„Moartea domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu în cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” de la Edinburgh

Moartea domnului Lazarescu

După Aferim! de Radu Jude și Nunta de piatră de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10–17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie 2015, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc, Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu.

Continuă lectura „„Moartea domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu în cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” de la Edinburgh”

Recital de pian la patru mâini La Londra: Ruxandra Humă şi Ana-Maria Andriţoiu

Anamaria Andritoiu si Ruxandra Huma

eveniment liber sa spunProgramul de evenimente al Institutului Cultural Român din Londra debutează, în acest an, cu un recital de pian la patru mâini susţinut de două tinere interprete, Ruxandra Humă şi Anamaria Andriţoiu pe vestita scenă muzicală de la St. Martin-in-the-Fields, în Trafalgar Square. Cele două pianiste vor prezenta un repertoriu inedit de lucrări semnate de doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai componisticii erei clasice şi romantice: Wolfgang Amadeus Mozart şi Franz Schubert.

Recitalul va avea loc marți, 7 ianuarie 2014, la ora 13.00 și face parte din seria de evenimente realizate de ICR în parteneriat cu St. Martin-in-the-Fields, care urmăreşte să pună în valoare mai ales tinerii muzicieni români.

Ruxandra Huma

Ruxandra Humă

Ruxandra Humă a absolvit Colegiul de Arte Octav Băncilă din Iaşi, iar după venirea în Marea Britanie şi-a urmat pasiunea sub îndrumarea doamnei profesor Rosslyn Farren-Price. Ea a participat şi câştigat numeroase premii şi distincţii la festivaluri muzicale naţionale şi internaţionale printre care Competiţia Internaţională de Pian „George Enescu”, Concursurile Naţionale de Pian „Carl Czerny” şi „Bach”, inclusiv festivaluri muzicale din Southampton, Basingstoke şi Londra. Ruxandra şi-a desăvârşit studiile obţinând Diploma cu Distincţie ca Maestru al Muzicii în Piano Forte la renumitul Conservator Trinity Laban din Greenwich, Londra. În prezent, predă pianul la Conservatorul din BlackHeath din Londra şi, de asemenea, coordonează Orchestra Filarmonică de Cameră a Londrei.

ana-maria andritoiu

Ana-Maria Andriţoiu

Ana-Maria Andriţoiu a absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, fiind iniţiată în tainele pianului de profesoara Lucia Teodorescu. A urmat apoi cursurile Conservatorului din Birmingham şi cele ale Conservatorului de Muzică şi Dans Trinity Laban din Londra, sub îndrumarea profesorilor de pian Victor Sangiorgio, Malcolm Wilson si Philip Fowke. A participat la numeroase masterclass-uri, cu pianişti distinşi precum Mikahil Kazakevich, Simon Nicholls, Eugene Asti şi Robert Markham. Ana-Maria fost invitată ca solistă în concerte, festivaluri, recitaluri, printre care cele mai importante s-au desfăşurat la sălile de concerte „Adrian Boult Hall” din Birmingham şi „Turner Sims” în Southampton, Ateneul Român, Opera Naţională Română şi Festivalul George Enescu. A susţinut recitaluri în direct, transmise de Radio România Cultural şi este laureată mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. Artista colaborează cu solişti vocali şi instrumentişti în diferite ansambluri de muzică de cameră, cea mai recentă dintre acestea fiind seria de concerte susţinute în cadrul Festivalurilor de la Buxton şi Edinburgh, care s-au bucurat de cronici entuziaste.

Mai multe detalii pe www.icr-london.co.uk

Spectacolul „Călătoriile lui Gulliver”, în regia lui Silviu Purcărete, la Festivalul Internaţional de la Edinburgh

În perioada 17–20 august 2012, trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a participat la Festivalul Internaţional de la Edinburgh cu spectacolul Călătoriile lui Gulliver, în regia lui Silviu Purcărete. Cele cinci reprezentaţii de la Edinburgh au marcat premiera mondială a spectacolului. Institutul Cultural Român a fost partener al proiectului, alături de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Culture Irleand.

Totodată, producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a făcut parte din programul oficial al Olimpiadei Culturale de la Londra, alături de alte şase spectacole selectate de la Edinburgh pentru a contribui la agenda de evenimente a Festivalului Londra 2012, cea mai mare sărbătoare culturală din istoria mişcării olimpice şi paralimpice.

„Prezenţa noastră la Edinburgh contribuie semnificativ prin calitatea artistică şi parteneriatele încheiate la consolidarea prestigiului României”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu. Seria de exerciţii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete îşi propune o abordare inedită a romanului lui Swift în care fantezia se împleteşte cu o aspră satiră politică. Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru Vocile din Cimitirul Vesel, producţia lui Silviu Purcărete reuneşte aspecte sociale şi culturale ale lumii din jurul nostru explorând teme ca visul, călătoria, exilul, emigrarea, singurătatea şi apartenenţa.

Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar, iar din distribuţie fac parte actorii Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Raluca Iani, Tomohiko Kogi, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela Mureşan, Adrian Neacşu, Alexandru Nicoară, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Natalie Sigg, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei şi Corina Vişinescu.

Calendar: Sir Arthur Conan Doyle

În ziua de 7 iulie 1930, murea în casa sa de la Crowborough, în urma unui atac de cord, Sir Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie lungă de romane, povestiri şi nuvele poliţiste, cu o biografie fictivă care fără îndoială că o pune în umbră pe cea a autorului său. Scriitorul este înmormântat în cimitirul bisericii din Minstead, în New Forest, Hampshire.

Se născuse la 22 mai 1859, la Edinburgh. De origine irlandeză (părinţii săi erau irlandezi emigraţi în Scoţia), viitorul Sir Arthur Conan Doyle, contemporan cu irlandezii Oscar Wilde şi George Bernard Shaw, urmează o şcoală a iezuiţilor la Stonyhurst. Nu e clar dacă tânărul era un credincios fervent. Se pare că nu, în 1875, când absolvă şcoala medie, trecând mai degrabă drept agnostic. În 1876 devine student la Medicină la Universitatea din Edinburgh. După absolvire, se angajează ca doctor pe un vapor care pleca spre coasta Africii. Aventura nu durează prea mult, pentru că în 1882 Arthur Conan Doyle avea deja, împreună cu un fost coleg de clasă, George Budd, un cabinet particular la Plymouth, în sud-vestul Angliei. Colaborarea intră însă repede în dificultate şi Conan Doyle pleacă în iuie 1882 la Portsmouth. Aici îşi cumpără cu 10 lire dreptul de a-şi deschide un cabinet propriu, în Southsea (în Bush Villas in Elm Grove nr. 1). În 1885 îşi ia doctoratul cu o teză despre „Tabes dorsalis”, degenerescenţă a măduvei spinării care apare în neurosifilis. În acelaşi an se căsătoreşte cu Louise Hawkins. Bolnavă de tuberculoză, prima sa soţie avea să moară în 1906.

Cabinetul din Southsea nu era prea frecventat. În aşteptarea pacienţilor, Conan Doyle începe să scrie literatură. Debutase cu ani în urmă, în timpul studenţiei, în „Chambers’s Edinburgh Journal”, cu o povestire. În 1887 publică Un studiu în roşu (A Study in Scarlet) în „Beeton’s Christmas Annual”, actul de naştere al personajului Sherlock Holmes. Este felicitat de Rudyard Kipling, care l-ar fi întrebat: „Oare e vorba de bătrânul meu prieten, Dr. Joe”? Personajul lui Conan Doyle, care va face o carieră extraordinară atât în timpul vieţii scriitorului, cât şi după moartea acestuia, devenind sinonimul detectivului ideal, îi fusese inspirat de un profesor de chirurgie din facultate, Joseph Bell, care îl impresionase prin deducţiile uimitoare referitoare la bolile pacienţilor. De la medicină la ştiinţa specială a detectivului, se vede, nu a fost un pas foarte greu de făcut pentru tânărul medic-scriitor care, în aceiaşi ani, se ocupa şi de fotbal, contribuind la înfiinţarea clubului Portsmouth F.C. Juca pe postul de portar.

Şi cum adesea personajele literare împrumută câte ceva şi din personalitatea creatorului lor, trebuie să notăm că în persoana ilustrului detectiv particular Sherlock Holmes se amestecă trăsături care erau, probabil, ale lui Conan Doyle: cunoştinţe din mai multe domenii, spirit de observaţie pătrunzător, logică infailibilă, pasiunea pentru sport şi muzică ş.a.m.d. Irlandezul Conan Doyle nu se dezminte: Sherlock Holmes are şi el gustul pentru excentric şi pentru aventură, specific irlandezilor, în ciuda apetitului pentru analiza minuţioasă proprie muncii de detectiv şi pentru asimilarea cunoştinţelor de tip enciclopedic. Este suficient de egotist, predispus adesea extravaganţelor care să-i satisfacă orgoliul. Mare fumător, deopotrivă de ţigări de tot felul şi de pipă, nu refuză nici tentaţia cocainei, din acelaşi gust pentru excentric.

Elegant, uşor dandy, e şi puţintel neglijent pentru a face astfel trimitere la un comportament boem care întotdeauna dă bine iar, în profesiunea lui, are darul de a-i înşela pe eventualii rivali. Făcuse sport în adolescență, scrimă și box. Cântă la vioară, în rarele momente de răgaz și este, bineînțeles, meloman. După dezlegarea teribilului mister al câinelui din Baskerville, merge împreună cu dr. Watson să asculte Hughenoții de Meyerbeer.

Patru romane şi 56 de povestiri şi nuvele îl au ca personaj pe Sherlock Holmes. Între ele: Semnul celor patru (1890), culegerile Aventurile lui Sherlock Holmes (1892) şi Memoriile lui Sherlock Holmes (1894), Câinele din Baskerville (1902), Întoarcerea lui Sherlock Holmes (1904), Valea fricii (1917), Ultima reverență (1917), Arhiva lui Sherlock Holmes (1927).

Interesant este de amintit procedeul – de fapt procedeele narative folosite de Sir Arthur Conan Doyle în aceste istorii despre Sherlock Holmes. Cele mai multe sunt povestite de doctorul John H. Watson, prietenul şi biograful lui Holmes, cu excepţia a două dintre ele, narate de însuşi Sherlock Holmes şi a altor două, scrise în tonul obiectiv al relatării auctoriale la persoana a III-a. Folosind relatarea indirectă a presupusului biograf, Conan Doyle sugerează de fapt, în stilul prozei realiste a secolului al XIX-lea, un plus de obiectivare, contribuind astfel la lansarea mitului lui Sherlock Holmes. O întreagă „literatură” derivată s-a născut astfel făcându-se presupuneri de tot felul, de la data exactă a naşterii personajului fictiv, 1854, ca şi cum aceasta ar avea mare relevanţă, la diverse detalii asupra vieţii sale. Evident, este o formă de a confunda, fără voie sau dimpotrivă, dintr-un senzaţionalism care adesea înconjoară faptul artistic, ficţiunea cu realitatea. Cert este că, dincolo de popularitatea sa cinematografică, după 1964 vânzările în întreaga lume a povestirilor cu Sherlock Holmes ocupau un onorant loc doi, după Biblie, cea mai vândută carte a tuturor timpurilor, conform unei estimări făcute ziarul „Times”.

După ce devine specialist în oftalmologie la Viena (1890), Conan Doyle se mută în anul următor la Londra, unde deschide un cabinet de oftalmologie. Este perioada în care se dedică şi mai asiduu scrisului. Şi pentru că orice personaj trebuie să aibă, cel puţin în retorica realistă, un sfârşit, scriitorul irlandez hotărăşte să-şi omoare eroul. În povestirea Ultima problemă din Memoriile lui Sherlock Holmes, înfruntându-l pe duşmanul lui de moarte, profesorul Moriarty, Holmes sare împreună cu acesta într-o prăpastie. Evident, publicul reacţionează şi Conan Doyle este nevoit să reia seria aventurilor detectivului particular Sherlock Holmes, găsind o soluţie care pare ingenioasă și publicând încă cinci volume. În fapt, soluția urmează logica prozei poliţiste. În Casa pustie, prima povestire din Întoarcerea lui Sherlock Holmes, personajul cu aureolă mitică „reînvie”: în urma luptei dintre cei doi, în prăpastia Reichenbach din Alpii elvețieni căzuse doar duşmanul detectivului care se salvase in extremis, după alte peripeții…

Arthur Conan Doyle scrie în paralel romane istorice, povestiri diverse, se dedică la începutul veacului al XX-lea spiritismului (v. romanul Ţara ceţii, 1926, din seria care îl are ca personaj principal pe profesorul Challenger). Şi mai bizară este Sosirea zânelor (1921), în care autorul se arată convins de veridicitatea fotografiilor cu zâne din basmele Cottlingey. Teoriile despre natura şi existenţa zânelor şi spiriduşilor îi aduc acuza de ocultism. Se împrieteneşte cu magicianul american Harry Houdini şi e convins că acesta posedă puteri supranaturale, cum se poate observa în Graniţa necunoscutului (1930). În 1923 publică Poveşti ale terorii şi misterului, în 1926, Istoria spiritismului, în 1929, un ultim roman, Abisul Maracot. Toate trec însă în umbră, sunt astăzi aproape uitate, în comparație cu seria Sherlock Holmes.

Costin Tuchilă

„Scandal în Boemia”, ecranizare după povestirea lui Conan Doyle (fragment)

„Câinele din Baskerville”, ecranizare după romanul lui Conan Doyle, 1988 (fragment)