„Studii”, expoziție Adina Romanescu

poster-studii-adina-romanescu

eveniment liber sa spunAsociația culturală ARTAR, în colaborare cu Centrul Cultural European pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu” și Primăria sector 4, vă invită sâmbătă, 16 aprilie 2016, ora 15.00, la vernisajul expoziției de pictură și grafică Studii a artistei Adina Romanescu. În deschidere va lua cuvântul criticul de artă Roxana Bărbulescu.

Expoziția va fi găzduită în perioada 16 aprilie–10 mai 2016, în frumoasa clădire în stil neoromânesc, situată pe strada 11 Iunie, nr. 41, sector 4, București, sediul Centrului Cultural European pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu”. Continuă lectura „„Studii”, expoziție Adina Romanescu”

Cenaclul de Seară

cenaclul de seara

Cenaclul de Seară organizează vineri, 16 ianuarie 2015, ora 18.00, o nouă sesiune de lucru la Centrul Cultural Adsum, strada Dianei nr 16, sector 2, Bucureşti.

Agenda manifestării:

1. Lectură şi conversaţie critică pe marginea textelor scriitorului Florin Corneliu Pitea.
2. Sfertul Academic: Mihai Eminescu. Prezintă criticul Mircea Coloşenco.
3. Intermezzo: Felicia Popescu, chitară.
4. Lectură liberă.

Având în vedere numărul limitat de locuri, intrarea se face pe bază de:
– legitimaţie de membru al Breslei Cuvântarilor
– invitaţie personalizată
– rezervare de loc, confirmată la tel: 0744665126 sau la cenaclul@asociatiaadsum.ro
Organizatori:  Centrul Cultural Adsum, Breasla Cuvântarilor.

Revista Teatrală Radio: Lucia Mureșan – portret de Annie Muscă

lucia muresan

eterne reveniri in luna lui ianuar annie muscaAstăzi, 31 ianuarie 2014, ne amintim de actrița Lucia Mureșan (31 ianuarie 1938–11 iulie 2010).

Cu Lucia Mureșan am făcut cunoștință de atâtea ori. Când ascultam cu sfințenie radioul sau când mă așezam după un întreg ritual în fața televizorului pentru serile de teatru sau pentru lumea minunată a longevivei „Teleenciclopedii”. Târziu, prin 2010, într-o zi fierbinte de Cuptor, am aflat că actrița, care întruchipase atâtea idealuri feminine, revenea în Clujul natal să-și trăiască veșnicia alături de ai săi și de iubitul ei soț, artistul fotograf Ion Miclea.rubrica remember annie musca revista teatrala radio După un an, trăiam eu privilegiul de a călca pe urmele pașilor ei, în casa lor de pe strada Armenească din București, călăuză fiindu-mi unicul ei nepot, Tudor Mircea Pop. Lucram atunci la cartea Ion Miclea. Povestea unui fotograf, apărută în 2012 la Editura Biblioteca Bucureștilor.

Dar am descoperit-o pe Lucia Mureșan, în adevăratul ei sens și al magiei sale, în cartea scriitoarei Pușa Roth – Anotimpuri de teatru. Pușa Roth în dialog cu Lucia Mureșan, Editura Ars Longa, Iași, 2009 – unica biografie completă a actriței, cu mărturisiri excepționale despre viața și cariera artistică, cu o postfață semnată de Costin Tuchilă.

maria norilor lucia muresan odysseas elytis poezie

Lucia Mureșan în Maria Norilor de Odysseas Elytis, regia: Cristian Munteanu, 1985

Clujul copilăriei și al adolescenței

Lucica, așa cum o alintau părinții în copilărie, s-a născut la Cluj într-o familie aleasă, fiind nepoată de preot greco-catolic, și fiica cea mare a lui Leontin Mureşan, un magistrat important în Cluj, prieten bun cu preotul și scriitorul Ion Agârbiceanu, care a încreștinat-o în vara lui 1938. Copila avea să fie îndrăgită și iubită de-a lungul vremii de Uca, fiica prozatorului ardelean. Mama Luciei, Elena, profesoară de istoria artei, a lucrat la Arhivele Statului şi la Biblioteca Universitară din Cluj. Cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o mamei la bibliotecă, unde era lucra și Uca, l-a întâlnit prima oară pe Blaga. Traducea din Faust. A fost pentru ea o binecuvântare, așa cum a fost și prietenia cu Uca Agârbiceanu, cea care îi dăruise primele orhidee din viața ei.

Lucia a avut o soră, Rodica. Din păcate s-a stins și ea…

Pentru că Leontin Mureșan plecase pe front, Lucia începe școala primară la Sibiu, unde locuia și slujea bunicul ei, preotul. În 1945, revin cu toții la Cluj unde Lucia își va continua clasele primare fiind colegă cu Ionel Haiduc, astăzi academician. Copilă sensibilă, Lucia se maturizează devreme, adolescența fiindu-i marcată de acei ani de chin ai tatălui care nu a scăpat de prigoana anilor ’50. Trei ani a stat la Gherla şi Aiud, apoi la muncă în Bărăgan.

adela lucia muresan ludovic antal

Lucia Mureșan în Adela după Garabet Ibrăileanu, alături de Ludovic Antal, 1969

În anul 1954, Lucia absolvea Liceului teoretic nr. 2 (Liceul „Mihai Eminescu”) din Cluj-Napoca cu diplomă roșie de excelență, iar în toamnă susținea deja examen de admitere la IATC în București, dezamăgindu-și prietenele din copilărie că nu a rămas la Cluj să urmeze o facultate serioasă. Părinții, în înțelepciunea lor, i-au lăsat calea liberă în alegerea profesiei, mai ales că primeau deseori replica profesorilor cum că eleva lor ar fi cea mai bună recitatoare, iar în ciuda fragilității trupești, glasul ei ar fi de neînvins. La auzul acelor vorbe, tatăl a luat-o de mână și a prezentat-o profesorului Ștefan Braborescu, formator de elită al unor tineri în teatru la Cluj, care a citit în Lucia tot potențialul actoricesc.

Sub îndrumarea maestrului Braborescu, Lucia Mureșan se îndreaptă la doar 17 ani spre Institutul de Teatru din Capitală.

livada de visini cehov al repan lucia muresan rtr remember

Cu Alexandru Repan în Livada de vișini de Ap. C. Cehov, 1988

Studii în Capitală

În cei patru ani de facultate este găzduită de către mătușa din partea mamei care locuia în București.Tânăra clujeancă fusese remarcată în vremea studenției de profesorii ei pentru că iubea teatrul și cărțile, așa cum iubea muzica, până în străfunduri.

Avea doar 20 de ani când absolvea Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, la secţia Arta actorului, primind titlul de Diplomat în Arte, cu nota 10 la clasa profesoarei Irina Răchiţeanu-Şirianu. Dădea viață Soniei din Unchiul Vanea de A. P. Cehov, surprinzând comisia examinatoare, alături de Astrov jucat de George Motoi, colegul său de promoție, și de Unchiul Vanea, interpretat de Mihai Dogaru.

Dintru începuturi, cronicile au fost favorabile la adresa tinerei actrițe care avea o capacitate incredibilă de a exprima o imensă paletă de sentimente și stări. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Cu fragmente de teatru radofonic si poezia Mirabila sămânță de Lucian Blaga, recitată de Lucia Mureșan. Galerie foto.

Annie Muscă

Radio România 85 (8)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1964–1968

1964

10 ianuarie: În fiecare vineri de la ora 21.00 se transmite emisiunea „Momente din istoria literaturii române”, realizată de Mihai Pop, în colaborare cu cercetători literari.

14 ianuarie: Ediţia radiofonică a poeziei eminesciene în mai multe episoade este realizată de Tudor Vianu, Valeriu Râpeanu, Demostene Botez şi Perpessicius.

1 mai: Sunt transmise în direct manifestările oamenilor muncii din Bucureşti.

Iunie: Apare primul montaj muzical-literar în care se difuzează lieduri.

În cadrul manifestărilor dedicate comemorării lui Mihai Eminescu apar mai multe emisiuni: „Prietena noastră cartea”, „Zilele Eminescu” ș.a.

eminescu la radio romania

Iunie: Prima „Ediţie Radiofonică Eminescu” cuprinde 20 de emisiuni.

23 august: Parada militară şi demonstraţia de 23 August se transmit în direct.

10 octombrie: Începe cea de-a XVIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Tokyo. Radiojurnalele de după-amiază transmit informaţii despre manifestările sportive iar programul I transmite la orele 17.30 şi 21.30 emisiunea „Olimpiada Tokyo 1964”.

1965

Iunie: Reportaje despre realităţile societăţii româneşti. Prima emisiune cuprinde pagini de Geo Bogza în lectura autorului.

În luna iunie a anului 1965, când se împlineau 75 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri (22 august 1890), este iniţiat un ciclu de emisiuni care prezintă opera marelui poet.

Septembrie: Se transmit emisiuni prin care erau mediatizate Directivele Congresului al IX-lea, „Programul împlinirii multilaterale a României Socialiste”. Relatări privind lucrările Congresului vor fi difuzate în radiojurnale, buletine de ştiri, radio-gazete şi emisiuni speciale.

Octombrie: Apar noi emisiuni în grila de programe : „Teatru scurt”, „Moment poetic”, „Scena şi ecranul”, „Antologia discului”, „Avancronica muzicii la radio”, „Matineu de operă”, „Întalnire cu prietenii operetei”.

Se lansează emisiuni pentru copii şi tineret: „Gaudeamus”, „Călătorie prin istoria civilizaţiei”, „Întâmplările neobişnuite ale lui Gruia Grozovanu”, „Ineluş Învârtecuş”.

Pe Programul 1, în fiecare zi de luni începe să se difuzeze o nouă emisiune sportivă, „Postscriptum…sportiv”, iar miercurea se transmite „Obiectiv Mexic – 1968”.

18 octombrie: Se difuzează emisiunea „În jurul globului” în care se dezbat diverse teme de politica internaţională.

25 octombrie: Prima emisiune „Amfiteatru literar”.

31 octombrie: Pe programul 2, duminică seară, se transmitea emisiunea „Amintirile caselor”, ce se dorea o călătorie în timp şi spaţiu în cultura românească.

Noiembrie: Debutează două noi emisiuni: „ Teatru pe glob” şi „Jurnale celebre”.

Decembrie: Debutează emisiunea „Memoria pământului românesc”.

yehudi menuhin concerte de mozart

Yehudi Menuhin

Decembrie: Cu prilejul comemorării a 174 de ani de la moartea lui Mozart se transmit cele 7 concerte pentru vioară şi orchestră în interpretarea lui Yehudi Menuhin.

Decembrie: Se difuzează o suită de emisiuni care prezintă realizările româneşti cu ocazia aniversării zilei de 30 decembrie, Ziua Republicii.

igor markevitch in romania

Igor Markevitch

Stagiunea 1965–1966, desfășurată între 7 octombrie 1965–9 iunie 1966, interval în care au fost programate 35 de concerte, este considerată o stagiunea model în istoria Orchestrei Radio. În 5 și 7 noiembrie 1965, la pupitrul orchestrei apare celebrul dirijor Igor Markevitch, programul cuprinzând Simfonia nr. 6 „Patetica” de Ceaikovski și Sacre du printemps de Stravinski.

1966

8 ianuarie: Pe programul 2 începe difuzarea unei noi ediţii radiofonice dedicate scriitorului Mihail Sadoveanu.

11 ianuarie: Începe o nouă emisiune pentru tineret, „Oda vitejilor”, care îşi propune „să redea tinerilor ascultători pagini de neuitat din cartea de aur a patriei”.

4 februarie: Se difuzează o nouă emisiune „Orizont românesc” pe tema construirii noilor cartiere.

Martie: Cu prilejul zilei de 8 martie se difuzează o serie de emisiuni dedicate femeilor.

30 martie: Pe Programul 2 se difuzează o lectură inedită din jurnalul lui Ion Marin Sadoveanu, prezentată de Valeriu Râpeanu.

9 aprilie: Este inaugurată o nouă emisiune de cultură, „Revista literară radio” („Revista vorbită”), formă, de fapt, modernizată în epocă a tradiționalei „Reviste literare radio”, fondată de Vasile Voiculescu în 1939. Cuvântul introductiv este semnat de Tudor Arghezi.

cristian-munteanu-regizori-romani-teatru-radiofonic1

În 28 aprilie Teatrul radiofonic difuzează Orestia de Eschil, unul dintre primele mari spectacole regizate de Cristian Munteanu, cu Olga Tudorache, Ileana Predescu, Dan Nasta în distribuție. Cele patru decenii şi jumătate dedicate de regizorul Cristian Munteanu teatrului radiofonic, începând din 1962 pînă în 2007) înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate. Artist desăvârşit, unul dintre numele cele mai mari ale teatrului radiofonic, Cristian Munteanu, primul redactor șef al Redacției Teatru după 1990, avea darul de a inspira acea seninătate absolut necesară actului creator. Seninătate care înseamnă, în artă, echilibru, bun gust, adecvare a mijloacelor faţă de scopul propus, maturitate. Seninătate care se poate traduce, în cazul artei interpretative, şi printr-o detaşare de bun augur faţă de aspecte fără relevanţă în plan stilistic. Cele mai multe dintre spectacolele sale sunt astăzi înregistrări de referinţă, aflate în Fonoteca de Aur. Amintesc câteva: Broaştele de Aristofan, Odiseea de Homer, Electra de Sofocle, Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu, Henric al IV-lea, Othello, Troilus şi Cresida şi Cymbeline de Shakespeare, Tragica istorie a doctorului Faust şi Eduard al II-lea de Marlowe, Arden din Feversham, Viaţa e vis de Calderón de la Barca, Faust, Torquato Tasso, Iphigenia în Taurida şi Clavigo de Goethe, Maria Stuart şi Intrigă şi iubire de Schiller, Ruy Blas şi Marion Delorme de Victor Hugo, Roşu şi negru de Stendhal, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, Brand şi Rosmersholm de Ibsen, Duhul pădurii de Cehov, Lungul drum al zilei către noapte, Anna Christie, Din jale se întrupează Electra, Dramele mării de Eugene O’Neill, Ciocârlia de Jean Anouilh, Cumpăna amiezii de Paul Claudel, Procesul şi Castelul de Kafka, Serenadă târzie de Alexei Arbuzov, Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, Labirintul de Fernando Arrabal, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, Răscoala de Liviu Rebreanu, Avram Iancu, Zamolxe şi Arca lui Noe de Lucian Blaga, Moartea lui Ivan Ilici, Mantaua, Duios Anastasia trecea, dramatizări de Pușa Roth după Tolstoi, Gogol, D. R. Popescu, Adunarea femeilor de Aristofan, Comedia măgarilor de Plaut. În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă.

Mai: Se difuzează serii de emisiuni consacrate celei de-a 45-a aniversări a PCR.

Septembrie: Se transmit emisiuni dedicate Centenarului George Coşbuc.

Pe Programul 1 începe emisiunea „Radiosimpozion” în care se dezbat probleme legate de înfăptuirea cincinalului.

5 octombrie: Se reiau emisiunile muzicale „Figuri şi momente din istoria muzicii româneşti”. Primele transmisii sunt dedicate creaţiei enesciene.

19 decembrie: La aniversarea a 150 de ani de teatru cult în limba română se difuzează săptămâna teatrului românesc.bogdan calciu radiodifuziunea romana

Bogdan Calciu, Radiodifuziunea Română

 1967

Ianuarie: Începe o nouă serie de emisiuni dedicate creaţiei shakespeariene care se transmit în următoarele 4 luni.

Martie: Pe programul 1, „Răspunderea personală”, emisiune-anchetă, se difuza de trei ori pe săptămână de la ora 18.05.

Aprilie: Se transmitea emisiune „Estrada artistului amator”.

Debutează emisiunea „Orizont ştiinţific”.

17 aprilie: Redacţia emisiunilor pentru tineret lansează emisiunea „Antena tineretului” care se va difuza de luni până vineri.

30 aprilie: La 5 ani de la încheierea colectivizării, se transmit discursurile preşedinţilor de cooperative agricole de producţie despre realizări şi perspective.

2 mai: Cu ocazia Zilei Tineretului din România se difuzează emisiuni realizate de către tineri.

4 iunie: Este sărbătorită în premieră „Ziua Pionierilor” iar cu această ocazie emisiunea „Tot înainte” are o ediţie specială.

Iulie: Postul „Radio Vacanţa” începe să emită, zilnic între orele 9.00–14.00 şi 17.00–18.00.

Noiembrie: Debutează o nouă emisiune-concurs pentru tineret, „Expediţie pionierească”. Întrecerea are loc între unităţile de pionieri din mai multe oraşe şi se desfăşoară pe etape eliminatorii.

Noiembrie: În fiecare sâmbătă pe Programul 2 se transmite o nouă emisiune muzicală pentru cei mici: „DO-RE-MI”.

14 noiembrie: „Istoria literaturii române” este prezentată într-o nouă emisiune de cultură: „Amfiteatru literar”, difuzată pe programul 2 de la ora 18.10.

Decembrie: Se transmit ediţii speciale dedicate aniversării a 20 de ani de la Proclamarea Republicii.

4 decembrie: Se înfiinţează „Studioul de poezie al Radiodifuziunii”, organizator de spectacole cu public din lirica românească şi universală, „primul teatru de poezie din ţara noastră”.

În 1967 începe să funcționeze pe litoral, Radio Vacanța, iar în martie 1973 canalul 3 își mărește durata de emisie la 11–12 ore pe zi dedicându-se în mare parte tinerilor.

Din a doua parte a deceniului al şaptelea datează primele spectacole de teatru radiofonic serial, formă care s-a dovedit de-a lungul timpului viabilă şi apreciată de ascultători, cu condiţia, desigur, ca difuzarea episoadelor să fie programată zilnic, fără întrerupere până la transmiterea ultimei serii. Probabil că teatrul serial s-a născut la Radio România în primul rând din dorinţa de a oferi ascultătorilor dramatizările unor romane de referinţă din literatura română, care nu ar fi putut fi montate decât sub această formă datorită lungimii textului. Oricum el a prins, cum se spune – şi chiar şi astăzi, indiferent de ora la care este inclus în program, are un public statornic.

Anul în care se difuzează primele seriale de teatru radiofonic este 1967. Din studiul lui Victor Crăciun, Momente din evoluţia Teatrului radiofonic (publicat în Teatrul radiofonic, vol. I, Bucureşti, Oficiul de presă şi tipărituri al Radioteleviziunii Române, 1972), aflăm că în acei ani teatrul serial se difuza o dată pe lună, zilnic, timp de o săptămână. Episoadele au în general o durată de până în 30 de minute.

Iată câteva exemple. În perioada 14–19 mai 1967 se transmite Zodia Cancerului (şase serii) de Mihail Sadoveanu, dramatizare de Valeria Sadoveanu şi Constantin Mitru, în regia lui Constantin Moruzan, cu o distribuţie excepţională, din care fac parte George Calboreanu, Fory Etterle, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Octavian Cotescu, Corado Negreanu.

După mai puţin de o lună (11–16 iunie 1967), Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu (şase episoade), dramatizare de Iosif Petran, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular, alături de Nicolae Neamţu-Ottonel, Sorin Balaban, Mihai Pălădescu, Adela Mărculescu, Camelia Stănescu, în regia lui Mihai Zirra.

Din acelaşi an datează Aurul negru de Cezar Petrescu şi Ursita de B. P. Hasdeu. Romanul lui Cezar Petrescu este dramatizat de Ilie Păunescu, spectacolul avându-l ca regizor pe Cristian Munteanu. În rolurile principale: Matei Alexandru, Rodica Suciu, Traian Stănescu, Maria Voluntaru (data difuzării în premieră: 12–17 august 1967). În Ursita, dramatizată de Mihail Joldea, regizorul Mihai Pascal îi distribuie pe George Calboreanu, Ştefan Ciubotăraşu, Ludovic Antal, Marian Oprescu, Emil Hossu, Dorin Varga (data difuzării în premieră: 9–14 septembrie 1967).

1968

Începând din luna ianuarie programul 1 al Radioului trece la emisia non-stop, după ce în 1967 orarul emisiunilor fusese 5.00–3.00. Programul 2 difuza programele între orele 7.00 şi 1.00 (sâmbăta până la ora 2.00, iar duminica de la ora 6.00). Programul 3 transmitea între orele 16.00 și 24.00 (duminica de la ora 15.00).

valeriu sirbu

Valeriu Sîrbu

Prima piesă a dramaturgului Valeriu Sîrbu, care a scris exclusiv pentru teatrul radiofonic, Balerina portocalie, s-a difuzat în 19 august 1968 pe Programul 3. Din distribuție făceau parte Olga Turdorache, Valeria Seciu, Valentin Plătăreanu, regia artistică: Elena Negreanu, muzică de Adrian Ciceu. Piesa reprezenta la data aceea o noutate mai ales prin modernitatea limbajului, putând trece drept o creație de avangardă (motiv pentru care premiera fusese difuzată pe programul 3, ca experiment și reprogramata pe programul 1 abia in anul urmaator, dupa ce a fost premiata la Concursul International Prix Italia de la Roma). Piesa fusese scrisă înainte de evenimentul epocal al vizitei primilor oameni pe lună, subiectul ei prefigurând aselenizarea.

sile dinicu

Sile Dinicu, dirijor al Orhestrei de Estradă Radio, începând din 1951, timp de patru decenii

Martie: Se transmite prima ediție a Festivalului de muzică uşoară „Cerbul de Aur” de la Brașov. Festivalul s-a desfășurat între 5 și 10 martie 1968, în sala Teatrului Dramatic din Brașov. Directori: Tudor Vornicu și Ilie Mănescu. Orchestra a fost condusă de maestrul Sile Dinicu. Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, ea fiind cea care a făcut selecția concurenților și a vedetelor. În prima zi a fost susținut un recital de către celebrul cântăreț Constantin Drăghici. Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie. Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia concurenților. Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic. La încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române au oferit o cină la restaurantul „Aro Palace” (pe atunci „Carpați”) concurenților, vedetelor, juriului și jurnaliștilor. Prezentatori: Stela Popescu, Iurie Darie. Margareta Pâslaru a primit menţiune la această primă ediţie a festivalului.

margareta-paslaru-1

Margareta Pâslaru

2 mai: Televiziunea începe să emită pe două programe.

3 mai: Pe Programul 2 al Radioului se difuzează în premieră emisiunea săptămânală „Muzicienii români de azi despre muzicieni români de ieri”.

7 iunie: Studioul de Radio Cluj organizează spectacolul experimental deschis publicului „Acusticon Studio”.

Octombrie: Muzicologul Viorel Cosma începe seria de emisiuni săptămânale „Lexiconul muzical al interpreţilor români”.

21 octombrie: Începând de la această dată, în fiecare luni se difuza emisiunea „Muzica corală pe discuri”, program de promovare a muzicii corale româneşti.

9 decembrie: Pe programul 1, la ora 20.05 se difuzează prima ediţie a emisiunii „Cenaclul literar” care se va ocupa de creaţia literară a lui G. Călinescu.

Decembrie: Apar trei emisiuni: „Ateneu”, concepută ca o revistă în patru pagini corespunzând celor patru puncte cardinale ale ţării, „Meridiane” o revistă de cultură universală şi „Radio-Enciclopedia pentru tineret”.

28 decembrie: Radioul public raportează 60.000 de minute anual dedicate celor 3150 de emisiuni culturale.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 9, anii 1969 –1973, click aici.

„Roman de Bucureşti” de Puşa Roth, la Teatrul Naţional Radiofonic

pusa roth teatru

Spectacolul Roman de Bucureşti de Puşa Roth, pe care Teatrul Naţional Radiofonic îl va difuza vineri, 23 august 2013, la ora 21.00, la Radio România Cultural, este o comedie amară, construită pe tema cuplului şi inspirată din realitatea cotidiană.

Subtitlul ei, „comedie de moravuri la moment”, e într-o măsură explicit pentru intenţiile satirice ale autoarei. Fina observaţie a societăţii contemporane, a comportamentelor, a clişeelor (inclusiv a celor lingvistice) este sprijinită de capacitatea autoarei de a crea tipuri vii prin situaţii, dar mai ales prin limbajul dramatic folosit cu virtuozitate. Autenticitatea celor patru personaje conferă remarcabilă expresivitate piesei Puşei Roth, montată de regizorul Leonard Popovici, cu o distribuţie excepţională: Virgil Ogăşanu, Dorina Lazăr, Adriana Trandafir, George Ivaşcu. Atmosfera creată de celelalte „voci“, cadrul sonor compus cu abilitate de George Marcu (regia muzicală), Mihnea Chelaru (regia tehnică), Janina Dicu (regia de studio) contribuie la realizarea unui spectacol încântător.

leonard-popovici-regie teatru radiofonic

Leonard Popovici

Câteva opinii despre piesa difuzată în premieră la 1 iunie 2003: „De la gradul zero al scriiturii ajungem, iată, la gradul zero al trăirii. Personajele Puşei Roth reprezintă un extract de nouă umanitate românească. Autoarea seamănă cu un fel de zeitate indiană, Shiva cel cu şase braţe. Există în această piesă construită pe ideea de contrapunct o notă cinică de factură caragialiană dar şi una tandru-romantică à la Tudor Muşatescu. Ele se reunesc în atitudinea unui scriitor care contemplă realitatea de azi cu bonomie şi cu tristeţe.” (Ioan Adam, „Radio România”, nr. 329, 9–15 iunie 2003); „Am fost impresionat să asist la o dramă scrisă în registru de comedie, ceea ce reprezintă o piatră de încercare pentru un dramaturg. Puşa Roth a dovedit că are vocaţie pentru un asemenea gen de teatru şi o felicit din toată inima pentru reuşită.” (Dan Tărchilă, idem); „Dacă aş mai fi director de teatru, aş pune imediat în scenă Roman de Bucureşti, pentru actualitatea ei.” (Constantin Dinischiotu, idem); „Ceea ce am ascultat astăzi nu e o piesă de teatru, ci o pagină de istorie pe care, din păcate pentru unii, din fericire pentru alţii, o trăim. Ficţiunea intervine la sfârşit. Optimismul autoarei se exprimă în final, în sensul că, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi găseşte macrameul pe care-l merită…” (Mircea Dogaru, idem); „O piesă, o dramaturgie de care teatrele noastre ar avea foarte multă nevoie. Impresia unora că nu există dramaturgie originală astăzi este cât se poate de falsă. Apreciez la rândul meu firescul, calitatea dialogurilor şi a replicilor, fineţea cu care autoarea ştie să surprindă în instantanee cotidiene câteva destine marcate de trecerea vremii, dar şi realizarea regizorală şi actoricească.” (Constantin Paraschivescu, idem); „Frumuseţea acestei piese constă în urâţenia vieţii pe care ne-o prezintă. Salut îndrăzneala autoarei de a aborda problematica actuală fără înverşunare, fără patimă, cu francheţe. Şi, nu în ultimul rând, modalitatea de a surprinde şi satiriza noul limbaj de lemn.” (Ion Dodu Bălan, idem); „În legătură cu această ultimă piesă [Roman de Bucureşti], comedie amară, i-am spune tristă prin sugestiile ei mai generale, e de menţionat că autoarea deţine o autentică măiestrie în a construi relaţii şi atmosferă fireşti, de actualitate, în replici succinte, cu nerv, haz şi miez, într-o acţiune cu patru personaje, gradată pe conturarea unui destin.” (Constantin Paraschivescu, „Teatrul azi”, nr. 9-10/2003).

roman de bucuresti comedie pusa roth teatru contemporan

Puşa Roth este autoarea pieselor Şambelan la viezuri, fantezie dramatică după Pagini bizare de Urmuz (Teatrul Naţional Radiofonic, 1999, Teatrul „Bacovia” din Bacău, stagiunea 1999–2000), Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit (Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici, în colaborare cu Costin Tuchilă, TNR, 2001; Teatrul Naţional din Bucureşti, stagiunea 2001–2002), Ringhişpilul (TNR, 2002), Mantaua după N. V. Gogol (TNR, 2004), Spaima zmeilor (TNR, 2004), Duios Anastasia trecea după D. R. Popescu (TNR, 2004); Limir-Împărat (TNR, 2005), Moartea lui Ivan Ilici după L. Tolstoi (TNR, 2006), Ieri după Shakespeare sau Visul unui preşedinte (TNR, 2007), Albă ca Zăpada (muzical pentru copii, TNR, nominalizat la RTR, 2007), Discurs într-un ciorap, dramatizare după volumul Confidenţe fictive de Nina Cassian (TNR, 2007), Motanul încălţat, muzical pentru copii (TNR, 2008), La Vulpea Roşie, muzical (TNR, 2010), Martori ai istoriei (teatru radiofonic serial, 2011).

A publicat volumele: Convorbiri comode, vol. I, București, Editura Viitorul Românesc, 2001; Şambelan la viezuri, teatru, Ploiești, Editura Premier, 2002; Dincolo de curcubeu e lumea, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 2002; Convorbiri comode, vol. II, București, Chimprest Publicity, 2003; Roman de București, teatru, cu o prefaţă de D. R. Popescu, Bucureşti, Editura Adam,  2005; Un dialog al timpului câştigat, convorbiri cu filosoful pusa-roth-roman-de-bucuresti-2005-bibliografie-cartea-de-teatru-teatru-contemporanChristian Tămaş, Iași, Editura Ars Longa, 2006; Un clasic modern – Ion Dumitrescu, ediţie critică în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006; Poezie de teatru. Puşa Roth în dialog cu Mircea Albulescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008; Timpul care a învins teama. Decembrie 1989 – Decembrie 2007, Iași, Editura Ars Longa, Colecţia „Document”, 2008; Căutător de destine. Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2008;  Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2009; Clasicii dramaturgiei universale, volumul I, în colaborare cu Costin Tuchilă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010; Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei, dialoguri realizate de Pușa Roth. Traducere din catalană, prefață și note: Christian Tămaș. Postfață: Costin Tuchilă, Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude Internațional”, 2011; Povești pentru Eric, Povestea alfabetului, cărți pentru copii, Iași, Editura Ars Longa, colecția „Geppetto”, ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru, 2012; Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu D. R. Popescu, Iași, Editura Ars Longa, colecţia „Summa cum laude”, 2013.

Vezi Pușa Roth – Dincolo de curcubeu e lumea.

Costin Tuchilă

Pictură, muzică și poezie

mariana hera fantasmele verii

Mariana Hera, Fantasmele verii

Asociația „Arttrad Valea Frumoasei”, Liga Scriitorilor Români, Filiala Alba, Asociația „Sunetul muzicii” și Hotel Clasic Sebeș organizează, marți, 22 ianuarie 2013, ora 19.00, la Hotel Clasic din Sebeș Cafeneaua Culturală cu titlul Risipiri în culori, muzică, poezie și zâmbete.

În program:

• Expoziție de pictură Mariana Hera. Vernisaj: 22 ianuarie ora 19.00;

• Festivitatea de decernare a premiilor concursului Dor de Eminescu, România, ediţia II-a

• Cafenea culturală cu pictorii participanți la proiectul „Artă și tradiții pentru Sebeș”

• Karaoke, momente comice, momente de muzică şi poezie, tombolă și alte surpize

• Premierea câştigătorilor concursului internaţional „Dor de Eminescu”.

Invitat de onoare, Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.

Seară Eminescu la Praga

seara eminescu praga icr traduceri eminescu in ceha

eveniment liber sa spunJoi, 17 ianuarie 2013, la ora 18.00, la Institutul Cultural Român de la Praga, a avut loc o seară literară consacrată aniversării a 163 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Române.

Partenerii acestui eveniment cultural au fost Asociaţia de prietenie Cehia-România şi secţia de românistică a Universităţii Caroline din Praga.

Organizată de directorul ICR din Praga, Mircea Dan Duţă și de directoarea adjunctă Veronica Miclea, cu sprijinul asistentului Ştefan Caius Giura, care a documentat evenimentul cu minuţiozitate, seara a fost dedicată nu numai specialiştilor în opera eminesciană dar şi tuturor iubitorilor de poezie.

eminescu ceha slovaca mircea dan duta

Mircea Dan Duță

Programul a cuprins trei părţi, şi anume:

• Prezentarea operei lui Eminescu în traducerile apărute în limba cehă şi slovacă, cu participarea traducătorilor din limba română în cehă şi slovacă PhDr. Libuša Vajdová, CSc., de la Institutul de literatură universală din Bratislava, PhDr. Libuše Valentová, şefa secţiei de românistică a Universităţii Caroline din Praga şi PhDr.Jiří Našinec, lector la aceeaşi secţie, toţi dedicându-se operei poetice a lui Mihai Eminescu.

Eminescu foto tinerete facuta la praga

Mihai Eminescu, fotografie din 1869

În cadrul interesantei prelegeri, doamna Libuše Valentová a precizat faptul că celebra fotografie din tinereţea universitară a poetului (1869) a fost realizată la Praga, în Piaţa Venceslav, în atelierul fotografului Jan Tomáš, nu la Viena, cum se considera în mod eronat.

• Recital de poezie în limbile română, cehă şi slovacă, prezentându-se volumul Mihai Eminescu, Křídla z vosku (Aripi de ceară), tradus de Viera Prokešová și Libuša Vajdová (Editura MilaniuM, Bratislava 2007) şi Mihai Eminescu, Až září voda tmavá, în traducerea lui Vilém Závada, la Editura de stat pentru literatură şi artă, Praga, 1964.

Zdeněk Valášek

Zdeněk Valášek

Deosebit de interesantă a fost compararea a trei traduceri în limba cehă a poeziei eminesciene Ce te legeni, codrule, prima apărută în 1937, a doua în 1964 şi a treia realizată de Zdeněk Valášek, membru al asociaţiei Cehia-România, în anul 1955, pe atunci student la limba română, la Praga. Ultima variantă a fost recitată în premieră absolută de autor, fiind singura care respectă versificaţia originalului românesc.

jiri nasinec traducere cezara in ceha

Jiří Našinec

• Partea a treia a adus o nouă surpriză, traducătorul Jiří Našinec citind în premieră un capitol din varianta cehă a nuvelei Cezara, încă nepublicată.

Fiecare participant a primit un exemplar din publicaţia Mihai Eminescu în cultura cehă (publicată de Asociaţia Cehia-România, la Praga în anul 2009).

Seara literară s-a încheiat cu un moment muzical: Mai am un singur dor în interpretarea semnatarei acestui articol.

Lidia Sofica-Našinec

Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Cuvânt și Rugăciune

zoe dumitrescu busulenga

„Mărturisirea unei vieţi are pentru cel drept puterea unui lucru sfânt.”

Hans Christian Andersen

valorile trecutului„Nu prea mi-am făcut bilanţuri, să vă spun drept, dintr-un fel, să zic, de teamă, pentru că e foarte mult timp de când m-am născut, la 20 august 1920”, îi mărturisea lui Grigore Ilisei la împlinirea a 80 de ani de viaţă trăită printre cărţi şi printre oameni cea care a reprezentat pentru mine personal, ca şi pentru atâţia alţii, modelul uman demn de urmat în acest periplu pământesc la care ne invită divinitatea, acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, nu omul înger, nu omul sfânt, ci Omul Biserică cu chip de icoană şi cu suflet de melos bizantin. Aşa am perceput-o mereu pe această identitate complexă – descarcerată prin însăşi interioritatea sa unică din vârtejul infernului totalitar –, întocmai ca pe o catedrală a spiritului omenesc la care Dumnezeu a lucrat molcom şi pe îndelete, cu o pereche de schele bine înfipte în temelia puternică a Universului pentru ca truda Lui să rămână cuprinsă simbolic în declaraţia eternă de iubire către poetul romantic universal – Eminescu, pe care Doamna Literelor şi a Rugăciunii a rostit-o întreaga ei viaţă.

De fapt, dacă am fi nevoiţi să o cuprindem pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga (20 august 1920, București–5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) într-o scurtă definiţie completă a destinului său sinuos, atunci nu am putea spune decât două cuvinte emblematice, pe care nu avem cum să le despărţim niciodată în acest caz unic şi de o estetică înaltă a trăirii personale: Eminescu şi Dumnezeu. Nimic mai mult. Dar de ce numai atât, oare, ne putem întreba în mod atât de simplu şi de firesc?! Pentru că în ele regăsim deopotrivă împăcate întru veşnicieliteratura zoe dumitrescu busulenga Cuvântul şi Rugăciunea, dar şi traiectul teluric şi cel universal totdeodată al omului şi al literatului remarcabil Zoe Dumitrescu-Buşulenga – o unificare deplină a stării de fiinţă şi a celei de nefiinţă într-o armonie a cugetului şi a trăirii rar întâlnită la un anume intelectual de marcă, dar constant regăsibilă, cu precădere, în dimensiunea vastă a isihasmului ortodox de pretutindeni.

Despre Zoe Dumitrescu-Buşulenga se poate afirma fără tăgadă că a întruchipat printre mireni însuşi Lăcaşul lui Dumnezeu cu toate coordonatele sale aspaţiale şi non-temporale prinse în felul său propriu de a fi şi de a privi lumea ca un câmp vast de experienţe diverse, raţionale sau nu, dar şi orizonturile ei specifice cu toată încărcătura lor de mister nedesluşibil decât cu voia lui Dumnezeu Tatăl. Această religiozitate aparte a spiritului Zoei Dumitrescu-Buşulenga a reprezentat o condiţie sine qua non a existenţei sale, chiar dacă au fost şi minţi care nu au înţeles-o, aşa cum merita, aruncând peste sufletul ei fără pată noroiul dezgustător al judecăţii lor individuale viciate de minciună, dar şi de ipocrizia continuă a trăirii lor personale. Bineînţeles că şi acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga coborâse, la fel ca întregul popor român din care făcea parte, exact din mrejele fierbinţi ale „cazanului cu aburi” al epocii totalitare, unde a avut un cuvânt important de spus în critica literară românească, semnând, de altfel, o pagină remarcabilă pentru istoria acestui segment important al literaturii naţionale, fapt care i-a adus însă în mod injust o serie de acuze nefondate din partea multor culturnici postrevoluţionari, care plesneau continuu de aere de originalitate mai mult sau mai puţin dovedită în timp, unii dintre ei condamnând cu puterea unei minţi extrem de compresibile la presiuni exterioare considerabile ceea ce nu era de judecat în mod răuvoitor, superficial şi ilogic, tocmai pentru că fiecare dintre aceşti pseudo-eretocriţi ai momentului, la rândul său, „a contribuit la fabricarea aburilor dinlăuntrul cazanului” societăţii istorice anterioare.

manastirea varatec

Mănăstirea Văratec

A acuza o personalitate uriaşă precum cea a Zoei Dumitrescu-Buşulenga, care a promovat valorile autentice naţionale cu toata fiinţa sa, integrându-le, aşa cum, de altfel, era şi firesc, în Pantheon-ul vast şi prodigios al culturii universale, ca fiind iniţiator al ideologiei proletcultiste, mi se pare un fapt asemănător cu un ţipăt tăios de pustielnică cenuşie cu ochii galbeni, ce crede, în neînţelepciunea minţii sale puţine, că poate acoperi cu întuneric Lumina şi cu neadevăr Adevărul. În ziua de azi, când unii oameni de cultură spun că „radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei, o umbră fără schelet, o inimă ca un cur” ori că limba română „este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau trebuie să o folosim numai pentru înjurături”, marea Doamnă a Literelor şi a Rugăciunii, Zoe Dumitrescu-Buşulenga ne glăsuieşte prin următoarele rânduri emblematice, cu referire expresă la creaţia eminesciană, definiţia sa personală în ceea ce priveşte bunul naţional-universal ale culturii române, Eminescu, parte integrantă şi definitorie a marelui patrimoniu cultural al istoriei lumii: „Ca o stea fixă, opera luminează acum întregul cer al naţiei, dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale. Investigată la toate nivelurile, cu mijloacele cele mai noi ale criticii moderne, arătând uimirii noastre un uriaş sistem de conotaţii care îmbrăţişează viaţa omului şi a cosmosului în imagini arhetipale, de valoare universală şi în sonuri care dau limbii române vocaţia expresivă a limbilor sacre, opera eminesciană devine obiect de sinteze care o prind ca pe o verigă în marele lanţ neîntrerupt al istoriei culturii naţionale.”

nicolae-grigorescu-peisaj-pe-valea-posadei

Nicolae Grigorescu, Peisaj pe Valea Posadei

Omul şi Profesorul Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi-a dus însă până la capătul vieţii sale pământeşti cu o demnitate, ce a depăşit obişnuitul, Crucea. O Cruce a unui monah fără timp teluric, dar atins pentru totdeauna de aripa proniei cereşti. Iată spovedania sa pentru eternitate: „…fără îndoială, am încercat să-mi fac datoria acolo unde m-am dus, unde m-a dus Dumnezeu, fiindcă am spus odată că am simțit în toate un deget de sus, care m-a mânat. Eu nu i-am spus destin, i-am zis Dumnezeu…” Ei bine, acest Dumnezeu a toate şi al tuturora a conturat, iată, după cum se poate vedea, o tuşă puternică şi plină de Lumina Sa nestricată de-a lungul şi de-a latul vastului imperiu al Literelor româneşti şi universale deopotrivă.

Critic şi comparatist de elită, iar în ultimii ani de viaţă slujitor al Bisericii Ortodoxe Române sub numele de Maica Benedicta, acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga a fost un om cu adevărat iubit de „copiii” săi, aşa cum îşi botezase ea foştii studenţi. După 40 de ani de profesorat, spovedania sa inconfundabilă reprezintă mai mult decât un simplu proces individual de smerire interioară în faţa semenilor şi în faţa lui Dumnezeu: „Aş fi vrut poate să spun mai mult, aș fi vrut să scriu mai mult, as fi vrut să pot fi de folos mai mult și în special tinerilor. Ei, nu știu în ce măsură am făcut-o. […] În 40 de ani ce promoții am avut, vă închipuiți, câți studenți au trecut prin mâinile mele, câte mii de profesori, și astăzi ne întâlnim, vin cu dragoste la mine, chiar acum când stau la Văratec, vin la mine de la Iași, de la Suceava, de la Piatra Neamț, de pretutindeni în țară și au aceeași bucurie a comunicării de cultură cu mine, pe care o aveau în anii studenției lor. Şi asta, vă spun drept, e satisfacția mea cea mai mare. Mai mare poate decât aceea pe care mi-o produce scrisul meu, sau tot ceea ce am făcut în afara școlii.” Detractorii săi, câţi vor fi fost ei la număr, îşi vor fi topit sigur, prin voia lui Dumnezeu, zgura trecerii lor inestetice prin lume tocmai în acest ocean de dragoste imensă cu care a înconjurat-o Cerul întreaga ei viaţa pe titanica şi incomparabila personalitate plurivalentă a culturii române şi, implicit, desigur, a celei universale, acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

dumitru ghiata peisaj de iarna

Dumitru Ghiață, Peisaj de iarnă

„Nu prea mi-am făcut bilanțuri…”, afirma în anul 2000 Doamna Literelor româneşti şi a Rugăciunii. Nici nu era nevoie, spunem noi, de aşa ceva în cazul său, fiindcă bilanţurile nu înseamnă alt lucru decât un simplu ornament birocratic în plus aşezat pe traiectoria unui destin omenesc oarecare. Nimic mai mult. Iar Zoe Dumitrescu-Buşulenga nu a fost un index obişnuit în praful orbitor al lumii efemere, ci, dimpotrivă, ea a întruchipat acea torţă plină de Lumină a spaţiului celest dezmărginit, care a ars toată viaţa pentru un crez uman nobil şi înfășurat într-o singularitate de excepţie: slujirea culturii naţionale prin integrarea acesteia în perimetrul complex al valorilor lumii în plină dictatură comunistă, dar şi închinarea sa către Dumnezeu.

Exemplu uman care va fi să fie pentru totdeauna, Zoe Dumitrescu-Buşulenga reprezintă un veritabil antimodel însă pentru un prezent întemniţat azi în vulgaritate şi ură. „…având o pietate enormă față de cei care mi-au fost modele, mă uit cu tristețe la tineretul contemporan, care nu mai știe ce înseamnă modelul. Atunci cu atât mai mare îmi este venerația față de cei pe care i-am avut mentori și cu atât mai des mă poartă memoria către ei”, îi mărturisea cu tristeţe, la un moment dat, într-un interviu, lui Grigore Ilisei. „…în liceu se deschide orizontul real al tânărului. Ce urmează în Universitate se poate învăța, să zic așa, în biblioteci, dar în liceu se modelează personalitatea propriu-zisă. Acolo se învață și limba ta în profunzime, fiindcă nu tot românul știe românește, să-mi fie cu iertare, dar când auzi vorbindu-se câteodată la radio sau la televiziune ți se face părul măciucă – și limbile străine. Era acest răstimp, cât noi făceam opt clase de liceu, unul de rotunjire, de cizelare și a facultătilor mentale, dar în special al însușirilor morale și spirituale și, lucru care se vede astăzi, civice.”

silvia onisa peisaj

Silvia Onișa, Peisaj

Câţi dintre profesori mai propovăduiesc acum discipolilor lor asemenea învăţături sănătoase şi pline de înţelepciune adâncă, mă întreb cu amăraciune, dar şi cu nedumerire. Dar şi câţi ucenici mai caută cu freamăt interior aparte modelul unic a cărui flacără curată să o aprindă, la rându-le, pe parcursul întregii lor vieţi în întinderea nemărginită inundată de pornografie şi de ateism mai mult decât evidente azi?! Mărturisesc că nu ştiu să dau un răspuns precis la asemenea întrebări care, după mine, în mod firesc, dacă privim pe scara evoluţiei umane, nu ar fi trebuit să existe nicicând. Pentru că educaţia şi cultura se află astăzi, prin voia guvernanţilor lumii, în pericolul disoluţiei totale de sine, confruntându-se, iată, cu probleme pe care nici comunismul atât de hulit în acest moment nu a avut de gând să le nască în mod real vreodată. Dovada o reprezintă creaţiile literare de marcă născute atunci, în vreme ce acum am ajuns a parcurge, într-adevăr, un timp diferit, dominat de judecăţi de valoare eronate, care exclud însă în mod evident cu toată fiinţa lor putredă valoarea reală. De fapt, avem de-a face azi cu nimic altceva decât cu un spectacol de circ plin de zgomot, patologic şi disproporţionat – un ireal spectacol al răului –, unde non-capacităţile zilei sulemenite multicolor şi intens la chip joacă din ce în ce mai îndrăcit şi mai inconştient dansul macabru al inculturii individuale pe sârma fragilă a secundei efemere a timpului lor interior, alterând la comenzi bine trasate din exterior caracteristica fundamentală a altei componente ontice fundamentale – timpul greu de sensuri mistificate al istoriei noastre prezente.

„Biserica nu poate fi în niciun fel clătinată, pentru că aparţine lui Hristos”, credea cu tărieportrete zoe dumitrescu busulenga acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Şi tot ea afirma: „Neamul românesc are – nu mă îndoiesc de adevărul acesta! – o misiune. Răspunderea noastră spirituală e dintre cele mai importantă. Aşa se explică, poate, suferinţele pe care a trebuit şi trebuie să le îndurăm. Explozia aceasta de ură, de intoleranţă, de discordie nu are nimic de-a face cu spiritul nostru.” Iată icoana identitară de gândire a Maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga), filozofia personală care i-a marcat cu putere traseul teluric predestinat de divinitate, un traseu remarcabil şi onest, unde s-au succedat una după alta şi dezamăgirile şi împlinirea, rămânând însă a sălăşlui pentru totdeauna acele constante definitorii ale spiritului său vădit nelumesc – Eminescu şi Dumnezeu… Pentru că această fiinţă unică în felul său de a fi şi de a gândi, comparabilă, poate, numai cu un călugăr al deşertului şi al rugăciunii inimii, cu un adevărat eremit al vremilor străvechi, şi-a raportat în permanenţă întreg rostul său de a fi şi de a valoriza preceptele lumeşti date la sfera cu două grade de libertate cardinale, unul întrupat de Poetul unic al sufletului său – Eminescu, iar celălalt de însuşi marele Creator al Universului – Dumnezeu. De aceea, putem lansa fără să greşim afirmaţia că Omul Zoe Dumitrescu-Buşulenga reprezintă indubitabil o veritabilă ecuaţie existenţială cu un capăt prins de tărâmul cuvintelor limbii sale strămoşeşti şi cu cel de-al doilea înveşnicit în pleroma iubirii de Hristos.

Nu am a spune mai multe despre un asemenea vulcan de iubire creştină şi de credinţă profundă, faţă de care unii s-au purtat cu ceva timp în urmă atât de rău din punct de vedere moral, dar pe care Maica Benedicta i-a iertat de la început. Fiindcă, atunci când intri într-o biserică, nu pătrunzi acolo decât pentru a-l determina pe Dumnezeu să-ţi asculte mai bine inima şi spre a te desăvârşi pe tine însuţi sau pe tine însăţi în faţa propriului tău ipostas sufletesc. Iar Zoe Dumitrescu-Buşulenga va rămâne în aura veşniciei sale celeste, pentru noi toţi, deopotrivă, „microbasileia” aceea sfântă şi unică, unde păşeşti timid şi cu grijă, ca să nu sperii cumva îngerii etern rugători ai Luminii şi pentru a nu-ţi alunga din sâmburele viu al propriei tale interiorităţi încă vii dâra neprihănită a Duhului Sfintei Treimi.

mihai potcoava casa lui mos gheorghe

Mihai Potcoavă, Casa lui Moș Gheorghe

Aşa precum Rosa del Conte a căutat cândva şi a găsit absolutul în semantica amplă a versului eminescian, tot aşa Zoe Dumitrescu-Buşulenga a desluşit cu răbdare şi cu nobleţe desăvărşite multe dintre sensurile spaţiului de cultură românesc în vremuri când acesta se zbătea, ca şi acum, de altfel, în întuneric şi în nerecunoaşterea adevăratelor sale coordonate. De aceea, opera critică şi moral-spirituală lăsată moştenire de către acad. prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga (Maica Benedicta) are o notorietate aparte. Acceptarea acestei creaţii originale ca o radiografie remarcabilă a valorilor trecutului realizată pentru zorii viitorului imediat, acela care va fi el la un anume moment dat, reprezintă o parte din procesul de recunoaştere a propriei noastre identităţi intelectuale în cuprinsul de mari proporţii al devenirii istorice a umanităţii în genere.

Am să închei cu o mărturisire, pe care ilustrul critic şi comparatist român a făcut-o aceluiaşi Grigore Ilisei: „…eu nu cred că mi s-a închis un drum şi s-au deschis altele. Erau, de fapt, ramificaţii ale aceluiaşi drum al minţii şi al sufletului.” Dar un drum, adăugăm noi, pe care Dumnezeu a marcat cu generozitate acel iz arhetipal după care ar trebui să se călăuzească generaţii şi generaţii de tineri intelectuali şi de acum înainte, cu toate ispitele dezumanizante ale răului aruncate cu tiranie în faţă de toate cohortele culturnicilor de serviciu ai noii ordini mondiale completamente nefireşti de azi, un drum providenţial pe care va sta inscripţionat pentru veşnicie un singur nume propriu cu conotaţii ample orânduite din înalturi: Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

Magdalena Albu

august 2010

Expoziție omagială Eminescu

afis eminescu

eveniment liber sa spunBiblioteca Naţională a României găzduieşte în perioada 15 ianuarie–31 ianuarie 2013, expoziţia omagială de artă plastică şi decorativă Eminescu.

Participanţi: Rodica Ailincăi, Vlad Basarab, Marcel Bunea, Daniela Constantin, Vioara Dinu Popescu, Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Cătălina Florescu, Daniela Frumușeanu, Miruna Hsșegan, Anca Alexandra Higiu, Georgeta Hlihor, Alexandra Andreea Ionașcu, Andreea Gabriela Ionescu, Constantin Ovidiu Ionescu, Carmen Iordache, Ileana Dana Marinescu, Alexandru Ioan Mărginean, Lucian Muntean, Alexandra Neacșu, Lisandru Neamțu, Vasile Pop Negreșteanu, Cristina Gloria Oprișa, Letiţia Oprișan, Ioana Liana Popa, Adriana Popa Canija, Cristiana Maria Purdescu, Marin Răducu, Doina Reghiș Ionescu, Ana Maria Rugescu, Adina Sztrharszky, Valeriu Şușnea, Alina Vodă.

Curator/organizator: Daniela Frumușeanu.

Prezintă: Mihaela Varga, critic de artă.

Instituţii organizatoare: Universitatea Naţională de Arte Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României.

ipotesti

Sponsor: ART MAT DISTRIBUTION SRL (REMBRANDT).

Parteneri media: MODERNISM – tabloid de artă şi stil, Zile şi nopţi, Art Out, Dialog Textil, Agenţia de carte.ro.

Vernisajul va avea loc marți, 15 ianuarie 2013, ora 17.00, la Biblioteca Naţională a României, Sala Palimpsest – mezanin, B-dul Unirii nr. 22, sector 3, Bucureşti.

Program de lieduri din repertoriul românesc: Mihaela Roxana Zavodnik (soprană), Simona Codreanu (pian).

Interpretează versuri din creaţia eminesciană: actorul Axel Moustache.

„Agero”, nr. 1/2013

revista-agero-stuttgart-magazin-cultural

revista revistelor culturale rubrica liber sa spunDin primul număr pe ianuarie 2013 al revistei „Agero”, magazin cultural de opinie şi informaţie care apare în Germania, la Stuttgart, am reţinut articolele:

• Despre exilul de acasă de Eugen Evu, articol dedicat lui Vintilă Horia, de la a cărui dispariţie au trecut 20 de ani, scriitor aproape necunoscut în România. În anul 1960 a primit Premiul Goncourt pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil, „romanulEugen Evu cabală”, aşa cum l-a definit criticul literar Mircea Popa.

„Parabola romanului Dumnezeu s-a născut în exil este o genială parafrază a condiţiei exilului ovidian, la Tomis, o speculaţie a determinismului în istorie, deviantă apoi în Mitologie (ca stigma-paideuma). Remarcabil că Vintilă Horia l-a frecventat încă în anii exiliului pe Mircea Eliade. În scurta conlucrare conjucturală (nefastă) cu S. B., intrusul de la Arad şi «editorul» lui G. Târnăcop (care îi promitea o tipografie electronică în schimbul conlucrării cu omul nostru din Sala Floreasca – A.S.T.)…, am fost la acesta acasă, o mansardă bizară din centrul Aradului: avui surpriza de a mă telefona surescitaţi un domn Caftangioglu (!?), din localitate, şi un alt domn foarte complicat, prof. univ. Theodor Ardelean, cel cu studiile terifiante ale erelor îndepărtate, civilizaţii atlantide şi din MU (?), cu descoperirile sale (expertizate de poliţia criminalistică !) – demersuri inclusiv pe la Vatican şi alţii, el susţinea că Zuridava ar fi fost un centru de contact interstelar, în Biharia, Bihorul de azi.…

vintila horiaAbsolut fascinant, dar pentru mine, absurd. Ei bine, aflu că marele scriitor, considerat cel puţin de talie europeană, Vintilă Horia, se numeşte de fapt Caftangioglu, numele cu care circulă fiind un pseudonim, originar din acel Isarlîk… barbian. O întreagă bibliotecă, în Franţa, Spania, Canada ş.a.! Dumnezeu s-a născut în exil e singura carte pe care i-am citit-o. O fotografie a sa, incredibil, îl arată semănînd leit cu guvernatorul ultimilor 23 de ani, Mugur Isărescu! Nu cred în încarnări, deşi Cezar Ivănescu credea… George Ţărnea susţinea că îi este nepot. Păi nu e ăsta un policier? La Paris, a editat în 1977, Vizionarul fulgerat, grozav titlu. Caftangioglu-Vintilă Horia a început cu poezia, păcat că nu am de unde să o citesc, ca să înţeleg nişte lucruri şi algoritmul său straniu… O trăsătură a sa era pamfletul caustic, vitriolant. Alte titluri, care vorbesc singure: Cartea omului singur, Poezii din închisori (antologie, 1983), Mai bine mort, decât comunist (voilà, sloganul din Piaţa Universităţii)…” Citește mai departe.

padure

Cel de-al doilea articol pe care l-am reţinut este dedicat istoricului literar Ion Pachia-Tatomirescu:

• Ion Pachia-Tatomirescu – istoricul literar la al 65-lea ocol al soarelui de Conf. Dr. Ana Mugurin

„Primii paşi pe care-i face Ion Pachia-Tatomirescu pe tărâmul istoriei literaturii – după cum atestă «fişele de istoriografie literară», publicate sub titlul Eminescu la Floreşti în ziarul «Înainte» (Craiova, anul XXV, nr. 7310, duminică, 1 septembrie 1968, p. 3) – arată o admirabilă siguranţă dată atât de documentarea «la faţa locului», cât şi de documentarea la secţia de manuscrise eminesciene a Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti: «Duhoarea ameţitoare a viermilor de plumb, de tuş, din redacţia, din tipografia „Timpului”, măcinase Ion Pachia Tatomirescumult sănătatea poetului. Doctorul Kremnitz îi recomandă un concediu, multă linişte şi un trai organizat. E vara anului 1878. Mihai Eminescu este invitat de Nicolae Mandrea, unul dintre junimiştii din imediata prietenie cu Maiorescu, autor al unor interesante lucrări de sociologie, să stea la conacul său de la Floreşti-Dolj, în a cărui posesie intrase în urma căsătoriei cu fiica lui Barbu Bălcescu, Zoe – Zoe Mandrea era o femeie cultă, o bună muziciană şi o talentată „pictoriţă”, după cum ne mărturiseşte fiica sa, octogenara de astăzi, Tea Crăsnaru din Craiova. Fostul conac de la Floreşti era amplasat într-un cadru natural foarte ademenitor: confluenţa de dealuri şi câmpuri dinspre Gilort şi Jiu, pădurea ce coboară până în spatele conacului, pe platoul denumit de localnici „Câmpul Cerbului” – cadru ce pare integrat organic poeziei Freamăt de codru. Însuşi poetul, într-o scrisoare, apreciază Floreştii ca fiind un loc „…cât se poate de frumos. Râuri, codru, şes, dealuri, munţii în depărtare, frumos adecă în puterea cuvântului, încât să fiu Bodnărescu aş nenoroci poate «Convorbirile» cu amintiri de călătorie ale unui june.” Eminescu îşi atrage repede simpatia şi preţuirea localnicilor, îndeosebi, prietenia preotului Dumitru Duţescu. Bătrânul floreştean, Constantin Duţescu, născut la 10 octombrie 1880, ne mărturiseşte că – după cum ştie de la părinţii săi – Eminescu devenise „intim cu fata popii”. Este vorba de mătuşa sa, Elena Duţescu, probabil, acea „crăiasă cu părul moale şi ochii vineţi”, care-l însoţea adesea pe poet spre foişorul şi lacul din pădurea Arpadiei. Cât a stat la Floreşti, poetul a fost vizitat de Vasile Conta şi de Ioan Slavici – care notează: „…l-am găsit acolo sănătos tun şi în voie bună. Era numai el la conacul moşiei, singur, adecă în foarte bună societate.» În perioada de la Floreşti – pe care o numim «momentul Câmpul Cerbului” –, Mihai Eminescu nu şi-a părăsit preocupările spirituale.»” Citește mai departe.

Pușa Roth