„Piggy Bank”, expoziție la Club Electroputere Craiova

Vineri, 21 septembrie 2012, la ora 19.00, la Club Electroputere Craiova (Calea Bucureşti nr 56) va avea loc vernisajul expoziţiei Piggy Bank. Expun: Daniel Knorr şi Coate-Goale. Expoziția, care va fi deschisă până pe 9 octombrie 2012, face parte din programul „Interstiţii”, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Club Electroputere Craiova itinerează expoziţia Piggy Bank, concepută de artistul Daniel Knorr pentru Salonul de Proiecte din Bucureşti. Expoziţia este gândită ca o instalaţie în cadrul căreia se inserează şi intervenţia tânărului artist Coate-Goale, instituindu-se astfel un dialog între lucrările celor doi artişti.

Daniel Knorr adoptă de multe ori o perspectivă critică, fără a produce însă simple „gesturi” de natură conceptuală, susceptibile de a fi interpretate într-un mod neechivoc. Obiectul găsit / deşeul urban este transformat şi redimensionat de el prin reciclare, recontextualizare. Artei îi este atribuită o funcţie reprezentaţională, ea având rolul de a declanşa mecanismul de conştientizare a proceselor sociale şi istorice, de a lansa întrebări cu privire la condiţionările culturale şi politice – precum şi presupoziţiile tacite – pe care se sprijină, de pildă, construcţia identităţii naţionale.

Daniel Knorr propune un tip de artă realizată în mare măsură de spectator, de public. De multe ori, lucrarea se materializează prin reacţiile, dezbaterile pe care le produce în sfera publică, în mass-media, o decizie cu conţinut polemic adoptată de artist. Aşa s-a întâmplat la Manifesta 7 (2008), când spaţiul expoziţional alocat propriei participări a devenit, prin voinţa artistului, spaţiu public, sau, în 2005, la Bienala de la Veneţia, când Pavilionul României a fost lăsat complet gol, purtând urmele expoziţiilor anterioare şi lăsând spaţiu liber întrebărilor – preponderent incomode – cu privire la construcţia identitară a României, aflată atunci în pragul intrării ei în Uniunea Europeană. Într-o anumită măsură, expoziţia de la Salonul de proiecte se înscrie într-o logică similară: spaţiul expoziţional se transformă în spaţiu de reflecţie, căci ceea ce primează este multitudinea de interpretări posibile – jonglarea cu concepte teoretice şi referinţe culturale, de la „valoarea de expoziţie” a artei până la consideraţii privind sistemul capitalist actual – pe care şi le construieşte fiecare privitor în parte.

Coate-Goale e interesat de „stabilirea unui dialog urban cu spectatorul”, iar intervenţiile lui în spaţiul public schimbă sensurile mesajelor publicitare, atrag atenţia asupra stării avansate de degradare a clădirilor vechi sau deplasează configuraţia simbolică a unor locuri. În alte situaţii, abordarea lui experimentală se regăseşte în interogaţia îndreptată asupra dispozitivului fotografic.

Un proiect recent e acela de a transforma ţevile găsite oriunde în spaţiul exterior (la munte, în oraş – barele de bătut covoare) în obiective foto; în acest fel, „încadrarea e deja făcută”, iar imaginea este rezultatul unui act care suspendă complet implicarea subiectivă a artistului. În expoziţia Piggy Bank, Coate-Goale aduce expertiza lui în domeniul analizelor de laborator, contribuind la o meditaţie extinsă asupra legăturilor dintre artă, bani şi diverse modalităţi de evaluare simbolică şi reală.

Daniel Knorr (născut în 1968, la Bucureşti) trăieşte şi lucrează la Berlin. Între expoziţiile recente: At Your Service: Art and Labor, Muzeul Tehnicii, Viena (2012); Kunsthalle Viena (2012); Daniel Knorr – Led R. Nanirok, Kunsthalle Basel (2009, solo); Scherben bringen Glück, Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2008, solo); The way politics influences art and vice versa, Fondazione March, Padova (2008, solo); Bienala de la Berlin (2008); Manifesta 7 (2008); U-TURN – Quadrienala de Arta Contemporana, Copenhaga (2008); Spaţiul Public Bucureşti (2007).

Sorin Popescu (născut în 1988, la Craiova) este student al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, dezvoltându-şi în paralel o identitate artistică sub numele de Coate-Goale. Face diverse intervenţii în spaţiul public şi e preocupat, de asemenea, de fotografia analogică, căutând să îmbine pasiunea lui pentru chimie cu investigaţiile de natură artistică. În decembrie 2011, a expus o instalaţie fotografică în cadrul Experimentului hibernal la Spaţiul Platforma.