei interpreţi l-au înţeles perfect şi au reuşit trei creaţii scenice cu adevărat de excepţie. Astfel, Alexandru Georgescu (de la Teatrul Naţional) este un „El” făcut din piesele unui puzzle care ba se adună, ba se risipesc. Ba este un magnat care preferă anonimatul curselor low-cost, ba este falit de-a binelea, ba este un cavaler fără pată şi prihană, ba este un craidon „îmbătrânit în rele” (vorba lui Eugen Barbu), mereu aflat în căutare de amantlâncuri ieftine. Din toate aceste fărâme, Alexandru Georgescu a reuşit un personaj bine croit tocmai prin aceea că mereu îşi ascunde o identitate şi aşa precară. În aceeastă cheie mi se pare că şi-a citit rolul Alexandru Georgescu însuşi, dacă ar fi să dau crezare (şi nu văd de ce nu aş da…) mărturisirii sale: „Când ai pierdut totul, când ai ajuns la capătul unui drum închis, ce te mai poate aştepta? Loser-ul meu, ca şi noi toţi, sper să îşi găsească… rostul.”

Cât despre „Ea”, „Codruţa”, ce să mai spun?! Pur şi simplu, Violeta Teaşcă se întrece pe sine. violeta teascaO frumuseţe care provoacă şi fără să vrea, naturaleţe, şarm, perfidie de doi bani şi băţoşenie de vivandieră, toate măştile acestea fiind purtate şi schimbate fără efort şi fără remuşcare. Dar ceea ce dă nota distinctivă, particularitatea, dacă nu chiar emblema artei actoriceşti a Violetei Teașcă este mimica, figura fetişcanei crescută în curtea de după gardul cu ulcele trădând pe rând teama, jubilaţia, sinceritatea dezarmată şi dezarmantă, şmecheria, disperarea şi până la urmă disperarea. În special ochiii sunt cei care o ajută pe Violeta Teaşcă cel mai mult să îşi construiască şi să îşi releve personajul. Mereu vii, sclipitori, aprinşi parcă de un îndemn parşiv. Jocul fiind condus cu o fină înțelegere a rosturilor personajului şi al întregului curs al piesei: „Realitatea se urcă pe scenă peste mai mult decât trebuie: cei din Loser sunt compatrioţii noştri, chiar dacă speră la salvări în străinătate. Eu, una, sunt mai «romantică» şi-mi plac poveştile «frumoase». Ei doar se «bat». Cu viaţa… deşi sunt «loser»-i.”

premiera loser m r iacoban d r popescu mircea m ionescu serban cionoff

D. R. Popescu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Mircea Radu Iacoban, Șerban Cionoff la premiera spectacolului Loser

Nu putea lipsi din această enumerare un personaj aparte al distribuţiei: ospătarul, intrepretat de Mirel Stănescu. Personaj în toată puterea cuvântului fiindcă deşi tot un fel de «loser» în raport cu şuvoiul de monologuri paralele care se vroiau a fi dialogul celor doi, el dă semne că le pricepe şi starea şi fără-de-rostul. Surpriza mi-a fost şi mai mare atunci când am aflat că interpretul nu este actor de meserie, ci face parte din personalul să îi spunem «tehnic» al teatrului. De unde şi modestia mărturisirii sale. „Pentru mine este un privilegiu să apar pe scenă alături de un actor al Teatrului Naţional Bucureşti – maestrul Alexandru Georgescu şi de doamna Violeta Teaşcă. Să duc tava devine, astfel, o onoare.”

la premiera loser m r iacoban

În foaierul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu: D. R. Popescu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Alexandru Georgescu, Mircea Radu Iacoban, Violeta Teaşcă, Șerban Cionoff,  Jeana Morărescu (critic de artă), Despina Grigorescu, Anca Mocanu (revista „Teatrul azi”).

Loser, piesa scrisă, regizată (şi aşa mai departe) de către Mircea Radu Iacoban la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu este un eveniment care trebuie salutat şi menţionat aşa cum se cuvine!

Şerban Cionoff

Vezi și: Dialoguri între două singurătăți paralele” de Șerban Cionoff

„Roman de Bucureşti” de Puşa Roth, la Teatrul Naţional Radiofonic

pusa roth teatru

Spectacolul Roman de Bucureşti de Puşa Roth, pe care Teatrul Naţional Radiofonic îl va difuza vineri, 23 august 2013, la ora 21.00, la Radio România Cultural, este o comedie amară, construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană.

Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale autoarei. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate. Autenticitatea celor patru personaje conferă remarcabilă expresivitate piesei Puşei Roth, montată de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie excepţională: Virgil Ogăşanu, Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, George Ivaşcu. Atmosfera creată de celelalte „voci“, cadrul sonor compus cu abilitate de George Marcu (regia muzicală), Mihnea Chelaru (regia tehnică), Janina Dicu (regia de studio) contribuie la realizarea unui spectacol încântător.

leonard-popovici-regie teatru radiofonic

Leonard Popovici

Câteva opinii despre piesa difuzată în premieră la 1 iunie 2003: „De la gradul zero al scriiturii ajungem, iată, la gradul zero al trăirii. Personajele Puşei Roth reprezintă un extract de nouă umanitate românească. Autoarea seamănă cu un fel de zeitate indiană, Shiva cel cu şase braţe. Există în această piesă construită pe ideea de contrapunct o notă cinică de factură caragialiană dar şi una tandru-romantică à la Tudor Muşatescu. Ele se reunesc în atitudinea unui scriitor care contemplă realitatea de azi cu bonomie şi cu tristeţe.” (Ioan Adam, „Radio România”, nr. 329, 9–15 iunie 2003); „Am fost impresionat să asist la o dramă scrisă în registru de comedie, ceea ce reprezintă o piatră de încercare pentru un dramaturg. Puşa Roth a dovedit că are vocaţie pentru un asemenea gen de teatru şi o felicit din toată inima pentru reuşită.” (Dan Tărchilă, idem); „Dacă aş mai fi director de teatru, aş pune imediat în scenă Roman de Bucureşti, pentru actualitatea ei.” (Constantin Dinischiotu, idem); „Ceea ce am ascultat astăzi nu e o piesă de teatru, ci o pagină de istorie pe care, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, o trăim. Ficţiunea intervine la sfârşit. Optimismul autoarei se exprimă în final, în sensul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi găseşte macrameul pe care-l merită…” (Mircea Dogaru, idem); „O piesă, o dramaturgie de care teatrele noastre ar avea foarte multă nevoie. Impresia unora că nu există dramaturgie originală astăzi este cât se poate de falsă. Apreciez la rândul meu firescul, calitatea dialogurilor şi a replicilor, fineţea cu care autoarea ştie să surprindă în instantanee cotidiene câteva destine marcate de trecerea vremii, dar şi realizarea regizorală şi actoricească.” (Constantin Paraschivescu, idem); „Frumuseţea acestei piese constă în urâţenia vieţii pe care ne-o prezintă. Salut îndrăzneala autoarei de a aborda problematica actuală fără înverşunare, fără patimă, cu francheţe. Şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a surprinde şi satiriza noul limbaj de lemn.” (Ion Dodu Bălan, idem); „În legătură cu această ultimă piesă [Roman de Bucureşti], comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi atmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin.” (Constantin Paraschivescu, „Teatrul azi”, nr. 9-10/2003).

roman de bucuresti comedie pusa roth teatru contemporan

Puşa Roth este autoarea pieselor Şambelan la viezuri, fantezie dramatică după Pagini bizare de Urmuz (Teatrul Naţional Radiofonic, 1999, Teatrul „Bacovia” din Bacău, stagiunea 1999–2000), Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit (Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici, în colaborare cu Costin Tuchilă, TNR, 2001; Teatrul Naţional din Bucureşti, stagiunea 2001–2002), Ringhişpilul (TNR, 2002), Mantaua după N. V. Gogol (TNR, 2004), Spaima zmeilor (TNR, 2004), Duios Anastasia trecea după D. R. Popescu (TNR, 2004); Limir-Împărat (TNR, 2005), Moartea lui Ivan Ilici după L. Tolstoi (TNR, 2006), Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte (TNR, 2007), Albă ca Zăpada (muzical pentru copii, TNR, nominalizat la RTR, 2007), Discurs într-un ciorap, dramatizare după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian (TNR, 2007), Motanul încălţat, muzical pentru copii (TNR, 2008), La Vulpea Roşie, muzical (TNR, 2010), Martori ai istoriei (teatru radiofonic serial, 2011).

A publicat volumele: Convorbiri comode, vol. I, București, Editura Viitorul Românesc, 2001; Şambelan la viezuri, teatru, Ploiești, Editura Premier, 2002; Dincolo de curcubeu e lumea, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2002; Convorbiri comode, vol. II, București, Chimprest Publicity, 2003; Roman de București, teatru, cu o prefaţă de D. R. Popescu, Bucureşti, Editura Adam,  2005; Un dialog al timpului câştigat, convorbiri cu filosoful pusa-roth-roman-de-bucuresti-2005-bibliografie-cartea-de-teatru-teatru-contemporanChristian Tămaş, Iași, Editura Ars Longa, 2006; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006; Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008; Timpul care a învins teama. Decembrie 1989 – Decembrie 2007, Iași, Editura Ars Longa, Colecţia „Document”, 2008; Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008;  Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2009; Clasicii dramaturgiei universale, volumul I, în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010; Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei, dialoguri realizate de Pușa Roth. Traducere din catalană, prefață și note: Christian Tămaș. Postfață: Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude Internațional”, 2011; Povești pentru Eric, Povestea alfabetului, cărți pentru copii, Iași, Editura Ars Longa, colecția „Geppetto”, ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru, 2012; Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu D. R. Popescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2013.

Vezi Pușa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea.

Costin Tuchilă