„Noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede”

pusa roth d r popescu cronica de serban cionoff la vol prezentul absent ars longa 2013

Cronică de ȘERBAN CIONOFF la volumul Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu

Pe la jumătatea anilor ’60, lumea literară românească a fost zguduită de un mare scandal. Apăruse în revista „Luceafărul” (seria Eugen Barbu) povestirea Leul albastru, scrisă de Dumitru Radu Popescu şi, peste noapte, în „presa de partid şi de stat” au început să curgă valuri de scrisori în care (după tipicurile proletkultismului) cititorii puneau la zid această scriere şi pe autorul ei, care nu reflectă fidel realitatea… Aflând că tirajul revistei urma să fie retras de pe piaţă, câţiva studenţi „de la filologie” au cumpărat exemplarele care se aflau la tonetele de Difuzare a Presei din Piaţa Universităţii. Drept pentru care un tovarăş super-vigilent de la Centrul Universitar de Partid (bineînţeles, azi, anticomunist jurat!) a convocat o şedinţă în care i-a muştruluit straşnic pe făptaşi ca şi pe dascălii lor… lipsiţi de vigilenţă revoluţionară.

leul albastru d r popescu cronica volum dialoguri pusa roth

A fost, acesta, un prim semnal că „deschiderea politico-ideologică” îşi avea, totuşi, limitele sale drastice şi că, mai ales în materie de literatură şi artă, zicala despre ulciorul care nu merge de multe ori la apă operează fără milă. Au urmat cazurile Reconstituirea, mai întâi nuvela lui Horia Pătraşcu, apărută tot în revista „Luceafărul” şi apoi filmul lui Lucian Pintilie şi Revizorul, montat tot de Lucian Pintilie la Teatrul „Bulandra”, aşa încât funestele „Teze din iulie” (1971) nu au fost decât bomboana pe colivă!…

În felul său, Leul albastru a avut darul de a confirma în Dumitru Radu Popescu un scriitor care rosteşte, răspicat, adevăruri dureroase, pune diagnostice severe şi, pentru asta, îşi scrutează, cu amară luciditate, timpul în care scrie şi trăieşte.

Ceea ce face şi acum, în Prezentul absent*), incitantă suită de dialoguri cu Puşa Roth, cunoscuta realizatoare a unor emisiuni culturale de referinţă la Radio România. Şi, cum aceste dialoguri au început în 1999 şi au continuat până în ianuarie 2012, ele au, cred, depline temeiuri pentru a considera multe dintre spusele lui Dumitru Radu Popescu – pe care în substanţiala postfaţă la această carte criticul Costin Tuchilă îl numeşte a fi mereu „în căutarea adevărului” – a fi adevărate definiţii pentru o realitate atât de şi, nu o dată, dramatică.

d r popescu pusa roth despre caragiale poiticieni azi

„Este formidabil – exclamă la un moment dat scriitorul – la asemenea lucruri nici Caragiale nu s-a gândit. Adică noi avem nişte oameni care-l bat pe Caragiale de nu se vede.” Ideea revine cu o emblematică frecvenţă în dialoguri, pentru a fi luată şi ca sentinţă finală: „Şi ce tăcere mioritică în faţa criminalilor – în acest prezent absent!… Bun simţ, morală, credinţă, conştiinţă – apă de ploaie! A, nu, s-avem pardon!, strigă Pristanda şi începe să numere drept prezenţe absenţele de mai sus – aşa cum numai el şi Robertina Coopertina taichii ştiu să numere steagurile!” Citește cronica integral pe Jurnalul.ro, 6 iunie 2013.

*) Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu. Biobibliografie şi postfaţă de Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 2013.

Centenar Ion Dumitrescu

ion dumitrescu

eveniment liber sa spunDuminică, 10 martie 2013, la ora 11.00, în Sala de Concerte „Euterpe” a Universității „Spiru Haret” din București (intrarea prin str. Doamnei nr. 15), va avea loc o nouă manifestare în cadrul „Amfiteatrului muzelor” – Ilinca Dumitrescu și invitații săi. Sub genericul „Maeștri. Clasici ai muzicii românești”, va avea loc o evocare a compozitorului Ion Dumitrescu, de la a cărui naștere se vor împlini în 20 mai a.c. 100 de ani.

Participă: prof.dr. Alexandru I. Bădulescu, muzicolog; scriitorul şi ambasadorul Ion Brad; muzicologul Petre Codreanu; prof. univ. dr. Lavinia Coman, pianistă şi muzicolog; prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, muzicolog; prof. univ. dr. Mihai Cosma, muzicolog; prof. dr. Gheorghe Deaconu; prof. univ. dr. Gabriela Munteanu; scriitoarea Pușa Roth; dr.,dhc Vasile Tomescu, muzicolog; scriitorul Costin Tuchilă; prof. univ. dr. Titus Vîjeu, scriitor.

Cvartetul de coarde alcătuit din Alexandru Dragomir (vioara I), Cătălina Cărciu (vioara a II-a), Emanuel Vots (violă), Mihai Grigore (violonel), clasa conf. univ. dr. Raluca Voicu-Arnăuțoiu (Universitatea Naţionala de Muzică Bucureşti), va interpreta fragmente din Cvartetul de coarde nr. 1 în Do major de Ion Dumitrescu.

mihai olteanu peisaj

Mihai Olteanu, Peisaj

Cu Ion Dumitrescu (20 mai 1013, Oteșani, Vâlcea–6 septembrie 1996, București) se încheie o epocă. Ilustrul reprezentant al celei de-a doua generaţii postenesciene a străbătut creator deceniile de mijloc şi din a doua parte a veacului, lăsând o operă muzicală mai mult decât elocventă, în care se regăsesc cu certitudine câteva capodopere. A scris muzică simfonică, de cameră (un Cvartet de coarde, pagină reprezentativă a genului, Sonata pentru pian, două piese, Ursul şi Căpriţa pentru acelaşi instrument etc.), muzică vocală, de scenă (între altele, pentru Hamlet, Regele Lear, Macbeth, Madame Sans-Gêne, Pălăria florentină, Mincinosul, Iphigenia la Delphi, Castiliana, Lucreţia Borgia, Vlaicu-Vodă, Avram Iancu, Madame un clasic modern ion dumitrescu editura academieiBovary, Mira, Astă-seară se joacă fără piesă, Maria Stuart, Apus de soare, Corsarul, Nevestele vesele din Windsor, Horaţiu, D’ale carnavalului, Din jale se întrupează Electra, Don Carlos, Mascarada, legate de activitatea dirijorală şi de compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti, 1941–1947), de film, aranjamente de folclor, muzică de balet. În privinţa muzicii de scenă a lui Ion Dumitrescu, de o mare bogăţie, după cum rezultă din cronicile vremii, însemnând o experienţă deosebită de orchestrator şi, în plus, un exerciţiu de viteză componistică, ea a avut un destin tragic: toate partiturile, care nu aveau cópii, au ars la bombardamentul din 24 august 1944, care a distrus clădirea teatrului, aflată lângă Palatul Telefoanelor.

Structural, Ion Dumitrescu este un simfonist: el construieşte pe spaţii ample, fără însă ca dramaturgia muzicală să fie ostentativă. Echilibrul desăvârşit, forma impecabilă, bogăţia tematică şi măiestria, egală în fragmentul monumental ca şi în cel liric ori umoristic, frazele „decupate” cu limpezime, principii armonice stabile, în ciuda unui colorit uneori surprinzător, aşa cum statornice şi expresive rămân şi cele de tratare a orchestrei – toate provin dintr-o concepţie clasicistă. Acestei estetici i se supune un fond viguros, de sorginte folclorică. Primele impresii sunt de vitalitate şi robusteţe, un suflu de prospeţime şi dezinvoltură impunându-se în fiecare lucrare. Nu a compus multă muzică simfonică, dar majoritatea opusurilor de gen, trei suite pentru orchestră, o simfonie, o simfoniettă, Preludiul simfonic, Suita „Muntele Retezat”, Concertul pentru orchestră de coarde, sunt partituri de referinţă.

În 2006 a apărut la Editura Academiei Române, volumul Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediție critică de Costin Tuchilă și Pușa Roth.

Costin Tuchilă