„Tragicii greci (2): Sofocle”, conferință de Pușa Roth la Biblioteca Metropolitană București

afis conferinta pusa roth sofocle 10 decembrie 2013

Marți, 10 decembrie 2013, la ora 17.00, în sala Auditorium (fostă „Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), Pușa Roth va susține cea de-a treia conferință din seria „Istoria teatrului universal”: Tragicii greci (2): Sofocle.

pusa roth

Pușa Roth

Noua serie de conferințe a Bibliotecii Metropolitane București, deschisă în 11 noiembrie 2013 (Originile teatrului: Nașterea tragediei în Grecia Antică. Concepţia aristotelică despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Limitele și contestarea concepţiei lui Aristotel), prezintă într-un limbaj adecvat atât publicului larg, cât şi specialiştilor, istoria fenomenului teatral de la origini până în secolul al XX-lea: originile teatrului, epoci de creaţie, curente artistice, genuri şi specii de teatru, mari dramaturgi, forme ale spectacolului teatral. Conferinţele beneficiază de: exemplificări audio – fragmente de teatru radiofonic; exemplificări video – fragmente din filme documentare, fragmente din filme care au la bază piese de teatru; material iconografic în proiecţie video.

În conferința dedicată lui Sofocle veți putea viziona, între altele, fragmente din Antigona (1961), cu Irene Papas în rolul titular și Oedipus the King (1968), cu Christopher Plummer.

antigona de frederic leighton 1882

Frederic Leighton, Antigona, 1882

Odată cu Sofocle păşim într-o altă etapă a concepţiei asupra desfăşurării tragice, în care situaţiile de individualizare rămân precumpănitoare. Deosebirea faţă de Eschil, al cărui caracter arhaic constă şi în faptul că în tragediile sale transpare mai mult un destin colectiv decât unul individual, este pregnantă. Sofocle nu are forţa titanică a lui Eschil, reprezentând o altă vârstă a civilizaţiei greceşti. Idealul de viaţă al grecului, întruchipare fidelă a aticismului, desăvârşită expresofoclesie a echilibrului, părăseşte la mijlocul veacului al V-lea î. Hr. sensul eroic. Eschil aparţinea luptătorilor de la Maraton şi Salamina, modelul său era un om „plin de spiritul lui Marte”, în plus, cunoscător al misterelor eleusine. Practica iniţiatică, ritualurile, în bună măsură oculte pentru noi, cei de astăzi, asigurau un tip de cunoaştere care devenea răspunsul dat sumbrelor profeţii generatoare de spaimă. Dar această cunoaştere se rezuma la a percepe viitorul, la a afla cum va fi viaţa după moarte. În nici un caz, fiinţa umană nu se putea împotrivi căii alese pentru ea de zei. Revolta lui Prometeu împotriva lui Zeus nu îl umanizează neapărat, ci îl înscrie în rândul titanilor care la rândul lor vor putea dispune de viaţa muritorilor. Titanismul lui Eschil este fără îndoială titanismul divinităţii. Chiar dacă preia multe dintre subiectele înaintaşului său, Sofocle neagă caracterul excesiv pe care acest titanism, răsfrânt în plan colectiv, îl insuflă.

ingres oedip sfinxul

Jean Auguste Dominique Ingres, Oedip explică enigma Sfinxului, 1827, Muzeul Luvru, Paris

Pe lângă caracterul informativ şi formativ, cu adresabilitate directă la publicul de astăzi, această serie de conferinţe subliniază actualitatea clasicilor dramaturgiei universale, a ideilor, temelor şi motivelor din diferite epoci de creaţie, din Antichitate până la mijlocul secolului al XX-lea, adică până la cei autori consideraţi valori clasicizate. Modernii de ieri sunt clasicii de astăzi, iar a face dintr-un autor clasicizat contemporanul nostru înseamnă în primul rând a reliefa o dată în plus, din perspectiva omului de astăzi, adevăruri universal-valabile. Dacă teatrul, după cum credea Novalis, este „reflecţia activă a omului despre el însuşi”, lui i se datorează şi prilejul celei mai directe actualităţi, idee exemplificată prin prezentarea epocilor, curentelor de creaţie, a autorilor dramatici și a formelor de spectacol de teatru.

Vezi și: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur de Șerban Cionoff

„Tragicii greci (1): Eschil”, conferință de Pușa Roth la Biblioteca Metropolitană București

„Tragicii greci (1): Eschil”, conferință de Pușa Roth la Biblioteca Metropolitană București

afis conferinta pusa roth eschil 27 nov 2013

eveniment liber sa spunMiercuri, 27 noiembrie 2013, la ora 17.00, în sala Auditorium (fostă Mircea Eliade”) a Bibliotecii Metropolitane București (Sediul Central, str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei), Pușa Roth va susține cea de-a doua conferință din seria „Istoria teatrului universal”: Tragicii greci (1): Eschil.

Noua serie de conferințe a Bibliotecii Metropolitane București, deschisă în 11 noiembrie 2013pusa-roth (Originile teatrului: Nașterea tragediei în Grecia Antică. Concepţia aristotelică despre naşterea tragediei din ditiramb în cadrul serbărilor dionisiace. Limitele și contestarea concepţiei lui Aristotel), prezintă într-un limbaj adecvat atât publicului larg, cât şi specialiştilor, istoria fenomenului teatral de la origini până în secolul al XX-lea: originile teatrului, epoci de creaţie, curente artistice, genuri şi specii de teatru, mari dramaturgi, forme ale spectacolului teatral. Conferinţele beneficiază de: exemplificări audio – fragmente de teatru radiofonic; exemplificări video – fragmente din filme documentare, fragmente din filme care au la bază piese de teatru; material iconografic în proiecţie video.

În conferința dedicată lui Eschil veți putea viziona, printre altele, un fragment dintr-o montare cu Orestia de Eschil, în limba greacă, reconstituire, desigur cu mijloace moderne, a atmosferei tragediei grecești.

ajax casandra vas antic luvru

Micul Ajax trăgând-o pe Cassandra din Palladium, unde se refugiase. Ceașcă roșie, Attica, cca. 440–430 î. Hr., Muzeul Luvru

Pe lângă caracterul informativ şi formativ, cu adresabilitate directă la publicul de astăzi, această serie de conferinţe subliniază actualitatea clasicilor dramaturgiei universale, a ideilor,agamemnon temelor şi motivelor din diferite epoci de creaţie, din Antichitate până la mijlocul secolului al XX-lea, adică până la cei autori consideraţi valori clasicizate. Modernii de ieri sunt clasicii de astăzi, iar a face dintr-un autor clasicizat contemporanul nostru înseamnă în primul rând a reliefa o dată în plus, din perspectiva omului de astăzi, adevăruri universal-valabile. Dacă teatrul, după cum credea Novalis, este „reflecţia activă a omului despre el însuşi”, lui i se datorează şi prilejul celei mai directe actualităţi, idee exemplificată prin prezentarea epocilor, curentelor de creaţie, a autorilor dramatici și a formelor de spectacol de teatru.

Vezi: „Istoria teatrului universal”, debut de bun augur de Șerban Cionoff

Medalion Cristian Munteanu

În săptămâna 22–28 august 2011, seria de „Mari spectacole” ale Teatrului Național Radiofonic, difuzate la Radio România Cultural (ora 1.30), este dedicată regizorului Cristian Munteanu, care ar fi împlinit, în 25 august, 75 de ani.

Născut în 25 august 1936, la Bucureşti, Cristian Munteanu (m. 31 ianuarie 2008, Bucureşti) a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959. Regizor mai întâi la Teatrul din Piatra Neamţ, a fost angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic. După decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Practic, Cristian Munteanu a pus bazele activităţii distincte a acestei redacţii în forma în care se desfăşoară ea astăzi.

Cele patru decenii şi jumătate dedicate de regizorul Cristian Munteanu teatrului radiofonic înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate.

Artist desăvârşit, unul dintre numele cele mai mari ale teatrului radiofonic, Cristian Munteanu avea darul de a inspira acea seninătate absolut necesară actului creator. Seninătate care înseamnă, în artă, echilibru, bun gust, adecvare a mijloacelor faţă de scopul propus, maturitate. Seninătate care se poate traduce, în cazul artei interpretative, şi printr-o detaşare de bun augur faţă de aspecte fără relevanţă în plan stilistic. Cele mai multe dintre spectacolele sale sunt astăzi înregistrări de referinţă, aflate în Fonoteca de Aur. Amintesc câteva: Broaştele de Aristofan, Orestia de Eschil, Odiseea de Homer, Electra de Sofocle, Cel ce se pedepseşte singur de Terenţiu, Henric al IV-lea, Othello, Troilus şi Cresida şi Cymbeline de Shakespeare, Tragica istorie a doctorului Faust şi Eduard al II-lea de Marlowe, Arden din Feversham, Viaţa e vis de Calderón de la Barca, Faust, Torquato Tasso, Iphigenia în Taurida şi Clavigo de Goethe, Maria Stuart şi Intrigă şi iubire de Schiller, Ruy Blas şi Marion Delorme de Victor Hugo, Roşu şi negru de Stendhal, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, Brand şi Rosmersholm de Ibsen, Duhul pădurii de Cehov, Lungul drum al zilei către noapte, Anna Christie, Din jale se întrupează Electra, Dramele mării de Eugene O’Neill, Ciocârlia de Jean Anouilh, Cumpăna amiezii de Paul Claudel, Procesul şi Castelul de Kafka, Serenadă târzie de Alexei Arbuzov, Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, Labirintul de Fernando Arrabal, Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir, Răscoala de Liviu Rebreanu, Avram Iancu, Zamolxe şi Arca lui Noe de Lucian Blaga.

În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă. Ea se traduce printr-un simţ aparte al construcţiei teatral-radiofonice, aspect esenţial în această formă de artă, care, adresându-se unui singur simţ, auzul, recompune un univers întreg. Există fără îndoială reguli nescrise ale acestei specii, teatrul radiofonic, pe care Cristian Munteanu îl considera forma cea mai rafinată de teatru. Dar nici una dintre ele nu poate suplini disciplina interioară a artistului, care presupune, pe lângă o cultură teatrală vastă, asimilată organic, fermitatea opţiunii stilistice şi, astfel, capacitatea de reinterpretare optimă a unui text. Regizorul, mărturisea Cristian Munteanu, trebuie să facă o orchestraţie. O orchestraţie, îmi permit să adaug în context, care începe chiar de la forma potenţial radiofonică a textului dramatic. Pe bună dreptate, Cristian Munteanu susţinea că oricâtă invenţie şi fantezie s-ar suprapune peste un text care nu a fost adaptat corespunzător tehnicii teatrului radiofonic, rezultatul va fi sortit eşecului. Că uneori trebuie, cu regret, să elimini fragmente sau să modifici chiar elemente structurale ale piesei, e de la sine înţeles. Fără această suferinţă, devine imposibil să faci pasul spre transformarea plauzibilă a unui text pentru radio. Este o lecţie pe care am detaliat-o adesea în compania lui Cristian Munteanu, ale cărei secrete le-am asimilat de la un artist puţin dispus, temperamental, să dea lecţii.

Luni 22 august veți asculta Orestia de Eschil, înregistrare de tinerețe a regizorului (1966), cu Olga Tudorache, Vasile Gheorghiu, Ileana Predescu, Gilda Marinescu, Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuţă, Dan Nasta, George Oancea, Nicolae Luchian-Botez, Lucia Mureşan, Emil Liptac în distribuție.

Marţi 23 august, am programat Othello de William Shakespeare, cu Mircea Albulescu (Othello), Ştefan Iordache (Mefisto), Dana Dogaru (Desdemona), alături de George Constantin, Florian Pittiş, Dan Condurache, Dan Nasta, Monica Ghiuţă, Irina Mazanitis, Gheorghe Cozorici, Ion Pavlescu, Sorin Gheorghiu, Constantin Dinulescu, Alfred Demetriu (înregistrare din 1983). Vor urma, miercuri și joi, două dramatizări după Kafka, Procesul și Castelul. În prima, din 1992, în distribuție apar Adrian Pintea, George Constantin, Dana Dogaru, Gheorghe Cozorici, Diana Gheorghian, Ion Pavlescu, Florian Pittiş, Valentin Teodosiu, Petre Lupu, Constantin Dinulescu, Mitică Popescu, Dorina Lazăr, Mircea Constantinescu. În Castelul (1983), Virgil Ogăşanu, Gina Patrichi, Ion Marinescu, Marga Anghelescu, Mircea Albulescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache, Ion Caramitru, Florian Pittiş, Adrian Georgescu, Costel Constantin, Corado Negreanu, Jean Reder, Ileana Stana Ionescu, Sandu Sticlaru, Gheorghe Buznea, Gheorghe Cozorici.

Vineri 26 august, vă propunem un spectacol mai recent, Moartea lui Ivan Ilici, dramatizare de Puşa Roth dupa nuvela lui L. N. Tolstoi (2006). În distribuţie: Mihai Constantin, Ruxandra Sireteanu, Eusebiu Ştefănescu, Petre Moraru, Ştefan Velniciuc, Gavril Pătru, Delia Nartea, Claudiu Istodor, Valentin Uritescu, Ion Siminie, Constantin Dinulescu, Petre Nicolae, Ion Arcudeanu, Aurelian Georgescu, Gheorghe Pufulete. Cu participarea preotului Cristian Deheleanu de la Biserica Sf. Gheorghe cel Vechi din Bucureşti.

Pentru ziua de sâmbătă 27 august, am ales Comedia măgarilor de Plaut (2005), cu Alexandru Arşinel, Petre Lupu, George Ivaşcu, Dorina Lazăr, Delia Nartea, Mircea Constantinescu, Alexandru Bindea, Mihai Bisericanu, Coca Bloos, Claudiu Istodor, Bogdan Caragea, Marius Rizea.

Medalionul dedicat regizorului Cristian Munteanu se va încheia, duminică 28 august, cu Ciocârlia de Jean Anouilh. În distribuţie: Mirela Gorea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Mircea Anghelescu, Mihai Dinvale, Florian Pittiş, Adina Popescu, Ileana Predescu, Valeria Ogăşanu, Corado Negreanu, Mihai Stan, Gelu Niţu, Valentin Uritescu, Tatiana Iekel, Ştefan Hagimă, Cicerone Ionescu, Boris Petrof (înregistrare din 1988).

Costin Tuchilă