Modelul medinian şi islamul global

Modelul-medinian-si-islamul-global

cronica de carteDacă ar fi să ne referim temporal doar la sfârşitul mileniului al II-lea şi începutul celui de-al treilea, în această perioadă relativ scurtă din punct de vedere istoric, harta lumii a fost în continuă schimbare prin redesenarea graniţelor multor state, apariţia unor state noi, în alte condiţii sociale, politice, economice, culturale şi religoase. Un alt fenomen interesant este acela al migraţiei (migraţia sărăciei, refugiaţii politic etc.) în căutare de un loc de muncă şi, implicit, al amestecului de culturi şi civilizaţii. Această nouă polarizare a lumii bazată pe criterii economice a dus şi va duce la o bulversare a societăţilor, la o criză între comunităţi sau chiar între membrii acestora, fiindcă inegalităţile sociale se adâncesc extrem de vizibil. În aceste condiţii recrudescenţa va deveni un factor de mare risc pentru lumea mileniului trei, mai ales că ideologiile occidentale şi religia care nu sunt convergente sunt argumente pentru declanşarea unor conflicte majore, care nu ar fi unice în decursul istoriei. Aceste realităţi istorice, economice, politice, culturale şi religioase sunt tot atâtea argumente demne de dezvoltat atunci când abordezi o temă precum cea a islamului. Continuă lectura „Modelul medinian şi islamul global”