România în lumini şi umbre. 1909–1919

ROMANIA IN LUMINI SI UMBRE AFIS

Editura Humanitas şi Fundaţia Calea Victoriei vă aşteaptă luni, 19 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu, Sandra Ecobescu, Constantin Ardeleanu şi Iustina Croitoru despre România în lumini şi umbre. 1909–1919 de Ethel Greening Pantazzi. Continuă lectura „România în lumini şi umbre. 1909–1919”

Prima traducere românească integrală a volumului „Cristul lui Velázquez” de Miguel de Unamuno

cristul lui velazquez

eveniment liber sa spunPrima traducere românească integrală a volumului Cristul lui Velázquez de Miguel de Unamuno va fi lansată sâmbătă, 14 februarie 2015, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Ediţia în limba română a acestei capodopere va fi prezentată de prof. univ. Ruxandra Demetrescu, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, pr. prof. Wilhelm Dancă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, Marieva Ionescu, redactor Editura Humanitas şi editorul volumului Sorin Mărculescu, poet, traducător, eseist.

Cristul lui Velázquez este, cu siguranţă – şi în pofida receptării mult prea sumare de care a avut parte în anii de după apariţie –, unul din cele mai importante poeme religioase din literatura spaniolă nu numai a secolului al XX-lea, ci ocupă, cred, şi un loc privilegiat în întreg spaţiul poeziei hispanofone. Unamuno se înscrie într-o foarte lungă tradiţie a spiritelor dubitative, însetate totuşi de o certitudine a nedemonstrabilului. La toţi întâlnim zbaterea omului nescindat în fapt între raţiune şi afectivitate, dar avid de unificarea cu transcendentul evaziv prin argumentele greu de formulat în cuvinte ale inimii.” – Sorin Mărculescu.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Carte

Lansare de carte: „Din filigrane şi surâsuri. Portrete suprapuse” de Ion Valjan

lansare de carte i valjan

eveniment liber sa spunDuminică, 1 februarie 2015, la ora 11.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38, București) va avea loc  lansarea volumului Din filigrane şi surâsuri. Portrete suprapuse de Ion Valjan*), ediţie îngrijită de Micaela Gulea. La eveniment  vor participa Ioana Pârvulescu, Micaela Gulea, Vlad Russo şi Victor Rebengiuc.

valjan-

I. Valjan

„În lumea culturală interbelică îl întâlneai pe Valjan la tot pasul. Personalitatea lui pitorească şi jovială i-a inspirat pe toţi caricaturiştii vremii. Avocat celebru, cu imensă clientelă, era văzut alergând pe treptele Tribunalului, urmat de numeroşii săi secretari. În pofida vârstei şi a corpolenţei, se bucura de sprinteneala unui fost gimnast. Nici sprinteneala verbului nu-i era străină, dovadă nenumăratele sale replici scânteietoare, la bară sau în piesele de teatru. Fascinaţia scenei a făcut din el un om de teatru proteic: director de trupă la… 13 ani, student-autor de comedii jucate la Teatrul Naţional din Iaşi (1904), director al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a promovat regia modernă. După Marea Unire, în calitate de director general al teatrelor, Valjan a jucat un rol însemnat în organizarea propagandei culturale în ţinuturile alipite şi a încurajat reprezentarea repertoriului naţional prin Legea teatrelor care-i poartă numele (1926). A fost socotit un maestru al genului scurt în comedia de moravuri de către critici literari precum G. Călinescu, E. Lovinescu sau Pompiliu Constantinescu. În 1929 a inaugurat teatrul radiofonic cu mult jucata comedie Ce ştia satul. Comedia de succes în trei acte Generaţia de sacrificiu se dovedeşte atât de actuală, încât la 80 de ani de la premieră s-a aflat pe afiş timp de trei stagiuni la Teatrul Național din București (începând din 1998), iar la Barasheum se joacă de opt stagiuni, din 2006.

Omul politic s-a remarcat prin elaborarea (în colaborare) a importantei Legi a asanării (conversiei) datoriilor agricole, pe care a susţinut-o ca vicepreşedinte şi raportor în Parlamentul României (1932). A lăsat fermecătoare memorii, publicate postum (Cu glasul timpului, Eminescu, 1987, 1994, Humanitas, 2013).

În perioada comunistă, refuzul lui Valjan de a colabora cu noul regim a provocat implicarea într-un proces stalinist de «înaltă trădare» (1951). Condamnat la 15 ani de detenţie, s-a stins la 29 aprilie 1960, nu însă fără a sfida cumplita închisoare printr-un spectacol creat de el în ultimele luni de viaţă şi jucat în secret de numeroşii săi colegi de celulă, deţinuţi politici.” – Micaela Gulea.

*) Ion Al. Vasilescu (1881–1960), avocat, dramaturg, memorialist, publicist şi om politic. A semnat cu pseudonimele: I. Valjan, V. Al. Jean, Val, i, Jean Valjan, Ioan Al. Valjan avocat. La sugestia lui Al. Davila adoptase în 1912, la premiera comediei Ce știa satul, criptonimul Valjan.

A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi (1903) şi şi-a dat doctoratul la Paris. A intrat în magistratură (1908–1914). După procesul Sotiriu–Cretzulescu (1915), cu care şi-a început cariera de avocat, a pledat în majoritatea marilor procese penale. Autor dramatic de succes de descendenţă caragialiană, apreciat de G. Călinescu, a publicat cinci comedii: Ce ştia satul (1912) – considerată de E. Lovinescu poate cea mai bună comedie într-un act din literatura română –, Nodul gordian (1920), Lacrima (1920), O inspecţie (1941), Generaţia de sacrificiu (1933, 1936) – jucată cu mare succes până în zilele noastre. A fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (1923–1924) şi director general al teatrelor (1923–1926). A elaborat şi a susţinut în calitate de parlamentar noua Lege a teatrelor (cunoscută ca Legea Valjan), 1926. A colaborat la „Sburătorul”, „Vremea” (al cărei director literar şi artistic a și fost pentru scurt timp), „Rampa” etc.

Ca om politic, a făcut parte din Partidul Naţional Liberal (1922–1930), aripa liberală georgistă (1930–1932), alăturându-se, în fruntea unui grup liberal independent, Cartelului electoral Iorga–Argetoianu (1932). Ca jurist, a contribuit la redactarea Legii asanării datoriilor agricole (1932), pe care a susţinut-o ca raportor în Parlament. Din 1932 a devenit membru marcant al Partidului Naţional Agrar al lui O. Goga, de care s-a despărţit în 1935, împotrivindu-se fuziunii PNA cu Liga Apărării Naţional-Creştine a lui A.C. Cuza. A publicat texte memorialistice şi evocări în reviste începând din 1921, dar a întrerupt această activitate în 1947, copleşit de arestarea fiului său Corneliu (Nelu) Valjan; aşa se explică faptul că memoriile sale se opresc la momentul Paradei Victoriei (noiembrie 1918). După război, a refuzat să intre în nou-înfiinţata Uniune a Scriitorilor şi să publice piese propagandistice; arestat (1950) şi implicat într-un proces politic „de înaltă trădare”, fiind acuzat de spionaj în favoarea Marii Britanii, a fost condamnat la 15 ani de temniţă grea. Este autorul singurului spectacol teatral jucat într-o închisoare comunistă, Revista Piteşti ’59, fapt consemnat de Ion Ioanid. A murit în detenţie.

Lucrări apărute postum: volumul antologic Teatru. Generaţia de sacrificiu, Bucureşti, Editura Minerva, 1985 și Editura Vremea, 1998; Cu glasul timpului. Amintiri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987 și 1996; Editura Humanitas, 2013; Trei crime celebre, Bucureşti, Editura Garamond, 1994.

Seară Oscar Wilde

oscar wilde de profundis seara oscar wilde humanitas

eveniment liber sa spunMarţi, 14 octombrie, la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38, București) va avea loc o seară dedicată lui Oscar Wilde si volumului De Profundis, recent apărut în colecţia „Eseu” a Editurii Humanitas. Invitaţii la dezbatere sunt scriitorii Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu, profesorul universitar Mihaela Irimia Anghelescu, care a semnat postfaţa ediţiei de faţă şi Sandra Ecobescu, filolog, preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei. 

oscar wilde

Oscar Wilde

Scrisă în închisoare, De Profundis este o epistolă către lordul Alfred Douglas, prietenul şi iubitul lui Wilde timp de trei ani. Legătura lor, condamnată de morala şi legile vremii, îl adusese după gratii în 1895 pe autorul controversatului roman Portretul lui Dorian Gray. Între ianuarie şi martie 1897, întemniţat pentru doi ani la Reading, Oscar Wilde are dreptul, conform condiţiilor impuse de autorităţile penintenciarului să scrie câte o pagină pe zi. Foaia i se lua, la sfârşitul zilei, cu promisiunea, respectată de altfel, ca textul integral să i se înmâneze la ieşirea din închisoare. Ampla scrisoare a fost intitulată de către Wilde însuşi Epistola: In Carcere et Vinculis. În 1905, prietenul şi executorul literar al scriitorului, Robert Ross avea să dea publicului o ediţie expurgată a scrisorii pe care o va intitula cu această ocazie, De Profundis.

mari scriitori irlandezi oscar wilde

„Oscar Fingal O’Flahertie Wills Wilde făcuse din excesul de iniţiale duble ale numelui său (de câte două ori O, F şi W) o carte de vizită în saloanele vremii şi în sălile de teatru în care, în anii 1880–1890, era celebritatea absolută, semnatar al unor comedii de enorm succes, precum The Importance of Being Earnest, An Ideal Husband şi Lady Windermere’s Fan. Convins că arta nu face defel compromisuri cu realitatea, pe care, funciar, o respinge, întrucât îşi clădeşte un spaţiu identitar în posesiune exclusivă, Wilde devenise maestrul desăvârşit al expresiei calofile, deţinătorul ultimelor taine ale artei conversaţiei, inegalabilul causeur remarcat pe dată în cercurile de high life, precum în cafenele, în redacţiile ziarelor zilei, în vizitele scrobite ale societăţii victoriene. La antipodul rigorilor acesteia, Wilde se dovedea tot mai wild în modul de raportare la pulsaţiile lumii, fie acestea spumos mondene, de suprafaţă, ori grave, de profunzime. […]

Wilde, romantic târziu şi adept al turnului de fildeş paradigmatic, respinge frontal arta mimetică a Occidentului nutrită de precepte şi învăţături ale moştenirii aristotelice, optând pentru un fel de orientalism conceptual, în care arta rămâne, dimpotrivă, sugestivă şi evocatoare a unor mesaje-cheie, necum referenţial recognoscibilă în traseul parcurs în lumea noastră căzută. Estetul îşi formulează poziţia funciară ca una de relaţie simbolică multiplă cu arta şi cultura epocii. În tainiţele suferinţei strigă de profundis cu înţelepciunea dobândită scump: fiecare şi orice muritor este angajat simbolic într-o relaţie cu însuşi secretul vieţii. Iar secretul vieţii este suferinţa. Carcera şi lanţurile nu sunt decât literal cele circumstanţiale. În esenţă, speţa umană ar trebui să se înfrupte din rodul tuturor pomilor dăruiţi lumii de Dumnezeu, or aceştia nu cresc numai la soare şi căldură, ci şi la umbră şi la răcoare. Claustrarea instituţionalizată îl învaţă lecţia umilinţei, care va da un nou contur eului său tulburat.

De Profundis este de interpretat cu folos tocmai în sensul celor de mai sus. Ca literatură confesivă, epistola redactată cu trudă, zile şi zile la rând, este nu doar strigătul personal de durere, ci încă o piesă de inventar a culturii europene punctată de nume precum Augustin, Bunyan sau Rousseau.” (Mihaela Anghelescu Irimia).

Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia Calea Victoriei.

Aerul pe care îl respiri

aerul care santos

Marţi, 30 septembrie 2014, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc o întâlnire cu scriitoarea catalană Care Santos, prilejuită de apariţia la Humanitas Fiction a noului său roman Aerul pe care îl respiri.

La mai puţin de şase luni de la debutul său în limba română cu bestsellerul Încăperi ferecate, prezentat publicului împreună cu Mircea Cărtărescu, Care Santos revine la Bucureşti cu un nou roman ambiţios, admirabil scris, ce pendulează între prezent şi trecut. Deţinătoare a celui mai important premiu literar catalan Premio Ramon Llull, Care Santos, autoare a zece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, se bucură de o spectaculoasă carieră internaţională, cărţile sale fiind traduse în peste 20 de ţări.

Evenimentul din seara de 30 septembrie se bucură de prezenţa doamnei Rosa María Moro de Andrés, director al Institutului Cervantes din Bucureşti, al criticilor literari Tania Radu, Elisabeta Lăsconi, Simona Vasilache, Marina Constantinescu, Andreea Răsuceanu, a traducătoarei Cornelia Rădulescu şi a editorului Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Demonul amiezii. O anatomie a depresiei

demonul amiezii

Scriitorul Andrew Solomon, care, în 2002, s-a numărat printre finaliştii pentru premiul Pulitzer, cu Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, se va întâlni cu publicul român, vineri, 13 iunie 2014, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu, pentru o dezbatere pe marginea cărţii. Alături de Andrew Solomon se vor afla Mircea Cărtărescu, Leslie Hawke, Corina Şuteu şi Vlad Mixich.

Volumul The Noonday Demon: An Anatomy of Depression, apărut la Editura Humanitas sub titlul Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, a câştigat, în 2001, National Book Award, iar în 2002 a figurat printre finalistele pentru premiul Pulitzer, fiind inclus în lista publicaţiei The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului. Andrew Solomon, născut în 1963, şi-a făcut studiile la Yale şi Cambridge şi trăieşte la New York şi Londra. Este doctor în psihologie şi scrie literatură de factură politică, culturală, psihologică şi de ficţiune. Printre cărţile scrise de Andrew Solomon se numără The Irony Tower: Soviet Artists in a Time of Glasnost, A Stone Boat şi Far from the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity.

Citiţi în Ziarul Metropolis: http://www.ziarulmetropolis.ro/andrew-solomon-finalist-al-premiului-pulitzer-la-bucuresti-pe-13-iunie/

 

Carte și film: „În sălbăticie”

Marţi 19 iunie 2012, ora 17,30, la Clubul „Green Hours” din Bucureşti, în prezenţa exploratoarei Uca Marinescu şi a alpinistului Alex Găvan, vor fi lansate cartea În sălbăticie de Jon Krakauer şi filmul omonim, regizat de Sean Penn, informează Editura Humanitas.

Despre cartea În sălbăticie, dar şi despre film vor vorbi şi directoarea Humanitas Fiction, Denisa Comănescu, scriitorul Dan Silviu Boerescu şi criticul de film Iulia Blaga.

Volumul În sălbăticie s-a menţinut timp de peste doi ani pe lista bestseller-urilor New York Times. A primit YALSA Best Books for Young Adults Award în 1997 şi este nominalizat la YALSA Popular Paperbacks în 2012.

Filmul omonim, regizat în 2007 de Sean Penn, cu Emile Hirsch, Vince Vaughn şi Kristen Stewart în distribuţie, a fost recompensat cu două Globuri de Aur şi nominalizat la două premii Oscar.

Povestea emoţionantă a morţii tânărului Chris McCandless în sălbăticia Alaskăi în 1992 stârneşte reacţii intense în societatea americană. Jon Krakauer, colaborator al revistei „Outside”, publică un articol pe această temă, impresionat de asemănarea dintre povestea tânărului şi propriile lui experienţe, dar şi ale altora dinaintea lor. După o minuţioasă cercetare, Krakauer scrie În sălbăticie, refăcând traseul lui McCandless, urmărindu-l pas cu pas, stând de vorbă cu oamenii pe care acesta i-a cunoscut în ultimii doi ani de viaţă.

Cartea reconstituie puzzle-ul complicat al motivaţiei care l-a condus către un sfârşit tragic. Krakauer trasează o serie de paralele între destinul lui McCandless şi al altor tineri, purtaţi, înaintea lui, de aceleaşi idealuri, tineri dispăruţi fără urmă, înghiţiţi de abisul sălbăticiei. Autorul ajunge la concluzia că atracţia exercitată de teritoriile virgine asupra spiritului american este extraordinar de puternică. Chemării instinctive i se adaugă adesea formaţia intelectuală, care nu face decât să intensifice acest imbold, cum se întâmplă în cazul lui McCandless. Dar natura, privită dincolo de perdeaua de iluzii ţesută de scriitori, poate fi adesea surprinzătoare şi nemiloasă.

Jon Krakauer s-a născut în 1954 în Brookline, Massachusetts, şi a crescut în Corvallis, Oregon, fiind încă din copilărie un împătimit al drumeţiilor şi al alpinismului. După ce a absolvit Hampshire College, Massachusetts, în 1976, şi-a câştigat o vreme existenţa ca tâmplar, pescar şi vânzător de somon. În 1977 a escaladat de unul singur calota Stikine, pentru ca în 1992 să cucerească Cerro Torre, din Patagonia.

În 1996 i-a apărut volumul În sălbăticie (Into the Wild), devenit imediat bestseller. În 1996 Jon Krakauer a ajuns pe culmea Everestului, însă în timpul coborârii o furtună i-a ucis pe patru dintre cei cinci tovarăşi alături de care începuse ascensiunea. Articolul pe care l-a scris în revista „Outside” pornind de la această tragedie a primit „National Magazine Award”, ulterior fiind dezvoltat într-o carte, Into Thin Air, publicată în 1997 şi tradusă în douăzeci şi patru de limbi. A fost desemnată Cartea anului de către „Time Magazine”, numărându-se printre finalistele la National Book Critics Circle Award, iar în 1998 a fost inclusă pe lista celor trei finaliste pentru Pulitzer Prize.

În 1997 Jon Krakauer a fost distins cu Walter Sullivan Award for Excellence in Science Journalism, acordat de American Geophysical Union. În 1999 scriitorul a fost recompensat cu Academy Award in Literature, acordat de American Academy of Arts and Letters. Cartea sa din 2003, Under the Banner of Heaven: A Story of Violent Faith, are ca temă centrală fundamentalismul mormon. În 2009 publică volumul When Men Win Glory: The Odyssey of Pat Tillman.

De peste două decenii, Krakauer este un neobosit colaborator al publicaţiilor „Outside”, „Architectural Digest”, „The Washington Post”, „The New York Times” şi „National Geographic Magazine”. Cărţile lui au fost traduse şi publicate în peste douăzeci şi cinci de ţări.