Ziua Îndrăgostiților

calendarÎn multe țări, 14 februarie (Valentine’s Day, Le Jour de Saint-Valentin, Día de San Valentín etc.) marchează celebrarea iubirii, prilej pentru a schimba cuvinte dulci și pentru a proba prin cadouri sentimentul de dragoste. În general se consideră tradafirii roșii ca simbol al pasiunii, asociați, într-o simbologie tradițională, cu rădăcini mitologice, cu imaginea lui Cupidon, zeul roman al dragostei, dar și cu o întreagă iconografie sugestivă, diferind de la o epocă la alta. În raport cu simbolistica bogată a zilei Sfântului Valentin, tradiția trimiterii de felicitări ilustrate, bilețele de dragoste, cărți etc. nu este însă foarte veche, ea luând amploare (până la formele „universale”, de larg consum, de astăzi) începând din secolul al XIX-lea. Continuă lectura „Ziua Îndrăgostiților”

Au început Atelierele Curții Comedianților

Afis Curtea Comediantilor 2013

Între 3 si 12 august 2013, la Râșnov, se derulează a XIV-a ediție a Curții Comedianților – Atelier de Artă Medievală, Renascentistă și Tradițională (al X-lea an la Râșnov).

Programul este:

• 5-10 august 2013 – la Școala nr. 1, Ateliere închise, cu participarea Grupului de muzică medievală și tradițională „Truverii”, Compania de Arta STUDIO 24, Grupul de Teatru de păpuși Marionart (actori și studenți de la Teatrul Țăndărică și UNATC), Micii Comedianti de Rosenau – Ateliere de teatru de păpuși, commedia dell’arte, poezie medievală, dansuri medievale şi renascentiste, jonglerie, muzica, scenografie.

• 10 august 2013 – Cetate – Ateliere deschise

• 11 august 2013 – Cetate – Stagiunea Comedianţilor – spectacole de teatru de păpuşi, de commedia dell’arte, teatru medieval, dansuri medievale şi renascentiste, jonglerie, concerte.

Organizori : SCAT CONCRET, CCSB, Primaria Rasnov

Finanţatori : MTS prin CCSB, FTMB si SCAT CONCRET

Parteneri: FTMB

Sprijin: DEXION, PRINTIS, MIORITICS, ROMANDRE, FOLEA PFA

Vă așteptăm duminică 11 august, în cursul zilei în Cetatea Râșnovului la spectacolele Curții Comedianților.

commedia dell arte

După ce a iniţiat Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara (1992), SCAT CONCRET şi Compania de Artă STUDIO 24, oferă ocazia de a descoperi creaţia şi modul de viaţă al trupelor de artişti ambulanţi într-un dialog intercultural european, printr-un proiect aparte denumit Curtea Comedianţilor.

Curtea Comedianţilor este un atelier de creaţie artistică, descoperire, cultură, un spaţiu atemporal în care căutam să ne găsim rădăcinile culturale europene. Acest eveniment readuce în mileniul trei viaţa şi spectacolul trupelor ambulante ale Evului mediu, renascentist şi baroc, dar şi tradiţiile acelor vremuri rămase în conştiinţa populară.

Curtea Comedianţilor este un atelier cu public având multiple deschideri:

Atelier închis – tinerii participanţi fac cunoştinţă cu arta veche a artiştilor ambulanţi şi cu elemente ale identităţii culturale europene, în cadrul unor subateliere specializate – teatru itinerant si de improvizatie, dans, muzica, scenografie, jonglerie, gastronomie – descoperind modul de viaţă, filozofia şi cultura din perioada secolelor X–XVII, redescoperind legăturile spirituale dintre spaţiile geografice europene ce au la bază creaţia tradiţională.

masca zanni

Ateliere deschise – se prezintă publicului larg din diferite locatii rezultatele colaborării, a cercetării şi transmiterea (multiplicare) cunoştinţelor către tineri

Stagiunea comedianţilor – prezentarea unor spectacole realizate în Atelier precum şi ale unor grupuri artistice invitate in locatiile unde se sustin si Ateliere

Peregrinatio – prezentarea unor momente ale Curții Comedianților în diferite locaţii cu vestigii istorice, fie în colaborare cu alte proiecte culturale, fie independent.

Mihai Serghei Todor

regizor, director artistic Curtea Comedianţilor

http://truverii.blogspot.com

http://curteacomediantilor.blogspot.com

http://petitoarea.blogspot.com

http://companiadeartastudio24.blogspot.com

http://scatconcret.blogspot.com
http://mediovalia.blogspot.com/

http://artadeafispectator.blogs

Memo

istoria costumului de baie

Istoria costumului de baie

memo pusa roth istoria costumului de baieÎncerc să prefaţez acest demers aşezând la începutul comentariului o superbă poezie dedicată mării: Cum cântă marea, a poetului simbolist Dimitrie Anghel (16 iulie 1872, Corneşti, Iaşi–13 noiembrie 1914, Iaşi), poezie apărută în revista „Sămănătorul” din 24 decembrie 1906, cuprinsă în volumul Fantazii.

„În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare

Şi-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,

Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,

Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,

Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Şi-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete,

Îşi părăseşte jocul, şi-n larma de trompete

Îşi trâmbiţă mania, iar miile-i de creste

Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare

Ce poate să surprindă din larga ei cântare.”

ivan aivazovski marina curcubeul 1873

Ivan Aivazovski, Curcubeul, 1873

Am ales această poezie pentru frumuseţea ei picturală, vizuală şi auditivă, dar şi pentru faptul că acum nostalgiez după mare. Dacă ar fi să ne exprimăm în termenii zilei, aş spune că virtual eu sunt la mare şi mă străduiesc să-mi găsesc un costum de baie care să fie şi modern, şi frumos, verde sau albastru, şi decent, evident. Mă gândesc la un costum din două piese şi brusc îmi pun fireasca întrebare: când a apărut acest obiect de îmbrăcăminte? Aflu, doamnelor şi domnilor, că în Antichitate se purtau costume de baie din două piese, asemănătoare bikinilor moderni. O demonstrează mozaicurile romane din Sicilia, precum şi desenele greceşti din sudul Turciei. Alte mărturii despre costumele de baie datează din vremea în care oraşul Pompei era înfloritor. Aici, picturile murale întruchipau femeile purtând costume de baie formate din două piese, similare cu cele din anii 1960.

pompei ruine

Pompei

După această perioadă noţiunea de costum de baie a fost dată uitării timp de mai multe secole. De ce? Foarte simplu sau, de ce nu, foarte ciudat, pentru că în Evul Mediu oamenii nu numai că nu purtau costume de baie, dar şi igiena corporală se făcea destul de rar. În prima perioadă a epocii moderne îmbăiatul era făcut în scop terapeutic şi nicidecum de plăcere. Din anul 1687, de la staţiunea englezească Bath, s-a păstrat descrierea unui aşa-zis costum de baie, de fapt o rochie din pânză galbenă care nu se lipea pe corp, udă fiind, iar pentru bărbaţi pantaloni şi vestă din acelaşi material rigid. În secolul al XVIII-lea medicii recomandau băile şi aerul de mare tot în scop terapeutic. Primii care au avut o asemenea iniţiativă au fost aristrocraţii englezi şi francezi. În această perioadă, doamnele purtau „rochii de baie”, nişte rochii lungi, confecţionate din materiale care nu deveneau transparente când se udau şi cu greutăţi cusute în tiv pentru a nu se ridica la suprafaţa apei. Ţinuta era completată de ciorapi închişi la culoare şi bonete pentru a proteja capul şi faţa de soare. Nu-mi pot imagina cum se putea face baie în asemenea costumaţie, dar eu sunt tot un chiriaş pe această planetă, numai că în mileniul trei. Eu, dvs., noi suntem obişnuiţi să vedem pe plajă lume mai mult dezbrăcată, decât echipată cu tot felul de haine, să le zicem, incomode.

rochie baie secolul XIX

Pentru a se ajunge totuşi în mare se foloseau „maşini pentru îmbăiere”: practic, nişte căruţe, cu pereţi şi acoperiş, fie din lemn sau pânză, în care cel ce dorea să facă baie îşi shimba hainele, apoi era tras în apă, la început, cu ajutorul animalelor, apoi, în „epoca industrială”, cu ajutorul unui sistem de cabluri şi motoare cu abur. Zonele de înot erau împărţite, astfel încât bărbaţii şi femeile să nu se poată zări în timpul băii. În secolul al XIX-lea, o dată cu schimbările tehnologice şi economice şi cu dezvoltarea căilor ferate, oamenii încep să se înghesuie în staţiunile de la mare nu doar în scop terapeutic, ci şi recreaţional. Apare şi costumul de baie din două piese, rochie, de regulă din flanel, cu mâneci lungi, eventual bufante, care acoperă corpul de la gât până la genunchi şi pantaloni largi care acoperă piciorul până la glezne, costumul fiind completat de obicei de o pălărioară. Spre sfârşitul acestui secol maşina de îmbăiat dispare, iar femeile şi bărbaţii stau la un loc pe plajă. Se observă acum o notă de emancipare, în sensul că mânecile devin mai scurte iar pantalonii de baie ajung doar până sub genunchi. Să nu vă mire, dar asta era o mică revoluţie în acest secol destul de strict în materie de modă.

costum baie vechi

După primul război mondial, maiourile de baie uni sau în dungi se mulau nu numai pe trupurile bărbaţilor, ci şi pe cele ale femeilor cu forme subţiri, femei care ţineau dietă. Designul unui costum bărbătesc era asemănător unui combinezon cu mâneci şi pantaloni lungi, creat dintr-o ţesătură ce includea un amestec de lână.

Până în 1915 singura distracţie a femeilor pe malul mării era săritul în valuri, ţinându-se de o frânghie legată de mal. Înotul era considerat un sport exclusiv masculin. Începând cu această dată, femeile încep şi ele să înoate şi astfel, pentru lejeritate, costumul de baie coteşte spre cel format dintr-o singură piesă.

Anii 1920 aduc o mare schimbare în costumele de baie. Femeile au obţinut dreptul de vot, nu mai erau arestate pe plajă dacă îşi arătau umerii şi îşi doreau să înoate cu adevărat. Costumul de baie feminin constă acum dintr-o singură piesă, confecţionată din jerseu. În partea de sus, are forma unui maiou, iar în partea de jos pantaloni scurţi, cam până la mijlocul coapselor. Deseori, avea un fel de şorţuleţ sau fustiţă încorporată, pentru mai multă decenţă. În anii ’30 costumul de baie începe să devină piesa pe care o recunoaştem. Confecţionat acum din fibre elastice, este mulat pe corp şi este mai scurt decât cel al anilor ’20, fiind tăiat la începutul coapselor. La începutul anilor ’40, apare costumul de baie în două piese. Încă nu vorbim, practic, de bikini, ci de costumul anilor ’30 tăiat deasupra taliei, lăsând la vedere câţiva centimetri de piele. De asemenea, devin la modă costumele de baie cu fustiţe scurte, evazate. Bikini-ul modern a apărut în 1946. Inginerul Louis Réard l-a denumit astfel după atolul Bikini din Pacific, unde în 1946 tocmai avusese loc testarea unei bombe atomice. El spera ca efectul produs de costumul său de baie să fie la fel de exploziv, dar n-a fost aşa: la început, bikini-ul a cunoscut doar o reacţie moderată în Franţa şi respingere în restul lumii, fiind considerat mult prea provocator. De fapt, Réard n-a reuşit nici măcar să convingă un model respectabil să-i poarte costumul de baie, fiind nevoit s-o angajeze pe dansatoarea exotică Micheline Bernardini. Bikini-ul a venit la modă abia în anii ’50 în Europa şi anii ’60 în SUA.

costum baie stilul anilor 60

Costum de baie în stilul anilor ’60

Anii ’60 aduc costumul de baie modern prin folosirea materialelor sintetice elastice, lycra sau spandex. Fie că e întreg sau din două piese, de-acum costumul de baie este mulat pe corp. Bikini-ul devine şi el foarte popular, mai ales printre vedete şi adolescente. În anii ’80 se creează modelul de slip tanga, inspirat din vestimentaţia tradițională a triburilor din Amazon.

Anii ’90 reprezintă o explozie de diversitate în ceea ce priveşte forma costumului de baie. Sunt abordate cu lejeritate o gamă foarte largă de forme şi culori ce marchează sfârşitul perioadei tabu în ceea ce priveşte costumul de baie. Pe scurt, cam aceasta este istoria costumului de baie, obiect de vestimentaţie care a apărut în antichitate, uitat apoi secole de-a rândul, ca apoi să fie readus în prim-plan. Acum, când în toate magazinele mari şi mici găsim costume de baie simple sau exterm de sofisticate, opere ale marilor creatori, nu ne mai punem problema câte schimbări a suferit acest accesoriu atât de căutat, mai ales vara.

nicolae grigorescu marina femeie la malul marii

Nicolae Grigorescu, Femeie la malul mării

În costum de baie sau într-o rochie de vară (pentru doamne), sau într-o vestimentaţie lejeră (pentru domni), oricum am fi îmbrăcaţi, lângă mare sau departe de mare, eu spun că e vreme de poezie. Aşa că, în final, vă propun spre lectură o poezie interesantă, intitulată Cântec de Rafael Alberti, traducere de Dan Costinaş.

„Dacă vocea mea va muri pe ţărm,

coborâţi-o la nivelul mării

şi lăsaţi-o pe plajă.

Coborâţi-o la nivelul mării

şi daţi-i grad de căpitan

de fregată.

O, vocea mea decorată

cu medalia «Onoare Maritimă»:

deasupra inimii o ancoră

şi peste ancoră o stea

şi deasupra stelei vântul

şi peste vânt o pânză de corabie!”

Pușa Roth

*) Aşezare aflată în apropierea orașului Napoli, în regiunea Campania din Italia, care în urma erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d. Hr., a fost distrusă și acoperită de un strat gros de cenușă şi lavă. Abia în anul 1748 Pompei a fost redescoperit întâmplător, după ce mai întâi Herculaneum, o altă localitate distrusă de aceeași erupție a Vezuviului, fusese descoperită în 1738. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă cantitate de informații detaliate despre viața citadină în Imperiul Roman, în perioada de vârf a dezvoltării sale. În prezent, Pompei este una dintre cele mai importante atracții turistice ale Italiei.

Festivalul „Sighișoara Medievală”

festivalul sighisoara medievala

eveniment liber sa spunEdiția din 2013 a Festivalului „Sighișoara Medievală” se va desfășura în perioada 26–28 iulie 2013. Tematica în jurul căreia se va țese povestea medievală va fi domnitorul Vlad Țepeș. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Sighișoara în parteneriat cu Asociația Turistică Sighișoara și Ordinul Cavalerilor Lup. Pentru ediția din 2013 s-au alocat din partea Primăriei Municipiului Sighișoara 210.000 lei din bugetul local, suma totală investită pentru organizarea festivalului depășind 340.000 de lei.

La ediţia din acest an a festivalului preţul unui bilet de intrare este de 10 lei.

vlad tepes

Programul Festivalului „Sighișoara Medievală”, 2013:

La festivalul medieval de la Sighișoara vor participa ansambluri de muzică medievală (ordine cavalerești din România, Ungaria și Bulgaria), trupe și companii de teatru (din România, Franța, Ungaria, Cehia) și animație medieval, conferențiari. Programul artistic al evenimentului va fi coordonat din nou de regizorul și actorul Liviu Pancu.

Vineri, 26 iulie 2013:

Ora 16.00 Marea Paradă a Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor și Meșteșugarilor.

Piaţa Vlad Cavalerul Dreptății (Piaţa Cetăţii):

17.00 Deschiderea Oficială

17.30 Salutul și Investirea tuturor invitaților de către Vlad Cavalerul Dreptății ca Cetățeni Liberi în Cetatea Sighișoarei

18.00 Ordinul Cavalerilor Argotica – Spectacol cu Steaguri

18.30 Truverii – Concert

19.30 Nomen Est Omen – Concert

20.30 Vlad Cavalerul Dreptății – Ordinul Cavalerilor Lup, Lupus Dacus, Cva Domini, Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Universitatea de Arte Târgu-Mureș

22.30 Lupus Dacus – Concert

23.30 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu foc

24.00 Adunarea Cavalerilor și Menestrelilor – Retragere cu torțe – Judecata de taină a arta trubadurilortrădătorilor de țară.

Piaţa Mercenarilor (Turnul cu Ceas):

18.00 Ordinul Cavalerilor Lup

19.00 Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria

20.00 Ordinul Cavalerilor Chigot –Bulgaria

21.00 Ordinul Cavalerilor de Mediaș

22.00 Ad Hoc – Concert

23.00 Animație Medievală – Ordinul Cavalerilor Chigot, Ordinul Cavalerilor Crux Alba.

Piaţa Drăculeștilor (Piața Boema):

18.00 Şcoala de dans – Izabela Bostan Kevorkian U.N.A.T.C. I.L.Caragiale

19.00 CvaDomini – Concert

20.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru medieval

21.00 Saltis Lunae – Concert

22.00 Ordinul Cavalerilor Cerb

23.00 Ambient Folklore – Concert

Piaţa Micilor Dragoni (Piața Rățuștelor):

18.00 Școală de muzică medievală – Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor Lup

Casa Cronicarilor – Conferințe, Seminarii, Întruniri (Sala de ședințe Hotel Sighișoara)

19.00 Noua Acropola – ,,Cetăți Transilvane”

Turnul Fierarilor:

18.00 Expoziţie Asociaţia Artiştilor Plastici Sighişoreni.

Tabăra Cavalerilor Lup:

23.00 Proiecție de filme istorice.

festival medieval sighisoara

Sâmbătă, 27 iulie 2013:

10.30 Parada Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor și Meșteșugarilor

Piața Vlad Cavalerul Dreptății (Piața Cetății):

11.00 Florin Kevorkian – Şcoală de luptă medievală U.N.A.T.C. I.L.Caragiale

12.00 Ordinul Cavalerilor Lup – jocuri şi concursuri medievale

13.00 Pauză tehnică

17,00 Jocuri interactive medievale – U.N.A.T.C. I.L.Caragiale / Universitatea de Arte Târgu-Mureș

18.00 Ordinul Cavalerilor Argotica – Spectacol cu Stegari

18.30 Școala Cavalerilor – Ordinul Cavalerilor Lup

19,00 Nomen est Omen – Concert

20,00 Truverii – Concert

21,00 Vlad Cavalerul Dreptății – Ordinul Cavalerilor Lup, Lupus Dacus, Cva Domini, Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor ArtGotica, U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Universitatea de Arte Târgu-Mureș

23,00 Lupus Dacus – Concert

24.00 Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Spectacol cu foctroubadour

01.00 Adunarea Cavalerilor – Retragere cu torțe – Marea taină a Cavalerilor, Întâlnirea cu Vlad Cavalerul Dreptății

Piata Mercenarilor (Turnul cu Ceas):

11.00 Izabela Bostan Kevorkian – Şcoală de dans medieval U.N.A.T.C. I.L.Caragiale

12.00 Florin Kevorkian – Şcoală de luptă medievală U.N.A.T.C. I.L.Caragiale

13.00 Pauză tehnică

16.00 Saltis Lunae – Concert

17.00 Școală de muzică medievală – Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor Lup

18.00 Ordinul Cavalerilor Chigot – Bulgaria

19.00 Cva Domini – Concert

20.00 Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria

21.00 Ad Hoc – Concert

22.00 Ordinul Cavalerilor de Mediaș

23.00 Animație Medievală – Ordinul Cavalerilor Chigot, Ordinul Cavalerilor Crux Alba

Piata Drăculeștilor (Piața Boema):

11,00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru Medieval

12.00 Școala Micilor Toboșari – Toboșarul Cetății Sighișoara

13.00 Pauză tehnică

17.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru Medieval

18,00 Ordinul Cavalerilor Cerb

19.00 Ambient Folklore – Concert

Piata Micilor Dragoni (Piața Rățuștelor)

11.00 Trupa Noua Acropolă – ,,Tinerețe fără bătrânețe”

Casa Cronicarilor – Conferințe, Seminarii, Întruniri (Sala de ședințe Hotel Sighișoara)

11.00 Liviu Pancu – ,,Eroul Medieval în timpul modern “

16.00 Noua Acropola – ,,Ordinul Dragonului”

18.00 Mihai Plămădeală –,,Muzica la marile Curți Europene”

Turnul Fierarilor

10.00–22.00 „Salonul de Vară” Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex

turnir

Duminică, 28 iulie 2013:

10.30 Parada Cavalerilor, Trubadurilor, Menestrelilor, Actorilor și Meșteșugarilor

Piata Vlad Cavalerul Dreptății (Piața Cetății):

11.00 Florin Kevorkian – Şcoală de luptă medievală

12.00 Ordinul Cavalerilor Lup – concursuri medievale

13.00 Pauză tehnică

17.30 Ordinul Cavalerilor Argotica Spectacol cu Stegari

18.00 Truverii – Concert 19.00 Nomen est Omen – Concert

20.00 Spectacol ,,Vlad Cavalerul Dreptății”

22.00 Ad Hoc – Concert

23.00 Lupus Dacus – Concert

00.00 Foc de Artificii, Marea Retragere cu torte

Piata Mercenarilor (Turnul cu Ceas):

11.00 Izabela Bostan Kevorkian – Şcoală de dans

12.00 Ordinul Cavalerilor ArtGotica Școala tinerilor Stegari

13.00 Pauză tehnică

17.00 Școală de muzică medievală – Lupus Dacus

18.00 Ordinul Cavalerilor Chigot –Bulgaria

19.00 Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria

20.00 Ambient Folklore – Concert

21.00 Ordinul Cavalerilor de Mediaș

Piata Drăculeștilor (Turnul Cositorarilor)

11.00 Trupa Noua Acropolă – ,,Greuceanu”

12.00 Școala Micilor Toboșari Toboșarul Cetății Sighișoara

13.00 Pauză tehnică

16.00 Ordinul Cavalerilor Cerb

17.00 Cva Domini – Concert

18.00 Trupa Cameleon – Spectacol de Teatru Medieval

19.00 Terra Alba – Concert

Piata Micilor Dragoni (Piața dintre Turnul Cizmarilor și Biserica Catolică):

18.00 Școala Micilor Toboșari Toboșarul Cetății Sighișoara

Casa Cronicarilor – Hotel Sighișoara

11.00 ,,Retrospectivă Sighișoara Medievală” Teodor Mihai Serghei – Studio 24

Turnul Fierarilor – Galeria de Artă Contemporană:

10.00-22.00 “Salonul de Vară” Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex

Ordine cavalerești la Festivalul „Sighișoara Medievală”:

Ordinul Cavalerilor Lup – Târgu-Mureş; Ordinul Cavalerilor ArtGotica – Sibiu; Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria; Ordinul Cavalerilor de Mediaş; Ordinul Cavalerilor Chigot – Bulgaria Ordinul Cavalerilor Crux Alba – Ungaria Ordinul Cavalerilor Cerb – Sighișoara.

Trupe și ansambluri artistice așteptate la festival:

Trupa Cameleon – Sighişoara; Uniunea Democrată Maghiară din România – Ansamblul de dans Kikerics; Uniunea Bulgară din Banat – Ansamblul Balgarce; Uniunea Ucrainienilor din România – Ansamblul Zorea Bucuresti; Lupus Dacus – Arad – Scoala Trubadurilor Medievali; Trupa Ariel – Târgu-Mureş – „Acul Cumetrei Gurton”; Asociaţia Artiştilor Plastici Sighişoareni –Alma Mater Castrum Sex;Trupa Scaramouche – Târgu Mureş; Comunitatea Elenă Brasov – Grupul Vocal Dionysos; Uniunea Croaţilor din România – Ansamblul de dans Carasevsca Zora; Uniunea Culturală a Rutenilor din România – Grupul Vocal Cevona Ruja din Bistra Maramureş; Uniunea Sârbilor din România – Ansamblul Kruma din Simarinul Sârbesc; Trupa Arlechin – Târgu Mureş; Uniunea Democrată Maghiară din România-Madaras Gabor din Chibed; Forumul Democrat al Germanilor din România Ansamblul de Dansuri Săseşti din Sighişoara; Comunitatea Elenă din Braşov – Grupul Vocal Dionysos; Asociaţia Divers – Formaţia Alexix, Taraf intercultural.

Memo

istoria cravatei esarfa origine cravata focalia romana

memo pusa roth istoria cravatei din antichitate evul mediuÎn urmă cu câţiva ani la Muzeul Naţional de Artă a avut loc o expoziţie de cravate, fiind prezentat şi un bogat material documentar cu acea ocazie. Mi-am adus aminte de acea manifestare şi mi-am imaginat că majoritatea bărbaţilor planetei poartă cravată, nemaipunând la socoteală faptul că moda a fost adoptată şi de unele femei. Fiind un obiect atât de folosit, evident ca semn de eleganţă, nu putea să treacă neobservat prin istorie.

Dar memoria este o doamnă care ne surprinde mereu, fiindcă aduce în prim-plan evenimente de care noi am uitat sau au rămas o amintire oarecare. Deşi a trecut suficient timp de atunci, brusc mi-am adus aminte de momentul când am devenit pionieră, un moment special pentru copilul de atunci, urmat de intrarea în UTC. De acolo încoace a fost alegerea mea şi nimic nu m-a convins să mă înregimentez politic. Aici mă opresc cu divagaţia şi aş vrea sa vă reamintesc o strofă din cântecul copilăriei multora dintre noi: „Am cravata mea, sunt pionier, / Şi mă mândresc cu ea, sunt pionier! / Mâine – brigadier şi şef de şantier, / Chiar dacă azi sunt numai pionier.” (v. http://www.youtube.com/watch?v=xVnoe3zBtnQ)

Cravata-de-pionier

Dar să revenim la cravata noastră, mai bine spus, la istoria acestui obiect.

Din timpuri străvechi, bărbaţii au găsit cu cale să poarte la gât un soi de cravată sau eşarfă, evident, ca semn al eleganţei sau să-şi arate rangul social şi aş face referire la războinicii împăratului chinez Cheng (Shih Huang Ti*), care purtau în jurul gâtului ceva ce se asemănaesarfa barbati cu nod cu o eşarfă.

Este însă un fapt dovedit că articole vestimentare asemănătoare eşarfei au fost purtate încă din antichitate. Romanii purtau la gât bucăţi de pânză denumite focalia, pentru a se apăra de frig. Oratorii, care trebuiau să-şi protejeze gâtul, foloseau aceste „fulare” pentru ca nu cumva să-şi piardă vocea. Despre împăratul Augustus, care era friguros din fire, se ştie că purta focalia, dar numai în propria locuinţă, niciodată în public. Asta pentru că se considera că este sub demnitatea unui soldat, sau chiar a unui cetăţean, să-şi acopere gâtul şi faţa. Această idee o întâlnim şi la alte popoare, nu numai în Antichitate ci chiar şi în Evul Mediu. Raţiunile de ordin practic, dar mai ales cele legate de modă, au determinat acoperirea gâtului cu incomodele gulere de material textil.

cravata esarfa

În anul 1590, un autor italian desemna, sub termenul de cravată, o eşarfă purtată de soldații legionari, în primul rând, pentru a se proteja de frig. Cravata este la origine o piesă de îmbrăcăminte militară. Originile cuvântului cravată se spune că derivă din limba croată, de la mercenarii croaţi ajunşi în Franţa în jurul anului 1635, care au luptat și pentru regele Ludovic  al XIV-lea şi care se distingeau datorită fularului pe care-l purtau în jurul gâtului. La Paris, în timpul unei parade a victoriei, francezii au fost atât de încântaţi de eşarfele pe care le purtau croaţii, încât le-au numit „les cravates”, adică croat, şi au început să le poarte şi ei. „De atunci – aflăm din ziarul german „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung” – cravatele au luat noi şi noi forme, cu toate că soldaţii din Steenkerke au fost primii care au transformat eşarfa într-o cravată cu nod.” În timpul Revoluţiei Franceze (1789–1799), un bărbat îşi arăta apartenenţa politică prin culoarea „croat”-ului, sau a eşarfei pe care o purta în jurul gâtului. În secolul al XIX-lea, eleganta societate europeană a „descoperit“ această nouă podoabă. Începând de atunci, cravata a părăsit arena militară şi politică şi a pătruns în garderobele bărbaţilor de pretutindeni. Vom continua.

Pușa Roth

*) Perioada de războaie între state s-a sfârşit cu victoria statului Ch’in, de la care provine cuvântul China. Conducătorul acestui stat, Shih Huang Ti, a devenit primul împărat chinez, pe timpul căruia execuţiile şi deportările au spulberat puterea aristocraţiei şi au eliminat orice opoziţie. Operele literare clasice au fost arse, iar cărturarii chinezi au fost persecutaţi. Ch’in a standardizat scrierea şi unităţile de măsură chineze, lansând un program de lucrări publice de mari proporţii. Un sistem rutier făcea legătura între diverse zone ale imperiului şi un Mare Zid a fost construit pentru a-i ţine la distanţă pe cei mai de temut duşmani ai Chinei, triburile nomade din nord şi nord-vest. Pentru construirea Marelui Zid a fost nevoie de un milion de oameni, acesta având o lungime de 2400 km. Shih Huang Ti a murit în anul 209 î. Hr., iar dinastia Ch’in a fost înlăturată în 206 î. Hr.

Fiziologia gustului: Istoria cozonacului

istoria cozonacului aluat feluri de cozonac in istorie

Vorbeam zilele astea cu buna mea prietenă Brânduşa Tămaş, directorul Editurii Ars Longa din Iaşi, vorbeam, vă imaginaţi, despre cozonaci, amintindu-ne de copilărie, de cuptoarele cu lemne, de bucuria Crăciunului. Îmi spunea cu o oarecare nostalgie că-şi aduce aminte de cozonacii făcuţi de bunica şi de mama ei, cozonaci care creşteau ca aceia din poveste, să nu spunem ca aceia dintr-o anume reclamă. Sigur, şi eu, dar şi ea, am hotărât că vom păstra tradiţia şi anul acesta, cu cozonaci făcuţi de mâinile noastre, care, chiar dacă nu vor fi precum cei din copilărie, vor aduce în casă miros de sărbătoare. Nu întâmplător v-am povestit discuţia cu distinsa doamnă, fiindcă voi apela la istorie pentru a afla când şi unde a apărut cozonacul.

aluatLa originea acestei prăjituri ca şi a tuturor prăjiturilor cu aluat este pâinea. Tehnicile de dospire şi coacere au evoluat în funcţie şi de evoluţia gustului, iar ceea ce era la origine o variantă de pâine, a ajuns să fie o prăjitură deosebită, numită cozonac. Pâinile romane, cele care erau îmbogăţite cu ouă şi unt, aveau probabil consistenţa cozonacilor de azi.

Cercetările au descoperit o formă de cozonac la unele comunităţi neolitice. De fapt erau doar nişte grăunţe sfărâmate, înmuiate şi coapte pe o piatră caldă. Acest „aluat” este un precursor al pâinii nedospite, iar forma lui modernă sunt biscuiţii sau turtele de ovăz.

Egiptenii au fost primii care au considerat gătitul o artă. Au inventat şi dezvoltat metode cozonac tava cuptorsigure de a găti şi au construit şi primele forme de cuptoare, unde se prepara o mare varietate de pâine. Dovezile găsite demonstrează că fiecare fel de pâine se servea diferit în timpul mesei. Multe erau îndulcite cu miere şi erau considerate deserturi. Deşi există multe dovezi ale procesului gătitului, dovezi care se pot observa în picturile din morminte, deşi se ştiu ingredientele folosite, din ofrandele găsite tot în morminte, este imposibil să aflăm vreodată ce gust aveau acele pâini dulci. Grecii aveau o formă de cozonac cu brânză sau un altul îndulcit cu miere şi presărat cu nuci strivite. Acest tort-cozonac se numea „plakous”, de la forma sa plată.

cozonac cu mac floarea soarelui

Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta. Se mai aminteşte de o altă varietate mai grea, tot plată, care se numea „satura”. Romanii au diversificat această prăjitură adăugând stafide şi nuci sau alte fructe uscate, creând două varietăţi de cozonac numite „libum” şi „placenta”. Libum era un cozonăcel ce se oferea numai ca ofrandă făcută zeilor. Mai târziu au apărut variante mai mari care erau consumate şi de oameni, nu numai de zei. O alta ofrandă specială era „placenta”, o formă mai elaborată, un cozonac cu brânză, la care s-au adăugat pe rând, în timp, stafide, alune, seminţe de rodie şi care se servea obligatoriu cu vin dulce. În Evul Mediu, brutarii europeni găteau foarte des cozonaci cu fructe uscate şi turtă dulce pentru că ţineau mai mult timp. Bineînţeles ca atunci cozonacul nu era atât de pufos şi de aceea era considerat mai bun uscat. În Anglia secolului al XIV-lea, Chaucer*) menţionează, în Povestiri din Canterbury**), cozonaci imenşi făcuţi pentru ocazii speciale. Unul dintre cozonaci, de forma unui tort, fusese făcut din 13 kilograme de făină şi conţinea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere.

marie antoinette

Marie Antoinette

Marie Antoinette a rămas în memoria oamenilor prin fraza pe care a rostit-o atunci când i s-a spus că oamenii nu au nici măcar pâine pe masă, din cauza sărăciei. Viitoarea regină Franţei ar fi rostit: „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine.” Documentele nu confirmă această sintagmă şi, implicit, atitudinea reginei. Din păcate, la acea vreme cuvântul cozonac nu se referea la acest desert, pe care francezii îl numesc „le gateau”. Termenul folosit pentru cozonacul propriu-zis era „la brioche”, o pastă pe bază de apă şi făină. În limba franceză, termenul care la noi a devenit cozonac, se referea la o metodă de gătire. La sfârşitul zilei, brutarul aduna resturile de pe formele folosite sau din cuptor şi le scotea afară pentru a fi mâncate de cerşetorii şi măturătorii străzilor care mai treceau pe acolo. Aceste resturi erau numite „cozonacul” săracului.

brioche

Brioche

Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca cozonacirecomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri. De atunci datează forma clasică de cozonac.

Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni.

Tradiţia românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătoreşti.

Pentru a păstra tradiţia, dar şi pentru bucuria sărbătorii, am să fac cozonac după reţeta casei. Vă urez Crăciun fericit !

Pușa Roth

*) Geoffrey Chaucer (cca. 1343, Londra– 25 octombrie 1400, Westminster) este unul dintre cei mai valoroși poeți englezi ai secolului al XIV-lea, „ultimul poet al Evului Mediu și primul poet al noilor timpuri”. John Dryden, scriitor englez din secolul al XVII-lea, l-a numit pe Chaucer „părintele poeziei engleze”. Chaucer a fost întemeietorul noii limbi literare și creatorul unei versificații care a constituit baza dezvoltării ulterioare a poeziei engleze.

**) Din punct de vedere al construcției, Povestirile din Canterbury amintesc de Decameronul lui Boccaccio. Ca și opera scriitorului italian, cartea lui Chaucer cuprinde o colecție de povestiri și nuvele istorisite de diferite persoane, în timpul unui pelerinaj pornit de la hanul „Tabard Inn” din Southwark spre catedrala din Canterbury, unde se păstrează relicvele sfântului Thomas Becket. Pentru a face călătoria mai plăcută, hangiul propune ca fiecare dintre pelerini să spună două povești pe drumul spre Canterbury și două la întoarcere. Acela a cărui povestire va fi socotită cea mai bună va primi la întoarcere o cină pe socoteala celorlalți. În Prolog și povestiri (peste 18.000 de versuri), Chaucer prezintă un tablou al vieții sociale din Anglia secolului al XIV-lea, în același timp înmănunchează toate genurile literaturii medievale: romanul cavaleresc, legendele bisericești, fabliaux-urile, bestiariile, predicile moralizatoare, alegoria.

Vezi și:

Fiziologia gustului: Oda sarmalei

Memo

Ștefan Luchian, Lăutul

„Unu şi cu unu / Iei întâi săpunul / Doi şi cu trei / Şi-un burete iei / Patru, cinci, hop-hop / Vin cu un prosop / Şase şi cu şapte / Trec apoi la fapte / Opt, cu apa caldă / Repede te scaldă / Nouă şi cu zece/ Şi cu apa rece / Fac neapărat / Un copil curat!” – Georgeta Moraru.

După ce am găsit această poezie, imn al igienei, am urcat în podul casei şi am mai luat o bucată mare de săpun din care am tăiat cu fierăstrăul (atât de tare este) o bucată pentru o vecină, iar restul l-am dus la baie să fie aşezat la vedere. Miroase frumos săpunul de casă, miroase a curat şi a proaspăt, mi-aduce aminte de cearşafurile mamei de pe vremea copilăriei, spălate şi apoi uscate la vânt. Uite aşa, am găsit prilej să „poposesc” câteva clipe în lumea copilăriei, lume de care cu greu ne amintim, prinşi în vârtejului grijilor cotidiene.

Fără să vreau, am ajuns iar la istoria săpunului şi continuăm să o urmărim prin veacuri. Căderea Romei a însemnat intrarea în întunecatul Ev Mediu, când s-a înregistrat un declin substanţial în folosirea săpunului pentru igiena personală. Popoarele au fost decimate de ciuma izbucnită în timpul domniei lui Justinian. Lipsa igienei a dus la înrăutăţirea situaţiei, generând răspândirea molimei. Chiar şi după ce, în secolul al XI-lea, producerea săpunului devenise o afacere înfloritoare în Marsilia, Genova şi Veneţia, iar în secolul al XII-lea în Anglia, locuitorii Europei Centrale se opuneau cu înverşunare folosirii acestui produs. Această teamă nu a dispărut pe deplin nici acum, deşi săpunul „dă năvală peste noi”. Se observă mai ales vara, când nici măcar de apă caldă nu prea mai e nevoie. Ce să facem, când „frica păzeşte bostănăria”, vorba proberbului!

În Evul Mediu, mulţi se temeau că îmbăierea corpului prea des – mai mult decât o dată pe lună sau, în unele religii, mai mult decât o dată pe an – ar fi periculoasă pentru sănătate, dacă nu chiar fatală!

În secolul al XIII- lea se fabrica săpun în Franţa, iar 100 de ani mai târziu, Anglia intra şi ea pe piaţa europeană a săpunului. Săpunurile pe bază de ulei de măsline produse în Spania, Italia şi sudul Franţei erau de o calitate superioară celor fabricate din seu, în Anglia şi nordul Franţei. Aceste săpunuri erau adecvate spălării textilelor, iar cele pe bază de ulei de măsline erau preferate pentru igiena personală.

În anul 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea sodei calcinate din sulfatul de sodiu (denumit şi sarea lui Glauber), care este obţinut din sarea obişnuită. Acest procedeu oferea posibilitatea producerii unei cantităţi mari de sodă calcinată de calitate, fără a se tăia hectare întregi de pădure. Singurul neajuns al formulei descoperite de Leblanc era cantitatea mare de produşi secundari toxici. Douăzeci de ani mai târziu, chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu (NaOH) putea fi produs prin acţiunea unui electrod asupra apei de mare (Na + H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru înseamna o sursă ieftină şi curată de leşie pentru producătorii de săpun.

Este interesant să ne reamintim că în Franţa şi Anglia taxele pentru săpun din perioada imediat următoare războaielor napoleoniene erau atât de ridicate, încât populaţia se vedea nevoită să-şi produca propriul săpun.

Baronul Justus von Liebig, un chimist german, a mers până acolo încât a afirmat că averea unui popor şi gradul său de civilizaţie pot fi judecate în funcţie de cantitatea de săpun consumată!

Vasile Grigore, Femeie la toaletă

Abia pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX igienei i s-a dat o atenţie mai mare, curăţenia personală fiind considerată benefică atât pentru sănătatea fizică cât şi pentru cea mentală.

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o creştere fără precedent a cererii de săpun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de petrol. Acestea sunt săpunurile pe care le găsim astăzi în magazine.

La mijlocul anilor 1970, Ann Bramson a scris o carte cu titlul: Săpunul: cum să-l produci şi să te bucuri de el şi a dat într-un fel semnalul pentru renaşterea producerii manuale a săpunurilor fine. Aşa că, doamnelor şi domnilor, se poate face săpun şi în bucătăria de la bloc, important este să dorim să facem acest lucru. Eu sunt un om curios din fire şi mi-am încercat norocul. Am reuşit.

Pușa Roth