Silvan Stâncel: „Frumosul este peste tot, trebuie numai să-l cauţi”

silvan stancel

interviu liber sa spunÎn exclusivitate pentru Liber să spun

Silvan Stâncel re/prezintă un spectacol muzical acustic live inedit, care îmbină mai multe genuri muzicale, precum chitară flamenco, chitară clasică, pop, folk, jazz, tradiţional şi fusion. Repertoriul este propriu, însă cuprinde totodată prelucrări şi adaptări după piese celebre. Cântecele sunt atât instrumentale (chitară), cât și vocale, iar textele din repertoriu sunt în limbile română, franceză, ebraică, spaniolă. Spectacolul se adresează publicului de toate vârstele şi poate fi susţinut în spaţii convenţionale (săli de spectacol, teatre, case de cultură etc.) şi neconvenţionale, atât în  interior, cât şi în aer liber. Artistul este invitat în  țară și în străinătate la evenimente precum: festivaluri (de muzică, teatru, carte), târguri, zilele oraşului, evenimente private,logo silvan stancel concerte, lansări de carte, alte tipuri de evenimente. A susţinut sute de concerte în  România (Alba Iulia, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Vama Veche, Galaţi,Iaşi, Cluj Napoca, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Bacău, Târnăveni, Timişoara, Arad, Ploieşti, Buzău, Botoşani, Craiova, Deva, Suceava, Calafat, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Siret, Râmnicu Vâlcea, Caracal, Mediaş, Focşani etc), Anglia (Londra), Franţa (Paris), Italia (La Spezia), Slovacia (Dunajská Streda), Germania (Frankfurt), Franța (Avignon) în prezența a mii de spectatori. Silvan Stâncel este invitat constant în cadrul emisiunilor radio/ TV din România (TVR1, TVR2, Antena 1, Radio România Cultural etc).

album silvan stancel blonda sau brunetaAlbum propriu: Silvan Stâncel – Blondă sau brunetă, produs de Libris Brașov, 2013.

Volum de poezie: Silvan Stâncel – Incredibil. Iubesc, Editura LIBRIS Editorial, 2015.

Silvan Stâncel este câștigător a 7 trofee şi premii la festivaluri naţionale de muzică. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Fondator şi organizator al taberei de chitară Acustic Live Music Camp (www.tabarachitara.ro); membru în juriul unor festivaluri naţionale de muzică (Alba Iulia, Reghin, Brăila etc.).
Silvan Stâncel este singurul artist român invitat și prezent la Musikmesse, Frankfurt, 2015 și singurul artist român invitat la festivalul Noche de Arte Flamenco, Avignon, 2016.

silvan-stancel interviu liber sa spun

Silvan Stâncel

Edith Negulici: Cine este omul Silvan Stâncel? 

Silvan Stâncel: M-am născut la Alba Iulia pe data de 2 iulie 1978 într-o frumoasă zi de vară, fiind cel mai mic dintr-o familie cu trei copii, două fete şi un băiat. Toţi cu înclinaţii artistice în zona picturii şi a literaturii. Am avut o copilărie cât se poate de fericită… în rest făceam multe trăznăi şi părinţii mei primeau adesea prin intermediul carnetului de elev observaţii despre comportamentul meu neadecvat. Eram zeci de copii în cartierul în care locuiam şi-mi amintesc cu plăcere că ne jucam până noaptea târziu… ţui, ţinc, nouă beţe(1) etc. Adoram maşinuţele de metal, ceasurile Montana cu 16 melodii şi cowboyi. Adormeam instant pe zgomotele produse de aspirator, frigider şi utilaje mari. Prima fată de care mi-a plăcut era blondă şi tăcută. Eram la grădiniţă. Îmi plăceau la nebunie cărţile cu poveşti şi am citit din ele până la o vârstă destul de înaintată când se impuneau alte lecturi… Ai meu au decis să-mi ia cu forța la un moment dat aceste cărţi pentru a-mi pune la dispoziţie şi altceva. Copilăria mea s-a terminat brusc în momentul în care am simţit că-mi este ruşine să mă mai joc cu tubermanele(2) în faţa blocului. Viaţa adultă a început la momentul în care un copil m-a întrebat în faţa Casei de cultură: „Nenea, îmi spuneţi vă rog cât e ceasul?”. Eram deja „nenea”…  La liceu eram la secţia de filologie, germană-franceză. Tot în perioada liceului am descoperit şi chitara în urma unei tabere la munte cu cercetaşii. Într-o tabără am încercat să cânt pentru prima data la chitară piesa Andrii Popa. Atunci mi-am descoperit vocaţia pentru muzică. Perioada 12–18 ani o asociez intens cu activităţile din cadrul acestei asociaţii pentru tineret, cercetaşii. Am participat la sute de tabere, am interacţionat cu mii de tineri şi am văzut miliarde de stele la munte în jurul focului de tabără. Eu eram cel care cânta la chitară… Continuă lectura „Silvan Stâncel: „Frumosul este peste tot, trebuie numai să-l cauţi””

Silvan Stâncel, concert acustic „Doar tu” la Târgu-Mureș

concert silvan stancel tg mures

eveniment liber sa spunSilvan Stâncel va susține vineri, 26 august 2016, la ora 20.00, la Lexart Coffee & Lounge din Târgu-Mureș (str. Bolyai nr. 22) concertul acustic live 100%  original Doar tu.

Despre Silvan Stâncel Victor Socaciu afirma: „… Chitarist de excepţie, şcolit în laboratoarele chitarei clasice, stăpân pe stiluri diverse, cum ar fi flamenco sau jazz, Silvan Stâncel este în acelaşi timp un compozitor profund, un textier înzestrat și un interpret vocal sensibil și inteligent, calităţi care îi conferă posibilitatea de a transmite artistic mesaje și emoţii estetice diverse și, în acelaşi timp, convingătoare pentru orice auditoriu. Silvan Stâncel este un artist complet și face parte din rara speță de artişti totali (compozitor, textier, interpret vocal și instrumentist) de care, după părerea mea, orice societate ar trebui să aibă o grijă și o atenție specială… ”

Participare artist: 15 lei.

Rezervări la tel. 0751 814144.

În curând, pe site-ul Liber să spun veți putea citi un amplu interviu cu Silvan Stâncel, realizat de Edith Negulici.

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Muzică

În premieră la Clubul Dramaturgilor: „Heaven From Hell” și „Obsession” de Edith Negulici

clubul dramaturgilor 24 februarie 2014 edith negulici

eveniment liber sa spunLuni, 24 februarie 2014, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din București (Aleea Alexandru nr. 38), va avea loc un nou spectacol-lectură în premieră la Clubul Dramaturgilor, al șaselea din actuala stagiune: Heaven From Hell și Obsession de Edith Negulici. Regia: Andrei Munteanu. Cu participarea actorilor Meda Victor și Florin Smărăndache.

Autoarea este absolventă de scenografie și teatrologie, laureată, chiar cu piesele propuse, a unor prestigioase concursuri de dramaturgie. Cei doi tineri și promițători actori vor reprezenta două drame pline de lirism într-un act. Spectacolul va fi urmat de comentarii și discuții moderate de Horia Gârbea, președintele Filialei București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor. Intrarea publicului este liberă.

meda-victor

Meda Victor

Clubul Dramaturgilor, fondat de regretatul Mircea Ghițulescu în anul 2005, este organizat în această stagiune de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor și Institutul Cultural Român. Partener: Radio România Cultural.