Expoziție Constantin Ritivoiu la Galeria Căminul Artei

Până luni 23 aprilie 2012, la Galeria Căminul Artei din București (Strada Biserica Enei nr.16) poate fi vizitatăa expoziția de pictură Continuitate…, cu lucrări semnate de Constantin Ritivoiu, expoziție al cărei vernisaj a avut loc marți, 10 aprilie.

Expoziția poate fi vizitată de luni până sâmbătă, între orele 11–19.

„În iureșul noilor ambiții ale umanității, într-o istorie care se derulează asemenea unei pelicule cinematografice, într-o continuitate, având conștiința pusă la încercare de numeroase provocări, doresc să potrivesc, ca într-un puzzle, o multitudine de fragmente pentru a pune în evidență o idee, un sens ce însumează, pe lângă realități, și o chintesență de trăiri, nevoi, decepții, optimism și acceptare a vieții, ca un dar ce trebuie păstrat și chiar sporit. […]

Consecvent firii mele dornice să depășească situațiile neclare, sau pline de neprevăzut, care au alimentat cronofagia unei perioade nebănuit de lungi, m-am îndreptat constant spre natura mereu vie, presărată cu margini de sat.” (Constantin Ritivoiu).

Născut la București, în 19 martie 1947, Constantin Ritivoiu a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Institutului „Nicolae Grigorescu”, din București, la clasa prof. Alexandru Ciucurencu.

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1986.

Participări la expoziții colective: 1972–2001.

Expoziții personale: Sibiu 1977, București 1990, Köln 1994.

Participări la expoziții în străinătate: Berlin, Praga, Bratislava, Dresda, Belgrad, Varșovia, Dortmund.

Tabere de creație: Tulcea, Galați, Craiova, Calica, Tescani.

Călătorii de studii și documentare: Ungaria, Cehoslovacia, Franța, Elveția, SUA, Germania, Olanda, Grecia, Bulgaria, Israel.

Constantin Ritivoiu are lucrări de pictură în colecții particulare din țară și străinătate.